Lege si pedeapsa

1. Interdicția, fără discutarea și conștientizarea prealabilă a răului nu face decît să exacerbeze răul însuși. Interdicția, în acest caz, fiind asimilată persecuției, tendința firească este de simpatie cu victima. Absența dezbaterii serioase, documentate, într-o problemă atît de serioasă și atît de complexă, înainte ca legea să fie promulgată, poate duce la clivaj social, resentimente și chiar ură. Pentru români, scăpați de numai 25 de ani dintr-un regim totalitar, criminal (dar neinclus în respectiva lege, deși totalitarismele trebuie tratate si respinse unitar), situația poate fi percepută și ca reinstituire a cenzurii.

3. Contestarea legii de către cît mai mulți, în condițiile de mai sus, va face să se spună, de către unii, că legea chiar este necesară, avînd în vedere, uite, cîți simpatizanți ai mișcărilor și regimurilor extremiste există, cît de răspîndit este, în formă latentă, extremismul printre români. Cercul vicios. Și nimic mai neadevărat. Ce s-a întîmplat în spațiul public românesc din 2002 (de cînd a fost dată OUG nr.31, privind interzicerea organizațiilor și simbolurilor cu caracter fascist, rasist, xenofob și a promovării cultului persoanelor vinovate de săvîrșirea unor acțiuni contra păcii și omenirii) și din 2006 (cînd a afost aprobată, cu modificări și completări, prin Legea 107) care să necesite apariția noii legi? Și dacă aveam și pînă acum legislație, de ce nu a fost aplicată, în cazul în care s-au semnalat infracțiuni care să fi intrat sub incidența legii? Cum nici legea 107/2006, din cîte știu, nu are norme de aplicare nici pînă acum, dacă din această cauză a fost ineficientă, de ce și legea 217 suferă de aceeași hibă?

4. Dezbaterea a început la aproape o lună de la promulgarea legii. Dezbatere vorba vine, că numai despre așa ceva nu e vorba, cel puțin în spațiul virtual. Pe modelul anilor ’40 – ’50, cînd era suficient să fii trimis în fața tribunalului poporului pentru că cineva voia o cameră în plus sau chiar cea în care stăteai, și atunci spunea unde trebuia că ești dușman al poporului – cu ‘legionar’ succesul acțiunii era asigurat – unor paraziți, nici clasă muncitoare măcar, de data asta, zici că li s-a făcut de niște bani cîștigați lejer din delațiuni (copy/paste-ul e la îndemîna oricui acum, material există), la cum au întors toata discuția în înfierarea (iarăși nimic nou) tuturor celor care nu sînt de acord cu ei. Adică cei care semnalează problemele legii.
Oricît ai fi condamnat pîna acum, și fără lege, atrocitățile naziste și ale oricărei mișcări criminale, oricît de dovedit, și pîna acum, pro-Israel ai fi, oricît nu ai fi considerat că Țuțea, de exemplu, merită măcar un status de Facebook, cu un citat din el, dacă îți permiți să critici legea din cauză că nu se referă ȘI LA COMUNISM, ca regim criminal, ești catalogat imediat drept apologet sau cel puțin simpatizant legionar.
O mai zic o dată, și am să o mai zic, noroc că nu am fost contemporani cu unii în anii ’40-’50. Altminteri, cei mai jesuischalie-ști din jesuischarlie-ști, în ianuarie anul acesta, de felul lor. Dar de la cărămida în piept la cărămida în capul celuilalt nu e decît o mișcare simplă a mîinii. 

 5. a) Sub incidența legii intră Ceaușescu, dar nu și comunismul, pentru că el a întinat valorile respectivului regim?

    c) Cu ”elementele fasciste”, cum le-a numit fostul președinte  Iliescu, din Piața Univesității, iunie 1990, ce se întîmplă? Mai avem voie să vorbim despre mineriada de atunci sau nu?
Nu știu, întreb.

(Foto: gandul.info)