Şi garantez că mulţi n-au uitat. Nu am uitat cum ai pus presa în genunchi cînd erai prim-ministru, nu am uitat că nimeni nu prea mişca în front fără acordul conducătorului luminat. Nu am uitat cum unii erau săltaţi din stradă în urma unor scandaluri prefabricate. Nu am uitat tendinţele Danei Năstase de a deveni un fel de Cabinetul Doi. Şi nu am uitat tupeul tău, la fel de vivace chiar şi acum, după cinci ani. Cuvîntul „democratură” a fost adus în limba română de Monica Lovinescu la începutul anilor 90, referindu-se la modul original în care tătucul tău, Ion Iliescu, înţelegea democraţia. Şi, măcar pentru asta, ar trebui să ne mai scuteşti cu lecţiile tale despre democratură.
Facebook Comments
Tia Serbanescu, aceasta Cesária Évora a presei românesti. Indraznesc sa cred ca nu poate scrie asa de bine despre "stânga" autohtona, decât cine a trait ca adult în vechiul regim…
Ati vazut cat de adorabil era Voiculescu la congres?
Neamtzule, ce cauti printre pupinbasesti? Nu tz-a bine-n Jarmanika, de te freaka Romanika?
n-avea si unghie la degetul cel mic, poetul respectiv? p(l)m.
L-ați uitat pe Președintele de 33 de zile Nea Nicu Văcă, între Băsescu și Băsescu; Gavril Dejeu, clujean de-al lui nedo a fost prim ministru numai 19 zile, între Ciorbea și Călugărul Vasile-Ghiul.
Nu cîştigă nimic partidul independenţilor de stînga. Nici nu cred că participă la alegeri. Dar sînt buni de şantajat PSD: schimbăm sistemul electoral sau ne facem şi noi PNL-ul nostru? Cît despre membrii acestui partid, se vor mîntui individual.
@Florin Cojocariu,
Oh, da! corect! 😆
Cred ca p-asta o merita:
Adriane nici nu stii,
Ca tot mic o sa ramai! 🙂
nici eu nu am uitat, doar ca nu prea stiu ce sa-i urez. de Martisor se ureaza doar de bine?
@Merechene: pentru Nastase mai ai o sansa pe 8 martie!
păi eu zic să se-mbete, de să se facă praştie. in felul asta ajuta si o ramura a economiei şi mai si securizeaza otara SUA. SAU să se facă praf si pulbere si ramân la armele de foc.
@ElCucuy,
Numai in combinatie castiga. Singuri n-au sanse. Adu-ti aminte de ApR. Aveau
21% cu 3 luni inainte de alegerile din 2000. Dupa care au disparut de pe radar.
Tia e marfă!
Iar partidu asta nou castiga parlamentarele urmatoare. Parerea mea.
Obama plănuieşte revenirea la arc, săgeată şi nuiaua de bambus, c-aşa e politically correct. Că alea nucleare sînt burgheje.
Cel puţin aşa zice Hotnews.
http://www.hotnews.ro/stiri-international-6978429…
"În pauza dintre lupte, Parlamentul a găzduit „balul vienez“ unde ţopenclatura a valsat în scopuri caritabile."
"40% dintre români au răspuns clar: nu vrem munca, nici valuta, noi vrem alt partid de stânga căci stânga ne-a făcut întotdeauna săraci dar mulţi."
Tia Şerbănescu
Prodigy, aşa-i zicea lui Dejeu.
@namtu t. Eu cred ca, datorita acelei "perioade de efervescenta politica" a lui Ceausescu, abia matale puteți spune ca ai avut succes. In Jărmania.
mamă ce bine scrie Tia: http://www.curentul.ro/2010/index.php/20100301404…
Tot din ciclul amintiri din copilărie: în perioada specificată de @nedormitul eu chiar eram la vârsta lui Nică, prin clasa a 5a cred. Aşa că toate amintirile mele sunt doar nişte imagini şi figuri, dar fără să le pot plasa într'un context, ulterior am aflat cine ce a făcut. Figurile care m-au marcat au fost Ciorbea şi Dejeu. Când am văzut numele lui Dejeu scris de Nedormit, nu aş fi ştiu să zic ce minister a avut în subordine, nici faţa nu mi'o aduceam aminte f bine, dar am vizualizat în minte părul lui, ca 2 antene, ca şi cum ar fi fost electrocutat.
A, şi pe Ciumara mi-l amintesc, mi se părea tare sinistru pe vremea aia.
Vedeţi, şi tinerii din ziua de azi îşi aduc aminte de CDR, chiar dacă la nivel de caricatură 🙂
@
La multi ani de martisor, pentru toate doamnele de pe blogary!
că ne place, că nu ne place, ceausescu a avut succes. pe lîngă calităţile proprii (e cel care fixează agenda, e carismatic, etc.), a avut parte şi de o perioadă efervescentă din punct de vedere politic. istoria i-a oferit nişte oportunităţi pe care el a ştiut să le fructifice. dacă e să ne uităm în trecut, oricît de cîrcotaşi am fi, totuşi, ăsta a făcut ceva, dincolo de voinţa şi capacitatea partidelor. aici e o mare problemă a adversarilor lui de acum, foşti colaboratori în fetie. ei n-au făcut nimic. istoria poate le-a oferit, dar ei nu au fost capabili să fructifice acele oportunităţi.
Din memoriile unei CDR-iste: dna Zoe P. (in primele 3-6 luni de mandat), raspuns la intrebarea: "Vi se pare normal sa va aduceti si fiul la Cotroceni?" – Absolut. Asa se intimpla si la Casa Alba. Imi pare rau ca acum 3 luni mi-a murit catelul, ca il aduceam si pe el. (Revista 22)
aaaa, Văcaru nu e ăla, e altu. Ăla e Surdu. plm, i-am încurcat.
A murit Văcaru???? Angela e văduvă?
care e muţunache pentru şosetă puturoasă?
Eram tartorul şcolii, băăăăăă!!!!
să ne amintim, deci, de petre ninosu. alt petre. de vasile văcaru şi gheorghe dumitraşcu nu zic nimic. toţi au murit…
Aşa s-a făcut despărţirea FDSN de FSN, cu votul elevilor de liceu.
… şi aşa, tînărul nostru căposist, un băiat timid – purta şi ochelari în acest sens – fu evitat de toate gagicile din liceu…
hai, bleen, nu plînge. încă un pic şi ne aducem aminte de lekă noşt deţa. dăm o fugă pe la morar?
Ne-a luat de la liceu să votăm la despărţirea FDSN de FSN. Noi trebuia să votăm cu FDSN. Pe mine nu m-au luat, că eram implicat politic şi cam rău de gură. În generală (trim II şi III – în primăvara lui 90, eram cu Căposu – ceilalţi copii erau şocaţi- cum să fii cu Căposu!!!????).
Eram la liceu. Dirigintele (tînăr, comunist, exilat din bucureşti la Giurgiu în 1990) era fesenist pe stil Iliescu. Şi directorul liceului la fel (asta se întîmpla în Giurgiu)… 😥
între timp, m-au dat la şcoală…
ioan rus… ce ştii de ioan rus, în afară de faptul că avea o reprezentanţă mercedes şi era prieten bun cu ţiri?
Eram la liceu. Dirigintele (tînăr, comunist, exilat din bucureşti la Giurgiu în 1990) era fesenist pe stil Iliescu. Şi directorul liceului la fel (asta se întîmpla în Giurgiu).
hildegard puwak. mai ţii minte? rodica stănoiu… e?
cozmîncă, videoconferinţa săptămînală cu prefecţii? ă? ă?
aaaaa, mi-am adus aminte!!!!
v-au dus pe voi, de la snaşpa, în loc să ducă nişte rugbişti
Pe timpul lui Năstase nu m-a interesat politica. În 2000 m-am lăsat.
pe simona marinescu a hîşîit-o băsescu, imediat după petre roman. ea, sassu (a ajuns mare, între timp), duvăz şi mai era încă unu, poreclit bursucu'
Am fost observator din partea PNL (CDR) la Cucuruzu. Venisem de la centru să vedem cum e treaba (în 1996). Stăteau pedeseriştii satului cu cuţitele la intrarea în cabinele de vot.
tu îţi aduci aminte de toţi ăştia şi te lauzi că l-ai uitat fix pe năstase!
Eu eram cederist de vază.
Simona Marinescu.
bleen, îţi dai seama ce mucoşi eram atunci >:)
eu la valentin stan
De atunci datează articolul lui Pleşu despre Băsescu.
era depresiv, săracu'. era la corpul de control, poreclit şi the body. mhoamăăă, ce ochelari avea!
La Lupu mă refer.
Ăla care umbla îmbrăcat ca Maria lătăreţu.
De Valerian Stan am zis? Era un Valentin Stan, dar mult mult mai trist. Mă rog, avea alte simptome.
trăiască legea lupu!
petricilor, sînteţi cel mai bun!
bine, mai era un petre, înţeleptul de pe tuşa cocopoliţiei. petre mihai băcanu.
Băăăă! Eu în 2000 am votat cu Chiriţă la Primărie. În turul 2 n-am votat deloc că n-am vrut să aleg între doi fesenişti (Oprescu şi Băsescu).
petre, eşti cel mai bun!
Unde-s ăştia? Pe Antena 3. Şi Dan Petre, şi Zoe Petre şi Florentin petre şi Ovidiu Petre.
plt cu năstase?
1996-2000: cocopo
2000-2004: copopo
florine, unde eşti? dormi? adminuleee!!! hai şi deapănă şi tu o amintire, lasă parii din vie!
plm, da' cu Năstase ce-ai avut?
coco pa la gară!
dacă îmi aduc bine aminte, pe vremea aceea exista reproşul faţă de proasta comunicare dinspre cotroceni. emil constantinescu se izolase după vreun an de mandat în turnul lui de fildeş. zoe petre era foarte arţăgoasă pe vremea aceea. să-mi fie iertată exprimarea, dar tare arţăgoasă mai era, ca o adolescentă!
@nedo
Cu soru`sa,cocopa. 🙂
dudu ionescu a plecat cu bun simţ cu tot la felix. nu ştiu dacă nu a obţinut o funcţie prin ei, una minoră, ce-i drept
Ciuvica! Ha,mare parte a presei pare contaminata de sindromul "ciuvica".
Dudu Ionescu?Pacat ca a disparut din viata politica.In aparitiile sporadice,
degaja mult bun simt.
cocopo. ghici cine era cocopo?
adrian severin. ăsta mai există, dar nu se ştie prin ce miracol.
dan petre. cine e dan petre?
bleen, să dăm şi nişte premii?
Nişte adunaţi de pe străzi.
Harnagea, Georgescu de la SRI sau cum dracu îl chema.
Pe Dejeu l-au mîncat de viu generalii din Miliţie, cînd cu Costeşti.
Remus Opriş, Valerian Stan, Mugur Ciuvică. Trei trişti nervoşi.
m-am uitat mai atent. scrie 😀
ha ha! m-am uitat pe wikipedia, acolo nu scrie 😀
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/ro/thumb/7/…
loda, uită-te la faţa lui, are faţă de fost prim ministru. măcar un coşuleţ de prim ministru, o şuviţă, ceva… 😀
încearcă să-ţi aminteşti mai bine, cînd a fost prim-ministru, pentru cît timp şi de ce 😀 hai, c-acu' e mură-n gură…
Dejeu nu a fost nicodata prim ministrul Romaniei, a fost ministru de interne.
că ne place, că nu ne place, băsescu are succes. pe lîngă calităţile proprii (e cel care fixează agenda, e carismatic, etc.), a avut parte şi de o perioadă efervescentă din punct de vedere politic. istoria i-a oferit nişte oportunităţi pe care el a ştiut să le fructifice. dacă e să ne uităm în trecut, oricît de cîrcotaşi am fi, totuşi, ăsta a făcut ceva, dincolo de voinţa şi capacitatea partidelor. aici e o mare problemă a adversarilor lui de acum, foşti colaboratori în fetie. ei n-au făcut nimic. istoria poate le-a oferit, dar ei nu au fost capabili să fructifice acele oportunităţi. cazul ciorbea este unul de notorietate. din lider sindical (aici e o discuţie lungă, merită disecată) a ajuns în cdr, a fost ales primar al bucureştiului, a venit atunci pe un val de simpatie uriaş, apoi a devenit prim ministru, funcţie în care a clacat. o vreme nu s-a mai auzit nimic de el. sau cazul roman. pornit în 90 pe un val uriaş de simpatie, alături de iliescu, după ce nu a mai fost prim-ministru a avut o serie de suişuri şi coborîşuri, pînă în momentul în care a fost înlăturat de băsescu. dacă nu a fost uitat trebuie să le mulţumească tabloidelor şi emisiunilor mondene, ca politician şi-a dovedit mediocritatea cu vîrf şi-ndesat. să mai luăm nişte nume?
bă, voi vă mai aduceţi aminte de dejeu? a fost prim-ministrul româniei, dar, la fel de bine, ar fi putut fi şi prim-ministrul venezuelei. na! ia să vă văd, ştiţi şi cînd?
ciumara. ăştia mai tinerii, ştiţi cine-i ciumara? ce făcea ciumara?
constantin dudu ionescu. care aveţi două vorbe frumoase despre constantin dudu ionescu?
ulm spineanu? ăsta a murit, vă spun eu.
Nici eu nu am uitat, dar imi este teama ca multi altii au uitat. Cunosc tineri cool de 24 de ani, care nu stiu de mineriade decit ca au fost in 98 si nu s-au intimplat, si care emigreaza pentru ca a iesit presedinte dictatorul de Basescu. Daca iesea Nastase, nu plecau. Bine, nu este mare pacat daca pleaca asta, dar ma tem ca chiar daca multi tin mine, deprimant de multi au uitat
Nu prea ştiu ce s-a întîmplat între 2000 şi 2004.
dap, e bine sa nu uitam de unde a plecat revolutia portocalie. dupa parerea mea au fost schimbari mari din 2004 pana azi.
Nastase si-a pus atat de mult amprenta pe partid,incat in fiecare pesedist care
aspira la o functie de conducere zace un mic nastase.In Ponta zace unul suficient
de mare incat sa preia controlul,daca nu cumva a si facut-o.
Pe cand si votul obligatoriu?
şi poţi să-l şi părăseşti la o adică…
job sucks, life sucks, psd sucks too (am văzut eu pe net un filmuleţ). Deci case are, limuzine are, de supt o suge. E o partidă.
Şi io. Acum PSD e o partidă!
io mă bag
plm, să-mi fut una, atît aşteptam:
http://www.mediafax.ro/politic/ponta-va-exista-po…
mare parte din cei care ne guvernau atunci vin acum la televizor şi se lamentează ce rău e băsescu.
nu băsescu a dat jos guvernul ciorbea, ci cîcîielile guvernanţilor. dacă ţin bine minte, 1000 de partide şi partiduleţe făceau un guvern pentru care au plătit cei mai slabi – ţărăniştii.
mit, adica folclor…
@vt: ca eram chiar colega de partid cu Ciorbea, vin si zic: ce spui tu este un mit, din categoria "un om a muscat un ciine", ce tara e aia in care un ministru da jos un guvern? Daca asa stau lucruile, inseamna ca era totul defect, ce mai conta? Cum crezi ca putea privatiza monstrii industriali (incepusera cu C.P. Teleajen, azi Lukoil) ) – cu galaxii de datorii si interese – un guvern pe care l-a dat jos ministrul transporturilor?!
In Proverbele romanilor se gaseste si "Balega moale putina apa-i trebuie".
Si apoi Nedo se refera la altceva.
@Yeba: in particular e adevarat: PD-ul, prin Base a rupt Guvernul. Pe vremea aia Marinarul era loial lui Roman, Roman a fost cel care a declansat ruptura. Instrumentul insa a fost Basescu. Am o relatare la prima mina din sedinta de guvern in care s-a intimplat. Ciorbea a iesit dupa aia sa spuna ca Base e securist pentru ca i-a spus in privat "n-am nimic cu tine, asa mi s-a spus sa fac". Nu era vorba de loialitate fata de securisti ci fata de presedintele partidului, Roman. E clar ca multi din CDR-istii de pe vremuri nu-l iarta pe Base tocmai de asta.
Păi cum să ne scutească cu lecţiile lui despre democraţie. Fiecare lecţie de-a lui e ca un abur ca să uităm că locul lui e după zăbrele.
Nedo, n-ai mers cu troleul prin Cluj? N-ai auzit hoţii strigând hoţul după ce au tăiat o geantă?
Poate vrei şi o poşetă în cap de la Bombo, că tot veni vorba.
Pacat ca nu va tine memoria la fel de bine si in legatura cu Basescu, cum ar fi faptul ca a dat jos guvernul Ciorbea atunci cand a inceput sa privatizeze monstrii industriali de pe urma carora se faceau bani prin firmele capusa. Selective memory is bliss.
N-am uitat! Apropo de "democratie'….Omului simplu, ca mine, ii era frica sa-si spuna parerea.
para, l-am invatat tot ce stie.
Daca nu era despre Anjelina, presa noastra libera nu-l baga in seama pe artist.
http://www.libertatea.ro/stire/artistul-ion-barla…
Nedo e suparat non-stop, asta e rezultatul lipsei de somn: irascibilitatea.
nu m-am enervat. dar e bine ca, măcar din cînd în cînd, să ne aducem aminte. şi dacă e nesimţit, ce pot să spun? că e maica tereza? nu. spun că e nesimţit.
@Nedo, tu cand te superi, rar, e adevarat, te superi rau. E bine sa nu uitam. Este un prim semn ca am invatat ceva din erorile facute in drumul nostru spre civilizatie. De iertat numai Dumnezeu iarta, si se pare ca, cel putin in cazul lui Nastase, tot Dumnezeu va judeca.
luminiţa, le-am şters: năstase e un tip mişto, păcat că nu ne guvernează. acum e bine?
E fana lui!
.
ba, Gutza, il stii ma pe aurolacu' ala batran, Ion Barladeanu?
S-a intalnit cu Angelina Jolie, ma!
Eu am iertat?
.
Nedo,
iti incarci memoria cu fisiere inutile si-o sa ti se arda hardu' , mai draga. 😛
eu nu am stiut niciodata. e pe bune ce zici tu acolo?
Eu am uitat.