Trustul Ringier a vândut două produse care nu mai performau. Cui le-a vândut şi pe ce bani e mai puţin important. De ce le-a vândut este, însă.
„Capital” a fost o gaură în bugetul trustului elveţian în ultimii doi ani de zile. Promoţii, concursuri, abonamente, nimic nu a putut însă suplini lipsa penelurilor bune şi a une direcţii logice. Pur si simplu „Capital” a pierdut pentru ca n-a putut ţine pasul cu Ziarul Financiar, fiind atacat şi de produse similare din trusturile Intact şi Realitatea-Caţavencu. S-a pierdut astfel în marea de ziare proaste cu pretenţia de a se adresa comunităţii de afaceri.
„Bulina roşie” are un parcurs interesant. Un ziar prost devenit bun odată cu intrarea în trustul Ringier, moare ca şi „Cotidianul”, pe limba sa. Culmea, ajunge să fie condus de un băiat plecat de la „Cotidianul”. A fost singurul ziar care şi-a asumat susţinerea lui Traian Băsescu în campania electorală din 2004, şi asta ar fi trebuit să îi asigure o bază solidă de cititori, dacă n-ar fi insistat cu linguşelile şi pupincurismul.
Adăugaţi la ciorba asta de bad management pe stimabilul domn Patriciu. Care a cumpărat „Adevărul” şi „Click” şi a dat mână liberă oamenilor să atace tot ce mişcă. Realitatea-Caţavencu n-a avut nevoie de ajutor pentru a cădea, iar Publimedia are o mentalitate prea ciudată pentru a pica. Ringier a fost victimă din prima clipa. „Click” a depăşit „Libertatea” la pas, ziar care deţinea supremaţia în ultimii 10 ani pe piaţă.
Patriciu a cumpărat tot ce s-a putut cumpăra. Ce a rămas pe loc, a avut nevoie de stimulente puternice pentru asta. Ringier a luptat pentru a-şi păstra oamenii, oferindu-le salarii monstruoase, în comparaţie cu piaţa şi cu performanţele produselor pe care le conduceau. Şi asta a fost piatra de mormânt. Da, sigur, ar fi putut închide produsele neperformante, asta ar fi mai fi oprit hemoragia. Dar cum ei au vrut să fie mai cu nasul pe sus… Altfel, MediaPro a trecut prin aceeaşi operaţiune acum 2-3 ani, când Vântu oferta cu sume imense pe toată lumea, iar Sârbu, băiat deştept, le-a dat drumul managerilor vlăguiţi să plece şi să mai faca performanţă şi în altă parte. Câtă au făcut s-a văzut şi se vede în continuare.
INTERVIU. "Redactorul şef Vlad Macovei, despre triplul şoc de la EVZ" (interviu luat de Mihnea Măruţă). Despre o posibilă intervenţie a noului patron de tipul pater familias – numa de bine. Adică nu se va face (pentru că a promis patronul) ori, oricum, pleacă omu dacă nu şi nu.
Nu primeşti mare lucru din interviurile ăstea, luate la cald. Mai bine nu le mai faci.
http://impactnews.ro/News/INTERVIU.-Redactorul-%C…
razvan, stiu… scuze pt. cuvintele prost alese si belicoase
@andra, "dezbatem", nu "ne contrazicem" 🙂
@mece, "Se va merge mai departe", da, insa de la caz la caz. De exemplu, fara profit, Felix zice "pas!". Vantu pare ca merge, pare ca "s-ar arunca". Patriciu abia s-a asezat la masa, deci merge si el. Bobby merge, ca nu merge de la el. Si tot asa…
Da. Cred că aveţi dreptate. De aia nu mai pot ei, de curente politice. Rămâne chestia asta: formal, cel puţin, omul nu a clamat echidistanţa. E puţin mai mult decât a zice că albul e negru.
Cred totuşi, din modul în care sunt structurate programele, că se urmăreşte în primul rând promovarea mesajul unei taberei "noastre". Cum până la urmă, totul se decide la urne, mesajul trebuie să ajungă la cât mai mulţi oameni. Deci, da, se urmăreşte audienţa. De unde şi modalitatea de comunicare a mesajului – una adusă cât mai jos, la un numitor care să fie comun la cât mai mulţi: cât mai multe onomatopee, poante de autobază, cât mai puţin "text, pe principiul că dacă spui o glumă, e posibil să nu o-nţeleagă nimeni, dar dacă-i gâdili talpa, atunci cu certitudine vor râde toţi, chiar şi împotriva voinţei lor. Dar cred că în situaţiile în care ecuaţia e de tipul "mesajul şefului x audienţă = pierderi financiare", tot nu se va renunţa. Se va merge mai departe. În căutarea audienţei.
Florin si Razvan: n-am vrut sa va contrazic, era de asteptat ca la un moment dat va veti contrazice unul pe altul: mogulii VOR AUDIENTA, "Fara audienta, propriile interese politico-economice nu pot fi promovate corespunzator".
Nu ingroapa ei bani doar ca sa-i sperie pe alti politicieni.
Dar am o intrebare, simpla: vreau sa inteleg si eu, cine si cum: CUI apartine presa, in momentul asta? Cat la suta e cota de piata a PARTIDELOR in media?
Cat are PSD, cat PNL, cat PDL, dupa aceleasi CRITERII: presa scrisa, televiziune plus online.
Are vreunul dintre ei majoritatea de 50%+1 despre care agentii lor ne spun tot timpul ca pentru parlament "e rea"
In Italia, de ex., Parlamentul i-a limitat dreptul lui berlusconi de a detine proprietatea peste mai mult de 50% + 1 din media;
Sau un singur partid controleaza 90% + 1 ?
In 2005, anul marilor sperante (si al marilor energii retezate de la firul ierbii), lumea isi mai punea inca astfel de intrebari. La 5 ani distanta, nu mai exista nici macar curajul asta. Eu cred ca ASTA e tipul de efect pe care l-au dorit mogulii.
eu n-am sustinut contrariul. desi e un pic aiurea sa dai vina doar pe basescu.
vali, intr-adevar, pe fartii Buzesti nu-i intereseaza curentele politice. Insa ii intereseaza tot ce pot "curenta" politic. Politic au "curentat" milioardele de la Bancorex, politic au "curentat" hotel Lido si tot politic au "curentat" Intercontinentalul, Steaua etc. Au "curentat" cu stanga, acum, vor sa "curenteze" si cu dreapta.
Ce ma mira este ca nu apar inca si referiri la oamenii din spatele achizitiilor fartilor Buzescu! Sa fie oare vorba de Videscu, Bercescu, Casunescu?
pina in 2003 (iertatzi-mi un deget prea butucanos pe o tastatura prea mica)))))
domnilor. mentalitatea pasunista de io mi-s buricul a distrus EvZ. exista ca produs, in 2002 si cam pina in 2006/7 (oricum, n-am lucrat acolo decit pina in 3003), Editzia de Transilvania a EvZ (si de Banat). cu 12 oameni, platitzi mizerabil – de la 1 milion la maxim 7 milioane pe luna) eram obligat sa tzin subiecte si pentru editzia centrala (care platea peste 100 de functzionari de prtesa – cum le ziceam). noi ne chinuiam sa aducem in discutzie dezbateri unitare la nivel de Transilvania (1 corespondent in fiecare judetz – 12 judetze – cu un subiect unitar) – iar de la Bucale ni se servea discursul: am auzit ca s-a fatat un mar de 1 kil si ceva intr-o livada din Salaj – vrem poze. asa ca, intr-un final, le-am servit evadarea unui macac din gradina zoologica din tirgu mures. el a reusit, ea nu – drept pentru care el a zabovit sa o hraneasca (stitzi, era criza, nu se hraneau animalele) – si pentru asta fura coliva si colaci din cimitir si i le ducea doamnei macac. asta pina a murit doamna (inchisa, dupa gratii de fier)))) si-atunci el a parasit judetzul. am plimbat acel macac cam prin toate judetzele Transilovaniei – iar functzionarasii de presa de la EvZ (marii nostri sefi) l-au dat cu trimitere de pe prima pagina. asta era presa in mintiuca lor: macacul de presa – asta-i interesa pe cititori. asa ca, ce vina are Paturiciu (pe care nu-l apreciez)?
mece, da-mi voie sa nu cred ca paunescu e interesat de curentele politice. probabil nu a vrut sa spuna ca a cumparat un ziar care l-a sustinut pe basescu si a bagat-o pe asta cu curentele, ca e mai la indemana.
mece, repet, mogulii tanjesc dupa audienta. Fara audienta, propriile interese politico-economice nu pot fi promovate corespunzator. Mogulii si-ar dori si/sau performanta economica. Cat ai fi de mogul, ai vrea macar ca intr-o zi sa ajungi ca sa nu mai trebuiasca sa scoti bani din buzunar. Cu lopata! Sa joci la brake even. Decat. Insa profitul atrage dupa sine si noi dezvoltari si, natural, alte felii din tortul cel finit al audientei. Ca unii reusesc si altii nu, asta e chestie de pricepere. De "profesionalism" cum bine zici. Insusi Felix viseaza noaptea sa atinga cifrele lui Sarbu si, desi nu va reusi nicicodata, bani cu media, per total, nu a pierdut – ci dimpotriva. Vantu e un caz aparte, la capitolul performanta economica, unic, insa nu poti sa nu remarci ca RTV a urcat pe locul 3 in audiente iar realitatea.net domina internetul. De acord cu deprofesionalizarea pe verticala, insa, inca o data, asta se trage de la goana disperata dupa audienta. Iti vorbesc from inside…
@vali petcu
Eu cred că e cel puţin la fel de important cui le-a vândut pentru că, în România cel puţin, produsele media sunt puternic personalizate. Ele nu sunt, ci sunt ale lui SOV, Patriciu, Felix – the rat, Păunescu, etc.
Pe piaţa media din România se manifestă 2 tendinţe în prezent: (1) preluarea produselor media de persoane care nu sunt interesate în primul rând de viabilitatea economică a acestora şi (2) concentrarea acestor produse în mâinile (la propriu!) a doar câtorva persoane. La noi produsele media nu sunt adminstrate de societăţi specializate în aşa ceva – prezenţa Ringier este o excepţie, ci de oameni politici (Felix, the rat şi, clar, A. Sasu), oameni de afaceri (familia Păunescu, Patriciu) ori oameni care deţin jobenul ăla magic din care scoţi bani, bani, bani… (SOV). Altfel spus, ca şi politica românească, piaţa media duce lipsă de profesionalism – lipsă care se propagă, după cum s-a văzut în ultimul an, mai ales, tot mai jos spre ziarişti.
Spun că este important la cine se duc produsele ăstea (nu doar EVZ ori Capital) pentru că patronii se comportă după principul de drept roman al lui pater familias: eu te-am făcut, eu te omor. Aşa cum a spus şi Florin, „Mogulii (plutocratii) au vrut presă proprie ca instrument de santaj si presiune.” Prin presă îşi promovează interesele politiece şi economice. Şi nu şi le promovează afirmând că e mai bine ca ei, ci spunând, în primul rând, că dacă partida adversă nu e chiar diavolul, oricum sunt rude de sânge, cu toate consecinţele care decurg pentru mântuirea ta, dacă optezi pentru aceasta din urmă. Legat chiar de familia Păunescu nu se poate ignora că prin B1TV aceastaşi-a apărat cu sârg interesele în chestiunea Lido – Naşu organizând o serie de emisiuni de discreditare a magistraţilor care soluţionau cazul. Nu mai e cazul să vorbesc de partizanatul din campania electorală (nu discut aici, pentru că nu face obiectul postului, contextul, modalitatea de exprimare, etc.).
Este deci important şi cui sunt vândute produse media, aşteptările fiind, din cauza experienţei, rezervate.
Legat de aceeaşi ştire, cred că s-a trecut foarte uşor peste o afirmaţie a lui Bobby Păunescu din interviul acordat Media Fax:
“B1 TV şi emisiunea "Naşul" au o politică editorială pe un curent de centru – dreapta şi merg pe chestia asta de şase – şapte ani de zile. Asta nu înseamnă că susţii un partid sau altul, un om politic sau altul, aici mergi pe un curent şi încerci să susţii acel curent şi asta se face la nivel editorial, de echipe şamd, ca şi curent.”
( tot interviul, aici: http://www.mediafax.ro/cultura-media/interviu-bob…
Este, cred, pentru prima dată când se anunţă la acest nivel că o televiziune exprimă o anumită orientare politică. Este un gest unic, în România nemaifiind consemnată (din câte ştiu eu) o asemenea onestitate faţă de public. La noi despărţirea de mitul imparţialităţii pure a ziaristului nu s-a produs încă. Acesta este un semnal bun. Peste care s-a trecut.
Florin, si inca ceva. Se pare ca Patriciu bate palma pentru Libertatea. Tii minte ce a strigat in zilele antemergatoare noptii petrecute la bulau? Ca, din moment ce el reprezinta 5% din produsul intern brut, "arestarea" lui nu a fost decat o incercare de subminare a economiei nationale! Si au sarit imediat cu gura si americanii lui rusesti! Iti dai seama ce va urla acum, cand reprezinta 60-70% din presa tiparita! In caz de Doamne fereste, ma refer… Ca dictatorul Basescu vrea sa bage pumnul in gura Presei! Sariiiti, frati, ziaristi! Sari, soro, opinie publica internationala!
Deci nu "deputatul Costica" e miza unui mogul care se respecta!
P.S. Uite si un titlu misto la asta: "Dinu Patriciu incerca sa-si cumpere Libertatea"
Un text rau scris, confuz, cu gafe la limita agramatismului. Ideile, daca vor fi existat, nu se-nteleg din pricina stilului execrabil si a exprimarii confuze. Într-un liceu cu standarde normale, acest text ar primi nota 6.
Câteva exemple.
1."lipsa penelurilor" penelurile sunt pensule, cu care se picteaza; penele se foloseau la scris, asadar pene, nu peneluri
2. "marea de ziare proaste cu pretenţia de a se adresa" exprimare confuza, se-ntelege ca doar "Capital" avea aceasta pretentie; ar fi trebuit macar "marea de ziare proaste dar cu pretenţii de a se adresa"
3."performanţele produselor pe care le conduceau" – exprimare de Gâga, fara comentarii
Dincolo de aceste perle, stilul este, cum spuneam, mizerabil. Frazele se succed sacadat si fara legatura, ideile – atâtea câte or fi – trebuiesc mai mult ghicite de catre cititor, care e nevoit sa puna de la el si sa se chinuie sa-nteleaga ce a vrut de fapt autorul.
Dincolo de lipsa de stil si claritate, nici prezentarea unor fapte nu exceleaza în exactitate. Cateva exemple de prezentari de fapte cel putin deformat:
1. "Un ziar prost devenit bun odată cu intrarea în trustul Ringier" – EvZ nu era deloc "un ziar prost" la momentul achizitionarii sale de catre Ringier.
2. "moare ca şi “Cotidianul”, pe limba sa" – EvZ înca n-a murit, iar Cotidianul n-a facut-o pe limba sa ci în urma actiunii lichidatorii a lui CN, la ordinul patronului.
În fine, si teza de baza a textului, exprimata în titlu, este mai mult decât hazardata, dar aici suntem deja pe tarâmul opiniilor, unde fiecare este suveran.
Ca cititor, am totusi pretentia sa pot citi un text, macar stilistic acceptabil, ceea ce aici nu este cazul.
Sper sa nu mi se cenzureze comentariul.
vali, altceva vroiam sa spun, complementar, dar o las balta.
Florin, Patriciu nu "ingropa bani in Biblioteca Adevarul". Iti zice un publisher batran de print… Pe conu Dinu, la 250 k tiraj – retur zero! – il costa cel mult 1 euro carte + ziar de impachetat. Da un euro si + la difuzare si ramane cu aproape un euro. Vorbim cu TVA 9% cu tot. 200 k euro ti se pare putin, margine la o editie cu carte? Hai, scade 50k furaciuni, sa zicem. Raman 150k. Cate carti are pe luna? Ce cheltuieli redactionale poate avea? Ia fa niste socoteli. Daca ingroapa niste bani, ii ingroapa in publicitate. Dar o poate eficientaza la un moment dat. Deci, cel putin pe mogulul Patriciu il intereseaza tirajul.Pe toti mogulii ii intereseaza audienta. Trecute-s vremurile in care fratii Paunescu isi inchipuiau ca pot influenta cu al lor Curier National de buzunar. Sau cand mesterul SRS storcea bani de la cei prinsi in ofsaid cu tirajul lui mic dar jucaus!
tare mult am vrut sa-nteleg si eu "istoria distrugerii presei", o vad aici sub ochii mei, dar…. nu pricep nimic 🙂 e un fel de cod, probabil un limbaj de specialitate, pe care nu-l pricep deloc. poate, odata, cand n-o sa mai fii asa tanar, o sa si traduci ce-ai scris aici, sa-nteleaga si lumea macar segmentul asta de timp din toata istoria –
una peste alta, se pare ca Taticu "lor" a stiut sa bage bani in presa ca sa le sufle-n panze, in timp ce "Taticu nostru" ne-a bagat pe noi la-naintare, goi si cu margele la gat, ca a crezut (ca si celalat "geniu" al carpatilor constantinescu) ca-si poate permite, "ca are de unde pierde".
Bun.
Aud acum ca radio RTv a luat Sport Total, singurul post pe care-l mai ascultam si eu, pt. ca e suportabil si f. f bun.
Anul trecut prin ianuarie, ii puneam pe Hotnews lui Felix Tataru intrebarea "de ce nu-si face PDL macar un radio national?"
Imbecilul mi-a sters intrebarea cu totul ca nici macar sa nu apara.
@Andra: uite versiunea scurtă, sigur o stii dar ma mira cit de simpla e si nu pot sa ma abtin: Mogulii (plutocratii) au vrut presă proprie ca instrument de santaj si presiune. Au înțeles bine că audiența lor e clasa politică dar pentru a fi influenti trebuie să dea impresia că au audiență mare la populație. Așadar au scris pentru politicieni, nu pentru cititori. Si au manipulat realitatea pentru a da impresia ca au o audienta foarte mare (de aici moda cu DVD-uri, carti ai alte bibelouri. Nu va intrebati de ce ingroapa bani Patriciu in "Biblioteca Adevarul"?). Cititorii care cumpara ziarul pentru ce e scris acolo s-au rarit, competenta si talentul ziaristilor angajati au picat in cap, nu conta. Tirajul n-a fost niciodata problema mogulilor! Obiectivul lor era cit de tare se teme de ei nea Costel, parlamentarul.
aici nu vorbim de salariile consultantilor de talia lui obae sau comanescu. ci de oameni platiti pentru a face un lucru, a-l face prost si apoi a cere mai multi bani ca sa nu plece la adevarul.
sau cel putin eu despre asta vorbesc.
Vali, corect! Eu, nu iti atrageam decat atentia ca nu sunt cele mai mari salarii din media. Off-topic, poftim! Sa avem putintica rabdare. Sa vezi ca au fost salarii de 40k+, nu pentru a nu face nimic, ci pentru a incurca lucrulile! Eu nu pot sa vehiculez decat niste ironii, dar sper ca Tiberiu isi va continua demersul serios. Pana la capat!
razvan, vorbim de lucruri diferite. nu am nimic impotriva ca redactorul sef de la libertatea sa aiba salariu 400 milioane. dar daca te uiti pe lista aia, sunt si oameni care freaca penisul degeaba, fara sa produca nimic.
Gabhry_el, banii ca banii, da sa vezi cand se vor termina autorii vandabili! Ce-ar mai fi de tiparit cu coperti-bibelou? Karl May, Paul Féval, Sven Hassel, Karl Sagan, poate, mai pe nou. Paolo Cohelo, Dan Brown si RK Rowling nu merg pentru traiesc si cer mult. In plus, bunicii care azi cumpara mobila pentru nepotii care nu vor citi nicicodata nu prea gusta Harry Potter. Daca Pavel Corut nu pune botu sa scrie 3-4 carti pe saptamana, se duce in cap tirajul Adevarului! Cu carte, vinde 250.000 exemplare, fara carte 25.000. Si alea 25.000 sunt cumparate tot de bunicii care vor sa afle ce titluri mai urmeaza la cartea-bibelou-mobila-spaga….
Vali, tu ai dreptate. Insa ti-ai cam consumat epitetele pe doar doua trusturi media. Cand Tiberiu va face rost si de celelalte salarii/bonusuri din media vei constata ca nu ti-a mai ramas decat unul singur: "astronomic". Economiseste-l pana atunci! 🙂
am scăpat trei zerouri, e vorba de 600.000.000
las' că nici Patriciu nu se va simţi bine anu' ăsta, cînd vine scadenţa celor 600.000 de dolari datoraţi statului
razvan, aduna bonusurile pe care le-au luat toti ca sa ramana pe loc. inmulteste cu 6 luni. sau cu doi ani.
Asta numesti tu "stimulente puternice"?! Alea sunt "salarii monstruoase"? Si poti sa bati oferta lui Patriciu cu numai 500-1000 euro in plus pe luna?! Si exista manageri in media cu doar 5-6k pe luna?! Si mai au si rezultate?! Fantastic!!!
De ce ar cumpara cineva doua produse neproductive intr-o perioada de criza? Ce treaba are Patriciu cu toata afacerea asta? Asta miroase a antenism cu Basescu e de vina.
Sunt doar jocuri de piata pe care o clasa politica impotenta nu a putut sa le reglementeze si sa le infiereze unde depaseau bunul simt.
"Ringier" a fost victima…victima cui daca ei au angajat un tip de la "cotidianul" in cv-ul caruia nu erau urme de succes?