Voinecismul puterii.

Ceva din tonul intervențiilor recente ale lui Sever Voinescu îmi amintește de numeroasele cazuri de jurnalisti intrați în politica care au ajuns să se ia în serios și să se iubească pe ei înșiși neliniștitor de mult. Nu e exemplu mai concludent decît soții Săftoiu în materie de metamorfoză lexicală și psihologică indusă de reflectoarele scenei politice: Claudiu, odată ieșit din mistica tăcerii a căzut direct în groapa în care ridicolul i-a dat un ghiont însă Adriana continuă și acum, după episodul unei trădări rușinoase, să interpreteze banalități ranchiunoase în stilul grav al oracolului din Delphi. Așa că voi numi simplu acest fenomen „sindromul Săftoiu”.

Citesc pe blogul lui Pătrășconiu aceasta replică pe care Voinescu o dă lui Preda (din păcate, fără sursă):“Nu stiu de ce Cristian Preda vrea cu tot dinadinsul sa ne sfadim in public. Ii urmaresc de ceva vreme goana dupa glorie mediatica si ma mir. Daca are ceva sa-mi spuna, stie bine cum sa ma gaseasca. E a doua oara cand ma sarjeaza cu blogul si e a doua oara cand prefer sa-l ignor. A treia oara, s-ar putea sa reactionez. Dar il rog sa nu incerce!

Dacă citatul se confirmă, aș vrea să-i transmit lui Sever că  sînt trei motive pentru care pare atins de „sindromul Săftoiu”:

1. Tu ții o conferință publică și la cîteva zile după îi publici textul pe blogul personal. Preda găsește de cuviință să își dea cu părerea pe blogul lui. Iar tu răspunzi acuzîndu-l că fuge după glorie și îl somezi să-ți răspundă în privat. Asta e cel puțin nepotrivit, ca să mă exprim cu eleganța care ți-e proprie și să evit termenul „isteric”: te exprimi public, acceptă replici publice, nu? Care-i treaba?

2. Induci în subtext ideea că Preda ți-ar parazita ție expunerea mediatică și folosește imaginea marelui Voinescu ca să scoată și el capul din rîndul doi. Doar așa se poate citi în context acuza de goană după gloria mediatică , urmată de somația să-ți răspundă de acum înainte în privat.

2. În ce privește termenul de „băsescianism”, nu numai că împărtășesc părerea lui Preda, că termenul riscă să compromită ideea din spatele lui, dar mai și cred că sună ca naiba! Pentru un om care își alege cuvintele cu grija cu care cu care o faci tu, Severe, aceasta nu poate fi o scăpare. Textul conferinței arată că ai reflectat îndelung (și cu folos) la subiect, că ți-ai „lucrat” frazele, așa cum e și firesc. Asta mă face să fiu convins că tu însuți crezi că „băsescianism” e un termen frumos, util și inspirat. Pentru o persoana de calitatea ta ăsta poate fi doar rezultatul unei orbiri stilistice. Orbire care vine din orgoliu, din iluzia pe care orice om cu ascensiune rapidă o încearcă uneori: tot ce spune și ce face e „potrivit” și „inspirat” și orice critică nu e decît mîrîială invidioasă.

Deocamdată prefer să cred că iritarea neobișnuită a lui Voinescu are o cauză ascunsă care ține de complicațiile luptei dure pentru putere din interiorul PDL-ului. Preda și Voinescu nu par a fi în aceeași echipă iar critica lui Preda o fi fost doar picătură. Amăgitoarea liniște a asteniei de primăvară și tăcerea asurzitoare a lui Băsescu ascund bătăi, probabil sîngeroase, care vor reconfigura viitorul PDL-ului. Sau mai bine spus, vor determina dacă PDL are vreun viitor după 2012.

Și, să zicem că nu se confirmă citatul dat de Pătrășconiu (deși Cristi n-are nici un motiv din lume să inventeze) . Nu aveți neplăcuta impresie că cele spuse mai sus rămîn totuși valabile? Că Sever are aerul de-a se detașa de realitate?

Facebook Comments

73 de comentarii

  1. De 1 martie, cine se plimba prin cartierul Muzicanti din Ploiesti putea sa vada un domn inalt, brunet, cu ochelari si cu o figura carismatica oferind garoafe albe si rosii doamnelor si domnisoarelor, stand de vorba cu fostii vecini,intrand prietenos in alimentara din colt cu un brat de flori…. Domnul in chestiune era insotit de un grup voios de tineri si tinere imbracati in portocaliu, pe spatele carora se putea citi cu litere de-o schioapa:Sever Voinescu deputat!! Ghiciti personajul!

    1. Am citit interviul, mi se par mediocru. Despre toate si despre nimic, raspunsuri deja date. Voinescu mi-a confirmat ca are o problema de vanitate, raportarea cam deasa la modele și invocarea citatelor nu suna bine. De fapt nici nu cred ca aveau ceva de spus, inafara de un mesaj public de unitate in cuget si simtiri.

  2. My two cents.

    Mă apucasem să scriu un text, e drept, ceva mai plicitcos, despre exact acelaşi subiect. Ideile erau cam aşa:

    – în timpul campaniei prezidenţiale, Sever Voinescu a avut o prestaţie destul de defazată prin încetineală şi lipsă de convingere, greu de spus dacă din cauza oboselii cronice sau din indolenţă, oricum, nu a fost la înălţimea rolului

    – acum, ţine un discurs bine gândit (”Despre structura ideologică a PDL. O perspectivă”), pertinent, coerent şi foarte interesant, abordând explicit teme ca imperativul depolitizării administraţiei, problema lipsei de conţinuturi doctrinare a politicii, calitatea slabă şi interşanjabilitatea politicienilor, raportarea clasei politice la stat, rolul şi locul bugetarilor, statul “mic, puternic şi moral”, etc.;

    – totuşi gafează atunci când lansează termenul de “băsescianism”: în contextul în care maşinăria de PR negativ anti-Băsescu macină orice cuvânt, tăcere, acţiune sau abţinere a acestuia, avansarea unui asemena termen este inoportună

    – critica întreprinsă de Cristian Preda pe acest aspect, al alegerii termenului de “băsescianism”, este corectă;

    – dl. Preda merge însă mai adânc cu critica, atunci când îl situează pe dl. Voinescu în proximitatea lui Théodore Paleologue, această prezenţă publică frivolă şi inconsistentă: C. Preda detectează în mod just la amândoi preocuparea facilă de a epata, în detrimentul expresiei publice mature şi cumpănite

    – că Preda a avut dreptate, s-a văzut şi din reacţia necopt ţâfnoasă a d-lui Voinescu

    – discursul public despre modernizarea statului, dorită cel puţin la stadiu declarativ de dl. Băsescu, se află pe mâna unor personaje care, din varii motive nu sunt convingătoare la marele public: prezenţe imature ca d-nii Voinescu şi Paleologu, personalităţi cu o imagine impopulară, amintind de eternul coleg de clasă premiant şi tocilar, ca d-nul Preda, ori politicieni cu o imagine erodată de un îndelungat şi crâncen PR negativ, ca d-na Macovei

    – faptul că tema modernizării statului nu-şi găseşte heralzi credibili (cu exceptia, discretă, a d-nului Stoica), arată cât de antipatică este ea pentru întreaga clasă politică

    – cu modernizarea statului, dl. Băsescu se situează din nou în antiteză faţă de establishmentul politic

    – rezultatul concret nu va fi o răsturnare a preşedintelui, ci o golire de conţinut a reformei

  3. revista apare mâine şi se găseste, graţie sistemului de distribuţie, incepand de poimâine incolo si pe la tarabe.

  4. deşi, probabil, toţi daţi constant un ochi pe blogul lui Preda, totusi, uite ce tocmai a anunţat:

    "În numărul din această săptămână al Revistei 22 va apărea un interviu realizat de Andreea Pora cu mine şi cu Sever Voinescu.

    Am definit acolo atât ceea ce ne apropie, cât şi ceea ce ne separă. Este vorba despre PDL, dar şi despre PSD şi PNL."

    1. @mece: poftim situatie! Eu as recomanda ca interviul asta sa ramina privat si confidential, ca sa nu afecteze unitatea partidului.

  5. Noi doi si Iliescu, para 🙂

    sunt si eu la o luna si 2 zile departe de Iliescu; zambareti ca ilici suntem noi, impaciuitoristi cu toata lumea … 🙂

  6. para,

    eu vorbeam de o lectura relaxata, adica de un fel de a citi fara a cauta nod in papura asa cum imi cauti tu mie. Iar tonul colocvial se poate folosi sau nu intr-un dialog, intr-o lectura nu prea se poate, ca nu are sens, lectura are cel mult un ton interior sau o intonatie, ma gandesc.

  7. I-am cerut scuze şi a reacţionat ca o precupeaţă de Big Berceni. Oricum, nu mai am nici o datorie faţă de ea. Am decis să încheiem orice discuţie şi aşa rămîne.

  8. Şi mai cred că în PD-L nu e chiar aşa mare cearta între reformatori şi antireformatori. Cred că BVB va fi lăsat să guverneze fără probleme după care vor veni imaculaţii, înainte de alegeri. Nu zic că e o strategie, zic că la asta s-a gîndit Preda. Şi poate chiar Dictatorul. Care e mai apropiat de aripa liberal intelectuală decît de BVB (pe care nu-i are deloc la ficaţi).

  9. @Florin

    Nu ar fi cam ciudat ca un blog ca al vostru sa se ocupe cu ceea ce ar trebui sa faca niste profesionisti in administratie si in politica? Unde sunt acesti profesionisti, care stiu cu ce se mananca lucrurile astea?

    Daca ar fi de facut asa ceva, poate ar trebui sa chemati pe cineva care a fost in sistem, si stie ce si cum. Oricum, trebuie studii de drept, de administratie publica, de management. Pe mine sa nu contati pe altceva in afara de palavragit.

  10. para

    poate sunt eu defecta 🙂 dar am vazut la televizor niste oameni exceptionali intrati cu ultimul val de alegeri in PDL, Mircea Andrei si Oana Badea, doar 2 exemple (sau Andreea Vass), sunt oameni ca tine si ca mine, si nu inteleg de ce oamenii astia nu sunt lasati in fata tot timpul si PDL nu-si face o strategie coerenta de comunicare construita in jurul unor oameni ca ei. In PSD si PNL asta e alfa si omega intregii lor existente, si altceva nu stiu sa faca. Bleen are dreptate, nici PSD si nici PNL n-au vreo viziune – doar ca nu e nimeni sa arate asta cu degetul – nu ?

    In schimb ei au vorbe si idei la ei si acopera tot timpul de entertainment politic cu prezenta lor pe ecrane.

    In loc de asta eu vad la PDL doar mosnegi si sperietori de copii cum e Ioan oltean, sau Mircea toader, sau cristian dumitrescu

    de-aia ma bucur: daca Cristi preda sau sever esueaza in PDL, or sa se duca la PNL si rezultatul va fi ca "cineva castiga" oricum de pe urma a ceea ce au inceput ei. de-aia e absurda discutia care-i mai falnic cocos, cand sandramaua lor sta sa se darame peste amandoi

  11. Nici PNL şi PSD n-au viziune. Nu orice schimbare înseamnă viziune. Oricum, ei sînt obligaţi la schimbare, reformă etc fiindcă au pierdut alegerile. Ceea ce nu se poate spune despre PD-L (echipa învingătoare nu se schimbă, se spune la fotbal – este şi nu este aşa).

  12. @ Andra

    Cand am inceput sa frecventez Bleen.ro, am observat ca cei care comentau erau foarte priceputi in a face strategii de castigare a alegerilor, dar nu prea vorbeau despre programe si doctrine, ci erau angajati intr-o lupta orbeasca.

    Eu l-am votat pe Basescu pentru ca mi-a placut cum gandeau alde Funeriu, Preda, Voinescu, si pentru ca i-am vazut rationali, vocali si eficienti in dispute. Nu l-am votat pentru Videanu, pentru EBA, pentru asfaltangii. Am tras o linie, am facut o comparatie, si am ales.

    Se pare ca cei pe care ii consideram o calitate unica a PDL, in interiorul partidului nu sunt atat de vocali, ori nu sunt ascultati, ori nu sunt intelesi; pe deasupra, nici intre ei nu se mai inteleg. Ce mi se pare cert, e ca greii ii subestimeaza pe acestia, supraestimandu-si puterea banilor proprii.

    "He that is of the opinion money will do everything may well be suspected of doing everything for money. "

    Benjamin Franklin

    @Bleen

    Libertatea blogului lui Preda e benefica, zic eu; atata ca dansul nu le raspunde, ca daca le-ar spune cate una-alta, ar fi si comentatorii mai linistiti; poate ca asteapta de la cei care-l sustin sa-i faca curat pe blog?

  13. "Fara viziune".. Pentru oamenii astia cuvantul "viziune" face parte dintr-o categorie de gandire la care pur si simplu ei n-au acces.

    pe romaneste, nu-i duce mintea, sunt din alt peisaj si din alta poveste, care intre timp, si fara ca ei sa afle, s-a terminat de mult.

    Uite cam ce asteapta oamenii pe care, prin simpla lui existenta, acest guvern ii exclude pur si simplu din poveste, din care cauza il vor exclude si ei la randul lor, la vot.

    Lipseşte povestea din spatele acestui buget. Cea în care premierul să se uite la mine, nu pe hîrtie, şi să-mi spună (oricît de hilar le-ar părea scepticilor): eu şi guvernul meu credem că ţara asta ar trebui să arate aşa. , cel puţin pînă în 2012, cît durează, teoretic, mandatul meu; iar la acest obiectiv credem că se ajunge aşa. Restul poveştii e despre cum ANAF poate să ia singură iniţiativa introducerii de calculatoare care să simplifice numărul de ghişee, care să ducă la reducerea numărului de funcţionari care oricum trebuie daţi afară, doar că de data asta o să ştim de unde şi mai ales de ce. Sau despre cum pensiile trebuie să stea pe loc pentru ca maşinile să poată merge pe autostrăzi noi. Sau invers, dacă e cazul.

    Aş fi vrut să aflu cum a făcut echipa guvernamentală să ajungă la cifrele prezentate: a decis mai întîi ce proiecte are şi cît costă, şi pe urmă a socotit dacă poate obţine banii necesari prin vechi sau noi taxe şi impozite ? Sau poate a calculat mai întîi cum poate face mediul privat să producă mai mult, ajutat eventual şi de diverse stimulente, astfel încît să aducă mai mulţi bani la buget, a identificat taxele pe care i le poate pune şi abia pe urmă a calculat la ce pot fi folosiţi banii ăştia ? Sau poate a mers pe pipăite, socotind pas cu pas nevoile şi ponderîndu-le cu speranţele de încasare, mai tăind, mai ştergînd, mai scăzînd, mai adăungînd ? A mai existat ceva în afară de canoanele FMI legate de bugetari, restructurare sau deficit, sau pînă şi procentul creşterii economică a fost luat din mapa lui Jeffrey Franks ?

    Despre buget, ca (aproape) simplu cetăţean

    Tudor Muşat, voxpublica

    Intr-un fel sau altul, si fiecare in felul lui propriu, Cristi Preda si Sever Voinescu incearca sa creeze o viziune pentru viitor. In mod ciudat, incercarea lor a explodat mai intai, cu efecte benefice, in celelalte partide. Punct din care poate ar fi cazul sa se gandeasca cineva si la ideea ca ce fac ei are o importanta mai mare decat pare sa aiba. Dar nu cred ca pe-aici lumea isi da seama de asta.

  14. La Preda se simte o anumită nervozitate. Părerea mea e că dincolo de reforma PD-L, ar trebui să se discute de proiectele majorităţii guvernamentale. De reforma sistemului electoral, de modificarea Constituţiei, de reforma administraţiei, a educaţiei, a sistemului de sănătate, cea fiscală etc. Deocamdată guvernul administrează pompieristic, cîrpeşte, improvizează. Fără viziune, fără proiecte. Problema nu e statutul PD-L ci proiectele PD-L. Iniţial am crezut că "scandalul" Preda vs ceilalţi e ceva mai mult decît o răfuială internă. Dar nu e. E doar o frecangeală a orgoliilor.

    1. @Bleen: ai dreptate. Chiar ai. Hai sa discutam despre proiecte, o frecam aiurea cu pareri despre reforma. Uite, hai sa le luam pe rind, noi ce vrem, concret?
      – ce sistem electoral?
      – ce Constitutie
      – ce fel de administratie
      etc

      Concret. Hai sa scriem noi programul Blogary daca nu e nici un alt program pe care sa-l sustinem.

  15. Preda are o chestie cu libertatea de expresie. Refuză să modereze deşi i s-a spus. Eu am comentat puţin la început dar după ce a început scandalul am renunţat. E un blog sub ocupaţie. Sub ocupaţia a cîtorva monomani.

    1. @para: mari emotii a stirnit critica lui Voinescu! Ce a facut acum Preda nu are legatura cu disciplina de partid: si-a spus parerea pe blog despre conferinta *publica* a lui Voinescu. A facut-o decent si cu argumente. Primul care s-a exprimat public a fost Voinescu, nu? Eu chiar nu inteleg de ce nu vede lumea ca reactia lui Voinescu a fost anormala. Ea tradeaza vanitate. In sine nu e o problema, problema e ca vanitosii care nu-si inteleg vanitatea sint prea usor de manipulat. (nu incep aici o discutie despre oamenii din presa pe care ii cunosc si care au fost ani de zile victimele celor care ii faceau sa se creada importanti. Cornel va poate da exemple bine documentate) Sper sincer ca Voinescu nu e din categoria asta si devine, fara sa-si dea seama, mina inarmata a contrareformatorilor din PDL. Da, putem vorbi si despre vanitatile lui Preda, dar la alt post.

  16. Si ar mai fi un ultim lucru despre CPreda.

    Daca tot e pasionat de blogging, de ce nu se ocupa de blog? E acolo o ingramadeala de bibi in the sky, adevarati insi de dreapta, si alte oratanii ceva ce nu se poate descri'.

  17. Goethe: " Cel care actioneaza este intotdeauna lipsit de scrupule, numai cel ce contempla le are."

    (Der Handelnde ist immer gewissenlos; es hat niemand Gewissen als der Betrachtende.)

    Daca vrea sa contemple pe blog, ce cauta in politica? Suntem destui care contemplam.

  18. @Florin

    Daca prioritatea lor este schimbarea in bine a PD-L-ului, nu au cum sa se certe.

    Sa lase orgoliile, si sa puna mana sa faca ce-au promis.

  19. Despre Cristian Preda, cred ca ar fi bine sa-si castige lupta in interiorul PDL, si abia apoi sa-si prezinte ideile pe blog. Frecusurile intre cei doi nu ma incanta, si le consider o pierdere inutila de energie, care ar trebui folosita in reformarea cu adevarat a PD-L-ului.

  20. Mii de draci!

    Cat orgoliu, fratre!

    @Florin, multe raspunsuri se afla chiar pe blog-ul lui Sever Voinescu.

    @ gabarelo: Exista o discutie relaxata in care nu se accepta tonul colocvial?

    O stii ceva Sever Voinescu despre presedinte, de ne propune "basescianismul'? Eu sunt sensibil la orice intentie de cult al personalitatii; consider ca stam mult prea prost pentru a ne permite cuvinte de genul "basescianism".

    off topic

    Apropos de motto-ul acestui blog, am gasit o vorba a lui Washington Irving:

    "The continual exercise of the mind on political topics gives intenser habits of thinking, and a more serious and earnest demeanour.[…] It evinces less play of the fancy, but more power of imagination."

    http://books.google.ro/books?id=AzhHnAIv_G0C&…

  21. pai chestia cu "ism" defineste o doctrina, pare-mi-se.

    asa cum a intrebat-o ala de la ABC pe mareata republicana Sarah Palin "care-i doctrina Bush?", cand a reusit madama sa–l faca pe McCain sa piarda alegerile?

    doctrina Basescu?! e aia cand voia sa dea salarii mari la profesori? cand nu prea avea chef sa condamne comunismul, dar a ajuns la concluzia ca e mai bine/profitabil "daca"? 🙂

    deci, exista doctrina Bush, aia cu preemptive strikes si mai exista si bush-isme, de care e plin internetul.

    ce intelege SV prin "basescianism", eu as identifica mai degraba drept "heirupisme", si anume "un stil", decat o doctrina.

    Pana una alta, principalul element pt o doctrina numita "basescianism", il identific in "Marea Neagra". TB a urmarit acest scop de la inceput, de cand facea lumea glumitze cu "axa Washington-Londra-Bucuresti".

    Si uite, ca dupa 5 ani, i-a iesit. Trebuie insa consistenta si timp. Prb in al doilea mandat o sa fie si asa ceva. Dar expresia mi se pare nefericit aleasa, mai exact timing-ul. Cu 1-2 ani inainte de sfarsitul mandatului lui Basescu, putem spune si asta. Altfel, arata ca o pupatura drept in fundul la taxatoare,.., pardon, la pleasca.

  22. @

    exista putinism, medvedism, castrism, a existat brejnevism, ceausism, maoism, hitlerism, stalinism. Exista satanism, saturnism, behaviorism, bovarism, bazedow, beri beri, dengue si boala lui Calachi.

  23. Băsescianismul, ne place sau nu, există. Şi, ne place sau nu, e motivul pentru care o parte dintre liberali au ajuns în PD-L, e motivul pentru care o foarte bună parte dintre intelectuali s-au alăturat lui Băsescu şi, mai puţin, ce-i drept, PD-L-ului. Nu sună la fel de bine ca reaganism-ul, gaulismul sau thatcherismul, dar există.

    1. @Bleen: absolut de acord. Subiectul articolului nu era insa existenta termenului sau rolul lui Basescu. Ci o anume schimbare, inca subtila, in comportamentul lui Voinescu si care tradeaza un sindrom nefericit. @para: ce raspunsuri se afla pe blogul lui Sever Voinescu?
      Felul în care se contureaza taberele in PDL in ce-i priveste pe "tinerii intelectuali" e de natura sa ne scuteasca de iluzii: Oamenii nu sint in aceeasi barca nici ca viziuni si nici ca agende personale. Sincer, Preda incepe sa-mi placa din ce in ce mai mult, e singurul care ramine consecvent ideii de deschidere si nu pare imbatat de luminile scenei. Restul imi dau impresia ca au muscat cu tot cu mal la momelile vulpoilor batrini din PDL. Sa fim lucizi, poate ca Oltean nu e capabil sa tina conferinte fermecatoare la ISP, dar cu siguranta e maestru la asmutii pe unii impotriva altora. Nu degeaba rezista in ecosistem.
      Eu sint realmente ingrijorat de altceva, si aici il includ si pe Preda: e prea multa vanitate in capul intelectualilor nostri. Am mai intrebat undeva, crede cineva ca unul din ei poate candida la presedintia PDL? Daca nu, ei pe cine sustin? Asa cum arata acum lucrurile, se sustin pe ei insisi, fiecare in parte. Iar asta va dinamita orice tentativa de reforma. PDL e in punctul in care Boc presedinte e cea mai proasta varianta pentru 2012 iar Voinescu, TRU, Macovei si Voinescu nu par ca ar avea alta optiune.

  24. Sursa afirmaţiei lui Sever Voinescu este Agerpres şi a apărut prima dată, joi pe 25.02.2010. Din păcate accesul la ştirile Agerpres se face contra cost aşa că nu pot da un link direct la ştire, dar sursa e reală. A dezvăluit-o hotnews atunci când a dat ştirea tot joi, iar titlul stirii se regăseşte şi pe Agerpres (http://www.agerpres.ro/news.php?c=74&p=7&w=3&h=&t=0&v=0&s=&q=).

    În rest îmi scapă motivele oricui critică utilizarea internetului ca platformă pentru a formula o critică. O critică, atât timp cât are conţinut, e bună de oriunde ar veni.

    În ceea ce priveşte strict chestiunea criticării formulei "băsescianism", atât timp cât ea a fost adusă în public, poate fi valabil criticată la fel. "Băsescianismul" este o idee. Fiind emisă a intrat pe piata ideilor, moment din care aceasta este contestabilă – ba chiar trebuie contestată, să vedem dacă stă sau nu. Oricum mijloacele prin intermediul cărora se dezbat ideile, mijloacele prin care ele ajung in dialog, au fost dintotdeauna unele care au avut calitatea de a fi publice, deschise, tocmai pentru a face posibil dialogul. Aceste mijloace sunt in mod tradiţional cărţile, revistele, ziarele. Acum şi internetul prin formele lui specifice. Aşa funcţionează piaţa ideilor. De fapt, această idee doar în acest fel putea fi critcată, că „Idei în dialog” nu mai apare.

  25. Cojocariu,

    nu accept tonul colocvial (maica, fa ceva), as putea sa iti fiu tata, nu mai vorbesc de competente. Esti tzatza sau ziarist? Cand lipsesc argumentele, treci la injuraturi, deja ma astept!

    Cand am zis: bine scris, faceam aluzie la primul comentariu, nu era greu de facut legatura. Stop.

    1. @Nu-l accepta, maica, pacatele mele! Tonul ma refer, e dreptul matale. Ce ti-e si cu tinerii din ziua de azi! (aaa, tata, care citeste blogul asta, e un om cu simtul umorului. Ma paralizeaza ideea ca ai putea sa-mi fii tata! De fapt, nu. Ai spus o prostie fara sa te gindesti, daca as fi asa de acru ca si tine as sari acum de cur in sus tipind ca te iei de mama. Cum adica ai putea sa-mi fii tata, moncher?) E ceva ce n-am inteles, chestia aia cu "sa nu mai vorbim de competente". Competenta de a fi tată, de a pune muraturi, sau care, ca nu pricep.

  26. Nemo,

    iata un comentariu agreabil si corect. Multumesc. Imi place si Cr. Preda foarte mult. Totusi nu cred ca raspunsul lui a fost la locul potrivit. Iar la Voinescu vreau sa cred ca era un zambet la coltul gurii cand vorbea, pentru ca se leaga cu multumirile la "conceptul" de pleasca. Eu pentru asta militez: pentru o lectura relaxata. Atat!

    Salut.

  27. @Leon: 'aide mai, nici chiar asa…

    @gabarelo: hotaraste-te maica, ori e bine ori e prost scris. +fa o cura de zahar, miere de albine, ceva.

  28. Ce-mi place mie la musiu Cotoi, e ca a desfasurat nestingherit activitati de agent de influenta, din postura de publicist, in favoarea unui partid parlamentar, dand la gioale tuturor celorlalte partide, mai putin PD-L. Pentru asemenea prestatii, chiar merita sa fie desemnat ambasador la Washington, macar pentru ca axa proiectata de Zeus sa aiba un mecanic de intretinere cu cioc si ochelari, pe cealalta parte a oceanului, care sa o unga ori de cate ori situatia geopolitica a scenei politice dambovitene va scartai din varii motive.

    Ca deputy speaker of the Romanian Chamber of Deputies, Roberta Anastase, abilitatile lui se ingusteaza dramatic, ajungand sa joace partitura unui isteric pus in permanenta pe hartza.

  29. @gabarelo: ca sa nu ne incurcam prea tare in can't:

    1. basescianism este cam "devreme". pt ca numele unui individ sa se produca intr-o doctrina, trebuie ca individul ala sa fi facut pasi concreti si reali. poate nu e rau ca sa aiba loc transformarea dupa ce politicile respectivului au dat roade substantiale. poate nu e rau nici ca respectivul sa nu mai fi fost la putere, vezi Reagan, Thatcher, etc.

    2. "basescianism", pe langa faptul ca e dreveme, e si hilar. pana una alta, "basescianismul" a produs-o pe EBA. argumentul lui Basescu a fost ca e fata lui, ca nu i s-a putut opune, a apelat la sentimentul romanesc al nefiintei…, asta, al sustinerii odraslei pana in panzele albe.

    pe mine ma umfla rasul, cand ma gandesc la aceasta consecinta imediata a "basescianismului"=nepotism.

    3. oricum e o tara unde ego-ul se umfla repede. pana si liberalul Antonescu o da in "antonescianisme"(e bine pus ism?!).

    4. C Preda a inteles ca se da lupta pe culoaraul de dreapta, cu penelistii. din astia, cei mai multi au votat "contra lui Basescu, de-al dracu', pt ca il urasc". deci, nu este f intelept sa-i iriti pe aia si mai tare cu "basescianismul", intr-o tara in care ceausismul inca mai trezeste amintiri vii.

    In plus, sunt nu stiu cati europarlamentari; de ce dintre toti astia, numai Preda iese in fata?

    E dragutza paralela "basescianism/pleasca", dar parca e mai aproape camasa.

    my 2 cents.

  30. Florin Cojocariu,

    eu am explicat, daca nu ai inteles, nu mai e problema mea, Raspunsul ofuscat te defineste mai bine decat articolul. Poate inteleg altii. Ceea ce am scris e logic si nu retrag. Iritarea ta imi intareste parerea. Nu am nimic cu tine, nu te cunosc si nu vreau sa. Totusi, un pic de bun-simt nu ti-ar strica. Tu ai scris ca sa fii citit si comentat, eu doar chibitez la o bere cu … Kant..

    Tu trebuia sa argumentezi in plus, nu eu. Ai preferat sa ataci, inutil. Ma uit si la alte raspunsuri ale tale, iar dai cu scenarita: ca Voinescu e vinovat de episodul cu caseta etc., esti suparat rau, deduc, nu esti analistul rece care te pretindeai mai sus.

    Cel cu personanitatea hipertrofiata esti tu, nu Voinescu. Sau, ma rog, si tu, sa nu zici ca il apar. Inchid dialogul cu tine.

    PS. 'Voinecism" e prost compus. Pornim de la radacina Voinescu plus sufixul ism. Deci: voinescism ar fi, dupa oricare regula a logicii si a limbii.

  31. Raspunsul lui S. Voinescu pe blogul sau:

    "@ amanda 13

    Mica erupție SV vs CP a încetat. Există telefon și lucrurile s-au reglat între noi… "

  32. @Florin,

    Voinescu este portavocea Robertei Anastase. S-au completat de fiecare data ireprosabil. Pipaie serpi pe spinare, mananca mere impreuna, stropesc cu randul pomul cunoasterii binelui si raului. Parca ar fi Adam si Eva pe stil nou. Cand Eva va lua un lat de sabie peste fese si va fi alungata din rai ujn centimetru mai incolo, Adam va zice au!, nu ma bate, Zeus.

  33. Vorba lui Bleen cand a publicat link-ul la textul domnului Sever Voinescu http://www.hotnews.ro/stiri-politic-6953796-sever… , cu antetul "plm, gînd la gînd cu bucurie, spiritele mari se întîlnesc" intr-un comentariu la textul cu titlul "Problematica unei drepte romanesti 1/3"

    Nu ma voi mira nici daca opinia si pozitia lui Bleen va suferi o mutatie de semantica, functie conjuncturala de altfel.

  34. @Leon: 1. sint gata sa pariez ca Sever nu vorbeste in numele lui Basescu. Cred ca in momentul asta doar Basescu vorbeste in numele lui. 2. Felul in care Sever si stafful (cam de amatori) au gestionat problema filmuletului nu e uitat si nu trebuie uitat. A iesit pina la urma impotriva lor, insa sa nu uitam ca Voinescu a fost momeala intinsa de Realitatea ca sa-l cheme pe Marinar si sa-l puna in direct intr-o situatie imposibila. Voinescu a fost cam fraier, chiar credea ca e in continuare prieten cu cei din redactia RTV si aia il stimeaza in mod deosebit:) Daca Patriciu & gashca nu ar fi exagerat cu difuzarile si interventiile pe subiect, naivitatea lui Voinescu ar fi fost vinovata de pierderea alegerilor. De asta am mari dubii ca Voinescu e portavocea lui Basescu. Poate mai degraba vrea sa lase impresia asta.

  35. gabarello, nu e o problema de incintare. Spui "rau gindit" si esuezi complet in a explica ce anume e rau gindit. In articol erau trei afirmatii argumentate, demonteaza-le. Pina acum nu reusesti decit sa fii acru si sa insulti vag. Si da, am vrut sa spun isterie, d'aia am scris ca nu vreau sa spun isterie. Era doar o ironie la politeturile gonflate pe care le practica uneori Voinescu. Daca nu te-ai prins poate reusesti sa-ti explici singur. Ca pentru tine.

  36. @

    Sever Voinescu-Cotoi (citeste ko-to-a) isi joaca in continuare speciosul rol de purtator de cuvant al staffului de campanie a presedintelui, desi in mod ciudat, straniu, paradoxal, extraordinar, campania s-a terminat, doamnelor si domnilor, si presedintele a recidivat, ajungand iarasi presedinte. Musiu Cotoi este membrul credincios al unei osti de stransura, adorator in criza, fara obiectul adorarii la indemana. Chestia cu basescianismul suna a invocare a numelui divinitatii ocultate (analize la Militar, zvonistica pe bloguri ca are buba):

    Ubi Zeus?, dicit magister Cotoi. Oh, Zeus, veni ad me in Parlamentum. Ora pro nobis peccatoribus. Nunc et in hora mortis nostrae,

    Amen.

    Cu doi-trei ca Cotoi se naste o noua religie.

  37. Bine scris, dar rau gandit.

    Daca tie ti-ar raspunde nevasta pe blog despre teza ta de doctorat, ai fi incantat?

    Plus scenarita tipic romaneasca: Sever e deja imbatat de putere, paralela cu Saftoii. Sever a gandit termenul "basescianism" dar noi stim ca nu e cel bun.

    Afara de preambul, restul e o analiza extrem de subtire, subiectiva ca sa nu zic "isterica".

    Cand spui: "esti prostut, ca sa nu zic ca esti bou" de fapt ii zici "bou" in modul cel mai direct. Cam asa e si cu isteria neisterica din articol, legata si de apelativul amical "Severe". Am explicat asa, ca pentru prosti, nu pentru autorele articolasului, nu!

    Fara a fi indragostit de "conceptul de basescianism" nu pot sa nu vad ironia din conferinta, legata si de "conceptul de "pleasca".

    Daca nu esti in stare sa vezi o atat de evidenta joaca de limbaj e mai bine sa te abtii de la analize pe text.

  38. Cristian Preda si Sever Voinescu au dat la vasle in aceeasi barca prezidentiala. Dupa ce a coborat din ambarcatiune si s-a vazut cu toti sacii in caruta, Preda doreste sa mai urce o data in barca, dar sa vasleasca si pentru propria imagine, exact impotriva echipei castigatoare, ca sa atraga atentia asupra sa ca asupra unei ciudatenii de tipul Piticului Porno. Daca Piticul Porno al echipei europarlamentare doreste sa faca circ, Sever Voinescu ii atrage atentia ca exhibitionnismul la care se preteaza vaslasul blogoreeic este deopotriva indecent si infantil.

    In opinia mea, Cristian Preda a muscat momeala dulce a santajului mediatic, ii place, si musca cu sete mana care l-a hranit si l-a scos din anonimatul politico-mediatic. Nimic neobisnuit pentru politica romaneasca dar atat de previzibil incat miroase a hoit. In goana sa dupa functii, Cristian Preda risca sa ajunga printre cei impotiva carora a vaslit pana acum. Drum bun, Preda, ne-am obisnuit cu astfel de meteoriti.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *