Care este cel mai mare angajator de pe piaţa românească? Statul. Ce cere statul la angajare? Competenţe? Abilităţi? Experienţă? Nu. Cere diplome, atestări, certificări, hîrtii. Nimic altceva. Acolo unde există cerere de diplome trebuie să apară şi oferta. Aşa se explică transformarea întregului sistem de educaţie de la noi într-o industrie de diplome. Avem nu fabrici de diplome, avem o întreagă industrie de diplome. Asta fiindcă cel mai mare angajator de la noi (peste 1 milion de angajaţi), statul, cere doar diplome angajaţilor sau viitorilor angajaţi.
În sistemul privat, din cauza inflaţiei de diplome, valoarea acestora a scăzut simţitor, apropiindu-se de zero. Oricum, în sistemul privat, la angajare nu se lua în considerare doar diploma, se testau şi competenţele, se verifica şi experienţa. În schimb, la statul-angajator diploma e vitală. Ea, împreună cu pilele, face diferenţa la angajare, face diferenţa de salariu (indiferent de pile, nu poţi avea salariu pentru studii superioare fără diplomă de studii superioare), face diferenţa la promovare (nu poţi fi şef fără master), face diferenţa la disponibilizare (cei fără studii superioare sînt primii pe listele de disponibilizare).
Competenţele se deprind greu, cu investiţii financiare şi de timp mari. Iar roadele se văd peste ani de zile. Nu te faci arhitect sau programator peste noapte. Poţi obţine o diplomă de profil de la Spiru Haret, dar nu-ţi va folosi decît dacă vrei să te angajezi la stat, arhitect şef al Capitalei sau programator-şef al Guvernului. Acolo nu ai nevoie de competenţe. Însă dacă vrei să lucrezi în sistemul privat atunci chiar trebuie să ştii arhitectură sau programare. Căci piaţa nu consumă diplome. Clientul vrea o casă sau un soft, nu-i poţi da în loc de casă sau soft o copie legalizată după diploma ta obţinută la Spiru Haret sau la cine ştie ce altă fabrică de diplome privată sau de stat.
Diplomele, în schimb, se obţin uşor iar investiţia financiară ţi-o scoţi înzecit. Atîta timp cît există un angajator care nu-ţi cere decît diplomă şi şpagă la angajare, de ce să te chinui chiar să înveţi ceva, să-ţi pierzi ani din viaţă prin şcoli şi făcînd ucenicie, investind timp şi bani? Este mult mai simplu să te foloseşti de această extraordinară oportunitate care este statul maximal. Cîştiguri maxime cu investiţii minime.
În consecinţă, cererea de diplome creează la rîndul ei altă cerere de diplome. Ca să-ţi faci o fabrică de diplome nu ai nevoie de profesori capabili, ai nevoie de ştampile recunoscute. Trebuie doar să angajezi sute de diplome de profesori, făcute la propria ta fabrică de diplome sau la altele (profesorii nu-s importanţi, fiindcă tu nu oferi învăţătură) şi să-ţi fie recunoscute ştampilele de către stat. Cum obţii recunoaşterea de către stat? Simplu. Orice politician care se respectă este profesor universitar. Angajezi trei sferturi din Parlament şi jumătate din Guvern pe salarii grase (în fapt, comision din jaf) şi astfel cîştigi recunoaşterea ştampilei şi protecţia statului.
Cel mai mare jucător de pe piaţa muncii nu cere competenţe, cere diplome. Milioane de diplome de bacalaureat, licenţă, master sau doctorat. Apropo de doctorat, sistemul de educaţie la rîndul său este nu numai producător de diplome pe bandă rulantă ci şi consumator pentru famigliile sale. E valabil şi pentru sistemul de sănătate (aici am devenit chiar exportatori de diplome – în Franţa de exemplu).
25% din locurile de muncă de pe piaţă aparţin statului. Unul din patru! Nu cunosc statistici privind cererea de studii superioare însă n-ar fi de mirare ca mai mult de jumătate din locurile de muncă cu studii superioare să fie oferite de Stat. Asta înseamnă că mai mult de jumătate din absolvenţii sistemului universitar nu au nevoie de competenţe pentru a se angaja, ci doar de diplome. Această stare de fapt nu se va schimba decît atunci cînd vom avea 500 000 de angajaţi la stat şi nu peste un milion, ca acum, nu se va schimba decît atunci cînd la angajarea în sistemul public se vor lua în considerare, atît cît se poate, şi competenţele, nu numai diplomele.
mi se pare esential sa poti invata inttr-o zi 50 de pagini
cele bune si la multi ani
rcampeanu
@snl din spam
Citeşte-l: http://www.blogary.ro/regulament/
Nu te obosi să mai scrii. Un email/ip/nickname pus în blacklist intră automat în spam, acolo unde se întîlneşte cu cele cîteva sute de comentarii (cialis, viagra, buy, buy, incredible offer) care intră zilnic în spam şi care se şterg la grămadă.
La şedinţele Blogary nu primim pesedişti şi nici echidistanţi nu sîntem, n-am fost şi nici nu vom fi vreodată. Şi nici n-am clamat vreodată că am fi echidistanţi. Îl urăsc pe Iliescu şi pe fiii săi din 29 ianuarie 1990 încoace. Azi fiii spirituali ai lui Iliescu sînt pesediştii, peneliştii şi o parte din pedelişti. Am sperat ca Iliescu să moară în puşcărie sau să crape de inimă pe treptele arestului poliţiei sau să moară de o boală dureroasă, ruşinoasă şi în care să-şi păstreze luciditatea pînă la final. N-am avut noroc. Lepra trăieşte. Sper însă să moară în opoziţie. Mai e un an. Dacă în toamna lui 2012 Iliescu dă semne de viaţă eu votez PDL vreau-nu vreau. Dacă însă în toamna lui 2012 Iliescu joacă tabinet în Iad cu Kim Jong Il şi Ceauşescu, atunci s-ar putea să nu mă duc la vot.
Care e problema?
Diplome de căcat la stat, competenţe la privat!
A trimite competenţe la slujbe de stat înseamnă să baţi cuie cu microscopul.
şi cum la stat mulţi dintre ei nu fac altceva decît să pună ştampile, la rîndul lor, intrarea în competiţia pentru locurile de la privat îi face să piardă din start. cu o excepţie, cînd un particular angajează pe cineva doar pentru că a lucrat "acolo" şi are nevoie de o pilă permanentă. cam jumătate din cei 500 000 fiind de o vîrstă medie de 37 de ani, reintegrarea în piaţa muncii este de dificultate maximă.
a, iar politica de reconversie profesională este, la rîndul ei, în majoritate copleşitoare pe hîrtie, în practică mai deloc. aici ar fi o oportunitate de afaceri, cu condiţia ca statul să acorde acreditări celor care într-adevăr vor să organizeze reconversie profesională.
Medicii si profesorii castiga putin fiindca statul decide cu cat sa fie platiti, nu piata. Cetateanul-consumator de sanatate si educatie nu poate decide ce se intampla cu banii pe care el ii da statului ptr educatie si sanatate si pe cine sa recompenseze si pe cine nu (altfel decat prin spaga si meditatii). Educatia si sanatatea sunt scumpe si asa ar trebui sa fie. Nu-s gratuite, nu-s facute de sclavi si nu-s ptr oricine. Nu poti obliga un profesor genial sa invete 1 milion de elevi. Nu poti obliga un mare chirurg sa salveze 50 000 de pacienti. Piata trebuie sa liciteze ptr servicIile lor. Sau ii putem face sclavi si obliga. Dar o sa le piara cheful si interesul si sa dea rasoleala.
Corect, imixtiunea statului in piata educatiei impune ideea ca diploma in sine e o valoare, e "universitate acreditata dom'le", si ca statul e garantul integritatii academice.
Pe o piata libera universitatile care tiparesc hartie igienica se descalifica singure, si se ajunge la polul opus, unde patalamaua de la o universitate care pretinde excelenta academica sa coste zeci si sute de mii de dolari. "Pai cum dracu vine asta, dau si banu`, si mai tre` sa si invat ?!" se lamenteaza cocalarul-diplomat SH.
De subliniat ca anumite universitati de stat pastreaza inca standarde inalte. De exemplu Medicina sau Dreptul, in special datorita examenelor dure de absolvire. De asemenea rezidentiatul in Romania e o ocazie extraordinara sa faci experiente pe oameni gratuit, privilegiu pentru care intr-o tara normala ai plati sume colosale. De aici originea si ulteriorul exod al medicilor buni.
Solutia e clara, statul nu trebuie sa-si piarada vreme cu acreditari ale universitatilor, ci cu acreditarea individuala a potentialilor angajati. Examene nationale, optionale, pe modelul celor de Rezidentiat sau Barou. Un indicator excelent al calitatii universitatii pentru potentialii studenti.