Există printre susținătorii cauzei Bodnariu impetuoși care acuză Barnevernet de nazism.
Un motiv în plus pentru cei din tabăra prudenților pro-Barnevernet să se scandalizeze de lipsa de măsură a românilor care s-au trezit să beștelească isteric, impertinent și în evidentă necunoștință de cauză, un sistem norvegian care – tocmai pentru că e norvegian – n-are cum să fie prost sau aberant. Necum nazist.
Să acuzi un biet funcționar de la Protecția Copilului de nazism pare, într-adevăr, ușor deplasat. Am stat atunci să mă gândesc de ce s-a exagerat, totuși? Ce i-a împins pe unii să se refere la funcționarii Barnevernet în acești termeni “fatali”?
Explicația mea (evident subiectivă) ar fi aceea că această exagerare de limbaj apare pe un fond de perplexitate și indignare maxime în fața unor funcționari surzi și orbi la datele subiective ale problemei.
Revin – pentru că mi se pare extraordinar de important – la ceea ce am scris pe Hotnews despre circumscrierea traumei: răspunsul subiectiv al copilului presupus traumatizat, trăirea efectivă a acelui eveniment presupus traumatic este ceea ce ar trebui să intereseze în primul rând. Să nu iei în calcul elementul subiectiv, istoria acelui copil, bucuriile lui, speranțele lui, viziunea lui asupra familiei și asupra vieții înseamnă să nesocotești demnitatea umană. Îi spui tu că-l doare chiar dacă nu-l doare, îi spui tu ce e rău (pentru el) și hotărăști tu în locul lui ce e mai bine (pentru el) chiar dacă el, poate, nu crede asta. Făcând cele de mai sus omori ceea ce are copilul mai de preț, lucrul fără de care niciun om, indiferent de vârstă, nu poate trăi: sentimentul valorii personale, sentimentul că ceea ce este și ceea ce simte chiar contează pentru ceilalți care, cunoscându-i răspunsul emoțional, nu își vor permite să-l nesocotească atunci când vor lua niște decizii care îl implică și pe el.
Cel mai probabil, cei care acuzau Barnevernet de nazism n-au gândit în termenii aceștia, dar au simțit în termenii aceștia.
Nesocotirea ființei de care pretinzi că îți pasă nu poate fi decât strigătoare la cer. Reacția viscerală a românului, exagerările, mobilizarea fără precedent sunt reacția de revoltă maximă a celui care, trecut fiind prin comunism, simte (chiar înainte de a înțelege) că acolo nu s-a ținut cont de ființe, ci de legi. Ori noi am mai auzit și am mai trăit așa ceva. Știm (și dacă nu știm, simțim) prea bine în ce constă mecanismul și ce daune produce.
Și, cu riscul de a părea răutăcios, cutez să spun că există astăzi tot felul de metode de îngrădire și de nesocotire a ființei (în speță a trăirii subiective a copilului), unele mai aplaudate decât altele. O mamă care-și vede copilul exclusiv prin intermediul principiilor de parenting citite în vreun bestseller sau pe vreun site de profil și care știe (că doar a citit!) mai bine decât copilul care îi sunt nevoile (când să mânânce, cu se să se îmbrace, la ce școală să meargă ș.a.m.d.) este o mamă care nesocotește realitatea ființei căreia i-a dat viață. Să nu iei în calcul subiectivitatea copilului înseamnă să nesocotești demnitatea umană, să-i furi dreptul la libertate, creativitate și spontaneitate.
Niciun părinte și niciun Barnevernet de pe lumea asta nu poate ignora ceea ce simte copilul. Nu fără să-l abuzeze. E ca și cum i-ai da viață doar ca să i-o iei. E ca și cum l-ai proteja doar ca să-l lași fără repere și fără apărare.
Uite, de-asta s-au revoltat oamenii.
(Foto: flickr.com/Michael Kazarnowicz)
Frumos, bine scris articolul, doar că nu are logica completă. Pornește de la concluzia pe care vrea să o tragă și construiește idei de susținere, cum altfel decât, subiective.
Construcția are logică întreruptă, pentru că nu ia în calcul că atât părintii sa fi fost subiectivi în justificarile pe care le-au adus, în apărarea lor, la acuzele fetelor. Care adult ar recunoaște că i-a dat două scatoalce sau/si un picior propriului copil? Și tatăl român, arestat zilele trecute, explica că era firesc să-și tină copiii legati cu lanțuri ca doar erau neascultători. Și mama de 24 de ani din Giurgiu, arestată zilele trecute cu sprijinul FBI, care-și abuza sexual copilul de 4 luni pentru a vinde imaginile unor pedofili americani, care urina, „la cererea clientului”, pe propriul copil, spunea că ea a crezut că nu e o problema pentru ca copilul nu-și va aduce aminte.
Aș încheia prin a spune ca să nu iei în calcul subiectivitatea adultului înseamnă să nesocotești demnitatea umană, să-i furi dreptul la libertate, creativitate și spontaneitate copilului abuzat de un adult cel puțin subiectiv.
Multumesc mult pentru comentariu.
Pe mine in articolul asta nu ma interesa deloc subiectivitatea parintilor (care exista, desigur, dar nu facea parte din miza articolului meu). Ideea era sa arat ca subiectivitatea copilului a fost trecuta cu vederea in construirea cazului. Nu s-a luat in calcul mesajul de fond transmis de copil, dinamica corporala, emotionala etc., adica ceea ce transmite acel copil cu toata fiinta. Aceste nuante nu intra intr-un dosar care este practic bazat exclusiv pe ancheta inchizitoriala de genul „sigur ai zis”, „nu se poate sa nu fi zis/facut…” Acele nuante se regasesc doar intr-un raport psihologic realizat de un specialist in psihotraumatologie. Despre asta era vorba. Ca sa vin in intampinarea observatiei Dvs., desigur ca si subiectivitatea parintilor trebuie supusa aceluiasi tip de investigatie de specialitate care exclude aproape prin definitie termenii inchizitoriali. Doar ca eu eram aici interesat de cea a copilului.
Specific perioadei copilăriei este că simțămintele sunt mai grăitoare decât raționalul. Aceasta face ca un copil să fie cu ușurință indus să „spună ce trebuie”. Ciudat este că cel puțin în USA un copil dacă asistă la o crimă nu poate aduce mărturia în tribunal fiindcă e copil, dar dacă același copil reclamă abuz de la părinte poate să își pună părintele după gratii cuușurință. E o lume cu susul în jos, sau invers, nici eu nu mai știu :).
Frumos articol și bine pus la punct!
Domnu Mircea,
Faptele sunt simple ca buna ziua. Cum am mai spus, prostii, saracii si imigrantii sunt in general tintele acestui serviciu.
Restul e vrajeala de tip bleeding heart debitata de doni sihologi si doane siholoage.
Si da, mi-am primit scatoalcele de rigoare de la parinti la momentul oportun. N-am ajuns asa de rau. Parol! 😉
in concluzie, barnevernet este un serviciu particular nazist, stat in stat, care nu aplica principiul interesului superior al copilului, ci regula invariabila a smulgerii minorilor din familie, fara judecarea consecintelor dezastruoase ale acestei masuri draconice. aceasta practica, dublata de informatiile despre industria dezvoltata in jurul acestui serviciu, ne indreptateste pe toti sa ne indoim de profesionalismul si de bunele intentii ale barnevernetului. opinia publica internationala reactioneaza perfect justificat si sper, in consecinta, ca acest sistem totalitar sa dispara sau macar sa fie reformat si transparentizat – din temelii.
Este perceput ca fiind nazist, e o diferență deloc de neglijat.
‘mkay …