Aceasta este colinda care a apărut pe un canal al televiziunii naționale, mai exact pe TVR 3:
În rezumat, ”colinda” spune că evreii sînt buni doar pentru a fi arși.
Probabil nu degeaba TVR 3 și-a ales ca verde drept culoarea brandului.
Versurile:
A născut un fiu frumos
Anume Iisus Hristos
Toată lumea i se-nchină,
Numai jidovii-l îngână.
Jidovan afuristit
Nu l-ar răbda Domnul sfânt
Nici în cer, nici pe pământ..
Numai la corlan, la fum,
Acolo-i jidovul bun,
Să iasă şfară în drum”.
Tiberiu Groza, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Cluj, cel care a adus grupul respectiv în emisiune, este un dacopat, mare luptător Roșia Montană, antioccidental, parcă scos din laboratoarele protocronismului Securității.
Dintr-un foc avem așa: antisemitism, dacopatie, legionarism, xenofobie.
Cîteva printscreenuri de pe contul de Facebook al lui Tiberiu Groza (contul și postările sînt publice):
Nu ma mir deloc. Acolo la Cluj terenul a fost indelung si atent pregatit de vatra romaneasca si semanat cu grija de sustinatorii lui Funar. Asa arata noua recolta.
Acestui ipochimen îi filează toate lămpile din cap, chit că-s puține și fixe. Habar n-aveam de existența lui, că nu mă uit la televizor, și rău îmi pare că n-am rămas în dulcea-mi ignoranță.
ULTIMUL COMUNICAT DE PRESA
Ca urmare a escaladarii scandalului privitor la difuzarea pe postul TVR Cluj a colindului ansamblului folcloric Dor Transilvan, din dorinta sincera de a stinge cit mai repede si cit mai onorabil acest nefericit accident, ma simt obligat sa aduc noi lamuriri asupra conjucturilor in care el s-a produs.
In anul 2009 am realizat pentru ansamblul folcloric Dor Transilvan pe care il conduc un album cu colinde culese din localitatea Birlea, judetul Cluj.
Albumul de colinde contine 26 de colinde traditionale a caror vechime este mai mare de 100 de ani. Din nefericire, colinda interpretata de ansamblul Dor Transilvan pe postul de televiziune TVR Cluj si aflata pe acest album, contine versuri care fac referire la neamul evreiesc, fapt pentru care ea este considerata de comunitatea evreiasca din Romania ca fiind o colinda antisemita. Imi sustin in continuare punctul de vedere privitor la faptul ca nu exista colinde antisemite. Colindatorii cind colinda nu instiga la discriminarea etniei evreiesti . Nici colindatorii si nici cei colindati nu isi asuma o atitudine ostila fata de evrei. Din acest motiv nu pot considera colindele ca fiind antisemite. Las specialistilor etnologi ultimul cuvint in a interpreta corect daca exista colinde antisemite sau nu.
In calitate de Manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale am colaborat intotdeauna foarte bine cu reprezentantii comunitatilor etnice din judetul Cluj in scopul cunoasterii si punerii in valoare a culturii specifice fiecarei comunitati. Astfel realizam anual zeci de manifestari in care sunt promovate valorile culturale ale comunitatilor etnice din judetul Cluj. Pe perioada celor 9 ani de manageriat la Centrul Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale am promovat atit cit am putut cultura evreiasca si pe reprezentantii sai cei mai de seama. Nu am avut niciodata manifestari ostile sau afirmatii defaimatoare la adresa comunitatii evreiesti. Dimpotriva, am colaborat cu cei mai apreciati reprezentanti ai comunitatii.
In fiecare an suntem coorganizatori ai concertelor de muzica clezmer sustinute de formatia Mazel Tov din Cluj Napoca. In fiecare an, din cei 15 ani de cind organizez festivalul “Serbarile Transilvane”, ansamblul Mazel Tov este invitat si participant in festival. In semn de apreciere a activitatii lor, cu prilejul aniversarii a 10 ani de activitate, formatiei Mazel Tov i-am acordat trofeul festivalului “Serbarile Transilvane”. Cu Paneth Farcas, marele tenismen si antrenor al echipei nationale a Romaniei la tenis de masa, supravietuitor al lagarelor fasciste, am colaborat la realizarea si editarea cartii memorialistice a domniei sale inca dinainte de a deveni director al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale.
In anul 2010 am organizat un concert al renumitei formatii de muzica clezmer Kroke (Polonia) la Cluj Napoca. Pentru cei mai putin familiarizati cu formatiile de muzica clezmer precizez ca formatia Kroke este cea care a asigurat coloana sonora a filmului “Lista lui Schindler” al regizorului Steven Spielberg. Exemplele ar putea continua dar le gasiti pe site-ul institutiei noastre.
Asumindu-mi in totalitate responsabilitatea pentru selectia colindelor de pe albumul editat, precum si pentru neinspirata propunere de colind facuta la TVR Cluj, pentru stingerea acestui scandal, am luat decizia de a-mi prezenta demisia de onoare din functia de manager al Centrului Judetean pentru Conservarea si Promovarea Culturii Traditionale Cluj.
Pentru a nu lasa oprobiul public asupra ansamblului Dor Transilvan si a tinerilor nevinovati care-l compun am decis sa demisionez si din functia onorifica de Director artistic al ansamblului.
Astazi am prezentat presedintelui Consiliului Judetean Cluj, demisia mea din functie si tot astazi am anuntat conducerii sindicatului RATUC demisia mea de la ansamblul folcoric Dor Transilvan. Doresc ca demisia mea sa dea satisfactie tuturor celor lezati de nefericitul incident.
Sunt convins ca cercetarile demarate de Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii vor duce la aflarea adevarului deplin in acest caz si sper ca odata aflat adevarul asupra celor intimplate, comunitatea evreiasca din Romania sa-si spulbere temerile de posibilele manifestari antisemite ale romanilor.
Multumesc presei clujene ca mi-a oferit posibilitatea sa-mi prezint explicatiile referitoare la cele intimplate. Ironia vietii face ca un crestin si un evreu sa raspunda pentru un incident considerat antisemit. Eu pentru ca am recomandat colindul iar el pentru ca l-a difuzat!
Doresc ca sarbatorile de Craciun sa gaseasca pe toti romanii, de orice etnie ar fi, in iertare si comuniune, in concordanta cu spiritul acestei mari sarbatori.