A trecut o lună de la alegeri. PSD are tot. Primăria Bucureștiului, primăriile de sector, jde șefii de Consilii Județene, Parlamentul. Plus guvernul ăsta care ne aduce aminte de scena aia celebră din Sissi, în care nobilii italieni și-au trimis la întâlnirea cu împărăteasa femeile de serviciu și servitorii, îmbrăcați în haine de domni.
După Ponta, după votul în străinătate din 2014, Colectiv, ‘Oprea/ Nu reziști/ Nici cu mii de securiști’, 2 ani de Iohannis și un an de Cioloș. După ce Ponta se refugia prin Turcia, de ziceai că cere cetățenie. După ce toată lumea s-a dat cu capul de pereți că vai ce petardă de Parlament am avut, iată că avem unul și mai și.
Rezultatul alegerilor a fost pentru mulți o surpriză. În majoritatea analizelor din presa pe care o citim noi, Cioloș, Gorghiu (& Isar, cea mai bună reclamă ever la Isărescu) și Dan, erau pe cai mari. Iar unii analiști mai vizionari, care se aventurau chiar și până după alegeri, ne povesteau că pe lângă PNL – USR, Iohannis va rupe și o bucățică din ALDE, taman la fix cât să ne ajungă de un guvern.
La știrile noastre, Guvernarea Cioloș mergea brici. Era transparență și bun simț ceva de nedescris. Iohannis, culmea, începuse să vorbească și îl dovedise pe Dragnea. PNL era la 30%. Bani europeni zburau prin aer, mai ceva ca la maneliști. Hârtii se tăiau țac-țac-țac, de și copiii ajunseseră să scrie în palmă. USR avea 19%. Economia tot creștea, tot creștea, mai ceva ca un cozonac, de principala noastră grijă părea să fie cum o priponim cu o funie groasă, ca să nu o pierdem, ca pe baloanele cu heliu.
Și a venit Ziua Z. Cu scoruri de anii ’90. Și am înțeles că poți să bagi pe venă ce vrei, că asta nu schimbă realitatea. Ci doar, temporar, poate, percepția asupra ei.
Acum, pe fond, avem două posibilități mari și late:
1. Prima e să o ținem langa în continuare că am pierdut din cauză că lumea e proastă și crede că Cioloș e copilul lui Soros.
2. A doua ar fi să tragem linie. Și să discutăm pe bune. Cum am ajuns în situația asta. Și cum ieșim din ea.
Realitatea e că nu a fost niciodată timp de o discuție serioasă, pe problemele de fond. Și probabil nici nu va fi. După alegerile din 2014, Iohannis abia devenise președinte. Apoi învăța. Apoi iar învăța. Și când învață un om, faci liniște, nu? Apoi drama Colectiv. După aia abia se instalase Guvernul. Apoi, era totuși prea la început pentru analize. Apoi, da, erau blocaje la Sănătate, Educație, Transporturi, Agricultură, Fonduri Europene, Cultură, plus Tobă, dar Cioloș zice că se ocupă. Și dacă zice că se ocupă ce analize critice să faci.. Apoi Cioloș spune sec că i s-a cerut stabilitate, nu reformă; și dacă i s-a cerut așa, noi ce să mai.. Apoi se intră în campanie; și era aiurea ca exact atunci să.. Apoi alegerile, și.. După aia, Crăciunul, Revelionul. Nu? Și ne atacă PSD, urlă Ghiță; și cum naiba taman acum să.. Apoi vine Mărțișorul, Paștele, Iepurașul, vacanța de vară. Probleme.
Și, pe fond, nici nu îți trebuie școli înalte să vezi că la noi nu prea are cine să facă analize de genul ăsta. Unii nu sunt în stare, iar alții nu sunt fraieri să se bage la din astea. În plus, nici nu avem tradiție la tras linii. Nu e stilul nostru. Noi aplaudăm. Și mai degrabă tragem o liniuță – două. Și gata. Pa și pusi. Ne continuăm drumul, cu mic, cu mare, în etapa post-liniuță. End of story.
******
P.S. Totuși, cândva, peste 10-25 de ani, poate se va găsi cineva care, într-o zi ploioasă de vineri 13, va începe cu începutul: cu punerea întrebărilor. Și va scormoni trecutul, va intervieva actorii principali și nu numai pe ei, va obține răspunsurile, mergând pe drumul înțelegerii a ceea ce s-a întâmplat. Pe aceia merită să îi ajutăm cu niște idei, niște subiecte, niște întrebări, sperând că le vor fi de folos:
1. Iohannis nu a făcut alegeri când a picat Ponta, după Colectiv. Iar acum PSD ia tot ce lua în ’90, plus Bucureștiul. Iohannis ce explicație are? L-a întrebat cineva?
Tot apare la TV și ne zice cum o să continue el lupta cu PSDul. El, berbecele cu care acum 7 ani PSDul si Voiculescu băteau să rupă poarta Cotroceniului. Și se bate, și se tot bate. De a adus PSD la 50%. Păi atunci poate hai să încercăm și invers: Să nu mai lupte. Că poate iese mai bine. Serios, putea mai rău? Ne-a îngropat.
Noi l-am votat președinte în 2014. Pe neve. Fără program, fără idei, abia bolovănind niște vorbe. Și ce-a făcut? Palton pe mașină, fundul pe Masa Tăcerii, consilieri de la Năstase și aia cu ‘Noooii, când primim o informare, o citiiim, și ne considerăm informați’. Aha. Păi cu oamenii lui Năstase vrea să bată PSDul? Sau cu de’alde Muraru brothers bocind pe umărul lui Chiuariu? – Unde sunt consilierii de primă mână? Unde sunt experții adevărați pe spațiul ex-sovietic, mai ales în contextul ăsta internațional? Cu idei. Cu înțelegerea realității. E la mișto? Suntem la Camera Ascunsă?
2. În 2007, după caltaboșul lui Remeș, Cioloș a fost numit Ministru al Agriculturii în guvernul PNL, cu susținere PSD. În 2009 a fost numit la conducerea Comisiei pe Agricultură a lui Băsescu. În 2010 a fost numit Comisar European. Iar în 2015 a fost numit Prim-Ministru al României. Foarte frumos. Cum apărea un post tare, era numit el. Ori are noroc cu caru’, ori cineva acolo sus îl iubește. Chiar e doar baftă?
E de întrebat și de clarificat relația cu „Vulpea” Ardelean. Mai ales în contextul deciziei de militarizare a serviciului de informații DGPI din Ministerul de Interne.
Plus: Cum a fost guvernarea? Pe domenii. Pe bune. Nu cu triumfalismul de la prezentarea „Bilanțului”. Că prezentarea Activului fără Pasiv, nu e prezentare de Bilanț. Dacă e să fim onești cu adevărat.
Continuând: De ce prin septembrie, când era clar că guvernarea nu decolează, nu a mers la Parlament să își asume răspunderea pe legile din platforma lui? Dacă PSD vota, se legifera. Dar dacă pica guvernul barem avea program de guvernare pentru campania alianței PNL – USR al cărui premier desemnat era. Unde a fost curajul?
Mai departe: De ce dorește să scoată MCV, așa cum vrea acum și PSDul? E ideea lui sau cere cineva asta? Cine?
Iar la final, după ce s-a pompat în el imagine tot anul, spre alegeri, Iohannis și PNL îl tot presau să se înscrie în campanie. Și el nu și nu. Senzația fiind că aleargă cât îl țin picioarele cu rucsăcelul cu imagine în spate, iar Iohannis și PNL fuga-fuga să i-l ia ei. Cum a fost?
3. AntiPSDismul. Cum face PSD ceva, sărim de fund în sus, țipăm și facem pe dos. Pare deja un reflex care s-a încetățenit.
Paradoxal sau nu, noi de fapt nu am fost niciodată antiPSDiști. Rațiu, Coposu, liberalii adevărați, nici ei nu au fost vreodată antiPSDiști. Nu. Au fost pentru niște valori. Iar noi suntem niște oameni care vor o viață într-o societate liberă, democrație, să facem parte din concertul european de valori, și așa mai departe. Noi suntem Noi. Ei sunt antiNoi.
AntiPSDismul este în sine un concept PSDist. O făcătură care pare că ține loc de morală, de idei, de valori. Dar nu ține.
Dacă am fost și suntem anti ceva, suntem antiComuniști. Și contra altor idei nebunești, național-socialiste și alte totalitarisme.
Poate că în anul 2000 e cea mai vizibilă virarea dinspre antiComunism spre antiPSDism. Când la alegeri, ne-au reprezentat – nu? – ceilalți tehnocrați: Stolojan și Isărescu – care fugea cât îl țineau picioarele de Coaliția care îl susținea, să nu îi strice imaginea (sună cunoscut, nu?) – consiliat și de Hellvig, ulterior parlamentar PUR-Voiculescu, ajuns acum șef SRI.
Acest antiPSDism a făcut posibil aberații ca Stolojan, tehnocratul lui Iliescu – șef PNL, Meleșcanu, ministrul de externe al lui Văcăroiu – prim-vicepreședinte PNL. Și multe altele. Inclusiv Băsescu. Și USR – partid nou, autodeclarat transparent, cinstit și democratic – mergând în alegeri nedeclarându-și valorile, ascunzându-și punctele de vedere, abținându-se de la orice dezbatere pe bune – sub strălucitoarea cupolă a antiPSDismului.
Dar acest antiPSDism nu ne e indus doar de PSD și celelalte componente ale sistemului lor. Ne-o mai facem și cu mâna noastră. De exemplu când îi ștampilăm pe antiPSDiști cu „garantat de intelectuali”, ca domnul Liiceanu pe Cioloș la GDS. Și ca alții, dilematici în general, dar culmea, nu și pe subiectul ăsta. Fără analiză, fără bilanț. Fără întrebări, fără clarificări. Cu patimă însă. Poate din disperare. Dar disperarea deja nu mai poate fi o scuză. Nu după 27 de ani.
(Foto: octavpelin.wordpress.com)
Ok, destul de interesant articolul, dar tot n-are curajul sa pocneasca cuiul drept in cap: cine este si ce vrea de fapt PNL? Nu cred ca de la Iohannis ar fi putut avea un observator atent si bun cunoscator al politicii asteptari prea mari: omul e acelasi de la inceput si faptul ca nu-i Ponta a fost marele lui atu. In ultima parte a articolului se intrezare o umbra de intrebare, prin corecta evaluare a antiPSDismului. Este PNL de dreapta sau de stanga (ceva mai spalata si citita, dar tot despre Etatism este vorba)? Poate o asumare fara rezerve a valorilor cu adevarat de dreapta (cu tot ce inseamna ele: stat minimal, capitalism, iudeo-crestinism, libertate si democratie) ar aduce votantii la urne. Nu de alta, dar centrismul asta clamat de PNListi este doar un stangism fara zahar, mai light asa, dar tot stangism, tot brambureala valorilor, de nu mai intelege bietul votant middle class nimic, si prin urmare ies la vot la alegeri numai eternii PSDisti… Nu pretind c-as fi cine stie ce specialist, dar asa mi se pare logic…
Cum spunea Coposu: „Deceniile de comunism au facut mai mult rau Romaniei decat au facut cele doua razboaie mondiale la un loc, intrucat acestea nu i-au denaturat spiritualitatea”. Comunismul este scheletul pe care s-a construit, se construieste si se va construi „democratia” româneasca. Nu e o democratie, e o struto-camila. Eu asa o vad de la 2000 km departare spre vest. Articolul face o analiza pertinenta si realista a scenei politice românesti.