Revista Kamikaze are mîine, miercuri, nevoie de voi. După toate aparențele, mîine vor fi pe piață trei săptămînale de umor. Două dintre ele au în spate doi oameni cu foarte mulți bani. Dinu Patriciu și Dan Adamescu. E în interesul amîndurora să ne curețe ca pe-o consignație de cartier în calea mic.ro-urilor. Kamikaze nu are pe nimeni în spate. La noi toți oamenii sînt în față. Unul dintre ei, un prieten care ne-a împrumutat cu niște bani. Bani pe care trebuie să-i restituim la un moment dat.Săptămîna trecută, echipa de la Kamikaze a primit două oferte concrete de angajare la mogul(i). Dar Kamikaze nu e aici ca să fie cumpărată. Kamikaze va fi pînă la sfîrșitul existenței sale revista cu coaie care nu dă explicații nimănui. Titlul revistei (dat chiar de către subsemnatul în niște momente ceva mai grele decît acesta) e destul de elocvent. Sloganul e și mai clar: da, ”rîdem pînă la capăt”. Inițial, varianta mai dură (propusă de Iulian Tănase) era ”rîdem pînă la sfîrșit”. Ni s-a părut prea negativist. Eh, și?
Kamikaze nu se vinde foarte bine la tarabe. În mare parte, asta se întîmplă din cauza faptului că nu are suficienți bani de rulat spart aiurea pe care să-i arunce în marketing, PR, awareness și alte chestii în engleză care cică ar vinde un produs. Conținutul revistei e, fără îndoială, (și aici puteți să mă credeți pe cuvînt sau să verificați începînd de mîine), mai bun decît tot ceea ce există pe piață. Investigații mai bune, umor mai bun, opinii mai pertinente, dinozauri și securiști mai puțini spre deloc. Plus libertatea de a fute și-n Stînga și-n Dreapta pe care concurența nu o are. Din păcate, oamenii din Huși, Dorohoi, Călan, Zimnicea și Oltenița nu au de unde să știe asta. Cu ceva ajutor din partea voastră, a leneșilor care stați pe net și nu cumpărați ziare de hîrtie, Kamikaze ar putea să fie nu doar o afacere idealistă și nebunească, ci și una profitabilă. Nu ați salva, desigur, doar o revistă, ci un principiu. Revista în sine costă 2,5 lei și-un drum pînă la chioșcul de ziare. Sînt convins că pentru nici unul dintre voi, cei care citiți asta, nu e un efort foarte mare.
Kamikaze, repetăm, nu e de vînzare. Dacă noi vom fi nevoiți să ne futem în cur ca să cîștigăm o pîine, atunci o vom lua fiecare dintre noi între buci, personal, mai superficial sau mai adînc, fără să implicăm Kamikaze în asta. Dar să ne fută unul revista nu vom accepta. Mai bine o omorîm și apoi ieșim pe centură pe cont propriu, în căutare de mogul, cu sentimentul plăcut al unui sacrificiu care meritat. Sîntem ca arabul din poezia cu calu a lu Coșbuc. Kamikaze va trăi cu capul sus sau va muri cu capul sus. Nu există altă opțiune. Pînă una-alta, sîntem pregătiți să facem în continuare revista, oricît de austere ar fi auspiciile. Pentru voi și pentru încăpățînarea noastră de-a fi liberi.
Și, dacă de revista și de principiile noastre vi se rupe (ceea ce e posibil și de înțeles), vă mai șantajez un pic emoțional cu ea:
Ea este Kami, cățelușa pe care o creștem în curtea redacției. Am luat-o de pe stradă în urmă cu două săptămîni. Era plină de rîie, urîtă și speriată. Fusese probabil aruncată de stăpîni tocmai din motivele astea. Acum și-a mai revenit, dă lăbuța și e foarte jucăușă, deși cam la fel de urîtă. E drept, se cacă peste tot prin curte și ni se bagă în picioare taman pe unde avem treabă, dar așa ne dăm și seama că e de-a noastră: unui Kamikaze adevărat nu-i spune nimeni unde să lingă sau unde să se cace.
Cumpărați, deci, Kamikaze mîine cu gîndul că veți da pe ea exact cît ați da pe un pliculeț de Pedigree.
Traiasca Kamikaze, la chiosc cu noi…
Nu am cumparat nici un numar pana acum…dar poate am sa imi fac abonament.
O singura problema am – daca revista arata la fel de "original" ca si varianta web – ma las pagubas.
Nu vreau o clona a Catavencilor, vreau doar o revista cu subiecte tari (sa muste!) sa nu ma plictiseasca si daca ma mai face sa rad este OK!
Succes. Ma duc la chiosc.
Păcat de copac.
In calitate de proaspat presedinte al catavencilor, Dinescu a reusit sa-si rastoarne carul la Caracal: http://www.evz.ro/detalii/stiri/mircea-dinescu-a-…
ah, si inca ceva: da, fratior, cereti mai mult decat 2 covrigi pe examplar, ca va citesc oameni care-si permit sa dea 50-60 de lei pe luna pe ziare. Si alternativele romanesti nu prea exista.
ivan
Caţavencii au intuit ceva-ceva şi cu numărul de pagini, le-au redus.
Bine. Va ajut eu cu publicitatea. Va gazduiesc gratuit doua bannere in http://www.comitetuldeparinti.ro (medie de 1000 vizitatori pe luna) pana va imbogatiti si voi 'reati ai dreacu de simpatici. Dupa aia renegociem contractul. Intrati pe site, descoperiti dimensiunile bannerelor; duce poze, flash, script, orice. Da' sa fie decente ca mai intra si copii.
Lasati mesaj la contact.
P.S.: promit sa iau bani de la Catavencu si Catavenci.
http://www.reportervirtual.ro/2011/06/cum-arata-c…
Lovin pierde din vedere esențialul – adică produsul- și pleacă și el de la ideea că mașinăria de promovare e singurul lucru care contează. Dacă te-a luat Patriciu, gata, exiști! Dacă și independenții au ajuns să gândească așa, e trist. Pe de altă parte, faptul că au debutat Cațavencii cu atacuri feroce la Băse pe prima pagină e o prostie. Intuiesc în schimb că au nevoie de un steag al revoltei, chiar dacă el se cheamă "jos Băsescu!".
eu am vrut dar a fost total neprofitabil. NU pentru mine, pentru ei (voi). Ca n-a ajuns ziarul la mine decat trimis prin curier, prin posta leat. Drept urmare a ajuns din 2 in 3. Ca ziaru costa 2,5 lei si curierul 7 lei. nu mai vorbesc ca la abonament probabil ar trebui sa ies mai ieftin decat 2,5 lei (n-am calculat preul pe numar)
as fi dat si bani sa va citesc pe net, nu sa ajunga neaparat foaia la mine, dar n-am avut optiunea.
deci dragilor, gasiti o varianta sa va platesc pe internet ca sa nu-mi mai apara reclame (sanchi, pe alea nu le vad oricum de la popup blockere) si s-ar putea sa aveti surprize.
o foaie am vrut a zice
(de-aici şi "Foaia pentru…", pe la noi)
gazzeta, la începuturile ei, avea o (1 bucată) pagină
de acord cu mai puţine pagini şi mai puţin SF
Am o mare nelămurire de alegerea numelui, e puternic, simbolic şi exotic , dar orice om normal la cap, are frici din alea fundamentale de sinucigaşi, îi cam evită instinctiv, asta vorbind de supravieţuire.
A doua nelămurire,expresii să dăm cu fututul eroic, revistă cu coaie, buci şi alte sexisme nu prea mă atrag, vulgarul rămâne vulgar, unii vor râde, da la prima revistă mai porno în limbaj vor demenaja.
Kami, gaze vine kamikaze.
fiti eroii nostri. maine va iau, va citesc si va critic.
dau 10 lei pe saptamana, numai sa am de ce – mi-ajunge ca nu mai citesc Catavencu din 2005.
@ego: greu de ales intre Julea si Mantog…adica nu-sh pe cine sa dau vina 🙂
nu vreau să cumpăr un ziar de milă. nu vreau să-l cumpăr pentru a apăra nişte principii şi libertatea. libertatea şi principiile se găsesc peste tot, încă ieftin. e nevoie de mai mult de-atît. ceva ce kamikaze are şi, din păcate, exploatează prea puţin.
orice om normal are nevoie de nişte eroi. îi găseşte în filme, în fotbal, la nasa. vreau să fiţi eroii mei, să aveţi doza aia de nebunie de care eu nu sînt capabil și pentru care să vă iubesc. oferiți-mi asta și nu trebuie să mă mai rugați să vă cumpăr.
reduceți numărul de pagini și de angajați. kamikaze trebuie să vîndă, în primul rînd, tupeu şi atitudine. tupeul şi atitudinea nu se vînd pe 24, 36 sau 64 de pagini, că se diluează. şi nici ieftin, doi lei jumate. vindeţi-le cu 5.
Absolut de acord cu nedo. Mai puține pagini, mai concentrat. Anchetele să fie anchete, umorul, umor și, cel mai important, revolta, revoltă. Vindeți cu 5lei, cu 7 lei, cine vă cumpără nu vă cumpără pentru că sunteți competitivi la preț. Adică stă la tarabă și vede Academia, Cațavencii și Kamikaze și își spune: "iau Kamikaze că e cel mai ieftin pe pagină și are mai multe." Eu îmi amintesc că Le Canard enchaîné avea 8 pagini, nu 64. Schimbați modelul economic, ieșiți din logica cantității, cea care a dus presa pe culmile imbecilității de astăzi. Iar problema voastră reală, motivul profund pentru care nu decolați în vânzări, e propria comoditate. Pe voi nu vă revoltă nimic. Nu v-ați rupt de bășcălia de dragul bășcăliei care i-a omorât pe cațavenci. Continuați să o practicați, ușor doct și vag arogant. Problema e că doar umorul și talentul nu mai sunt suficiente. Vă trebuie un steag sub care să luptați, o cauză pentru care să scrieți cu pasiune și dimineața la 5, treziți din somn. Atunci abia se vor bate și cititorii la chioșcuri să prindă Kamikaze. Acum, de ce ar face asta? Pentru niște glumițe? Să fim serioși!:)
Ego, Andrei, e ok să nu-ţi fie pe plac anumite rubrici. Are destule pagini pentru diverse gusturi.
Nu e vorba de supravieţuirea revistei Kamikaze, ci de supravieţuirea noastră ca oameni care avem nevoie de o presă fără sforari şi mafioţi.
Kamikazii au făcut un pariu în numele întregii prese: poate supravieţui un ziar fără să-i ţină spatele un mogul/trust etc?
A, apropo:
http://subiectiv.ro/subiectiv/monarhistii-de-conj…
Corecţie:
ABONAŢI-VĂ azi pentru un an şi cumpăraţi mâine un exemplar.
Şi faceţi cadou prietenilor câte un abonament la Kamikaze.
încă unul (chiar foarte) bun:
http://delaepicentru.wordpress.com/2011/06/27/%e2…
http://subiectiv.ro/subiectiv/monarhistii-de-conj…
citiţi şi comentariile
Iar miza nu e de neglijat: Există viaţă după mogul?
Situaţiunea e în felul următor: Academia Caţavencu are RL-ul pentru promovare, Caţavencii are două trusturi, Realitatea şi Adevărul, care deja fac promovare la greu. Kamikaze n-are niciun trust.
Paradisul CriticAtac:
http://youtu.be/y7JVGcOeSJ8
Bun. Foarte bun.
http://subiectiv.ro/subiectiv/monarhistii-de-conj…
Rectificare: iepuraşii homosexuali sunt drăguţi.
Iepuraşii homosexuali sunt mişto.
și alin ionescu scrie pe apatru. exagerez, scrie pe toiotă.
Daca renuntati la niste rubrici poate ar fi mai vandabila:
– aia cu basescu cu unirea moldovei
– aia cu tiganii roboti
– aia cu vecini inventati
– iepurasii homosexuali
Doar Toma are agendă. Restul scriu pe coli apatru sau pe ce apucă.
pe mine toma ma seaca…si sa ziceti ca n-aveti agenda…
Mai scrie Julea la voi? E singurul motiv pentru care am încetat să cumpăr Kamikaze. De fapt, am încetat pentru a treia oară, cam o dată la 2 luni m-apucă să vă cumpăr. Pentru că aveţi nevoie şi de d-ăştia, cumpărători. Şi după ce cumpăr 2-3 numere, m-apucă jalea când citesc ştirile alea inventate şi scrisorile de la vecini imaginari.
Deci o să cumpăr revista mâine, săptămâna viitoare şi, în cel mai bun caz, şi peste 2 săptămâni. Nu de alta, dar şantaj emoţional cu poze cu Julea pe când era mic, la Chestiunea Zilei, nu se poate.