Spaga, expresie a bunului simt

Șpaga a salvat sistemul de sănătate românesc, atît cît se poate salva din el. Datorită șpăgii (grație, mulțumită) nu au plecat toți medicii din Romania, datorită șpăgii încă mai există tineri care vor să intre în sistemul de sănătate (ca medici, asistenți). Șpaga e cel mai de bun simț și moral lucru care s-a întîmplat sistemului de sănătate. Chiar și faptul că e un venit nefiscalizat nu e altceva decît o răzbunare justificată a bunului simț împotriva minciunii și ipocriziei statului.

Dacă statul, prin intermediul politicienilor și funcționarilor, ia banii cetățeanului și îi dă în mod egal tuturor medicilor și asistenților (sau pe criterii de vechime, influență în interiorul sistemului etc) șpaga se dă celor care merită, se dă în spitalele și clinicile mari, recunoscute, se dă medicilor buni, recunoscuți, pentru care există cerere.

Trebuie să spun că n-am dat niciodată șpagă la privat. La stat am dat aproape întotdeauna și a meritat toți banii.  A meritat toți banii dați șpagă, nu și banii dați sistemului prin asigurări.

Iată ce scriam în ianuarie:

”Prin reglementare şi absorbţia obligatorie a banilor de sănătate şi educaţie de pe piaţă politicienii reuşesc să păstreze acest monopol şi să evite riscul ca medicii şi profesorii să plece de la stat şi să profeseze la privat. Politicienii nu sînt singurii care doresc păstrarea monopolului acestui sistem. Lor li se adaugă şi funcţionărimea, feudalii sistemelor de sănătate şi educaţie (Raed Arafat e un bun exemplu, ca şi Ecaterina Andronescu, Brădişteanu, Andrei Marga ş.a.). Astfel, poporul e scutit de responsabilitatea sănătăţii şi educaţiei proprii, e scutit, dacă facem abstracţie de şpagă şi meditaţii (două manifestări de bun simţ ale pieţei, atitudini legitime şi normale din partea medicilor şi profesorilor) de negocierea cu medicii şi profesorii. Poporul, cum am mai spus, îşi negociază sănătatea şi educaţia pe voturi. Îşi dă votul politicienilor pentru a primi în schimb comoditatea lipsei de responsabilitate şi educaţie şi sănătate aparent ieftine şi categoric de cea mai proastă calitate. Politicienii ne obligă să dăm bani pe perele şi merele de stat, ne iau cu forţa o parte din bani, spunînd că ne oferă în schimb pere şi mere gratuite. La final, trebuie să acceptăm perele şi merele lor stricate, atîta timp cît nu ne rămîn bani pentru alte pere şi alte mere.” (Piața politică, medicii și profesorii, 20 ianuarie 2012, Blogary)

” Să presupunem că din cauza salariilor mici din sistem, într-o ţară nu se mai face nimeni medic. Pur şi simplu, nu se mai duce nimeni la Facultatea de Medicină, ca să-şi piardă 10 ani din viaţă prin diverse forme de instruire, să-şi piardă tinereţea învăţînd în timp ce viitorii lui pacienţi o freacă la un barbut în faţa blocului, o bere la pet şi un viol în spatele discotecii, să-şi distrugă viaţa personală pierzînd zilele şi nopţile prin spital, să opereze pe cord beţivi tăiaţi la ştirile de la ora 5. Condiţiile din sistemul de sănătate şi salariile sînt atît de mici încît nimeni nu se mai îndreaptă spre Facultatea de Medicină, această instituţie-fantomă, ajunsă în paragină, cu cîteva asistente medicale ceva mai răsărite, pe post de profesori universitari, după ce ultimul profesor universitar medic va fi murit de bătrîneţe şi ai cărei puţini absolvenţi pleacă spre zări mai apusene. Astfel, în cîţiva ani, singurii care mai fac operaţii pe cord şi creier sînt locotenenţii lui Sile şi Nuţu Cămătaru şi Clanul sportivilor iar singurii care mai prescriu pastile sînt Ion Ion Ţiriac şi elevii claselor a X a de la Jean Monnet.

Cum asigură Statul dreptul la asistenţă medicală?” (Medicul de operaţii pe creier gratis, 14 ianuarie 2012, Blogary)

PS. Apropo de șpagă și corupție și apropo de ”idealiștii” nervoși și înceți la minte despre care scriam zilele trecute. Cînd ”idealiștii” o iau pe arătură se ajunge la situația în care corupții, șobolanii societății, tenebroșii cu ochi mici și răi, corupătorii țărișoarei sînt obligați să poarte steaua galbenă sau un tatuaj cu număr de identificare sau un C în frunte, scris cu fierul înroșit.  Oricum, chiaburii cu ochi mici și răi, sabotori ai societății, trebuie scoși în față, să-i vadă toată lumea, să știm de unde vine răul, să-l identificăm. Asta pentru început. Mai încolo se poate lua în considerare și reeducarea de tip Pitești/China sau gazarea, ca soluție finală împotriva răului. Dar să nu lăsăm imaginația să o ia prea înainte, să rămînem la identificarea administrativă a răului, să vadă toată lumea cine sînt leproșii/evreii/burghejii: Domnul şi Doamna “C”

Facebook Comments

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

41 de comentarii

  1. cred ca e necesara diferentierea intre:
    spaga = mita, bacsis
    plocon = dar omagial
     
    Datul de plocon medicului care te vindeca e vechi de cand lumea si e un semn de recunostiinta.
    Cerutul de spaga de catre un medic, pacientului suferind, este imoral. Salariul mizer al medicului din Romania nu poate fi o scuza pentru faptul ca acesta cere mita, ramane tot un act imoral, indiferent de conditiile economice.
     

  2. Mita nu e expresia bunului simt, tot asa cum nu e nici expresia rautatii. E impropriu sa discuti despre ea in categorii morale. Ea e cel mult o strategie de supravietuire sau, in cazuri mai putin dramatice, de rezolvare a problemelor, in interiorul unor sisteme viciate. Nu viciate in sens moral, ci in sensul ca, fiind profund nereformate, ajung sa aiba un sistem pervers de stimulente. E interesant sa vezi aceiasi oameni avand comportamente opuse in sisteme diferite: medicul care ia spaga la stat nu ia spaga in clinica privata. Diferenta nu e de calitate morala – e acelasi om. Diferenta tine de logica fiecarui sistem si, mai ales, de definirea stimulentelor in fiecare caz.

    1.  @Rezon Hm. Din pacate „spaga” nu e ceva abstract care sa poata fi proiectat intr-un orizont dincolo de bine si de rau, va sa zica, dincolo de morala. Sistemul de spaga este unul profund imoral si ilegal. Am incercat sa demonstrez mai jos.
       
      Este vorba intr-adevar de o „strategie de supravietuire”, numai ca nu de supravieturirea celui care primeste este vorba, ci de viata celui care trebuie sa dea. Asta din urma, daca nu da, risca sa se prapadeasca. Iar daca nu da cat „se da”, mai bine se duce acasa.
       
      Cei viciati sunt medicii, doar medicii spagari, mai bine zis, care in pofida educatiei, in medie zece ani, in pofida responsabilitatii imense, gasesc de cuviinta sa pretinda si sa ia de la unii de obicei mai saraci, mai needucati, mai amarati si aflati in nevoie.
       
      A lua spaga in privat ar fi totusi o aberatie la patrat.
       
      Spaga nu e o abstractiune si e ticaloasa. Cred ca aproape oricine poate veni cu cateva exemple.

      1.  @OstapBender Eu o privesc ca pe o problema economica si institutionala pentru ca asta mi se pare singura perspectiva din care poti obtine solutii relativ rapide. Educatia,  schimbarea culturala si aplicarea legii penale sunt excelente, dar iau timp si/sau risca sa esueze daca merg impotriva rationalitatii economice.

        1.  @Rezon  Fiind familiar cu parerile dumneavostra, nu am am remarcat pana acum vreo urma de cinism si nici machiavelism. Totusi, desi nu-mi plac exemplele „strivitoare”, despre ce rationalitate poate fi vorba cand, sa zicem, o persona ce necesita o operatie de urgenta, care tocmai din cauza asta nu se mai poate deplasa, este tarata cateva etaje pana la cabinetul anestezistului pentru a-i inmana „rationalitatea economica” in vigoare si abia mai apoi in sala de operatii?! Asta la spitalul judetean al unui oras mare din centrul tarisoarei.
           
          Nu trebuie, oho, chiar o schimbare culturala. Ci doar o greva radicala a medicilor care sa aiba drept consecinta cresterea salariilor si a conditiilor. Am spus mai jos la punctul patru. Plus demonopolizarea sistemului de sanatate. Adica o noua lege a sanatatii.
           
          Nu-mi place solutia cu procurorii si flagrantul de acum. Nici macar nu este o solutie. In schimb, nu aprecize nicicum medicii spagari si dezonorati.

  3. Mita nu e expresia bunului simt, tot asa cum nu e nici expresia rautatii. E impropriu sa discuti despre ea in categorii morale. Ea e cel mult o strategie de supravietuire sau, in cazuri mai putin dramatice, de rezolvare a problemelor in interiorul unor sisteme viciate. Nu viciate in sens moral, ci in sensul ca, fiind profund nereformate, ajung sa aiba un sistem pervers de stimulente. E interesant sa vezi aceiasi oameni avand comportamente opuse in sisteme diferite: medicul care ia spaga la stat nu ia spaga in clinica privata. Diferenta nu e de calitate morala – e acelasi om. Diferenta tine de logica fiecarui sistemul si, mai ales, de definirea stimulentelor in fiecare caz.

  4. Sistemul de spaga este unul criminal.
    1. In primul rand, orice medic face un juramant, al lui Hippocrate. E o chestiune de morala. Medicul se angajeaza sa fie pur si sa serveasca bolnavul. In varianta lui de la Universitatea din Montpellier, cea mai veche facultate de medicina din lume, medicul spune clar si raspicat ca va ingriji fara plata pe cel nevoias si ca nu va cere o plata in plus in alte cazuri.
     
    2. In al doilea rand, in Romania sistemul, asa prost cum este, contractul este totusi clar. Este prevazut un buget pentru sanatate, care se face din contributiile respective, din care sunt platiti si medicii. Deci, medicul este platit deja printr-un contract. Un asigurat, cand merge la medic, merge pe acest principiu, la fel cum de pilda isi da copilul la o scoala de stat. Profesorul este platit deja din fondurile publice. Deci, nu e cazul sa-l mai plateasca si pe profesor.
       2.1. In cazul asta se poate glosa, ca salariile sunt mici etc. Dar problema e ca in marea lor majoritate, cei care merg la medic au venituri si mai mici decat medicul la care se duc.
       2.2. Mai trebuie remarcat ca „atentia medicala” nu este un gest firesc de gratitudine, nu vine la sfarsitul actului medical, ci inainte. Or, in cazul asta este o conditionare a actului medical, deci o spaga.
     
    3. In al treilea rand, din punct de vedere strict uman, se poate face urmatoarea comparatie. Daca in mod natural, de obicei, ajutam pe unul cazut pe jos, accidentat, cu capul spart fara sa-i cerem inainte o recompensa, medicul spagar este de doua ori mai ticalos. Pentru ca medicul, pe langa faptul ca este si el om ca toti oamenii, mai are si pregatirea profesionala pentru a te ajuta.
     
    4. In al patrulea rand, medicii spagari sunt niste lasi care se razbuna pe unii mai slabi sau la fel de slabi. Aaa, nu-mi dati salariu, ei bine lasa ca-mi iau eu cat imi trebuie. Dar ar trebuie sa faca greve peste greve pana cand statului o sa-i vina mintea la cap si o sa-i plateasca dupa competenta. Fara nicio discutie medicii trebuie platiti oficial foarte bine. Iar daca nu se pot asigura salarii foarte mari, comparabile cu cele din alte tari, statul cel prost ar trebui sa compenseze salariul cu facilitati, cu privire la pregatirea continua, abonamente la reviste de specialitate, participare la congrese, reducere la impozit etc etc. Dar trebuie crescute salariile, caci efortul nu e foarte mare si concomitent interzisa drastic spaga.
     
    5. In fine, in toata afacerea asta ipocrita si inumana e vorba si de un venit ilicit, ilegal.
       5.1. Venitul „spaga” nu este impozitat. Statul cel prost, slab si bolnav pierde enorm, si deci cetatenii.
       5.2. Mai bine s-ar schimba sistemul, sa nu mai fie acoperire de 100% din contributii, ci sa fie „co-plata”, sau ca in Franta sa nu se acopere decat 70% si restul cu o asigurare privata. Pentru ca oricum lumea bolnava acum plateste. Oricum sumele din spagi poate fac trei bugete de sanatate. In asta consta ipocrizia.
     
    O observatie. Spaga dauneaza demnitatii. Priviti cu atentie un medic spagar. De obicei priveste oblic, nu se mai uita in ochii interlocutorului.

    1.  @OstapBender 
       
      Deci:
      Nedemn este salariul unui medic, în primul rînd. Acum, azi, la ieşirea după 6 ani de pe băncile facultăţii, absolvenţii medicinişti au 1,059 lei/lună salariu. Atîta au toţi. La atît este evaluată de către stat munca lor de, repet, 6 ani. În care alţii au preferat să se distreze, să facă afaceri, să o frece eventual de colo-colo în nişte posturi fără cine ştie ce responsabilităţi, eventual şi cu un ajutor de şomaj în timpul ăsta. Am zis că atît au toţi, da? Bun, şi nu ştii încă cine-i bun şi cine nu. Şi mai grav, nimic nu i-ar determina să fie buni într-un sistem  care nu recompensează meritul şi vocaţia, ci diploma în sine şi gradele medicale obţinute ulterior. Apoi, gîndeşte-te ce ar însemna ca un om care te operează, în timp ce e cu mîinile în maţele sau creierul tău, să aibă grija familiei, să nu ştie de unde face rost de bani ca să-şi hrănesască, eventual, copilul. Te-ai simţi în siguranţă în mîinile unui om frămîntat de griji cotidiene? Te-ai simţi în siguranţă în mîinile tremurînde ale unui medic venit la spital prin îmbulzeala din transportul în comun? Comparaţia cu ajutorul dat celui căzut nu se susţine, acela este ocazional, aici vorbim de permanenţă. Dacă, prin absurd, cineva (în afară de Salvare, ţin de exemplul tău) s-ar ocupa de toţi căzuţii pe stradă, el/ea din ce ar trăi?  
      Nu scrie nicăieri în text – a cărei idee observ că scapă – de condiţionarea actului medical funcţie de banii sau bunurile primite. În momentul de faţă eu cunosc destui doctori care spun aşa: nu cer niciodată, dar dacă mi se oferă primesc. Niciodată, însă, înainte. La sfîrşitul unei operaţii, la externare, la obţinerea unor îmbunătăţiri semnificative ale stării pacienţilor. 
      Ideea care scapă este asta: sînt plătiţi la grămadă toţi doctorii, toate cadrele medicale, de fapt, indiferent de performanţă sau de modul în care tratează pacienţii. Ceea ce duce la situaţia în care nişte loaze să obţină aceiaşi bani pe care-i obţin cei buni şi foarte buni. Asta ucide – poate ucide şi la propriu, apropo, aici vorbim de viaţă şi de moarte, nu se susţine, deci, nici comparaţia cu profesorii, acolo nefiind nici pe departe vorba de aşa ceva – ideea de cerere şi ofertă, implict pe cea de concurenţă şi dorinţă de a performa, pe care, dacă tot dai exemplul unui stat occidental, ar trebui să o ştii foarte bine. Da, cerere şi ofertă, ceri mai mult şi mai bine în sănătate, trebuie să plăteşti mai mult. Asta înseamnă responsabilitatea personală, să-ţi asiguri venituri în aşa fel încît să ceri conform cu ceea ce poţi plăti să ţi se ofere. Să ştii că dacă îţi bei banii pe care ar trebui să-i investeşti în sănătate sau îi piezi la jocuri de noroc, nu mai poţi pretinde servicii medicale de calitate. Problema e că statul are monopol pe responsabilitatea asta asupra vieţii tale, aşa că tu, care munceşti şi plăteşti obligatoriu asigurări la stat, eşti, în absenţa şpăgii, teoretic, tratat la fel ca unul care-şi bate joc de viaţa lui. Zic teoretic pentru că au apărut destule servicii medicale private ca să te poţi duce acolo. Unde, apropo, plăteşti. Dar atunci de ce ai mai plătit şi la stat asigurări? 
       

      1.  @Florina  Spaga se defineste ca fiind conditionarea (directa sau indirecta) a unui act (in cazul asta medical) pentru care prestatarul (in cazul asta medicul) a fost deja platit. „Gestul de recunostinta” care vine dupa si din constiinta exclusiva a beneficiarului (pacientul) este altceva. Doar spaga este criminala, iar in sensul asta am argumentat. 
         
        Salariile medicilor in Romania. sunt indiscutabil injuste si nedemne. Iar asta am spus-o deja la punctul patru. Insa am impresia ca medicii se „razbuna” pe pacienti, in loc sa ceara salarii macar decente, plus facilitati, despre care am vorbit tot la punctul patru. Nici n-ar fi greu sa le obtina, avand in vedere ca o greva a medicilor pune o presiune extraordinara pe orice guvern. Daca vor sa fie demni medicii spagari (atentie, am spus „medicii spagari”), atunci sa nu stea cu buzunarul deschis si sa zdruncine guvernul. Voi fi acolo.
         
        Hm, dar de ce nu ar fi si profesorii tot atat de importanti? De ce nu ar fi educatia tot atat de vitala? Eu am avut in grija la stiinte umane, 7 clase de logica, 4 de psihologie, 3 de economie si una de filozofie. In total vreo 180 de elevi. Salariul pe vremea aceea, tot intr-o perioada cu Androneasca, era echivalentul a 65 de euro. Odata am si calculat asa-zisul salariu/elev, pentru fiecare elev eram platit cu aproximativ un ban. Mi-am facut datoria cu entuziasm, dar, deh, n-am putut sa nu constat situatiunea. Am simtit o responsabilitate imensa. Daca-mi tremura si mie vocea cand explicam „silogismul” sau „productivitatea muncii”? Orice elev pierdut, e un cetatean pierdut si o viata pierduta. Nu e cazul sa mai argumentez.
         
        Intr-adevar monopolul de stat in sanatate e una dintre marile probleme. Am si propus o solutie, ceva franceza, in care statul nu acopera decat 70% si unde in plus daca vrei poti sa te duci la ce clinica privata doresti, care la randul lor au niveluri de pret.
         
        Nu ne putem preface ca sistemul de spaga astazi este de fapt unul de atentii. Am exemple concrete, foarte concrete, din proximitate, multe, de ticalosie spagara. Mi-e rusine mie pentru medici si imi face rau cand mai vad pe unul prins de procurori. Nu mi se pare normal. Insa trebuie sa-si  ceara demnitatea si au foarte multe sanse de reusita. Spaga nu este o solutie.
         
         

      2. @Florina
        Spaga se defineste ca fiind conditionarea (directa sau indirecta) a unui act (in cazul asta medical) pentru care prestatarul (in cazul asta medicul) a fost deja platit. „Gestul de recunostinta” care vine dupa si din constiinta exclusiva a beneficiarului (pacientul) este altceva. Doar spaga este criminala, iar in sensul asta am argumentat. 
         
        Salariile medicilor in Romania. sunt indiscutabil injuste si nedemne. Iar asta am spus-o deja la punctul patru. Insa am impresia ca medicii se „razbuna” pe pacienti, in loc sa ceara salarii macar decente, plus facilitati, despre care am vorbit tot la punctul patru. Nici n-ar fi greu sa le obtina, avand in vedere ca o greva a medicilor pune o presiune extraordinara pe orice guvern. Daca vor sa fie demni medicii spagari (atentie, am spus „medicii spagari”), atunci sa nu stea cu buzunarul deschis si sa zdruncine guvernul. Voi fi acolo.
         
        Hm, dar de ce nu ar fi si profesorii tot atat de importanti? De ce nu ar fi educatia tot atat de vitala? Eu am avut in grija la stiinte umane, 7 clase de logica, 4 de psihologie, 3 de economie si una de filozofie. In total vreo 180 de elevi. Salariul pe vremea aceea, tot intr-o perioada cu Androneasca, era echivalentul a 65 de euro. Odata am si calculat asa-zisul salariu/elev, pentru fiecare elev eram platit cu aproximativ un leu. Mi-am facut datoria cu entuziasm, dar, deh, n-am putut sa nu constat situatiunea. Am simtit o responsabilitate imensa. Daca-mi tremura si mie vocea cand explicam „silogismul” sau „productivitatea muncii”? Orice elev pierdut, e un cetatean pierdut si o viata pierduta. Nu e cazul sa mai argumentez.
         
        Intr-adevar monopolul de stat in sanatate e una dintre marile probleme. Am si propus o solutie, ceva franceza, in care statul nu acopera decat 70% si unde in plus daca vrei poti sa te duci la ce clinica privata doresti, care la randul lor au niveluri de pret.
         
        Nu ne putem preface ca sistemul de spaga astazi este de fapt unul de atentii. Am exemple concrete, foarte concrete, din proximitate, multe, de ticalosie spagara. Mi-e rusine mie pentru medici si imi face rau cand mai vad pe unul prins de procurori. Nu mi se pare normal. Insa trebuie sa-si  ceara demnitatea si au foarte multe sanse de reusita. Spaga nu este o solutie.

        1.  @OstapBender 
           
          Nu ne prefacem. Există şpagă, aşa cum există atenţii date ca recunoştinţă, există ambele categorii. Dar nu şpaga este criminală, ci sistemul care a făcut ca şpaga să devină mijloc de reglare economică pe o piaţă, cea a serviciilor medicale. Pentru că da, asta este o piaţă, cu cerere şi ofertă. 
           
          Ţi-am dat salariul (pe 6ore/zi) al absolventului de medicină, cf coeficienţilor de salarizare pe 2012. Nu înşir aici cît are un medic specialist sau un medic primar, găseşti şi singur, ca să vezi că problema se pune în termeni de supravieţuire a celui care primeşte, nu a celui care dă. Ca să supravieţuiască ăsta care dă, cel care primeşte trebuie să fie în stare să-şi facă munca în condiţii cel puţin bune. Am scris mai sus despre asta. 
           
          Insişti pe comparaţia cu profesorii, deşi problema nu se pune în termeni de utilitate socială a categoriilor profesionale respective, ci în termeni de viaţă şi de moarte. Dacă tu nu ai predat într-o zi sau într-o lună la parametri optimi Logică, ai posibilitatea, să zicem, să compensezi pe parcursul semestrului. Dar şi un tratament greşit aplicat, nu numai o manevră chirurgicală,  poate duce la moartea unui pacient, aşa că, medic fiind, într-o asemenea situaţie, nu mai ai cum repara ce-ai stricat. E definitiv, e gata, e pe veci. 
           
          Aşa, să facă grevă medicii zici? Ca să le mărească statul salariile? Şi statul de unde să le dea? Din majorarea contribuţiilor obligatorii, nu? Deci să împartă tot statul, luînd obligatoriu asigurări de la cei care pot plăti şi dînd fiecăruia, inclusiv cui nu poate su nu vrea să plătească,  după nevoi. Afecţiuni, în cazul ăsta.  Dar de ce să le dea statul? Revin, de ce e sănătatea ta, a mea. a oricărui om din ţara asta, responsabilitatea statului? De cînd transferul responsabilităţii individuale către stat e o componentă a dreptei? Nu de alta, dar te afli aici pe un blog de dreapta. 
           
          O menţiune. Nu mă refer, la programele naţionale de sănătate. 

        2.  @Florina Statul nu trebuie sa dea nimic. Statul doar trebuie sa asigure un cadru si cel mult sa gestioneze pe ici pe colo.
           
          Efortul pentru o salarizare corespunzatoare nu ar fi mare. Bani sunt, tocmai aia din spagi. S-au facut calcule aproximative si a dat cu miliarde.
          Dar, solutia ar trebui sa fie unitara. O noua lege care sa prevada in primul rand demonopolizarea sanatatii. Apreciez modelul francez dar nici coplata nu e o idee rea.
           
          Modeul cu acoperire de 70% incurajeaza asigurarile private si in plus duce la constientizarea „negratuitatii” actului medical. Apoi, liberalizarea pietei medicale. Clinici si spitale private care practica un prim nivel de acoperire, cel de stat. Plus, clinici si spitale care practica un pret liber, la care sa te poti folosi de asigurarea de baza plus restul de tarif al acelei clinici.
           
          Sistemul de spaga de acum e criminal. Sunt destui care nu pot sa dea sau nu pot la nivelui lui cat „se da” cu toate consecintele de rigoare.
           
          Ca ma aflu pe un blog de dreapta, stiu. De-aia nu pot sa cred ca pe acest blog se cautioneaza spaga antiumanista.

        3. @Florina
          Statul nu trebuie sa dea nimic. Statul doar trebuie sa asigure un cadru si cel mult sa gestioneze pe ici pe colo.
           
          Efortul pentru o salarizare corespunzatoare nu ar fi mare. Bani sunt, tocmai aia din spagi. S-au facut calcule aproximative si a dat cu miliarde.
          Dar, solutia ar trebui sa fie unitara. O noua lege care sa prevada in primul rand demonopolizarea sanatatii. Apreciez modelul francez dar nici coplata nu e o idee rea.
           
          Modeul cu acoperire de 70% incurajeaza asigurarile private si in plus duce la constientizarea „negratuitatii” actului medical. Apoi, liberalizarea pietei medicale. Clinici si spitale private care practica un prim nivel de acoperire, cel de stat. Plus, clinici si spitale care practica un pret liber, la care sa te poti folosi de asigurarea de baza plus restul de tarif al acelei clinici.
           
          Sistemul de spaga de acum e criminal. Sunt destui care nu pot sa dea sau nu pot la nivelui lui cat „se da” cu toate consecintele de rigoare. Chestia e ca se intampla ca cel care nu da, sa nu mai supravietuiasca.
           
          Ca ma aflu pe un blog de dreapta, stiu. De-aia nu pot sa cred ca pe acest blog se cautioneaza spaga antiumanista.

        4.  @OstapBender 
           
          Te contrazici. Ori statul nu trebuie să dea nimic, ori ce scriai mai devreme, adică: „Dar ar trebuie sa faca greve peste greve pana cand statului o sa-i vina mintea la cap si o sa-i plateasca dupa competenta. Fara nicio discutie medicii trebuie platiti oficial foarte bine. Iar daca nu se pot asigura salarii foarte mari, comparabile cu cele din alte tari, statul cel prost ar trebui sa compenseze salariul cu facilitati, cu privire la pregatirea continua, abonamente la reviste de specialitate, participare la congrese, reducere la impozit etc etc. Dar trebuie crescute salariile, caci efortul nu e foarte mare si concomitent interzisa drastic spaga.”Deci nu mai insist. Doar repet: sistemul este criminal, nu şpaga. În absenţa acestui sistem, şpaga dispare. 

        5.  @Florina  Asa am zis. Am explicat insa care este solutia mea. Schimbarea legii, ceea ce inseamna ca statul sa asigure cadrul care sa faca posibila salarizarea corespunzatoare si pe mai multe niveluri etc. etc.
           
          Astea sunt expresii cu „statul care trebuie sa faca si sa dreaga”. Asa m-am exprimat. Dar, atlfel e clar ca statul nu poate sa dea nimic, pentru ca statul este o abstractiune. Statul nu este decat doar forma de organizare a unei sume de indivizi.
           
          In ce sens trebuie sa dispara sistemul?
           
          Cred in continuare ca un medic spagar care nu ingrijeste un bolnav care nu a putut „contribui” cu spaga de rigoare este un criminal. Nu are nicio scuza. Sistemul nu este o scuza. Pentru ca nici sistemul, ca de altfel nici statul, nu exista. Nu exista decat indivizi care compun sisteme si state. Responsabiliatea in cazul spagii este individuala. Spaga nu merge in sistem, ci intr-un buzunar foarte concret.
           

  5. Sistemul de spaga este unul criminal.
    1. In primul rand, orice medic face un juramant, al lui Hipocrate. E o chestiune de morala. Medicul se angajeaza sa fie pur si sa serveasca bolnavul. In varianta lui de la Universitatea din Montpellier, cea mai veche facultate de medicina din lume, medicul spune clar si raspicat ca va ingriji fara plata pe cel nevoias si ca nu va cere o plata in plus in alte cazuri.
     
    2. In al doilea rand, in Romania sistemul, asa prost cum este, contractul este totusi clar. Este prevazut un buget pentru sanatate, care se face din contributiile respective, din care sunt platiti si medicii. Deci, medicul este platit deja printr-un contract. Un asigurat, cand merge la medic, merge pe acest principiu, la fel cum de pilda isi da copilul la o scoala de stat. Profesorul este platit deja din fondurile publice. Deci, nu e cazul sa-l mai plateasca si pe profesor.
       2.1. In cazul asta se poate glosa, ca salariile sunt mici etc. Dar problema e ca in marea lor majoritate, cei care merg la medic au venituri si mai mici decat medicul la care se duc.
       2.2. Mai trebuie remarcat ca „atentia medicala” nu este un gest firesc de gratitudine, nu vine la sfarsitul actului medical, ci inainte. Or, in cazul asta este o conditionare a actului medical, deci o spaga.
     
    3. In al treilea rand, din punct de vedere strict uman, se poate face urmatoarea comparatie. Daca in mod natural, de obicei, ajutam pe unul cazut pe jos, accidentat, cu capul spart fara sa-i cerem inainte o recompensa, medicul spagar este de doua ori mai ticalos. Pentru ca medicul, pe langa faptul ca este si el om ca toti oamenii, mai are si pregatirea profesionala pentru a te ajuta.
     
    4. In al patrulea rand, medicii spagari sunt niste lasi care se razbuna pe unii mai slabi sau la fel de slabi. Aaa, nu-mi dati salariu, ei bine lasa ca-mi iau eu cat imi trebuie. Dar ar trebuie sa faca greve peste greve pana cand statului o sa-i vina mintea la cap si o sa-i plateasca dupa competenta. Fara nicio discutie medicii trebuie platiti oficial foarte bine. Iar daca nu se pot asigura salarii foarte mari, comparabile cu cele din alte tari, statul cel prost ar trebui sa compenseze salariul cu facilitati, cu privire la pregatirea continua, abonamente la reviste de specialitate, participare la congrese, reducere la impozit etc etc. Dar trebuie crescute salariile, caci efortul nu e foarte mare si concomitent interzisa drastic spaga.
     
    5. In fine, in toata afacerea asta ipocrita si inumana e vorba si de un venit ilicit, ilegal.
       5.1. Venitul „spaga” nu este impozitat. Statul cel prost, slab si bolnav pierde enorm, si deci cetatenii.
       5.2. Mai bine s-ar schimba sistemul, sa nu mai fie acoperire de 100% din contributii, ci sa fie „co-plata”, sau ca in Franta sa nu se acopere decat 70% si restul cu o asigurare privata. Pentru ca oricum lumea bolnava acum plateste. Oricum sumele din spagi poate fac trei bugete de sanatate. In asta consta ipocrizia.
     
    O observatie. Spaga dauneaza demnitatii. Priviti cu atentie un medic spagar. De obicei priveste oblic, nu se mai uita in ochii interlocutorului.
     
     
     

  6.  @Bleen  Dai credit unei confuzii vinovate. „Șpaga” însumează două concepte fundamental diferite: „bacșișul”, care înseamnă o primă pentru calitate și „mita” care înseamnă împărțirea prăzii cu cel care ar fi trebuit să o păzească.
     
    Șpaga dată la medic poate însemna alternativ sau concomitent recompensarea unui serviciu competent și dobîndirea unor produse sau servicii gratuit sau la preț subvenționat, pentru care alții trebuie să plătească preț complet sau să se descurce fără.
     
    Ca om de dreapta, ar fi poate mai util să promovezi diferența dintre bacșiș, ca liberă folosire a banilor proprii, a cărui unică problemă este fiscalizarea, și mită care înseamnă să bagi mîna în buzunarul celorlalți, cu complicitatea mituitului.

    1.  @Bleen Cît privește propunerea însemnării „corupților” un număr de ani, să știm cu cine avem a face , există deja un mecanism, care poate are (cel puțin teoretic) gradul necesar și suficient de publicitate: cazierul.
       
      Altminteri, sînt cît se poate de acord ca cei care au comis infracțiuni de natură fiscală să nu meargă la pușcărie dacă prejudiciul este integral recuperat; în schimb cazierul să îi împiedice un număr corespunzător de ani să ocupe funcții care le dau posibilitatea să comită infracțiuni de natură financiară, precum cele de corupție.

  7. genul acesta de judecata: „nu l-au ridicat procurorii degeaba” rezida (si vad ca rezista) de pe vremea anilor 50. explicati=le nervosilor ca nu procurorii sunt judecatori. daca chiar doresc sa se miste ceva (in sens pozitiv) in Justitia romana, sa-i oblige pe magistrati sa respecte legea (mai ales cea a raspunderii magistratului) si sa militeze pentru nasterea institutiei judecatorului de instructie.
    vad ca si tineretul din ziua de azi 😀 (ce fain suna) este tributar proastei educatii ale eticii si echitatii socialiste – iaca avem un partid de tineri gata imbatraniti in judecati si prejudecati (de Vlaston nu ma mir!).

  8. Dacă vorbim de viață și de moarte, construcția unei clădiri sau a unui pod sau a unei mașini sau a unui sistem de siguranță la metrou sau la CFR sau pentru avioane sau nave maritime nu e tot o problemă de viață și de moarte? Și atunci de ce nu obligăm pe cei care acordă astfel de servicii, care produc astfel de sisteme de siguranță, care construiesc poduri, cu beton, oțel, care proiectează, care fac sisteme informatice pentru sistemele de siguranță ale trenului, avionului sau navei, de ce nu obligăm pe toți aceștia să facă asta pe gratis, de ce nu le cerem imperativ generozitatea, avînd în vedere că e vorba de viață și de moarte? Apropo de medici.

  9. Eu nu inteleg de ce ar fi de bun simt sa salvezi un sistem care e clar gresit si nesustenabil. Ce-o fi de bun simt in a ascunde faliile printr-o eterna amanare pen’ca mere si asa, dam spaga si ne scoatem. Oi fi si io vreo specie de idealista.
    De fapt poate nu m-ar deranja sa dau spaga daca macar ar fi anuntat la avizier, ase, transparent si raspicat: cutare doctor, cutare boala, atata spaga; o lista frumoasa si clara. Ca asa, sa umblu cu plicuri, sa atentez la buzunaru omului, sa ma trezesc ca nu mai am loc sa bag plicu ca deja sunt vreo 5 in asteptare si medicul nu avu timp sa trateze plicurile dinaintea mea…. Sa aflu ca plicul nu fu destul si medicul a fost obligat sa-mi uite 3 pansamente si o foarfeca in operatie sa fie sigur ca-i dau si soldul, si amenda pentru neplata… Asta nu-mi surade. Si cum cu viata nu te joci, eu am fugit de asa sistem. 

    1.  @Glook Şpaga este nu doar un instrument financiar, ci şi un mod de comunicare, de interacţiune umană. Pui în plic puţin peste suma standard, e ca şi cum îi spui medicului că îl apreciezi peste medie. Când pui mai mult dar eşti genul lănţoi de aur şi accesorii, îi arăţi ce valoare ai. Îi pui mai puţin sau deloc, înseamnă că îi dăruieşti medicului propria lui generoizitate şi oportunitatea de a-şi regăsi omenia. E mult mai subtil şi mai incitant decât avizierul propus de tine. Suntem blog de dreapta, ne-am săturat de avizier.

      1.  @Nea Din cate stiu eu transparenta in romania nu prea exista. Tu acu daca imi poti explica cum te poti satura de ceva ce n-ai avut atunci eu ma dau batuta si promit sa-ti editez cateii sa mai incalec unul, unul verde, ca tot is verzii la moda.

        1.  @Glook Am avut avizier la bloc, de aici senzaţia de saţietate. Şi dacă tot te-ai oferit să editezi poza şi eşti în domeniu, poate mă ajuţi, de mult mă bate gândul să schimb avatarul ăsta obscen cu patru câini încârlibaţi, cu care i-am terorizat pe cititori.
          Am unul bun, dar are rezoluţia prea mică, nu se înţelege nimic când îl pun ca avatar. E cu patru vulpi încârlibate.

        2.  @Nea Avizier la bloc?? Cat costa vecina de la 3? La ce-or fi fost bune avizierele la bloc. Pe la noi la TM la aviziere era regulamentul blocului, ala cu intre ora 8 si 10 nu fluieri pe scari, nu intri cu picioarele pline de noroi in lift, etc, etc.
          Nu-s in domeniu. Si n-am promis ca daca adaug un caine verde se intelege ceva.
           

        3.  @Glook Da, era avizier, nu mercurlial. Şi nu era vecina de la 3, ci cea de la 7.
          Dar ce nu era acolo: afişe de o savoare inimitabilă, cu greşeli de ortografie şi exprimare savuroase, chiar şi o „oglindă a blocului”, un desen cu faţada şi cu Tanti Viorica de la 4 care aruncă gunoi pe geam, cu nea Ion de la 10 care pune muzica tare când se îmbată, etc. Artă şi educaţie şi diverttisment pe un panou de 50 x 50 cm.

        4. @Glook
           Da, era avizier, nu mercurial. Şi nu era vecina de la 3, ci cea de la 7.
          Dar ce nu era acolo: afişe de o savoare inimitabilă, cu greşeli de ortografie şi exprimare savuroase, chiar şi o „oglindă a blocului”, un desen cu faţada şi cu Tanti Viorica de la 4 care aruncă gunoi pe geam, cu nea Ion de la 10 care pune muzica tare când se îmbată, etc. Artă şi educaţie şi diverttisment pe un panou de 50 x 50 cm.

      1.  @Bleen Ha? Eu nu dau drepturi.
        Dar tara unde sunt da anumite drepturi. Poti avea asigurare pe care o platesti mai scump si ai ceva chestii in plus. Inclusiv sa-ti alegi medicul in anumite conditii (inclusiv urgente). Sau poti sa nu platesti asigurarea aia ci o asigurare ‘de baza’ si sa platesti facturi in plus in caz de probleme. Dar platesti TRANSPARENT. Nu in plic in buzunar, din auzite ca cam atat ar fi tariful aluia. Ti se zice: atata te costa; vrei – bine, nu vrei vine medicul neica nimeni necunoscut ( dar adesea la fel de competent pentru patologii ‘obisnuite’ dar poate mai putin interesat de cercetare si poate abil la scris articole isi) si te rezolva ala. Oricum protocoalele sunt stricte si transparente, dotarile de calitate si in conditiile astea medicul ar trebui sa fie de-a dreptul imbecil sa nu reuseasca sa isi faca treaba decent. Daca ai ghinion nu ti se ramburseaza anumite chestii de asigurarea de baza dar niciodata nu e vorba de chestii ce tin de urgente sau de viata si moarte. In asigurarea de baza nu ti se ramburseaza maselele stricate ca nu stii sa te speli pe dinti, nu ti se ramburseaza clubu de fitnes desi te trateaza de stress, nu ti se ramburseaza medicamentul x de 5 ori mai scump desi e un generic mai ieftin pe piata dar tie ti s-a casunat sa-l iei pe ala de-ti rupe bugetul, nu ti se ramburseaza operatia de marire de sani desi instantaneu te simti mai bine in pielea ta c-ai epatat galeria, nu ti se ramburseaza daca ai chef sa inchiriezi tot etajul de la spital ca n-ai chef sa dai de microbii altui pacient cand iesi pe hol etc. Singura data cand am spart eu bugetul a fost la nastere, nu am asigurare privata ci doar baza si am vrut sa fiu singura in camera cand nasc. M-am dus la spitalul la care voiam sa nasc, le-am zis ca vreau sa fac pe desteapta, mi-au zis tariful, le-am platit si cand am nascut am fost singura intr-un salon cu vedere pe lac. Si m-a costat cat asigurarea privata pe un an. Doar ca la asigurarea privata abea din al doilea an de plata puteam beneficia de facilitatea respectiva. La al doilea copil nici n-am mai apucat sa fac pe nebuna si m-am prins ca e foarte ok si cu o alta mamica in salon si fara vedere pe lac desi mamicile care s-au perindat in salon ( 2 zile o rusoaica, o zi o bosniaca) nu erau din cele mai selecte companii, dar oricum erau si ele cu aceleasi preocupari (alaptat copil, luat medicamente si ajuns cu bine acasa). Plus ca la al doilea copil sotul statu acasa cu primul, nu cu mine in salon sa ne uitam la stele si la luminile de dincolo de lac.
        Acu poate pentru voi e ok, stiti exact fiecare doctor cat merita, stiti tarifele, stiti medicina sa vedeti daca stie ce face au ba. Eu nu stiu dintr-astea. Eu cand ajung in Romania in vizita ma rog si fac matanii sa nu am ghinion de o boala eu sau si mai rau, copiii. Ce stiu eu cat e tarifu? Care-s simptomele daca nu i-am dat destul? Cand am nimerit pe la medic de frica sa nu-mi lase bebelusa sa moara de-o viroza ( abea pe urma aflai ca fu doar viroza, cand vazu pediatra de aici reteta) i-am data atata ca mi-a cerut medicul telefonul si m-a sunat timp de-o saptamana sa fie sigur ca ii merge bine la a mica si sa-mi mai multumeasca o data ca suntem pacienti taaaareeee de treaba. Acu voi cei de colo aveti alte repere si sistemul de sanatate e pentru voi, dar totusi ceva mai multa transparenta ar fi de folos si ar da impresia ca suntem civilizati. Ca ce-i acum e de tot plansul.

      2.  @Bleen a, stai ca-mi fura necesare 2 cetiri sa pricep. 
        Pai daca vrea doar clientii de platesc mai mult sa faca licitatie. Sa puna tarife ce-i permit sa selecteze clientii. Da pe sleau, nu asa, ca eu ca pacient daca vreau sa fiu si eu tratat decent sa stau si sa fac filozofii oare cat o merita, oare cat i se da, oare cat ar trebui sa-i dau ca sa-i dau de inteles ca 1+2=3 sau daca vreau sa inteleaga ca 1+1=2?? Le-o fi placand la unii, da io ase, fata de la tara am alte ptioritati. Ori e simplu si clar, ori imi iau bocceluta si merg unde e simplu si clar. Ca la filozofie ci complicatii nu ma pricep.

  10. Ar trebui să-şi decline onest identitatea:
    MINISTERUL SĂNĂTĂŢII ŞI ŞPĂGII
     
    „Sănătate, că-i mai bună decât toate”, are, dintr-o dată, înţelesuri şi semnificaţii noi.
     
    Singurul remediu, singurl leac împotriva şpăgii este oficializarea ei: privatizarea.
    Românul nu e sănătos dacă nu dă şpagă. (Şi nu se simte bine nici dacă nu ia).

  11. „să-ţi pierzi tinereţea învăţînd sau să o freci la un barbut în faţa blocului, o bere la pet şi un viol în spatele discotecii”. Hm, grea alegere.

  12. Nu cred ca spaga poate fi morala, dar poate fi de bun simt (ca valoare), cum spusesi. Deasemena, intre datul spagii si meritele certe ale celui ce primeste spaga ester exclusa o corespondenta imediata sau obligatorie (dar poate fi intamplatoare). Spaga este tocmai rezultatul gretos al unui sistem de asigurari prost finantat si odios administrat. Si un sistem privat de asigurari poate fi administrat la fel de prost, dupa cum s-a vazut deja chiar in Romania. 

    1.  @andrei_p  @oglinjoara Morala – nemorala…stai sa-ti vezi aprigii concetateni cum alearga medicii si asistentele cu plicuri si cu papornite! e vorba de cei care au de unde (daca nu au… fac un CAR!) si daca sunt refuzati (DA! mai exista si unii care refuza spaga…) se simt jigniti si intra la idei – c-o fi una o fi alta, mor cu zile, blablabla.

  13. Care-i problema?! Nu se stie ca romanu-i masochist? Placerea e mai mare cand platesti de doua ori…
    Inteleg ironia fina si bascalia bleenista, dar se pare ca bizonul e prins bine cu belciugu’ de nas… si se pare ca nu vom scapa de actuala stare de fapt prea curand.
    Mai crede cineva ca se duce junele la medsan’ impulsionat de hipocraticul impuls de a face ghini?! Nu… fratellu’ se duce penca’ e munca putina, ușoara, fara răspundere (o murit?! atâtea zile o avut… săracu) si se ia șpaga. Cine nu a fost prins (inca) prin kafkienele saloane si culoare ale universului spitalizationist roman sa nu ridice piatra!

    1.  @Blogalistan Nu e nicio ironie fină. Șpaga chiar e morală și chiar a salvat sistemul de sănătate, și chiar a salvat vieți. Imoral este sistemul de asigurări obligatorii.
       
      Medicii și profesorii nu-s mai fraieri decît alții, să muncească pe gratis.  Eu aș da o lege prin care aș face din aiti, instalații, zugrăvit și inginereală drepturi inalienabile ale omului și aș obliga toți aitiștii, instalatorii, zugravii și inginerii să muncească pe gratis sau pe cît vrea statul să le dea. Politicenii să iasă cu lacrima-n ochi și gura mare la teve și să promită IT, instalații, zugrăveală și inginereală pe gratis la tot poporul, dacă-i votează. Toată lumea promite educație și sănătate pe gratis, toată lumea vrea sănătate pe gratis. La muncă, nu la întins mîna!

      1.  @Bleen  Nenea! nu am dzis ca-s fraieri… ca sa munceasca pe gratis! dar nu vezi ca incompetenta se concentreaza al naibii (coincidenta..) exact in locurile cel mai bine „finantate” de stat?! Medicii, judecatorii, functionarii publici, polițiștii, invatatorii, vamesii, etc, etc… dau kix dupa kix si nu plateste nimerica? (se intra in sistem cu spaga… si s-au scos pe viata)
        Mai intru si eu in contact (volens nolens…) cu personagii din mediul privat, adik’ ai de se chinuie sa marce banu’ din greu la stat! Transpira din greu, se zbat ca pestele pe uscat sa iasa ceva, sa manance si gura lor ceva… Tipii astia merita mai mult – ca impozitele lor sa nu se mai duca inspre parazitii societatii, ca din banii lor sa nu se mai faca autostrăzi de 80 de milioane de $ per/km, sa nu se planteze panselute, sa se faca arteziene de jdemilioane, sa subventioneze furtul din regiile autonome ale statului etc… Sa speram ca mai devreme sau mai tarziu se va declara falimentul „statului bun la toate” si se va reveni pe fagasul bunului simt bazat pe interes si profit. 
        Poate o sa se prinda si *ulimea ca nu-i in regula cu gratuitatile astea promise de politicieni… (ca doar nu dau de la ei) si o sa-i friga o mama de vot ca o sa ramanem cu gura cascata!

      2.  @Bleen in felul asta si turnatoria la securitate a salvat vieti si a fost morala. Nemaivorbind ca a salvat Biserica.
        Domnu Bleen, inclinatia catre realpolitik a dat-o rau de tot in diverse. As spune ca din lipsa de idealuri si de principii, dar sper sa gresesc.
        Ah, sa nu uit: da, sanatatea ar trebui sa fie pe bani, nu gratis. Spaga a distrus sistemul de sanatate privat, si l-a salvat pe cel de la stat. Daca nu s-ar fi dat spaga la stat, ar fi existat competitie reala la privat, cu solutii reale pentru pacienti. Conform cu un principiu simplu si de dreapta.

        1.  @Radul  @Bleen
          ce legătură are turnătoria la securitate cu şpaga? vorbim de un serviciu sau un produs care are o cerere, mai mare sau mai mică. sistemul de stat nu produce concurenţă, nu se ajustează după nevoile cererii, e bugetofag. şpaga a creat o minimă competiţie, o minimă dorinţă de a urma o carieră în medicină sau de a rămîne în sistemul medical. e drept, de vreo zece ani încoace, şpaga are un concurent serios pe piaţa europeană a muncii. dacă nu ar fi existat şpaga, nu am fi avut nici măcar acest sistem medical, cu toate păcatele lui de acum. a apărut natural, acoperind nevoia de a obţine un serviciu mai repede şi mai bine, a umplut un gol. decizia politică n-a fost capabilă să o omoare, cedînd în cele din urmă, neputincioasă. a fost nevoită să o tolereze. pe de altă parte, nici nu a lăsat să se dezvolte un sistem medical privat sănătos, bazat pe concurenţă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *