Ideologie și reflex pavlovian

Recompensă și dezamăgire

Campania din 2009, războiul mediatic violent și tranșeele în care am sărit pînă la urmă cu toții au făcut vizibilă o boală latentă gravă: reflexul recompensei.

De cîțiva ani de zile oamenii politici și liderii de opinie ne-au obișnuit cu anormalul: lipsa absolută de jenă în schimbarea taberelor. Între Adriana Săftoiu și Gigi Becali nu e nici o diferență, amîndoi servesc stăpînul care plătește mai bine. Sub pretextul libertății de alegere și al modernizării loialităților aparent feudale, toată lumea a început să laude dimineață, să scuipe la amiază și să proclame loialitate veșnică noaptea. Codrin Ștefănescu cu zîmbetul lui viclean și agresivitatea tîmpă dar voioasă a devenit un fel de arhetip al acestei stranii modernizări a sensului loialității. Într-un fel, majoritatea vocilor publice ne-au dat de înțeles în 2009 că asta e esența politicii, să poți scuipa fără vinovății inutile „modelul” tău de ieri. De la celebra broască rîioasă prin care Maniu a devenit un fel de strămoș al mizerii politice românești s-a trecut cu entuziasm la o mlaștină de rahat în care se bălăcește cu plăcere toată lumea, cu broaște cu tot. Acum nu mai e nici o chestie să le înghiți, trebuie să le lingi în grup. Chiar și Alina Mungiu, persoană inteligentă și dealtfel respectabilă, n-a ratat șansa. (Nu revin asupra subiectului în detaliu, am s-o fac, eventual, separat)

Frenezia schimbării taberelor  nu se limitează însă la lumea politică. Miza uriașă a alegerilor din decembrie precum și imposibilitatea de a anticipa cîștigătorul au făcut din fiecare bloger și postac, din fiecare redactor sau reporter de TV o armă. Încrîncenarea asta formidabilă a dat gustul puterii unor oameni nesemnificativi, retrași, echilibrați sau nepartizani. E greu să observi că victoria depinde enorm și de tine și să nu-ți percepi puterea înzecit. Asta a produs categoria „dezamăgiților”, pe care Mungiu o anticipa exhibiționist înainte de europene. Am văzut mulți oameni care pe parcursul campaniei sau la sfîrșitul ei au făcut piruete ideologice ilizibile. Dan Șelaru ne reamintește asta cu straniile lui șarje anti-Băsescu. Iar singura explicație e cea a unei teribile dezamăgiri. I-au dezamăgit cumva ideile lui Băsescu? Nicidecum, marinarul a fost periculos de consecvent. (periculos pentru sine)

Cauzele profunde

Vînătorii de recompense și recolta grasă de dezamăgiți care au virat cu discursul în direcția opusă sînt ambele doar simptome. A ne plînge de ele  e doar povestea drobului de sare expandată la scară națională. (Și o acțiune care poate servi cel mult lui Patriciu care are nesimțirea să facă, prin campania la Adevărul, din  ignorarea politicii o virtute.) Problema e alta: Departe de modernizare, trăim într-o cultură politică pre-feudală: În feudalism oamenii erau loiali seniorilor. Acum, la noi, loialitatea nu există nici măcar față de om ci doar față de recompensă. Distanța pînă la idei și credințe a ajuns de-a dreptul cosmică. În timp ce în lumea civilizată asistăm de aproape două secole la domnia loialității față de idei și principii, noi ne aruncăm voioși în politica Dark Ages: Sîntem loiali cui dă mai mult. Sau cui ne răsplătește mai bine.

Ideea de recompensă a infestat toată politica românească. Nu mai poți fi de partea cuiva cu consecvență și convingere fără să fii bănuit că ai primit ceva în schimb. Aproape nimeni nu mai laudă pe nimeni fără să aștepte să fie răsplătit. În fond, cazul Chireac-SRS e un semnal despre cît de profundă e infestarea în politica romănească: șantajul de presă e cunoscut și tolerat de toată lumea ca o metodă „acceptabilă”. De abia în 2009 s-a văzut cu precizie unde ne-a adus recompensa materială ca unică motivație de a face politică: România are o economie cu 3 piețe: Piața de capital, Bursa de Mărfuri și Parlamentul. Iar Presa e un fel de uriaș Trader care armonizează interesele. Politicul și Presa sînt doar Economie. Despre ce puteri în stat mai vorbim?

Reforma: să ne regăsim credința în idei

Nu sînt împotriva recompensei, nu sînt împotriva influențelor ori a grupurilor de interese. Cred însă că exclusivitatea acestui mod de a face politică e un exces care e, ca toate excesele, potențial fatal. Trebuie să ne regăsim urgent ideile în care credem și cărora să le fim loiali. Nu e idealism prin opoziție cu pragmatismul, așa cum s-ar putea grăbi unii să creadă. Trebuie să ne reamintim că majoritatea lucrurilor mari pe care oamenii le-au făcut de-a lungul timpului au fost motivate de idei, nu de bani. Banii au rolul lor vital însă rămîn mijloc și nu scop.

Reforma clasei politice trebuie așadar să treacă printr-o redefinire serioasă a ideilor în care cred partidele, a ideologiilor lor. Doar așa se poate produce decuplarea politicului de economic, singura acțiune pe termen lung care ne poate salva ca națiune. (pentru că nu miliardarii fac națiunile). Liderii trebuie să devină reprezentanți ai ideilor, nu nababi care împart funcții sau rente. De aceea loialitatea față de Băsescu, de exemplu, nu poate fi condiționată decît de aderența lui la ideile în care cred și eu. (Aparent paradoxal, e poate mai sănătos să privim așa: oamenii politici aderă la ideile noastre, nu invers) Îl pot părăsi pe Băsescu cînd el nu mai crede în aceleași idei ca și mine, nu atunci cînd am impresia că nu mi-a răsplătit cum se cuvine loialitatea. E același lucru și în critica lui Băsescu: e stupid să-l critic doar de dragul de a demonstra lumii că sînt independent.

Un astfel de primat al ideilor înseamnă și un teren fertil pentru altă necesitate vitală: disciplina de partid. Despre asta, ceva mai tîrziu.

UPDATE: Între timp, la sugestia lui Nemo, am descoperit articolul lui Cristian Preda despre modernizarea PDL. Clarificarea, ideologică pare a deveni o necesitate, tot mai multă lume își pune problema, mai mult sau mai puțin lămurit. Eboșa lui Cristian Preda e un excelent punct de plecare.

Facebook Comments

27 de comentarii

  1. aetius prim-ministru! aetius preşedinte! aetius ne scoate din criză. aetius ne va scoate din rahatul de acum şi ne va întoarce în timp în franţa lui robespierre. am, totuşi, o nedumerire. de unde dracu ştie ăsta că dorim o comparaţie cu franţa? eu aş dori un cotlet de berbecuţ, un vin şi un pui de somn.

  2. PDL ? ce reprezinta acest conglomerat de interese ?

    1. nu e partid de dreapta, daca admitem ca PD-ul din vremea lui Roman aramas in centru stinga o data cu venirea aripii liberale poate fi cel mul partid de centru

    2.oameni exponenti ai PDL de dreapta ? dl Blaga de cine a fost facut prefect in anii 90'? dl Basescu al cui ministru al Transporturilor a fost ? aproape toti membrii marcanti ai PD si ulterior PDL au fost sub pulpana rosie a Bunicutei si doar prea putini sub mecenatul politic al lui Coposu.

    Taxele din ce in ce mai aberante, repartizarea haotica si fara orizont a bugetului , inexistenta unei dorinte de dezvoltare reala a Romaniei, vor transforma acest partid in tinta tuturor atacurilor. inchipuiti-va Romania ca un dirijabil plin cu copiii la o serbare campeneasca tras in sus de baloane portocalii si o gramada de oameni speriati de apropierea furtunii se straduiesc sa-l aduca pe pamant. Ce vor face? IN PRIMUL RAND VOR TRAGE IN BALOANELE PORTOCALII !!!!.

    In concluzie, daca vreti ca PDL sa aiba viitor politic terminati cu magariile si intelegeti ca omul de rand e la limita rabdarii. Si daca ati uitat va reamintesc ca : SI MAMALIGA EXPLODEAZA CATEODATA SI O FACE SCURT SI VIOLENT.

    Daca doriti comparatie cu Franta, intrebati-va de ce ajuns factiunea lui Robespierre la putere in prima republica Franceza . evitati greselile alesilor de atunci si mai ales nu anulati vointa celor numiti atunci sans – quillotes.

    1. @aetius: e un amestec bizar de adevaruri argumentate si sarje revolutionare in ce spui. 1. Nu inteleg, cu ce magarii sa terminam? Vezi tu magarii aici pe undeva? 2. Sa presupunem ca intelegem ca omul de rind e la limita rabdarii. Ce anume ar trebui sa scriem aici? Lamentatii Dinesciene si sadisme Prelipcene? Monsieur, campania a trecut, renunta la incantatiile astea apocaliptice. Hai sa vorbim serios.

  3. @Florin/admin, & Co: btw, ce parere aveti de postarea lui C Preda, referitor la modernizarea PDL-ului, H Prigoana , etc?

    O initiativa ca a voastra tocmai asa ceva ar trebui sa aiba in vedere: sustinerea unui Cristian Preda ACUM, pt ca partidul ala, PDL adica, sa devina intr-adevar un partid cu ideologie, nu doar o cooperativa pe voturi, care a mers un pic mai bine ca a adversarilor…
    E nevoie de reforma si oamenii care pot face reforma au nevoie de sprijinul vostru, al bloggerilor „de dreapta”.

  4. Ai pus punctul pe "i" cu recompensele si definirea ideologiilor politicienilor. Politicienii au datoria sa aiba viziuni realiste asupra viitorului si sa creeze conditiile prin executiv si legislativ pentru ca prezentul si viitorul sa fie mai bun. Este vorba de interes public si nu personal. Politicul favorizeaza economicul si economicul imbunatateste nivelul de trai. Este un complex de factori si interese care se influenteaza reciproc. Important este ca noi toti, societatea civila si politicienii sa tragem caruta numita "tara" in directia pozitiva.

    Avem nevoie de legi clare, progresiste si aplicate. Legi pentru prezent si pentru viitor. Cred ca societatea civila implicata tot mai numeros, va avea un cuvant greu in aceasta privinta. Nu putem lasa totul pe politicieni. De la ei avem nevoie in special de directia de mers. Criticele si implicarea sunt foarte necesare cu conditia sa fie obiective.

  5. Admin n-are gravatar. Sa-si puna un ochi de peste, ceva.

    Patriciu ne este dator, nu e bogat decat in scripte.

    Biserica Ortodoxa construieste Catedrala Mantuirii cu bani de la Stat. Increderea cetatenilor in BOR este maxima. Banii sunt o conventie ce masoara de fapt increderea.

    Credinta in idei, ziceati? Aveti perfecta dreptate. 🙂

    1. @para: vorbesti exact ca Sorin Marin! 😀 Apropos, fost partener in Rompetrol si un milionar care se declara convins ca e de stinga. "Banii sint o conventie ce masoare de fapt increderea"? Adinc, ce sa zic. Citi bani ai tu? 🙂

  6. Domnule Patrascu,

    von Bismark avea o vorba: "Numai prostii invata din experienta proprie" Ce anume vreti sa dezbatem ? Un sistem politic potrivit pentru o specie diferita ? Pentru ca daca vorbim de oameni cam stim ce a functionat si ce nu.

    (Ca sa nu mai vorbim ca am ales deja democratia, economia de piata si libertatile individuale cand am aderat la UE. Don't we ?)

  7. Fara dorinta de polemica imi permit urmatorul citat in echilibru cu reactia negativa a Dvs la politicieni (rau necesar in opinia aparatorilor sistemului democratic).

    PS1: Regele era Carol II

    PS2: atrag atentie asupra datei

    Constantin Argentoianu in insemnarile sale din 10 noiembrie 1937: "Dintoto ce stiu, din tot ce am vorbit cu regele, (si din conversatiile avute cu dansul n-am notat in aceste insemnari decat o parte, caci sunt lucruri pe care n-am avut dreptul sa le incredintez nici macar caietul ce contine spovedaniile mele) rezulta ca situatia politica in momentul deschiderii crizei e urmatoarea: Regela vrea: 1. Sa se scape de tirania electorala ( admite un regim parlamentar, dar nu pe cel actual, ci unul modificat, in care Parlamentul sa nu fie ca azi, pentru guvern, o ghiulea grea legata de picior ); 2. Sa se sporeasca autoritatea regala si, prin consecinta, a guvernului ce reprezinta aceasta autoritate;3. Sa scape tara de pacostea politicianismului; 4. Sa puna in fruntea tarii o echipa de oameni harnici, care sa gospodareasca in loc sa faca politica si sa-si pricopseasca partizanii; 5. Sa indrepte politica externa pe calea realitatilor, mentinand totusi pentru moment aliantele actuale, ca acte de stare civila. Pentru aceasta: 1. Nici o combinatie de partid in alcatuirea noului guvern; 2. Un guvern in care fiecare ministru sa fie desemnat de dansul, pe baza de criterii pur obiective si in vederea posibilitatii unei continuitati in desfasurarea in continuare a eforturilor de guvernare. Acestea sunt punctele de plecare. Sa vedem care vor fi cele la care se va ajunge. Daca nu se realizeaza acum programul, nu-l vom mai putem realiza niciodata. Va fi un rasunator faliment. Sa asteptam. Regela Carol nu joaca cartea tarii – tara va sfarsi prin a-si gasi singura echilibrul.; nu joaca nici pe a noastra, a celor cativa clarvazatori si sinceri sfatuitori – noi ne-am facut datoria si suntem o regula cu conceptia noastra, ci propria lui carte". QED

  8. Din articol inteleg ca singura idee de dreapta e de fapt dxe extrema dreapta: totalitarism, jos cu partidele politice, jos cu Parlamentul, traiasca omul forte. Ma cutremur daca asta e viitorul Romaniei. Scopul NU scuza mijloacele. Asa ca indiferent de motivatiile (pur mediatice de fapt, ca si costul Parlamentului bi-cameral care este 25% din costul anula al SRI) sustinute, reducerea spatiului politic si damnatizarea partidelor politice sunt propuneri de modernizare a tarii propuse in ani 20 ai sec trecut de catre Mussolini si 10 ani mai tarziu la noi de catre Carol II. In Horst Wessel Lied, Partidul Liberal Greman este numit "reactionar" si asta imi suna cumva cunoscut.

    In toate cazurile se stie unde s-a ajuns. In intelegerea reala, dreapta inseamna respect pentru o lege real acceptata, economie de piata liebera si mai ales LIBERTATI INDIVIDUALE. Domnilor/Doamnelor ori sunteti de dreapta ori nu.

    PS: Mi-ati adus aminte de un alt banc din comunism: In Capitalism are loc exploatarea omului de catre om. In socialism este invers.

    1. @radu: Din ce articol intelegeti ce intelegeti? Puteti sa va si inundati, nu numai sa va cutremurati, si tot n-o sa gasiti nicaieri nimic despre jos partidele, jos parlamentul. De fapt, mai bine, cutremurati-va in pace.

  9. "Trebuie să ne regăsim urgent ideile în care credem și cărora să le fim loiali"

    Aceleasi sabloane.

    Eu zic ca trebuie gasiti oamenii in care sa credeti, sa-i votati, sa-i sprijiniti si dupa aceea sa lasati ideile pe seama lor, ca de-aia i-ati ales.

    Daca va luati numai dupa idei o sa ajungeti sa va dati seama ca sustineti o utopie. Ca indiferent despre cine e vb (PSD-PNL-PDL) ideile lor sunt aceleasi. Spre binele poporului, spre culmi, spre bunastare..bla bla bla…

    Problema e mult mai simpla si mult mai "omeneasca". Sunt in rahat, vine unul care imi promite ca ma scoate la liman. Daca ma convinge il votez. Daca nu, nu. Dar ideile sale, nu ma mai intereseaza atat timp cat ele duc spre scopul promis. Bineinteles ca nu trebuie acceptat compromisul cu legea si bunul simt. Restul e irelevant.

  10. Domnule admin, cu toate ca acest comm e absolut out of topic, faceti domn'e ceva cu iconurile alea de acord(+) si dezacord(-) cu textul comentariului, ca nu pricepe bizonul care e unul si care e celalalt. Eu personal am 'luat teapa', cum ar zice o frumoasa balada. Le-am perceput fix vitzavercea, asa ca a iesit aiurea votul. Respect.

  11. @ parafaragaramus: sa avem pardon, argumentul tau (sau ce-o fi) e varza. Banii fac lumea sa mearga, ok. Am zis eu altceva?Cine are banii are puterea: gresit. Patriciu e cel mai bogat om din Romania, ar trebui sa fie cel mai puternic. Biserica Ortodoxa e cea mai bogata institutie, ar trebui sa fie cea mai puternica. Si tot asa. Nu ne-am propus sa-l schimbam pe Becali, Ne-am propus sa dam si alt model decit Becali. Altul decit Remus Cernea, acest Marian Munteanu al florii si faunei. Apropos, ti-e draga stinga? Cum ziceam, de ce sa te enervezi aici?

  12. @ZaffCat

    Ce treabă are Elveția aici? Însuși auctorele vorbește de alde Pavlov, deci inerentul șarm rusesc… 😉

  13. Money makes the world go round.

    Cine are banii (aurul, proprietatile) are puterea in lume.

    Restul nu e altceva decat bacsis.

    Ideile voastre n-o sa-l schimbe pe unul ca Becali, si el este modelul logic al tuturor celor care vor bani. Personajul difera de patronul Gold corporation doar prin prezentare, motorul intern este acelasi: lacomia.

    Ziceti ca stanga vrea raiul pe pamant, dar eu cred ca si voi vreti acelasi lucru.

    Vise.

  14. ideologia, ideile, principiile, sunt doar vorbe goale în România de astăzi. interesul poartă fesul, e singurul crez ce animă clasa politică, indiferent de „culoare” sau „orientare”

  15. @Florine, in sensul in care ai scris articolul, nu pot sa spun decat ca exact astea sunt si ideile mele, imi regasesc exact ideile si "parerile".

    bine scris, felicitari. exact genul asta de "analiza" il astept in paginile voastre.

    bafta!

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *