Linkuri si offtopice – 28 noiembrie 2013

foto: la București s-au întîlnit urmașii lui Confucius cu adepții lui Confuzius

Zilnic vom avea linkuri, tweeturi, statusuri de facebook, imagini video de la noi și de aiurea. Update-urile se vor face în timp real, așa că va trebui să mai dați refresh din cînd în cînd.

[divider]

19:08 – Florin Hrebenciuc îi cere lui Victor Ponta să nu mai promită şi să termine odată centura Sucevei – Monitorul de Suceava

”Las’, că se face hrebenciucul nostru mare și o să vedeți voi!”

18:03 – Vilnius: Ucraina cere întâlnire cu UE şi Rusia. Merkel, presată de liderii europeni să renunţe la condiţia Timoşenko – România Liberă
17:55 – Ronald Reagan talks to America on Thanksgiving Day 1985 – Youtube
17:47 – Udrea îşi cumpără 80 de hectare de teren în Călăraşi şi Giurgiu. „Caut în Nana, dar nu am găsit acolo pe criteriile mele, preţul a sărit” – Gândul
17:40 – Father, son thankful to reunite after 5 decades – USA Today
16:35 – If You Ever Feel Stupid, Just Look At What These 30 People Did. You’ll Feel Better…Trust Me. – Viralnova

[divider]

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Stiri

De Blogary

Unul dintre cele mai influente bloguri de dreapta, lansat în 4 ianuarie 2010. Scriu la Blogary: Florina Neghină, Claudiu Băcanu, Horațiu Coman, Dragoș Paul Aligică, Alexandru Hâncu, Răzvan Cucui,

24 de comentarii

  1. De vinerea neagră Blogary vine cu două schimbări de strategie:

    1. Facebook și Twitter nu vor mai fi doar canale de adus audiența către blog (e eroare pe care o fac mulți). Au audiența lor, distinctă. Astfel, conturile de Facebook și Twitter ale Blogary vor fi două mini-bloguri, pe care vom posta mai mult, mai des și adaptat pentru audiența fiecăruia, nu vom pune doar linkuri cu articolele de pe website.

    2. Nu mai e nimic de comentat și criticat la ”dreapta”. Purceaua e moartă în coteț, nu mai are rost să dăm în ea. Riscăm să devenim obsesivi, plictisitori și inadecvați. Lumea a înțeles deja ideea și bălăcăreala ”dreptei” nu mai trezește pe nimeni. O să ne concentrăm mai mult pe USL, că trece dictatura pe lîngă noi în timp ce ne certăm cu foștii la infinit.

    1. Mai tii minte panourile publicitare din tot Bucurestiul, alea ale USL-ului, cu Basescu la suspendare?
      E, niste de-alea sa faca din materialul de pe fb. Mi se par mai bune si decit cele cu ardeiul 🙂

  2. Exemplu cum se scrie un necrolog pentru un dusman: Articol M Steyn

    Eleganta, bun simt, elocventa.

    Si cind zic ‘pt dusman’, in cazul asta e adevarul curat, nu metafora manelista. Deci cucoana asta a fost sefa HRC cu care s-a batut citiva ani buni si Mark Steyn si Ezra Levant.

    HRC e un fel de minister canadian al iubirii, o curte juridica unde orice dezaxat poate reclama pe oricine ca a manifestat ‘ura’ intr-un fel oarecare.

    Mark Steyn a fost pirit ca a scris undeva ca musulmanii se inmultesc ca tintarii, iar Ezra Levant ca a retiparit (singurul care a indraznit in America de Nord) desenele alea daneze cu Mohamed avind turbanul ca o bomba.

  3. Prin
    anii nouăzeci, cînd eram încă la Cluj, taică-meu, fie iertat, s-a înscris în
    Vatra Românească. La un moment dat, eu a trebuit să dau o fugă la București, cu trenul. Ajungeam
    dimineața și seara veneam înapoi. Tata, zor nevoie, că să iau o sticlă de
    palincă și să i-o duc pretenului Sabin de la sediul central al Vetrei. Nu mai
    știu ce funcție avea cetățeanul, parcă secretar general. Bine. (Nu l-am
    refuzat. Nu mi-era frică de taică-meu, dar parcă mi-era rușine să fac nazuri.
    El și mama foarte rar ne-au cerut să facem ceva anume numai pentru ei. De
    obicei, era o chestie invariabil în folosul întregii familii.) Am ajuns pe la
    opt și ceva în Gara de Nord și am pornit direct spre Vatră, că n-aveam nici un chef să bîntui prin
    magazine cu sticloiul de țuică în poșetă. Aveau sediul pe undeva prin
    Dorobanți, parcă, dacă nu chiar în Primăverii. Intru pe poartă (era o vilă
    dichisită, probabil ceva fostă casă de ascultaj de-a Securității), intru și în
    clădire, înaintez pe un hol în direcția de unde se auzeau voci, și bag capul pe
    după un glasvand într-o ditai sufrageria, unde la niște mese de lemn
    desperecheate stăteau vreo trei inși și pălăvrăgeau. Bună ziua, nu vă supărați,
    îl caut pe domnul F. Ăia schimbă priviri, mustăcesc, lipesc ochii de tavan, iar
    în final unul catadicsește să-mi arunce peste umăr, în timp ce se apleca iar
    peste un ziar: Vino mai tîrziu, duduie, că Sabin nu se scoală așa devreme nici
    pentru Avram Iancu. M-am sfiit să-i spun, pe bucureștenește, duduie-mă-ta-boule-eu-domnesc,
    și doar m-am rugat să pot lăsa la ei ce-i adusesem domnului F. de la prietenul
    Costan de la Cluj. Și scot sticla, precizînd verbal ce e în ea. Frate, dacă
    existau mobile pe vremea aia, să-i pot filma ce mutre au făcut, regina
    viralelor mă chema! Am devenit brusc „domnișoară”, m-au poftit înăuntru, m-au
    îmbiat cu cafea, cu ziar, chiar nu vreau să mă duc și la baie, că doar vin de
    la drum lung, nu? Cred că ar fi făcut și podul din picioare, numai să nu plec. Stați
    puțin, că-l sunăm imediat pe Sabin, că poate totuși s-a trezit și e pe drum. Le
    curgeau balele la propriu cînd se uitau la nenorocita aia de sticlă. Uitaseră și
    de Avram Iancu, și de somnul de frumusețe al Sabinului. Le-am zis că mă
    grăbesc, să-i dea ei ploconul ăluia cînd o veni, și am plecat. Nu știu cum o fi
    azi prin oengeurile astea semi-politice, dar atunci se aciuiau acolo toți
    ratații fără haz.

  4. Tocmai ce-am refuzat oferta de a deveni președintele interimar al comitetului asociației de proprietari de la mine din bloc. Mai-nainte a plecat de la mine vecinul care vrea, cu încă vreo trei, să pună de-o lovitură de palat împotriva actualului comitet. Deci să vă adresați de-acum înainte cu doamna Crina, da?

  5. Din minunata lume socialistă

    Un raport al LGB şi nu mai ştiu cum din Franţa propune ministrului delegat la Ministerului pentru persoanele în vârstă, da, da, există şi acest minister, crearea unui azil de bătrâni special pentru persoanele homosexuale. Raportul spune că aceste persoane, după ce că sunt victime ale homofobiei, mai sunt victime ale serofobiei şi ale gerontofobiei (de fapt, au folosit un termen nou, nu „gerontophobie”, ci „âgisme”, s-ar putea traduce prin „vârstism” (?!). De unde le scot?). Ministrul în chestiune s-a declarat deschis acestei propuneri.

    Tot căutând lucrurile rămase nerezolvate în societatea aproape perfectă, luptătorii anti-discriminatori au descoperit că personalul de grădiniţe este format, oroare, în proporţie de 98% din femei şi că, datorită societăţii retrograde şi reacţionare părinţii nu par a aprecia prea tare educatorii bărbaţi. Trebuie luate măsuri.

    Am aflat de curând că, acum ceva ani, a fost o mare dispută terminologică în chestiunea găsirii cuvântului potrivit pentru a desemna varianta masculină a meseriei de moaşă (în franceză „sage-femme”). Academia însăşi a intervenit şi a propus „maïeuticien”, adică „maieut”, adică, ceea ce se declara a fi Socrate care moşea, nu nou-născuţi, ci idei. Dar, nu a fost acceptată. În Română ar tare complicat, deşi ar părea simplu, varianta masculină a meseriei de „moaşă” ar putea fi „moş”, dar, deh…, după aia, poţi fi acuzat de „vârstism” şi alte minunăţii.

    1. De fiecare data cind citesc mesaje de-astea ma binedispun: „uite, dom’ne, ca puteam fi inconjurat de altii si mai timpiti”. Si ma simt un pic mai bine, mai ingaduitor si chiar mai iertator.

      1. Mare noroc ai, eu mă-nfurii și eventual mușc din te miri ce se găsește în frigider, ca să maschez imposibilitatea de a mușca din dușman. În ritmul ăsta, când îl voi întâlni, nu va mai fi nevoie să-l mușc, o să-l strivesc.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *