Pe cele două nave Mistral, care vor fi livrate în 2014 și 2015, Franța va încasa 1,2 miliarde de euro. (DIGI24)
Dacă Occidentul și Rusia pot avea în continuare schimburi comerciale de armament, dacă vesticii le vînd în continuare rușilor nave de lupte, la ce se reduc sancțiunile occidentale la adresa Rusiei?
De fapt, nici nu putem vorbi de sancțiuni occidentale la adresa Rusiei, că nu statul rus e cel vizat de sancțiuni. Sînt vizate cîteva persoane fizice. Ca și cum nu Rusia ar fi atacat Ucraina, i-ar fi ocupat și anexat teritorii, ci niște bezmetici, de capul lor, pe persoană fizică.
Credeți că Rusia va renunța la invazia Ucrainei doar fiindcă au fost sancționate cîteva persoane? Adevărul e că Occidentul a cedat. Relațiile militare și economice dintre Occident și Rusia nu s-au schimbat deloc, nu au fost afectate. E ridicol să crezi că vei opri o invazie dacă tragi două linii roșii pe un pașaport, în timp ce continui să livrezi arme agresorului și păstrezi intacte legăturile comerciale și economice. E ridicol să crezi că vei opri o invazie sancționînd persoane fizice și nu statul agresor. Sancțiunile sînt menite să scape Occidentul de umilința publică, să dea senzația, mediatic cel puțin, că s-a luptat și că s-a ținut piept Rusiei.
Să sancționezi persoane fizice atunci cînd e vorba de agresiunea unui stat la adresa altui stat e ca și cum ai da puncte de penalizare șoferilor de tanc.
Da, astia sunt aliatii nostri: Franta le vinde Mistraluri (putea fi si mai rau, sa le vanda portavioane clasa Charles de Gaulles 🙂 ) si lanseaza un joint venture pentru transportoare blindate, Germania are marile firme bagate pana peste cap in investitii pe teritoriul Rusiei si este banuita ca le livreaza sisteme electronice de supraveghere si achizitie a tintelor, britanicilor (BP) le sticlesc ochii dupa o participare la viitoarele exploatari rusesti de hidrocarburi din Oceanu Arctic (asta-i si motivul pentru care au trantit Nabuco in favoarea TAP), sunt actionari la Rosneft, Italia si, din nou, Franta sunt coparticipanti in proiectul South Stream.
In conditiile astea este limpede ca nu ne vom putea baza pe ei intr-o situatie de criza cu Rusia. Se dovedeste ca „nebunia” lui Tiranu’, cu licuriciul cel mare, a avut o baza solida. Trebuie sa tinem aproape americani pentru ca sunt singurii pe care ne putem baza sa ne sprijine.