Băsescu, la DIGI24:
Știu că există o intenție a Guvernului ca premierul să facă o vizită în Federația Rusă în acest an, dar cred că, dacă ar face-o, ar fi primit cu onorurile necesare și datorate unui prim-ministru. Este luată o decizie să nu aibă loc discuții politice la nivel înalt și la cel mai înalt nivel. Deci, ar fi nepotrivită. Sper să nu se materializeze, măcar și din motive de oportunitate.
Eu nu am făcut nici o solicitare pentru o întâlnire cu președintele Putin, iar Corlățean știe foarte bine lucrul acesta, pentru că vizitele președintelui se stabilesc prin MAE. De când e PSD la guvernare, eu nu am adresat MAE solicitarea să declanșeze un proces în urma căruia să aibă loc o întâlnire a mea cu Putin. Ce-și imaginează domnul Corlățean e una și competențele dânsului în materie de politică externă au lămurit pe toată lumea, ce este real, adică nu am făcut nici o solicitare pentru o întâlnire cu Vladimir Putin este probabil. Nu va găsi nici o astfel de solicitare adresată MAE
În condițiile în care Putin a devenit persona non grata în lumea civilizată, o vizită oficială a premierului român, președinte al celui mai mare partid românesc și potențial președinte începînd din decembrie, ar reprezenta un semnal extrem de prost pentru români, Ucraina, Moldova, UE și NATO și l-ar cauționa pe Putin în ochii multor români. O asemenea vizită ar fi propagandă pro-rusă și antieuropeană.