Iluzia unității. Pentru un Partid Popular

Citim pe hotnews că e scandal mare în PDL. Bătrînii bișnițari nu sînt de acord cu felul în care e condus partidul. Se cere amînarea alegerilor interne și Frunzăverde iese la contraatac. Traducerea acestor tensiuni neclare e următoarea: Cei care sînt în PDL pentru afaceri nu vor să încaseze costul reformei. Băsescu i-a pus la zid și i-a obligat să-și asume și reforma și principiile de bază ale dreptei iar ei nu vor. În numele unității se cere amînarea alegerilor interne însă, în realitate, se urmărește împingerea responsabilității către Boc și echipa lui care să încaseze tot decontul la eventualele alegeri din primăvară. Atunci bătrînii bișnițari își vor freca mîinile: adio Boc, adio Baconschi, adio curent creștin-democrat în PDL.(Apropos, Frunzăverde nu se declara creștin democrat?) În realitate alegerile ar trebui ținute cum a fost stabilit iar Boc ar trebui să decapiteze vechea gardă numind numai tineri în pozițiile de prim-vici. Asta pentru că Guvernul și Boc trebuie reconfirmați politic și trebuie să scape definitiv de presiunile interne înainte de a intra în grosul reformelor și al deciziilor nepopulare. A împinge alegerile pentru anul viitor înseamnă să șubrezești la maximum guvernul Boc supunîndu-l la luni de zile de presiuni, atacuri și tracasări interne în PDL.

Băsescu a forțat prin anunțul lui ne-echivoc al unor măsuri de dreapta o lămurire ideologică la vîrful PDL. Așa cum arată însă lucrurile, vechea gardă nu e dispusă să cedeze prea ușor. Interesul național e ultimul lucru la care se gîndesc cînd începe să-i ardă la buzunare și la popularitate. (vă mai amintiți ieșirea ipocrită a lui Berceanu cu impozitarea posesorilor de Q7? Où sont les democrates d’antan?) Dacă alegerile sînt împinse spre anul viitor, pînă în primăvară vom asista la o guerilla interioară continuă împotriva lui Boc și a noilor veniți în partid. Vom vedea cu uimire trădări la voturi și PDL-iști care vor vota ca PSD-ul din motive de popularitate. Reforma va fi compromisă.

De aceea revin la o soluție de care am mai amintit și care nu e nici pe departe atît de fantezistă pe cît pare la prima vedere: Reformatorii să facă un nou partid, cu sprijinul explicit al lui Băsescu. Un partid popular la care toți cei care vor reforma dreptei și a statului, liberali, creștin democrați, conservatori, să poată adera. Partidul poate fi condus de Boc care să rămînă prim ministru. Sau de Valeriu Stoica, care să fie numit prim ministru. Nu cunosc detaliile tehnice și juridice, sînt sigur că există complicații și piedici, important e principiul. Scepticii pot revedea istoria UMP francez și, mai ales, cum și de ce a fost înființat. Sînt sigur că există și alte exemple de astfel de mișcări de reorganizare radicală. Vechea gardă să rămînă cu PDL-ul lor și să se alieze cu cine poftesc în Parlament. Chiar și cu noul partid care și-ar asuma costurile reformei în timp ce Berceanu va lupta pentru impozitarea cruntă a posesorilor de Q7, X6 și Hummere. În fond accesul la banii guvernamentali nu mai e chiar o mare scofală în vremurile astea.

Soluția răspunde la cîteva probleme:

– unitate cu forța nu există iar un război de uzură în interiorul PDL va fi fatal tuturor.

– ar sinconiza primele măsuri economice de dreapta cu un adevărat partid de dreapta. Fapte nu vorbe. Reforma ar întări, nu ar uza.

– ar crea o structură cu adevărat deschisă care, paradoxal, ar crește în perioadă de criză prin recuperarea dezamăgiților dreptei care nu mai votează de cîțiva ani.

– ar crea premisele pentru ca Băsescu să aibă din 2012 o structură puternică în Parlament. (sînt multe calcule de făcut dar un PDL care e varză în 2012 și ia 20% după care va reproșa asta lui Băsescu e mult mai puțin util pentru Marinar decît un partid în creștere, care crede în aceleași lucruri ca și el și care ia, să zicem, 25%)

Sînt și multe dificultăți, cea mai importantă fiind majoritatea parlamentară. Am însă o bănuială că nimeni nu vrea anticipate și nici PSD-PNL nu vor la guvernare chiar acum.

E încă timp, pînă în toamnă. E o chestiune de curaj și de viziune, două lucruri de care dubla Băsescu-Stoica nu duce lipsă. Iar în situații atît de fluide ca acum, asta contează mai mult decît orice calcul, care va fi, oricum, infirmat.

UPDATE.

Anunţ important:

ISP & Konrad Adenauer Stiftung organizeaza

Conferinta sustinuta de Teodor BACONSCHI (ministru de externe al Romaniei):

“Rolul democratiei crestine in reconstructia dreptei romanesti”, joi 13 mai, ora 13, aula Bibliotecii Centrale Universitare Bucuresti.

Facebook Comments

42 de comentarii

    1. Asadar, daca toti senatorii PDL au votat pentru castrarea ANI, zexe si avocatii unitatii cu forta, ce trebuie mai clar ca sa pricepem ca revolta vechilor bisnitari a inceput deja in PDL? Voi vreti sa-i imbracati in ceara si ei va imbraca in rahat, inaintea voastra.

  1. @mece, stiu si iti dau dreptate. Ideea este ca, desi toata tagma parlamentarilor, de la stanga la dreapta, au rasuflat usurati cand au scos-o din masina de vot, Mitrea a remarcat ce mina de aur putea fi aceasta noua lege a ANI si cum au pierdut prilejul sa o foloseasca votand pentru adoptarea ei.

    Chiar daca procentul de voturi cu care a fost adoptata aceasta lege este zdrobitor, rusinea este distribuita procentual intr-o masura mai mare partidelor din arcul guvernamental.

    1. Eu sper sa nu fie doar masura PDL-ului si o ne-promulgare. Sper ca Basescu sa foloseasca aceasta rusine pentru a scutura un pic copacul. Poate cineva sa dea o lista cu parlamentarii PDL care au votat pentru amputarea si castrarea ANI? Noi o publicam.

  2. Zexe, zici tu că opozitia urmăreşte să compromita majoritatea parlamentara, vezi cazul legii de functionare a ANI,

    Păi nu e nevoie ca opoziţia să aibă un asemenea obiectiv. Majoritatea parlamentară o face singură. PDL, la care se adaugă UDMR, adică majoritatea parlamentara, se compromit singure, prin ceea ce au făcut cu legea ANI, care a fost scoasă la promulgare după ce a fost violată în grup de parlamentari prin ambele camere, la instigarea şi cu participarea în calitate de autori a membrilor PDL. Parlamentul a scos la măritat fata ideală după o asemenea corecţie: docilă, docilă, care lucrează pentru stăpân.

    In penultimul „22” Laura Stefan (de la SAR) deplângea că deşi în Camera deputaţilor propunerea deputatului PSD (!) Lupu a trecut şi ANI putea sesiza comisiile de pe lângă Curţile de Apel care ar fi putut dispune confiscarea averilor nejustificate pe art. 18, alin. 1 din L 115/1996, posibilitatea confiscării a fost restrânsă tot de deputaţi doar la averile ilicite (o sfera mult restrânsa fata de nejustificat). Ei, acum a fost eliminată în Senat însăşi posibilitatea de sesizare. Asta la iniţiativa lui Frunda (cercetat de ANI), în ciuda propunerii diferite al senatorului PDL Iulian Urban şi a susţinerii ministrului justiţiei. În final, raportul care a eliminat comisiile de control al averilor (introduse la Camera Deputaţilor) a fost adoptat cu 90 de voturi pentru şi trei împotrivă, în timp ce pe proiectul de lege, în forma violată, s-au exprimat 92 de voturi pentru, unul împotrivă şi o abţinere. De asemenea , la propunerea senatorului PDL Petru Başa demnitarii care isi completeaza incorect declaratia de avere sau de interese nu vor mai raspunde penal pentru acest lucru.

    Cool!

  3. Când vorbeam de anticipate, nu le vedeam organizate imediat, cel puţin nu înainte de modificarea legii electorale (2 tururi de scrutin). Au rămas din 2008 deşeuri gen deputatul "Bulă" din Oltenia, care a demisionmat apoi din PDL. Sau Prigoană Sr., care bătea câmpii mai demult cu desfiinţarea DNA, iar mai recent spune "dacă se micşoreaza alocaţiile şi indemnizaţiile de maternitate, am să-i recomand Adrianei sa avorteze". Başca insolvenţa cerută de ROSAL.

    Gata cu răgăliile !

  4. Riddick

    Anticipate acum ar fi catastrofa pentru pdl.Aproape ar fi forfait(pentru psd),+ redeschide culoarul pe dreapta pentru pnl,electoratulde dreapta inca nu este foarte clarificat(parerea mea)

    Foarte de acord.Sub 35% pdl nu da premierul,ar insemna ca marinarul sa-si incalce cutuma(cele mai multe mandate da premierul) poate doar daca s-ar face o alianta pre-anticipate(pdl-unpr-udmr) ceea ce nu da bine deloc.Si sunt si costuri pe care electoratul le percepe negativ.(Asta-i solutia :congres acum+ stupul + ceara 🙂 + eventual remaniere probabil toamna)

  5. @Riddick, Chestia asta cu amanarea congresului o stie si opozitia si tocmai de aceea si-au notat in agenda sindicala un varf istoric al protestelor exact in perioada cu pricina. Amanarea acestora nu este buna, corect. Este clar ca apa ca opozitia si-a fixat doua obiective majore. Primul obiectiv este sa compromita majoritatea parlamentara, vezi cazul legii de functionare a ANI, iar cel de-al doilea este legat de impiedicarea schimbarii configuratiei din varful PDL, schimbare care ar accelera ritmul si profunzimea reformelor.

    Guvernul si PDL au la dispozitie foarte putin timp pentru a produce schimbarea iar timpul a devenit un dusman de trei ori mai puternic decat opozitia.

  6. Eventualele anticipate ar fi o bună oportunitate pentru raderea de pe listă a "rentierilor", dar n-ar fi o soluţie înlocuirea lor cu "secta".

    Sub 35%, PDL poate să stea şi în cap, dar nu mai poate da primul-ministru. Amânarea congresului ar fi un dezastru. La fel crearea unui partid nou. Soluţia: precum în stup, şoarecele mort de la înţepăturile de ac, trebuie învelit în ceară.

  7. Urita treaba. Sper sa se fisiie in fasa. Azi e liniste pe vox. Probabil se reorganizeaza, ca ieri, doar pensionarii fani BUG Mafia, le-au cam aratat cine vrea-ma scuzati-s-o bage. Si cum aia au probleme cu prostata, nu le-a iesit.

  8. zvonul lui tolontan cu publika si americanii nu e decit o limba in curul lui vintu. tolontan a balit intotdeauna la banii pe care stanca & enache & staff i-au avut pe mina. intotdeauna a cochetat cu ideea de al parasi pe felix. asta e una. a doua e ca guevaristii chiar se ocupa de o noua mineriada. daca aia cu noi vrem respect a fost un fis, asta e posibil sa fie mai serioasa.

  9. Pana nu apare un partid care sa se declare impotriva capitalismulmului globalist corporat, de tip tavalug, care face spalare de creier si propaganda pentru homosexualitate si ateism, inseamna ca nu avem partid de dreapta. Nu va mai amagiti. Partid de dreapta inseamna ca persoanele, familiile si comunitatile au puterea reala de a se opune statului si corporatiilor. Pana atunci, vorbim discutii.

    1. @cornelius: tocmai vin de la conferinta lui Baconschi. A facut citeva remarci extraordinare despre marile corporatii. Urmareste-l.

    1. Stii ce nu inteleg eu? De ce nu face Tolo o ancheta despre Realitatea media si Catavencu SA? Cum e posibil ca unul care "il poate cumpara pe Patriciu" de bogat ce e sa nu fie in stare sa plateasca niste amarite de zeci de milioane, acolo. Arata din ce in ce mai tare ca Vantu nu prea are bani, de fapt. Arata ca a crescut trustul in 2008 si 2009 pe datorie in contul venirii lui Geoana si ca acum n-are de unde sa dea inapoi, ca Base nu e Geoana sa-i aranjeze niste rambursari de TVA si nici Blaga nu e Voicu sa bage spaima in judecatori. Pina si zvonul cu americanii si Publika cred ca a fost lansat tot de el sa-i mai cumpere ceva timp. Uite de asta nu trebuie lasati Guevaristii, pentru ca e destul de clar ca unul care a reusit sa obtina o greva in justitie atit cit sa i se prescrie dosarul (va amintiti?) e gata sa dea foc si la niste cladiri ca sa rastoarne guvernul si sa scape de faliment. Iar guevaristii lu' peste, orbiti de vanitate, ii fac jocul. D'aia nu vreau sa-i las in pace. In contextul de acum nu sint inofensivi, cum ar fi fost acum un an.

  10. Nicio masa fara peste oceanic, nici o zi fara un nou partid de "dreapta".

    Cel mai misto ar fi ca Basescu sa faca mai multe partide, unu de stg. unu de dr. si unu de centru, astfel va putea cuprinde tot electoratu.

  11. Ar fi un curaj nebun,(elitist chiar 🙂 ),pentru ca riscul este mare din cauza ca,evident,nu sunt singuri pe piata.Latratorii psd si pnl vor specula si vor spori confuzia.Masa de manevra imensa(pensionarii=disponibilizarile de prin 90 incoace+parte din bugetari,o alta dimensiune a anvergurii cinice a lui Ilici),va fi usor de sucit in perioada care urmeaza(si pe termen scurt si urmatorii ani)

    Nu prea vad solutii.Depinde foarte mult de capacitatea de a impune niste masuri care sa ajute imm-urile mai ales acum,pentru a-si mari sansele la urna,ori asta e greu pentru ca ceilalti nu stau degeaba si orice cresteri te taxe(un posibil scenariu daca masurile astea nu dau rezultatul dorit) vor fi lovituri puternice si vor dezamagi si mai mult dezamagitii(!) dreptei.

    Capacitatea de a lua masuri de drepta dar cu discurs usor de stanga(="pacaleala" ) va face diferenta cred eu.

    Un compromis ar fi de cautat.Li se lasa afacerile(atat cat nu dauneaza sanatatii) dar sunt remaniati(vor fi miscari de strada) in toamna=alegeri pdl rapid,nu amanate.

  12. @Florin, toate par atat de simple pe hartie. In realitate, insa, trebuie sa tii cont de faptul ca un partid de dreapta , chiar si unul nou, pe timp de criza, nu poate fi foarte popular intr-o tara de asistati social. PDL are, in acest moment, misiunea de partid kamikaze cu misiunea sa degajeze cu orice pret spatiul ocupat de categorii largi de bugetari. Alunecarea fortei de munca spre sectorul privat trebuie insotita de un pachet de legi cu un caracter unitar si simplu de aplicat care sa stimuleze aceste miscari dar si dezvoltarea unei categorii de intreprinzatori din ce in ce mai independenti de afacerile cu statul capabili sa absoarba aceasta forta de munca. Sansa nesperata de succes a acestor mutatii spre o economie cu fundament sanatos poate fi chiar nenorocita asta de criza. Statul trebuie sa capate intr-o perioada scurta de timp suplete, flexibilitate, forta si fermitate.

    Intr-un sistem profund corupt, pentru a conta in plan politic, aparitia unui nou partid nu poate fi decat mimetica cu sistemul in care s-a nascut. Cu alte cuvinte, nu avem nevoie acum de un nou partid, avem nevoie de un partid care sa produca inflexiunea curbei de evolutie a Romaniei si sa o inscrie pe traiectoria unei economii sanatoase. Daca ne cramponam pe ideea ca trebuie sa construim partide pentru purtatori de imagine vremelnici le vom ingropa odata cu erodarea imaginii acestora, lucru de care se ocupa Vantu si Voiculescu atat de bine.

    1. @zexe: doar nu ma asteptam ca tocmai tu sa fii de acord:) Insa nu cred ca m-am exprimat suficient de clar daca tu ai inteles ca e vorba de "purtatori de imagine vremelnici". De contra-reformatori trebuie scapat intr-un fel. Basescu a stiut, de pilda, ca de Roman trebuie sa scape pentru ca Roman se opunea reformei interne a PD. Jumatatile de masura nu functioneaza.

  13. Ah, ca sa nu uit…

    Cand vrei sa lauzi liberalii, amintesti ca guvernarea din 2004-2008 a fost dominata de ei.

    Cand vrei sa-l injuri pe Basescu, amintesti ca Basescu a condus tara din 2004 incoace.

    De-obicei ambele tipuri de logica ies din gura aceluiasi om.

    Aleluia!

  14. Biserica ortodoxa 🙂 Institutie mai inutila nu stiu daca mai exista in lumea asta. Oamenii astia sunt apogeul romanismului: bugetari cu apucaturi de privati. Cu o mana iau de la stat, cu o mana iau de la contribuabili. S-o ia dracu' de solidaritate, cantatul cere bani, ingropatul costa lovele. Daca Stefan cel Mare facea cate o biserica pentru fiecare lupta castigata, Ortodoxia construieste ditamai catedrala pentru a-si celebra actul de apucare a banilor la negru de la Neamul prost, tampit si ignorant. Cunoscandu-i pe popi, probabil ca vizitarea Catedralei Neamului te va costa bani si la intrare, si la iesire.

    Oricum, dupa felul in care stanga "anticlericala" (PSD) si liberalismul "secular" (PNL) l-au adoptat pe Dumnezeul popilor in propria ideologie (de PDL nu spun, ca ei macar sunt de extractie populara, desi fenomenul popular in Vest vis-a-vis de biserica e mult, mult diferit de atitudinea democrat-liberala), cred ca urmatorul partid de dreapta ar trebui sa ceara reevaluarea relatiei societatii romanesti cu biserica. Ori tratam institutia ca o parte fundamentala a societatii (o platim din buget dar avem pretentia ca serviciile prestate sa fie gratuite), ori o tratam ca pe o societate comerciala (o lasam sa-si intretina lifestyle-ul cu banii pe pomeni si botezuri, dar o ejectam de la buget).

  15. @Alexandru H.

    Nu e nici măcar stîngism. E un amestec de mafie cu populism rudimentar. Temele stîngii sau dreptei lipsesc cu desăvîrşire, fie că vorbim de PDL, PNL sau PSD.

  16. Lamurire ideologica in PD-L 🙂 Asta-i buna. Uitati-va la programul electoral din 2008, ala cu care s-au castigat alegerile: populism social-democrat. Nu neg ca or exista oameni de dreapta in formatiunea asta insa pana la urma putin ne intereseaza de opinia lor personala, atata timp cat actiunile put a stangism. Iar faptul ca de cativa ani tot comportamentul de dreapta se reduce la masuri de stanga imi spune ca cei care comanda muzica din partid au mai multe in comun cu PSD-ul decat cu popularii europeni.

  17. Partidul nou format ar avea sanse de sustinere si din partea liberalilor nemultumiti de Crin. Sau care constata ca li se scufunda barca.

  18. "politicienii" nostri sunt antrenatzi pentru jocuri politice extreme – vin dupa o generatzie (unii chiar mai fac parte din acea generatzie) care facea "politica" cu bita si makarovul pe masa, iar epurarile erau la ordinea de zi. cit i-a durut in basca pe acesti "politicieni" de falimentul si foametea in care au bagat Romania in 1946? s-a vazut din modul in care au organizat primele alegeri democratice, cu adevarat democratice.

    indivzi debusolatzi ideologic (si care nu au muncit real niciodata in viatza lor, exact ca Ion Ilici Iliescu, decit cu datul din gura) ca si Antonescu, Ponta, Geoana – care nu au avut nici o tresarire de solidaritatea cu salariile bugetarilor si pensiile pensionarilor (sic!) atunci cind au trintit Guvernul Boc in plina criza, doar pentru a-si da sanse de cistig impotriva lui Basescu -, astfel de indivizi sunt periculosi, mai periculosi decit BVB (care macar au muncit cite ceva la viatza lor). periculoasa pentru Romania si viitorul ei ar fi o aliantza a acestora (BVB+debusolatzii). ori, momentul in care ai impartzi PDL in doua, aceasta aliantza va fi fiind exact ca paiul de care vor dori acesti inecatzi (in pofte imediate) sa se agatze.

    ceva nasol se intimpla – Berceanu a fost inopinat si intempestiv la Cluj unde a scos pe gura o fraza iepocala: "nu ne intereseaza Autostrada Transilvania" (apoi a mai zis ceva de datorii si indatoriri).

    1. @micutza: dupa cum spune si titlul, continui sa cred ca unitatea in PDL este o iluzie:) Ori scoti merele stricate din cos, ori le pui pe alea bune in altul. Altfel cele stricate le vor strica pe cele bune, nu invers. La nevoie Berceanu cu Videanu vor face o alianta cu Nastase si Ponta si chiar cu Viorica fie ca sint in PDL sau in afara lui. Nu le strica nimeni din partid afacerile, sa fim seriosi. Asa ca argumentul ca daca-i tii in partid ii controlezi e o mare iluzie.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *