Buda: Mintea scurta si provocarile guvernarii ii fac rau premierului Victor Ponta

Preşedintele Comisiei Juridice din Camera Deputaţilor, Daniel Buda (PDL), îi solicită premierului Victor Ponta să renunţe la tipul de politică „de mahala” şi să îşi dedice mai mult timp pentru a înţelege principiile Constituţiei şi tot ceea ce înseamnă România ca stat european.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, marţi, de Daniel Buda, preocuparea esenţială a premierului Victor Ponta a rămas activitatea preşedintelui României, pe care, mai nou, „îl acuză de faptul că ar putea încălca prevederile constituţionale, dacă şi-ar îndeplini atribuţiile de şef de stat”.

„Îi solicit premierului României, Victor Ponta, să renunţe la acest tip de politică de mahala şi să îşi dedice mai mult timp pentru a înţelege principiile Constituţiei şi tot ceea ce înseamnă România, stat european. Constat că preocuparea esenţială a premierului Ponta a rămas, în continuare, activitatea preşedintelui României, pe care, mai nou, îl acuză de faptul că ar putea încălca prevederile constituţionale, dacă şi-ar îndeplini atribuţiile de şef de stat. Domnul Ponta, în lipsă de activitate guvernamentală, în periplul lui veşnic pe la televiziunile prietene, a mai inventat o temă de dezbatere, precizând că un mesaj de bun venit adresat liderilor europeni de către cel care astăzi este preşedintele statului ar echivala cu o încălcare a Constituţiei. Nimic mai aberant. Mintea scurtă şi provocările guvernării îi fac rău premierului Victor Ponta”, se arată în documentul citat.

Buda susţine că Victor Ponta ar trebui să facă un minim efort şi să îşi amintească cum Crin Antonescu, „în calitatea lui vremelnică, de câteva zile, de preşedinte al României, a participat la toate manifestările electorale din perioada referendumului naţional”.

„Oare atunci, acel preşedinte nu încălca Constituţia? Oare acel preşedinte avea dreptul să facă politică, să participe la manifestări electorale? Sau Constituţia, în opinia dumneavoastră, se aplică în mod discreţionar? Domnule Ponta, vă amintesc că rolul preşedintelui unui stat este acela de reprezentare, iar faptul că a fost invitat să adreseze un salut de bun venit unor lideri europeni nu este decât îndeplinirea prerogativelor legale”, subliniază deputatul PDL în comunicat.

Buda menţionează că nu are pretenţia ca Victor Ponta să cunoască aspectele protocolare şi de bun simţ, atât timp cât nu are „capacitatea de a înţelege anumite aspecte constituţionale”.

„Sigur, faptul că sunteţi doctor în drept vă oferă această libertate de apreciere legislativă în funcţie de cum vă convine şi în funcţie de sarcinile pe care trebuie să le îndepliniţi. V-aş recomanda să vă îndreptaţi atenţia şi înspre ceea ce înseamnă guvernarea acestui stat, pe care l-aţi neglijat totalmente, încă din momentul preluării actului guvernamental, ceea ce echivalează cu un dezechilibru economic inimaginabil cu repercusiuni grave asupra traiului de zi cu zi al cetăţenilor şi să lăsaţi activităţile de interpretare a legilor la îndemâna celor care se pricep”, conchide Daniel Buda.

Preşedintele PSD Victor Ponta a afirmat, marţi, că participarea preşedintelui Traian Băsescu la Congresul Partidului Popular European de la Bucureşti este „în afara Constituţiei”, dar că USL nu va declanşa procedura de suspendare ca urmare a acestui fapt.

 

Vezi sursa articolului aici.

Facebook Comments

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *