Cum sa-l bati pe Putin cu stiloul

Dacă stiloul ţine şi de-o minte, nu doar de-o mînă

Problema Rusiei agreabilului Vladimir Vladimirovici îşi are rezolvarea în creaţia inegalabilului Sergiu Zagardan. Citez: “Aşa e viaţa, aşa e viaţa/ Are şi uşor şi greu/Aşa e viaţa”. Un verdict de-o profunzime insondabilă pentru mulţi, din păcate. Într-adevăr, problemele ridicate de Putin şi de toţi cei aidoma lui se pot rezolva şi uşor şi greu. Să luăm, bunăoară, o interesantă constatare: dacă barilul de petrol scade sub 90 de dolari, Rusia se duce în cap. Moscova n-ar mai avea de unde scoate banii pentru coşul zilnic. Dacă barilul scade şi mai mult, spre 80, 70, 60 sau chiar 40 de dolari, cum s-a mai întîmplat, numai de expansiune pe cale armată nu i-ar mai arde. Căci armata costă al naibii, iar vreo trei sferturi din economia Rusiei stă în exporturile de resurse, în special petrol şi gaze.

Barack Hussein Obama are soluţia la mîna lui. E nevoie doar de cîteva semnături. Problema nu e mîna în care ar ţine stiloul. Ci mintea care comandă mîna. Preşedinţia lui Barack a fost salvată, paradoxal, exact de inamicul pe care s-a tot luptat să-l distrugă, din motive pur ideologice. Industria petrolului si-a gazelor. America trece, în prezent, printr-un extraordinar boom energetic. Pe bază de carburanţi fosili. De şist, da. În America, Antişistul nu se chelfăneşte cu jandarmi prin sate, nu iese la manifestaţii în serie pe străzile capitalei, ci e la putere. Fracturarea hidraulică oferă vreo 96% din hidrocarburile nou extrase care au proptit economia americană, trăgînd în jos preţurile la energie. Extracţia s-a făcut exclusiv pe terenuri private, nu din portofoliul statului. Iar exploatatorii privaţi au capacitatea să şi exporte. Aducînd pe piaţa mondială un surplus care ar trage preţurile în jos.

Obstacolul îl reprezintă principalul aliat, de facto, al lui Putin. Este vorba de preşedintele Statelor Unite. Barack a îmbrăţişat ecologismul, conform căruia hidrocarburile distrug planeta, prin “emisiile de carbon”.  De fapt, de dioxid de carbon. Ceea ce nu, ştiinţa nu “demonstrează” deloc. Departe de-a există un “consens ştiinţific” privind încălzirea planetei cu CO2 rezultat din arderea combustibililor fosili, datele arată că, de mai bine de 15 ani, Pămîntul nu se încălzeşte. Dimpotrivă, e într-o uşoară răcire. Fie că Obama înţelege că politica lui energetică i-a permis enormului judokan şi culturist de la Kremlin să se joace de-a Imperiul, fie că nu înţelege, rezultatul e acelaşi: Putin se joacă de-a Imperiul. Ceea ce riscă să ducă la o catastrofă realmente de neuitat.

Obama ar putea semna, oricînd, autorizaţiile de export pe care le cer extractorii americani de petrol şi gaze de şist. Ar putea semna autorizaţiile de explorare şi exploatare a zăcămintelor aflate pe terenurile statului. Ar putea semna autorizaţiile de construire a unei conducte petroliere care ar aduce pînă  la porturile din Golful Mexic petrolul şi gazele de şist extrase din Canada. Prin cîteva semnături, Liderul Lumii Libere ar crea pentru Vladimir Vladimirovici şi gaşca lui o problema de nerezolvat. Relansînd competiţia pe piaţa mondială a energiei, ceea ce ar surpa, grav, dominaţia rusească în domeniu. Iar asta, fără gloanţe, fără tancuri, fără portavioane, fără sînge vărsat în bătălii. Şi chiar şi fără sancţiuni economice. Dar cum să o facă din moment ce, ideologic, ar trebui să renunţe la unul dintre stabilopozii programului său politic? Aici se joacă soarta omenirii: între ideologia unui anticapitalist ajuns preşedintele Americii şi presiunea realităţii. Care nu ţine de ideologie, ci doar de prezenţa sau absenţa gesturilor de bun-simţ. Cum magistral spunea Sergiu Zagardan, „şi usor şi greu”. Insondabil  pentru mulţi, dar sondele rămîn soluţia.