Între Protektorat şi subdezvoltare durabilă

Evocând zorii României moderne, marele Ion Ghica povesteşte cum de prin anii ’30 ai veacului nouăsprezece, aprige discuţii politice se purtau prin saloanele caselor boiereşti. Tinerimea adăpată la isvorul luminelor franţuzeşti visa cu voce tare la un stat românesc neatârnat, în timp ce boierii cei bătrâni îşi clătinau bărbile cu skepsis. Ţara, spuneau ei, e slabă şi neîntemeiată, locuitorii, ticăloşiţi, boierimea, vicleană. Nu avem mijloacele neatârnării, mai bine să lăsăm ţara sub oblăduirea padişahului.

După mai mult de 150 de ani, totul confirmă că „plus ca change, plus c’est la même chose“. Statul născut din visul paşoptist a ajuns ca o vită nebună şi muribundă, sprijinindu-se pe picioarele scheletice ale unei economii neproductive şi vlăguite, cu sângele infectat de corupţie, cu o burtă enormă plină de viermii bugetari, ai clientelei politice şi contractelor veroase şi cu un creier găurit de o elită impostoare, hrăpăreaţă şi autoreferenţială.

Structurile slabe şi efemere, lipsa de întemeiere şi tradiţii, bălăceala în imediatul unor soluţii improvizate, moravurile proaste – de la lipsa de igienă la cea de cuviinţă, educaţia deficitară – de la cea generală la cea profesională, contrastul şocant între opulenţa individuală şi mizeria publică, toate indică o înrădăcinare în lumea a treia, a subdezvoltării autoreproduse.

Explicaţia acestei stări fără de speranţă nu trebuie căutată neapărat în arhetipul „luptei dintre bine şi rău“, acolo unde o clică malefică şi predatoare suge sângele unui popor blând, harnic şi răbdător. În realitate, poporul-victimă nu constituie decât un uriaş rezervor de cadre pentru tagma jefuitorilor, visul unei bune părţi a împilaţilor fiind acela de a putea ajunge şi ei în situaţia de a controla spolierea celorlalţi.

Subdezvoltarea se naşte mai curând din faptul că majoritatea populaţiei are un repertoriu foarte sărac de comportamente de bază: plasarea pe axa dominaţie – supunere, rezolvarea problemelor prin conflict, ostentaţia, viziunea unei lumi incontrolabile şi imprevizibile, improvizaţia, lipsa de răspundere. Atunci când sunt statistic majoritare şi stilistic preponderente, adică atunci când românii sunt lăsaţi ei între ei fără amestec din afară, aceste comportamente-tip generează subdezvoltare tot atât de sigur cum ploaia favorizează înmulţirea broaştelor.

Când însă aceiaşi compatrioţi se paraşutează prin emigraţie în alte culturi, majoritatatea reuşeşte să compenseze handicapurile originare prin trudă şi renunţări, o bună parte ajungând chiar să se integreze competitiv în societatea gazdă, semn că atunci când i se impun reguli bune, românul le poate face faţă.

De altfel, cam aceasta a şi fost soluţia atunci când s-a dorit modernizarea societăţii româneşti: importul de reguli străine. Se observă cum în istoria noastră recentă, orice modernizare s-a putut realiza doar prin impunerea unor principii şi structuri străine, fie că că a fost vorba de Regulamentul Organic, de crearea francmasonică a Principatelor Unite, de construcţia statală şi instituţională din timpul domniei lui Carol I-ul, sau chiar de modernizarea prin distrugere impusă de sovietici după 1945.

La fel ca în urmă cu 150 de ani, când urmările Războiului Crimeii au oferit provinciilor române o şansă unică de propulsare în istorie şi intrare în civilizaţie, şi acum, urmările disoluţiei sovietice şi ale războiului iugoslav ne-au oferit şansa incalculabilă a revenirii într-o civilizaţie pe care se părea că am părăsit-o fără speranţă, chiar înainte de a fi apucat s-o integrăm. În ultimii şase ani, fără nimic care s-o îndreptăţească la aceasta şi din raţiuni ce o depăşesc, România a fost preluată în NATO şi EU, alăturându-se celor mai dezvoltate ţări ale lumii, cu care cultural şi civilizaţional are prea puţin de-a face. Este nu doar o şansă pe cât de nemeritată, pe atât de formidabilă, dar şi un moment istoric de mare răscruce, în care se alege între drumul către civilizaţia de tip occidental şi rămânerea în stepa subdezvoltării de tip balcano-asiatic central. De altfel frământările politice acerbe din ultimii şase ani pot fi interpretate şi ca simptom al încleştării pe sol românesc a două culturi: coliba şi catedrala.

Şocul cultural creat de preluarea în Uniunea Europeană rămâne atât de mare, încât majoritatea puternicilor autohtoni priveşte către regulile europene cu oroarea şi ura gândacilor pentru DDT, iar sentimentul românesc al Europei încă se mişcă între speranţa tocită a cerşetorului, supuşenia unsuroasă a slugii ciocoieşti şi viclenia obraznică a hoţului neprins.

În aceste condiţii, de rezistenţă la cultura Uniunii Europene, ce speranţe există că vom putea totuşi părăsi izba cu iz de mujici şi oligarhi în care orbecăim de azi pe mâine, în aşteptare de pachete cu ajutoare ?

O speranţă în plus oferă tocmai marea criză financiară. Ca orice criză, şi actuala oferă şansa unor clarificări, redirecţionări şi redemaraje. Pentru UE falimentul grec posedă din acest punct de vedere virtuţile catarctice ale unei refulări de closet: te determină să refaci de urgenţă instalaţia. Deocamdată nu s-a ajuns acolo, dar reînoirea instalaţiei UE nu va fi decât o chestiune de timp, implicând dacă nu o refacere a arhitecturii instituţionale, prea des cârpită, cel puţin o restructurare funcţională a Uniunii, cu reguli mai stricte în privinţa igienei bugetare.

Acum încă ne aflăm în stadiul agitaţiei, al recriminărilor şi exploatării politico-emoţionale a de-facto falimentului elen. O Germanie mereu frustrată de opoziţia Greciei la politica ei hegemonială în Europa găseşte acum ocazia revanşei, reluând tema fabulei în care o imensă furnică nemţească dăscăleşte, ameninţă şi umileşte un minuscul greiere grecesc. Reacţia germană nu este însă una umorală, ci exploatează criza pentru a impune în UE modelul nemţesc de disciplină bugetară şi cheltuieli publice. Este o strategie pe termen lung care s-a realizat deja în Bulgaria, ţară ale cărei finanţe sunt conduse practic de Bundesbank. Rezultatul este cel mai solid buget al Uniunii, mai bun chiar decât cel nemţesc, grevat de imense datorii interne lăsate de reunificarea germană. Desigur, un buget echilibrat nu aduce de la sine bunăstare, iar Bulgaria tot o sărăcie rămâne, dar una care cel puţin este ferită de faliment: ideea unei administrări a banilor publici după model german şi sub control european merită salutată.

Pentru România, care trăieşte pe veresie şi mult peste posibilităţi, instaurarea unor sisteme de control european a cheltuielilor naţionale ar fi o binecuvântare. Astfel tutelat, statul român ar sfârşi poate prin însuşirea unor bune practici administrative şi bugetare, care s-ar răsfrânge eventual şi asupra administrării bugetelor locale. Desigur, rezistenţele împotriva raţionalizării cheltuielilor publice sunt uriaşe, iar Fondul Monetar Internaţional, care participă indirect la guvernare impunând măsuri impopulare de „austeritate“, stârneşte ura conducătorilor şi conduşilor deopotrivă. Totuşi, o presiune continuă şi conjugată a FMI şi UE nu poate să nu modifice în timp apucăturile de spoliere a banilor publici.

În condiţiile scurgerii dramatice de capital uman din România, una din puţinele speranţe de civilizare rămâne amestecul Europei în treburile noastre interne. Să dăm ţării cât mai multă Europă !

Ar trebui poate reamintit că în afara terorii în masă, unul din pilonii sovietizării a fost instituţia „consilierilor sovietici“: timp de zece ani în spatele fiecărui decident român de rang înalt şi mediu s-a aflat un consilier sovietic, abilitat cu decizia finală şi care veghea la instaurarea practică a spiritului sovietic în toate instituţiile statului şi ungherele societăţii româneşti. Cine poate crede că re-civilizarea României se poate face mai uşor decât s-a făcut sovietizarea?  Dacă un Protektorat în sens instituţional, cu consilieri britanici, nemţi şi scandinavi în spatele unora ca Vanghelie, Videanu, Piedone sau Pinalti este din nefericire irealizabil, o integrare europeana adâncită, cu reguli europene, controale şi sancţiuni, este posibilă.

Este simptomatic cât de inexistentă este tematica Uniunii Europene în toate partidele politice româneşti. Lipsa totală de preocupare pentru UE a clasei politice măsoară nu doar imensa distanţă culturală şi de civilizaţie care ne desparte de Occident, dar şi lipsa voinţei de a participa sau măcar de a ne apropia de acest proiect. În afara reacţiei de a-i fenta şi a le lua banii, după sfântul principiu balcanic „zi ca el şi fă ca tine“, nu există nici o dorinţă de apropiere sau de înţelegere a europenilor, dacă exceptăm desigur ocazionalele izbucniri de ţâfnă şi parapon patriotic, atunci când dispreţul acelora iese prea tare la suprafaţă.

Dacă reflectăm la ceea ce am dori să fie o dreaptă modernă românească, atunci dimensiunea europeană, angajată pe linia unei construcţii instituţionale europene şi a unei integrări cât mai profunde în UE, ar trebui să constituie una din liniile cardinale ale politicii româneşti.

Facebook Comments

71 de comentarii

  1. @ Turnofftheglory,

    Bine ar fi, dar parca cine vrea n-are cu cine. Sau rezistenta "boierilor batrini" e prea mare…

    Nici un protocronist veritabil pe-aci?

  2. @Bilbofil

    Excelent comentariu-felicitari !

    Mi-a placut mai ales sfarsitul :

    "Rolul bonjuristilor ramine sa fie luat acum de “capsunari”, de la culegatorul semi-analfabet din fundul Moldovei la IT-istul racordat la cultura globala a Internetului. Ei sint cei care au dat si dau fata cu Occidentul nu in cancelarii orwelliane ci in realitatea dura si zgomotoasa a economiei de piata si a statului de drept. Ei sint cei care, daca vor avea vointa si sansa, pot reconstitui si fixa sentimentul national roman in modernitate. Evident, vointa se educa iar norocul si-l mai face si omul si deci ideea ar fi ca societatea romana sa se deschida spre acesti capusnari tot asa cum acum 150 de ani s-a deschis spre ideea “Domnului strain” "

    Probabil ca prima problema ce trebuie rezolvata institutional este Constitutia intrucat forma actuala este rezultatul activitatii "neo bonjuristilor" preocupati de mentinerea propriilor privilegii

  3. Tinerii pasoptisti nu erau doar "bonjuristi" (i.e. filo-occidentali), erau si "rosii" (liberali radicali, cel putin acei care se afiliasera la diverse societati secrete occidentale). In imbratisarea atit de larga de care elitele sociale romanesti de dupa 1840 a unor pozitii revolutionare, generozitatea era probabil dublata de un calcul pragmatic profund. Imperiul Otoman nu mai putea proteja latifundiarii Principatelor de agresiunea tarilor vecine care la rindul lor nu se aratau dispuse sa preia cu buna credinta rolul de protector. Pe de alta parte, modul occidental de organizare a societatii oferea chiar unor state mici (de ex. Belgia) o forta suficient de mare ca neatirnarea sa fie posibila chiar in apropierea unor mari puteri. Prin urmare, alternativa pasoptista (si post-pasoptista) la vasalitatea otomana a fost formarea unei natiuni romane moderne, capabila sa apere economic si militar interesele si aspiratiile paturilor educate). Aceasta perceptia a facut ca aceste elite, dupa preluarea puterii in Principate sa investeasca enorm in modernizarea societatii:

    – improprietarirea tuturor taranilor care aveau resursele economice pentru auto-gospodarire astfel incit acestia sa intre in sistemul economic modern si sa fie totodata motivati sa isi apere tara, la nevoie cu arma in mina;

    – invatamintul gratuit si obligatoriu care sa le furnizeze acestora cunostintele de baza pentru participarea la viata economica si sociala si care sa le destepte sentimentele nationale;

    – dezvoltarea accelerata pe bani grei a infrastructurii de transporturi si telecomuncatii, folosind cele mai performante solutii pentru a stimula participarea economiei romanesti la comertul mondial;

    – adoptarea celor mai moderne expresii juridice ale statului de drept si instaurarea unui principe strain ca avocat european al intereselor romanesti dar si ca aparator impartial al mecanismelor constitutionale.

    Costurile uriase ale acestor masuri au fost platite doar pentru ca paturile superioare erau constiente ca alternativa la statul national modern este dizolvarea societatii romanesti concomitent cu dizolvarea situatiei lor privilegiate.

    Elitele iestie din comunism si cele formate in ultimele doua decenii au fost la rindul lor obsedate cvasi-unanim de integrarea occidentala si euro-atlantica ca solutie la inapoierea economiei si societatii romanesti. Le-a lipsit insa constietizarea faptului ca proiectul extern – de imagine – trebuie dublat de un efort de ridicare nationala facut acasa, de la Brucan, obsedat doar de decalajul tehnologic, la Coposu ori Ratiu, care nu reuseau sa perceapa amploarea distrugerii fibrei sociale de catre regimul comunist.

    Exista probleme si de celalta parte. Mevanismele politicianismului si birocratiei sint universale si atemporale. Diferenta intre noi si Europa pe acest plan tine de faptul ca in vechile state membre societatea si aconomia nu le permit politicienilor si functionarilor aceeasi libertate de manevra de la noi, ca stimulii directi vin din partea mai multor categorii sociale si entitati copmerciale, nu doar ca la noi, din partea unor "Vantu, Voiculescu, Patriciu".

    De aici lucrurile se complica. Nedorind schimbarea profunda a societatii, reprezentantii Romaniei nu au negociat pe fond integrarea in UE ci doar conformarea la exigentele UE, adoptarea acquis-ului si calendarul de conformare, schimbind de buna voie statutul din cel de partener de negociere in cel de elev lenes. Practic, de aceasta data au biruit "batrinii" lui Ghica si directia de actiune s-a schimbat. de la neatirnare in concert european, la schimbarea stapinului oriental scapatat cu Occidentul mai avut. Iar partenerii lor de discutii nu au fost nemijlocit firmele si societatea civila europeana, dinamice si moderne, ci birocratiile institutiilor financiare si politice occidentale, care la alt nivel de educatie si rafinament, sufera de acelasi naravuri si disfunctionalitati.

    Marsul fortat spre Romania moderna, independenta si mare a fost condus de copii de bani gata – si de parventii care s-au agatat de acestia – cu sprijinul relatiilor pe care acestia si le-au facut in cancelariile occidentale. In zilele noastre, baietii de bani gata, de la Roman la Nastase si-au epizat resursele odata cu aderarea formala o Romaniei la NATO si UE, asa cum batrinii boieri si-au epuizat resursele de reformism cu Regulamentul Organic.

    Rolul bonjuristilor ramine sa fie luat acum de "capsunari", de la culegatorul semi-analfabet din fundul Moldovei la IT-istul racordat la cultura globala a Internetului. Ei sint cei care au dat si dau fata cu Occidentul nu in cancelarii orwelliane ci in realitatea dura si zgomotoasa a economiei de piata si a statului de drept. Ei sint cei care, daca vor avea vointa si sansa, pot reconstitui si fixa sentimentul national roman in modernitate. Evident, vointa se educa iar norocul si-l mai face si omul si deci ideea ar fi ca societatea romana sa se deschida spre acesti capusnari tot asa cum acum 150 de ani s-a deschis spre ideea "Domnului strain".

  4. si 2:

    "You cannot legislate the poor into freedom by legislating the wealthy out of freedom. What one person receives without working for, another person must work for without receiving. The government cannot give to anybody anything that the government does not first take from somebody else. When half of the people get the idea that they do not have to work because the other half is going to take care of them, and when the other half gets the idea that it does no good to work because somebody else is going to get what they work for,that my dear friend, is about the end of any nation.

    You cannot multiply or create wealth by dividing it."

    Dr. Adrian Rogers, 1931

  5. inca 2 si ma duc 🙂

    "An economics professor at a local college made a statement that he had never failed a single student before but had once failed an entire class.

    That class had insisted that socialism worked and that no one would be poor and no one would be rich, a great equalizer.

    The professor then said, "OK, we will have an experiment in this class on socialism. All grades would be averaged and everyone would receive the same grade so no one would fail and no one would receive an A.

    After the first test, the grades were averaged and everyone got a B.

    The students who studied hard were upset and the students who studied little were happy.

    As the second test rolled around, the students who studied little had studied even less and the ones who studied hard decided they wanted a free ride too so they studied little.

    The second test average was a D! No one was happy.

    When the 3rd test rolled around, the average was an F.

    The scores never increased as bickering, blame and name-calling all resulted in hard feelings and no one would study for the benefit of anyone else.

    All failed, to their great surprise, and the professor told them that socialism would also ultimately fail because when the reward is great, the effort to succeed is great but when government takes all the reward away, no one will try or want to succeed.

    It could not be any simpler than that."

  6. Sau mai bine contrariul..NU Europei ( da NATO) !

    Un fel de Elvetie a Estului sub un scut American (sincer sa fiu intr-o bataie as prefera un Yankee linga mine fatga de un frantuz …).

    Europa ma dezamgeste profund prin lipsa de "cojones"..in aproape orice domeniu:politic,social,militar…

    O Romania conservatoare,capitalista,guvern redus de 7 ori armata supermoderna,separatie intre stat/biserica (in prezent este o gluma trista..),un LEU tare…

    Dar cu cine ???

  7. merci bien,Riddick! 🙂 şi eu duc dorul filemlor SF de calitate…noroc cu cele cîteva seriale TV „on air”.

  8. Vad ca aveti activatate, nu gluma 🙂

    Incerc sa raspund si eu cate ceva, nu pot urmari chiar tot.

    Poate ca cei care exprima astfel de pareri defetiste si dispretuitoare fata de propriul popor traiesc intr-o altfel de Romanie.Nu stiu.Or fi si asa .Peste tot in lume sunt si oameni depresivi ,care nu-si gasesc locul, frustrati, cu insatisfactii.Spune-mi de cine te inconjori ca sa-ti spun cine esti.

    Eu traiesc si lucrez printre oameni care au invatat disciplina exportului, si pot sa spun ca noi,romanii i-am invatat chiar si pe "occidentalii" cu care lucram acesta disciplina ( mai ales a platii exportului,pe care de multe ori o lungeau sau chiar uitau s-o faca).

    Deci n-as vrea sa aud ca romanii fura pentru ca cunosc niste occcidentali care fura de un milion de ori mai mult.

    Peste tot se fura.De asta trebuie sa existe domnia legii, a contractelor mai ales pe termen lung.

    As mai avea de spus multe lucruri in acest sens.:Lucrez in meseria asta de foarte multi ani si pot sa spun ca sunt o multime de romani pe care-i admir pur si simplu.Si-au dorit sa munceasca si au invatat ce trebuie sa faca pentru a iesi la liman.

    In 20 de ani au fost si tzepuiti, pacaliti, umiliti,dar tot o iau de la capat, se ridica si vor sa fie liberi.Oamenii astia sunt aur curat.Ii gasesti chiar si prin comunele mari,de langa orase.Sunt tineri dar si mai in varsta.

    Sper ca sa nu fie impiedicati sa se ridice de romanii defetisti de mai sus care nu stiu sa-si pretuiasca tara si locul unde s-au nascut.

    Exista si momente grele, cand dai peste unii parveniti, obraznici, inculti, acea sleahta hranita de comunistii tip Iliescu .Cu astia n-ai ce face- te lupti, incerci sa le explici sau in cel mai rau caz ii ignori si-i ocolesti,cauti alte variante fara ei….

  9. @Despina Vestea:

    oameni cu multa economie invatata prin diverse facultati de dincolo de Oder imi spun ca lipsa datoriilor externe a facut Romania sa fie una dintre cele mai putin atractive economii pentru investitorii straini in anii 90. Bineinteles, un motiv augmentat in efectele sale si de gasca emanatului sustinuta de miile de oameni ce aplaudau minerii veniti sa planteze panselute.

    Deci, Despina Vestea, nu uita procentul obtinut de iliescu si ai lui in mai 1990 (70%) si cel obtinut in 1992 (61%) pe vremea cand deja Polonia eliminase deja subventiile in industrie si isi "vinduse tara". Anatema aruncata vremelnic asupra lui iliescu este doar o masca a incapacitatii noastre de a ridica nasul din tarana…

    Solutia? o spunea cineva mai sus: un komisar in spatele fiecarui vanghelizat ministeriabil

  10. @nedormitu`

    las`sa nu mai ţină statul presa în palmă,că poate o ţine şi pe aia ca o pra(v)dă 😀 €u zic că ar fi treaba noastră,a cititorilor.Noi sîntem în măsura să apreciem

    pozitiv sau negativ presa.Ce discernămînt are Statul?

  11. In acelasi timp, in the Chronicles of Riddick, se face referire la New Mecca ca si cum orasul respectiv ar fi fost Centrul umanitatii. 😉

  12. am citit şi eu active watch-ul. primele două pagini şi desene animate. apoi, din ce am înţeles eu, statul ar trebui să ţină presa în palmă ca pe un puf de păpădie. în timp ce citeam asta, tatăl lui nicuşor constantinescu punea furtunul pompierilor pe jurnalişti. indiferent cine ar fi nicuşor constantinescu, nişte cadre tot au fost luate şi mai de departe, însă nu am înţeles ce voiau jurnaliştii ăia, să o surprindă pe soacra sau mama sus-numitului în budigăi? am urmărit un superb război între un gherţoi şi nişte gîndaci de bucătărie.

    foarte hilare în raportul tomii sînt exemplele. de pildă, un conflict între paparazzi şi fotbalişti beţi. merită frunzărit.

  13. Florine, Grecia nu va putea plati in veci. In prima transa trebe sa economisesca 24 de miliarde intr-un an, la un popor de 11 mio. Se vorbeste sa-si vinda niste insule, unii vor sa cumpere Pantheonu, nemtii renunta la concediu in Grecia, acolo au inceput greve peste greve.

    P.S Stiati ca Grecia e una din cele mai bine inarmate tari din Europa? Au tancuri nemtesti Leopard de ultimu tip, tancuri care nu exista in dotarea neamteasca!!??

    1. @neamtu: nu-s decit 2000 de euro pe cap de grec. La ce economie neagra si gri au ei in turism nu cred ca e asa dramatic. (un singur turist lasa cel putin 500 de euro pe sejur in Grecia) Probabil ca e vorba cam de doua salarii pe an, daca socotim si economiile facute cu renuntarea la cel de-al 13-lea si al 14-lea (!!??) salariu la stat. Va fi scandal mare, bombe, puscaturi, demonstratii. Stinga va creste puternic. Insa mai mult teatru decit ceva periculos, sa nu uitam ca vremurile cind se murea de foame sint totusi departe. Cit despre arme e probabil vorba de coruptia endemica din guvern, au cumparat scump ca sa ia spagile cele mai grase. O sa le vinda inapoi la nemti in contul datoriei, dupa care nemtii or sa le dea un imprumut ca si le cumpere inapoi. Nimic nou sub soare.
      PS: sa le vinda niste insule la nemti! M-as duce si eu in vacanta pe niste insule nemtesti in Mediterana.

  14. @))) off topic. Riddick nu e nicidecum un nume arab.

    este un personaj din filmul SF cu acelaşi nume. 😉

    aşa e,@Riddick?

    1. @Riddick: vrei sa intri in cartea recordurilor? Un comentariu in engleza, de 10.856 de cuvinte (cam 18 pagini A4) cu cel putin 15 linkuri in el, facut printr-un copy paste cind puteai doar sa dai un link, se cheama….? Cum? Zi tu, ca sa nu zic eu. Cred ca esti pe cale sa reusesti si tu.

  15. @neamţu`,

    am citit şi eu cîteva comentarii acolo.cei mai mulţi îmi par a fi chiar musulmani rezidenţi în DE. 🙂

    dau şi eu un exemplu:

    „03.05.2010,

    19:54 Uhr Betschwester sagt:

    Scheinheilige Doppelmoral”

    tradus: ipocrizia dublei morale (sau dublu standard) 😀

  16. @neamtu-tiganu: la lista aceea a mea, am vrut sa mai adaug si diferenta dintre "injurat" pe stil occidental si ala romanesc. totusi, o precizare, la ce bloguri te refereai? 🙂

    si da, nici nu ma asteptam altceva de la nemtzi, decat sa-i dea dreptate lui Ahmadeinj..ala. ca vorba aia, doar nemtzii sunt cu energia verde, de aia nu construiesc ei centrale nucleare si tot de aia ii calaresc ei pe restul Europei, cu gazele de la rusi, plus contractele preferentiale cu rusii, etc&samd. istoria se repeta(vezi Polonia).

    personal, la faza asta ma declar total "Thatcherian": Germaniei nu ar fi trebuit sa i permita sa se unifice :mrgreen:

    ps. si oricum, psihanalitic vorbind, eu ii banuiesc pe nemtzi ca ii urasc pe americani(adanc in constiinta lor :mrgreen: , pt ca altfel erau ei Reichu' #3 si la ora asta; si ce misto ar fi fost 😈 )

  17. Florine, cum comenteaza unu:

    Klar im Kopf sagt:

    Der ist zumindest nicht ansatzweise so verrückt, wie die Typen, die derzeit Deutschland regieren…..

    "Cica Ahmadinechad nu-i nici pe departe atit de nebun cum sunt cei (nemtii) care compun regimu actual."

    Ti se pare cunoscut?

    P.S Evident ca nu va dau nicku cu care postez pe acolo.

    PPS Nemtii sunt suparati, tare suparati, chestia cu Grecia i-a enervat f. tare. Mi-e sa nu se razbune pe romani!

    1. @neamtu: E normal sa-i enerveze, platesc din banii lor statul cu burtile la soare al grecilor. Important e insa ca guvernul german a acceptat sa plateasca. Asa ca as lasa-o moale cu panica, pina una alta Europa functioneaza. A trece peste testul Grecia e probabil adevaratul examen de maturitate, cum au observat mai multi. Abia acum va urma un pic de ordine in sistem. Mai cred ca Germania n-a platit fara garantii legate de oportunitati de investitii sau cumparare preferentiala. N-a pronuntat nimeni ajutor nerambursabil, din cite am bagat eu de seama.

  18. @DespinaVestea

    Draga Despina,

    Da-mi voie sa NU mai cred in povestea asta cu "…sa nu uitam ca dupa 1989 n-am avut datorii externe". Chiar nu cred. Poate ma contrazic cei mai bine informati…Si nu stiu daca ai observat, dar versul asta e folosit de multi ca un soi de ultima piesa din puzzle-ul mitologiei comuniste, asul din maneca al celor care (mai) vor sa legitimeze bulshit-ul comunist. Ceea ce s-a intamplat dupa 1989 este, dupa parerea mea, consecinta fireasca a ce s-a intamplat dupa 1945, sau mai bine spus intre 1945 si 1989.

    Daca mai ai timp si chef de citit iti recomand un autor care merita toata atentia: Lucian BOIA. Si anume:

    1) "Istorie si mit in constiinta romaneasca" – te poarta prin toata mitologia comunista

    2) "Mitul democratiei" – o carte care fie te va linisti…fie te va deprima teribil…depinde!

    Enjoy!

    🙂

  19. De abia cum pricep de ce eu, desi sunt neamt tigan, nu ma pot intelege cu romanii!

    Zilele astea am stat mai mult pe bloguri nemtesti, sa urmaresc reactiile cu Grecia, diferenta e enorma, desi si p-acolo se-njura, da parca altfel.

  20. Articolul asta se potriveste de minune la propaganda germano-franceza-rusa -si in general occidentala-cum ca romanii sunt o natie incapabila sa se guverneze si trebuie impinsa de la spate.Adica cum ca am fi buni de utilizat pe post de forta de munca si piata de desfacere.

    Nu tine cont de tradarea lui Iliescu care a deturnat Revolutia si ne-a dat pe tava rusilor si aliantei lor cu tot felul de occidentali dornici de petrol romanesc.

    Este un articol scris de cineva care cunoaste doar romanii tradatori pe care i-a favorizat Iliescu sa se imbogateasca si pentru care tradarea de tara este un obicei urmarind doar beneficul propriu

    Eu cunosc alti romani : mandri, muncitori, seriosi care resusesc sa produca si sa exporte la nivel de productivitate occidentala si care pentru ca n-au fost printre cei favorizati de Iliescu si n-au avut capital sa aduca utilaje etc, au reusit pana la urma sa gasesca solutii sa se ridice si sa-si castige existenta cu demnitate.

    Sunt romani care traiesc in Romania si care se bucura de respectul occidentalilor.

    Romanii astia nu vor sa fie forta de munca si piata de desfacere pentru UE.

    Nu vor sa plateasca oalele sparte de Grecia,Portugalia, etc.

    Sa nu uitam ca dupa 1989 n-am avut datorii externe.

    Toate le-au facut Iliescu ,Constantinescu, Tariceanu care au incurajat si sustinut tot felul de hoti .

    Sistemul politic de dupa 89 sustinut de Iliescu si compania a determinat decaderea economiei romanesti

    1. @Despina: da, lipsea putin nationalism incoerent. Afla draga Despina ca in Romania majoritatea romanilor fura, ca in Romania de la ministru la sapator de santuri, mai toata lumea lucreaza de mintuiala. Aia citiva pe care ii cunosti tu sint, probabil, niste impostori. Apropos de impostura, incearca sa nu te mai contrazici in acelasi comentariu. Incepi cu "propaganda germano-francezo-rusa si in general occidentala" despre romanii incapabili si mai jos vorbesti de romani "care se bucura de respectul occidentalilor". Aia cu datoriile externe tradeaza mai degraba un securist nostalgic decit un reformator. Insista si ai sa reusesti.

  21. De fapt, se caută salvarea euro-ului, ca monedă politico-ideologică, nu au ei grija grecilor.

    Fostul guvernator al Băncii Naţionale a Israelului prezice prăbuşirea euro-ului în trei ani, dacă schema grecească nu iese:

    Top Israeli Banker Predicts EUR Collapse

    The former Governor of the Bank of Israel, Yaakov Frenkel, predicts a collapse of the single European currency, the EUR, in the next 3 years.

    Frenkel, cited by the Bulgarian news agency BTA, spoke in a TV interview saying that if the European Union leaders fail to deal successfully with the Greek financial crisis, the EUR would simply disappear.

    Frenkel’s forecast comes on the heels of same statements made just last week by finance expert, Nouriel Roubini – a professor of economics at the Stern School of Business, New York University and chairman the economic consultancy firm, Roubini Global Economics.

    Frenkel says that in contrast, the Israeli economy and fiscal policies are stable and Israel would see the end of the crisis in the next two years.

    http://www.novinite.com/view_news.php?id=115823

  22. "e de discutat dacă UE va fi vreodată şi altceva decît un Imperiu German."

    Aşa cum NATO a fost creat “to keep Russia out, America in and Germany down", UE extinsă a fost creată “to keep Germany quiet”.

    Nemţii au cedat cea mai formidabilă armă a lor “marca germană”, cu care puteau îngenunchea Europa, în schimbul asigurării unei pieţe libere pan-europene. Acum, după ce au renunţat la marcă, nemţii văd cum le este ameninţat şi acest surogat numit “Euro” de către diverşi “calici” ca grecii, portughezii, etc. De aici reactia dura.

    Bref, nemţii n-au cum să nu domine Europa. Totul e să-i determini s-o facă soft.

  23. @MicutzaCeKurai: ei, nu te fa acum ca nu pricepi; si asa fac abuz de ghilimele.

    era un roman/romanca generic/generica…, na, ca rimeaza cu pasarica 😆 si "participantii se exclud" 😆

    romanul/romanca care..:

    Care se impinge in tine cand faci escala la Milano; genul papitzoi cu pantofi ascutit, prevazut cu o "coarda", obligatoriu tanga, dupa el, care te intreaba persiflator "tu stii cine sunt eu?!". asa iti dai seama ca te apropii de patria muma…

    romanul care se impinge ca oile pe aeroport, de data asta in Amsterdam, la imbarcare(in ultima vreme parca a inceput lumea sa se imbarce in ordinea biletelor, semne civilizatoare, deci).

    genul de romanca isterica care incepe sa urle la tine fara motiv ca "ti-ai fi ingramadit haina in compartimentul de deasupra de la avion", desi tu nici nu ti-ai pus haina acolo..

    romanul din aeroport de pe Charles de Gaulle, care se comporta imbufnat cu "partenera", care nu stie cum sa-i mai intre in gratii; in timpul asta, romanul respectiv arunca priviri in jur sa vada "daca a fost observat si recunoscut"(am vazut apoi ca era un nene blond, care scria un fel de analize politico-financiare in EVZ).

    genul de vanzatoare acra…

    genul de chelner care nu te serveste la timp, iar daca o face incearca sa te fure la pretz, sa-si ia singur "bacsisul", fara sa astepte sa vada daca ai sa i-l dai tu…

    genul de comentator politic la tembelizor, in care nu exista decat descarcare de "umori", argumente ioc[am vazut si la altii, cum se poate discuta d-le pe "issues", cu argumente, nu cu aruncat de ***].

    si altele. in fine, sa mai bag vreo 3 corolare pt tabloul complet..

    ..ca n-ar trebui sa arunc eu cu piatra, daca tot m-am carat; dar, pt ca vin la intervale mari de timp, constat mult mai bine "din afara" defectele, diferentele, ce ar trebui facut, samd…

    ..ca ma deranjeaza inclusiv la mine chestii pe care le-as numi "tare nationale"…

    …ca "bastinasii" nu ar trebui, la randul lor, sa se simta calcati pe coada fara motiv, si ca ar fi necesar un examen "lucid", inainte de "otzarare".

    nu stiu altii cum sunt, dar faptul ca romanii voteaza cum voteaza de 20 de ani incoace, imi spune destul de multe.

    pt alte detalii, recomand filmul lui Pintilie, ala din "De ce trag clopotele Mitica?", "Politice" de HRP, "cerul vazut prin lentila", tot de HRP. Sunt pe acolo niste analize mult mai dure/lucide ale "romanului/romancei", decat as putea face eu pe un blog, in timp ce ar trebui sa muncesc(ia chiar, de azi iau o pauza mai lunga 😆 )

    cam asta ar fi, in linii mari(oarecum si mici).

  24. Riddick: “Era vorba de idee – cum adică “nu românii, care n-au atins nici o şesime din acesta” ?!

    Adică, ideea anti-europeană !? Da, critica e deschisă oricui, domneşte libertatea opiniei. Este vorba însă de credibilitatea discursului. Din partea unor români, a căror ţară are sub 20% din PIB-ul ţărilor dezvoltate din Europa (fără a mai vorbi de aspectele calitative ale uriaşului decalaj de civilizaţie), o critică a Europei este deplasată. Înţeleg să vitupereze împotriva sistemului universitar britanic unul care are măcar un doctorat la Oxford, nu unul care n-are nici trei clase, şi alea făcute la Fierbinţi (cer scuze Fierbinţenilor 🙂 )

  25. Din câte ştiu, pe diplomele de medicină obţinute în ţări ca România, se scria la încălecarea secolelor 19 cu 20 “bon pour l’orient”, aceia având adică dreptul să profeseze prin coloniile şi protectoratele franceze din orientul mijlociu. Era un gest totuşi “prietenesc” al Franţei, acela de a acorda o oarecare formă de recunoaştere diplomelor urmaşilor lui… Charles Davilla, care venise în Principate să întemeieze o şcoală de medicină.

    Acum, probabil că un nou Davilla, n-ar primi aprobare nici sa-şi deschidă o grădiniţă, n-ar da voie tov. Bondrea

  26. @Ridiq Ahmad,

    UE sustine financiar terorismul ETA impotriva Spaniei, al IRA impotriva UK, al Uniunii Nationaliste Corsicane si Armatei Revolutionare Bretone impotriva Frantei. Mai slabeste-ma cu palestinienii aia, ibn sharmuta.

  27. Exasperarea a devenit un sentiment de masă. S-a văzut clar la referendumurile privind Lisbon Treaty, când în Franţa şi Olanda s-a trecut textul de lege prin parlamente scoţând denumirea de "Constituţie".

    Interesant punct de vedere – "Retorica anti-europeană şi-o pot însă permite doar cei care se situează deasupra nivelului european, nu românii, care n-au atins nici o şesime din acesta… quo licet jovi…".

    Cândva, pe mărfurile (slab calitative) din Franţa scria "bon pour l'Orient".

  28. @riddick

    ti-ai ales un nick idiot. Arabia e plina de Ridiq: Badal Yusuf Ridiq, Ahmad Ridiq, Ridiq Muhd. Esti ridicol, Riddick.

  29. Aici e de discutat dacă UE va fi vreodată şi altceva decît un Imperiu German. Parafrazîndu-l pe Malraux: UE va fi germană sau nu va fi deloc.

  30. UE e binecunoscută ptr frică în relaţiile externe. Ei îi zic diplomaţie, înţelepciune, negociere, să ne aşezăm la masă şi să ne înţelegem însă e doar frica de a lua deciziicare să sperie sau să trezească din dulcea letargie alegătorul european. Important e să amîni orice decizie (şi consultările diplomatice sînt cea mai eficientă soluţie) pînă după alegerile viitoare. Şi alegătorul ştie că e minţit dar vrea să fie minţit şi vrea să se mintă. Pacea lui Chamberlain, cam aşa se poate rezuma această soluţie. Însă miza UE, dincolo de birocraţie, filosocialism şi frică, e mult mai mare. UE trebuie să rămînă unită. Războiul anti-UE trebuie dus din interiorul, nu din afara UE.

  31. @ omen, F. Cojocaru, aş minţi dacă aş susţine că aprecierile Dvs. m-au lăsat indiferent… 🙂 cine e insensibil la complimente, să arunce primul cu piatra 🙂

    @ Riddick

    tânărul olandez pe care îl citaţi atât de generos se reclamă de la celebrul “Jurământ de Abjurare”, prin care patriciatul burghez din Ţarile de Jos proclama în 1581 principii ca suveranitatea populară şi răspunderea politică individuală, principii care n-au ajuns la români nici acum, după 400 de ani !

    Olandezii au trecut demult pe unde românii nici nu visează să ajungă.

    Dacă pentru oameni din ţări ca Olanda, cu o îndelungată tradiţie democratică şi o civilizaţie foarte dezvoltată, Uniunea Europeană poate fi resimţită ca un balast şi o reducere la cel mai mic numitor comun, pentru români UE reprezintă o formidabilă şansă de integrare în lumea civilizată…

    Probabil că dacă aş fi şi eu olandez, mi-ar displace şi mie ceea ce Bukovski sugera că ar fi Uniunea (Sovietică) Europeană, cu hipertrofierea ei birocratică şi furia ei normativistă…

    Retorica anti-europeană şi-o pot însă permite doar cei care se situează deasupra nivelului european, nu românii, care n-au atins nici o şesime din acesta… quo licet jovi…

    Cât priveşte textul tânărului nostru olandez, lăsând la o parte aiuristica islamo-arabofobă, îmi e chiar simpatic,… ca mostra de exasperare juvenila

  32. @ omen

    cine-o fi fiind materialul – romanul/romanca? expliciteaza. sa stiu de ce ma jignesti si, mai rau, imi jignesti sotzia si copii.

  33. "We demand that the ideology of Multiculturalism should immediately be removed from all government policies and school curricula, and that the state should adopt a policy of supporting the continuation of the cultural heritage and traditions of the indigenous populations."

    Indigenii de unde? Din America de Nord? De sud? Africa? Australia? Noua Zeelandă? Mesopotamia?

  34. completare: de fapt, de asta imi este o greata absoluta de PNL, asa zisii "liberali" romanesti: "au pus talpa" unei sanse istorice de reforma profunda a Romaniei, din cauza unor interese meschine, personale&de partid. Iar daca poti sa acuzi pesedeaua pe acelasi motive, macar acolo "totul este le vedere"; peneleaua are dezavantajul ca "afara vopsit gardul, inauntru leopardu' ", aka putoarea e cu atat mai mare, cand torni parfum peste transpiratie.

    Asta imi inspira mie peneleu'..

    presacaocapra: bine, s-a notat.

  35. @presacaopra(v)da

    Dacă tot bagi înjurături, bagă-le cu imaginaţie. Altfel plictiseşti. Şi cine plictiseşte, intră la moderare. Încearcă să treci de lozincăraie şi propoziţii simple. Ana are mere tot ana are mere rămîne, oricît de tare ai urla.

  36. Fratilor, eu inca nu intelege ce anume vi se pare atat de anormal. Tot omul de rand din fosta RFG plateste de 25 de ani bani pentru integrarea fostei RDG la fiecare salariu. Si voi vreti ca socul integrarii in UE sa fi trecut deja?

    Cine se gandeste la asta cred ca nu are o idee clara relativ la distanta dintre UE si Romania. Ca sa nu mai zic ca, in vreme ce altii (Ungaria) au mers inainte dupa revolutiile lor, noi am batut pasul pe loc in vremurile iliesciene. Unii zic ca in cei 10 ani am pierdut un sfert de veac. Noi nu eram pregatiti pentru integrare in 2007. Asta imi este clar. Dar, am facut-o. Ne-am avantat pe drumul asta care n-a fost, nu este si n-are sa fie usor nici de-acum incolo.

    Chiar nu vreti sa vedeti odata ca si altii au fost in stadiul asta? Cum credeti c-a luat hitler puterea? Situatia a fost exact la fel. Economiea Germaniei era in perioada de revenire in 1929 cand i-a lovit criza. La fel este economia romaneasca acuma. Puneti mana putin pe istorie sa vedeti inainte de a scrie articole.

  37. de fapt, singura parere de reforma s-a realizat inainte de 2007, cand cu Macovei…daca "tratamentul" mai dura vreo cativa ani, era o sansa de reforma profunda. Fie ca nu au stiut de obiceiurile balcanice, fie c-a fost o decizie politica(mai probabil), UE ne-a bagat pe "usa din spate" si acum ii pute bucataria…

    si da, e comparabil cu 1918(@Doru Barbu), insa cred eu ca e multa mai buna sansa "acum".

    ridiche, bre, nu te lasi 😆 unu' la mana ca nu e on topic, doi la picior ca s-a trecut de mult de etapa cand erau unii mai vinovati ca altii, in conflictul palestinian…

  38. @Rasvan Lalu: felicitari. E unul din cele mai bune articole aparute pe blogary (dar e valabil pt orice editorial, in orice ziar).

    Ofera un diagnostic precis al societatii romanesti(ca sa nu spun al romanului), plus cateva solutii potentiale.

    In fine, nu ca nu s-ar fi stiut ca UE e sansa Romaniei(asa subreda cum e ea). Am zis de mult timp, pe bloguri, ca Basescu are o "sansa Istorica", exact pt c-a prins o conjunctura istorica. DE multe sute de ani, n-a mai fost "Istoria" favorabila la nivelul asta, Romaniei.

    Problema este insa "materialul": romanul/romanca :mrgreen:

    1. A spune ca Europa sprijina terorismul Palestinian e pur si simplu aberant. La fel de bine Europa sprijina hotia romaneasca. Iar banuiala mea e ca sumele sint ridicol de mici la nivelul bugetului european. Dar sa discutam pe text: Europa sa aloce bani de la buget pentru finantarea fortelor armate Israeliene. Jumate. Sa vezi ce discutii misto vor fi prin parlamentele francez si britanic. O sa se aprobe repede, sint sigur. E presant pentru natiunile Europei, mai cu seama Spania, care la peste 20% somaj numai la asta se gindeste, sa finanteze armata Israeliana. Nu mai spun ca o sa avem parte de niste reactii savuroase din partea ultra-ortodocsilor evrei. Bref, vrem sa ajutam una din cele mai performante si dotate armate din lume in timp ce noi ne cumparam niste biete F16 la mina a doua. Cel mai tare se va ride in Israel, trust me. Cealalta jumate ar trebui sa alimenteze "Global Infidel Defense Fund". Las la o parte numele de un haz nebun al acestui "Fund", hai sa ne gindim un pic, cine l-ar administra? Ca daca Uniunea Europeana a incetat, va trebui sa facem alt organism de cooperare. Iar acolo o sa avem un scandal monstru pentru ca dreapta europeana, nu-i asa, e si anti-semita. O sa iasa un fel de Natiunile Unite ale Europei. Orice tentativa de sincronizare va duce la asta. Back to square one. Sau nu, back to nowhere. Adica tu crezi ca e suficient sa vorbim ca Osama si, gata, i-am invins? Parca sintem fetitele alea care se rujeaza si umbla in papucii cu toc ai mamei si au impresia ca sint fete de maritat. Asta e amuzant. Pussies, ca sa citez din clasici.

  39. Eurosovietul este înnebunit de prăbuşirea monedei politice falimentare euro, toată propaganda sa a eşuat.

    Declaraţia Europeană de Independenţă:

    http://kleinverzet.blogspot.com/2006/02/european-

    A European Declaration of Independence

    We, the citizens of the United Kingdom, The Netherlands, Spain, Italy, Germany, Sweden, Denmark, Ireland, Hungary, (fill in the blanks) demand that the following steps are taken immediately:

    We demand that our national governments should immediately and without delay pull their countries out of the European Union, which should be dismantled entirely. European citizens pay up to half of their salaries in direct or indirect taxes to their nation states. If these nations do not control their own borders nor their policies, and they don't as long as the EU exists, those taxes are a scam. National taxes require national borders. If our national borders are not enforced, we have no obligation whatsoever to pay national taxes.

    We demand that all documents regarding the Euro-Arab Dialogue and the creation of the Eurabian networks for "Euro-Mediterranean cooperation" between European countries and Arab countries since the 1970s, as documented by Bat Ye'or's work on Eurabia, are published and explained in their full significance to the general public. Those chiefly responsible for this – one of the greatest betrayals in the history of Western civilization – should stand trial, followed by a period of general de-Eurabification of our laws and regulations.

    We demand that all financial support to the Palestinian Authority should cease immediately. It is proven beyond any doubt that this has in the past been used to finance campaigns of Jihad terrorism against Jews in Israel and against Christians in territories under PA control. A public statement in support of Israel against Muslim aggression should be issued, and the money that has previously been awarded to Palestinians should be allocated partly to Israel's defense, partly to establish a Global Infidel Defense Fund with the stated goal of disseminating information about Muslim persecution of non-Muslims worldwide.

    We demand that the ideology of Multiculturalism should immediately be removed from all government policies and school curricula, and that the state should adopt a policy of supporting the continuation of the cultural heritage and traditions of the indigenous populations. Multiculturalism has never been about tolerance. It is an anti-Western hate ideology championed as an instrument for unilaterally dismantling European culture. As such, it is an evil ideology bent on an entire culture's eradication, and we, the peoples of Europe, have not just a right, but a duty to resist it and an obligation to pass on our heritage to future generations.

    We demand that all Muslim immigration in whatever form should be immediately and completely halted, and that our authorities take a long break from mass immigration in general until such a time when law and order has been reestablished in our major cities. We will not accept any accusations of "racism." Many European nations have for decades accepted more immigration into our countries in a shorter period of time than any other people has done peacefully in human history. We are sick and tired of feeling like strangers in our own lands, of being mugged, raped, stabbed, harassed and even killed by violent gangs of Muslim thugs, yet being accused of "racism and xenophobia" by our media and intimidated by our own authorities to accept even more such immigration.

    Europe is being targeted for deliberate colonization by Muslim states, and with coordinated efforts aimed at our Islamization and the elimination of our freedoms. We are being subject to a foreign invasion, and aiding and abetting a foreign invasion in any way constitutes treason. If non-Europeans have the right to resist colonization and desire self-determination then Europeans have that right, too. And we intend to exercise it.

    If these demands are not fully implemented, if the European Union isn't dismantled, Multiculturalism isn't rejected and Muslim immigration isn't stopped, we, the peoples of Europe, are left with no other choice than to conclude that our authorities have abandoned us, and that the taxes they collect are therefore unjust and that the laws that are passed without our consent are illegitimate. We will stop paying taxes and take the appropriate measures to protect our own security and ensure our national survival.

    1. @Riddick: pai ai nostri s-au oprit demult din platit taxe, o sa-i fie greu sa protesteze lui Vântu, de pilda. Sau, poate ca o sa protestam platind taxe? Si ce te faci cu engleza, nene? Or sa intrebe nemtii patrioti, de ce sa fie engleza limba de comunicare a "peoples of Europe?" Sa mergem pina la ultimele consecinte, fiecare pe limba lui. Ia sa ne traduci textul.
      Anyway, am ris, sectiunea cu Palestinienii e de Monty Phyton, moncher.
      PS: Eu as adauga asa: "We, the people of Europe, demand an immediate restart of all the European and World Wide Wars, at once. Fuck them and us, all". Putina onestitate nu strica.

  40. Romania – criza democratiei vs criza totala

    Asa cum exista acum, in 2010, plus/minus cateva teritorii redobandite/pierdute dupa cel de-al doilea razboi mondial…Romania "reproduce" proiectul elitei politice de la 1918. Practic de atunci se poate considera ca stat, in 1918 reusindu-se unirea Romaniei cu Transilvania. Daca gresesc, sa ma corecteze domnul Lucian BOIA. In cei aproape 92 de ani de existenta…Romania a experimentat prea putina democratie. Perioada interbelica a fost dominata de autoritarisme, de explozia extremei drepte, aparitia si functionarea (la inceput clandestina) a Partidului Comunist (1921), "dictatura" lui Carol al II-lea, razboiul, apoi dementa comunista de 45 de ani…Practic dupa Decembrie 1989 romanii au incercat gustul democratiei, "originale" – la sugestia si indicatiile pretioase ale tovarasului Ion ILIESCU. Prea putin…Nesemnificativ chiar! Cei 45 de ani de dementa comunista au insemnat, pe rand: suprimarea fizica a elitelor in inchisorile comuniste, criza morala, criza economica, decredibilizarea totala! Mult mai grav este faptul ca aceste procese s-au inmultit si s-au acutizat, chiar cronicizat dupa 1989! Dovada? Ineficienta actului de guvernare, paranoia sociala generalizata (vezi actualele alegeri prezidentiale), reflexe autoritariste, coruptie endemica si generalizata, debusolare administrativa, criza economica perpetua, clivaje sociale ireconciliabile, faramitare politica, decredibilizare atat la nivelul institutiilor politice (Parlament, Guvern, Presedentie) cat si decredibilizare in plan international. "Arondarea" mai mult fortata in spatiul euro-atlantic nu a adus schimbari de substanta! Romania si romanii sufera, printre altele, de aceeasi boala a formelor fara fond. Sau, intr-o forma mai atenuata, de forme improprii pentru un fond la fel de impropriu. Nici nu cred ca ar mai fi fost nevoie de actuala criza economica, Romania se afla deja intr-o criza economica proprie. Nici nu vreau sa ma gandesc ce urgie se va abate asupra Romaniei in 2010! Democratia romaneasca, "originala" sau nu…se afla in criza! Cine e de vina? Protagoras, pentru ca a spus "omul este masura tuturor lucrurilor"! Si mare dreptate a avut!

    Spun si eu, un plagiator al sofistului: "romanii sunt masura crizei totale in care se afla"!

    Sa le fie invatatura de minte!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *