Am văzut că tot s-a discutat subiectul loialităţi: Bleen îi este loial lui Lăzăroiu, Lăzăroiu îi este loial lui Băsescu, deci Bleen îi este loial lui Băsescu.
Îi sînt loial lui Sebastian Lăzăroiu în măsura în care pot în continuare să gîndesc cu mintea mea. Iar să gîndesc cu mintea mea e una din distracţiile mele preferate. Nu mă iau prea în serios cînd fac asta (e un defect pe care mi l-au reproşat mulţi) dar îmi place s-o fac. De Sebastian Lăzăroiu (şi de Cristi Hriţuc, am descoperit la minister) mă apropie un anumit conservatorism politic, o anumită prudenţă şi privire flegmatică asupra politicii şi în acelaşi timp o anumită agresivitate care a făcut, cel puţin din Sebastian Lăzăroiu, un lider aşteptat, o mesie politică. La rîndul lui, Sebastian Lăzăroiu, am mai spus-o, sînt convins că îi este loial lui Traian Băsescu şi nu se va dezice niciodată de el. N-am discutat niciodată subiectul ăsta cu Sebastian Lăzăroiu dar sînt convins că aşa e şi că, dincolo de parcursul său politic, îi va fi întotdeauna loial lui Băsescu (cu excepţia cazului în care Băsescu ar lua-o razna rău de tot).
Celor care l-ar face cu ou şi cu oţet pe Băsescu şi i-ar de un cap în gură pentru un presupus non-combat faţă de vechea gardă a PDL le-aş spune să nu se grăbească şi le-aş reaminti tot ceea ce a însemnat Băsescu pînă acum, de la victoriile din 2004 şi 2009 la lupta în justiţie, la DNA, Macovei şi Morar, la lupta împotriva statului asistenţial, la schimbările din servicii, la impunerea unor intelectuali în politică (pe care voi i-aţi susţinut şi a căror impotenţă nu este imputabilă lui Băsescu – nu-l poţi acuza pe Băsescu pentru promovarea unor Sever Voinescu şi Teodor Paleologu – dacă nu-i promova, îi săreau toţi puriştii imaculatoizi în cap, dacă îi promovează, puriştii imaculatoizi îi reproşează tot lui Băsescu că nu îi ia de mîniţă şi nu face din ei nişte politicieni care să ţină la tăvăleală, capabili să lupte şi, cu inteligenţă şi curaj să-şi impună ideile). Celor care fac politică pe margine le-aş reaminti că Băsescu a scăpat din situaţii-limită, afost singur împotriva tuturor, a făcut erori dar, într-un final, a reuşit să scape
Din păcate, în opinia unora, din fericire, în opinia mea, politica e mult mai mult decît exaltare şi internet. Însă pragmaticilor le-aş spune să nu se bucure: politica este în primul rînd credinţa în idei, uneori ridicolă, întotdeauna obsesivă. Dar chiar şi credinţa obsesivă are nevoie de răbdare şi inteligenţă. Bătălia nu e niciodată ca în filmele lui Sergiu Nicolaescu. Nimeni nu sare urlînd tembel, cu sabia înainte, pentru efectul cinematografic. Sau sare, dacă vrea să moară în primele cinci minute ale filmului.
Tocmai ăsta e farmecul jocului politic: exaltarea n-are nicio şansă fără inteligenţă şi răbdare. Pe de altă parte, să nu confundăm prudenţa şi lipsa de curaj cu înţelepciunea. Sînt momente în care răbdarea nu este altceva decît laşitate şi prostie. Tocmai de aia, eu zic că entuziasmul online trebuie să-l testăm şi să încercăm o întîlnire live. Întîlnirea va avea loc în cel mult o săptămînă, în Bucureşti şi la ea vor participa membrii Asociaţiei Blogary (mîine sau poimîine se vor valida primele adeziuni). Ar fi bine să ne vedem săptămînal şi să facem saltul de pe net în lumea reală.
După cum probabil aţi aflat din comentarii, între mine şi Florin Cojocariu, unul dintre membrii fondatori ai Madame Blogary, relaţiile inter-umane, ca să zic aşa, nu-s prea calde. Dimpotrivă, sînt chiar foarte reci. Relaţiile s-au deteriorat în urma unor certuri şi diferenţe fundamentale în ceea ce priveşte orientarea, direcţia şi viitorul Blogary. Să fie clar, la nivel uman nu mai e cale de întoarcere, orice relaţie între mine şi Florin Cojocariu este exclusă. Pe de altă parte, dincolo de relaţiile dintre noi doi şi alte detalii formale, Florin Cojocariu este cel care a avut ideea Blogary şi cel care a luptat pentru această idee.
Toţi cei implicaţi în începutul Blogary au avut rolul lor. Florin Cojocariu a venit cu ideea şi ne-a bătut la cap la început şi de-a lungul timpului, cînd am vrut să renunţăm, Nedormitul a venit cu umorul şi atmosfera (eu cu Florin nu făceam nimic fără Nedormitul – el ne-a făcut cunoştinţă şi el a fost soluţia aia care, pusă împreună cu alte două substanţe cu potenţial exploziv, le omogenizează şi împiedică combinaţia excesivă dintr ele să ducă la o explozie – pînă mai ieri), Camelia şi Vali au adus consecvenţa şi credinţa omului cu picioarele pe pămînt, a micului burghez, care merge înainte fără exaltări (ei sînt capitaliştii în povestea asta). Tot ei au salvat Blogary de la dispariţie, cînd ţăcăniţii au luat-o razna. Mihail Neamţu a venit cu entuziasmul, notorietatea, numele şi relaţiile în lumea bună, intelectuală, Răzvan Cucui şi Ducu Hâncu au venit cu sprijinul iniţial, în 2009, şi cu idei bune, chiar dacă mizele lor sînt altele decît Blogary (Kamikaze, ProTv etc), Sebastian Lăzăroiu a venit cu notoritatea politică, cu Albă ca Zăpada şi alte ghicitori, pilde şi descîntece. Iar Bleen a venit, nu-mi place s-o spun dar trebuie, cu cititorii, notorietatea în online şi succesul la politicienii şi alţi cetăţeni apropiaţi de Băsescu şi PDL (n-aş putea spune că cineva acolo sus mă iubeşte, ci doar că cineva acolo sus citea bleen.ro). Repet, deşi eu personal exclud orice colaborare cu Florin Cojocariu şi sîn foarte consecvent cînd e vorba de asta*, nu pot nega niciodată faptul că Blogary a fost ideea lui Florin – deşi numele de Madame Blogary îmi aparţine :).
În măsura în care va fi cazul şi Florin Cojocariu o va dori, Madame Blogary şi Asociaţia Blogary vor colabora cu ARSIT (Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe – asociaţia care reprezintă interesele contribuabililor, asociaţie al cărui director executiv îi este Florin). Indiferent de situaţia formală, legală, demisie, retragere sau ce o fi, Florin Cojocariu rămîne membru fondator al Blogary.
O spun foarte clar, nu vreau să-mi arog nuştiuce merite în ceea ce priveşte Blogary. Deşi bleen.ro nu a fost un element de neglijat, Blogary nu a fost ideea mea, meritul naşterii Madame Blogary nu-mi aparţine.
Nu ştiu mai mult decît voi ce se va întîmpla mai departe. Se va întămpla ce veţi dori voi, ce vom dori noi toţi să se întîmple. Dar vă asigur că Blogary nu va fi anexa nimănui, cu atît mai puţin a unor personaje de teapa lui Ioan Oltean şi Frunzăverde. Însă, aşa cum a scris şi Florin în comentarii, nu am fost şi nu sînt entuziastul unei noi structuri politice (aici trebuie să fac o precizare: membrul PDL care a renunţat la ideea unui nou partid nu a renunţat fiindcă l-aş fi dezarmat şi dezamăgit eu declarînd că încă cred în PDL – deşi aşa am zis, că PDL e o structură salvabilă – ci din cauză că a vorbit cu un politician foarte cunoscut şi iubit pe timpuri – cred eu, şi acum – politician care actualmente nu mai e în politică şi care i-a explicat că un nou partid nu înseamnă doar bloguri şi întîlniri, ci foarte mult teren, luat ţara la pas, stradă cu stradă, sat cu sat, orăşel cu orăşel).
Sînt mai conservator de felul meu şi nu cred în veşnica reîntoarcere, în reveniri şi reînceputuri edenice, nu cred în explozii de virginitate. aşa cum nu cred că mîntuirea se află în faţă, la cinci kilometri sau două ore distanţă. Însă, ca tot pragmaticul conservator iubitor de structuri solide, reformă în trepte şi paşi mici, am şi eu limitele mele. Limite pe care PDL, prin Frunzăverde şi Oltean, le-a atins. Iar Frumzăverde şi Oltean sînt undeva departe, mult prea departe, dincolo de orizontul oricărei loialităţi ale mele.
PS. „Nici tu, nici eu nu avem mize sau ambiţii financiare sau de afaceri.” Asta mi-a spus Sebastian Lăzăroiu a doua zi, cînd ne-am văzut la bere, după propunerea de a-i fi consilier. Iar asta rămîne valabil şi azi. E o libertate care n-ar trebui neglijată.
* Acum vreo 34 de ani, cred, la vreo 2 ani, mă pişam pe covorul unei rude, mătuşă de-a maică-mii, în vizită le ea fiind. Ne-a dat afară, şi pe mine, şi pe mama (maică mea era o profesoară, la vreo 28 de ani, absolventă de Arte – Institutul Grigorescu îi zicea atunci – genul fană Rolling Stones, cu fustă mini, blugi sau ie, fumătoare, breton şi copil făcut pe la Tîrgu Neamţ, ea fiind giurgiuveancă – ruda respectivă era o doamnă cu rochie înflorată, peşte pe televizor şi viniluri cu Maria Ciobanu şi Margareta Pîslaru). La două luni se întîmplă ca respectiva rudă să vină la noi. Deşi aveam doar doi ani şi nu eram foarte vorbăreţ de felul meu, am luat-o de fustă şi am tras-o spre uşă: Du-ti papa (fără cratimă, cred – pe timpul ăla nu ştiam prea bine limba română). Nu m-am mai văzut şi n-am mai vorbit cu ruda respectivă de atunci.
PS2. Am uitat de consecvenţa şi insistenţa Florinei. Dar şi a cititorilor şi comentatorilor Blogary.
E timpul pentru o schimbare, pentru o noua orientare. Asta nu se poate face decat cu oameni impecabili din toate punctele de vedere. Constituirea unui nou partid , a unei noi republici, ca sa fiu mai concis, avand atributele mai sus enuntate, este sansa noastra, altfel baltim si, in final, ne scufundam.
@ Florin Cojocaru…
Ai scris: "mai cred însă că nu trebuie să fiți partid. pentru 2012 ar fi o eroare majoră. veți fi înghițiți cu tot cu fulgi. cred că trebuie să fiți un ong cu scop precis. diferența între ong-uri o face obiectivul și valoarea lui. de asta smurd nu e pro-democrația. faceți un smurd al dreptei, care ajută pe cei de dreapta. faceți partid în 2014."
Împărtăşesc o "viziune" cumva similară…
PS: … Nu prea înţeleg rostul "ex-punerii", "exhibării" postărilor cu acele 10 puncte care istorisesc diverse detalii din "viaţa de redacţie" a M. Blogary…
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-10250903-misc…
@Bleen 10:30 şi urm. @picus, @ştefan vlaston,…
Acceptul lui Băsescu pentru intrarea pe linie a "locomotivelor" nu cred că trebuie înţeles ca o aprobare, ci ca o opţiune strategică (momentul, contextul, persoana) dată ca un imbold (şut…) noii formaţiuni. Sprijinul ar trebui să se declanşeze atunci cînd curba descrescătoare a susţinerii potenţiale a PDL, măcar pentru reformele începute (care tinde la zero), va fi sub cea (tot potenţială) posibil de oferit de către noul partid. Să-i dorim să se simtă cît mai strivit de greii (mai bine zis: umflaţii) PDL, al căror non-combat l-a simţit şi la prezidenţiale. Cînd e definitiv strivit, are cele mai bune idei, am mai văzut asta.
(Poate curbele s-au intersectat deja, dar nu a venit momentul… nu avem destule informaţii.)
hai că am revenit la gînduri mai bune
…să nu ziceţi că v-am purtat ghinion 😛
(oricum, încă cred că acum ar fi fost cel mai prielnic moment pentru naşterea Albei ca Zăpada. însă o fi ştiind Băselu mai bine cum să facă să iasă bine, aşa că îl creditez în continuare)
Despre CURS unde Sebastian Lazaroiu a lucrat:
The Center for Urban and Regional Sociology (CURS) is a private company for social and marketing research. CURS was established in 1990 on the basis of the Laboratory for Urban Sociology of IPCT – an institute for civil engineering design and research. Since 1990 CURS has worked with a vast array of clients that require high quality social science and marketing research. These clients include domestic and foreign government agencies, non-governmental organizations and charitable foundations, and private-sector companies. CURS’ research projects fall into four substantive areas and are conducted by the following departments:
Public Opinion Polls
Urban and Regional Research, and Local Development
Market Research
Advertising and Audience Research
Dacă e să fie partid, AcZ se va situa în linie cu Băsescu, înaintea lui, însă, preluîndu-i locul de locomotivă. Dacă asta înseamnă că eşti antibăsescu, nu ştiu.
Părerea mea, şi am plecat. Job call.
@bleen
OK. Deci nu vreţi să pornim un partid, nu încă, dacă am priceput bine.
Despre locomotive şi alte metafore ceferiste 🙂 făcute prin prisma unui analist politic, cred că ai dreptate, le vezi bine, ca de obicei.
A analiza un fenomen din exterior sau a intra în acel fenomen ca parte sînt două lucruri diferite. Deşi prin analiza influenţezi fenomenul, nu-i suficient dacă vrei să împingi lucrurile decisiv înspre ceea ce crezi că e corect.
Rămîn la părerea că dacă e să se întîmple, se întîmplă.
@tucu
N-am nici cea mai vagă idee.
De ce sa ne chinuim sa facem un partid situat pe pozitii antagonice cu Basescu.
Nu inteleg de ce apara aceasta ipoteza.
Daca cineva vrea asa ceva cred ca e destul loc la PC ,PNL,PSD, PNT Ciorbea Pin.
E inflatie . De ce ar trebui unul nou?
@para
Faci o confuzie gravă între Asociaţia Blogary şi un posibil nou partid politic. Asociaţia merge înainte, cu sau fără Băsescu.
Eu vorbeam despre posibilele locomotive ale unui eventual nou partid. Şi spuneam că cei cu notorietate nu par dispuşi să intre într-un partid care se situează pe poziţii antagonice cu Băsescu.
Lăzăroa a lucrat la Institutul de Proiectare şi Tehnică de Calcul în Construcţii? Ce era acolo? Sociolog la planşetă?
Stimate domnule Bleen,
V- am trimis de curînd pe mail o schiţă de proiect civico – politic asupra căruia am aşteptat cu mult interes părerea dumneavoastră, dar din păcate am aşteptat în zadar. Bănuiesc că dumneavoastră mi-aţi respins demersul pentru că sunteţi de părere că "politica e mult mai mult decît exaltare şi internet".
Dar tot dumneavoastră afirmaţi că " Pe de altă parte, să nu confundăm prudenţa şi lipsa de curaj cu înţelepciunea. Sînt momente în care răbdarea nu este altceva decît laşitate şi prostie".
Un mesaj asemănător i l-am trimis şi domnului Sebastian Lăzăroiu, cu care am fost colegă la IPCT-SA. În acel mesaj i-am propus şi o cale, prin care bunele intenţii de reformare a statului, formulate de preşedintele Traian Băsescu s-ar putea materializa cu succes.
Chiar dacă dumneavoastră negaţi din start demersul meu eu nu pot renunţa la el, pentru că pe tot parcursul ultimilor 2 ani, mulţi subiecţi contactaţi direct, cu vîrste între 20 … 85 ani şi de profesii multiple, mi-au îmbrăţişat proiectul cu entuziasm şi mă întreabă cînd ne apucăm de treabă, ba chiar mă somează să nu uit că dacă nu mîine, cu siguranţă însă POIMÎINE vin ALEGERILE !
Concluzia firească: masa celor dispuşi să pună umărul la această nouă construcţie este uriaşă ! Lipseşte însă investitorul care să finanţeze cu idei şi spirit organizatoric acest PROIECT DE ŢARĂ.
De aceea aş dori să particip şi eu la întîlnirea cu membrii Asociaţiei Blogary, deşi pînă acum, nu am decît calitatea de cititoare atentă şi serioasă a site-ului http://www.blogary.ro/
Este posibil aşa ceva ?
Scriem mare de tot: contează ideile, nu oamenii, însă în practică ne poticnim în oameni. Istoria nu se încheie cu Băsescu.
Cu regret constat că în timp ce Madame îşi ascundea orgoliile sub umbrela Băsescu, Politeia a devenit mai aplicată şi mai consistentă.
Umorul nu e decît un ornament purtat peste scheletul caracterului care se lucrează în intimitate secundă cu secundă. (Cine nu arată că are umor, cine nu reacţionează la nişte glume nu e neapărat un retard. Poate crede că nu-i de joacă cu nişte lucruri. Poate că are ceva sfînt.)
Orgoliile n-au ce să caute într-o construcţie de durată.
În istorie(nemurire) rămîn doar acţiunile nobile, făcute fără nici cea mai mică urmă de interes personal.
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetuer adipiscing elit. Sed erat. Sed dui odio, tristique in, viverra sit amet, tristique nec, odio…., şamd.
para
nu scrie nicăieri că oamenii nu contează.
@bleen
"ar putea"…asta-i esenta. In oricare din variante, inseamna ca nu-s locomotive ci doar vagoane (sau saboti de frana, dupa caz). Iar daca politica e despre idei si credinta in ele, mai bine ca stau retrasi.
Referitor la binecuvintarea lui Basescu.
Cum nimic nu este batiut in cuie pe lumea asta nu vad de ce nu am incerca. Daca Basescu nu ne vrea asta e , Noi tot iubim.
Daca locomotivele respective se simt mai bine in mediul PDL din partea mea sa stea acolo.Nici nu cred ca mi as dori o asemenea locomoticva.
Totul e sa intrebam.
Il intrebam pe Mihai Neamtu-Te bagi? Daca zice da e ok , daca zice nu asta e dar macar stim cum stam si in ce limite jucam.La fel si cu Lazaroiu si ceilalti.
@picus
Da. Eu mă refeream la cei cu notorietate, care ar putea juca rol de locomotivă.
@bleen,
"o mesie politica" suna ca dracul
mesia este masculin, toata ziua
incearca "un mesia politic"
la origine, "mesia" inseamna "unsul"
@picus
Exact. N-o sa se invarta acum toata tara dupa soarele Basescu.
Exact. O problema serioasa pe termen scurt (pina in 2012). Basescu stie ca ACZ va lua din voturile PDL si nu-i va da nici o binecuvintare lui Lazaroiu sau altora.Dar nu toata lumea are nevoie sa stea dupa binecuvintarea lui Basescu.
@tucu
Nu toate posibilele locomotive s-ar băga într-un nou partid iar cele care s-ar băga nu ar face-o fără să aibă acceptul lui Băsescu.
@Bleen
Daca vrei sa ramii la stadiul de asociatie ai dreptate.
Daca incercam sa depasim acest stadiu trebue pregartite si locomotivele.
Bleen sintemm inca o natiune in care e important ca populatia sa simta vocea sefului.
Am sa citez din ce a scris extrem de inspitrat Florin Cojocariu mai sus
""Părerea mea fermă e că trebuie să vă lansați în joc, cu orice risc. Deja vă ia două săptămâni să confirmați niște membri. Deja tăcerile lui Sebastian Lăzăroiu produc confuzie (deși, în apărarea lui, cum bine preciza nedo, el n-a promis nimic). Pe măsură ce vremea trece și voi vă complaceți în jocuri intelectuale, momentul riscă să treacă pe lângă voi.""
Este esential sa creem un inceput. Este esential sa vedem cine ni se alatura, ce potential mediatic avem , ce potential financiar .
Nunai dupa asta putem decisde daca raminem la stadiul de simpla asociatie ,avandsam la stadiu de ONG sau ne lansam in aventura unui partid.
Eu zic sa incercam sa uitam blogul Blogary cu regulile si libertatile lui si sa ne gindim la organizatia Blogary cu refgulili si limitarile ei.
Pentru mine cel putin activismul intr o asociatie politica este mult mai restrictiv si complect diferit fata de acticvismul pe blog.
@tucu
Blogary este asociaţie.
Nu există locomotive.
Să nu uit, au fost aici comentarii inspirate care s-au pierdut între prea desele eseuri despre "iubirea e un lucru mare!". Asociația Blogary ar putea fi un ONG care să se focalizeze pe reforma administrativă, în special reforma justiției. Nu un organism tehnic (cele tehnice, asociații de magistrați etc, pot adera la rândul lor) ci unul civic-politic. Faceți marșuri pentru introducerea juraților și alte 2-3 reforme care să atace baza sistemului, nu dinozaurii lui. Așa a reușit Funeriu, BAC-ul a lovit în dinozaurii comuniști din învățământul "privat" iar ei nu se așteptau.
Justiția rămâne una din puținele bile negre iar publicul e apatic pentru că subiectul a fost permanent tehnicizat excesiv. El poate fi politizat. Obțineți semnături pentru un referendum. Organizați baze de date publice cu judecători și decizii suspecte sau dovedit greșite. E doar un exemplu de ONG cu obiectiv precis care în 2012 poate avea un cuvânt important în direcționarea voturilor.
Cred ca multi cititori ai Blogary o limpezire a proiectului Blogary.
Astepta precizari privind directia in care o vom apuca -partid sau asociatie civica, asteapta numele celor care pot fi locomotive ale acestei actiuni si s au declarat dispusi sa ni se alature,asteapta o schita de calendar al actiunilor de inceput.
Cred ca despre atitudinea diversilor membri fata de Basescu PDl sau mai stiu eu cine poate fi diversa si probabil ca va trebui armonizat numai modul de manifestare publica. Nu poti face o asociatie sau un partid al iubitorilor de Basescu sau de PDL (eu in privinta lui Basescu as participa la un fan club dar stiu ca in acest moment nu este subiectul principal)
O postare ca cea de mai sus clarifica optiunile lui Bleen dar personal cred ca Bleen este doar o ratita in mecanism -poate cea mai importanta, dar noi ar trebui sa avem o perspectiva a mecanismului in ansamblu.
Cred ca ar fi benefic pentru Blogary daca numele de notorietate care s au perindat pe aici si ar defini statutul in raport cu asociatia Blogary.
Unii au facut o dar mai ramine destul loc.
Zubeldian e bun.
O miscare ar trebui gindita/implementat in asa fel incit sa nu depinda asa de mult de chimia participantilor.
Florin, Bleen, supuneti la vot eventualele subiecte mai controversate. Lasati "comunitatea" sa decida… 😉
Dle Vlaston,
haideti sa avem rabdare.Ar fi ridicol se ne aruncam repede cu capul in fata in gol.
Daca e sa iasa vreun partid de aici, trebuie pornit incet si facute o gramada de socoteli.Sunt sigur ca cel putin citeva capete la Bucuresti au inceput de ceva timp sa le faca.Inca o data zic, ideea este sa nu ne aruncam numai pentru a esua si a ne dovedi repede o glumitza bovarica.
N-am fost tot timpul un părinte bun dar cu siguranță unul iubitor. Am făcut erorile mele în relația cu Mirel. Tocmai însă pentru că am ținut permanent frustrările mele pentru mine, acceptând să dispar chiar public din peisaj, mulți sunt foarte surprinși acum. Ce e important însă e că e de neimaginat să-mi doresc ca Blogary să nu reușească. Te poți certa cu copilul tău, el pleacă de acasă, dar rămâne al tău. (apropos, la momentul hotnews- sinucidere în gară, deși eram rupt de Mirel, n-am ezitat să ies pubșic în sprijinul lui). Dacă aș fi vrut să pun în pericol Blogary, cum cred unii "scenariști", aș fi procedat altfel.
Tocmai de asta am revenit în comentarii la articolul despre scheletul ACZ. Mi se pare în continuare că Mirel duce Blogary spre un joc pur intelectual și e profund inconfortabil cu orice întrupare fizică, masivă, a mișcării. Că o face din cauza de comoditate și obiective personale sau pentru că reprezintă obiectivele tactice ale altora, e irelevant.
Părerea mea fermă e că trebuie să vă lansați în joc, cu orice risc. Deja vă ia două săptămâni să confirmați niște membri. Deja tăcerile lui Sebastian Lăzăroiu produc confuzie (deși, în apărarea lui, cum bine preciza nedo, el n-a promis nimic). Pe măsură ce vremea trece și voi vă complaceți în jocuri intelectuale, momentul riscă să treacă pe lângă voi.
Mai cred însă că nu trebuie să fiți partid. Pentru 2012 ar fi o eroare majoră. veți fi înghițiți cu tot cu fulgi. Cred că trebuie să fiți un ONG cu scop precis. Diferența între ONG-uri o face obiectivul și valoarea lui. De asta SMURD nu e Pro-democrația. Faceți un SMURD al dreptei, care ajută pe cei de dreapta. Faceți partid în 2014.
Am intervenit în comentarii la articolul cu scheletul ACZ de nervi că lucrurile merg în cerc. Probabil că am greșit. În orice caz, eu mă voi bucura întotdeauna de succesul vostru.
(E singura și ultima mea explicație publică sau privată pe subiect, indiferent de cine și ce îmi va replica sau ce emailuri voi primi)
Iar noi tocmai asta facem. Ii refuzam lui Basescu un partid care sa-l sustina. Iar el a intuit ca din comoditatea funciara a romanilor nu are cum sa rezulte ceva. Miscarea civica nu voteaza in parlament regionalizarea, constitutia si celelalte proiecte. Doar da din gura. Iar actualii conducatori nu mai pot ei de miscari civice. Se vor concentra pe segmentele sarace, usor de cumparat cu 3 paini. Daca ar putea, ar sari marile orase din schema.
Acum speranta mai am doar in criza economica. Sa dea cu ei de pamant, sa uite de populisme.
7. Tu ai revenit pe Blogary unde ai devenit hiperactiv. Cam atunci a avut loc episodul nefericit cu sinuciderea.
8. Imediat după retragere eu public un articol pe zubeldian.ro, despre multiculturalism. Nu era un articol rău iar pe Blogary erau povestioare. L-am trimis lui Neamtu care m-a asigurat ca il preia. Cateva zile la rand articolul nu apare iar Neamtu imi confirma ca tu te-ai opus. A fost al doilea moment în care ai depășit limita. Dar n-am spus nimic.
8. După luni de zile de tergiversări, ies actele la Asociația Blogary. Mai excitat ca niciodată, te apuci să declari în comentarii că visul AB e de a face un marș al contribuabililor național, cu cute de mii de oameni.Adică ceva ce poate că ARSIT vrea să facă. Ai decis de unul singur că AB trebuie să facă exact ce face ARSIT. Nu numai că ai depășit limita dar mi s-au aprins toate becurile roșii pe bord.
9. Îți trimit un mesaj email, foarte politicos, în care explic că deși ARSIT nu are exclusivitate pe nici un subiect, firesc ar fi să vorbim înainte de a ieși public pe Blogary cu subiecte despre taxe. Mi-ai răspuns arogant că asta nu are rost, că suprapunerea e inevitabilă, că tu ești vocea politică iar eu cea tehnică.
10. Ei bine, ți-am răspuns. Nu public, dar cu un email în copie la fondatori. Nu am făcut decât să-ți reamintesc alte răzgândiri peste noapte, ezitări fără capăt, amnezii care mi-au părut suspecte. Ai amenințat iar cu retragerea pe Bleen.ro.
Aici a fost momentul de ruptură. Nu în "diferentele de viziune si obiective". Cât despre pipi pe covor, am să mă abțin să comentez. Eram însă nevoit să precizez faptele și ordinea lor cronologică.
Pentru cititorii Blogary: Nu am fost niciodată cu adevărat retras din Blogary. Am scris sub Zubeldian pentru a nu răni sensibilități ale diverșilor sprijinitori ai ARSIT-ului. Deși în exterior se vede că eu am dispărut din ecuație de când Mirel a preluat blogul, am fost de fapt implicat permanent. O dovadă e și versiunea actuală a siteului.
Domnule Vlaston, asta nu e o actiune, e un proces si asa ceva are nevoie de resurse. E nevoie de o pepiniera. Nu vedeti ca au trebui sa treaca 20 de ani pina cind lumea sa indrazneasca sa miste in front…?
Conducatorii nu mai ajung. Democratia de face/intertine in echipa.
T.Basescu ar fi un exemplu clar ca nu poti face nimic de unul singur. Deci un "conducator" fara un partid, elite, sustinere civica e nimic in vremurile noastre.
Sa nu uitam ca dupa suspendare T.Basescu a vrut intilniri lunare in P.Universitatii dar nu a iesit nimic.
clarificările de aici mi se par foarte oportune şi corecte. nu cred că ruperea dintre florin şi mirel este o dramă – dimpotrivă. florin merge în altă direcţie şi e bine că face aşa, iar implicarea în cele două proiecte, de pildă, îi crea lui însuşi anumite probleme de "ajustare", hai să zicem.
nu trebuie să regretaţi plecarea lui florin. direcţia în care merge el este bună, necesară, iar ruperea relaţiilor dintre cei doi este, în cazul de faţă, mai benefică decît dragostea cu sila.
Aș fi preferat să nu fiu nevoit să revin public asupra subiectului. Dar dacă tu intri în detalii public, aș vrea să fie cunoscut public și punctul meu de vedere. (Eu am tinut detaliile despre conflictul nostru la nivelul membrilor fondatori, am avut o singura interventie mai explicita in comentarii, pe care o regret) Motivele plecării mele:
1. Undeva în iulie am decis împreună să deschidem Blogary și am agreat ideea "redactorului șef prin rotație". Am propus, și ai fost de acord, ca primul RS să fie Mihail Neamțu. Motivul a fost că atât eu, cu ARSIT, cât și tu, cu MM, aveam treabă și Blogary avea nevoie de un motor pentru a crește.
2. Tot undeva în iulie, pe o căldură infernală, am avut la Gurbănești o întâlnire a membrilor fondatori în care s-a agreeat un mecanism de control: membrii fondatori aveau drept de veto asupra articolelor. Ideea era de a da libertate redactorului șef dar de a ne asigura că Blogary nu poate fi deturnată.
3. Acest drept de veto a venit la pachet cu o procedură, cam greoaie, la început, dar cu care ai fost de acord.
4. În zilele următoare a avut loc primul incident. Până atunci nu era nici o diferență de "viziune" cum spui tu. Toți cei care au fost la Gurbănești pot confirma că ai fost de acord. Deși tu erai dictatorul care preda ștafeta lui Neamțu, ai amânat zile la rând să faci anunțul pentru ca, în cele din urmă, să-mi spui direct că nu vrei să-l scrii, pe motiv că e o funcție pompoasă, asta de redactor șef, că e ridicol. Anunțul l-am făcut eu, după cum se poate vedea, pentru că altfel chiar deveneam ridicoli față de Mihai.
5. La scurt timp ai avut câteva răbufniri împotriva mecanismului cu vetoul. În loc să găsim o soluție, ai amenințat direct, într-un mail către toți membrii de bază ai Blogary, că te retragi pe Bleen.ro.
6. Reacția mea a fost de a mă retrage eu cu totul din redacție pentru a-ți lăsa câmp liber să decizi ce vrei. Până în acest punct ți-am făcut doar reproșuri personale .
@Tio
Exista un timp pentru fiecare actiune. Cu un varf de emotionalitate. Daca trece, trece si gata. Altul nu mai vine. Am trait prea multe ca sa nu stiu atata lucru.
Problema cu noi romanii este ca nu generam conducatori. Odata am apelat la principi straini. Dej, Ceausescu, Iliescu, Constantinescu, Basescu. Doar ultimul corespunde statutului de conducator. 1/5. Cam putin.
Si singur nu poate face mare lucru. Astept, cu melancolie, sa-l aud spunand: m-au invins structurile PDL si MP.
Iar noi vom regreta ca n-am fost in stare sa lasam urmasilor o viata mai buna.
It ain't over till the fat lady sings!
Lasa domnule Vlaston ca nu e game over. E doar nivelul ala pt incepatori cind controlezi daca si cum merge totul. Mai sint si alte nivele dar iau timp si nopti nedormite 😉
Ma astept la mai multa rabdare de la dvs!
Am consult un futurolog(a scris carti, a vorbit la TED) despre situatia din Romania (catastrofala dupa parera mea, oamenii si nu doar politicienii.)
Am dat un prinz si am primit un sfat final si o carte (Tribes de Seth Godin )
Sfatul era cam asa:have fan, enjoy. Asa ceva motiveaza in sec XXI. Datorie si onoare e ceva care tine de secolele trecute.
Deci have fun si sa promiteti ca nu faceti nimic care se strice ocazia asta:adica tentativa asta de participare de jos in sus.
Nu vad nicio concurenta si nici daca exista initiative similare. Dimpotriva, e nevoie de mai multe.
Ma bag cu capul inainte, fara nicio retinere, pt ca nu avem nimic de pierdut 😉
Daniel, am şi eu o poveste asemănătoare cu un primar.
Un om de afaceri canadian stabilit în România era membru într-o organizaţie care voia să doneze un microbuz pentru o şcoală ajutătoare sau ceva de felul ăsta.
Sună omul la primărie, era vineri după orele de program. În primărie nu mai era decât primarul, Băsescu, iar acesta îi cheamă pe loc şi are o discuţie liberă cu ei.
Preferam o ruptură între Ponta şi Crin, între Cătălin Voicu şi Geoană, între Hurezeanu şi Vântu.
E clar. Game over.
@ bleen
Nu spre trecut sa privim (sa comentam, sa scriem articole) ci spre viitor.
Şi o mică experienţă personală, trăită alaltăieri.
În Montreal, pe o stradă se află un Club denumit 14 18 (vârsta rezervată intrăii în clubul respectiv). Consumul de alcool e interzis. Dar se consumă evident droguri LSD, iar comportamentul tinerilor în clubul respectiv, e de o sexualitate obscenă, vizibilă de la ferestre.
Mă rog, un tip cu ochelari cpstum se apropie de noi şi prezintă o carte de vizită. Primarul unui cartier unde se vrea înfiinţarea unui nou club. Cartierul cel mai problematic. Şi ne întreabă ce părere avem etc. După aceea ne explică că a venit a vizitat la interior şi acum vorbeşte cu toată lumea, pentru că va fi nevoit să dea o autorizaţie DA ori BA.
Am rămas suprins -1 De simţul de politician al omului respectiv. A mers în persoană să evalueze o decizie pe care va trebui să o ia, fără să trimită soli sau să audă consilieri. 2. De naturaleţea cu care ne-a contactat şi lumea a răspuns. Ne-a şi oferit timp atât cât să nu pară că a vrut doar o părere.
Remarci personale, e un sondaj de orientare dar nu ştiinţific(fără eşantionare etc). Cred că e un instrument cu o anumită utilitate pentru cei care animează viaţa comunităţii Blogary.
Ca şi sugestie personală, în viitor unul mai detaliat, organizat şi cu vizibilitate mare pe blog.
Către cei care într-o formă sau alta şi-au manifestat interesul, un proverb
O CĂLĂTORIE DE MII DE KILOMETRII ÎNCEPE CU UN PAS
9. Principalele obstacole
79% Absenţa leadershipului
41% Absenţa banilor
40% Absenţa legăturilor sociale între membrii
26% Absenţa ideilor
Sugestie
comunicarea online indispensabila.
10. Mijloace de acţiune(mi-ar fi plăcut să formulez altcumva)
70% la egalitate între Comunicarea Online cu un Public Ţintă şi Apariţia la TV
67% Comunicarea online cu alegătorii în general
48% Manifestaţii legale(exemplu dezobedienţă civică)
22% Publicarea unui ziar
Sugestie
Presiune asupra canditatilor la localele din 2012 sa asume cerintele pe care le dorim
5. Infrastructura de comunicare(mai multe răspunsuri)
52% Blogul actual
42% Intranet
35% Un pic din toate
29% Social Media
13% Periodic Tipărit
Sugestii
Sistem wiki
Comunicarea online e garanţia finanţării din diasporă
Un grup de discutii privat intre membri si un grup de discutii public cu simpatizantii
Aparitia in mass media
Nu mai folositi nicknames (sugestie pentru Bleen de a posta cu numele real).
6 Organizarea finanţării
71% Donaţii individuale
63% Cotizaţia de membru
54% Campanii de finanţare
13% Contractarea de credite
7. Raportarea la actualii politicieni
54% Să vină dacă sunt de acord membrii
17% Să stea în barca lor
29% Dacă conducerea e de acord
Alte răspunsuri.
Off gramatica(k, admit n-am timp să fac atenţie 😉 )
Sa vina doar daca majoritatea e de acord, nu numai conducerea
daca sunt curati, doar cu ganduri bune.
De lăudat sinceritatea ta, bleen şi succes cu blogary.
Cred că ar fi oportună publicarea micului sondaj online pe care l-am efectuat şi aparţine cititorilor de aici.
Îmi cer scuze, pentru faptul că 1. fac public acum şi nu aştept data menţionată 2. pentru greşelile gramaticale strecurate.
Mulţumesc celor care mi-au răspuns, chiar şi acelui care avea fantasme sexuale imaginând-o Albă ca Zăpada. O menţiune specială, userului yeba, nu m-a deranjat remarca privind credibilitatea, mă simt imun, mai imaculat ca Albă ca Zăpada. Dar ca şi sugestie poate în viitor ai putea să vorbeşti în numele propriu, şi nu a altora, atât timp cât nu ai acordul unor persoane. Mai precis, genul de formulări votăm înlocuite cu votez.
Au răspuns 33 de useri, într-o zi. Mulţumesc tuturor.
1. Prima întrebare privind forma de organizare,
69 de procente vor partid, 18 procente miscare gen Tea Party 13 procente (4) votanţi curent de opinie, si doar unul asociaţie
2.Numele(marca publică)
42 % vor numele Albă ca Zăpada
30 % alte nume (1 vot 1 nume) Partidul Piraţilor, Calea Dreaptă, Noua Republică, Noua Românie, Partidul Blogarilor, Partidul Republican, Alianţa Civică Z .
4 votanţi vor Asociaţia Blogary, 3 Mişcarea Populară.
3.Reprezentare privind organizarea acţiunilor
47% vor Consiliu de Conducere ales doar de membrii Asociaţiei
28% vor Consiliu de Conducere ales de membrii plus simpatizanţii
19% Decizii rezoluţie în Adunarea Populară.
4. Criteriile pentru a alege persoanele din conducere. Au fost mai multe răspunsuri alocate şi un pic formularea nu prea clară din partea mea ca şi întrebare.
70% Consideră importantă Capacitatea de Comunicare
66% Consideră în egală măsură Prezentarea unor Proiecte de Viitor cu CV-ul şi Educaţia
37% Experienţa de viaţă
33% Vizibilitatea mediatică
22% Absenţa unei cariere politice anterioare
11% Implicarea trecută(criteriu poate neclar definit , în raport cu Blogary vroiam să exprim)
Două sugestii, rezistenţa la stress şi privirea largă plus fiţuica CNAS
Bine scris, contondent trist prin sinceritate