Miscarea Populara, fundatie si partid

Revin la rolul și importanța Fundației Mișcarea Populară.

Este Mișcarea Populară un think tank? Nu. Think tankul e organizație care formulează strategii, doctrine, politici, face cercetare și advocacy. Treaba think tankului, n-o să vă vină să credeți, e să gîndească. Mișcarea Populară nu dă semne că s-ar organiza ca un grup restrîns de gînditori politici, cercetători, ideologi și experți în formulat politici, ci dimpotrivă, își creează filiale și are mii de membri, asemeni unei organizații de masă. Dealtfel, scopul declarat al Mișcării Populare, așa cum reiese din intervențiile fondatorilor, este de a atrage electorat. N-am înțeles ce vrea să facă cu el după ce-l atrage. Îl pune la muncă la think tank?

Este Mișcarea Populară o mișcare grassroot? Nu. Mișcarea Populară nu s-a născut spontan, din revolta unui grup, nici nu este propriu-zis o mișcare, este o structură formală, organizată juridic, cu ierarhii. Nu s-a născut în urma unui protest sau unei campanii, nu este protest, campanie sau adunare de cetățeni revoltați. Să nu ne dăm woodstock sau occupy cînd nu e cazul.

Este Mișcarea Populară un partid? Da. Mișcarea Populară este forma de organizare care precedă Partidul Mișcarea Populară. S-a născut din cauza regulilor extrem de restrictive de la noi (printre cele mai restrictive din lume) privind asocierea politică.

Băsescu trebuia să dea repede un semn de regrupare susținătorilor săi, trebuia să creeze o alternativă organizațională la celelalte partide care se pretind de dreapta.  Fiind Președinte, nu putea anunța un partid și oricum de la anunț la înființarea partidului ar fi trecut mai mult de jumătate de an, aproape un an chiar (atît durează la noi înregistrarea unui partid).

De aici decurg cîteva consecințe.

Scopul principal, unic în momentul acesta, al Fundației Mișcarea Populară este crearea Partidului Mișcarea Populară. Adică:

  • Formularea unei doctrine politice (valori) –  a nu se confunda doctrina cu strategia electorală, valorile cu comunicarea (se întîmplă nu des, se întîmplă aproape întotdeauna). A nu se confund doctrina cu politicile. Aici Mișcarea Populară nu are mare lucru de făcut. Nu trebuie să reinventeze roata. Valorile nu ocupă mai mult de 2 pagini A4. Dacă ocupă mai mult, nu sînt valori, e barbologie de evitat subiectul.
  • Susținerea și promovarea liderilor (susținerea lui Băsescu și promovarea celorlalți lideri, dacă ei există, dar nu prea există – Mișcarea Populară este, notați bine, instituționalizarea politică a lui Băsescu-post mandate prezidențiale – spuneam într-un articol că unica soluție este transformarea lui Băsescu în partid politic, iată că se întîmplă și era cazul să se întîmple)
  • Atragerea resurselor umane, financiare și logistice (recrutarea de membri pentru partid, strîngerea de semnături, atragerea de donații și sponsorizări etc)
  • Crearea structurilor partidului (ierarhii, conexiuni structurale, organizare teritorială, pe orizontală, și ierarhică, pe verticală, reguli, recompense, sancțiuni, disciplină etc) și gestionarea înregistrării juridice a acestuia.
  • Formularea unei strategii politice și electorale: motivații, timing, teme, leadership, disciplină. Cu alte cuvinte: cum e motivată resursa umană a partidului, cînd sînt condițiile propice, care e terenul pe care acționează (temele care trebuie abordate și care avantajează partidul), care sînt liderii cei mai potriviți, care sînt ierarhiile, care este împărțirea atribuțiilor, care sînt recompensele și sancțiunile.

Cel tîrziu în martie 2014, cînd e deadline-ul pentru înscrierea în alegerile europarlamentare și depunerea celor 200 de mii de semnături, toate acestea trebuie să fie gata, frezate, apretate și date cu briantină.

După ce se înregistrează partidul, e gata organizat și participă la alegerile din 2014, abia atunci Fundația Mișcarea Populară își poate regîndi rolul. Se poate desființa sau pierde în neant, sau poate merge mai departe ca think tank (brațul gînditor al partidului, cu 20-30 de doctrinari, cercetători, experți etc). Pînă atunci discuțiile despre think tank, grassroots și alte asemenea nu își au rolul. Fundația Mișcarea Populară e hei rupul Bumbești-Livezeni contracronometru pentru înființarea partidului. Pînă atunci Mișcarea Populară e protopartid, pseudopartid sau partid undercover, ziceți-i cum vreți.

UPDATE. Și mai e ceva. Atunci cînd anunți că vrei să faci partid și să lupți politic, vor veni alături de tine cei care vor să lupte politic, care au ambiții politice, care vor cariere politice și care sînt dispuși să lupte, să investească timp, energie și bani. Atunci cînd anunți că vrei să faci o mișcare civică de jos în sus și că aștepți mase de oameni care să vină cu idei la taclale și să se exprime democratic în adunări, vor veni alături de tine tot felul de oameni fără altă miză decît socializarea, plăcerea de a se asculta și nevoia de a se exprima pe tot felul de teme, care de care mai trăsnite. Nu de idei politice are nevoie un partid de dreapta. Alea există de zeci, sute și chiar mii de ani. Nu trebuie reinventată roata. Un nou partid politic de dreapta nu e psihiatru, nu e un bun ascultător și nu face terapii de grup. Sau poate fi toate astea, dar atunci trebuie să renunțe la orice ambiții politice.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Editorial

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *