Mirul si Regulamentul Senatului bat Constitutia României

Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!Sunt un om credincios, am fost la Mormântul Sfânt, eu am un crez pe lumea asta: nu voi sta niciodată în genunchi! Aici s-a ajuns să stai în genunchi! Nu m-a rugat domnul Şova să îl apăr, eu ţin mult la acest om, e un băiat extraordinar de bine pregătit. L-am dat pe domnul Şova cu mir, pe care l-am adus eu de la Mormântul Sfânt. Noi suntem într-o anormalitate în momentul ăsta! Cum au apărut probleme peste noapte, până acum nu au fost? Am aşteptat 10 ani să se termine cu o imunitate şi nu se întâmplă nimic.

Răspunsul senatoarei Florina Ruxandra Jipa (UNPR/PSD) –  cea care l-a miruit pe Dan Şova în plenul Senatului –  la întrebarea ziariştilor privind încălcarea Constituţie României, art.76, (Legile ordinare şi hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră). Aceeaşi care, în luna februarie, îşi depusese candidatura pentru funcţia de judecător al Curţii Constituţionale a României, prin vacantarea postului după demisia judecătorului Toni Greblă.

În hotărîrea de a nu încuviinţa solicitarea DNA, senatorii au invocat regulamentul acestei Camere, care prevede că se ia în consideraţie numărul total al senatorilor, şi nu cel al prezenţilor.
Aşadar, Senatul României funcţionează după un regulament care încalcă Constituţia, iar noi aflăm abia cu o asemenea ocazie. De ce? Din prea mare preocupare pentru legalitate a aleşilor noştri.
Mai mult, echipa de comunicare a Elenei Udrea scrie pe contul acesteia de Facebook:

Parlamentul şi Justiţia dublei măsuri

Şocant! Senatul a decis că Dan Şova nu poate fi arestat preventiv pentru că nu s-au îndeplinit condiţiile din statutul parlamentarilor: nu au votat jumătate plus unu din numărul senatorilor pentru încuviinţarea cererii DNA. Au votat 79 de senatori din 85 câţi era nevoie pentru o majoritate calificată.

Reamintim faptul că Elena Udrea este în arest în dosarul „Gala Bute” deşi Camera Deputaţilor a făcut acelaşi lucru ca în cazul lui Dan Şova: au fost doar 170 de voturi în favoarea arestării din necesarul de 199 pentru o majoritate calificată invocată acum. Avocaţii au invocat atunci această situaţie, dar s-a trecut foarte uşor pentru că era vorba de „duşmanul poporului”.

Sunt două variante: fie lui Şova i se aplică acelaşi tratament ca şi Elenei Udrea, fie am asistat la un uriaş abuz al conducătorilor Camerei Deputaţilor, în frunte cu Valeriu Zgonea, şi a celor din Justiţie în cazul fostului ministru al Dezvoltării.

În oricare dintre situaţii, avem de-a face cu o mizerie politică.

PS. Pentru cei care argumentează că regulamentul Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului diferă, le reamintim că legea bate regulamentul.

‪#‎Kafka‬

Echipa de comunicare

Aşadar, nici măcar aleşii între ei nu sînt egali în faţa legii.  Cum s-a ajuns aici? Răspunsul PNL la cele întîmplate astăzi este propunerea de alegeri anticipate. Şi analizarea posibilităţii sesizării CCR. Atît. Pînă acum nu au fost senatori şi deputaţi, nu au habar cum funcţionează o instituţie fundamentală a statului de drept, cea în care electoratul i-a ales să-i reprezinte. Dar acum vor să fie aleşi! Din nou, anticipat. Nu vă este  ruşine?
UPDATE:
Melania Cincea, pe Facebook:

Senatorul PSD Florina Jipa, care azi, în Parlament, l-a miruit, la propriu, pe senatorul PSD Dan Şova, spunându-le apoi jurnaliştilor “Mai lăsaţi-mă cu Constituţia!”, este soţia lui Cristian Jipa.
Cine e Cristian Jipa? Judecătorul de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie care a scăpat milimetric de inculpare în dosarul de corupţie al fostului senator PSD Cătălin Voicu.
Cine e Cătălin Voicu? Cel care, mai acum câţiva ani, se visa ministru de Interne şi care le spunea unor colegi de-ai săi că, dacă va ajunge în acea funcţie, “în trei ani de zile poate face toată reţeaua din România”. Nu i-a ieşit planul. Ceea ce l-a afectat nu doar pe senatorul Voicu, ci şi pe judecătorul Jipa. “Dânsu’ a fost unul din cei mai afectaţi oameni că n-am ieşit ministru de Interne, atunci. M-a sunat. Zice: «Dom’le, înseamnă că sunteţi un partid de tâmpiţi»”, spunea Cătălin Voicu, într-o convorbire interceptată.

(Foto: b365.ro)
Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *