Comportamentul președintelui Johannis sau ”modelul de președinte” pe care îl promovează nu este nou. Acest model a fost proiectat încă din vara lui 2013.
Proiectul de modificare al Constituției inițiat și promovat de USL, cu PNL și Crin Antonescu în fruntea Comisiei de revizuire, a creionat modelul prezidențial pe care îl vedem aplicat astăzi de Klaus Johannis.
Chiar dacă Constituția nu s-a modificat încă, Johannis ne oferă în premieră un teasing pentru ceea ce este foarte probabil să urmeze.
Astfel:
Johannis nu se luptă cu premierul. Johannis se întâlnește, discută, cooperează și convine cu premierul.
Premierul este cel care comunică deciziile și administrează țara. Este vioara întâi pe scena politică. Premierul este cel care dă tonul și setează agenda media. Rolul de prim-jucător al țării îi revine premierului, nu președintelui.
Johannis nu se luptă cu Parlamentul. Johannis ia act, observă sau, eventual, nu trece cu vederea. Însă Johannis nu acuză, nu se războiește și nu cheamă la ordine.
Parlamentul trebuie să se recredibilizeze și să recapete încrederea cetățenilor.
Johannis își dorește un Parlament puternic. Nu întâmplător, primul discurs în calitate de președinte a avut ca temă ”recredibilizarea Parlamentului”.
Partidul care are majoritatea parlamentară necesară să desemneze premierul decide și numele viitorul premier. Johannis nu se implică în jocurile din interiorul partidelor și nu are preferințe. Numele premierului îi este indiferent. Partidul este cel care decide.
Johannis este deasupra jocurilor din interiorul partidelor și deasupra luptelor politice duse în mocirlă. Johannis poate colabora atât cu un premier PNL, cât și cu un premier PSD.
Cine pierde – cine câștigă
Un președinte decorativ este atât pe placul partidelor politice, cât al structurilor de forță.
Noul PNL – vechiul PDL și vechiul PNL – nu își doresc să retrăiască experimentul Băsescu. PDL este încă timorat de umbra fostului președinte, în timp ce PNL își mai tratează și acum cicatricile provocate de Băsescu în perioada 2004-2008.
PSD este un alt partid care suferă de complexul Băsescu. Candidat sau nu, Băsescu le-a suflat de trei ori funcția de președinte celor din PSD. 2004, 2009 și 2014 vor rămâne în istoria PSD marcați drept ”ani negri”. Teama pe care o inspiră încă partidul lui Iliescu, Năstase și Ponta, atunci când ajunge în apropierea Palatului Cotroceni, nu poate fi atenuată decât dacă această funcție este golită de conținut. De mai bine de 10 ani, poporul nu vrea ca PSD să dețină puterea totală. Însă un președinte aproape decorativ nu sperie pe nimeni. PSD va avea șanse reale să ocupe din nou Palatul Cotroceni doar când această funcție va fi golită de conținut. Amputarea atribuțiilor prezidențiale este singura șansă pentru PSD să își mai treacă în portofoliu funcția de președinte al României. Chiar Victor Ponta a reluat în plină campanie electorală tema necesității amputării atribuțiilor prezidențiale.
Victor Ponta, 19 octombrie 2014 (sursa: RomâniaTv): “Eu aş fi un preşedinte parlamentar, ca un preşedinte ales de Parlament, dar ales prin vot universal. Este valabil pentru Polonia, Bulgaria, Austria, sunt mai multe ţări în care preşedintele, deşi este ales prin vot direct, nu stă toată ziua peste Guvern. E un singur caz în Europa, Franţa, în care preşedintele are puteri executive sporite”.
Structurile de forță – sunt un alt actor care nu își mai doresc ca ”accidentul” Băsescu să se mai repete. Capii serviciilor s-au săturat de un președinte mână forte. Gustul dulce al libertății este mult prea puternic. Un președinte ales de popor, înzestrat și cu o personalitate puternică, este greu de controlat sau de înlăturat de la putere. Cele două referendumuri, din 2007 și 2012, au demonstrat că poporul nu este dispus să renunțe la cel pe care l-a votat, chiar dacă acesta nu mai beneficiază de foarte multă popularitate. Un premier, în schimb, este mult mai ușor de controlat. Fără să fie investit cu putere direct de popor, dependent de jocurile de putere din partide și din Parlament, acesta este mult mai ușor de înlăturat de la putere (precedentul Boc și MRU). Structurile de forță pot să controleze, să manipuleze și să influențeze mult mai ușor și cu resurse mai puține masele restrânse – partide și Parlament – decât masele mari – populația.
Modificarea Constituției pentru a diminua puterile președintelui în raport cu premierul este soluția câștigătoare atât pentru partide, cât și pentru structurile de forță. Rolul de prim-jucător al țării îi va reveni premierului, însă acesta este lipsit de cel mai puternic atuu: votul direct al poporului.
Primul-jucător al țării va fi ”ales” de Parlament. Poporul trebuie să-și recapete încrederea în Parlament, iar în acest sens se va trece la sistemul de vot pe liste. De asemenea, poporul trebuie să își recapete încrederea în partidele politice. PNL și PSD sunt curățate cu ajutorul DNA și adoptă rezoluții de integritate.
Demonizarea lui Băsescu
Singurul impediment pentru ”operarea” și ”amputarea” atribuțiilor prezidențiale nu îl constituie nici CCR ( ”lecția” Greblă a fost asimilată și învățată”) și nici Comisia de la Veneția. Singurul impediment îl constituie…poporul. Care, foarte probabil, nu va accepta să voteze un președinte decorativ și castrat de principalele atribuții prezidențiale. Pentru a fi convins mai ușor, poporul trebuie să ”înțeleagă” că un președinte cu atribuții sporite este un ”rău” pentru țară. Iar demonizarea lui Traian Băsescu servește perfect acestui scop. ”Regimul Băsescu” trebuie portretizat ca fiind cea mai coruptă și cea mai urmărită penal putere din România. Poporului trebuie să i se prezinte un film în care Traian Băsescu, folosind pârghiile de putere pe care i le-a oferit actuala Constituție, a dezvoltat și a patronat adevărate rețele mafiote, în timp ce același popor suferea tăieri salariale. Poporul trebuie să înțeleagă că o putere prea mare corupe, iar ”accidentul” Băsescu nu trebuie să se mai întâmple. ”Regimul Băsescu” trebuie asociat cu următoarele atribute sau simboluri: abuz, mafie, clan, corupție, genți cu bani, etc. În momentul în care campania de demonizare a lui Traian Băsescu își va face efectul, poporul va accepta cu mult mai mare ușurință amputarea atribuțiilor prezidențiale. Tot în acest scop, în paralel cu demonizarea lui Băsescu, poporului i se servește modelul Johannis. Modelul ”președintelui altfel” care și-a amputat de bună voie atribuțiile prezidențiale.
Amputarea atribuțiile prezidențiale în viziunea USL (PNL+PSD)
– Rol formal în desemnarea premierului: Președintele desemnează drept candidat pentru funcția de prim-ministru pe reprezentantul partidului sau alianței care a obținut cel mai mare număr de mandate la alegeri.
– Președintele nu mai beneficiază de imunitatea prezidențială, cu excepția celei pentru declarațiile politice.
Obs: Johannis declara chiar în campania electorală că este dispus să renunțe la imunitatea prezidențială.
– La numirea judecătorilor şi procurorilor, rolul şefului statului ar urma să fie strict ceremonial, de semnare a decretului, propunerile de desemnare venind de la Consiliul Superior al Magistraturii.
– Președintele, obligat să numească miniștrii propuși de premier în caz de remaniere
Obs: Johannis nu a avut nicio obiecție față de numirea lui Teodorovici la Finanțe, deși actuala Constituție îi permite acest lucru.
– Președintele nu mai poate cere urmărirea penală a unui membru din Guvern. Miniștrii beneficiază de o imunitate sporită. Astfel, odată pornită urmărirea penală în cazul unui ministru, decizia de suspendare din funcție va reveni președinților celor două Camere din Parlament, nu președintelui țării, ca în Constituția actuală.
– Președintele nu mai poate convoca un referendum fără aprobarea Parlamentului.
(Foto: agerpres.ro)
