Repozitionari de toamna

Toamna se numără repoziționările, iar în această toamnă numai de așa ceva am avut parte. Și vom mai avea.

[restrict]

E a doua oară în cîteva săptămîni cînd, pe o temă importantă, PSD și PNL se poziționează antagonic iar de partea PNL e și ”dreapta pedelistă, intelectuală, justițiară și băsistă”. Roșia Montană și Papici au consfințit despărțirea PNL de PSD și formarea unei noi alianțe între PNL, PDL, oengiști, justițiari, intelectuali, gură cască, partidulețe de buzunar. Băsescu, fără să vrea, iese din peisaj și se marginalizează, lăsîndu-i locul lui Antonescu, cel care va prelua drapelul ”dreptei” justițiare și ecologiste. Bine, noile repoziționări încă nu s-au formalizat, însă nu va mai trece mult pînă se va întîmpla și asta.

Trebuie însă pregătit terenul. Crin Antonescu încă nu e digerabil pentru pentru simpatizanții lui Băsescu, ai PDL-ului și ai intelectualității și oengimii justițiare, așa cum PDL și sateliții și intelectualitatea justițiară nu e încă digerabilă pentru liberali și oengimea ecologistă și revoluționară, deși cu Roșia Montană s-a făcut un pas important. Oamenii au nevoie de cîteva luni bune ca să se obișnuiască cu noile poziționări (actorii nu au grețuri de genul ăsta, chiar dacă unii își joacă teatral principialitatea).

Mesajele ”Noii Drepte” (no pun intended):

  • Ponta și PSD-ul sînt atotputernici (adică ”avem nevoie de unire, trebuie să trecem peste orgolii și rănile trecutului, important e să echilibrăm scena politică” – este argumentul apropierii dinte PSD și PNL și creării USL împotriva lui Băsescu)
  • Ponta și PSD-ul luptă împotriva justiției (în timp, acest mesaj va deveni: Ponta și PSD folosesc justiția pentru a-și lovi adversarii politici – Antonescu și PNL deja au lansat mesajul, în scurt timp PDL și intelectualii justițiari îl vor prelua – deja au pregătit terenul prin demonizarea procurorilor, alții decît cei agreați – începe decredibilizarea justiției, după rețeta ”Antena 3”, astfel încît orice acțiune a acesteia să fie interpretată în cheie politică: ”justiția e pesedistă, controlată de Ponta, toate dosarele pe care le face sînt politice, la ordinul lui Ponta”)
  • Ponta și PSD-ul sînt lacomi, corupți, materialiști, fac afaceri și umblă numai după profit, nu se îngrijesc de cultură, natură și alte chestiuni înalte spiritualicește

Într-un an de la lansarea mesajelor, la alegerile prezidențiale din 2014, terenul va fi pregătit deja pentru susținerea lui Antonescu.

[/restrict]

 

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Stiri

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

5 comentarii

  1. Deci ideea e că Noua dreaptă e noua stângă. Țară fără noroc, locuită. Nu poți să treci direct la editorialele dintr-un an mai reușit, cu lichelele mai mici, cu un discipol băsescian apt?

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *