Trezirea la realitate Enormă îngrijorare, de cînd cu Ucraina, că stă să izbucnească un nou Război Rece! Cum ar veni, preţ de aproape un sfert de secol, teza că Războiul Rece s-ar fi încheiat a fost înghiţită pe nemestecate, cu deplină inconştienţă. Un război se încheie cu victoria uneia dintre tabere. Dar ce victorie e… Continuă lectura Putin: pretul inconstientei, pretul indolentei, pretul decadentei
Etichetă: Vladimir Putin
Putin. Crima indelung organizata
Vladimir, tata lu’ Barack Cel mai catastrofal preşedinte american a fost Jimmy Carter, de stînga, din Partidul Democrat. A pierdut Afganistanul, intrat pe mîna sovieticilor, Nicaragua, intrată pe mînă comuniştilor şi Iranul, intrat pe mîna islamiştilor. Aproape că a pus America în genunchi, aducînd Lumea Liberă în pragul înfrîngerii în faţa URSS şi-a dictaturilor de… Continuă lectura Putin. Crima indelung organizata
USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator
Vesel futurism, pentru că Ponta şi pentru că Crin Evident, şi pentru că România şi pentru că balamuc. Pentru că DNA şi pentru că arestări. Şi, desigur, pentru că alegeri şi pentru că cioara de pe gard. Evaluînd, atent, performanţele celor doi mari chixocomici în seara decesului USL, se poate spune că au urcat pe… Continuă lectura USL. Pentru ca rahat si pentru ca ventilator
Axa Moscova, USL si expertii in nuante KGB
Ani de zile tot felul de genii, experți în relații internaționale și politică externă, specialiști în geopolitică și geostrategie, apropiați de PSD/PNL dar și din zona ăstorlalți, ne-au bătut la cap cu Elveția Estului, ne-au acuzat că ne închinăm la Înalta Poartă de la Washington, de la Londra, Berlin sau Bruxelles, că ne fasolim la… Continuă lectura Axa Moscova, USL si expertii in nuante KGB
Ucraina, incotro?
Rusia trebuie să aibă doar răbdare. Nu e nimic pierdut pentru ea. Chiar și în situația în care lucrurile merg ca pe roate, Ucraina nu intră în UE mai repede de 10-15 ani. Însă pînă intră, rușii nu au pierdut definitiv partida. Așa cum nu au pierdut nici în 2004. Abia după ce Ucraina va… Continuă lectura Ucraina, incotro?
Oameni care mor pentru tara lor
Ce chestie Nu vor ceda. Nu vor abandona. Nu vor capitula. Rezistă de peste trei luni. Au rezistat frigului cumplit, bastoanelor şi gazelor lacrimogene. Acum, cînd zboară gloanţele şi cadavrele se adună morman, cînd e clar că dacă nu înving, îi aşteaptă anihilarea, nu mai au nici un motiv să dea bir cu fugiţii. “Libertate,… Continuă lectura Oameni care mor pentru tara lor
HA, HA, HAAAA!!!! ASA CEVA?!?!
Victorie măreaţă în fotbalul pe gheaţă Fotbalul pe gheaţă e fără minge, cu patine în picioare, ciomege în mîini şi dinţi în mantinelă. Fantastic! Evident, există imense rivalităţi la sînge, nu doar ca figură de stil. De pildă, Statele Unite-Rusia. Că şi pe vremea URSS, sovieticii tot ruşi erau pentru americani. La Soci s-a scris… Continuă lectura HA, HA, HAAAA!!!! ASA CEVA?!?!
“Fuck the EU” adica “be afraid, be very afraid”
Telecomunicaţii speciale fierbinţi Delicios e prea puţin spus. Senzaţional, la fel. Ca şi epocal. E toate acestea şi mult peste, scandalul cu doamna Victoria Nuland şi “Fuck the EU”. Chiar dacă nu agreaţi filmele de groază, ar trebui să vi se facă părul măciucă. “Be afraid, be very afraid”. Rîsul e doar pentru marii amatori… Continuă lectura “Fuck the EU” adica “be afraid, be very afraid”
Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)
Aici am ajuns. În curul lumii, printre criminali și alți refuzați ai civilizației. Aici ne-a adus Victor Ponta, cel mai incompetent, iresponsabil și antinațional premier pe care l-a avut România. Acasă la stăpînul Putin, ucigaș patentat de opozanți și jurnaliști, împreună cu altă slugă de-a lui Putin, Viktor Ianukovici, ucigaș de opozanți și tineri care… Continuă lectura Putin si-a primit slugile la Soci, Victor Ponta (Romania) si Viktor Ianukovici (Ucraina)
Olimpism si Putinism
Spiritul megalomanolimpic Statisticile oferă, adesea, surprize încîntătoare. Bunăoară, costurile preconizate pentru organizarea unei olimpiade sînt depăşite, în mod normal, de maximum trei ori. Olimpiada de la Soci a reuşit o performanţă fără precedent: costuri de aproape cinci ori mai mari decît estimările! Aprofundînd, detaliile devin şi mai încîntătoare. Olimpiada de iarnă de la Soci a… Continuă lectura Olimpism si Putinism