De pe: Jurnalul Soacrei Mici
Toată lumea umblă după poveşti în prag de Crăciun. Francezii beau şampanie şi rânjesc cu resturi de foie gras printre dinţi privind filmul tradiţional Moş Crăciun e un gunoi. Ruşii beau votkă şi zacuzesc cu icre stacogii ascultând cântecele din S leohkim parom… Oare ce film tradiţional ar dori să privească Chişinăul?
Crăciunul e perioada în care până şi eu îmi permit să mă relaxez oleacă de cinismul meu. Se întâmplă ca filmele cu fulgi, cântece de iubire să-mi dezmorţească fantezia, melancolia şi visările dulci. Mă rog, o fost şi Soacra mică fată mare. De vreo doi ani încoace însă am prins o notă falsă în visările mele. Parcă nu mi se pare firesc ca să-mi fie stârnite de filme în limbi străine, cu umor străin, cu chipuri străine, cu iubiri străine. Parcă îmi pare rău că fluviile de visare izvorăsc de pe meleaguri străine. Oare să nu inspire şi Moldova poveşti frumoase de dragoste? Lasă să fie închipuite (dar nu de doi bănuţi), cu ninsoare, cu magie, numai bune de aşternut într-un scenariu, de filmat şi de servit la masa de sărbătoare la o televiziune cu acoperire naţională. Lasă lumea să viseze, să lase chileala, politica şi sfada la o parte. Măcar pentru o noapte. Una pe an. În care să se simtă mai omenoşi, mai sensibili şi mai … tineri. Numai buni de iubit cu patimă.
“Femeie, dar la buget te-ai gândit?” mi-ar reproşa unii. Vă răspund sincer, îmi imaginez cu greu un film mai law cost decât S leohkim parom… Să mă contrazică specialiştii, dacă e cazul. Lămuriţi-mă şi pe mine cât de greu e să găseşti un apartament şi un cuplu cu o chitară, două-trei zile de ninsoare de la o fereastră de la Ciocana sau Râșcani, un restaurant sau o sală în gară. Altă treabă e momentul tehnic. Aici nu mă pricep, dar zău că nu-mi vine a crede că e de milioane. Că nici la Oscar nu ne-om înghesui să-l propunem. Mult mai greu e să găseşti intrigă frumoasă şi actori pe potrivă.
Mai departe, probabil că mă bag într-o utopie curată ca neaua de pe acoperişul Primăriei, dar hai lăsaţi-mă să duc fantasmul până la capăt. …citeste continuarea