Uite o veste proastă pentru dreapta românească, cea care contrapune investițiile publice ca măsură de dreapta cheltuielilor asistențiale. Cel mai tare stat la capitolul investiții e statul comunist. El e cel care se implică total în economie și investește. Statul capitalist, în schimb, e un stat asistențial, care acordă asistență, ajutor, celor care nu se pot ajuta singuri (în principiu, în realitate politicienii cumpără voturi pe banii contribuabililor celor care au găsit cea mai bună modalitate să facă bani, să trăiască pe spezele contribuabililor: și anume să vîndă voturi).
Un stat minimal, conform cu valorile dreptei, nu e un stat care investește și se implică în economie ca investitor sau client salvator, e cel care acordă asistență membrilor societății care au nevoie de această asistență (copii, bătrîni, dizabili, victime ale războaielor, catastrofelor naturale sau crizelor economice) fără să dețină însă monopolul asistenței sociale. Statul trebuie să se ocupe de aceștia și de cîteva domenii strategice (apărarea, ordinea publică etc, deși nici acestea nu trebuie să rămînă monopolul statului), nu să se substituie inițiativei libere, private, nu să se substituie cetățenilor sănătoși, aflați în puterea vîrstei, activi.
Astfel, simp0lificînd putem spune așa: cheltuieli sociale = dreapta, investiții publice = stînga. Adică vițăvercea decît cred politicienii noștri de dreapta.
[fundraiser_panel id=”62033″ style=”wdf-fresh” show_title=”yes” show_content=”yes”]
Investii publice = Elena Udrea = stangarea economica si dezastru electoral.
Asta a fost marea eroare a dreptei intre 2009 si 2012, nu reducerea salariilor. A enervat pe toata lumea, nu doar pe bugetari: „Astia isi bat joc de noi, arunca banii pe tampenii inutile si fura prin firmele de partid”.
s-a strecurat o mica eroare:
Statul SOCIALIST, în schimb, e un stat asistențial, care acordă asistență, ajutor, celor care nu se pot ajuta singuri.
Nu e o greșeală.