Erorile lui MRU

Scriam anul trecut un articol intitulat ”Atuurile lui MRU”. A venit și reversul medaliei.

S-a bazat prea mult pe relația cu lideri politici presupus puternici, care i-ar fi putut oferi succesul politic (Blaga, Falcă) uitînd că singurul său atu în fața acestora, moneda de schimb, era succesul la public și că atuurile sale în fața publicului erau viziunea și curajul. E negustorie pură. Vă dau viitorul, speranța, confortul psihic, paiul de care să vă agățați, îmi dați încrederea, cu încrederea voastră mă duc la liderii politici care au experiență și forță organizațională, care dețin rețele și organizații. Acestora le împrumut din succesul meu la public iar ei îmi dau ajutorul organizațional și financiar necesar lansării carierei mele politice. Viziunea mea politică, curajul meu politic, transformate în încredere populară plus forța organizațională și financiară a liderilor de organizații politice, egal succes electoral.

Strategia lui MRU de ”a se lipi” de cîte un lider de organizație (Blaga, președintele PDL și Falcă, unul dintre cei mai puternici lideri locali ai PDL, posibil lider PDL la un moment dat) a fost, cel puțin ca intenție, corectă pînă la un punct. Însă a uitat că fără încrederea populară, fără un val de simpatie și speranță populară, niciun lider de mare organizație politică nu-l bagă în seamă.

De fapt, dacă stau bine să mă gîndesc, MRU avea de vîndut doar viitorul. Publicului și liderilor politici. Publicului îi dădea speranță, încredere în viitor, îi înfierbînta imaginarul și mîngîia pe creștet psihicul, liderilor politici le dădea șansa de a fi parte a unei întreprinderi victorioase, de a sta lîngă viitorul președinte al României sau măcar lîngă  un important lider politic.

N-am reușit să înțeleg de ce a preluat Forța Civică. Voia să se transforme în Cozmîncă? Să ajungă secretar general cu organizarea, ăsta a fost țelul lui MRU în politică? Să zicem că Forța Civică ar fi putut fi o parte a viziunii pe care MRU o vindea publicului. Dar pentru asta, partidul ar fi trebuit să aibă valoare simbolică. MRU a preluat un partid gata făcut, fără nume, fără istorie, l-a umplut de fețe dubioase sau traseiști (Dan Popescu, Liga, Bazac, Săniuță, pesedistul de la Suceava etc) și a ieșit cu el în fața poporului, să-l entuziasmeze. N-a reușit decît să dezamăgească. Dacă poporul voia Bazac, Săniuță, Cristian Dan Popescu sau Dănuț Liga, se ducea către PDL, PNL și PSD. Pentru început, MRU nu avea nevoie de o structură de partid puternică, ci de forță simbolică. O structură puternică oricum nu ar fi făcut în mai puțin de 5-6 ani, dacă lucrurile mergeau aproape perfect.

MRU a ratat complet tema loviturii de stat, atunci cînd lumea aștepta un lider, în condițiile în care Băsescu a fost complet lipsit de energie și inspirație astă-vară. A ratat și o posibilă coagulare a ”reformiștilor” împotriva lui Blaga și echipei sale.

A participat, absolut inexplicabil, la previzibila catastrofă electorală din 9 decembrie, și nu oricum, ci chiar în prim plan, pe toate gardurile, alături de Vasile Blaga. Atunci și-a epuizat și ultimele resurse simbolice. (You have to live to fight another day)

A investit resurse simbolice enorme în Forța Civică și în alegerile din 9 decembrie și nu a cîștigat nimic. A dat o tonă de aur pe un șirag de mărgele de sticlă. Beat that, Ponta!

Însă, mai important decît orice, MRU nu dă impresia că ar avea vreo viziune politică pentru viitor. Nimeni n-a reușit să afle în ce crede MRU, care îi sînt principiile și valorile politice. Da, a ocupat funcții înalte în stat, a fost șeful diplomației și șeful spionajului, este un intelectual, un om educat, este un om inteligent și cu maniere. Dar în ce crede omul ăsta? Și ce vrea să facă în politică? Știm că vrea să fie altfel pe partea cu protocolul, nu ca Băsescu. Asta este viziunea politică a lui MRU? Astea-s convingerile sale? Cu asta vrea el să înfierbînte imaginația populară?

Pe zi ce trece, simpatia publicului pentru MRU se ofilește și MRU nu mai are ce oferi lui Blaga sau Falcă. Dealtfel, Blaga s-a și dezis de el și tatonează o candidatură la președinție. Sînt convins că și Falcă s-a dezis (dacă n-a făcut-o încă, trebuie dus la doctor, i s-o fi ars vreun circuit, sau poate o fi îndrăgostit politicește și gîndește doar cu inima).

Marele său atu, singurul, valul de simpatie populară (de care Băsescu, de exemplu, nu a beneficiat înainte de a fi președinte) nu mai există. Are nevoie neapărat, în ceasul al treisprezecele a, de o schimbare de ritm, de un game change, de o faptă haiducească, de un gest nebunesc, gen să sară de pe un cal alb, cu un trandafir în dinți, și să invite poporul la dans, mîrîind viril. Iar dacă nu are șarmul necesar pentru așa ceva, să se urce pe deal și să propovăduiască Împărăția Viitorului, poate convinge așa. Ori cu șarm, trandafir între dinți, pectorali în soare, ori cu ”am casă, mașină și perspective profesionale”. Din păcate, dacă e să ne păstrăm în comparația popor-femeie, toți dreptiștii gîndesc așa: ”Toate femeile sînt proaste și curve și nu sînt capabile să ghicească și să aprecieze ce am eu în cap și suflet” Du-te, nene, la popor, ia-l de mînă, zi-i un banc, ciupește-l de cur, invită-l la un tango, bate un ticălos, salvează o pisică din pom, scoate un copil din flăcări, povestește-i despre vila cu piscină, vacanțele în Bahamas și viitorul luminos, fă-l să viseze cu ochii deschiși pînă te votează cu toate mîinile și rudele moarte din Teleorman și Gorj! Șarm sau viziune. MRU nu are șarm, este evident. Atunci să vină cu un proiect, cu o viziune, să-i povestească poporului cum e în viitor. Asta trebuie să facă un lider politic, să vorbească poporului ca și cum s-ar fi întors din viitor, să-i povestească ce a văzut, și ăsta, poporul, la rîndul lui, să vadă cu ochii minții și să rămînă prost de admirație față de propria sa viață ce va să vie. Dacă face asta și cîștigă simpatia și încrederea poporului, pe urmă i se alătură și rețelele organizaționale cu tot cu lideri, vin și finanțările, se naște și forța operațională.

Facebook Comments
Publicat
Din categoria Editorial

De Bleen

Mirel-Valentin Axinte (Bleen) scrie despre politică începînd cu august 2008, cînd a deschis blogul bleen.ro. Pînă în iulie 2014 a fost fondator, redactor șef și autor la Blogary. Din iulie 2014 s-a retras.

22 de comentarii

  1. Cu riscul de a deveni agasant si pentru a avea de unde alege , insist cu o „Carta a Libertatii Fiscale” a celui/celor de pe Capitalism pe paine . Insist pentru ca eu mi-am luat adio (definitiv) de la ceea ce numim dreapta acum , adica alde MRU , PDL, Monici si toti/toate care se pretind de-a dreapta . 
    Mentionez (inutil , de altfel) ca nu am nici un halis-veris cu cei de pe acel blog…
    http://capitalismpepaine.wordpress.com/2013/02/01/carta-libertatii-fiscale/#comment-39417

  2. Liga mare politica va fi lasat in urma si in umbra . Baietii de la linkul urmator sunt mai hotarati sa faca treaba si sa nu faca compromisuri de stanga , mai mult decat oricand . Se pare ca se va naste miscarea pe care , eu cel putin, o astept de atatia ani…Da , stiu , nu se poate , e greu , de unde sustinatori , sa faci acum un nou partid e utopic etc,etc..
    http://capitalismpepaine.wordpress.com/2013/01/31/miscarea-antitaxe/#comment-38894
    Ungureanu , blaga , ponta , usl , pdl..Hahahahahahahahaha !

  3. Cineva fusese sunat și informase conducerea redacției că „oameni din apropierea președintelui Băsescu” au ucis-o de fapt pe mama băiatului. Sunt chemată și rugată să scriu eu materialul cu care trebuia să înceapă jurnalul principal al zilei. Ba, mai mult, eu să fac și o transmisie în direct pe tema asta – din care să reiasă că președintele Băsescu, candidat la Președinție, acoperea și era, de fapt, în strânsă legătură cu criminalul mamei băiatului.Aveți vreo dovadă, ceva? – am întrebat. Nu, caută și tu, vezi tu, te descurci…- a fost răspunsul aproximativ.
    Am simțit atunci, efectiv, cum văd stele verzi. Adică eu trebuia să acuz un președinte al României că acoperă criminali? Cam asta era esența. Am zis că eu nu fac așa ceva. 
    Sorina: Când ei sunt mai puternici http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fow.ly%2FhhClH&h=lAQG3OlKPAQFU12RgRI66GmNWnNpO045PocR5k4CePe84Tg&s=1

  4. Să expunem cîteva concluzii logice ale unei declarații:
    1. MRU i-a cerut acum cîteva luni lui Crin Antonescu să nu mai acuze fără dovezi serviciile. Asta înseamnă ori că MRU vorbește aiurea acum, la fel ca Crin, ori că are dovezi.
    2. Avem 2 mari servicii: SRI și SIE. Dacă MRU se referă la agenți SIE (deși SIE e pe extern, nu pe intern) atunci ar fi trebuit să ia măsuri cînd era șef SIE. Dacă se referă la agenții SRI (așa cum bănuiesc eu), atunci trăim un moment măreț: fostul șef al SIE acuză SRI că are agenți acoperiți în Parlament.
    3. Mai mult, MRU insinuează că principala cauză a migrației politice ar fi ordinul de la serviciu, în cazul de față ordinul de la SRI. Guvernul MRU a căzut în urma unei migrații masive și MRU a declarat atunci că știe niște chestii, dar nu a intrat în detalii. Acuză MRU SRI-ul că i-a trîntit guvernul?
    Problema numărul 1:
    Dacă un serviciu își deconspiră din cînd în cînd agenții (ofițeri, informatori etc), după cum bate vîntul politic, cum va mai reuși acel serviciu să recruteze agenți? Ce încredere vor mai avea cei care ar putea fi recrutați? ”Vino la noi, că peste 3 ani te dăm în gît.”

    1. Bleen „Omul, bunioară, de par egzamplu, dintr-un nu-știu-ce ori ceva, cum e nevricos, de curiozitate, intră la o idee; a intrat la o idee? fandacsia e gata; ei! și după aia din fandacsie cade în ipohondrie. Pe urmă, firește, și nimica mișcă.”

  5. Cu alte cuvinte, un fost șef de serviciu de informații inițiază o lege prin care vrea să elimine agenții sub acoperire. Deci fostul șef de serviciu ne spune că acești agenți sub acoperire există în Parlament. Și cine știe mai bine asta decît un fost șef de serviciu de informații?
    Ungureanu: FC va iniţia o lege pentru ca în Parlament să nu se mai găsească agenţi sub acoperire – Mediafax http://www.facebook.com/l.php?u=http%3A%2F%2Fow.ly%2Fhgfb2&h=_AQEjJCDXAQFKf6tAZCU_nNHGgx62iU9qbuvZkmmMJV_ghA&s=1

      1. Na, că Măruţă avansează teoria că MRU nu era aşa de când era mic, ci s-a blocat la căderea guvernului. Deci dacă are nevoie de psihoterapie dintr-atâta, trebuie să renunţăm cu totul la a-l mai peţi, indiferent de rezultat! Păi ce face dacă vine vreun război? Se urcă pe draperie?

        1. Bleen, pe FB, ca toată lumea. La mine ajunge câte un ecou, cu porumbei călători, și asta mi s-a părut o concluzie plauzibilă.

    1. Bleen Au sa gaseasca in Parlament o solutie, ca doar avem 588 de ‘smekeri’, nu? De exemplu orice agent sub acoperire sa aibe si o descoperire. Ca soldatii cu bastonul de maresal in rucsac, sa vina fiecare la Parlament cu o declaratie scrisa si semnata cum ca nu-s agenti sub acoperire.

      1. DanCanada Bleen Nu stim cati or fi „sub acoperire”, dar sigur mai toti sunt „de acoperire”. Poate la asta se refera, competent, MRU.

  6. 1. Avem două grupuri în electorat: cei-cu-încredere-mare-sau-foarte-mare-în-TB şi restul (anti-TB). MRU a vrut să obţină sau să menţină încrederea celor anti-TB, n-a mers, ba chiar a mers din ce în ce mai rău, şi în plus a început să piardă şi încrederea celor pro-TB.
    Nici continuatorul perfect al ideilor lui TB, care-şi asumă electoratul lui, cât de mare sau de mic o fi, nici ceva cu totul nou pentru oamenii anti-Băsescu (pentru că a fost numit prim-ministru de TB, l-a susţinut pe TB la referendum şi a fost aliat cu PDL la parlamentare).
    Apropo:

    2. MRU putea să se înscrie în PDL, să vină acum ca opţiune de preşedinte al partidului („Blaga a pierdut, e nevoie de reformă, o echipă nouă”, etc.). Ceea ce însemna în mod garantat controlul partidului în perspectiva prezidenţialelor. MRU devenea automat o figură crucială a scenei politice, alături de alţi preşedinţi de partide mari (Ponta, Antonescu).

    Sau putea să meargă la parlamentare independent de PDL, cu FC, probabil nu intra în parlament dar construia o opţiune de dreapta pe termen lung. Nu ajungi la 20% în primul an, dar construieşti. Muncă grea, „drumul prin deşert”, cum zicea Tăpălagă. Dar e al tău, e separat de PDL, linia e clar trasată.

    La alegeri n-a fost nici independent de PDL, nici PDL-ist.
    Ayn Rand: „O opţiune este corectă şi cealaltă este greşită, dar mijlocul e întotdeauna rău”.

  7. Băse a povestit odată cum a pețit-o pe nevastă-sa. Socru-său nu prea voia să i-o dea (sociologic vorbind, știu sigur că așa a fost). Și Băse a insistat și i-a spus că nu pleacă fără ea și (cu trandafirul în dinți, că ea era timidă și nu zicea nimic), îl tot asigura că-i poate asigura o viață confortabilă, pețitul a durat vreo săptămână…
    Mie mi se pare că noi, niște necăjiți care ne uitam la Iosif Sava cândva, îl pețim pe MRU, promițându-i iubire și perspective.

  8. Eu zic că n-are stofă și nici interes, imbold pentru vreun rol major, altminteri învăța din mers. Ratatului de Milică i s-a servit într-un fel poziția pe tavă, era clar că n-are stofă, dar avea dorință de mărire și asta îl orienta în spațiu.

  9. Eu cred ca viziunea lui MRU consta intr-un loc de munca la stat, cu sofer si secretara.
    Puteti sa ma contraziceti postand CUI-ul firmei (firmelor? LOL) lui MRU.

  10. Eu nu voi vota niciodata cu MRU. Daca nu si-a facut treaba in opzitie, nu si-o va face nici la guvernare. MRU s-a dovedit un Yes-man slefuit si pomadat, Si da, nici sarm nu are.

    1. Canadiana Mă rog, asta cu șarmul e subiectivă, știu niște tante absolut leșinate după el. Problema e că n-are pasiune. Nu-ți dai seama pe el ce-l mână-n luptă. Și e atât de atent să nu deranjeze pe nimeni încât a ajuns de nu mai poate transmite un mesaj ferm. 
      Revin la declarația aia totalmente anapoda despre Băsescu. Când i-a sărit lumea-n cap, a zis că n-am înțeles noi bine ce vrea să spună. Ok… hai să-i dăm omului șansa să explice. L-am întrebat pe Facebook simplu și direct, cu subiect și predicat. Dl Ungureanu, ce ați vrut să spuneți când ați afirmat alea, alea. Nici în ziua de azi nu mi-a răspuns. Mă rog, nu a răspuns nimănui altceva decât ”mai citiți o dată declarația, vedeți că interpretați greșit”. 
      Din partea mea, nicio ștampilă.

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *