Creșterea salariului minim nu înseamnă că statul dă bani. Înseamnă că ia locuri de muncă. Angajatorul are de ales între a plăti mai mult, inclusiv statului, și a nu angaja. Cel mai mult au de suferit tinerii și cei care fac muncile de jos.
Odată cu creșterea salariului minim crește numărul oportunităților de angajare interzise de stat. Astfel, deși angajatorul și angajatul au negociat, le este interzis să se semneze actele și să încheie contractul de muncă. Angajarea este, în fapt, interzisă.
Dacă angajatorul nu e dispus să plătească angajatului suma x pentru munca y nu o va face, chiar dacă statul îl obligă. Va încerca să găsească soluții alternative. Va renunța la activitatea respectivă sau o va pune în sarcina celorlalți angajați. Dacă nu îmi permit, economic vorbind, să angajez un om pe o anumită sumă, nu o voi face. Pe de altă parte, dacă un salariu e considerat prea mic, de neacceptat, nimeni nu-l va accepta. Dacă totuși cineva îl acceptă, înseamnă că e acceptabil și că acel cineva chiar are nevoie de banii aceia și e dispus să muncească pentru ei.
A interzice oamenilor să se angajeze pe un anumit salariu e ca și cum le-ai interzice copiiilor cu capacitate intelectuală sub medie să meargă la școală sau ca și cum ai interzice notele sub șapte. Dacă s-ar interzice notele sub șapte la școală, copiii care nu ar putea lua peste șapte, nu ar putea face școală. Ăsta e salariul minim: interdicția de a munci.
Să presupunem că un om trăiește din vînzarea coifurilor de hîrtie. Face coifuri de hîrtie și le vinde. Zece bani coiful. Dacă statul interzice cumpărarea de obiecte mai ieftine de un leu, deoarece este crud și nedemn, potențialii cumpărători de coifuri de hîrtie vor fi obligați să dea un leu pe coif sau să nu mai cumpere deloc. Însă un coif de hîrtie chiar nu merită un leu și mulți vor renunța să mai cumpere. Și uite așa, omul nostru rămîne fără un venit. Așa mic, cum era el, era un venit. Poate că omul nostru nu poate face mai mult. Nu se pricepe, nu are educația, capacitatea fizică și intelectuală să facă mai mult. E singura muncă pe care este capabil să o facă în acest moment al vieții lui. Poate că asta va face toată viața sau poate că la un moment dat va căpăta experiență și va învăța să împletească coșuri din nuiele și să le vîndă cu zece lei coșul. Dar nu va învăța nefăcînd nimic. Or, prin salariul minim obligatoriu, prin interdicția de a face anumite munci de slabă calitate sau cu cerere mică, oamenii care la un anumit moment în viața lor nu pot face mai mult sînt obligați să nu facă nimic. Angajatorii nu vor plăti mai bine acele munci. Vor renunța la ele.
Prin această măsură o întreagă piață, aceea a muncilor prost plătite, este scoasă în afara legii. Cu cît angajatorul este mai puțin dispus să plătească o muncă, cu atît e mai dispus să renunțe la ea. Dacă plătește puțin pentru ea, înseamnă că o consideră puțin importantă și în momentul în care este obligat, prin lege să plătească mai mult pentru ea, cît nu face, va încerca să găsească alternative și să renunțe la ea.
Dacă stai la terasă, bei bere, te uiți la Germania-Franța și ți-e lene să te duci pînă peste drum să-ți cumperi țigări, îi dai trei lei unui amărît care-și face veacul cu mici comisioane și îl trimiți după țigări. Aveți amîndoi de cîștigat. Tu faci un drum mai puțin și nu pierzi două minute din meci, el cîștigă trei lei. Nu-și face piscină din ăia trei lei, nu-și plătește chiria, poate că nici nu are unde locui, dar sînt trei lei de care își cumpără două pîini, sînt trei lei pe care îi ia, nu-i dă. Și atunci vine statul și vă interzice tranzacția. ”Domnule, e nedemn ce se întîmplă aicișa. Nu poți, porcule, să-i dai bietului om doar trei lei! E inuman. I-NU-MAN! Înțelegi!” Apoi, către bietul om: ”Azi e ziua ta norocoasă. Fii recunoscător! Te-am scos din foame. De azi, porcul ăsta care se uită la meci și ține cu Germania, evident, va trebui să-ți dea cinci lei dacă vrea să-i cumperi țigări. Cinci! Nu trei! Înțelegi? Cinci!” Porcul capitalist care nu vrea să piardă două minute din meci se gîndește dacă merită să dea atîția bani pentru două minute, cît durează să ia țigări de la tutungeria de peste drum. Trei lei merita, cinci lei e cam mult. ”Două minute? Hm… Garcon, las’ că-mi iau singur țigări. Tu stai cu mîna-n cur și mulțumește-i statului că teoretic ești mai demn și mai bogat cu doi lei și practic ești useless și mai sărac cu trei lei.”
De exemplu, dacă salariul minim s-a majorat cu 6,25%, noi creştem cu 6% tarifele pentru clienţi.
marirea salariului minim,nu inseamna neaparat concedieri.
Un militant pentru salariul minim și disprețuitor al capitalismului (de piață :)) își alege drept avatar un ursuleț koala. Bangladeshienii care nu lucrează la sweatshop din ce trăiesc?
Din meditație. A nu se confunda cu meditații.
Eu am înțeles că au salarii mici, dar trăiesc din venit. Problema era că acest lucru nu e drept. Normal, ca să ajungă o țară civilizată precum România, de exemplu, ar trebui să supraviețuiască din salariu, iar veniturile să se adauge la salarii, și să le crească nivelul de trai 🙂
Te-ai legat de koala. Na, să te văd legându-te acum de pisică.
Tu sigur nu intelegi un lucru simplu. Indiferent cat vrei tu sa primesti, eu nu am posibilitatea sa-ti dau mai mult de X. Daca vine statul si spune ca salariul minim e X+1, ghinionul e mai degraba al tau, zic eu. Ca tu nu ai X si ii vrei. Daca nu ma lasa statul sa ti-i dau, sigur nu voi face efortul sa-ti dau X+1, pentru ca nu am cum.]
Crezi tu ca eu sunt mai in pierdere decat tine? Eu macar am X, nu tu ai nimic, nici macar posibilitatea sa muncesti de acei X, pentru ca nu te lasa statul.
Iti gasesti de lucru la altul care poate? Cred ca nu, altfel am avea somaj 0.
Crezi tu ca mor eu de foame? Cu siguranta nu, caci deja am stiut sa adun cei X. A, nu ma imbogatesc eu si tu juisezi? Mda, posibil. Dar ce spune oare asta despre tine?
Mai e inca ceva: nu te obliga nimeni sa lucrezi pentru X. De ce te deranjeaza ca eu dau un anunt la ziar cu acest salariu? Sclavia inseamna obligatie, ori pe tine nu te sileste nimeni sa accepti niciun post. Alegi ce iti convine. Deci, de ce ti-e frica de astfel de slujbe?
Uite că era să uit ceva interesant și pe subiect. Guvernul a publicat spre dezbatere proiectul noului Cod Fiscal. Pe lângă elucubrațiile clasice, doamna profesor universitar vrea să ne bucure cu una bună de tot: că vrei, că nu vrei, că ai realizat venituri, că nu ai realizat, e musai să devii asigurat în sistemul public de sănătate și să plătești pentru asta. Nu vrei, și nu ai de unde, nici o problemă, trecem acolo pe răboj cât și cum, și, cum câștigi ceva, te executăm și recuperăm.
Mai comic e că dacă ești în detenție și nu realizezi venituri, plătește Statul contribuția :). Dacă ai fost prost și nu ai violat vreo babă, nu ai devalizat vreo bancă de stat sau nu ai sifonat împreună cu nenea secretarul de stat vreun contract mare de infrastructură publică, deci ai fost un cetățean corect, ești liber, dar nu ai venituri pe moment, țeapă!
„Art. 192. – (1) Persoanele fizice care nu realizează venituri de natura celor menţionate la art. 164 şi nu se încadrează în categoriile de persoane care nu datorează contribuţie sau în categoriile de persoane pentru care plata contribuţiei se suportă din alte surse, datorează, lunar, contribuţie de asigurări sociale de sănătate şi au obligaţia să solicite înregistrarea la organul fiscal competent, în termen de 15 zile de la data la care se încadrează în această categorie.”
Yupiiiiiiiii!
Documentul în dezbatere: http://tinyurl.com/njmuew6
OMFG
Yeap. Un amic văzuse un comentariu pe această temă pe blogul lui Florin Citu. Userul Cristi postase vestea cea bună, dar nimeni nu s-a sinchisit să îi răspundă. Nici mie nu mi-a venit să cred în primă instanță, dar m-am dus pe blog, apoi la document și… surpriză. E chiar pe bune. Poate așa vor să acopere reducerea CAS-ului. Cum era aia cu „lărgirea bazei de impozitare”? 🙂
Baza se lărgește pe cale naturală, cu poliția.
Sau cu armata, conform unei propuneri nu prea vechi.
Nu putem decât să îți mulțumim pentru că ai lămurit lumea. Muream dracului proști p’acilea.
Ștefan, dragule,
M-am uitat cu atenție peste ce ți-am scris mai sus și nu am găsit nimic care ar fi fost de natură să te jignească în vreun fel. Așa că nu înțeleg de ce simți nevoia să mă înjuri (nu doar pe mine, ci și pe alții care scriu pe aici), lăsând să se înțeleagă că am fi niște anarhiști sau că am sprijini ideologii extremiste (mi-a plăcut aia cu partid totalitar comunist. O fi și de altul?)
În același timp, cred că nu ai motive să invoci vreo treaptă de
superioritate morală, sau altă superioritate, doar fiindcă tu visezi la o societate mai bună sau fiindcă îți dorești binele propriu. Nu ești cu nimic diferit de toți ceilalți de pe aici. Toți ne dorim cam același lucru. Diferența este că pe aici lumea crede că atingerea acestui deziderat nu poate fi garantată de către cineva; însă șansele ca aceste dorințe să se materializeze sunt mult mai mari dacă individul este liber, adică nesupus în vreun fel vreunei presiuni discreționare și arbitrare a unui alt individ. Asta nu înseamnă junglă, înseamnă societate și respectarea unor reguli comun agreate. Înțeleg că tu nu crezi asta. Este dreptul tău. În comparație cu tine, eu nu o să bat apropouri că ești animal în lesă sau că nu ai puterea de a-ți asuma răspunderea pentru rezultatele acțiunilor proprii.
Apreciezi că orice persoană angajată ar trebui să primească un venit în măsură să îi acopere un trai minim. Eu cred că într-o lume ideală nu ar trebui să existe nici sărăcie, nici boală, nici moarte, nici rău. Să fie bine ca să nu fie rău. Problema este că nu trăim într-o lume ideală și nici nu o putem construi aici pe pământ. S-a încercat în câteva rânduri de-a lungul secolelor și nu s-a lăsat cu altceva decât cu sânge și puroi; victime colaterale spun unii, pentru realizarea unor idealuri mai mari. Așa că, trebuie să ne descurcăm cu ce avem.
Dar, hai să presupunem, de dragul discuției, că Statul a găsit soluția pentru ca orice persoană angajată să primească un venit în măsură să îi acopere un trai minim. Și că tu crezi în acest lucru, fiindcă ai văzut niște cifre care, din punctul tău de vedere stau în picioare.
Prima întrebare: dacă acesta e un ideal realizabil, cine stabilește ce înseamnă trai minim? Privim iarăși individul ca pe o vită furajată și stabilim necesarul minim zilnic de alimente pentru a nu muri de foame, spațiul minim de 4 mp pentru a trăi și minimul de utilități, pentru a nu se îmbolnăvi de bolile mizeriei?
A doua întrebare: dacă acesta e un ideal realizabil, de ce se aplică doar celor angajați? Nu ar fi drept ca toți indivizii să beneficieze de o sultă de la Stat, în valoarea salariului minim pe economie? De ce doar cei care au avut norocul să își găsească un loc de muncă? Nu îmi spune că e nedrept să primești ceva fără muncă.
A treia întrebare: dacă acesta e un ideal realizabil, și toți indivizii vor beneficia de o sultă de la Stat, în valoarea salariului minim pe economie, cine se va mai angaja pentru muncile care actualmente sunt plătite cu salariul minim pe economie,
pentru activități care sunt necesare pentru buna funcționare a
societății, dacă banii vin oricum și fără muncă? Cum suplinești aceste activități? Mai mult, cum eviți hazardul moral?
Mai am câteva, dar deja m-am lungit.
Eu am două surse de venit, ambele din muncă. Munca mea, adică, executată cu persoana proprie. Un salariu de la un angajator și contravaloarea drepturilor de autor pentru operele de creație pe care le realizez. De ce chestia asta ar trebui să-mi taie entuziasmul față de capitalism? Cum a salvat statul social Europa de comunism? Sper că vorbim de aceeași Europă…
Statul social nu salvează nimic de la comunism. Doar tinde spre, numai că-i definit mai cool.
Bănuiesc că Ștefan Kovacs are o teorie, totuși, altfel nu ne-ar dojeni cu atîta convingere. Chiar vreau să văd cît e teorie și cît practică personală, la baza mustrărilor lui. În fond, am avut și eu o fază pro-socialistă în viață, cînd eram încă foarte tînără. Și-mi pare bine că alții au avut răbdare să-mi demonstreze ce prostii vorbesc.
Salariul minim pe economie e o simplă taxă de protecție, pe care guvernele o plătesc sindicatelor. Plătești, sîntem oameni cu tine. Nu plătești, îți facem circ și imagine negativă pînă te dă jos boborul ațîțat. Ce naiba, că doar se vede cu ochiul liber. Facem atîtea discuții savante și dezbateri filosofice, pentru o simplă găinărie de care e-n stare pînă și vita securistă de Voiculescu (care numai de finețe nu poate fi acuzat).
Probabil l-a lasat Bleen pe tov. Pasca doar ca sa arate ca romanii sint la fel de stingisti chiar si dupa 25 de ani. Ma mir ca are rabdare sa explice asa frumos chestii simple care au mai fost explicate in multe locuri inclusiv aici.
Aka „Totul a fost spus deja, dar cum nimeni nu asculta, trebuie sa repetam over and over again” – a lui Gide parca.
Eu am înțeles, din unele comentarii de mai jos, că dacă X este doctor docent în chimie moleculară, are rate la penthouse-ul cu 5 dormitoare și 3 copii în întreținere, rămâne fără job la Institutul de Chimie Moleculară și se angajează spălător de vase la birtul lui Y, Y ar trebui să-i plătească lui X cât să-și acopere nevoile.
Și c-ar fi frumos dacă statul l-ar obliga pe Y să se execute conform cu vocea, talentul și nevoile lui X. Caz în care aștept să aflu pe banii lu’ cine îl obligă statul pe Y să facă treaba asta.
Frumos vis, socialismul!
Chestiunea cu salariul minim legat de niste nevoie este de-a dreptul hilara. Pentru ca nevoile sunt infinite, ne invata o teorie economica de lemn, in timp ce resursele parca sunt finite.
E simt si consider cu mana pe inima ca nevoile mele imediate sunt astfel:
– M-am saturat (da’ sincer, va zic!) de Logan si simt ca de maine am nevoia unui Jaguar (masina, nu felina). Dar minim din 2011, nu d’ala vechi. Neaparat cu volan pe stanga, nu gioarsa adusa din UK. Si minim cu motor de 3L, ca sa ii fac pe toti la stop. Interior in piele bej, caci in piele neagra mi se pare prea deprimant si se si incalzeste prea mult la soare.
– Mai am nevoie si de o tableta iPad Air, minim cu 64 GB, ca sa am loc destul pentru jocuri
– Cam in 2-3 ani o sa am nevoie sa imi strang bani destui pentru o casa la Snagov, ca am nevoie de aer curat, la padure. Minim cu teren de 1000 mp, ca nu prea mai suport galagia.
– Mai trebuie sa merg si intr-o vacanta de 5000 euro, ca daca merge @Bleen24:disqus intr-una de 3000, trebuie sa-l fac.
Nevoile mele, nu vad cine m-ar putea contrazice. Doar ca suna absurd. Asa ar spune orice om normal. Nu inteleg de ce la salariul minim se pune problema unor nevoi. Cine zice ce e minim? De ce datorez eu cuiva un anume minim?
Dar intr-o firma, de ce nu legifereaza guvernul un profit minim? Ce, profitul nu e tot pentru niste oameni? De ce salariatii au ceva minim garantat, iar patronii sa nu aiba? Aaaa, inteleg, cum, prin definitie, patronii sunt toti niste hoti care exploateaza pe bietii muncitori, inseamna ca ei oricum nu au nevoie de protectie, caci oricum se umplu de bani.
Ce te faci insa cu realitatea, care arata ca exista multe firme pe pierdere? Oare de ce nu se poate, in numele aceleiasi solidaritati, sa suspendam salariul minim la firmele pe pierdere? Pai cum adica, e corect sa platesti un salariu minim unor oameni, in timp ce alti oameni, patronii, nu au asigurat nimic? E? Sau legile se dau intotdeauna numai pentru finctionari si angajati, adica, mai poetic spus, „clasa muncitoare”, restul n-au decat sa crape, ca oricum sunt niste imbuibati?
De acord, dar nu poti renunta la salariul minim pe economie pentru ca astfel creezi o drift pe piata muncii, in acel moment angajatorii vor scadea salariile, oamenii vor accepta sa munceasca pe salarii mai mici pentru ca vor avea nevoie de bani, vor fi mai saraci nu-si vor mai permite sa-si plateasca taxele, lucru care se va scadea bugetul statului, desemenea salarii mai mici inseamna mai putini bani din taxe pentru stat, si adevarat pana la urma probabil s-ar stabiliza si piata fortei de munca dar ar putea dura zeci de ani pana acest lucru sa se intample, ani in care unii vor devenii foarte bogati si majoritatea mult mai saraci si asistati social sper ca observi ca statul si majoritatea oamenilor au numai de pierdut, in schimb cresterea salariului minim pe economie ar putea avea 2 efecte 1 scaderea nr de locuri de munca sau 2 eficientizarea procesului de productie, angajatorii romani vor alege prma varianta pentru ca a doua implica investitii pentru care unii nu au bani iar altii nu sunt dispusi sa le faca desi pe termen lung o eficientizare a procesului de productie ar baga mai multi bani in buzunarele lor. Pana la urma problema nu este nici a statului nici a muncitorilor este a mediului de afaceri romanesc care cauta castigul mare si instabil pe termen scurt in loc sa caute castigul mai mic si stabil pe termen lung
„Pierde statul”. O forma de grija pe care o vad la multi oameni, dar pe care nu reusesc sa o inteleg. De ce e rau ca „pierde” statul? Vorba vine ca pierde, corect spus e „nu incaseaza”; nu poti sa pierzi ceva ce nu iti apartine. De ce ar fi rau ca incaseaza statul mai putin? Experienta de viata ne arata ca statul risipeste orice incaseaza. Urmarea logica ar fi ca noua ne-ar fi mai bine daca statul ar avea mai putin de risipit.
A doua parte a argumentului nu rezista unui test simplu: daca efectele cresterii salariului minim sunt preponderent bune, rezulta ca o crestere mai mare este de preferat. Atunci, de maine, salariul minim ar putea fi crescut la 5000 lei. Ca ar fi bine, nu?
Exemplele au fost alese simple in mod intentionat, ca sa reiasa mai usor absurdul situatiei. Indiferent de ce e publicat in Monitorul Oficial, nimeni nu va cumpara coifuri de hartie cu 1 leu si nimeni nu-i va da baiatului 5 lei ca sa se duca dupa tigari.
Dupa ce incerci sa intelegi exemplele acestea simple, incercam sa aplicam in realitate. Ti se pare ca in realitate e altfel decat in exemple, pentru ca nu intelegi cum functioneaza o economie (relativ) libera.
Situatia din exemple se intalneste aidoma si in realitate, doar ca e diluata si nu ai tu contact direct, ca sa poti intelege. Exista niste firme care angajeaza muncitori cu salariul minim pe bune, pentru ca atat face munca lor (sau nici macar atat, dar e salariu minim impus). De exemplu: maturator strada, lucrator in textile lohn, paznic de noapte la o curte goala, vanzator de undite si rame in piata, s.a. Vine guvernul si da legea cu salariul minim. Nu o sa-i dea pe toti patronul afara, ci doar pe unii. Adica: o sa-si permita sa cumpere coifuri si cu 1 leu, dar nu atat de multe ca mai inainte. Sau o sa-si permita sa-l trimita pe baiat dupa tigari si cu 5 lei, dar numai in timpul finalei, cand e mai incins meciul. Tu ai impresia ca nu s-a schimbat nimic, ca patronul (evident nesimtit si exploatator, ca asta e definitia patronului, din cate simt) il tine pe salariat in continuare. Da, dar ii da mai putin. (Aplicat in realitate: angajeaza mai putini)
Prietene, se vede că trăiești într-o lume imaginară . Cine ești tu să apreciezi munca unui măturător- să spunem ? Salariul- atenție nu venitul- e chestia aia care-ți permite să îți plătești facilitățile plus să ai eventual și o masă caldă pe zi. Ce vrei matale- și din punctul tău de vedere ai dreptate, jos pălăria- este să nu-l plătești nimic pe muncitor- indiferent de cât lucrează- și să câștigi din sweatshop. Nu merge așa. Cât despre economia relativ liberă- presupun că de aia stă America un pic pe tichete și timbre de mâncare pentru săraci- de bună ce e economia…neo-conii ăștia au un singur defect- că n-au experimentat pe pielea lor. Altfel trăim în cea mai bună dintre lumi…
Munca este apreciată prin rezutlatele ei. Dacă angajez un măturător, eu sînt cel care apreciază cît valorează munca lui pentru mine și dacă merită sau nu.
N-am timp și energie să-mi mătur curtea. În timpul ăsta pot să fac altceva, să fac bani, de exemplu. Așa că angajez pe cineva s-o măture. Îi dau 500 de lei, să zicem, pe lună. Din punctul meu de vedere peste 500 nu merită. Mai bine o mătur singur.
Gigel îmi cere 700 de lei pe lună, fiindcă atît apreciază el că valorează munca lui. Dar mie nu-mi convine 700 de lei, fiindcă eu nu cîștig 700 de lei făcînd altceva în timpul în care aș putea mătura curtea. Și nu-i dau. E curtea mea, mi-o mătur singur sau găsesc pe altcineva s-o măture.
Eu, daca doresc sa angajez, rezulta automat ca pot sa apreciez cat valoreaza pentru mine munca oricui pe care-l angajez. Rar am vazut o astfel de decuplare de realitate si neintelegere a unor conditionari simple. Pentru mine e simplu: ori platesc cat pot sa platesc, ori nu angajez. Optiunea sa angajez pe cat scrie in monitorul oficial nu exista. Asa ca tu poti sa pui orice suma acolo, ca au platesc tot cat imi permit. Daca nu-mi permit, nu platesc nimic.
Deci, ce o fi mai bine pentru omul de grija caruia mor guvernantii: sa incaseze ceva sau sa nu incaseze nimic?
Salariul este prețul muncii, n-are nicio legătură cu nevoile celui care prestează munca. E o micuță confuzie acolo..
Dacă nu sunt eu, individul X, angajator sau beneficiar, cel în măsură să aprecieze munca unui măturător care îmi face curățenie în curte, atunci cine poate? Iluminații statului? Nu am ascendentul moral să fac asta? Nu sunt suficient de pregătit, nu am suficiente diplome și doctorate? Care este motivul pentru care nu pot face asta, în condițiile în care eu sunt cel care știe cât e de măturat și câți bani pot aloca pentru asta? De ce pot face asta când e vorba să îmi cumpăr un aspirator, dar nu când e vorba să angajez un măturător?
Care este diferența între salariu și venit, din punctul tău de vedere? Doar forma de reglementare a contractului, adică acoperirea unuia de către Codul Muncii și a celuilalt de către Codul Civil? Economic, pentru cel care contractează un serviciu de piață, această distincție nu are nici cea mai vagă importanță. Pentru a face și eu distincții grele: atenție, economic nu echivalează cu afaceri făcute de capitaliștii asupritori. Orice acțiune a noastră, ca indivizi, e economică.
Salariul ar trebui să acopere doar utilitățile (plus, eventual, o masă caldă pe zi)? În interpretarea asta, oamenii sunt animale de fermă și există cineva care poate stabili de ce anume și în ce cantități am eu nevoie pentru a supraviețui de pe azi pe mâine. Mie mi se pare profund degradant. Ce mă fac dacă eu am casă, am lemne pentru încălzire, apă curentă de la fântână în casă, nu am nevoie de electricitate și pot trăi doar mâncând mălai în fiecare zi? Nu am voie să mă angajez pentru un salariu mai mic decât cel minim pe economie, fiindcă așa i s-a năzărit unui exaltat să îmi facă bine cu forța?
să-ţi facă „binele” de a te mai lăsa să stai acasă, fără bani, că doar n-ai a te obosi pentru ce vor exploatatorii, nu? nu pentru nevoile tale munceşti, după unii, ci după cheful angajatorilor.
Ehi, noi suntem niște blajine oi, care nu pot lua hotărâri. Nu știm de ce avem nevoie și, în afara protecție păstorului, am muri de foame și de sete, ca niște animale proaste ce suntem. Așa că se sacrifică câțiva aleși pentru binele nosru. Nu are importanță că indivizii și-au purtat singuri de grijă până în urmă cu vreo sută și un pic de ani și au dus civilizația occidentală unde este acum, fără mâna protectoare a statului. Mai ales, din cauza lipsei acestei mâini.
Se presupune că îi dai un salariu care să-l facă să muncească pentru tine, să-ți acopere ție nevoile.
Bleen ce povestești tu se numește venit. Salariul e ceva repetabil și regulat- scuze pentru modul în care sună. Nimeni nu împiedică onor legislativul să re-introducă contractul de colaborare- scos prin 2000 de cretinul de Marian Sârbu- contract care poate fi și pe 3 boabe de orez. Iarăși nimeni nu împiedică onor legislativul să respecte pe cei care vor să lucreze mai mult- și să-și ia mai multe job-uri- scutindu-i de taxe pe jobul 2, 3 și așa mai departe. Dar la momentul când tu îl angajezi pe dl.X să lucreze 8 ore/zi și nu-i dai nici măcar cât să-și acopere utilitățile plus să se hrănească cât de cât- ești un pic cam în Bangladesh…
Cînd angajatorul decide care e salariul pe care e dispus să-l dea angajatului, nu ia în calcul nevoile acestuia, ci nevoile sale. Nu e treaba lui, Nu-ți dau salariu fiindcă ai nevoie de bani să trăiești nuștiucum, îți dau salariu fiindcă am nevoie de munca ta.
Salariul nu se dă pentru nevoi, ci pentru muncă.
Dacă tu ai nevoie de 2000 de lei pe lună să trăiești și munca pe care o faci pentru mine nu valorează mai mult de 1000 de lei, de ce să-ți dau 2000?
Dacă eu am nevoie de 3000 de euro pentru vacanță și îți vînd ție un telefon care valorează 300 de euro, tu trebuie să-mi dai mie 3000 de euro, cînd am eu nevoie sau 300 de euro, cît face telefonul?
La rîndul său, angajatul ia în considerare nevoile sale atunci cînd cere un anumit salariu, nu nevoile angajatorului.
Dacă cele două părți nu se înțeleg, nu se încheie tranzacția și fiecare caută altă soluție pe piața muncii.
Eu inteleg unde bati dar nu e posibil, acest lucru este posibil doar intr-o lume unde nr de angajati = cu nr de locuri de munca nu in lumea noastra unde daca tu nu vrei un job fie el sa zicem de maturator, sunt 5 la coada care il vor, nevoile a 2 indivizi nu pot fi comparate. Tie jobul nu-ti convine pentru ca salariul e prea mic, esti casatorit ai 3 copii, cheltuieli mari cu ei,apartament cu 3 camere, cheltuieli mari la apartament, impozit etc, iar intre cei 5 care asteapta jobul sunt 2 care-s necasatoriti, stau in garsoniera, trebuie sa se intretina doar pe ei….ei nu au aceleasi nevoi, asadar tu desi refuzi jobul pentru ca salariul nu e convenabil exista cineva care il va lua pt ca el nu are nevoi asa mari deci salariul e convenabil. Tocmai de aceea statul trebuie sa se asigure ca electoratul, platitorii de taxe si impozite, sunt oarecum protejati, si de accea salariul minim pe economie se negociaza intre stat si reprezentatii mediului de afaceri.
Și uite d-aia n-o să mai plătească întreținerea nici ăia însurați, nici ceilalți. Pentru că statul crede că poate să oblige un patron să plătească pentru rate, întreținere, 3 copii, vacanță cuiva care nu prestează de valoarea asta.
Cum ar fi ca patrtonul ăla să-și bage în ele pene, să închidă afacerea și să plece el în vacanță de banii ăia?! O să-l oblige statul să nu închidă?
Sănătate și-un praz verde. Că la unii e mai important electoratul decât capitalul. Se cheamă socialism. Și văd că place multora.
Problema nu-i cuantumul salariului, ci impozitarea lui. Statul nu ar trebui sa taxeze salariile sub valoarea cosului lunar al familiei. Aia este supravietuire, mancare, facturi utilitati, haine. Nu se poate ca un om sa muncească 24 de zile pe luna si din banii aia sa nu poata sa isi hraneasca familia. Doua salarii minime pe economie nu ajung unei familii cu 3-4 membrii sa traiasca o luna.
Nu, problema este valoarea muncii. Salariul reprezintă prețul unei munci prestate, nu e rentă, venit garantat, alocație sau mai știu eu ce.
Cât timp se muncește prost, anapoda, fără plusvaloare, e cam greu să ai pretenții la salariu mare. Patronul te plătește pentru ce valoare produci, nu pentru că ai copii acasă, ipotecă sau rate la mașină.
Cam asa zic si englezii: ce sa vina romanii astia, sa ne munceasca noua pe niste sume pe care noi nu am munci?
Raspunsul e ceva cu piata libera, nu-mi mai aduc bine aminte acum…
Păi, hai să mai reglementăm și să legiferăm nițel, în condițiile astea. De ce să ne oprim la salarii minime ca măsuri de protecție? Dacă tot trebuie să avem grijă de cei căsătoriți, cu 3 copii și cu apartament cu 3 camere, ce ar fi ca, de exemplu, doar ei să aibă voie să vândă roșii? Nici un hipermarket, nici un magazinaș de cartier, nici un distribuitor să nu aibă voie să cumpere pătlăgele decât de la aceștia. Am putea extinde asta la cei care stau în garsoniere și au un copil în întreținere, care ar primi monopolul pe ridichi. Și tot așa, varza la cei cu două camere și doi copii, cartofii (din cauza volumului) la cei cu două camere și trei copii. Prețul de vânzare să nu mai fie important. Să trăim toți fericiți și să fie bine ca să nu fie rău.
De asta se ocupă deja Marin Anton, PMP.
Ăștia de la PMP nu sunt fetele și băieții ăia simpatici, care taie panglici, fac poze, mănâncă mere și agasează pensionarii prin parcuri cu dansuri de grup, de parcă sunt afectați de ataxie? Despre partidul ăla nou de dreapta, cu strategia genială de a bate PSD-ul cu atacuri de la stânga vorbesc. În trecut am înțeles că partidul era condus de un simplu membru de partid, nu de președinte. Era o femeie, blondă chiar (ce egalitarism și democrație pe acolo). Acum înțeleg că ar fi schimbat ceva în egalitarismul acela deșănțat (prea se duseseră la stânga, și nu mai înțelegea bietul electorat nimic), și partidul e condus, totuși, de un președinte. Tot femeie și tot blondă și dânsa. Mai știi ceva despre ei?
Mhm. Despre ei e vorba.
Ce să știu, tot pe noi culmi :)) Organizează un marș cu flașmop de comemorare a suspendării de acum doi ani. Mi-e teamă că au epuizat toate merele verzi, nu știu ce-or să mai împartă la populație :/
:)) Au ce împărți: pâinele și circul sunt resurse disponibile și în cantități mari. Asistență socială, ani de educație obligatorii de la vârste cât mai fragede, banii altora, drepturi pentru toți minoritarii discriminați. Este ce face în țara asta. Timp să ai, că la stânga întotdeauna e ceva de împărțit; doar nu împart dintr-al lor. Iar responsabilitățile sunt multe și cei în nevoie parcă se înmulțesc pe zi ce trece. Bine că ne-a binecuvântat Domnul cu așa conducători gospodari!
Apropos de comemorare, crezi că domnul Anton comemorează sau sărbătorește evenimentul?
Da, am văzut și modificat. Tocmai la aia cu școala….