Știți cumva ce se dă la coada asta?
În ultimele zile tot citesc la cugetări pe tema identității naționale și am impresia că nu pricepem despre ce vorbim. Discuțiile sunt ori confuze ori cam lăcrămoase, depinde de felul de naționalism care le animă, mai resemnat ori mai primitiv. Indiferent însă de stilul lor, rămân invariabil cu un sentiment de vagă perplexitate după ce le citesc și mă întreb, terestru: “Bine, bine, și ce-i de făcut?” În general, nimic.
Cred că discuțiile recente în jurul problemei ideii/identității naționale păcătuiesc prin aceea că sunt în primul rând o terapie și abia mai apoi, dacă mai rămâne loc – și de obicei nu prea – o discuție veritabilă. Oamenii scriu să descarce spaime, neliniști și vinovății difuze, nu pentru că vor să discute cu adevărat. Altfel ar începe prin a defini subiectul discuției, nu prin largi tururi de orizont în care naratorul, obosit de înțelepciunea anilor, constată dezastrul general în care se zbate biata națiune. (în unele cazuri constatarea e făcută într-o limbă română împănată cu englezisme barbare de gen “endorsează” , “asociatori”și “graduează”, dând naștere unei întrebări grele: cum poți fi naționalist când îți stâlcești limba?) Las la o parte că majoritatea au impresia că relatează de pe lună, de parcă n-ar fi și ei parte din națiunea decăzută. Cei mai mulți dintre participanții la această dezbatere îmi dau impresia că au intrat și ei în vorbă fără să știe prea bine despre ce se discută, la fel cum pe vremuri lumea se așeza la coadă fără să știe ce urmează să cumpere.
Nu poți să te împotrivești să cedezi ce nu ai.
Până și Dan Tăpălagă, într-un articol de altfel curajos și la obiect, e furat de retorică și pare a pune naționalismul și identitatea națională în aceeași oală din chiar primul paragraf al ultimului lui editorial: “Ce inseamna, azi, sa-ti iubesti tara? Cat mai conteaza identitatea nationala intr-o Europa in care conceptul de stat-natiune, lansat acum doua secole, in timpul revolutiei franceze, s-a perimat?” Să-ți iubești țara n-are nimic de-a face cu identitatea națională. Identitate națională au și cei care nu mai au țara lor, precum tibetanii, iar belgienii sunt în situația în care au o țară fără a avea o identitate. Așadar cele două întrebări sunt complet diferite și merită analize diferite.
Pe malul celălalt, naționaliștii pur sânge se indignează patriotic, oripilați de sugestia că într-o Europă unită, ideea de națiune iese diminuată. “Nici o cedare de suveranitate!” țipă ei aprig punând la “trădători” pe cei care îndrăznesc a avea dubii față de subiect. Să constatăm în treacăt că problema cedării de suveranitate e una falsă. În primul rând că într-o economie mondializată am cam cedat-o, deja. Întrebații pe unguri care după ce au concediat țâfnoși și patriotici FMI-ul, l-au rugat acum să vină înapoi. Realitatea e că nimeni nu mai face ce vor liderii sau ce decide poporul, nici măcar națiunile mari. Iar asta nu e neapărat un lucru rău, pentru că nici poporul nu e foarte deștept tot timpul, apropos de credite, consum și stat acasă pe banii statului. Pe de altă parte, iubim americanii și istoria lor de apostoli ai libertății, uitând că și texanii și cei din New York au cedat masiv din suveranitatea lor atunci când au decis să facă parte dintr-o federație. Oamenii, principatele și țările se unesc pentru a fi mai puternici împreună. Unirea e un non sens fără a ceda suveranitate. Așa că întrebarea e alta: Ne aduce integrarea în UE avantaje? Dacă da, atunci vom ceda ce e de cedat la fel ca ceilalți. Dacă nu, atunci să ieșim. Patrioții care țipă că ne pierdem identitatea națională ar face însă bine să observe că singuri n-o să facem nici o brânză și că vom fi forțați să alegem, fie și împotriva voinței noastre, între EU, Imperiul Rus și Visul Marelui Califat ori China Mare, depinde cine ajunge primul la granița din est. Identitatea națională va fi atunci cea mai mică problemă dintre toate. Pe bune.
Totuși, ce se dă la coada asta?
În fond, ce e aia identitate națională? Nu e evident deloc despre ce vorbim. Am mai spus-o, identitatea națională e un teren minat de clișee și expus manipulărilor de tot felul. Genul de concept precum iubirea sau viața despre care toți știm ce sunt dar nu le putem explica fără să părem incoerenți. Dar ce e ea?
Am să încerc să descriu luptele mele cu subiectul. În primă instanță, întrebarea m-a blocat, mi-a fost imposibil să definesc “identitatea națională” fără să eșuez în metafore de la 48. Ieșirea a fost să mă întorc către originea termenului, conceptul de identitate personală. Cum definim identitatea personală? Așa mi-am amintit de o prezentare foarte bună a unui canadian, de prin 2005. Deși se referă mai mult la identitatea în lumea virtuală, există câteva idei simple și puternice care sunt un bun ghid pentru a discuta despre orice identitate, fie ea și națională. V-o recomand, chiar dacă după prima treime subiectul devine destul de tehnic, e una dintre cele mai bune prezentări pe care le-am văzut. Rezum punctele esențiale, importante în discuția noastră.
Ce înseamnă identitate personală?
Identitatea e definită de răspunsul la trei întrebări:
- cine ești?
- ce ai făcut?
- ce îți place?
- ce spun eu despre mine
- ce spun alții despre mine
“Identitate” înseamnă de fapt “reputație” iar ce spun alții despre mine e cel mai important în construcția reputației mele. Cu alte cuvinte identitatea personală e și o chestiune de istoric personal dar mai ales o chestiune legată de felul în care ceilalți percep acest istoric. E o problemă de imagine. Mai mult, există tot timpul centri de autoritate care pot legitima și delega încredere sau de-legitima, alterând radical identitatea. Mai concret, luând un exemplu la întâmplare, identitatea personală a lui Victor Ponta e foarte mult legată de reputația și imaginea lui în ochii celor care vorbesc despre el. Teribilismul adolescentin, orgoliul patologic, impertinența – toate sunt componente ale identități lui Ponta, trăsături care-l definesc și care rezultă atât din propriile acțiuni cât mai ales din comentariile centrilor de autoritate din jurul lui. Dacă mâine Merkel spune că Ponta e un interlocutor cu potențial pentru Germania și UE, atât imaginea cât și identitatea lui Ponta se vor schimba radical. Dacă Băsescu va sugera și el că îl consideră un partener serios de discuții, iar CTP îi va admira înțelepciunea, Ponta va deveni efectiv altcineva. (exagerez de dragul argumentului, se-nțelege). Apropos, e interesant să constatăm că impostorii abili sunt capabili să modifice percepția centrilor de autoritate manipulând istoria personală și construind astfel identități false. Vântu, de pildă, a avut multă vreme reputația unui geniu financiar când, de fapt, nu era mai mult decât găinarul care a fost încă de pe vremea comunismului. Așadar identitatea e o problemă de imagine și percepție, mai mult decât de adevăr obiectiv.
Totuși, ce e identitatea națională?
Ajunși aici, nu e greu să observăm că identitatea națională e de fapt un clișeu al identității personale aplicat membrilor națiunii. Când spunem că nemții sunt muncitori și războinici spunem, de fapt, că fiecare neamț luat în parte e muncitor și războinic. Sau, mai precis, spunem că ne așteptăm ca fiecare neamț să fie așa.
Am văzut însă mai sus că identitatea personală e în primul rând o chestiune de imagine, rezultat al istoriei personale și a felului în care ea e percepută de ceilalți și alterată de percepția diverșilor centri de autoritate. Identitatea națională e de fapt portretul pe care-l fac alții membrului mediu al unei națiuni, e în mare măsură caricatura membrului mediu al unei națiuni prin ochii vecinilor. E de la sine înțeles că e vorba de o caricatură diminuată, în care strălucesc defectele.
Pentru că națiunea are mulți indivizi, are loc însă un fenomen ciudat: Există și o caricatură “de uz intern”, egală cu propria percepție a membrilor națiunii despre ei înșiși. Ea include mai mult aspirațiile și compensările propriilor complexe naționale, e o caricatură gonflată, în care ies în evidență calitățile reale sau închipuite. De exemplu, credem despre noi că suntem “ospitalieri”, “poeți” dar și că suntem teribil de ingenioși și “șmecheri”. De asemenea, în orice discuție tangentă cu identitatea națională apare inevitabil și pomelnicul de genii românești, de la Paulescu la Coandă, de la Ionescu la Eliade, pomelnic a cărui sursă e complexul nostru provincial. (Unui francez nici nu-i trece prin cap să înșire periodic lista lor de genii, poate și pentru că i-ar lua prea mult timp)
Rezumând, identitatea națională e, pe de o parte, caricatura diminuată a felului în care ne văd vecinii iar, pe de alta, caricatura gonflată a ce credem că suntem noi.
Identitate și patriotism
Probabil că cea mai neplăcută concluzie pentru unii e că între identitate națională și patriotism nu prea e nici o legătură. A-ți iubi țara nu ține de proiecții, imagini și aspirații. Nu-ți iubești nevasta pentru că e un mare om de știință, o iubești pur și simplu, chiar dacă azi e biolog și mâine se decide să fie femeie de servici. Cu alte cuvinte, o iubești indiferent care îi e identitatea. Pentru că nu iubești o imagine ci iubești un om, care e cu totul altceva. Ca orice iubire, patriotismul real e o stare profund irațională, mai aproape de credință decât de demers politic sau datorie.
Pot fi patriot și dacă îmi mai înjur conlocuitorii cu năduf, chiar dacă mai iau la mișto pe cei care cred că suntem o mare națiune, chiar dacă nu cred în idolii naționali “standard”. De altfel marii noștri exilați, mai ales Cioran, frapează tocmai prin teribila luciditate critică combinată cu o formidabilă și irațională nostalgie și lipsă dureroasă a țării.
Naționalismul lucid , veritabil, e din această categorie.
La polul celălalt e naționalismul construit pe identitate, adică pe imagine manipulată cu grijă. Naționalismul comunist din anii 80 era construit pe minciuni, pe o poveste inventată despre cât de mare e poporul român și, implicit conducătorii lui. Urmele acestui delir de grandoare se văd limpede până astăzi. Poate că exemplul cel mai tragic e naționalismul german interbelic care l-a adus pe Hitler la putere, care nu era decât un delir în grup despre identitatea închipuită a poporului german, o caricatură gonflată pe care toți nemții au crezut-o fără rezerve după prea mulți ani de umilințe.
Cu alte cuvinte, nu numai că identitatea nu are nimic de-a face cu naționalismul veritabil ci e tocmai drogul nefast care alimentează naționalismele violente cu final istoric tragic. Identitatea națională și permanentul conflict între imaginea despre sine cu imagine altora e combustibilul principal al propagandei.
Bine, și?
Cred că discuția despre identitatea națională în raport cu suveranitatea, e complet inutilă. Mai ales că în ochii altora suntem ce suntem fără să putem schimba repede ceva, chiar dacă nu ne convine. La fel de inutilă e și o discuție despre patriotism și suveranitate. Adică e la fel de utilă ca o discuție despre iubire în raport cu cum se împart banii în casă, nu schimbă absolut nimic.
Chestiunea așa zisei cedări de suveranitate ar trebui să se mute în zona complet rațională, departe de visuri identitare și febre naționaliste. Din punctul meu de vedere e pur și simplu o chestiune de abilitate în negociere, de a obține maximum de avantaje dintr-un proces inevitabil. Dar discuția ar trebui să fie la obiect și să evalueze aspectele militare, economice și fiscale, împreună. Nu problema identității.
Mai mult, mi se pare că separările doctrinare sunt irelevante, viitorul nostru nu va fi de stânga sau de dreapta, va fi într-un bloc de securitate militară și economică democratic sau nu. Bineînțeles, nu includ aici agenții de influență ai Moscovei care pozează în social democrați sau liberali pur sânge. Nu mi-e însă deloc clar de ce “dreapta” ar trebui să facă ceva pe tema asta.
În fine, mai mult decât drapeluri în geam, parăzi militare penibile și urări de la mulți ani pe facebook de ziua națională, ne trebuie luciditate. Mai ales luciditatea de alege întrebările importante.
Merci Costin, căutam ceva de genul asta.
@ina eyre,
und ich bin Arier, dar nici chestia asta nu ma ajuta la nimic, caci nu despre puritate este vorba aici (la test am iesit pozitiv; am facut parte din lotul celor 10 subiecti din RO investigati de National Geographic, in cadrul programului lui Spencer Wells)
problema e ca fiecare tara periferica a spatiului sacrosanct neo-romano-germanic a simtit in anii acestia teroarea superioritatii arienilor germani
Eu am o problema sa imi dau seama la ce ne folosesc interogarile astea cu identitatea nationala. Mie mult mai utila mi s-ar parea o discutie despre interesul national.
Din identitatea nationala n-o sa iasa nimic altceva decat ca ne e frica de rusi ca ne mai rup o parte de tara si de nemti ca in virtutea unui realpolitik (real money pentru ei) o sa-i ajute pe rusi sa-l obtina. Dl. Aligica are dreptate, nu operam in Europa doar cu date reci ci si cu frici ancestrale. Asa ca interesul national n-ar trebui sa se bazeze doar pe date reci ci si pe frici ancestrale care pot duce la dorinta unei tari de granita de a avea prerogative speciale in definirea politicilor de aparare. Ce-ar impiedica Romania sa negocieze in cadrul unei uniuni un drept de a considera ca fiind granita externa trebuie sa aibe mai multe optiuni de securitate decat restul continentului? La urma urmei exista si fapte reci care ne-ar da dreptate: securitatea comuna e sublima dar inexistenta inafara nato.
Acu daca ma gandesc in trecut ce-a negociat Romania in cadrul UE imi amintesc privilegii pentru corupti, nu detalii ce tin de identitatea nationala. De exemplu i-a venit vreunuia idea sa negocieze ceva derogari pentru a li se permite romanilor sacrificarea porcului de Ignat dupa traditia ancestrala si nu dupa regulile birocratilor.
Daca suntem atat de nuli in negocieri, nu stim ce vrem, si nu stim sa gasim argumente avem si alegerea sa stam ase, singuri si neimpacati si sa speram ca nu ne vinde Germania, ne putem noi da pe gratis in cel mai pur stil romanesc.
Bun si noi cine suntem?
Doritorilor le recomand o carte numită chiar National Identity (Anthony D. Smith, 1991). Autorul defineşte identitatea naţională ca reproducerea şi reinterpretarea continuă a unei structuri de valori, simboluri, amintiri, mituri şi tradiţii care alcătuiesc moştenirea distinctivă a unei naţiuni şi identificarea indivizilor cu acea moştenire şi cu elementele sale culturale. În vestul Europei, identitatea naţională este predominant teritorială, în timp ce în estul Europei şi Asia are în centru descendenţa comună şi cultura comună, cele două forme de identitate coexistând, de obicei, într-un anumit spaţiu în proporţii diferite. Elementele identităţii naţionale apusene sunt teritoriul, patria (văzută ca o comunitate de legi şi instituţii cu o unică voinţă politică), cetăţenia şi o ideologie şi o cultură comună civică. Elementele identităţii răsăritene sunt genealogia şi presupusele legături de descendenţă comune, limbile vernaculare, mobilizarea populară, obiceiurile şi tradiţiile.
Leon 23.36- Neamtul zice: was nicht passt, wird passend gemacht. 🙂 Crede-ma, daca atingi idealul, nu te mai placi.
Pe de alta parte si nemtii arieni, 🙂 , au cam aceeasi problema. O releva sondajele de opinie in care majoritatea nu are la ce se mai raporta si nu se mai simte mindra de origine. Daca e rezultatul evolutiei sau al unei istorii scrise de invingatori devine irelevant. Dupa sondaj s-a inventat ciclul " Made in Germany", documentare menite sa gidile patriotismul, sa trimita la radacini, natiune, valori, hochdeutsch si sa reaminteasca de universala acuratete germana. Ce te faci insa cu faptul ca, de multe ori, continutul a fost umbrit chiar de titlu, (sopacaiau cirtitorii). Ne impiedicam de detalii ca si cum daca s-ar fi numit "Hergestellt in Deutschland", ar fi modificat si prin asta, dat alta greutate istoriei, (si nu ma refer doar la ce recenta), care ii defineste.
🙂 Sa nu disperam! E de bine.
Nedo, am o bănuială că şi Zâna Surprizelor îşi dă jos aripioarele diafane când ajunge acasă. Sper că nu te-am deziluzionat, acum, în ajun de Moş.
Eram precist că Noica, Ţuţea şi Paler sunt buni la ceva. Părerea mea e că au efect şi în zona cealaltă, când problemele cu hormonii pălesc în faţa celor cauzate de reumatism.
Tucu, interesantă ideea ta, cu monarhia şi naţiunea. Trebuie văzute şi resorturile psihologice.
"Badescu strikes back".
"Apropo de vorbirea lui "ţărănească", am văzut la un moment dat în emisiunea lui o scenă de tot hazul. Grigore Leşe îi pune o întrebare – pre limba "ţărănească", desigur – unui ţăran, un fel de rapsod popular, iar acesta nu-l înţelege. (Ceva de tipul: "Bade, tu cînâ horeşti?" "Ce să fac?" "De horit, tu cînâ horeşti?" "Adică, ce vreţi să spuneţi?" "Cînd te apucă pe tine dorul să cînţi?" "Aaaa, păi ziceţi aşa!…")"
http://dilemaveche.ro/sectiune/mass-comedia/artic…
Apropo de ce zice Pleşu. Am fost la Zexe, restaurantul pe care Pleşu l-a lăudat într-un editorial în Dilema Veche. Dezastru, catastrofă. Mîncare pmediocră, servire execrabilă spre nesimţire. După ore de aşteptat au adus mîncare doar la cîţiva de la masă, celorlalţi nu numai că le-au adus mîncarea mai tîrziu dar au uitat s-o facă (ne scuzaţi, s-a ars, o facem din nou). Aşa că să nu ne dăm prea în bărci cu Pleşu.
Pleşu, ca mulţi alţi intelectuali (o mare parte din ei, dacă nu chiar toţi, îl imită) joacă cu mai mult sau mai puţin talent un fel de savoir-vivre, un amestec de închipuită capşă interbelică, ţărănesc rustic de bibliotecă şi alte franţuzisme sforăitoare. Dacă ar fi să ne luăm după Pleşu, personaje nefericite, netalentate şi nefrecventabile ca Noica sau Ţuţea sînt repere culturale. Să mă ierte Popesc-Dumnezeul Culturii, dar recomandările astea le pot auzi şi de la o liceană fără viaţă sexuală, care îşi ostoieşte hormonii cu maxime şi citate din Paler (acest Savoy al literaturii), Cioran, Ţuţea sau Noica (un fel de Irişi cu mit şi nume dar fără operă).
discreție la leșe, cînd mergea prin crîșme, nedespărțit de pălăria aia și de plapumă, cerînd bani de-o țuică? profesionalism cînd mergea la serviciu în ziua de salariu sau cînd nu mai avea bani? adică știu cîteva cunoștințe comune pe care, cînd apărea leșe, îi apuca o calmă disperare. da, discreția, calmul și profesionalismul lui leșe erau de natură să impună – toate întîlnirile se terminau după ce cunoştinţele scoteau ceva mărunţiş din buzunar ca să scape de el. omul suferea crunt de alcoolism. i-am fost prezentat de cîteva ori, la intervale relativ scurte de timp. din fericire, era atît de beat încît m-a uitat în secunda doi.
și nu am negat calitățile de muzician sau de folclorist ale lui leșe, nici nu e domeniul meu, dar ca om e departe de imaginea pe care o vinde la televizor.
în fine, nu leșe este subiectul discuţiei noastre.
@Dragos,
nu cumva, "dincolo de stricta delimitare etnica" era un citat din Andrei Plesu?
parca citisem ceva foarte asemanator in Dilema
sper ca nu te superi pe mine
@nedormitul (23:25)
parerea mea este ca muzica lui Grigore Leşe e dincolo de muzică şi – lucru esenţial – dincolo de stricta determinare etnică. Ea se înscrie în aceeaşi serie de evenimente sonore cu liturghia bizantină, cu psalmodia gregoriană, sau cea a călugărilor tibetani, cu chemarea ritmică a muezinului musulman, sau cu incantaţiile magice ale şamanilor siberieni. Nu e de mirare că, în septembrie anul acesta, în cadrul festivalului „George Enescu", Grigore Leşe a „concertat" alături de o mică orchestră iraniană, obţinând o omogenitate stilistică ameţitoare, un tip de consonanţă care trimite la structuri de adâncime universale.
Alături de înzestrările artistice, Grigore Leşe are un dar al prezenţei, o calmă emotivitate, o discreţie, de natură să impună. Un profesionist riguros şi un om întreg.
@Florin,
pentru inceput, au finantat un prosper negot cu arme in Croatia
@Leon: nu prea văd la ce le-a folosit ungurilor sucursala în cauză.
Spiritul german în toată splendoarea:
<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" width="624" height="384" id="swf_player_id_for_ie_who_sucks"><param name="movie" value="http://www.peteava.ro/static/swf/player.swf?3"><param name="allowfullscreen" value="true"><param name="allowscriptaccess" value="always"><param name="menu" value="false"><param name="flashvars" value="streamer =http://content.peteava.ro/stream.php&file=738665_standard.mp4&image=http://storage2.peteava.ro/serve/thumbnail/738665/playerstandard&hd_file=&hd_image=http://storage2.peteava.ro/serve/thumbnail/738665/playerhigh&autostart=true"><embed src="http://www.peteava.ro/static/swf/player.swf?3" id="__ptv_pl_738665_624_384__" name="__ptv_pl_738665_624_384__" width="624" height="384" allowscriptaccess="always" menu="false" allowfullscreen="true" flashvars="streamer =http://content.peteava.ro/stream.php&file=738665_standard.mp4&image=http://storage2.peteava.ro/serve/thumbnail/738665/playerstandard&hd_file=&hd_image=http://storage2.peteava.ro/serve/thumbnail/738665/playerhigh&autostart=false"/></object><div style="background:#161616;width:624px;">Vezi mai multe peTeava.ro </div>
@
Florin,
criza mea de identitate creste pe masura ce ma raportez la modelul germanic si imi dau seama cat de putine contin din el, ca roman
da, sunt punctual, dar nu e suficient, da, sunt metodic si harnic, dar nu ajunge, da, sunt razboinic, dar nu fac parte din Mannerbunde, confreria secreta a razboinicilor germanici, da, voi muri pe campul de lupta, dar sufletul meu nu va merge in Walhalla.
din toate aceste motive si din multe altele, zeci, sute, majoritatea economice, tara mea nu are inca o sucursala Deutsche Bank, in timp ce Ungaria o are din 1995, cu un capital initial de 5 miliarde DM.
@Leon: e foarte interesant dar nu vreau să mă raportez. Eu îmi pun doar problema definițiilor. Identitate vine de la latinescul idem care înseamnă "la fel". Identitatea personală e un set de caracteristici care sunt "identice" cu individul. (cu paradoxul aparent că de fapt sunt unice)Identitatea unui grup e un set de caracteristici comune membrilor grupului. Putem vorbi de caracteristici obiective (cum face Bleen) sau subiective, cum încerc eu să propun. Ipoteza mea e că noi operăm cu caracteristici subiective, care țin în principal de imagine. La nivel primar, da, neamțul e un locuitor al Germaniei care vorbește germană. În realitate simțim nevoia să ne imaginăm neamțul, să-l portretizăm. De aceea ajungem repede să spunem că neamțul e disciplinat, plictisitor și belicos. Iar prin asta înțelegem că majoritatea nemților e așa, că asta e de fapt identitatea lor națională. Adică astea sunt caracteristicile pe care le au în comun, la fel, idem, identice.
Iar odată ce am intrat pe teritoriul imaginii, identitatea e manipulabilă. Identitatea lui Leon nu e cea care spune unde te-ai născut, ce profesie ai, ce limbă vorbești și alte detalii administrative, decât pentru sectoristul tău. Pentru noi, identitatea lui Leon e în primul rând rezultatul imaginii pe care ți-au creat-o alții. Sper că măcar cu asta ești de acord:)
acuma, serios vorbind, leșe are meritul că a scos la lumină cîțiva oameni care ar fi murit în anonimat, în timp ce tot soiul de papițoi defilează pe toate posturile (inclusiv pe tvr) în emisiunile dedicate folclorului. nu, aurel tămaș nu e folclor, sava negreanu brudașcu nu e folclor, nicolae furdui iancu nu e folclor. toate festivalurile și concertele de muzică populară sînt orice altceva decît folclor. ei nu și-au găsit loc în emisiunile lui. și e un bun cîntăreț. este, orice-ai zice.
în rest, leșe nu a scăpat de sindromul țăranului ajuns la oraș.
@
Nemo,
teoria ciclurilor se refera la panze de civilizatie care au iradiat pe tot continentul
emporiile Greciei Magna nu raspandesc civilizatia pe o distanta mai mare de 100-500 de km de coastele Marii-noastre-din-mijlocul-lumii
paradigma germana continua opera romana, care in mare, este o sinteza etrusco-greceasca
germanii conserva Roma pe liniile de forta ale vechiului imperiu roman: etapa merovingiana, ottoniana, carolingiana, apoi, excelenta Imperiului Romano-Germanic, a celui Habsburgic si a ceea cea ramas din el, cel dualist_Austro-Ungar
Este singura Europa care conteaza si, in masura in care ne gasim echivalente in ea, putem discuta de o contributie a jucatorilor periferici la ciclul germanic
Dupa cum se observa, periferia este junk: Irlanda, Portugalia, Spania (mai putin Galicia si Catalunya), Italia mai putin Padania), Grecia, Balcanii
originea modelului UE este Liga Hanseatica, proiect vechi de 1000 de ani, care leaga tarmurile sigure si prospere ale Marii Baltice, departe de tribulatiile sudului, macinat de razboialele cu sarazinii
Liga Hanseatica poate reinvia, in formula lui restransa: Belgia, Olanda, Germania, Danemarca, Suedia, Polonia, Finlanda, spatiul baltic
Identitatea naţională de tip Leşe e identitate de Bamboo. Sau cum şi-o imaginează băeţii din Bamboo.
și eu am niște excelente comentarii pe facebook. și-s pe bune, întîmplări reale
@nemo
Ok, acum scrie tot ce ai scris aici în germană. Apropo, de ce nu eşti pe blogary.de? Sau blogary.us?
Leşe e un şarlatan de doi lei. Un ţăran contrafăcut. Aşa cum n-ai să vezi ţărani. Un cocalar de oraş care se îmbracă în costum popular şi vorbeşte o română stricată, plină de regionalisme, pe care n-o înţeleg nici ţăranii (e de pomină secvenţa în care Leşe vorbeşte cu un ţăran autentic pe limba strămoşească reinventată de Leşe, aşa cum şi-o imaginează el, iar ăla nu înţelege nimic). Are Cezar Paul Bădescu un excelent editorial în care îl desfiinţează.
mai ușor cu leșe, că mi se declanșează un declic țac pac, cum ar veni.
filozofia fiind greu de aplicat, mai bine cu… exemple 😉
Grigore Lese, Cantec despre Bucovina
(un cantec care reuseste sa fie foarte "Identitate Nationala", fara sa fie "nationalist", "fascist" si nici sforaitor patriotic).
http://www.youtube.com/watch?v=ctzOaW9RA6o
@Bleen, pt acuratete istorica, Roma a avut mai intai un rege(Romulus), pe urma s-a dat in barci cu republicanismul. Democratia(gretzii au inventat-o, nu romanii!) e o idee buna in principiu, insa iti trebuie un popor EDUCAT pt asta. Prb mergea in Grecia sau Roma pt ca astea erau la orgine "orase state", cu tot ce inseamna asta(populatie restransa de fapt, omogena, cam acelasi grad de educatie).
In rest, mi-a luat Leon vorba de gura: e vorba de cele 3 cicluri, cu precizarea ca de fapt romanii au cam "imprumutat civilizatia" de la greci. Care au fost o CIVILIZATIE(cu litere f mari). [Uite insa ce poate face 1 mileniu de turcisme.., Grecia de azi nu are nici o legatura cu anticii].
In fine, revenind la oaia noastra, Europa e exact ce zice securistul nost' de serviciu: triburi germanice. Franta inseamna de fapt Franci, UK inseamna de fapt Saxoni care au fost cuceriti apoi de niste veri de-ai lor mai razboinici-vikingii, care se numeau la momentul respectiv normanzi, adica tot "nemtzi" 🙂 , samd.
Sfantul Imperiu Romano-German, ala a lu' Carol cel Mare, aia e esenta Europei, de acolo pleaca tot. Europa are o identitate. Una mai clara decat aia americana, de exemplu. Ca veni vorba de americani, stiati ca de faptul numarul imigrantilor germani in America e de fapt mai mare decat al celor anglo-saxoni? 🙂 Ca sa comentez sadic ce zice Florin in text, Hitler a avut idei bune, dar le-a aplicat prost
[adica nemtzii sunt aia care sunt, nu trebuiau sa se apuce sa prajeasca evrei pt purificare etnica].
In rest, astea cu identitatea nationala e grele si subiective 😀 Am un amic(unul din ala care a facut studii multi ani prin straintaturi si apoi s-a intors la patria muma) care zicea ca "patria cam inseamna familia si prietenii".
In rest, nu-sh'ce sa zic. Pt mine "identitate nationala" inseamna(si) sa vad capitzele de fan asezate pe colinele alea subcarpatice in "stil romanesc", nu in stil Farmville, pe care il regasesti identic daca treci cu masina prin Pennsylvania, de ex.
Grigore Lese, etc. Pana la urma, inclin sa spre ideea de "identitate culturala", cred. 🙂
@Florin,
civilizatia europeana a inregistrat trei cicluri: celtic, romanic, germanic
celtii au revolutionat metodele de reducere a minereului de fier si au cucerit lumea pasnic, intre Insulele Britanice si Anatolia (Galata); azi, au ramas cateva enclave celtice in insulele Britanice – Cornwall, Tara Galilor, Insula Man, Irlanda si Insulele Orknay – si Bretagne.
Romanii au reconfigurat lumea, pe tiparul celei celtice, inventand armata regulata, baia, conducta de apa, toaleta, cetatenia, dreptul roman si pax romana; mirajul s-a destramat in anul 410 cand Roma este cucerita de vizigotii lui Alaric; din anul 410, de la Alaric, pana la cancelarul Angela Merkel, Europa este inca in ciclul germanic care nu se va termina cel putin trei secole de acum inainte.
Germanii au inventat natiunea: vizigotii si lombarzii vor descaleca si intemeia formatiuni statale in Italia (Lombardia este tara lombarzilor, iar Verona este etimologic totuna cu Berna si Berlin), gotii in Scandinavia, vikingii suedezi (rousii sau varegii) in Rusia kieveana, thuringii, bavarii, teutonii si alamanii in Germania propriu-zisa, Austria, Boemia, Pomerania, Prusia Orientala, Kraina (Slovenia) si o parte din Croatia si Ungaria, burgunzii si batavii in Tarile de Jos, francii in Franta (migrati din landurle de azi, Renania-Palatinat si Franconia), vizigotii in Spania, anglo-saxonii in Insulele Britanice (migrati din Iutlanda).
Germanii au inventat teroarea statala, ordinea administrativa, securitatea, tehnica, disciplina, numerus clausus, Kristallnacht, solutia finala, racheta intercontinentala, bomba atomica, NASA si moneda unica.
Daca vrei sa te raportezi ca romån la cele trei cicluri, devi segregationist, intrucat doar Transilvania contine tabloul perfect in care se regasesc trame celtice, scheme romane si stari germane.
Ceea ce mulți numiți "identitate națională" e mai degrabă "ființă națională", e esența care construiește națiunea, nu un set de descriptori ai acesteia.
@tucu
Unul dintre marii conducători militari ai romanilor era Cincinnatus, general şi fermier, simbol al austerităţii şi republicanismului (romanilor le era teamă că generalii şi-ar putea folosi armatele politic – şi de ce le era frică n-au scăpat, vezi Cezar şi Pompei şi alţi ţăcăniţi – ei bine, Cincinnatus a cîştigat două războaie după care a lăsat comanda armatelor şi s-a întors liniştit la fermă). Apropo de Cincinnatus, există o poveste extraordinară. La un moment fiu-său a fost acuzat de corupţie sau de nuştiuce şi urma să fie condamnat. Juriul nu l-a condamnat fiindcă nu s-au înţeles cine să se ducă la bătrînul tată al împricinatului şi să-i dea vestea condamnării fiului. Aşa că au preferat să nu-l mai condamne pe ăla. Şi uite aşa am aflat şi de ce există în Statele Unite Cincinnati şi de ce Republica e o ideea mai plină de sevă şi mai veche decît monarhia ereditară (cît despre monarhul ca uns şi reprezentant al Domnului pe planetuţă, asta e o idee chiar nouă la scara istoriei). Şi că tot ai vorbit de Alexandru cel Mare, de la el a pornit chestia cu regele zeu, semizeu, fiu, nepot, văr sau cumnat de zeu şi aşa s-a extins la împăraţii romani (toţi mari fani ai lui Alexandru cel Mare, Cezar şi Traian fiind printre cei mai fanatici groupişi). La rîndul lui, Alexandru cel Mare a luat-o de la perşi şi de la ţăcănita de mă-sa (care era convinsă că l-a făcut pe ăla mic cu un şarpe-zeu, nu cu Filip – oricum, era recunoscută de sectantă venită de pe nuştiuce insulă MISA şi de arzoaică care la bătrîneţe îşi transformă energiile sexuale şi tristeţea ridurilor în fervoare mistică)
@tucu
Romanii de ce mergeau la luptă? Celţii? Cartaginezii? Atenienii? A se nota că Roma republicană (adică vreo 500 de ani de istorie – şi ce istorie!) avea Senat, avea 2 consuli, avea cenzori, pretori şi ce mai avea acolo, însă nu conducător. La fel şi la cartaginezi, par egzamplu. Marii lideri ai războaielor punice erau generali, nu regi (războaiele punice avînd loc între două mari puteri mediteraneene, ambele republici), n-aveau nici în clin, nici în mînecă cu divinitatea sau cu alte chestii de gen.
@Bleen
Manipularea e veche de cind lumea.Mincator de copii, sau mincatori de lebede nu au aceiasi virsta dar au acelasi efect.
De a lungul istoriei populatia a trebuit sa creada in ceva palpabil. Conducatorul. Ca se numea rege (apropo Alex cel Mare -330 ien ca si taticul si bunicul sau aveau titlul de rege), imparat, sah faraon sau sultan este mai putin important. Conducatorul era legatura intre supusi si divinite, era cel ce le dirija viata pentru el supusii mureau in razboaie.
Ai dreptate si in Roma Imperiala si in Bizant imparatii erau de obicei alesi . Aia democratie desi nu i alegea poporul.(stiau ei ce stiau)
Ideea armatei care moare pentru rege a tinut pina in al doilea razboi mondial -cazul Japoniei este relevat pentru ceea ce a insemnat un conducator.
Acum daca chestia cu regele s a fumat de ce sa i m,ai trimiti la lupta? Poate pentru ca sa apere natiunea. Vad ca americanii au lansat un nou termen -sa apere democratia.La fel ca si francezii care se luptau sa apere revolutia (de asta a fost trimis Napoleon in Italia-sa faca rost de bani ca sa apere revolutia)
Religia nu este o manipulare obscurantista . Este o necesitate. Omul de legatura intre explicabil si inexplicabil a aparut din cele mai vechi timpuri. Unde se adunau trei oameni intr o caverna aparea si responsabilul spiritual.
Natiunea zic eu este o noua forma de impartire a populatiei in casute ce pot fi tinute in friu.
""S a incercat "" in laboratoarele care au facut posibila si revolutia franceza.Unele au un nume cunoscut de toti-masonii. Altele…..
De incercat insa s a incercat.Revolutia franceza, ca si revolutia bolsevica a propagat initial internationalismul – in detrimentul nationalismului.
Bleen, există o singură definiție a identității naționale? Mie mi se pare că nu. Tu susții că identitatea națională e definită de un set de atribute administrative: loc de naștere, limbă maternă, instituții politice și administrative în uz. Definiția ta ridică niște probleme, cea mai mică fiind că există nenumărate excepții care ne arată că cineva născut într-un loc, cu o limbă maternă dată poate să nu împărtășească identitatea națională a locului și limbii în cauză. Eu argumentez că setul de parametri pentru definirea identității e mult mai subiectiv, fiind de natură culturală nu administrativă. Încercarea mea de definiție pleacă de la istoria naturală a termenului. Eu spun că identitatea națională e de fapt o extrapolare și o personificare, plecând de la identitatea personală. Mintea umană nu lucrează abstract în mod natural, de aceea originea conceptelor noi e, cel mai des, bazată pe analogie și inducție. Ca să fiu mai clar, mai există o formă de identitate care se înscrie pe aceeași traiectorie etimologică: identitatea de marcă. Mărcile sunt de fapt personificări, au atribute analoage persoanelor, sunt vesele, optimiste sau serioase și riguroase, tinerești sau mature etc. În spatele identității de marcă stau aceleași elemente de bază ca și în cazul identității personale: imagine, reputația, încrederea care rezultă din ele. Există autorități care pot investi cu încredere o marcă sau care o pot discredita. Istoricul mărcii e important dar nu mai important decât imaginea creată de autorități. Așadar în sens natural, identitatea, fie ea individuală, națională sau de marcă (sau a oricărui simbol personificat) e o problemă de imagine.
Eu cred că ce numești tu și alții identitate națională e de fapt altceva, ceva mai aproape de apartenență și tradiție decât de identitate așa cum o înțeleg eu.
Premiza mea e, de fapt, exact asta, că operăm cu termeni fără înțeles comun acceptat iar asta produce mult zgomot și confuzie. Mai e ceva, legat de asta: "Putem lua toţi indivizii plictisitori, organizaţi şi lipsiţi de umor şi îi putem defini ca naţiune? Putem zice: ăştia-s nemţi?"
Dacă luăm clasa oamenilor plictisitori, organizați și lipsiți de umor iar apoi clasa nemților, ele se intersectează dar nu se suprapun. O majoritate a membrilor clasei nemților e probabil și în clasa dinainte. Însă membrii primei clase sunt probabil cu mult mai mulți decât nemții luați cu toții. E firesc să spun că majoritatea nemților sunt așa. Și absurd să pun întrebarea pe care ai pus-o tu.
Lăsînd filozofeala la o parte ceea ce vrea să spună Dragoş Paul Aligică e următorul lucru:
Dacă azi eram SUE nu aveam scut antirachetă. Nu numai că nu aveam dar nici măcar nu ne întreba cineva dacă vrem să avem sau nu. Merkel le zicea americanilor pas şi cu asta basta.
Există o limbă europeană? Nu. Îmi pare rău să vă dezamăgesc dar nu despre spiritul care tinde spre unitate e vorba ci de peştele mare care îi înghite pe cei mici, de specia cu talie şi colţi mai mari care extermină celelalte specii mai mici.
Europa nu există. Există însă Germania, există Franţa, Spania sau Italia.
O federaţie nu e o alianţă, e fuziune prin absorbţie.
Deciziile se vor lua în duetul Germania-Franţa (UK nu va fi niciodată parte a unei federaţii conduse de germani sau francezi).
La Washington, Moscova, Londra sau Beijing va fi cîte un singur ambasador, european. Vom avea o politică fiscală unică, o politică externă unică, o politică militară unică. Unică, nu comună, nu vă amăgiţi. O politică bazată pe consens e imposibilă. O structură nu poate funcţiona astfel. E total nepractic, dacă nu chiar imposibil, să vii cu o politică externă care este rezultatul proporţional al opiniilor tuturor membrilor (apropo de discuţia despre proporţionalitatea reprezentării cînd e vorba de alegeri, ca şi cum o decizie ar fi o aglutinare de opinii – nu, e o singură opinie, care le ucide pe celelalte). Vom avea cel mult un rezultat al compromisului germano-francez, nu mai mult.
Într-o federaţie deciziile se iau prin majoritate, nu prin consens.
Visul Europei Unite e un mai vechi vis german şi a avut ca efect două războaie mondiale (Imperiul Britanic vs Imperiul German).
Europa nu poate exista ca aglutinare. Lupul papă oaia, nu se împerechează cu ea. La sfîrşitul zilei nu vom avea un miel care urlă la lună ci un lup.
"…acceptam si ideea ca italienii se incuie in case pentru ca romanii sunt toti niste hoti, ca francezii isi cos buzunarele pentru ca romanii sunt toti niste cersetori…"
Las', că şi romanii se închideau în case de frica cartaginezilor mîncători de copii şi de frica germanilor fioroşi ucigaşi şi violatori de babe sabine sau latine. Şi pe timpul ăla nu exista naţiunea.
Regalitatea e relativ nouă la scara istoriei. Ce ne facem cu perioada de dinaintea regalităţii? Romanii, grecii, cartaginezii, germanii sau celţii nu aveau regi (iar ăia care îi aveau erau regi aleşi, nu ereditari).
"Nu mergea deşi s-a încercat…" Cine a încercat? În ce laboratoare? După manipularea obscurantistă a religiei a venit manipularea obscurantistă a naţiunii, să înţeleg?
Eu consider (nu dau cu paparul) ca ideile de ""natiune"" si ""national"" sunt surogatele menite sa inlocuiasca pierderea de indentitate provocata de caderea sau democratizarea simbolurilor monarhice -Imparatii sau regii s au modernizat, nu mai sunt in legatura directa cu divinitatea , nu mai impart dreptatea si nu mai au nici puteri vindecatoare.Nu mai ai nici un motiv sa pleci la lupta si sa mori pentru ei.Poti chiar sa i si injuri.
Revolutia Franceza a definitivat aceasta decadere.A decapitat simbiolul.
Ce se purtea pune in schimb? Democratia? Parlamentul?Republica?
Nu mergea desi s a incercat.In numele republicii francezii s au macelarit linistit.
Solutia a fost pina la urma ""natiunea"" (regele colectiv-maria sa natiunea).Ideea nu este noua. Nu este decit o extensie a tribului.
Nationalismul este mijlocul de promovare a natiunii si de manipulare a conationalilor..
Partea proasta a acestei afaceri este data de faptul ca acceptid ca natiunea este un fel de mama si tata pentru milioane de oameni deci le transmite calitati si defecte ,acceptam si ideea ca italienii se incuie in case pentru ca romanii sunt toti niste hoti, ca francezii isi cos buzunarele pentru ca romanii sunt toti niste cersetori etc etc.
Si in final partea buna a chestiei cu natiunea vine de la calitatea dobindita prin nastere -adica fara nici un fel de efort personal.
Daca ai norocul si ai nationalitate romana si te uiti la PRO TV (de exemplu) descoperi instantaneu ca esti destept , primitor si poet.
Pa ce i de lepadat?
Nici nu vreau sa ma gindesc ce calitati aveam daca ma nasteam la Budapsta.
PS Cred ca urmatorul sistem de organizare a maselor satule de simboluri nationale va fi corporatia.
Ce frumos va suna -Poporul Woltzwagen.
Teritoriul e definitoriu pentru identitatea naţională în aceeaşi măsură în care spaţiul geografic numit Transilvania determină identitatea romînă sau maghiară.
Ţară/stat/naţiune/popor/etnie/rasă/naţionalitate/cetăţenie.
Hai, repede, cu genul proxim şi diferenţa specifică
Subscriu comentariului facut de Bleen in deschiderea discutiei. Toata povestea asta cu "chestiunea nationala" este pana la urma o poveste despre un fenomen empiric. Ne convine sau nu vorbim despre un fenomen real, un fapt social si merg chiar si mai departe, psiho-social.
Sigur: ne poate place sau nu ne place, poate credem ca nu ar trebui sa existe de loc, putem iubi sau ura fenomenul respectiv, dar fapt e ca exista independent de ce credem si vrem noi.
Daca exista, trebuie sa-l intelegem, nu? Care e natura sa? Cum se manifesta? Ce il cauzeza? Ce cauzeaza el la randul sau? Asta e baza discutiei. Mirel indica foarte corect, zic eu, directia normala a discutiei.
Hai sa zicem insa ca toata chestia nu e decat o construcite a confuziei, nebuniei si imaginatiei oamenilor: Oamenii imagineaza identitati traznite. OK. Totusi chiar si asa, teorema lui Thomas se aplica, nu?
“If a person presumes situations as real, they are real in their consequences.”
Identitatea este o informație vitală (adică mai importantă sau la fel de importantă precum viața) despre oameni și grupuri umane. Credința în ea este mai importantă decât autenticitatea ei (dar lipsa autenticității o șubrezește în timp).
Vorbind de mănunchiuri de informații, caracteristici, ele se încadrează unul în altul, identitatea ardeleană (dramatic schilodită de mitici) se include în cea română, cea română – în cea europeană.
Deseori sunt idignat de pretențiile miticilor de ne considera pe ardelenii care suntem de familii bune (adică cei care am preluat tradiții locale din multe generații) că nu suntem adevărați români. Adevăratul românism este parte comună dintre muntenism și ardelenism, modovenism etc., nu unul dintre ele.
Așa este și cu adevăratul europenism. Nu este numai germanism.
hai sa va zic o chestie tare
Imi zicea nu de mult varu-meu că dacă pui un copil sa invete o limba straina inainte de -cam- 12 ani, o va invata ca pe o alta limba materna.
Pe la vreo 12 ani se produce un declic neuronal si dupa aia invatam limbile straine ca pe niste concepte distincte.
Bleen
Cred că ai ratat comentariul de la 15:08 🙂
@oglinda
D-aia s-au despărţit indo-europenii în şaişpe mii de limbi şi paişpe mii de triburi, fiindcă spiritul lor tindea spre unitate dar a luat-o pe şapte cărări.
Căci natura tinde spre diversitate, spiritul – spre unitate.
Căci "europeizarea" şi globalizarea pun accent pe genul proxim, pe "europeitate" şi "umanitate" şi s-ar părea că tendinţa asta e ireversibilă. E direcţia spiritului, care tinde spre unitate.
în plină globalizare şi "europeizare"
S-ar părea că iar suntem în contratimp: vrem să ne definim (identitatea), adică să ne afirmăm diferenţa, în plină globalizare, în plină ştergere a diferenţelor.
Identitatea nu spune nimic, e tautologică. De felul, "A identic cu A", în logică, şi "Eu sunt Cel ce Sunt", în religie.
Noi cîntăm tautologia: "Noi suntem romîni!".
Mai greu (dacă nu imposibil) este să defineşti. Oricum, o definire corectă ar implica genul şi diferenţa specifică, după modelul trivial, dar încă util "omul=animal raţional").
Un nou-născut ce naţionalitate are?
Are naţionalitate?
Nu va avea naţionalitatea ţării/culturii în care va creşte?
Dacă e crescut în Japonia va avea naţionalitatea japoneză. Dacă e crescut în Turcia va avea naţionalitatea turcă.
Dacă e crescut în pădure, va avea naţionalitatea pădurii.
Naţionalitatea se referă, evident, la apartenenţa la o "naţiune", nu la dependenţa de o geografie.
Asta deşi naţiunea nu e o abstracţiune.
De fapt, naţiunea şi individul care face parte din naţiune (romînul şi romînitatea) sunt termeni corelativi. (Cum sunt stăpîn-sclav, proprietar-proprietate etc.).
Unde e un romîn e şi naţiunea romînă.
@Florin
Răspunsul nu-ţi spune nimic despre neamţul concret şi la ce trebuie să te aştepţi de la el fiindcă neamţul concret e individ. Nu cred că are rost să dezgropăm din cimitir psihologia popoarelor, un mort care şi-a meritat moartea.
Cît despre turcii care trăiesc în Germania, vorbesc germana şi s-au integrat în structurile politice germane:
1. Poţi vorbi şapte limbi la perfecţie dar gîndi într-una singură. Limba maternă e numai una, vorba lui Bulă. Restul sînt limbi străine, indiferent cît de bine te descurci în ele.
2. Poţi locui oriunde vrei sau poţi sau te duc circumstanţele, însă te tragi doar dintr-un singur loc, chit că eşti născut în avion între Bangkok şi San Francisco. Azi stau în Munchen dar vin din Turcia, un teritoriu nu foarte greu de identificat pe hartă.
3. Situaţia turcilor din Germania nu schimbă cu nimic identitatea naţională a turcilor în general. Naţia turcă rămîne naţia turcă, cu sau fără un milion de turci germanizaţi.
4. Turcii din Germania nu trebuie să se definească ca o naţie distinctă, nouă. Au deja o limbă (turca), au un teritoriu de unde se trag (Turcia), au o istorie din care vin (istoria turcilor). Au limbă, spaţiu şi timp, dincolo de circumstanţe.
5. Nu sînt foarte sigur că turcii de la a doua sau a treia generaţie mai sînt turci.
Limba, teritoriul şi istoria compun identitatea administrativă, poliţienească? Gîndirea, spaţiul şi timpul? Nu sîntem nici acefali, nici imponderabili, nici atemporali. Gîndim (şi o facem în limba maternă), avem rădăcinile în pămînt şi avem un loc al nostru în timp, între înaintaşi urmaşi, pe o treaptă definită a istoriei. Limba e gîndire, teritoriul e rădăcină, istoria e memorie (de fapt e mai mult decît memorie, e ancoră în timp, amintire şi aşteptare de la viitor).
Să nu confundăm individul şi psihologia lui cu naţiunea (poporul sau cum i-o zice).
Neamţul e acel individ plictisitor, organizat şi lipsit de umor? Putem lua toţi indivizii plictisitori, organizaţi şi lipsiţi de umor şi îi putem defini ca naţiune? Putem zice: ăştia-s nemţi?
PS. Limba maternă, rădăcinile (ca să nu zic teritoriu, să nu existe confuzii) şi istoria nu sînt înscrise în cartea de identitate.
Cum se pierde identitatea naţională? Ocupi teritoriul, schimbi limba oficială, pînă cînd noua limbă oficială devine şi maternă, rescrii istoria.
Ai ilustrat foarte bine dificultatea definirii identității. Eu cred de pildă că întrebarea "ce sunt nemții?" la care tu alegi să răspunzi factual: "locuitorii teritoriului numit Germania care vorbesc limba germană și care au următoarea istorie…" nu e o întrebare despre identitate. Pentru că răspunsul nu-mi spune, de fapt, nimic despre neamțul concret și despre ce să mă aștept de la el. E pur și simplu o definiție naturală în termeni de teoria mulțimilor, la fel cum e "locuitorii Gurbăneștiului care cultivă roșii și știu limba engleză". Mai rău, avem cel puțin un milion de turci care vorbesc germana la perfecție, locuiesc în Germania și sunt pe deplin implicați în structurile politice nemțești. Cu toate asta identitatea lor rămâne turcească, vor muri turci și nu nemți, indiferent ce scrie pe cartea lor de identitate.
Ceea ce tu numești identitate poate fi cel mult o identitate administrativă, ca pe cartea de identitate. Dar ce scrie pe cartea ta de identitate nu e de fapt identitatea ta personală în sensul profund al termenului. E doar o identitate administrativă, polițienească.
Finalmente e vorba de identitate culturală și oricum am lua-o, vom sfârși prin a opera cu imagine și percepție, nu cu seturi de parametri. Cât despre suveranitate în sensul enunțat de tine, rămâne cum am stabilit: n-are nici o legătură cu identitatea.
Identitatea naţională nu înseamnă "cum sînt nemţii" ci "ce sînt nemţii". Identitatea naţională a românilor nu vorbeşte despre cît de deştepţi, frumoşi, viteji, harnici sau ospitalieri sînt români ci despre ceea ce-i defineşte. Care sînt elementele care te definesc drept român?
Păi ar fi limba, teritoriul, istoria şi structurile politice.
Pînă ajungem la presupusele calităţi morale sau psihologice ale nemţilor sau românilor trebuie să avem nemţi sau români. Iar pînă la a vorbi de mituri şi imagologie trebuie să avem subiecţii miturilor şi imagologiei.
Românii nu-s nici ospitalierii estului, nici harnicii Europei strînşi la un loc. Sînt vorbitorii de limba română (limba română nu e o caracteristică psihologică sau un mit sau un construct filozofic abstract, e cît se poate de concretă), locuitori ai unui anumit teritoriu (chit că nu ai decizia politică asupra unui teritoriu, nu ai un stat, asta nu înseamnă că nu ai un teritoriu), depozitari ai unei istorii (memorii).
Aici e miza. Suveranitatea asupra limbii, teritoriului şi istoriei. Noi o avem acum. Românii din Transilvania nu au avut-o pînă în 1918. Românii din Moldova de dincolo de Prut nu au avut-o în ultimii 200 de ani decît foarte puţin (22 ani în interbelic şi 20 de ani post-sovietic).