Ce frumoase-s fetele

…Vorba  cântecului.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când văd o fată frumoasă, o ţin minte cu anii.

Criteriul de departajare e foarte clar: gradul de luminozitate emanată. Aşa se face că pe cea mai frumoasă fată am văzut-o într-un metrou care staţiona la Crângaşi. Îmbrăcată în maro, părul fin, uşor ondulat, părea făcută toată din particule luminoase, un nor întreg. Avea un surâs ştrengăresc, îi rămăsese în colţul gurii cine ştie de pe unde. Părea capabilă şi de multă compasiune, ca un înger fără aripi ce era.

Din punct de vedere al plasticii, îmi amintesc de altă zână, care dădea impresia că e, de fapt, o eroina pixelat-perfectă, scoasă dintr-un joc video. Ochi uşor alungiţi, foarte mari, ca de insectă, parcă erau compuşi, pomeţi proeminenţi, sculptaţi, buze cărnoase, făcute din carne de cireaşă. O explozie de cârlionţi roşcăţii-scortişoară aureola tot chipul. Bang, îşi rupeau trecătorii capetele, înjurându-şi spondiloza cervicală.

Acum, fizicul le ajută pe multe, dar o privire bovin-porcină sau o atitudine de superioritate încremenită le face câteodată mai reci decât o masă de aluminiu şi când te apropii la mai puţin juma de metru, parcă ai intra într-o cameră frigorifică. Un zâmbet cu ochii uşor încreţiţi pe la colţuri face mai mult decât un estetician bun.

Apropo de priviri hipnotice, există şi fete cu ochi de tigru: blonde natural, cu pupila indecisă între verde şi albastru, virând înspre galben iarna şi cu apele extrem de schimbătoare, în funcţie nu numai de sezon, ci şi de starea de spirit. Succes dresorului şi multă atenţie în ring, pentru cine are un asemenea exemplar în gestiune.

Hipnotice nu sunt doar privirile. Acele excrescenţe frontale, pe care e frumos să la numim sâni şi nu altfel, sunt o armă fatală. Aţi observat că există o legătura între forma acestora şi personalitatea posesoarei? Ei bine, au remarcat şi alţii treaba asta şi una-două ne-am pomenit cu o pseudo-ştiinţă, sternomanţia.

Oricum, e şi normal ca sânii obraznici să imprime această caracteristică şi stăpânei lor. Pentru că merită.

În aceeaşi ordine de idei, aveam o şefă care, la rândul ei, avea une fâcheuse tendance să stea mai tot timpul cu gura ţuguiată, en cul de poule, cum ar fi zice francezul, degrabă pogorâtoare de critici asupra diverselor acţiuni întreprinse în câmpul muncii. De către alţii, normal, că nu îşi ţuguia buzele doar pentru ea. Era blondă şi foarte chibzuită, se îmbrăca exclusiv din magazinul Obor, ceea ce avea ca rezultat o mascare aproapte totală a formelor cu care o înzestrase mama natură, cele mai ieftine ţoale din acest proto-mall fiind şi cele mai prost croite, fatalitate.

Aşa că, atunci când, într-o primăvară, a venit cu un pulover frumos curgător pe trup, probabil textilă primită cadou, a ieşit la suprafaţă un mare adevăr: avea nişte sâni de nota zece. Închipuiţi-vă ceva între o boabă de strugure şi o lacrimă, măriţi rezultatul uşor peste media unor piepţi obişnuiţi şi veţi obţine tabloul complet. Atunci am iertat-o pentru lectura asiduă din Paulo Coelho, vocea piţigăiată, de crecelle şi toate bătăile de cap  inutile. Pentru că unei fete cu sâni frumoşi i se iartă orice şi aşa şi trebuie.

Din cu totul alt registru, o apariţie feminin-masculină. La un examen, o femeie înaltă, în jur de cincizeci de ani, cu nişte pantaloni de stofă bleumarin, croiţi perfect. Distincţie de… lord englez? Mă retrag la casa scării să mă uit pe nişte foi, vine şi doamna-domn, îmi intinde mâna foarte bărbăteşte, ne prezentăm scurt. Scoate notebook-ul, schimbăm două-trei politeţuri şi apoi fiecare cu ale ei. Într-un spaţiu de doi pe doi, tăcem foarte firesc, de parcă ne cunoaştem de când lumea. Părea o muiere straşnică, cu care să mergi până la capătul lumii şi înapoi fără ezitare.

Ceea ce vă dorim şi dumneavoastră să aveţi în dotare, iar dacă nu, să faceţi rost.