Lacomia salveaza Romania

bleen.ro se apropie cu pași repezi de finalul carierei online (locul pe server îi va fi luat de cincinnatus.ro). Bleen.ro va fi scos din online săptămîna aceasta (am făcut deja un backup, ca să aibă nepoții cu ce se duce la Muzeul Bloggingului Politic peste 40 de ani). Iată un alt articol de pe blog, din 11 decembrie 2009. 

26 noiembrie 2009

În sondaje Geoană are aproape nouă procente în faţa lui Băsescu, candidează în grup cu Johannis şi Crin Antonescu, are trei partide mari în spate, PSD, PNL şi UDMR, sprijinul lui Vadim (locul 4 ăn primul tur, cu peste 500 000 de voturi), aproape toate televiziunile (Realitatea TV, TVR1, TVR2, Antena 3, Antena 1, Antena 2 şamd), ziare, posturi de radio, site-uri politice, bloguri, mii de primari, structura teritorială şi logistica  a două mari partide, oameni de afaceri, două institute de sondare etc.

Băsescu are de partea sa un singur partid (şi ăla demoralizat şi demobilizat), niciun candidat important din turul 1 care să-l sprijine, cîteva televiziuni de nişă sau cu audienţă scăzută (B1TV, OTV, Etno TV), pe marile televiziuni are embargou, e supus unui adevărat linşaj mediatic 24 din 24, nu-şi poate transmite mesajele decît prin intermediul unui site, a unui ziar şi cîtorva bloguri. Trebuie să fie agresiv, să atace pentru a recupera distanţa care îl desparte de Geoană, dar nu o poate face atîta timp cît electoratul vrea linişte, nu un scandalagiu notoriu. Singura sa şansă e să-şi provoace adversarul la cît mai multe confruntări directe, pe care însă acesta le evită constant, neacceptînd decît una singură.

7 decembrie

După numărătoarea oficială a voturilor, făcută de BEC, devine clar că Traian Băsescu a cîştigat al doilea mandat de preşedinte.

Ce a intervenit între timp, astfel încît Băsescu să se transforme dintr-o victimă sigură în învingător?

În 26 noiembrie Mircea Geoană era viitorul preşedinte al României. Sau cel puţin aşa credea el şi aşa credeau cei din jurul lui. Uniţi şi prudenţi la început, aceştia văd bătălia deja încheiată şi încep să lupte pentru pradă. Cine e cel mai influent? CIne îl umileşte pe învins? Cine are cele mai mari merite în această victorie? Şi cum reuşeşte să creeze această imagine? Prin mass-media, evident. E modalitatea cea mai facilă şi lipsită de riscuri pentru a intimida Statul şi societatea în ansamblul ei, instituţiile şi angajaţii acestuia, indiferent că vorbim de administraţie, de structurile de forţă sau de justiţie. Ce poliţist, angajat al FIscului, procuror, ofiţer din servicii, judecător, procuror sau jurnalist mai poate avea curajul să deranjeze un individ care face şi desface majorităţi, inventează miniştri şi prim miniştri, pune şi dă jos preşedinţi? Dovadă şi primele reacţii ale presei după întîlnirea lui SOV cu Geoană şi declaraţia primului de la Realitatea TV: “trăim într-o ţară în care preşedinţii depind de SOV”. Ce trafic de influenţă e mai bun decît traficul de influenţă în masă? La toate astea se adaugă ura şi setea de răzbunare a inamicilor lui Băsescu. Sînt siguri pe ei, Băsescu e învins, scrutinul din 6 decembrie nu e nimic altceva decît o formalitate care va consfinţi în mod oficial înfîrngerea. MIza nu e electorală: distanţa în sondaje dintre cei doi concurenţi e suficient de confortabilă pentru a le da celor din tabăra lui Geoană siguranţa victoriei. Nu trebuie decît să aibă răbdare şi să aştepte timpul să treacă. Dar nu au răbdare.

Încep întîlnirile “conspirative”. Nu se mai feresc, ba dimpotrivă, în spatele izului de clandestinitate e o doză importantă de ostentaţie şi demonstraţie. Vor să arate că ei sînt stăpînii şi toată ţara (şi, mai ales, instituţiile statului) trebuie să ştie asta. Patriciu se întîlneşte cu SOV, cu Meleşcanu şi SRS, cu Crin Antonescu, SOV se întîlneşte cu Geoană. O fac seara sau noaptea, “pe furiş”, cu paparazzii după ei. O lecţie învăţată de la minivdetele de tabloid: suni paparazzul şi îi vinzi pontul. După care te laşi fotografiat din toate unghiurile care te avantajează, întîlnindu-te cu politicieni, viitori prim miniştri, viitori preşedinţi, cu toţi viitorii potentaţi. Te imunizezi în faţa statului. Îţi creezi din aceste imagini o aură care acţionează ca un scut în faţa oricărei incercări a autorităţilor statului de a te deranja. A început lupta pentru pradă. S-a sfîrşit bătălia, inamicul e învins, acum începe împărţirea prăzii. Aliaţii se pîndesc, se suspectează, se întrec pentru a fi primii care ajung la pradă şi care pleacă cu halca cea mai mare.

Cei mici se înghesuie, se ridică pe vîrfuri pentru a fi văzuţi, dau din coate pentru a ajunge în primele rînduri. Ciuhandu pune în scenă reconcilierea, Johannis participă la întîlniri electorale, pesedişti şi penelişti de peste tot îşi aduc obolul, dau o mînă de ajutor, se bagă în seamă, jurnaliştii execută linşajul mediatic cu un exces de zel demn de o cauză mai bună.

Însă miza adevărată e la cei mari, la SOV, Patriciu şi Voiculescu. Ies din penumbră şi îşi delimitează teritoriile. E însă o luptă contracronometru. Sînt oportunităţi care nu trebuie pierdute. Aşa se explică graba cu care Patriciu a scos filmul de la Ploieşti, deşi putea să aştepte pînă în joia de dinaintea alegerilor. Nu a fost o mişcare electorală. Dacă ar fi fost, Patriciu nu ar fi apărut public şi nu şi-ar fi legat numele de respectivul filmuleţ. Şi l-ar fi dat mult mai tîrziu, cînd Băsescu nu ar mai fi avut timp să contracareze efectul devastator al publicării. Jurnaliştii din trusturile Realitatea-Caţavencu şi Intact, la concurenţă, îl dau pe post de mii de ori, ca şi cum ar fi plătiţi la numărul de difuzări (ceea ce nu e exclus). Patriciu e cel care a făcut primul pas, cel care s-a detaşat în inamicul nr 1 al lui Băsescu şi care a încercat să-i dea lovitura finală şi să-şi aroge meritul victoriei prin KO.

SOV nu numai că se mişcă mai greu şi rămîne pe locul doi la capitolul moguli dar îşi vede şi actuala poziţie de forţă ameninţată în urma interviului dat de Geoană lui Tolontan, ăla cu maleficul turbulent şi a arestării lui Nicolae Popa. Nu că i-ar fi fost frică de Geoană, dar o asemenea declaraţie venită din partea viitorului preşedinte al României i-ar fi slăbit autoritatea în faţa autorităţilor statului. Ori de autoritate şi de imaginea de forţă are nevoie cel mai mult acum, pentru a scăpa de cartoful fierbinte numit Nicolae Popa. Decizia lui SOV, la fel de genială ca şi cea a lui Patriciu, e să se folosească de media pentru a-şi delimita teritoriul, pentru a-şi afirma poziţia de forţă în faţa concurenţilor şi în faţa autorităţilor publice. Şi cum poţi face asta mai bine decît prezentînd ţării întregi noul tău angajat? Care, surpriză, e chiar viitorul preşedinte al ţării. Şi SOV nu se mulţumeşte cu chemarea lui Geoană în miez de noapte la el acasă pentru a anula efectul mediatic al acelui “malefic şi turbulent” ci pune bomboana pe colivă (pe care a confundat-o cu cireaşa de pe tort), făcînd publică relaţia de prietenie cuGeoană, veche de patru ani, şi vorbind şi despre o întîlnire în 2004, într-o parcare cu actualul preşedinte, Traian Băsescu. Nu a fost o mişcare electorală şi nici o capcană întinsă lui Geoană. Nu a schimbat macazul. Pur şi simplu nu a mai avut răbdare şi a supralicitat de frica a ceea ce i s-ar putea întîmpla din cauza arestării lui Nicolae Popa. Să nu uităm că în acele momente, pentru ei, Geoană era viitorul preşedinte al României. Ori e bine să ştie toţi poliţiştii, ofiţerii de informaţii, jurnaliştii, procurorii şi judecătorii din ţara asta că SOV e stăpînul, că preşedintele ţării (peste numai cîteva zile) e la cheremul lui, e jumate prieten, jumate slugă, că-l cheamă la orice oră din zi şi din noapte, cînd are el chef, şi ăsta se duce. Şi, bineînţeles, că declaraţia cu maleficul turbulent nu era serioasă, era un aranjament făcut dinainte între doi vechi prieteni. Aşa, ca să nu existe dubii, să nu înţeleagă greşit vreun procuror sau judecător.

Patriciu, SOV, Voiculescu, Crin Antonescu, Orban, Johannis sau Ciuhandu, la fel ca şi Geoană, au fost siguri de victorie şi au ţopăit prea devreme. Iar în ultimele zece zile de campanie, tabăra lui Geoană nu a mai făcut campanie ci doar trafic de influenţă la nivel naţional, bine mediatizat şi punctat cu demonstraţii de forţă. Toţi, inclusiv Geoană, au amestecat euforia,  vanitatea, ura, nerăbdarea, excesul de zel şi lăcomia într-un cocktail de droguri tari, de sub al cărui efect s-au trezit abia în dimineaţa de 7 decembrie. Urmează mahmureala şi sevrajul.

S-au jucat de-a prădătorii în oglindă şi au crezut că văd în privirile de bovină sclipiri de felină şi au uitat că inamicul lor e singurul prădător pur-sînge din politica românească. Rămîne antologică şi demnă de Animal Planet imaginea de la confruntarea televiztă, cu Băsescu stînd cîteva minute cu colţii în gîtul lui Geoană, suficient cît să cîştige alegerile. Ţopăiala de căprioară tîmpă a ultimului e doar scena tragică cu care se încheie documentarul.

PS. Acest articol e rezultatul cîtorva meciuri de ping pong pe messenger cu Florin Cojocariu, începute pe 26 noiembrie, în seara apariţiei filmului de la Ploieşti. Şi încă mai jucăm.