Vladimir, tata lu’ Barack Cel mai catastrofal preşedinte american a fost Jimmy Carter, de stînga, din Partidul Democrat. A pierdut Afganistanul, intrat pe mîna sovieticilor, Nicaragua, intrată pe mînă comuniştilor şi Iranul, intrat pe mîna islamiştilor. Aproape că a pus America în genunchi, aducînd Lumea Liberă în pragul înfrîngerii în faţa URSS şi-a dictaturilor de… Continuă lectura Putin. Crima indelung organizata
Etichetă: Uniunea Europeana
USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator
Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe… Continuă lectura USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator
Ucraina, incotro?
Rusia trebuie să aibă doar răbdare. Nu e nimic pierdut pentru ea. Chiar și în situația în care lucrurile merg ca pe roate, Ucraina nu intră în UE mai repede de 10-15 ani. Însă pînă intră, rușii nu au pierdut definitiv partida. Așa cum nu au pierdut nici în 2004. Abia după ce Ucraina va… Continuă lectura Ucraina, incotro?
“Fuck the EU” adica “be afraid, be very afraid”
Telecomunicaţii speciale fierbinţi Delicios e prea puţin spus. Senzaţional, la fel. Ca şi epocal. E toate acestea şi mult peste, scandalul cu doamna Victoria Nuland şi “Fuck the EU”. Chiar dacă nu agreaţi filmele de groază, ar trebui să vi se facă părul măciucă. “Be afraid, be very afraid”. Rîsul e doar pentru marii amatori… Continuă lectura “Fuck the EU” adica “be afraid, be very afraid”
La granita noastra
Ucraina, soarta lor şi soarta noastră Ianuarie 2014. Ucraina e în război. De eliberare. De sub Rusia. Cu cîteva excepţii, comentatorii străini evită s-o spună. Cît despre liderii occidentali, nici nu poate fi vorba. Normal. Mama Rusie nu trebuie antagonizată. Mama Rusie (Gazprom, arme atomice) are de găzduit cu succes si Olimpiada de iarnă, după… Continuă lectura La granita noastra
Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata
Alegerile europarlamentare sînt folosite în cel mai populist și iresponsabil fel cu putință pentru a impune o Constituție care consfințește ieșirea României din Uniunea Europeană și întoarcerea spre Rusia și China și instaurarea unei dictaturi a bunului plac al Mafiei. PSD și PNL, membre ale grupurilor socialist și liberal din Parlamentul European, profită de alegerile… Continuă lectura Alegerile europarlamentare, instrumentul scoaterii Romaniei din UE si din lumea civilizata
Doctrina nationala
Dincolo de scandalurile politice de moment și schimbările de putere de la București, care este doctrina națională a României? Pericolul numărul 1 pentru securitatea națională rămîne Rusia. Este o mare putere: o suprafață de 71 de ori mai mare decît a României, o populație de 7 ori mai mare, un PIB de 10 ori mai… Continuă lectura Doctrina nationala
Ideile dreptei, o pierdere de timp inutila. Ideile stingii, instrumente utile si pragmatice.
Nimeni nu are argumente pentru statul de drept altele decît că se supără Comisia Europeană sau că nu e bine că nu-i place lui UE, sau că vom avea un MCV prost. Acestea sînt singurele argumente. Nici măcar nu se obosește cineva să explice ce-i ăla stat de drept și de ce merită apărat. Capitalismul… Continuă lectura Ideile dreptei, o pierdere de timp inutila. Ideile stingii, instrumente utile si pragmatice.
O modesta harta strategica
Iar dacă tot vorbim de strategii militare (tactici, mai bine zis), situațiunea ar putea fi desenată (nu știu să desenez pe worpress) cam așa: Frontul central: guvernul Ponta luptă cu Instituțiile Statului pentru high ground-ul CCR: o luptă menită să atragă adversarul într-un clinci îndelung, fără ieșire și fără viitor, cu mare consum de resurse.… Continuă lectura O modesta harta strategica
Mai tineti minte?
Un vis urît Totul pare ireal. Pare un episod din Tetelu sau Divertis Animat Planet. De aici și lipsa de reacție a societății civile, a elitelor, a poporului. E un vis urît din care nu se poate să nu ieșim. Mai țineți minte coșmarurile alea în care, atunci cînd ați ajuns la punctul culminant și… Continuă lectura Mai tineti minte?