Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.
Există trei moduri prin care poți obține ceva de la o altă persoană, în ordinea în care ne vin natural în minte: cerînd, luînd cu forța sau propunînd un schimb. Prima este categoria infantililor, a pomanagiilor care nu reușesc să se impună niciodată și care stau la remorca puternicilor momentului. A doua, este categoria etatiștilor/mafioților (diferența între un clan mafiot și stat doar în gradul de control asupra „teritoriului”). Lărgind redistribuirea astfel încît să îi includă și pe cei din prima categorie, etatiștii cîștigă de cele mai multe ori supunerea infantililor. Etatiștii sînt „stînga”. Ultima categorie, dreapta, este o categorie cu un comportament extrem de artificial; în general oamenii nu vor să dea de la ei decît cînd nu au încotro.
Pentru ca percepția lor – de „dreapta” – bazată pe independență personală, avere, capital (și, implicit, cointeresare, solidaritate, liberă asociere) să fie dominantă trebuie fie ca mediul să fie atît de aspru încît să îi decimeze pe infantili și să limiteze capacitate de acțiune a etatiștilor (Islanda de la începutul Evului Mediu, locuitorii din zone de munte – de pildă albanezi, aromâni, moți -, din zonele arctice etc.) fie să existe o dezvoltare explozivă a forțelor de producție, o creștere exponențială a substanței economice, care să schimbe raportul de forțe între stînga și dreapta, mutînd decisiv resursele spre ultima tabără.
De aceea, scopul stîngii este consolidarea și lărgirea grupului clientelar de infantili (negri, șomeri pe termen lung, mame singure la ei, pensionari, handicapați, profesii cartelate etc. la noi) și oprirea sau stagnarea „creșterii necontrolate”, a „capitalismului sălbatic” care destabilizează structurile statului/mafiilor.
De aceea oamenii valoroși „de dreapta” rareori se găsesc în politică, ei preferînd să gestioneze sau sau să consilieze pe baze contractuale întreprinderi lucrative. De aceea stînga se concentrează pe structurile statului pe care încearcă să le controleze autoritar (PCUS, NDSAP etc.) sau democratic cu ajutorul masei de manevră constînd din aderenții infantili aflați în căutarea unui tătuc.
Jurnalismul de informație poate servi două scopuri. Atunci cînd se susține prin publicul său, este un serviciu de spionaj de uz public, care distribuie informațiile culese tuturor celor care plătesc prețul.
Atunci cînd însă jurnalismul de informație se susține prin contribuția emițătorilor de știri, el devine o extensie a compartimentelor de PR respective. Chira dacă în SUA, o bună parte din încasările mass mediei provin de la un portofoliu larg de întreprinderi de varii dimensiuni, această sursă de venituri este una neutră prea puțin interesată de politica editorială a redacției. Astfel că diferența esențială în contul de profit sau pierderi este dată de susținerea directă sau indirectă a marilor corporații și a autorităților de la nivelul relevant. Cum strînse relații de lobby se stabilesc inevitabil între marile întreprinderi și autorități (v. „regulatory capture”),practic, jurnalismul de informații are la rîndul său tendința de a bascula, cel puțin „pe ici pe colo, prin punctele esențiale” să devină un serviciu de PR al etatiștilor adică al stîngii.
În România unde IMM-urile și în general întreprinderile independente de statul redistribuitor ori corporatist (în sensul de colectivist, nu de promotor al marilor companii) sînt o minoritate nesemnificativă și unde societatea se află într-o mai strînsă comuniune cu natura, rolul de serviciu de PR este încă mai amplu și mai primitiv îndeplinit.
Eu așa văd lucrurile și de aceea sînt la rîndul meu atît de pisălog cînd spun că trebuie să înlocuim în viața publică iubirea și cultul tătucului cu cointeresarea și respectul făaț de persoana din fața noastră, clientelismul și răfuiala personală cu solidaritatea și norma juridică. Pentru că dacă nu schimbă principiile asocierii nu vom putea schimba nici partidele-gașcă, nici falimenta mafiile din economie.
Avem şi noi poveşti din ăstea: ci dictatura, cu genocidu’, cu Udrea… etc.
Există o singură miză: încrederea oamenilor.
Şi este mai simplu să le-o cucereşti cu „poveşti” decât cu argumente.
Stânga va reprezenta întotdeauna stadiul infantil al omenirii.
Dreapta nu poate să creeze poveşti: e ieşirea din ele, e maturizarea, munca, responsabilitatea, individualitatea, ieşirea în lume de sub fustele statului-mamă.
Dreapta va avea de luptat ÎNTOTDEAUNA împotriva mrejelor seducătoare ale stângii.
Stânga nu trebuie decât să spună poveşti. Dreapta trebuie să dovedească de fiecare dată. Pentru că dreapta confruntă realitatea, stânga construieşte năluci.
Există trei moduri prin care poți obține ceva de la o altă persoană, în ordinea în care ne vin natural în minte: cerînd, luînd cu forța sau propunînd un schimb. Prima este categoria infantililor, a pomanagiilor care nu reușesc să se impună niciodată și care stau la remorca puternicilor momentului. A doua, este categoria etatiștilor/mafioților (diferența între un clan mafiot și stat doar în gradul de control asupra „teritoriului”). Lărgind redistribuirea astfel încît să îi includă și pe cei din prima categorie, etatiștii cîștigă de cele mai multe ori supunerea infantililor. Etatiștii sînt „stînga”. Ultima categorie, dreapta, este o categorie cu un comportament extrem de artificial; în general oamenii nu vor să dea de la ei decît cînd nu au încotro.
Pentru ca percepția lor – de „dreapta” – bazată pe independență personală, avere, capital (și, implicit, cointeresare, solidaritate, liberă asociere) să fie dominantă trebuie fie ca mediul să fie atît de aspru încît să îi decimeze pe infantili și să limiteze capacitate de acțiune a etatiștilor (Islanda de la începutul Evului Mediu, locuitorii din zone de munte – de pildă albanezi, aromâni, moți -, din zonele arctice etc.) fie să existe o dezvoltare explozivă a forțelor de producție, o creștere exponențială a substanței economice, care să schimbe raportul de forțe între stînga și dreapta, mutînd decisiv resursele spre ultima tabără.
De aceea, scopul stîngii este consolidarea și lărgirea grupului clientelar de infantili (negri, șomeri pe termen lung, mame singure la ei, pensionari, handicapați, profesii cartelate etc. la noi) și oprirea sau stagnarea „creșterii necontrolate”, a „capitalismului sălbatic” care destabilizează structurile statului/mafiilor.
De aceea oamenii valoroși „de dreapta” rareori se găsesc în politică, ei preferînd să gestioneze sau sau să consilieze pe baze contractuale întreprinderi lucrative. De aceea stînga se concentrează pe structurile statului pe care încearcă să le controleze autoritar (PCUS, NDSAP etc.) sau democratic cu ajutorul masei de manevră constînd din aderenții infantili aflați în căutarea unui tătuc.
Jurnalismul de informație poate servi două scopuri. Atunci cînd se susține prin publicul său, este un serviciu de spionaj de uz public, care distribuie informațiile culese tuturor celor care plătesc prețul.
Atunci cînd însă jurnalismul de informație se susține prin contribuția emițătorilor de știri, el devine o extensie a compartimentelor de PR respective. Chira dacă în SUA, o bună parte din încasările mass mediei provin de la un portofoliu larg de întreprinderi de varii dimensiuni, această sursă de venituri este una neutră prea puțin interesată de politica editorială a redacției. Astfel că diferența esențială în contul de profit sau pierderi este dată de susținerea directă sau indirectă a marilor corporații și a autorităților de la nivelul relevant. Cum strînse relații de lobby se stabilesc inevitabil între marile întreprinderi și autorități (v. „regulatory capture”),practic, jurnalismul de informații are la rîndul său tendința de a bascula, cel puțin „pe ici pe colo, prin punctele esențiale” să devină un serviciu de PR al etatiștilor adică al stîngii.
În România unde IMM-urile și în general întreprinderile independente de statul redistribuitor ori corporatist (în sensul de colectivist, nu de promotor al marilor companii) sînt o minoritate nesemnificativă și unde societatea se află într-o mai strînsă comuniune cu natura, rolul de serviciu de PR este încă mai amplu și mai primitiv îndeplinit.
Eu așa văd lucrurile și de aceea sînt la rîndul meu atît de pisălog cînd spun că trebuie să înlocuim în viața publică iubirea și cultul tătucului cu cointeresarea și respectul făaț de persoana din fața noastră, clientelismul și răfuiala personală cu solidaritatea și norma juridică. Pentru că dacă nu schimbă principiile asocierii nu vom putea schimba nici partidele-gașcă, nici falimenta mafiile din economie.
Avem şi noi poveşti din ăstea: ci dictatura, cu genocidu’, cu Udrea… etc.
Există o singură miză: încrederea oamenilor.
Şi este mai simplu să le-o cucereşti cu „poveşti” decât cu argumente.
Stânga va reprezenta întotdeauna stadiul infantil al omenirii.
Dreapta nu poate să creeze poveşti: e ieşirea din ele, e maturizarea, munca, responsabilitatea, individualitatea, ieşirea în lume de sub fustele statului-mamă.
Dreapta va avea de luptat ÎNTOTDEAUNA împotriva mrejelor seducătoare ale stângii.
Stânga nu trebuie decât să spună poveşti. Dreapta trebuie să dovedească de fiecare dată. Pentru că dreapta confruntă realitatea, stânga construieşte năluci.