Lansarea FCD

Astă seară am fost la evenimentul de la Ateneu. Lume multă, am remarcat pe Voinescu, Anastase, Blaga, Udrea, Patapievici, Sulfina Barbu. Celor ce se vor grăbi să interpreteze absența lui Băsescu le voi aminti ca Udrea și cu Blaga au fost de față. În general însă, e greu de citit prea mult în ceva ce nu e de citit. (sau cînd nu stăpînim prea bine limba pe care pretindem să o citim) Un amic observa că auditoriul era cam absent în timpul discursurilor și preocupat de conversații paralele iar asta ar spune ceva despre viitorul FCD. I-am spus că se înșeală, că nu e nici un semn. Lansarea a fost un simplu gest formal, nu o indicație despre alianțe și dușmani.

Evenimentul de la Ateneu e doar semnalul că Baconschi a intrat în jocul politic, s-a așezat la masă sau a intrat în teren, după cum vi se pare mai potrivit pockerul sau fotbalul ca alegorie a agitatei noastre  vieți politice. Cît despre ce e și va fi FCD, eu aș fi foarte precaut să judec acum. E acolo o concentrație de oameni de o remarcabilă calitate profesională și morală. Există entuziaști și cinici, diplomați și politicieni, teologi și oameni de afaceri. E o lume vie, nu un club de eseiști. Vizitați siteul FCD să vă convingeți singuri. Iar faptul ca Baconschi a reușit într-un timp atît de scurt să aducă oameni atăt de diferiți într-o instituție care vrea să relanseze creștin-democrația românească, ar trebui să ne spună că omul e capabil de mult mai mult decît de discursuri diplomatice. (Eu l-am auzit vorbind liber la o întîlnire la ISP și am fost surprins de farmecul lui neașteptat. Nu e deloc „diplomatul” copleșit de propria obsesie pentru neutralitate)

Sigur, rămîne o problemă pe care cei mai mulți o evită, și anume măsura în care FCD e un competitor pentru ISP. Eu știu că nu e. FCD țintește (sau ar trebui să țintească) electoratul creștin democrat darîmat de apatie politică. FCD ar trebui să recupereze valorile solidarității și ale ecologiei de la stînga, care și le-a însușit ilicit, și să devină credibilă și relevantă pentru tineri. ISP ar trebui să devină think-tankul liberalismului autentic, concentrat pe reforma internă a PDL sau a oricărui alt grup politic care reprezintă dreapta românească. Înțeleg perfect sensibilitățile celor care au trecut prin prea multe trădări sau sciziuni. Însă nu cred că două fundații sînt prea multe. Dreapta trăiește uneori prea mult în trecut.

Am să sfîrșesc cu gluma serii, povestită de un ziarist  excelent (unul dintre ultimii) al cărui nume îl ascund pentru a nu-i provoca neplăceri. „Cineva se întreba cam cîtă lume e în holul Ateneului, 150, 300? Altul observă pe Roberta Anastase și spune: Nu știu, dar putem merge la Roberta să o întrebăm!”

Facebook Comments

11 comentarii

  1. @myku

    Multumesc pentru precizari. Am reactionat un pic pripit la ce ai spus, scuze.

    Eu cred ca "actiunea" este o incercare de extindere a optiunilor politice in speranta salvarii (pe termen lung). Nu mai putin important, eu cred ca "ideologic" PDL este inca in cautarea unui loc in panoplia politica romaneasca.

    As vrea sa punctez faptul ca PDL a venit la putere de la bun inceput calare pe un cal imaginar, alb ca spuma marilor. Cat timp oamenii au avut curiozitate si rabdare, lucrurile au mers asa. PDL a crescut, s-a impurificat si diluat calitativ. Mai recent, de cand la vie en rose est devenue the blue struggle for stimulents, PDL a inceput sa inteleaga ca e nevoie si de o oarecare consistenta ideologica pentru a dainui politic.

    Impresia mea este ca acum PDL e inteles asa cum a fost in fapt intotdeauna, doar ca un alt partid care lupta pentru putere.

    In lumea reala insa, PDL are nevoie si de doctrina, de o nisa politica specifica. Crestin-democratia nu este declamata de nimeni in Romania, e cand cu tragedia PNTCD.

    In orice caz, sa asteptam sa treaca cele 3 zile minunate, si-apoi om mai vorbi.

  2. Auzi, cica marea masa tine cu Aurescu, nu cu Baconschi :))) Pai cine a auzit, bre, de Baconschi in tara asta? Daca ar sti macar 1% cine e, ar fi minune mare.

    Eu de exemplu stiu cine e, dar nu l-am auzit / vazut niciodata vorbind in public. Cum e, ridica sala in picioare? 🙂

  3. mfg,am vazut ca e o actiune eminamente politica, dar eu nu vorbeam de actiunea de lansare in sine, ci de miscarea ce s-a lansat.Poate-mi spui si cui i-a profitat actiunea.Eu tot mai sper in utilitatea acestei miscari ca o contrapondere la liberalismul cu tendinte libertariene ca si la socialismul uopic pe care l-am trait din plin. Dar, de data asta cu utilitate pentru cetateni,nu pentru panglicarii vanzatori de gogosi …

  4. @myku

    Oare dumneavoastra nu ati detectat inca scopul eminamente politic al acestei actiuni? Poate ca ar fi o idee buna sa dea un telefon si in Iran, sa il invite si pe ayatollah?

  5. ,,…Apărută ca o reacție la atacurile împotriva bisericii și a catolicismului, creștin-democrația reprezintă expresia politică a creștinismului catolic… ".E posibil sa fie atrasa si Biserica (bisericile)in aceasta miscare? Ar fi bine, cel putin in actiuni educative si sociale,ar fi o solutie de iesire din criza morala in care ne aflam.Daca se recladeste spiritul crestin de solidaritate umana , de ajutorare a aproapelui si de formare a educatiei copiilor pe preceptele moralei crestine ne putem reveni ca popor si natiune si asigura bunastarea la care se tanjeste de milenii si de care nebunia comunismului ne-a indepartat exact in momentul cand eram cel mai aproape s-o obtinem. Biserica are resursa umana care mai poate redresa tara si are ceeace lipseste tuturor celorlalte institutii laice , increderea populatiei .Problema e daca o idee luminoasa nu va fi intinata de oamenii care i-au vazut potentialul de a acapara puterea in folos propriu…

  6. Exista un electorat crestin-democrat!? Eu as fi zis ca nu, dar nu sint nici sociolog, nici statistician/masurator-sondajator-prelucrator SPSS.

    Am inteles ca miscarea crestin-democrata a facut ce era mai important. Si-a ales liderii, ghenaralii si polcovnicii care sa o poarte spre izbinda.

    Mai ramine sa gaseasca soldatimea si caprarimea. Asta se rezolva mai usor. Un mic, o sarma, un ciolan cu fasole si-o tuica sau un vin fiert, metoda clasica si ultra-verificata. N-are cum sa dea gres.

    Ceva mai cu schepsis e problema sarjantilor, plotonierilor si a (sub)lentilor, coloana vertebrala a oricarei armate. In sensul ca pachetul motivational e mai elaborat. O friptura-n singe la restaurant, un concediu la bai, la Amara, cu sotia, o bursa afara pentru ala micu…

    Pe cai, vitejii mei!

  7. Votacii vor afla si de Bako si de Aurescu, ala de-a castigat procesu' cu Insula Serpilor. "Ala a facut ceva pentru Ro, pe cand astalalt ce-a facut?!" va fi poezia cantata de adversarii dumnealui.

  8. @

    electoratul crestin-democrat nu face diferenta intre Baconschi si Sf. Parascheva. Toul e sa i se spuna la momentul oportun ca Teo este amantul Paraschevei.

  9. Depinde care este miza acestei Fundaţii. Dacă miza ei este preşedinţia pentru Baconschi, atunci e un mare eşec. Dacă miza este coagularea unui curent creştin-democrat, atunci ar putea deveni o forţă şi Baconschi chiar ar avea şanse la preşedinţie. Deocamdată, prea mult Baconschi face rău atît Fundaţiei cît şi lui Baconschi însuşi. O platformă creştin-democrată are şanse bune să devină o forţă, o platformă a lui Baconschi are şanse nule să devină ceva.

  10. @Hantzy

    "…sa reflectam la masa mare a votacilor romanesti! Pentru ei, cel putin deocamdata, Baconski ramane intangibilul morgos, care i-a suflat lui Aurescu ministeriatul"

    Majoritatea votacilor habar n-au cine sînt Baconschi şi Aurescu.

  11. Baconski va pierde prima confruntare. Va avea de partea sa intelighentia romaneasca, dar asta nu e indeajuns. Nu i-a folosit nici lui Antonescu ca astrans in primul tur cele mai multe sufragii ale intelectualilor: cu doar 16 % dintre optiunile acestora Gioana a prins turul doi.

    Constantinescu a pierdut in 1992 pentru ca avea fata de intelectual, iar barbita i-a atras porecla "Tapul".

    Desigur ca jocul pe cartea crestin-democratiei e un pas important si o miscare inteligenta, dar sa fim sinceri si sa reflectam la masa mare a votacilor romanesti! Pentru ei, cel putin deocamdata, Baconski ramane intangibilul morgos, care i-a suflat lui Aurescu ministeriatul.

    Doar o campanie agresiva de imagine, asa cum are parte Udrea l-ar putea relansa. Insa deocamdata vedeta echipei e ministrul de la turism si dezvoltare, ce beneficiaza de toate luminile rampei in vederea legislativelor de peste doi ani. Ramane de vazut daca ceilalti doi cat mai raman pana la prezidentiale vor fi indeajuns.

Comentariile sunt închise.