‘Gafe’

1. ”GAFĂ URIAȘĂ în justiție: Cum a fost CONDAMNAT ‘Traian Băsescu’ la închisoare” scrie stiripesurse.ro. O fi gafă, o fi cu intenție, nimeni nu are cum să știe. Dar că trebuie să te simți foarte bine cînd citești așa ceva, de asta sînt sigură. Pe lîngă toate celelalte pe care le ai pe cap. Știrea… Continuă lectura ‘Gafe’

Disonanta cognitiva la romani nu exista

Leon Festinger a fost un psiholog și psihosociolog american datorită căruia, de la sfîrșitul anilor ’50 ai secolului trecut, profesioniștii domeniului și lumea, în general, s-a îmbogățit cu o nouă teorie: disonanța cognitivă. Și ce spune teoria disonanței cognitive? Că dacă în noi apare, la un moment dat, o situație în care credințele, principiile, valorile,… Continuă lectura Disonanta cognitiva la romani nu exista

Parlamentarii, cei mai mari dusmani ai parlamentarismului

Parlamentul României este acel loc în care te ascunzi, dacă îți permit colegii, de toate anchetele penale care te vizează. Parlamentul României este acel loc în care, astăzi, nu s-a încuviințat solicitarea DNA de începere a urmării penale a fostului ministru de Interne, Gabriel Oprea, actual senator, pentru uciderea din culpă a polițistului Bogdan Gigină,… Continuă lectura Parlamentarii, cei mai mari dusmani ai parlamentarismului

Happy New Fear?*

Anul a început, tradițional, cu foc. De artificii și cel mai mare, neprogramat, legat de lumea musulmană. În Dubai, un hotel de 63 de etaje a ars ca o torță, nici un mort, 14 răniți, au anunțat autoritățile. Bravo lor, uitați ce se întîmplă cînd îți exporți inteligența! Cum n-a fost motiv serios de panică… Continuă lectura Happy New Fear?*

Sfidarea interesului national. Oprea, demisia!

Solicitării președintelui Klaus Iohannis, adresate ieri, atît vicepremierului Gabriel Oprea, cît și premierului Victor Ponta, de a prezenta lămuriri publice legate de accidentul de săptămîna trecută, în urma căruia un polițist din coloana oficială a primului a murit, i s-a răspuns astăzi numai de către vicepremier, printr-o declarație de presă pe care o puteți urmări… Continuă lectura Sfidarea interesului national. Oprea, demisia!

Uniti salvam carosabilul?

Ieri s-a desfășurat în București un protest al societății civile, protest la care s-a cerut demisia vicepremierului Gabriel Oprea, în urma morții agentului Bogdan Cosmin Gigină, care-l însoțea în coloana oficială, și a tentativelor de mușamalizare a cazului. Detalii găsiți aici. Protestul, ”NU abuzului de putere! Oprea, demisia!”, a fost organizat pe Facebook, inițial de comunitatea… Continuă lectura Uniti salvam carosabilul?

Oprea, ai demisionat? Ponta, vocea lasitatii. Opozitia si presedintele nu exista.

Oprea, ce mai aștepți ca să demisionezi? Încercarea de mușamalizare a circumstanțelor morții agentului Bogdan Cosmin Gigină a eșuat. Nu există numai mass media controlată, mai există voci libere, mai există societate civilă, care-ți cere demisia și, mai ales, există internet. Asupra căruia nu ai putere și care vuiește de aproape patru zile. De la zi… Continuă lectura Oprea, ai demisionat? Ponta, vocea lasitatii. Opozitia si presedintele nu exista.

Ponta calca peste cadavrul din groapa

Ca să-și salveze scaunul de prim-ministru și pe cel din pantaloni. Prima declarație despre scandalul în care este implicat vice-premierul Gabriel Oprea, ministru de Interne: „Stiu ca exista o ancheta in curs si vreua sa multumesc tuturor celor care isi fac datoria si celor care uneori platesc un pret mult prea mare pentru ceea ce… Continuă lectura Ponta calca peste cadavrul din groapa

Oprea trebuie sa demisioneze. ACUM!

Demisia lui Gabriel Oprea este un imperativ. Care nu trebuie să se producă după finalizarea nu știu cărei anchete, după nu mă interesează care cercetări, după ce e prea tîrziu. După ce se uită ce s-a întîmplat. După ce nici măcar nu se află ce s-a întîmplat, avînd în vedere tăcerea absolut suspectă din mass… Continuă lectura Oprea trebuie sa demisioneze. ACUM!

Partidul lui Oprea, unicameralul şi votul majoritar

În condiţiile apariţiei unui concurent pe culoarul său şi a eventualei scăderi a numărului de parlamentari la 300, singura şansă a PSD de a putea accede la guvernare după 2012 şi de a-şi hrăni baronii şi reţelele teritoriale ale acestora cu un număr important de scaune de parlamentar rămîne trecerea la sistemul bipartinic. Dacă se… Continuă lectura Partidul lui Oprea, unicameralul şi votul majoritar