Învăţăturile Abisiniei Sensual către fiica sa imaginară, Rolexia

Rolexia a dat dovadă de o cuminţenie filială exemplară. Şi-a zis în barbă că nu ar avea nimic de pierdut dacă ar încerca să aplice sfaturile şi directivele de pe linie maternă, însă purcederea la aplicare fu mai dificilă decât şi-a imaginat până şi imaginara noastră. Lipsa criteriilor şi a experienţei a născut, la începutul începuturilor, nişte situaţii extrem de interpretabile.
Buuun. Deci, cu manichiuristele. Flauşarea puloverelor e uşor de observat, dar cum naiba îţi dai seama ca ai de-a face cu nişte unghii false? După câteva bâjbâieli şi ezitări, se stabili că luciul nefiresc, forma scârbos de perfectă şi mai ales lungimea peste medie sunt nişte repere solide.
Cu ceasurile a fost şi mai greu. Rolexia a combinat cercetarea de teren (ajunsese să înveţe pe dinafară oferta curentă de la HelveTanţa şi Ciocellini) cu sfântul goagăl. Când nu era sigură pe ea, se ducea oficial să-şi pudreze nasul, dar fie vorba între noi, scotea repede the almighty smartphone, dădea o căutare cu modelul orlojer care spânzura de mânuţa supirantului şi în nouă cazuri din zece se lămurea pe dată.
Cu maşina făcu o şmecherie. Pe prima (din lungul şir care avea să urmeze, într-o ordine ascendentă a cailor putere şi a dotărilor opţionale) o vându şi îşi luă de toţi banii brelocuri din cristale Swaroski, piele de viţel extravirgin şi fildeş din coastă de fildeş. Se felicită apoi singură pentru isteţimea sa, această investiţie, care ar fi putut părea nebunească în ochii unui neavizat, o scuti de mult timp în mod cert şi iremediabil pierdut pe sugestii deloc subtile. (Vă daţi seama ce s-ar fi întâmplat dacă maică-sa nu ar fi avertizat-o despre crasa inutilitate a sugestiilor subtile la adresa gintei masculine? Gândul ni se sparie spărios.)
Cu inelele a fost foarte simplu. Şi-a făcut un om de încredere, bijutier din tată-n fiu pe Calea Moşilor şi îl consulta ori de câte ori era cadorisită cu bijuuri. Îi plătea meseriaşului o sumă lunară, era ca abonamentul la fitness.
Cu solarul, hm, era jale. Uita tot timpul să îşi ia lecitina! Până la urmă a găsit o prietenă „adicţionată” de UVA şi UVB şi mergeau împreună. Problema era că trebuia înlocuită cam la şase luni, se îmbolnăveau toate de aluniţozită cronică şi se dezadicţionau.
Cu hair-styliştii nu a fost nicio problemă. A găsit unul dispus să o blond-oxigeneze pă peste tot şi de câte ori dorea. Case closed.
De biblioteci şi muzee nici nu a fost nevoie să se ferească. Pur şi simplu nu a a avut ocazia. Posibil ca aceste instituţii să fi existat în nişte universuri paralele.
Lecţia cu decolteul a fost de bază, magnetismul exercitat de nişte rotunjimi executate cum trebuie fiind de foarte mare ajutor. Eşarfele hermeneutice le băga repede la un second-hand, iar programarea operaţiilor mamelonice era deja stabilită pe două decade în avans.
Cât despre buldogii francezi, ţinu la ei mai ceva ca la poşete. La început ba îi uita la masaj, ba mureau de deshidratare, dar după un timp s-a prins cum stă treaba şi trei pe an îi ajungeau. Erau fermecători. Mai şarmanţi decât majoritatea portofelelor cu picioare din proxima-i proximitate.

Viaţa şi opera preţioasei Rolexia vor face cât de curând obiectul unui cărţi, care va deveni best-seller, nu ne îndoim. Mihaelele, Andrelele plus fătucile de la rubrica sport să se pregătească de o concurenţă extrem de serioasă, neloială şi turbo-plenipotenţiar-incendiară.