După cei zece ani de mandat ai Președintelui Băsescu, România va avea de ales între continuarea parteneriatului cu aliații americani și europeni și consolidarea statului de drept, sau recăderea în zona gri, a domniei fărădelegii, în care Rusia lui Putin face jocurile.
Viitorul candidat al dreptei la prezidențiale trebuie să dea garanții electoratului că este capabil să țină prezenta direcție pro-occidentală în aceste vremuri tulburi, să apere instituțiile statului de drept și să le ferească de subversiuni externe și interne.
Nici sondajele de opinie, nici negocierile de culise pentru desemnarea candidatului dreptei nu pot înlocui întâlnirea directă a acestuia cu simpatizanții și membrii partidelor de dreapta. Aceștia sunt primii care au un cuvânt de spus în privința desemnării candidatului. Ei sunt primii care trebuie convinși. Preocupările pentru fuzionarea partidelor în timp scurt, consumă energie și creează conflicte la nivel local și demobilizarea membrilor și susținătorilor.
Nesocotirea de către partide a alegătorilor care vor să voteze formațiuni ce susțin statul de drept, piața liberă, cota unică, proprietatea privată, reducerea taxării, moralitatea în viața publică, valorile familiei tradiționale și orientarea euro-atlantică a României a produs rezultate slabe pentru dreapta în alegerile recente. Credința, libertatea, adevărul, patriotismul, suveranitatea și valorile fundamentale ale civilizației occidentale provenite din tradiția iudeo-creștină sunt esența dreptei.
Amintim numai alegerile din 2012 pentru Primăria Bucureștiului și Parlament. Din 2000 încoace, victoriile foștilor comuniști s-au produs, de fiecare dată numai pe fondul demobilizării electoratului de dreapta. Să nu repetăm greșelile din 2000 și 2012. Acest electorat nu va putea fi convins, nici mobilizat la vot cu candidați scoși din jobenul cu sondaje și negocieri lipsite de transparență între partide.
De aceea, propunem organizarea de Alegeri Primare pentru desemnarea candidatului dreptei în alegerile prezidențiale, după un sistem apropiat de cel folosit în SUA.
Candidatul care va câștiga Alegerile Primare va intra în competiție cu legitimitate sporită în fața preferatului baronilor PSD. El va beneficia deja de legitimitate directă, de la electoratul dreptei, nu de la grupuri de interese. Un alt aspect deosebit de important este că el va datora electoratului de dreapta, susținătorilor dreaptei această nominalizare, iar nu negocierilor de culise ori diferitelor grupuri care l-au susținut și propulsat.
Fiecare candidat la nominalizare va putea să își prezinte viziunea politică și crezul în fața alegătorilor. Candidații vor fi obligați să meargă în circumscripții, ceea ce îi face nu doar mai curajoși și mai pregătiți în dezbaterile cu candidatul PSD, dar și mai apropiați de români și mai conștienți de problemele lor.
Pe de altă parte, Alegerile Primare vor populariza ideile și principiile dreptei și vor reuși într-un timp extrem de scurt să ridice interesul electoratului de dreapta. Se vor dovedi astfel un test excelent pentru alegerile prezidențiale de la toamnă.
La aceste Alegeri Primare pot participa toți politicienii de dreapta care doresc să candideze pentru Președinția României. Ei vor putea fi votați de membri ai partidelor politice de dreapta și de simpatizanți ai dreptei, în cadrul a două tururi de scrutin.
Alegerile vor fi supervizate de un Comitet format din membri ai tuturor partidelor și din observatori ai diferitelor asociații recunoscute pentru apărarea valorilor euro-atlantice, care vor să susțină acest demers.
Scrutinele vor avea loc în sediile partidelor de dreapta sau în locuri special amenajate, fiind monitorizate de membri desemnați ai acestor partide și de observatori din partea societății civile.
Regulamentul de desfășurare și amănuntele operaționale pot fi stabilite de un grup de experți, în regim de urgență.
Cerem liderilor de dreapta care își iubesc țara să își abată privirea de la negocierile obișnuite și să și-o întoarcă spre cei care vor conta cu adevărat la toamnă: alegătorii români și, mai cu seamă, alegătorii dreptei.