Din veacul VII d. Hristos, când apare în Peninsula arabică, și până azi, islamul–a treia formă istoric organizată a monoteismului – n-a încetat să coabiteze cu religia creștină și cea iudaică, așa cum n-a ezitat să le persecute și să le înlocuiască, de îndată ce împrejurările militare sau economice i-au permis o asemenea politică. În… Continuă lectura Noi și islamul
Etichetă: crestinism
Teodor Baconschi: “Nu reușim să ne maturizăm spiritual, hălăduim într-un soi de copilărie rebelă, usor idolatră”
Articol preluat de pe libris.ro Teodor Baconschi s-a născut în 1963, la București. Este scriitor și diplomat. Are studii teologice și un doctorat în antropologie religioasă și istorie comparată a religiilor la Universitatea Paris-Sorbonne (Paris IV, 1995). A fost director al Editurii “Anastasia”, redactor-șef în TVR (emisiunea “Viața spirituală”), apoi, pe rând, ambasador al României la… Continuă lectura Teodor Baconschi: “Nu reușim să ne maturizăm spiritual, hălăduim într-un soi de copilărie rebelă, usor idolatră”
Boicotați LIDL!
Lidl Stiftung & Co. KG este lanțul comercial cu sediul în Germania, la Neckarsulm, cu 10 000 de magazine împrăștiate pe tot teritoriul european și cu intrare, începînd cu anul acesta, pe piața americană a supermarket-urilor. Lidl este magazinul acela de unde cumpărăm zilnic, la sfîrșit de săptămînă sau cînd avem nevoie, de la produse… Continuă lectura Boicotați LIDL!
Hristos a Înviat!
Întîia epistolă sobornicească a lui Petru: Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou prin învierea lui Isus Hristos din morţi, la o nădejde vie, şi la o moştenire nestricăcioasă, şi neîntinată, şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.” Și să ne amintim astăzi cum a fost persecutat dintotdeauna creștinismul, forțat să supraviețuiască în catacombe, și… Continuă lectura Hristos a Înviat!
Orice, numai crestini sa nu fie
Totul a început cu o știre: Doua tinere musulmane au fost agresate pe strada, joi dupa-amiaza, de un grup de tineri. Incidentul a avut loc pe Calea Mosilor, in Bucuresti, iar victimele sustin ca atacul a avut un mesaj clar anti-musulman, transmite TVR. – Hotnews Privită inițial chiar ca o glumă, incidentul apărînd pe 1… Continuă lectura Orice, numai crestini sa nu fie
Islamul radical, stimulat de corectitudinea politica
Ca adept rațional al moderației, mă tem de o suprareacție antiislamică, dar nu de dragul unui Islam degenerat în ideologie teroristă, ci pentru că-mi doresc să conserv valorile europene: nu trebuie să devenim fanaticii antifanatismului. Pe de altă parte, bilanțul greu al terorismului arabo-musulman (sau negru-musulman în Africa, unde operează Boko Haram) are carate simbolice… Continuă lectura Islamul radical, stimulat de corectitudinea politica
Hristos a Inviat!
„…and will stay there.” Nassim Nicholas Taleb Orthodox Good Friday in Damascus last night. ISIS is at the gates, 4 miles away. Greek Orthodoxy was born in Syria (Antioch) and will stay there. (Foto: Nassim Nicholas Taleb, Facebook)
Prima batalie a dreptei
Când dreapta va intra în pâine, vom observa patru ‘stâlpi’ protejați cu sfințenie de acel partid sau partide: 1. SRL, PFA, liber profesioniști, investitori, de la Gogoașa lui Gigi & Marieta până la firmele de milioane de dolari care produc anti-viruși. Stat mai mic, birocrație redusă, hârțogăraie redusă. Aici nu sunt la prima vedere foarte multe voturi, deși oamenii… Continuă lectura Prima batalie a dreptei