Pentru România, alegerea președintelui prin vot popular este ceea sînt pentru americani dezbaterile finale înainte de alegerile prezidențiale. Candidatul republican, fără dezbaterile finale, pe care au posibilitatea să le vadă, nemijlocit, în direct, toți americanii, nu ar avea nici cea mai vagă șansă. În rest, estabilshmentul mediatic (așa-zisul MSM) și intelighenția americană creează un univers perfect închis, în care controlează sonorul și poate pune pe mute oricînd, pe oricine. Pînă la dezbaterile finale, candidatul republican e o caricatură monstruoasă, un nazist criminal în serie, un pic retardat, degrabă vărsătoriu de sînge, invariabil putred de bogat. S-a văzut că anul acesta, Romney nu a existat ca contracandidat serios al lui Obama pînă la dezbaterile finale, cînd a reușit să întoarcă situația în favoarea sa. Dezbaterile finale sînt un fel de vorbitor pentru candidații republicani, care astfel reușesc să iasă din matrixul leftist în care sînt ținuți de elitele media și intelighenția americană.
O Românie republică parlamentară sau monarhie constituțională (adică tot sistem parlamentarist, plus cîțiva împopoțonați plătiți și puși în vitrină să zîmbească tîmp și să tacă regal) este o Românie redusă la tăcere. Alegerea prin vot popular a Președintelui este singura modalitate prin care informația poate ajunge nemijlocit la public, singura modalitate prin care publicul poate decide cu adevărat. S-a întîmplat în 1996, s-a întîmplat în 2004 și 2009. Se putea întîmpla și în 1992 și 2000 dacă ”dreapta” de atunci avea un minimum de inteligență și curaj (nu a avut și se pare că spre același scenariu ne îndreptăm și în 2012 și 2014). În 1996, 2004 și 2009 am evitat catastrofa națională. Și aceasta în primul rînd datorită alegerilor prezidențiale și dezbaterilor finale din campaniile prezidențiale.
În 2004 și 2009 Băsescu a cîștigat datorită acestor dezbateri, adică atunci cînd mesajul său a fost direct către public, nemijlocit de media. Prostia sinistră și grețoasa lipsă de personalitate ale lui Geoană, vizibile la oră de maximă audiență, au speriat atunci milioane de români, care s-au mobilizat pentru turul 2, indiferent de propaganda deșănțată și manipulările pe care le-au încercat media atunci. Oamenii văzuseră live, cu ochii lor, auziseră cu urechile lor. E foarte greu să-i convingi pe oameni că au văzut altceva și au auzit altceva, indiferent cîtă putere mediatică ai avea, atîta timp cît oamenii au posibilitatea să vadă și să audă. Dealtfel, și momentul de grație al lui MRU, salutar chiar, a fost prezența la emisiunea lui Gâdea, cînd toată lumea l-a putut vedea și auzi vorbind, nemijlocit.
Romney s-ar putea să salveze America datorită întîlnirii nemijlocite cu poporul american, din cele trei dezbateri din campania pentru prezidențiale, Reagan a salvat-o în 1980 tocmai datorită acestor dezbateri. Băsescu a salvat România în 2004 și 2009 tocmai datorită acestor întîlniri nemijlocite cu poporul român, în condițiile embargoului cvasitotal și propagandei virulente și falsificatoare împotriva sa din partea media.
Eliminarea alegerii șefului statului prin vot popular, fie că se trece la republică parlamentară, în care Președintele are rol decorativ și este ales de Parlament, fie că se trece la monarhie constituțională, cu un șef al statului cu rol decorativ, și care nu este ales de nimeni, va face din România un prizonier al sistemului în care nici măcar acel vorbitor la care adevărul are drept la patru sau cinci ani nu va mai exista.
Uitați-vă la blatul acestor alegeri parlamentare, în care liderii ambelor tabere și-au împărțit frățește, în funcție de sondaje (50% mie, 25% ție), colegiile, astfel încît nici un lider sau membru al clientelei sale să nu rămînă fără coledzi. Dacă renunțăm la alegerea Președintelui prin vot popular, dacă renunțăm la un Președinte puternic, care să fie capabil să reziste sistemului, tăcerea de acum se va eterniza.
Avem nevoie de acel vorbitor, o dată la cinci sau la patru ani, în care să-i vedem și să-i auzim nemijlocit pe cei doi candidați la prezidențiale. Avem nevoie de această breșă, de acestă defecțiune a sistemului. Nu e obligatoriu ca prin această breșă să intre lumina. Dar posibilitatea există, rămîne deschisă. Dacă vom închide și această breșă, devenim sclavii sistemului mediatic și ai reprezentaților politici ai acestuia.
Aveţi un rege care nu pupă-n cur legionari, comunişti, infractori tip Năstase, Iliescu şi Crin Antonescu?
M-ar interesa pe termen scurt-mediu. Vorba lui Barbu Mateescu, maxim 10 ani.
ptr evitarea blocajelor si emulati nationala, cred ca monarhie
Eu aș prefera un sistem asemănător celui american, în care președintele este și șeful guvernului și are, așadar, puterea de care are nevoie pentru a face ceva pentru țara aia. Mi se pare cel mai onest și stabil sistem. Atunci când vorbești despre „regimul Cutare”, știi cui să atribui meritele sau pe cine să înjuri, știi cine are puterea și cui o distribuie.
Beavix Dau maxim 10 ani României până sistemul decurge în dictatură.
BarbuMateescu Dacă e să se ajungă la dictatură, se ajunge oricum. Dictatura calcă în picioare sistemul, oricare ar fi el.
De bresa asta (dezbaterea prezidentiala) mi-e cel mai teama in 2014. Nu stiu cine il poate invinge pe Oprescu.
supastaru Doar acolo îl poate învinge, în dezbatere. În rest, presa va face din el un geniu în viață. L-a mai bătut Băsescu în dezbatere față în față, chiar și amărîtul de Blaga, care n-avea chef să cîștige și care leagă cu greu 3 cuvinte, a făcut egal cu el în dezbatere.
Bleen supastaru Am incercat sa introduc si un later-edit, ocazie cu care te informez (desi probabil stii) ca functia edit nu merge cateva zile.
Ce am vrut sa adaug: MRU va pleca cu un dezvantaj major in fata stilului cocalar-mistocar si mai ales alunecos a lui Oprescu mult „slefuit” de 6+ ani de primarie generala. Si cum a 2-a jumatate a anului (2012) nu ne arata un MRU dispus la munca politica serioasa pe termen lung….
off topic
La mine în colegiu, împotriva lui Crin Antonescu, candidează Sandra Pralong!!! Mă duc să mă împușc! E 100%: eu nu votez ARD.
Bleen Poate ma insel dar cred ca tanti Pralong le tinea, la televiziuni, isonul manifestantilor spontani, in civil, ai lui Dogaru, asta iarna. Parca asa imi amintesc.
EroulBula E o sorosista. O cunosc.
Sinistra.
Vorbea prostii despre proteste, da.
EroulBula, sunt convinsa ca nu intelegea nimic. Ea vrea democratie si buna crestere, asa, in general. Daca ii auzea pe aia zicandu-le lui Merkel si Barroso „Afara, afara cu javrele din tara!” si apoi pe Ponta jurandu-se ca nu a existat nicio lozinca antieuropeana decat in mintea basistilor, facea varicela de indignare… A luptat cu Ciorbea intr-o emisiune cu urlete, Ciorbea nu luase tratamentul.
ARD are strategi peste puterea mea de intelegere, ceea ce e fb. Strategisti chiar. Eu, cu mintea mea simpla, as zice: Daca vor alianta cu PNL minus Crin, de ce il ajuta pe Crin sa castige glorios?! Crede ca se va duce la serviciu si, epuizat, va lasa partidul pe mana lui Orban? Daca nu vor alianta cu Crin insusi, de ce … Daca nu vor nici o alianta cu PNL, de ce… In general, daca sunt oameni decenti, de ce il ajuta pe Crin?!
Ca si cum daca raminea Blaga (ca si Sulfina la deputati) ar fi facut mare brinza in sectorul lui Negoita al doilea (cel cu taxa 0 la gunoi).
Mai bine l-ai fi impuscat pe Blaga, inainte de a fugi la Timisoara.
Aseară, la o țigară, nevoia de lider m-a urmărit pînă și pe balcon. Evreii lui Moise, patruzeci de ani de mers prin deșert. Noi, douăzeci de ani, în care nici n-am mers, nici prin deșert. Care Moise? Șansa o fi sunînd și ea ca poștașul, de două ori?