Poate concura o companie românească care are 117 angajați și o cifră de afaceri de 8 milioane de euro cu o multinațională care are 12 000 de angajați și o cifră de afaceri de 1 miliard de euro? La nivel global, nu. Nici la nivel european. Și poate nici măcar la nivel est european. Însă poate concura, cu succes, pe piața din România. Sînt destule companii românești, în domenii diverse, care se bat de la egal la egal cu filialele multinaționalelor pe piața românească. Nu au experiența și forța financiară a multinaționalelor, însă au interesul, cunoașterea și înțelegerea pieței locale și flexibilitatea de a se adapta rapid schimbărilor pieței locale. Multinaționalele, marii lideri mondiali, au brand, au experiență, au putere financiară, însă deciziile se iau greu, trebuie, de obicei, aprobate de conducerea centrală, și reacționează greu, cu întîrziere, la schimbările pieței locale. De cele mai multe ori, piața românească nu e suficient de importantă pentru ca multinaționala să încerce să-și adapteze cultura organizațională și modelul de afaceri. Ar fi un efort prea mare pentru o piață locală. O mare companie multinațională nu e o sumă de culturi organizaționale locale, are o singură cultură organizațională, cu mici retușuri și adaptări pentru piețele locale mari și importante. O astfel de multinațională nu se va obosi să-și adapteze cultura organizațională și oferta de produse și servicii și modul de a interacționa cu clienții de dragul unei piețe locale. Pur și simplu efortul ar fi prea mare și, în general, marile multinaționale se mișcă extrem de greu, sînt mastodonți cu inerție mare și reacție întîrziată.
Tocmai de aceea, la nivel de piață locală, limitată geografic, pentru companiile mici, autohtone, cu capacitate de adaptare, interes și cultură organizațională suplă și adaptată realităților locale, e o pîine de mîncat. Iar consumatorii au numai și numai de cîștigat. Chiar dacă filiala locală a multinaționalei știe ce vor consumatorii de pe respectiva piață locală, și e condusă de un manager genial, bine intenționat și care înțelege extrem de bine specificul local, pentru a se adapta nevoilor acestora trebuie să pună în mișcare o întreagă organizație mondială, asupra cărora nu are control și nici măcar influență.
Cu alte cuvinte, ca să concurezi pe piața din România, pe un anumit domeniu (IT, construcții, industrie textilă, alimentară, agricultură bio etc) nu e nevoie să construiești o multinațională la nivel global. Nici nu poți, fie vorba între noi. E suficient să ai companie sau mai multe companii locale, care concurează pe piața locală filiala multinaționalei.
De ce n-ar fi valabil același lucru și în cazul antreprenoriatului politic? De ce, ca să vii în întîmpinarea nevoilor locale, trebuie să faci un partid național? De ce, ca să concurezi în județul sau orașul tău un partid național trebuie să faci un alt partid național? De ce, ca să concurezi un baron, trebuie să vii cu alți baroni?
Potrivit legii actuale a partidelor, ești obligat să-ți faci un partid național, să strîngi minimum 25 000 de semnături din 18 județe, dar nu mai puțin de 700 de semnături de județ. Dacă vrei să-ți faci un partid cu scopuri limitate local, la Constanța, Arad, Focșani sau Tîrgu Mureș, cu care să concurezi filialele locale are marilor partide, trebuie să convingi să semneze pentru partidul tău zeci de mii de oameni care nu au niciun interes să semneze. De ce ar semna un cetățean din Giurgiu pentru un partid local din Alba Iulia? Ce interes ar avea? Și avînd în vedere că un cetățean nu poate semna pentru mai multe partide. Poate că pe respectivul îl interesează un partid în Giurgiu și își păstrează semnătura pentru partidul ăla. Nu mai vorbim despre coșmarul logistic. Dacă, așa cum scriam într-un articol trecut, doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi din Sighișoara vor să facă un partid care să lupte pentru conservarea Cetății Sighișoara, au nevoie de de 25 000 de semnături din toată țara, au nevoie de mediatizare la nivel național, au nevoie de voluntari în toată țara, au nevoie de bani de cazare și transport pentru zeci sau sute de oameni care strîng semnături. Și cum ar obține toate acestea cînd scopul lor e limitat, să conserve și promoveze Cetatea Sighișoara și nu să fure 5 miliarde de euro de la buget? Cînd ești baron, vii din mafia politică și ai ca obiectiv să furi 5 miliarde de euro de la buget, vei găsi și resursele să-ți faci partid.
Un partid local ar putea obține cîteva mii de voturi într-un oraș sau o zonă formată dintr-un oraș și cîteva comune. La un asemenea nivel, cîteva mii de voturi înseamnă cîteva zeci de procente în consiliile locale, ceea ce nu e puțin. Un partid care are 12% sau 17% în Consiliul Local din Sighișoara (fiind singurul loc unde a depus liste de candidați) are o putere considerabilă la nivel local și niciun alt partid nu-l poate ignora. Poate că nu-și va atinge într-un mandat toate obiectivele, poate nu-și va atinge nici 50%, dar ceva va schimba pentru, revenim la exemplul nostru, Cetatea Sighișoara. Iar ceva e mai mult decît nimic. Obiectivele pot fi limitate, la un obiectiv de patrimoniu, la o stradă sau un parc, la un domeniu anume, cultural sau sportiv, sau pot fi generale, privitoare la tot ce înseamnă comunitate locală.
Un partid local, pornit ca inițiativă locală, de oameni din comunitate, care nu sînt dependenți de un centru politic, care nu sînt îndatorați mafiei politice de la București, se poate adapta mult mai repede nevoilor locale și electoratului, poate reacționa mult mai rapid și flexibil. Baronul local al PSD, PNL, PDL, PMP sau UDMR, dacă chiar îl interesează ce se întîmplă pe plan local (de cele mai multe ori nu-l interesează – el a intrat în politică doar să se rezolve financiar), are de convins și pus în mișcare o întreagă mașinărie de partid, pornind de la București. Iar cultura organizațională a marilor partide nu permite vreo comunicare cu electoratul. După cum bine știm, sînt partide de pradă, al căror scop e să dreneze bugetul.
Piața politică românească arată, așa cum am scriam acum patru-cinci ani, în felul următor: partidele sînt hoții urcați într-un mărfar în mișcare, administrația statului, și care aruncă sacii jos, bugetul, la clientela care stă să-i prindă. Acestea sînt obiectivele, aceasta e cultura organizațională. Se va schimba? Fără concurență, nu. Știm prea bine asta. Iar concurența trebuie să înceapă de jos, din aproape în aproape. Trebuie să înceapă de la nivel local, dar nu e obligatoriu să rămînă la nivel local.
Mai mult, companiile mici, locale, ajută domeniul respectiv în general și chiar companiile mari. De ce? Fiindcă ele ajung și la consumatori la care marile multinaționale nu ajung. Astfel, piața se extinde de la, să zicem, clasa de mijloc cu venituri și educație peste medie și vîrsta peste 40 de ani, la tineri și la consumatori cu venituri mici și cu studii sub medie. Aceștia sînt cîștigați pentru piața respectivă. Și cîștigă toată lumea. Consumatorii au acces la produse la care altfel nu ar fi avut acces, piața se mărește și de aici cîștigă toți jucătorii de pe piață, și cei mici, locali, și multinaționalele, piața se flexibilizează și schimbă rapid, și o dată cu ea și nevoile, și ideile. Toată lumea e obligată să reacționeze, să gîndească mai bine și să se miște repede, să vină cu idei de produse și servicii și mai bune și mai accesibile și mai ieftine.
Ne plîngem că peste 50% dintre români nu vin la vot și nu sînt interesați de politică. Îi înțeleg. E greu să alegi între Frunda, Ponta, Udrea, Dragnea și Blaga. Sau imposibil. Sau irelevant. Oricum, e grețos. Dar dacă oamenii se îndreaptă spre politică pornind de jos, de la problemele locale, căci cămașa e mai aproape de piele decît haina. Iar oamenii ăștia, aduși în politică de micile partide locale și de interesul pentru problemele locale, asfaltatul unei străzi, renovarea unui monument istoric, reamenajarea sau salvarea unui parc, realizarea unei noi linii de transport în comun, iluminatul stradal sau canalizarea, sînt cîștigați pentru politică. Și vor trece la următorul nivel, la interesul pentru politica națională. Din momentul în care au înțeles legăturile cauzale dintre politică și viața lor de zi cu zi, din momenntul în care au văzut că pot participa la schimbare și că implicarea aduce rezultate palpabile, din momentul în care vor înțelege și va începe să le placă jocul politic, acești oameni vor merge la vot și se vor implica și în politica națională.
Marea problemă a scenei politice actuale e că se bazează pe aceiași 40% dintre votanți, cei mai mulți membri de partid, militanți sau alegători dependenți de găletușă. Intrarea pe scenă a încă cîteva milioane de votanți va schimba lucrurile în bine. Însă această schimbare nu se poate face peste noapte, cu partide făcute de mafia politică sau rupte unele din altele. Schimbarea va veni de la cei doi arhitecți, un inginer și un șofer de taxi care fac Partidul Care Luptă Pentru Conservarea Cetății Sighișoara.
PS. România este statul cel mai restrictiv cu libertatea de asociere politică. Stăm mai prost chiar și decît Rusia (la ei e nevoie de 40 000 de semnături, nu de 25 000, dar ei sînt 150 de milioane, nu 19 milioane).
Mai multe detalii pe tema legii partidelor:
STUDIU PRIVIND LIBERTATEA DE ASOCIERE POLIICA SI LEGEA PARTIDELOR
Coordonator studiu : Bogdan Dima
cercetători : Roberta Ogăraru , Cosmin Văduva
finantator studiu : Dan MAȘCA – REEA
stire recenta: „Partidul Pirat atacă Legea partidelor la Curtea Constituțională”
Cred ca exista o solutie pentru asta: liste generice. Toti cei care vor sa-si faca partid local sau sa candideze independent, din toata tara, sa stringa nu o lista in fiecare localitate, ci 100 de liste din localitatea lor. Eu as semna de 100 de ori unui singur astfel de stringator de semnaturi. Ulterior, listele se impart celor ce au nevoie de ele.
Solutia asta poate fi sau nu practica, ea demonstreaza insa un lucru cert: cretinatatea legii.