Functia il umple pe Ponta, nu Ponta umple functia

Funcția bate omul

Ponta  a anunțat că votează, ca deputat, împotriva legii Roșia Montană, deși ca premier a votat pentru.

Ponta ne spune că el ia forma vasului în care e pus. Funcția îl umple pe Ponta, nu Ponta umple funcția. Asftel, ne putem aștepta la orice de la el, atîta timp cît nu știm cine e Ponta și în ce crede el. Ponta spune că parlamentarii PSD vor vota conform conștiinței. Conform cărei conștiințe? Celei de parlamentar, de membru de partid, de gorjean, de moldovean, de ardelean, de bărbat, de tată, de frate, de femeie, de suporter al Stelei, de fan Margareta Pîslaru sau Pink Floyd? Fiindcă am înțeles că conștiința e legată de funcție, nu de om. Conștiința de parlamentar a lui Ponta votează împotriva legii, în timp ce conștiința de prim ministru votează pentru lege.

Ponta ne spune că funcția contează, nu omul. Cu alte cuvinte, este indiferent cine e președinte de partid, parlamentar, președintele Senatului, ministru, premier sau președintele țării. De ce să votezi cu Ponta sau cu Antonescu la președinție, cînd deciziile nu vor fi luate de Ponta sau Antonescu, ci de președinte? Dacă funcțiile au decizii presetate, atunci de ce le mai umplem cu oameni? De ce mai există alegeri? De ce Ponta mai vorbește în nume personal și, în general, de ce a mai intrat în politică dacă persoana sa nu există, e nulă, e goală și deci nu aduce nimic în politică?

Dacă Ponta ajunge președintele României, votanții lui vor avea surprize. Căci degeaba Ponta promite ceva în campanie. În campanie nu e președinte, e candidat, iar deciziile nu le ia Ponta din campanie, le ia Ponta președintele. La preluarea funcției prezidențiale, Ponta preia și un set de decizii prezidențiale neștiute de alegători. Ponta candidatul va declara că va menține alianțele externe ale României, dar, ca președinte, Ponta rupe alianțele occidentale ale României. Și dacă deciziile nu le ia Ponta și sînt presetate, de cine sînt presetate?

La un asemenea nivel de lașitate și iresponsabilitate, încep să cred că Ponta este cel mai mare rău care i se poate întîmpla României la prezidențiale. Chiar mai rău decît Antonescu, deși era greu de crezut că există personaj politic mai nociv pentru România.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Editorial

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

Un comentariu

  1. Nu poate fi mai rău ca Antonescu din cauză că este chitit să se bucure şi de ziua de mâine. Ar face orice pentru asta, crime, minciună, furt, plagiat. Dar nu ar apăsa butonul roşu. Spre deosebire de el, dacă lui Antonescu i s-ar da opţiunea să fie preşedinte de astă după-amiază până diseară, apoi apoi să vină sfârşitul lumii, ar zice că e grozav.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *