Mentalitatea de criză este păguboasă

V-am spus luni că am de filmat un youtube cu Vâlsan. Acesta este. El zice: „N-aveam cum trece prin București fără să prind măcar 90 de minute cu Florina, să mai punem țara la cale. Am vorbit despre toate câte puțin: Cupa Mondială, LCK, Marele Mut, am prezis corect și nominalizarea la SCOTUS (săracului Kavanaugh… Continuă lectura Mentalitatea de criză este păguboasă

6 – 10 iunie 2018. O piață de sticle goale. Sîntem obligați să cîștigăm

Acestea au fost reperele mele în perioada menționată.  Pentru că dacă mă uit la scena politică locală, e dezastru. Dezastru nu numai produs de stînga la putere, cu toate belelele, ca să mă exprim elegant, pe care le aduce, dar și cu o dreaptă atît de confuză și de speriată încît știi precis că asta… Continuă lectura 6 – 10 iunie 2018. O piață de sticle goale. Sîntem obligați să cîștigăm

Roșu pe alb: Puterea manifestă sau manifestație pentru putere

Așteptam RATB-ul în stație, iar în cele 10 minute cât am stat acolo am numărat 8 autocare pline cu oameni cu direcția Piața Victoriei. Pe treptele gurii de la metroul Victoriei erau în fața mea numai tricouri albe care dădeau să iasă în mulțime. De afară se auzea o muzică îngânată pe care nu am… Continuă lectura Roșu pe alb: Puterea manifestă sau manifestație pentru putere

17-19 aprilie 2018. Dovezi de prostie

E concurență mare pe locuri, așa că le voi trata aleator. Mai puțin prima. Femeia este, totuși, prim-ministrul României, ave(a)m niște pretenții de la ocupantul/a acestei funcții. I. Premierul României, femeia aceea care citește de pe foi de hîrtie, a comis-o. Din nou. Anul 2020 este pentru ea așa cum se scrie, 20-20. ”Monsieur scrie,… Continuă lectura 17-19 aprilie 2018. Dovezi de prostie

5 – 8 februarie 2018. Îndrăznește să crezi!

I. În anul 2016, FBI pune sub urmărire stafful de campanie al candidatului Trump, numai pe baza așa zisului raport (o făcătură, am scris aici la momentul apariției) democrat (Hillary & staff) privind coliziunea Trump-Rusia. Mai clar. Un candidat (Hillary) face (e o făcătură, repet) un dosar despre contracandidat (Trump), și o instituție a statului… Continuă lectura 5 – 8 februarie 2018. Îndrăznește să crezi!

25-30 ianuarie 2018

A murit, la 101 ani, Neagu Djuvara. Iar acesta este un eveniment care bate toate guvernările comuniste cărora, într-un fel sau altul, le-a supraviețuit pînă în clipa morții. Un articol emoționant găsiți aici, scris de Mihaela Bărbuș, fiica lui Ioan Bărbuș, cel care a supraviețuit 17 ani în iadul pușcăriilor comuniste. Și avem guvern! Guvernul… Continuă lectura 25-30 ianuarie 2018

19-22 ianuarie 2018. Puterea și opoziția, găini fără cap

În debandada asta nu prea se pricepe o treabă simplă: ca să-i dai un cap în gură PSD-ului îți trebuie cap.” – Mihai Cușută În cele ce urmează vom încerca să găsim capul. La președinție nu e sigur. Pentru ceea ce a făcut Iohannis nu are nici scuză, nici nu-i poate fi găsit vreun argument… Continuă lectura 19-22 ianuarie 2018. Puterea și opoziția, găini fără cap

14-17 ianuarie 2018. Guvernul Viorica

Români, aceasta este premierul vostru! Așa zisa criză politică de la București, cauzată de demisia premierului Tudose, a luat sfîrșit. Președintele a nominalizat astăzi propunerea – cum altfel?!? – PSD, Viorica Vasilica Dăncilă, pentru funcția de prim-ministru. Și cu asta și-a pus singur și constituțional cruce celui de-al doilea mandat, dacă nu e cu supărare… Continuă lectura 14-17 ianuarie 2018. Guvernul Viorica

7-13 ianuarie 2018. Mă gîndesc să dau în judecată Facebook

În mod normal, pentru un blog de dreapta cum este Blogary, guvernarea de stînga (PSD-ALDE acum) nu ar trebui să conteze decît în măsura contorizării nereușitelor  care dau peste cap viața oamenilor obișnuiți. Și tot în mod normal, adică în (a)normalitatea stîngii, am ajuns la cel mai prost și mai incompetent guvern avut vreodată de… Continuă lectura 7-13 ianuarie 2018. Mă gîndesc să dau în judecată Facebook

Sfîrșitul lui 2017

Dacă nu ar fi fost proiectul de lege depus de către un grup de pesediști în parlament, lege care să modifice Codul Penal și Codul de Procedură Penală, schimbările de pînă acum la legile justiției rămîneau discutabile. Rămînea ca acea Comisie de la Veneția să verifice schimbările și să-și dea acordul sau nu. Dar apariția… Continuă lectura Sfîrșitul lui 2017