Nimic nou pe frontul penal

Încep cu sfîrşitul unei alte zile de marţi.  Dar nu mai numărăm ceasurile rele, le trecem la fără număr. 1. Partidulul al cărui om declara că nu crede că lucrurile se tranşează în stradă organizează o contramanifestaţie vineri, în ziua discutării moţiunii de cenzură. Deci încep să pună în aplicare ce-au spus luni, nu e… Continuă lectura Nimic nou pe frontul penal

Ponta si Ceausescu, arc peste timp

De bine ce mă pregăteam să vă prezint ce-a mai apărut pe piaţa ideilor politice, doctrina constituţional-neintervenţionistă, pe scurt: „ce facem? nimic. îl lăsăm în funcţie pînă în 2016, ca să cîştigăm noi procente”, şi constat – nu sînt singura – că nu e aplicabilă. Avînd în vedere ameninţările prim-ministrului şi ale ministrului de Justiţie… Continuă lectura Ponta si Ceausescu, arc peste timp

Ponta e urmarit penal si fuge opozitia

De acţiune, de hotărîre, de mobilizare, de electorat, de ea însăşi, de neputinţă, din dezinteres, din cauză de vară, mare, soare, weekend, vacanţe, din ce din nece, dar fuge. Ultimele trei zile se constituie în primul test cu adevărat serios, într-o situaţie gravă pentru ţară, pe care opoziţia şi preşedintele l-au dat. Şi l-au picat.… Continuă lectura Ponta e urmarit penal si fuge opozitia

Ponta, urmarit penal!

E foarte bine dacă vin pesedişti de vază din teritoriu ca să-l apere pe Ponta, e perfect chiar. Aşa-i vedem şi noi înainte să-i cheme sau să-i ia. Referinţă: Uitaţi-vă la poza în care-l sprijineau pe Nicolescu de la Argeş şi vedeţi cîţi penali sînt acolo. Cum pe Facebook se interpretează şi răsinterpretează orice de… Continuă lectura Ponta, urmarit penal!

Ponta chiar este liderul opozitiei

Azi: Educația Rămași fără capitolul Fiscalitate – confiscat de Ponta – chiar în pragul lansării programului de guvernare, liberalii și-au făcut din Educație și Sănătate drept principalele atuuri ale acestui program. În jurul acestor teme – Sănătate și Educație – ar trebui să se concentreze și campania de comunicare a liberalilor. Acum, dar și în… Continuă lectura Ponta chiar este liderul opozitiei

Stiri si comentarii

1.Iohannis: „Nu e o tacere adevarata, oamenii sunt obisnuiti cu predecesorul meu” – ziare.com Trecînd peste „Băsescu e de vină”, mie omul chiar începe să-mi devină simpatic. Dacă ne spune şi pe ce frecvenţă îl putem asculta, chiar e pe drumul cel bun. Ca să nu bîjbîim ca după alte semnale inteligente din Univers. 2.… Continuă lectura Stiri si comentarii

Stiri si comentarii

Mai mult comentarii (de Facebook) şi mai deloc ştiri de data asta. 16 mai 2015: 1. Adevarata problema a sustinatorilor infocati ai lui Iohannis – că mi-e jena sa le zic adulatori uro-procto – se iveste atunci cind Ponta spune adevarul. S-a intimplat vineri, dupa condamnarea lui Dragnea, privind vara 2012. 2. Discutia despre Carmen… Continuă lectura Stiri si comentarii

Klaus Iohannis nu e de lemn

Aşa că, în urma declaraţiilor premierului care a spus că: ”are informaţii concrete legate de aceste întâlniri, dar nu a dorit să prezinte numele acelor liberali, spunând doar că este convins că instituţiile statului monitorizează situaţia şi vor informa Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) în reuniunea care va analiza şi problema Codului Silvic… Continuă lectura Klaus Iohannis nu e de lemn

Efectele crizei din PNL

Înainte de a analiza rând pe rând efectele generate de criza apărută în interiorul PNL, trebuie amintit și contextul politic în care a apărut această criză: (Pseudo) atacul președintelui Klaus Johannis la adresa lui Victor Ponta. Viitorul Consiliu Național al PNL – forul politic care stabilește criteriile în privința desemnării candidaților la alegerile locale. Prezentarea… Continuă lectura Efectele crizei din PNL

Normalitatea bataii de joc

Dacă pînă mai ieri, singura realizare a preşedintelui în funcţie era transformarea soţiei în instituţie – şi nu-i puţin lucru, deşi unii l-au promovat şi chiar continuă să o facă de parcă ar transforma apa în vin. Sau bere, mă rog, după preferinţe – acum a reuşit cu adevărat un miracol. Învierea lui Ponta din… Continuă lectura Normalitatea bataii de joc