Strada a ieșit din disperare

Strada nu are nici un vehicul politic pe care să poată conta. Asta e cea mai dureroasă constatare. În rest, mă întreb dacă e cumva ordin pe unitate să se dea în Băsescu ÎMPOTRIVA evidenței? Toată lumea stă și îl ascultă ca să aibă ce toca după. Adică eu ascult la televizor ce zice, nu zice nimic… Continuă lectura Strada a ieșit din disperare

Noapte albă. Să sperăm că albă.

În momentul în care s-a anunțat că ordonanțele au fost aprobate, oamenii au început să se îndreapte spre Piața Victoriei. Acum (ora 1 noaptea) sînt aproximativ cîteva mii de persoane numai în București. În alte orașe ale țării au ieșit, de asemenea, oameni în număr mare. La ieșirea de pe strada Paris s-au împrăștiat gaze lacrimogene. Paul… Continuă lectura Noapte albă. Să sperăm că albă.

Cîmpul tactic din jurul președintelui

Am avut proteste de stradă, am avut președintele țării la proteste de stradă, am avut și încă mai avem un referendum pe tema anticorupției, avem în continuare probleme legate de ordonanțele de guvern privind grațierea și modificare codurilor penal și de procedură penală. Avem, mai nou, posibilitatea asumării răspunderii guvernului pentru cele două ordonanțe. Avem și comunicatele DNA, DIICOT… Continuă lectura Cîmpul tactic din jurul președintelui

Precizări la articolul anterior

1. Cine credeți că îi poate împiedica pe pesediști să adopte, pînă la urmă, ordonanța sau legea grațierii și a modificării codurilor penale? S-a cîștigat timp, e drept, se pune problema unui referendum, în presă, dar cît poate fi amînată aplicarea celor două ordonanțe? 2. Și mai cinic, Dragnea se poate întoarce din SUA și poate… Continuă lectura Precizări la articolul anterior

Refacerea si recuperarea. Lor.

Spuneam în articolul ”Doamne, pupați-aș mîinile că i-ai făcut proști. Sau poate nu.” că dacă după șase luni de la demisia din funcția de prim-ministru, Ponta revine ca președinte la deputați, asta este echivalentul – nici mai mult, nici mai puțin – unei avansări. De la numărul 4 în stat la numărul 3. Și că mișcarea… Continuă lectura Refacerea si recuperarea. Lor.

Ce stim despre ce se intimpla in Republica Moldova?

De la președintele în funcție al României, Klaus Iohannis, în afară de faptul că urmărește cu atenție situația, ce a declarat în discursul rostit cu prilejul sărbătoririi Unirii, în 24 ianuarie curent, la Iași: Suntem la câțiva kilometri de frontiera cu Republica Moldova și cred că este un moment potrivit pentru a ne îndrepta gândurile… Continuă lectura Ce stim despre ce se intimpla in Republica Moldova?