Cheie de descifrare. Cretinia se recunoaşte după efectele, sinistre, asupra societăţii. E de două feluri: structurală şi funcţională. Cretinia structurală înseamnă că, prin structura creierului, respectivii nu pot fi decît cretini. Sînt extrem de puţini. În cretinia funcţională, deşi structura creierului le-ar permite să fie necretini, ba chiar foarte inteligenţi, respectivii îşi umplu mintea numai cu cretinii şi funcţionează perfect cretin. Sau perfecţi cretini, cum preferaţi. Sînt fie foarte mulţi, fie clar majoritari. Cretinia funcţională e molipsitoare, dar reversibilă. Decretinizarea depinde, însă, EXCLUSIV de dorinţa individuală de decretinizare, prin acceptarea adevărului. Dorinţa aceasta e foarte greu să apară, adesea imposibil. Dependenţa de cretinie e tragic de puternică, iar sevrajul, insuportabil pentru cei mai mulţi. Totuşi, adevărul merită spus, în speranţa, oricît de iluzorie, a limitării numărului de victime omeneşti. Lectură plăcută.
E simplu. Ne-au condamnat la moarte. Aşa, cu de la ei putere, ca orice asasini. Ar trebui condamnaţi la moarte. Pentru asasini, e singura pedeapsă dreaptă. Raţională. Morală. Altfel, vor asasina iar. Şi iar. Şi iar. Data viitoare, poate nu cu dezinfectanţi diluaţi, tip Hexi Pharma. Poate cu medicamente. Cu alimente. Cu orice vor găsi. Şi vor găsi. E tot ce ştiu, fiindcă e tot ce vor: să facă munţi de bani, chiar şi asasinîndu-ne. Că altfel, cum? Ce-a mai rămas? Muncă cinstită? Haide, bre, zău!…
De altfel, cică o merităm. Fiindcă am fi proşti. Proştii merită să moară, nu? Iar noi, aparent, sîntem prea proşti. Dovada: îi credem pe cuvînt. Nu le punem întrebări, nu le cerem socoteală. Şi nu îi pedepsim. Drept. Raţional. Moral. Aşa că vor continuă să ne asasineze. În serie. În masă. Iar Statul, care ar trebui să ne apere, va găsi, iar, căi să nu vadă asasinii. Sau, dacă îi vede, să uite. Că ne asasinează. Ca orice Stat Asasin.
Nu crede. Nici cu Miliţia.
E imposibil să nu fi ştiut. Chiar dacă spun că n-au ştiut. Iar noi, prea proşti fiind, îi credem. Şi ni se face milă. Şi îi iertăm. Nu? Creştineşte, chiar. Că vin, inevitabil, şi cu Biblia. N-au cum să nu vină. Cum intră în rahat, fuga la Dumnezeu. “Vedeţi? Scrie clar: «Să nu ucizi.» Punct. Condamnare la moarte? Nici Dumnezeu nu vă dă voie. Şi, oricum, nu vă dă voie UE. Ideea e depăşită. Primitivă. Barbară. Exclus.” Nu?
E simplu, dar greu. Simplu de înţeles ce au făcut. Greu, însă, de crezut că e adevărat ce au făcut. Pentru mulţi, imposibil de crezut. De-aia şi reuşesc să facă tot ce fac, alde Hexi Pharma şi Statul care îi patronează: fiindcă nu vă vine să credeţi că sînt ce sînt. Asasini plătiţi. N-au făcut-o pe gratis. Ci pe bani. Grămezi de bani. Asasinat înseamnă omor cu premeditare şi cu rea intenţie. Au premeditat. S-au adunat undeva, într-o cameră, la o masă, şi au hotărît să dilueze dezinfectanţii medicali. Cu bună intenţie? Sigur că nu. Ştiau că fac rău. Ştiau că vor omorî oameni. De unde ştim că ştiau? E simplu, extrem de simplu: fiindcă au minţit.
Dacă nu ştiau că fac rău, puneau pe etichete concentraţia reală. “Uitaţi, i-am diluat, dar n-are nimic. Nu trebuie concentraţii mai mari. Merge şi cu concentraţii mici. Extrem de mici. De fapt, aşa merge cel mai bine. Ce ziceţi? Că e o cretinie? Altceva aţi învăţat la facultate? Inclusiv din manuale străine, de prestigiu? Păi vedeţi? Tocmai asta e: străinii ne iau de proşti! Sînt lacomi. Prea lacomi! Bagă concentraţii mari doar ca să jupoaie poporul nostru de bani, cu marfă scumpă. Dar noi sîntem deştepţi. Cei mai deştepţi. Şi patrioţi. Cei mai patrioţi. Genii, ce mai! Nu, ce vă vindem noi nu e poşircă asasină, e sănătate curată. Viaţă, tată!!! VIAŢĂ!!! Hai, luaţi cu încredere.”
Da’ mă-ta?
Numai că n-au pus concentraţiile reale. Au pus concentraţii fictive. Cele recunoscute pe plan internaţional. Exact cît trebuie de mari ca să apere bolnavii de infecţii. Ştiau. Dar au hotărît să mintă. Cu cele mai rele intenţii cu putinţă. Sigur, rele pentru noi. Pentru ei, cele mai bune. Cele mai bune ţoale, cele mai bune maşini, cele mai bune hoteluri, cele mai bune orice. “Bă, da’ o să înceapă să moară viermii ăia. Cum facem atunci?” Chiar. Cum? “Sînteţi idioţi, sau ce? Deja mor pe capete de la infecţii, în mizeriile alea de spitale. Ei, şi-o să moară mai mulţi. Aranjăm şi statisticile, cum am aranjat şi controalele de calitate. Mare rahat! De parcă n-ar mai lua nimeni şpăgi!” Normal. “Băă, da’ dacă se îmbolnăveşte mama?”
Chiar. Dacă se îmbolnăveşte mă-ta, tac-tu, copilu’? “E clar, sînteţi oligofreni. Păi din mormanele de bani pe care le facem, nu-ţi ajunge, bă, să-i duci, în morţii mă-sii, la Viena, la Paris, la Londra, la New York? În morţii mă-sii!” “Drumul cu avionul durează, dacă e o urgenţă, ceva?” “Dacă e o urgenţă, ceva, ia-ţi dreaqu’ casă acolo, ţine-i acolo şi nu mă mai f… la icre. Ce, n-ai bani?” “Ei, normal că am.” Pam, pam! Asasini, patronaţi de un Stat Asasin. Ştiau exact ce fac. Cu premeditare şi intenţie monstruos de rea. Ne-au condamnat la moarte, pe toţi. Nu conta cîţi vor muri din prima şi cîţi vor scăpa, o vreme. Nu-i interesa aspectul. Normaaal. Monştri imparţiali.
Dar nu sînt toţi aşa, ce Dumnezeu! La firmele producătoare, la spitale, la Agenţii, la Guvern, la Servicii, la Procuratură, nu sînt toţi asasini! Corect. Atunci, să nu mai tacă. Să nu mai pretindă că n-au văzut, că n-au ştiut. Să spună. Adevărul. Dacă nu sînt asasini. Dar unii sînt. Iar celorlalţi le e frică. Gen inclusiv de moarte. Tocmai fiindcă asasinilor nu le e frică. De moarte. Care moarte? Aia cu care nu-i poate pedepsi Justiţia? Statul de drept? He, he. Dreptul cui? Statul cui? Justiţia cui? Deci ciocu’ mic şi joc de glezne, că nu se ştie… Dacă vă calcă tramvaiul în lift? Că mare lucru n-ar fi.
Crăpaţi, ba, că oricum crăpaţi!
Dacă nu credeţi că monştrii există, dacă ezitaţi încă, atunci poate n-aţi înţeles exact în ce constă crima lor. Oroarea pe care au comis-o. Iată: dacă în flacoane puneau apă chioară, nu dezinfectanţi diluaţi, era incomparabil mai bine! Sînt bacterii si virusuri care mor la contactul cu apa chioară. Pur şi simplu, se umflă cu apă chioară pînă crapă. Iar apa chioară îi poate îndepărta mecanic. Evident, cei mai mulţi patogeni nu sînt deranjaţi deloc de apa chioară. Numai că există un echilibru între patogeni. În mod natural, cei mai periculoşi, cei mai nenorociţi, sînt puţini. Îi ţin în frîu ceilalţi, mai pămpălăi. Cu toţii concurează pe acelaşi teritoriu, pentru aceeaşi păpică. Apa chioară nu strică proporţia. Dezinfectanţii diluaţi, da. O modifică în mod catastrofal. Mai exact: criminal. Iar crima e în serie, şi în masă.
Dezinfectanţii diluaţi omoară, totuşi, nişte patogeni. Pe cei slabi. Pămpălăii mor şi lasă câmp liber nenorociţilor, care se înmulţesc masiv. Balanţa basculează, dezastruos, în favoarea celor mai ucigătoare exemplare. Totodată, dezinfectanţii diluaţi îi întăresc pe nenorociţi: sînt prea slabi ca să-i omoare, dar sînt suficient de tari ca să le declanşeze mecanismele de adaptare. Rezultă noi generaţii de agenţi infecţioşi extrem de nocivi şi de rezistenţi. Pămpălăii dispar şi rămîn doar nenorociţii cei mai nenorociţi. Unii sînt imposibil de distrus. Iar dacă pacientul se infectează, nu există tratament. ABSOLUT NICI UN TRATAMENT. Şi în fine…
O nouă peliculă românească de succes
Dezinfectanţii diluaţi formează o peliculă pe suprafeţele şterse – de la podele, pereţi şi chiuvete, la aparatură şi instrumentar medical. Pelicula reţine agenţii infecţioşi. Cît să le dea şanse maxime să se se răspîndească – şanse pe care nu le-aveau fără dezinfectanţii diluaţi. Apa chioară nu forma pelicula protectoare pentru patogeni. Apa chioară nu declanşa mecanismele de rezistenţă. Apa chioară nu înclina balanţa în favoarea celor mai periculoase tulpini. Apa chioară nu selecţiona, artificial, agenţi infecţioşi care pot fi de neoprit. Evident, apa chioară n-ar fi rezolvat mai nimic. Dar n-ar fi făcut răul cumplit declanşat prin dezinfectanţi diluaţi. Sau prin dezinfectanţi din străinătate, absolut ineficienţi, cumpăraţi în cadrul aceleiaşi mascarade criminale, cu aceleaşi consecinţe ca şi în cazul produselor Hexi Pharma.
Rezultat: enorm de multe morţi inutile. Mii de asasinate. Căci bolnavii aceia, omorîţi de infecţii intraspitaliceşti, au fost asasinaţi. În serie. Şi în masă. Urmează alte asasinate. Patogenii rezistenţi îşi fac cuib peste tot, în tencuială, în canalele de cabluri, în zidărie. Sînt foarte greu de eliminat. Uneori, imposibil. Ar trebui dărîmată clădirea. Dar, vedeţi, problema nu se rezumă la spitale. Patogenii mortali, nou selecţionaţi, sînt luaţi, involuntar, de personal, de bolnavii externaţi, de vizitatori, pe haine, pe mîini, pe piele, pe orice, şi răspîndiţi pretutindeni. Oriunde ajung purtătorii, şi în ţară, şi în străinătate. Chiar şi cei sănătoşi-tun riscă să se infecteze după o banală viroză care le slăbeşte imunitate, sau după un accident cu sîngerare. Nu mai vorbim de cei şubreziţi de boli cronice. E o sinistră loterie a morţii. Spitalele româneşti au ajuns, efectiv, uzine de arme biologice. Oricine, oricînd, oriunde se poate întîlni cu moartea. Poate scapă. Poate nu. Eu am scăpat. Bolnavul operat în sala de alături a luat un clostridium. După o lună, rămînea internat, în ghearele infecţiei.
Found in translation
Efectiv, ne-au condamnat pe toţi la moarte. Sigur, nu deodată, ci pe rînd. E marfă pentru toată lumea!!! Şi-atunci? Monştri ce pedeapsă merită? Condamnare la viaţă? Toată în puşcărie, dar viaţă? “Da, da! Exact! De altfel, scrie şi în Biblie, nu doar în legislaţia UE.” Tocmai, că nu. Nu scrie deloc aşa. Dar deloc. Greşiţi fundamental. Consultaţi ediţiile mai recente, în limba engleză. Veţi constată că, în Cele Zece Porunci, nu scrie: “You shall not kill”. Ci altfel. “You shall not murder.” Murder. Crimă, asasinat. “Să nu asasinezi.” A fost o serioasă problemă de traducere, pe care anglofonii au îndreptat-o, însă, prin raportare la sursele cele mai vechi, în ebraică. Problema s-ar tranşa uşor şi la noi, dacă “a omorî” şi “a ucide” n-ar fi sinonime.
În ce priveşte pedeapsa pentru asasinat pe care trebuie să o dea Justia, şi DOAR Justiţia, Biblia e fără echivoc: moartea. Păcat capital, pedeapsă capitală. Iar Biblia, oricît se mint unii că n-ar fi aşa, e baza Legii în Occident. Adică în Civilizaţie. Faptul că prea mulţi au întors spatele Moralei Absolute din scriptura creştină, unica raţională, îmbrăţişînd relativismul moral, n-a dus decît la catastrofe. Adevărul acesta e pretutindeni în jur. Îl puteţi rata numai dacă doriţi. “Totuşi… Asasini? Arme biologice? Tabloidism ieftin! Cine ştie care-i adevărul?”
Care anume? Acela că se moare inutil în spitale, de la infecţii foarte grave, care nu apar din senin, ci doar prin acte criminale? “Dar dacă apar din senin?” Desigur. Pe vremea lui Mincu, în cazul Calinciuc, fetiţa îmbolnavită după naştere cu HIV-SIDA, cu mama perfect sănătoasă, mafia în alb a negat, în mod dezgustător, că ar fi fost infectare din culpă medicală. Sugerînd că poate copilul a luat SIDA din aer! “În fond, de ce nu? Nu?” Mda. Conform relativismului moral, “nu există adevăr absolut, adevărul e doar relativ.” Dacă vă concentraţi un pic pe acest enunţ fondator, care a generat, integral, dezastrul în care supravieţuim, veţi realiza, destul de uşor, că e o cretinie totală. Absolută. Dar, cum spuneam la început, e strict o chestiune de dorinţă individuală. O aveţi? Poate n-ar strica. Sigur că adevărul absolut există şi poate fi cunoscut. Concret: asasinii există şi pot fi identificaţi. Toţi. Lucrurile au ajuns oribil de departe. Catastrofa trebuie oprită. Cu pedeapsa cuvenită. În situaţii excepţionale, legile capătă şi excepţii. În cazul acesta, ar fi obligatoriu.
