A treia cale

Decizia Curții Constituționale de ieri, 6/06/2017, a readus în discuția publică abuzul în serviciu și limita de sumă de la care se poate considera faptă penală.  Moment prielnic nu să discut posibilele interpretări ale situației, ci să clarific lucrurile în ce mă privesc.  În iarna acestui an, o mare mulțime de oameni a protestat zile și… Continuă lectura A treia cale

Proasta Europei

Dacă mă gîndesc bine, proasta Europei, vorba lui TRU, sînt eu. După 9/11, în SUA, m-am gîndit vreo doi ani cum poate o femeie, că femeile pot, se știe, o spune a mai nefeministă dintre ele, să intervină cumva dacă se întîmplă vreun nenorocit din ăștia în avion. Și am ajuns la concluzia că tocul… Continuă lectura Proasta Europei

Iohannis la Washington. O problemă de responsabilitate.

Ați văzut ce ușor se iese dintr-un acord? Din Acordul de la Paris, cum s-au extras SUA prin președintele Trump? Bun, e bine pentru cine a înțeles, pentru că vor urma și altele. Pot leftiștii să urle pînă le înțepenesc fălcile, să se dea cu dosul de pămînt și cu capul de pereți oricît, temele lor trec… Continuă lectura Iohannis la Washington. O problemă de responsabilitate.

Cum rezolvați încălzirea globală?

Aveți mai jos un grafic. El, spune, cred, absolut tot ceea ce trebuie să știe o persoană informată despre cazul actualmente în emoție și discuție. Deci, cum rezolvă acordul de la Paris problema poluării și a încălzirii globale?  Din punctul meu de vedere, cred că este nevoie de măsuri mult mai radicale dacă într-adevăr structura… Continuă lectura Cum rezolvați încălzirea globală?

Legăturile secrete ale administrației Obama cu Rusia

În timp ce în presa leftistă americană se înmulțesc zvonurile despre o posibilă conexiune a ginerelui președintelui Trump, Jared Kushner, cu oficiali ruși, și se vor tot înmulți pînă la rude decedate, nu am dubii, să vedem cine a colaborat de fapt cu Rusia – și mai ales cum – în perioada precedentă.  Un articol Bloomberg intitulat ”Inside… Continuă lectura Legăturile secrete ale administrației Obama cu Rusia

”O teroare morală, un coșmar de revenire a stalinismului”

Am participat ieri la două sesiuni de lansare carte, la Bookfest 2017: ”America la răscruce. Un dialog transatlantic”, de Martin S. Martin și Cristian Pătrășconiu, și ”Proștii Europei. Cum se sinucid civilizațiile”, de Traian Radu Ungureanu.  Între copii care plîngeau în cărucioare și floarea cea vestită a presei românești, am avut bucuria să ascult nu numai… Continuă lectura ”O teroare morală, un coșmar de revenire a stalinismului”

”Cum să NU faci un partid politic” – lansare de carte

Nici nu se va sfîrși bine tumultul Bookfest-ului, cu freamătul autorilor și foșnetul cărților, că vom da năvală într-o altă lansare de carte, marți, 30 mai, ora 19.30, în Sala Lipscani a Hotelului Cișmigiu, pentru a participa la lansarea cărții tinerei, chiar foarte tinerei autoare Ioana Constantin, ”Cum să Nu faci un partid politic”.  Dacă toată… Continuă lectura ”Cum să NU faci un partid politic” – lansare de carte

PSD cîștigă, tehnocrații guvernează

Ce se poate întîmpla politic în România, în următoarea perioadă? Sursele mele spun așa. Că la toamnă, cel tîrziu iarna viitoare vom avea guvern tehnocrat. Imposibila pricepere pesedistă în gospodărirea treburilor țării va face ca acest lucru să se întîmple. Sigur, parlamentar se va găsi opoziție permanent la acțiunile guvernului, dar ce să faci, ori e… Continuă lectura PSD cîștigă, tehnocrații guvernează

Să îngropăm o imensă minciună politico-mediatică!

Întrucât comisia parlamentară pentru anchetarea alegerilor prezidențiale din 2009 și-a început lucrările, dl Hrebenciuc susține dinaintea ei că au fost mari probleme în Dispora (săraca, mereu e de vină, pentru votul ei constant ”necorespunzător”). Dau iarăși, inclusiv pentru uzul presei, cifrele legate de Ambasada de la Paris, pe care cu cinste am servit-o ca șef… Continuă lectura Să îngropăm o imensă minciună politico-mediatică!

Lumea globală a imbecililor

La Manchester, seara trecută, au fost ucise 22 de persoane și rănite alte peste 59. Printre care și copii. Este un act de o sălbăticie incompatibilă cu societatea în care trăim, cu gradul de civilizație pe care l-am atins.  Este manifestarea ultimă, crima în masă, nu a unor fanatici religioși, ci ai exponenților unei religii (mai degrabă grupări)… Continuă lectura Lumea globală a imbecililor