”Ne-am săturat de corporații care fac afaceri cu statul. Dacă RMGC sînt capitaliști serioși și curați la suflet, de ce fac afaceri cu statul?” Simplu. Fiindcă lucrează în domeniul extracției resurselor naturale, iar la noi proprietarul resurselor naturale este statul, așa cum spune Constituția României la articolul 136 (3) ”Bogăţiile de interes public ale subsolului, spaţiul aerian, apele cu potenţial energetic valorificabil, de interes naţional, plajele, marea teritorială, resursele naturale ale zonei economice şi ale platoului continental, precum şi alte bunuri stabilite de legea organică, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.”
Corporațiile ar face foarte bine și frumos afaceri cu privații, așa cum fac în n alte domenii, dacă resursele naturale ale subsolului ar aparține privaților. Deocamdată fac contracte cu statul fiindcă statul este proprietarul resurselor naturale ale subsolului, așa cum scrie în Constituție. S-a tot discutat de modificarea Constituție însă n-am auzit pe niciunul dintre revoluționarii de astăzi propunînd trecerea resurselor naturale ale subsolului în proprietatea comunităților locale sau a persoanelor private. Bine, aceiași fac un scandal monstru cînd aud de proprietatea privată, fie că vorbim de proprietatea privată asupra clădirilor, pădurilor, apelor sau parcurilor. E suficient să apară o plăcuță cu ”proprietate privată” într-un parc și imediat se naște o mișcare de protest. Fie vorba între noi, dacă aurul de sub Roșia Montană era proprietate privată a locuitorilor Roșiei Montane, era demult extras de acolo. Și dacă resursele naturale sînt proprietate privată, cum mai rămîne cu generațiile viitoare, de a căror soartă sînt atît de preocupați cei ce se opun RMGC? Cui ar trebui să aparțină pînă la urmă resursele naturale? Statului? Persoanelor private? Generațiilor actuale? Generațiilor viitoare? Căror generații viitoare ar trebui să aparțină?
De fapt, sînt două situații:
1) resursele naturale aparțin statului și statul decide dacă și cînd și cine le exploatează
2) resursele naturale aparțin persoanelor private și acestea decid dacă și cînd și cine le exploatează
La 1) avem trei variante: a) statul decide să exploateze resursele naturale; b) statul decide să exploateze resursele naturale și să externalizeze exploatarea (cazul Roșia Montană); c) statul decide să nu exploateze resursele naturale
În ceea ce privește varianta a), am mai scris, dacă pornim de la premisa că statul fură și face afaceri proaste, atunci trebuie să excludem din start varianta în care statul ar extrage resursele naturale. Ar presupune investiții din buget, care s-ar duce la clientela politicienilor și funcționarilor publici, umflîndu-se astfel costurile extracției, care ar ajunge să depășească valoarea resurselor exploatate.
În ceea ce privește varianta b), și aici rog toate geniile dreptei să fie atente, dacă ne opunem externalizării către corporații (că nu poți să externalizezi către gogoșerii și negustori de Pegasuri vechi și viniluri) a exploatării resurselor naturale, atunci exploatarea gazelor de șist este exclusă. Orice argument privind incompetența și corupția statului duce la interzicerea exploatării gazelor de șist (statul e corupt, nu poate exploata el și nici nu poate decide către cine să externalizeze). Și astfel ajungem la varianta c): resursele naturale aparțin statului și statul decide să nu le exploateze.
Dacă ne opunem exploatării resurselor naturale din motive ”de dreapta”, trebuie să ne opunem și exploatării gazelor de șist, cel puțin pînă cînd Constituția va fi modificată și resursele naturale vor trece în proprietatea persoanelor private.
Vorbim despre etatism, externalizare și liberalizare. Externalizarea e un pas spre liberalizare, însă lumea bună și oportunistă care se lipește de mitinguri și mișcări politice la modă nu vrea externalizare, vrea direct liberalizare, ca să aibă motiv să iasă în piață să țipe și să facă cu ochiul mitingiștilor. Rezultatul e că rămînem la etatism.
Discuția aceasta a mai avut loc și în ianuarie 2012, cînd s-a preferat, chiar și de către lumea bună de dreapta, și tot în urma unor demonstrații conduse de aceleași personaje care conduc și protestele de acum, ca asigurările de sănătate să rămînă monopolul statului decît să fie cedate către ”corporații”. S-a motivat atunci că statul ar face o afacere proastă și că ar ceda asigurările netransparent, către corporații colonialiste. Acesta nu a fost argumentul stîngii (care a zis clar că ”privatizarea ucide” și că tot ce înseamnă sănătate trebuie să rămînă monopol al statului), ci argumentul dreptei, care a spus că nu trebuie să lăsăm statul să aleagă și să licențieze ”corporațiile” care să intre pe piața de asigurări de sănătate, ci să fie liberalizat complet sistemul de sănătate (adică să fie eliminate complet contribuțiile de sănătate și asigurarea de sănătate să fie facultativă). Uitați-vă în ce situație sîntem astăzi, mulțumită protestatarilor de atunci și susținătorilor lor, printre care și lideri de opinie ai dreptei: avem un sistem de sănătate comunist, în care statul are monopol asupra asigurărilor de sănătate, avem asigurări obligatorii al căror nivel este decis de stat. Dacă nu aveam isteria de atunci, acum 93% din piața asigurărilor de sănătate era ocupată de asigurători privați, așa cum spunea legea. Idioții utili de serviciu au strîmbat din nas, fiindcă, nu-i așa, statul mafiot nu trebuie să dea asigurările poporului unor corporații colonialiste.
Azi sîntem la aceeași discuție, iar dreapta se opune azi externalizării exploatării resurselor naturale, așa cum ieri se opunea externalizării asigurărilor de sănătate. ”Liberalizare sau nimic” a zis dreapta atunci, zice dreapta și acum (dar doar pentru căței, că dacă îndrăznește să zică cineva liberalizare în educație sau cultură, acolo unde se mișcă dreapta de salon, să te ții atunci de proteste și urlete!). Veți spune că sistemul de sănătate este o miză centrală, majoră, iar exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză minoră. Aveți dreptate, în sine, exploatarea aurului de la Roșia Montană este o miză nu minoră, o miză aproape nulă. Însă exploatarea resurselor naturale, inclusiv a gazelor de șist, nu este deloc o miză minoră. Este o miză vitală, strategică, a României.
Să vedem acum argumentele utilizabile împotriva exploatării resurselor naturale, în general, și deci și împotriva exploatării gazelor de șist:
1) Argumentul ecologic – ”noi nu avem încredere că statul cel corupt și incompetent va fi capabil să aibă grijă de respectarea mediului. Dacă începe exploatarea și se respectă pe hîrtie standardele, de unde știm noi că standardele se respectă și în realitate, și de unde știm noi că statul corupt și incompetent va avea grijă ca aceste standarde să fie respectate și pe viitor? Statul și corporațiile ascund și înșală, nu putem avea încredere. Mai bine să nu se facă, e cel mai sigur așa.”
2) Argumentul anti-externalizare – ”Statul e corupt și cedează resursele noastre către corporații colonialiste în condiții proaste. Noi sîntem de dreapta și nu vrem ca statul să decidă cine ne exploatează resursele!” Evident că și în cazul gazelor de șist doar statul, conform Constituției, poate decide către cine să externalizeze exploatarea. Iar beneficiarul nu poate fi decît o corporație (ca Chevron, par egzamplu). căci extragerea resurselor naturale, am mai spus-o, nu se poate face cu oengeuri, tarabe de ziare sau tonete de înghețată.
Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd vine vorba de exploatarea resurselor naturale, au încredere doar în stat cînd e vorba de alte domenii la fel de importante sau mult mai importante (sănătate, educație, pensii, asigurări sociale, infrastructură, transporturi etc). Nici nu vor să audă de privatizare sau liberalizare în sănătate sau educația sau pensii sau cultură sau infrastructură, fiind convinși că statul este unicul capabil să se ocupe de aceste domenii, însă cînd e vorba de exploatarea resurselor naturale brusc statul devine incapabil.
Culmea e că cei care nu au încredere în statul român că va gestiona eficient și corect redevența de 6% și dividendele de 25% au încredere că statul român va gestiona eficient întreaga investiție.
Culmea e că cei care nu au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea de la Roșia Montană au încredere în statul român cînd e vorba de exploatarea gazelor de șist.
Aproape toate argumentele împotriva exploatării aurului la Roșia Montană, aruncate cu toptanul, multe dintre ele contrazicîndu-se, sînt argumente utilizabile împotriva exploatării gazelor de șist (și a oricăror resurse naturale). Testul ”Roșia Montană” a fost un test reușit. Culmea e că aud cetățeni care spun ”Eu mă opun exploatării la Roșia Montană din motivele x,y, z, dar sînt pentru exploatarea gazelor de șist.” deși argumentele pe care le folosesc împotriva exploatării aurului la Roșia Montană sînt valabile și împotriva exploatării gazelor de șist. Și spun asta senin și luminos, fără să le explodeze creierul.
Am remarcat în cazul Roșia Montană incoerența multora dintre cei care se opun exploatării. Sînt disperați să lupte și folosesc orice argument le vine la îndemînă, fie că argumentele respective nu au nicio legătură între ele, fie că se contrazic. Ideea e să fie neapărat împotrivă. Aceiași care nu vor ca statul să decidă cine exploatează și nu vor ca statul să ia redevența de 6%, că e corupt, propun ca statul să exploateze sau să ia redevență mai mare iar aceiași care nu vor ca exploatarea să o facă privații vor ca resursele naturale să fie proprietatea privaților. Trebuie neapărat să fim împotriva exploatării, acesta e singurul principiu. Nu contează consistența și coerența argumentelor. Important e să ne opunem, chiar dacă o facem cu argumente care se contrazic. ”Ai bască, de ce ai bască, n-ai bască, de ce n-ai bască.”
N-ar fi grav și relevant dacă n-ar fi un precedent utilizabil în tot ce înseamnă tema exploatării resurselor naturale. Repet, Roșia Montană a fost un amical în care Torpedo Moscova și-a testat tacticile. Meciul oficial, gazele de șist, abia urmează.
