Nici măcar atunci cînd forțați istoria să vă sprijine mizeria. Curul pe care îl pupați cu admirabilă loialitate acum, nu e mîna lui Walesa și nici antebrațul lui Havel, domnule Hurezeanu. O fi pătruns Monsieur Vantu de neînțelese fioruri poetice însă e cu desavîrșire scîrbos felul în care, pentru o mînă de arginți, reușiți să aruncați în neant toată Europa Liberă. Sînteți mai vinovat decît el atunci cînd, deplin amnezic, mimînd indignarea, confundați mîna cu curul.
Facebook Comments
Cand era consilierul lui Natase am crezut ca doreste sa ajute tara,acum e clar:Hurezeanu nu este altceava decat un mercenar fara scrupule.
Orice l-ar fi smintit pe Hurezeanu, lacomia sau pasiunea pentru trancaneala televizata, sunt convins ca nu se simte confortabil in postura in care se afla acum. E prea destept incat sa nu sesizeze mutatia suferita.
…si cand e dat cu mana prin taste
şutul in fund doare …
domnule grădinar al carpaţilor
cred că este contraindicat să vorbim de plăcerile pe care ţi le-ar putea provoca grija în contextul de faţă.
nedo, birul pe DDA il retii la sursa ?Sa-mi spui cand te gandesti sa faci plata .
timati dictatori, polemica voastra pe seama posteriorului e intemeiata. Frantzuzii, ienglejii si altii, il numesc cur. Am un dubiu la o expresie: care e diminutivul daca e feminin? funduleatza sau curuleatza? caut sa scot pe piatza neologisme la feminin.
Indraznesc, onorata instanta dictatoriala, sa va atrag atentia ca nu asta este cheia in care trebuie sa cititi vorbele nedormitului.
@Florina: stiu. profitam doar de ocazie. m-am gindit ca unora le-ar folosi precizarea.
Nu acuz pe dl.Hurezeanu, ok? E doar un fapt relatat de domnia sa la EL, cu urmari nasoale. Si acum dansul relateaza despre SOV si sunt urmari nasoale.
putina istorie: in 84-86, niste baieti de la Timisoara si Deva, treceau fraudulos la sarbi. Erau tineri, sportivi, nebuni frumosi si curajosi. Romani staabiliti afara, ii plateau sa le aduca rudele fraudulos la sarbi. Se intorceau si imbracati in preoti mergeau in orasul rudei respective si il treceau granita. Povestea se stia DOAR in cerc inchis, dar intr-o zi, dl. Hurezeanu anunta la EL, cum acesti tineri sfideaza sistemul comunist si cum fac ei aceste intrari,iesiri (vezi doamne era o lauda la adresa lor). Coincidenta sau nu, retzeaua a cazut si doar sansa a facut sa scape din gheara securitatii si sa fuga.
acum înţeleg, timate domnule cojocariu, că anumite cuvinte intră în conflict cu titlurile unor postări…
timate nedormit, in caz ca te referi la cuvintul "cur", profit de ocazie pentru a aminti celor mai tineri sau mai pudici ca Alexandru Graur, pe vremea puritanismului comunist, pleda pentru folosrea lui "cur" in locul lui "fund". De altfel, oameni mult mai scoliti ca mine, precum Andrei Plesu, folosesc cuvintul in cauza fara nici o problema: http://www.dilemaveche.ro/sectiune/situatiunea/ar… (apropos, Plesu cam are dreptate cu fondul articolului)
Situaţia este fluidă, domnule Butch.
Nea, prestezi labe1 … Gusturile nu se discuta in public, de ce o faci ?
@Elorin Cojocariu
Esti nedrept . Nu ai idee cit de dificila e viata unui agent acoperit infiltrat intr un microfon.Spatiu mic ,te scuipa toti si indiferent de ce gindesti scoti pe gura ce trebue.
Daca insa te ai obisnuit pe urma e usor mai ales ca i n ziua de astazi recompensele sunt substantiale.
In cele de mai sus nu este vorba despre acel Hurezeanu in care credeam toti inainte de 89.
În mod normal, ceea ce face o persoană acasă, în pat, nu este treaba altora.
Ne e scârbă de ce-ţi iese pe gură, cu atât mai mult de ce se întâmplă pe la alte orificii ale tale.
Dar când comportamentul sexual face ca persoana să fie şantajabilă (iar homosexualitatea însemna puşcărie pe vremea lui Ceauşescu) lucrurile se complică, nu mai ţin doar de domeniul privat. Omul este racolat de securitate şi i se spune faci asta şi asta, altfel e de rău.
Iar dacă toate astea se grefează pe o lăcomie şi ambiţie exagerate, treaba merge "ca unsă".
Vezi şi asemănările cu cazul lui Bombo, că tot li s-au intersectat destinele.
Florine, fa-i o plangere la ,,lupii tineri" .Sigur au …traficul …
Partea trista e ca nici macar nu le confunda.O face constient si ii place.
http://farm5.static.flickr.com/4146/4994628236_69…
Hurezeanu a fost mereu doar un mercenar. CIA, Nastase sau Vantu.Deja de la episodul Nastase s-a compromis total.
"I was free – but he knew I wasn't going anywhere. He knew more about what I was going to do than I did. If the generals back in Nha Trang could see what I saw, would they still want me to kill him? More than ever probably. And what would his people back home want if they ever learned just how far from them he'd really gone? He broke from them and then he broke from himself. I'd never seen a man so broken up and ripped apart…"
" I've seen horrors…horrors that you've seen. But you have no right to call me a murderer. You have a right to kill me. You have a right to do that…But you have no right to judge me. It's impossible for words to describe what is necessary to those who do not know what horror means. Horror. Horror has a face…And you must make a friend of horror. Horror and moral terror are your friends. If they are not then they are enemies to be feared. They are truly enemies. I remember when I was with Special Forces…Seems a thousand centuries ago…We went into a camp to innoculate the children. We left the camp after we had innoculated the children for Polio, and this old man came running after us and he was crying. He couldn't see. We went back there and they had come and hacked off every innoculated arm. There they were in a pile…A pile of little arms. And I remember…I…I…I cried…I wept like some grandmother. I wanted to tear my teeth out. I didn't know what I wanted to do. And I want to remember it. I never want to forget it. I never want to forget. And then I realized…like I was shot…Like I was shot with a diamond…a diamond bullet right through my forehead…And I thought: My God…the genius of that. The genius. The will to do that. Perfect, genuine, complete, crystalline, pure. And then I realized they were stronger than we. Because they could stand that these were not monsters…These were men…trained cadres…these men who fought with their hearts, who had families, who had children, who were filled with love…but they had the strength…the strength…to do that. If I had ten divisions of those men our troubles here would be over very quickly. You have to have men who are moral…and at the same time who are able to utilize their primordal instincts to kill without feeling…without passion…without judgement…without judgement. Because it's judgement that
defeats us. "
http://www.youtube.com/watch?v=rDK9MDklzFo
Nu pricep de ce te mânii aşa, Florin. Vrei trafic?
Da para, nu ma mai intereseaza decit traficul. Vreau sa-l detronez pe Dan Selaru.
Full moon!
Bine că am umbrelă. Greierii încep să se bâlbâie şi se anunţă ploi fără sfârşit. Vreau altă Românie.