Guvernatorul republican din Wisconsin, Scott Walker a devenit simbolul dreptei americane și al revoluției Tea Party după ce a îndrăznit să ia măsuri de reformă cam la 30% din duritatea măsurilor luate de guvernul Boc.
Iată cîteva din măsurile care i-au pus lui Scott Walker toată stînga în cap și a făcut din el simbolul dreptei americane:
- reforma ”pensiilor speciale” la angajații statului și reintroducerea, timidă, ce-i drept, a principiului contributivității, reformă care a dus la scăderea cu 8% a salariilor bugetarilor din Wisconsin
- reforma în domeniul muncii, prin restrîngerea drepturilor de negociere colectivă a sindicatelor
- sindicatele angajaților la stat nu mai pot cere măriri de salarii peste rata inflației decît dacă o astfel de mărire ar fi aprobată prin referendum de cetățeni (adică contribuabili – ei sînt cei ce plătesc salariile angajaților statului)
- cotizațiile sindicale nu mai pot fi reținute automat din salariu membrilor de sindicat, pe statul de plată
- reducerea cheltuielilor bugetare pentru a salva Wisconsin-ul de faliment și trecerea de la un deficit bugetar de 3 miliarde de dolari la un excedent de 300 de milioane
La acestea se adaugă sloganul: Wisconsin is open for business!
Reacția sindicatelor și a stîngii americane la reforme a fost extrem de vehementă, mergînd de la proteste pînă la amenințări cu moartea. În scurt timp, Wisconsin a devenit centrul războiului dintre stînga și dreapta.
Democrații și sindicatele au reușit să provoace alegeri anticipate pentru funcția de guvernator și să-l aducă pe Scott Walker din nou în fața votului popular. Pe 5 iunie anul acesta Scott Walker a cîștigat alegerile anticipate (sau recall election) cu 53.1% la 46.3%, un scor chiar mai bun decît la alegerile inițiale din 2010, cînd a reușit să ajungă guvernator cu ajutorul mișcării Tea Party.
Validarea populară a măsurilor luate de Scott Walker și victoria acestuia în alegerile anticipate din Wisconsin se crede că va declanșa acel tsunami care va mătura de la putere stînga și va facilita victoria lui Mitt Romney în fața lui Obama, în toamnă. De doi ani încoace, din 2010 cînd a fost ales, și 2011, cînd a declanșat reforma statului Wisconsin, Scott Walker este simbolul dreptei americane.
Guvernul Boc a luat același măsuri ca și guvernatorul Scott Walker, numai că mai devreme, mai dure și la un nivel mult mai mare. Aceleași măsuri pe care Germania, Marea Britanie, Spania sau Italia le iau astăzi.
A inventat Emil Boc roata? Nu. Poate că aceste măsuri nu au fost ideea lui. Dar el a avut curajul să le promoveze, să le pună în aplicare și să-și asume, alături de guvernul său și de președintele Traian Băsescu, responsabilitatea pentru ele. Uitați-vă ce se întîmplă în restul Europei, uitați-vă ce se întîmplă în America! Cîte guverne europene, cîți prim miniștri au curajul de a lua astfel de măsuri, de a-și asuma responsabilitatea pentru ele? Sînt guverne care se cîcîie speriate pentru tot felul de jumătăți de măsuri soft. Iar liderii lor trec drept cine știe ce politicieni adevărați și fioroși. Scott Walker, singurul care a avut curaj să ia măsuri comparabile, dar ceva mai soft, a devenit simbolul curajului, al bărbăției politice și al dreptei americane.
Ce au acești politicieni europeni și n-are Emil Boc? Ce are Scott Walker și nu are Emil Boc? Susținători curajoși, capabili să-și asume responsabilitatea credințelor, principiilor și alegerilor lor.
Ne e frică să ne asumăm responsabilitatea propriilor alegeri. De aceea căutăm întotdeauna călduți virgini care nu au luat nicio decizie pentru care să ne simțim noi responsabili.
Dacă România este astăzi suficient de stabilă economic încît să nu se prăbușească sub efectele crizei externe și ale populismelor și incompenței guvernului Ponta, aceasta i se datorează în primul rînd lui Emil Boc, politicianul care a avut curajul să ia aceste măsuri, să-și pună în joc cariera politică, imaginea publică, sănătatea, familia, care a avut curajul să-și asume o responsabilitate pe care extrem de puțini politicieni au curajul să și-o asume.
Toate astea, în condițiile în care ”elitele”, ”high life-ul”, ”liderii de opinie”, chiar alegătorii simpli, nu au o doză minimă de curaj să-și asume responsabilitatea propriilor alegeri. Acum 2-3 ani țipau toți la Boc și dădeau din gură și din mîini cerînd măsuri dure de reformă, astăzi au dispărut ca potîrnichile, ascunzîndu-se în spatele unor non-alegeri confortabile, trendy și care le conservă imaginea publică. L-am împins pe Boc în față și l-am lăsat singur, nu care cumva apropierea de el să ne strice imaginea publică pe care o cultivăm cu un efort demn de o cauză mai bună. Nu numai că l-am pus să scoată castanele din foc dar l-am și reclamat la poliție pentru furt de castane. Și acum așteptăm recompensa pentru civism și bune intenții.
Sîntem lași, inconsecvenți, închipuiți și vanitoși. Le cerem politicienilor să pună totul în joc, să sacrifice totul și atunci cînd, rar, ce-i drept, o fac, îi părăsim ca nu cumva imaginea lor terfelită din cauza deciziilor dure și impopulare să se răsfrîngă și asupra imaginii noastre, a jigodiilor cu ștaif.
Ar trebui să ne fie rușine să-l susținem pe Emil Boc? Ar trebui să căutăm ceva mai trendy, mai soft, care să nu implice decizii curajoase și impopulare? Nu. Categoric nu.
Mergeți mîine la vot și votați! Votați politicieni reali, din carne și oase, care au luat decizii în lumea reală.
Votați cu Emil Boc și susțineți-l pe Emil Boc! Convingeți-vă rudele și prietenii din Cluj să voteze cu Emil Boc! Hai, curaj! Că nu e nevoie de foarte mult, ci doar de 0.01% din curajul de care a avut nevoie Emil Boc. Și dacă veți primi un scuipat de la delicații alegerilor confortabile, gîndiți-vă că e doar 0.01% din scuipații pe care i-a primit Boc.
PS. În astfel de momente se vede caracterul. Jos pălăria, Monica Macovei!
UPDATE.
Nicușor Dan trebuie să dea o explicație pentru asta și să confirme sau să infirme veridicitatea:
Nicusor Dan Apr 25 2007, 7:10 pm
Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.
Traian Basescu are meritul incontestabil de a fi blocat la alegerile din 2004 semi-dictatura instituita de PSD. Prestatia sa ulterioara ma face insa sa votez fara ezitare la referendumul din 19 mai pentru demiterea sa din functia de Presedinte. Iata citeva argumentele si citeva raspunsuri la contra-argumente:
1. Relatia suspecta cu serviciile de informatii:
a) militarea pentru legile sigurantei nationale propuse de serviciile de informatii, cu multe prevederi in spiritul fostei Securitati, in detrimentul legilor sigurantei nationale propuse de societatea civila. Intre Marius Oprea, promotor al celor din urma, si Traian Basescu, ii dau fara ezitare credit lui Marius Oprea.
b) „lucratura” de la CNSAS din primavara lui 2006, denuntata de societatea civila: numirea unor persoane controversate de catre Presedintie si PD, candidatura suspecta a lui Turianu (numit de PD) impotriva lui Ticu Dumitrescu.
c) a decis, e adevarat, predarea unei mari parti a arhivelor catre CNSAS, dar: inca nu s-au predat cartotecile, ceea ce face fondul de dosare aproape inutilizabil; nu s-au predat microfilmele, in conditiile in care multe din dosare sint incomplete; in scandalul recent Coldea/Curtea Constitutionala, s-a confirmat existenta (niciodata recunoscuta de SRI) a unui fond „X” de dosare ale oamenilor politici, nepredat CNSAS.
d) numirea lui George Maior, membru marcant PSD, la conducerea SRI.
2. Mijloace „securistice” folosite de el si aliatii sai:
a) sprijinirea aripii PLD in cadrul PNL
b) provocarea de false teme de dezbatere; in locul unei dezbateri pe fapte concrete, repetarea cu obstinatie a unor sloganuri de tip „coalitia PSD – PNL” „coalitia PSD-PNL-PRM-UDMR-PC”, „petro-liberali”, etc.
c) folosirea cu nerusinare in cadrul mitingului de duminica [organizat de Fundatia pentru Infrumusetarea Bucurestiului a lui Dumitru Puzdrea, deputat PD, acelasi cu en-gros-ul ilegal Puzdrea] a cintecelor si sloganurilor Pietei Universitatii. Sa nu uitam ca Traian Basescu a fost membru al Frontului Salvarii Nationale, membru in CPUN si, ca functionar in Ministeruul Transporturilor, nu a fost strain de organizarea trenurilor cu mineri din 1990.
3. Distrugerea Aliantei DA prin atacuri neprincipiale la adresa PNL si a primului ministru, menite sa favorizeze PD in alegerile care vor urma. Urmarea: daca in ianuarie 2007 PSD ajungea la 16%, iar Ion Iliescu isi incepea drumurile la Parchet pentru mineriada din 1990, azi PSD a urcat la 26%, iar subiectul mineriadelor a disparut cu totul din dezbaterea publica.
4. Tip conflictual, incapabil de negociere si constructie. Traian Basescu s-a remarcat prin natura sa conflictuala: a distrus alianta CDR-PD in 1996-2000, a distrus alianta DA in 2004-2007, a reusit sa se desparta de toti consilierii cu care a inceput sa lucreze la Presedintie in 2004. In compensatie, nu a reusit sa construiasca nimic: Ca primar general timp de 4 ani s-a remarcat prin demolarea buticurilor si prin vaicareala continua ca nu-l lasa Consiliul Municipal sa-si realizeze obiectivele (de asemenea prin autorizatia de constructie a blocului de sticla lipit de Biserica Armeneasca si a unui bloc de sticla in Piata Palatului, in constructie azi). Ca ministru al transporturilor in mai multe guverne nu a construit nici un kilometru de autostrada.
5. Esec total in politica interna si externa. Ca urmare a conflictului generalizat si a impredictibilitatii actiunilor Presedintelui, ratingul de tara a scazut in aprilie 2007 iar investitiile straine au scazut si ele spectaculos la inceputul lui 2007. [daca e sa spunem lucrurilor pe nume, Traian Basescu nu va fi invins de biata clasa politica romaneasca, ci de mediul international de afaceri, satul de impredictibilitate]. In plan extern, dupa inceputul fulminant din 2005, nici o vizita importanta nu a mai avut loc in 2006 si 2007. Daca sintem aliatii strategici ai SUA in regiune, de ce nu trece nici o conducta importanta de petrol prin Romania?
6. Dinu Patriciu. E adevarat ca conflictul Basescu-Patriciu a fost foarte important in destramarea Aliantei. Lui Dinu Patriciu i se imputa, pe buna dreptate: a) spalarea prin bursa a 10-20 milioane euro, pentru care nu s-a mai platit impozit la stat; b) cumpararea Petromidia pe datorie si esalonarea datoriei pe 7 ani cu o dobinda avantajoasa. Patriciu a transformat insa Petromidia dintr-o gaura neagra in principalul contributor al bugetului de stat. Comparati va rog Petromidia cu RAFO Onesti, cuibul unei adevarate mafii de firme capusa, unde statul a sters de mai multe ori datorii de sute de milioane de euro, pentru ca ei sa le fure din nou si statul sa stearga din nou, etc. De ce Basescu si procuratura subordonata lui a atacat de nenumarate ori Petromidia si niciodata RAFO? a) Pentru a santaja PNL in problema fuziunii PNL-PD si a anticipatelor; b) pentru ca Teodor Stolojan („draga Stolo”) nu e deloc strain de ce se intimpla la RAFO.
7. Monica Macovei. Monica Macovei are merite incontestabile in reforma justitiei. Dar:
a) multe lucruri s-au petrecut pe deasupra ei; din nou, de ce Petromidia si nu RAFO? de ce Parchetul nu s-a autosesizat la Cathedral Plaza? la „regele asfaltului”? la ALRO?
b) s-a dovedit total lipsita de tact. In plus, la sfirsitul lui 2006, a modificat in drumul catre Monitorul Oficial forma unei Hotariri de Guvern convenita de Guvern. Cum v-ati fi simtit daca ati fi fost ministru liberal?
8. Traian Basescu a condamnat comunismul in fata Parlamentului, gest de salutat. Acelasi lucru l-a facut si Emil Constantinescu in mandatul sau, fara aceeasi vizibilitate mediatica. Dar: comisia Tismaneanu a dat, in finalul raportului sau, mai multe propuneri concrete care decurgeau din concluziile raportului. L-am vazut pe Traian Basescu militind pentru realizarea acestor propuneri? Nu. A ramas doar spectacolul din Parlament si imaginea de anti-comunist a lui Basescu.
Concluzie. In conflict ireconciliabil cu toate partidele politice mai putin PD si PLD, incapabil de coabitare fara scandaluri zilnice, Traian Basescu:
-pe termen scurt nu poate sa aduca decit alti doi ani si jumatate de scandaluri neconstructive
– pe termen lung nu mai poate exercita cu adevarat puterea decit in cazul unei guvernari majoritare PD-PLD, pentru care militeaza. In conditiile in care aceste partide nu au avut nici o nuanta critica la adresa lui in doi ani si jumatate, aceasta alternativa este, dupa toate definitiile, dictatura.
Nicusor Dan
Și pentru asta:
28.11.2009
„2. Alegerile din 6 decembrie sint intre Basescu-PDL si PSD-PNL-UDMR-minoritati. Nu am nici o ezitare intre a vota a doua varianta, adica Geoana: a) votez o mafie mai mica; b) votez o coalitie, deci un oarecare control reciproc al partenerilor; c) votez speranta unei schimbari in atitudinea institutiilor statului (de care Antonescu isi leaga viitoarea cariera politica); d) votez si pentru bucuria de a vedea la Parchet niste oameni care au fost 5 ani scutiti: Videanu, Negoita, Udrea, Falca, Basescu.”
Și pentru asta:
Discussion subject changed to „mai scoate capul vreun basist?” by Nicusor Dan
Vreunul din sustinatori ferventi ai lui Basescu din noiembrie 2009 poate sa numeasca un prim-ministru mai incompetent decit Emil Boc?
Nicușor s-a poziționat în două momente grele și decisive de partea stîngii, a antireformiștilor, a sistemului mafiot. A susținut și votat demiterea lui Băsescu în mai 2007 deși CCR stabilise că Băsescu nu a încălcat Constituția. Dealtfel, printre argumentele lui Nicușor pentru demitere nu găsim încălcarea Constituției, dar găsim atacuri la Monica Macovei.
În 2009 Nicușor a votat Geoană, adică omul sistemului, și nu al oricărui sistem, ci al sistemului condus și reprezentat de SOV, Felix și Iliescu.
Sînt două momente extrem de importante și decisive în istoria noastră imediată. Sînt două momente în care poziționările au fost clare și fără echivoc., în care, pe de o parte, am avut o tabără pro-occidentală, reformistă, anticorupție, pe de altă parte am avut o tabără pro-rusă, antireformistă, pro-corupție. Nicușor a fost de partea celei de a doua tabere.
Dacă Nicușor cîștiga în mai 2007 și în decembrie 2009? V-ați întrebat asta?
Și încă ceva, extrem de important. Abia acum mi-a sărit în ochi. Formularea:
”Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.”
Nu vorbim de un om care crede în ceva și își susține acel ceva, vorbim despre un propagandist, un militant, un răspîndac.
Videanu: Estimarea PDL a votului politic după centralizarea datelor pînă la ora 4.00 (mai mult de jumătate): USL 51%, PDL 21%
Hai, curaj, c-acush intra si voturile din strainatate
Postare noo.
@Bleen Finally! 🙂
@Bleen Te-ai ținut pînă a cîștigat Boc? 🙂
Astept scuze pentru ca m-ati facut sa deschid televizorul pe rtv! Cine… e tanti aia blonda?? In orice caz, ma uit de 5 min si deja simt ca e ceva in neregula cu mine…
@cristihan Robert, tu erai?
@Pataphyl @cristihan Habar n-am, deja am ajuns la 7 minute, daca mai stau putin maine ma duc la vot sa dau like pe ND
@cristihan Păi dacă doar doamna blondă ți se pare în neregulă e o problemă… 🙂
@meioza @cristihan Cică neregula-i cu el, nu cu blonda
Acu parc’a luat prea mult PDL-ul, să nu și-o ia-n cap…
@Pataphyl
Îşi cere mîine scuze.
@Florina :))))))
e ceva oficial in afara de hotnews cu Boc la Cluj?
si la Ploiesti cine a castigat, pana la urma?!
@Nemo A anunțat neoficial Videanu că Clujul e la PDL, dar atît
@meioza
aha, am vazut si io aia.
macar atat. hopefully…
@Nemo , știi cum faci? Te uiți la sfârșitul romanului, să vezi cum se termină, pac! pac! Păi noi suferim aici, apar întorsături, citate, tâmpenii, nemernicii, nicușoare, dezamăgiri, grețuri, turambare, deliruri, poeme, Negoiță face sex cu sectorul, Prigoană cu pliciul, alea, alea…
@Yeba
yeba, dupa cum spuneam(in ultima vreme) lucrez vreo ~13-14 ore pe zi, 6 zile pe saptamana. azi a fost ziua libera.
locuiesc langa (o) plaja. am citit cat de zdrobitor iese useleaua si m-am enervat asa tare, ca am iesit sa ma plimb cu bicicleta pe boardwalk. de-a lungul plajei sunt cateva baruri, dansau aia in buricul gol la lumina zilei, cu berea in mana(cam inghesuiti, ca asa e treaba pe acilea, n-au voie sa iasa in afara tzarcului).
stand si eu uitandu-ma dupa tipe in bikini, m-am intrebat daca nu sunt eu cretin, pt ca imi fac sange rau ca romanii sunt un popor de tampiti(stiu ca ma repet, ca este neplacut, desi eu ma refer „la cei multi”, nu cei cativa de pe aici si cativa care or mai fi).
in concluzie, sper sa iasa macar Boc. iar eu sa nu ma mai enervez:)))[degeaba].
@Nemo :)) eu ți-am și scris, vreo 100 de comentarii mai la vale, din sufletul meu curat, cum că știu că ești ocupat, dar azi e Sfânta Duminică și ar trebui s-o ții și să ne dai și nouă un semn, să compătimim împreună, ăștia vreo 143 (că ne-a numărat @nedo, parcă) care ne pretindem de dreapta. Eu sper să iasă și Volosievici și tu să nu pățești vreun accident cu bicicleta din cauză de bikini.
@Nemo
păi hotnews o dă la glume.
http://bestiar.blogary.ro/wp-content/uploads/2012/06/hotnews-boc.jpg
@Florina
eh, or fi si excited. si nici nu sunt CNN. or mai gresi(mai mult, lol).
@Florina
cred ca e eroare a alora de la hotnews. ‘coz they are excited 😀
Clujul e cîștigat de PDL.
Rezultate finale Videanu:
PDL: Alba-Iulia, Tîrgoviște, Tîrgu Mureș
@Bleen L-am deschis si eu… A dat una din poignée cu Clujul la sfarsit 🙂 Si s-a abtinut sa spuna si despre alte resedinte 😉
@Bleen Stiam eu de ce-mi place (si) de rtv… Cat 0 IQ trebuie sa ai sa te uiti la retardatii astia altfel decat ca la o disectie de broaste?
Hai să vedem ce zice Videanu…
Nu zice nimic oficial de Cluj (dar neoficial cică e cîștigat)… 🙁
Oprescu beat criță, plînge, pe Realitatea.
@Bleen E vreodată treaz nenea ăsta?
@Bleen Zice ceva de suspendare? A autostrăzii adică…
Oricum, la comentarii am bătut măr USL-ul.
@Bleen La comentarii inteligente, sper…
La Ploiești e scandal mare. Am impresia că a cîștigat Volosevici. Dragnea a băgat o acuzație în care s-a încurcat.
@Bleen Dar guguștiucii au înghițit momeala… Ăștia iau de bună orice intoxicație de la PSD
@Bleen , i-a rămas camionul cu probe în pană?
@Bleen Deci teapa si Suceava si Ploiesti? Lookin’ good, lookin’ good, man! 🙂
@Bleen instiga la violenta de fapt…
@IonescuLatul @Bleen Unde se da meciul?
@cristihan @IonescuLatul @Bleen RTV
@cristihan @IonescuLatul rtv
@rezon @IonescuLatul @Bleen Ahm… I’ll pass, ziceti-mi voi cand il numara pe badescu sau cum il cheama pe „the other”
Urmarea episodului cu tigăile: aceeași stradă, azi. Lady Auntie întreabă, acră, o vecină: Ați votat? Daaa. Și tigaie ați primit ! Da, dar și ăilalții…știți ce-am auzit? Că la Seciu a venit un vapor cu biciclete! Cum să ajungă un vapor la Seciu? CRED CA L-AU TRAS PE TALPICI. Later, Lady Auntie către Lady Yeba: și nu-mi luasem tratamentul de tensiune.
Roberta a ocupat garile in Ploiesti
@rezon Republica de la Ploiești!
Un „priceput” in ale politicii Mircea Marian nu se jeneaza sa afirme ca ar trebui luat totul de la zero. Suspendat Presedintele, si USL-ul cu majoritate absoluta sa faca alta constitutie. „Dictatura?”e intrebat. „Da dictatura” raspune. Ma gandesc, ce-o fi in mintea lui creata? Azi la Nasu.
@Never G O fi nemancat de cand cu TVR-ul, nu mai gandeste „drept”…
@Never G
Nimic, a votat ND.
@Never G Un tîmpit.
@Bleen @Never G Trebuie recuperati si tampitii astia ca altfel ramanem singuri… Cu ei mai ai o sansa, le mai dai sa citeasca ceva, se prind ei pana la urma
@cristihan @Bleen @Never G Să citească, nu să scrie
@cristihan
Cu Mircea Marian, nici-o sansa! Nu creste nimic in capsorul lui!
@Bleen
Da!
Cineva sa-l inchida pe prostovanul de Luhan!!
Luhan ăla e sinistru. Acum înțeleg de ce a luat-o așa PDL.
@Bleen Da’ de moderator ce zici? Parcă e de la USL…
Cluj 42-38 pentru Boc. (zice USL)
@Bleen Așa mare diferența?
USL a luat Botoșani.
Ploiești. Suceava.
@Bleen Suceava City e PDL… Ce-i cu Ploiesti?
@cristihan USL zice că l-au luat ei.
@cristihan Suceava și Ploiești zice că au luat.
@Bleen Hotnews zice ca din numaratoarea paralela e PDL…
@Bleen „Lungu conducea cu 20.424 voturi fata de 19.993 cate avea Alexandru Baisanu (USL), insa mai erau de numarat voturile de la o sectie de votare din Burdujeni, diferenta neputand fi surmontata de aceste rezultate.” newsbucovina.ro
@Bleen Dislike, spam și offensive.
@Bleen pana nu vad oficial nu cred nimic
USL 33 președinți de consilii
@Bleen Ca la doctor.
Toate chinurile astea sunt pt ca s-a gandit Eckstein sa candideze, sa puna si el o piedica mică, carpatină, cu mustață?!
@Yeba Pe de altă parte, o să fie mai ușor cu Consiliul… cred
Adomniței e președintele CJ Iași.
@Bleen Un bou sinistru
@Bleen Cîte stele are steagul Europei?
@meioza @Bleen Lasa, a zis Funeriu ca macar cu el se poate discuta. Adormitei, garanta Funeriu! 😛
@meioza @Bleen Lasa, a zis Funeriu ca macar cu el se poate discuta. Adormitei, garantat Funeriu! 😛
Turambar, ca tot ne asculta, il pune pe Ontanu la categoria primarii PDL… Mi s-a parut mie sau s-a lepadat de satana la un moment dat? (Ontanu, that is…)
@cristihan îl pune și el unde are ordin, tu de ce te amesteci?
@Yeba De ură, ma, de ură!
Doar dacă secțiile rămase sînt într-un cartier pesedist mai sînt șanse ca Boc să piardă.
@Bleen Fingers crossed (sa nu piarda)
Mai sunt 50 de sectii de numarat
@rezon Aia e informație de acum o oră…
@meioza Adica a iesit Boc??
@rezon Nu, doar că sînt mai puține secții rămase
Emil Boc e primar.
@Bleen
Este!!! 😀 ))
@Bleen No, bine, ma!!!!!! :))))
Doamne, ce zboara timpul! 🙂
@Bleen Acu pot agrea cu titlul! 🙂 Yes!
@Pataphyl @Bleen Emil Boc, keep walkering! 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12486765-harta-interactiva-rezultatele-provincie-exit-poll-surprizele-sint-victoriile-lui-marius-nicoara-pnl-cluj-fata-lui-emil-boc-liei-olguta-vasilescu-psd-craiova-fata-lui-antonie-solomon-unpr-victorii-scon.htm – Șăsă municipi frumoș 🙂
Deci, șăpte municipi frumoș? 🙂
La Cluj e la limită. Peste o oră aflăm.
@Bleen M-as culca de pe acum… poate maine dimineata aflu totusi ca a castigat Basescu
@Bleen îmi cresc mustățile…
@Bleen Apropo, platforma tine peste 1000 de comentarii la o postare? 🙂
@cristihan @Bleen
981…
@cristihan Ține. Comentariile sînt pe serverele lor, nu ale noastre.
@cristihan @Bleen Poate trebe 10000, clujenii numără încet.
http://www.agerpres.ro/media/index.php/alegeri-locale-2012.html
Pe RTV e un tîmpit de la PDL care susține că PDL a cîștigat. Bagă și cifre. Un retardat.
@Bleen E, nu fi rău! Omul voia să demonstreze că procentul de la USL (60%) nu e corect…
@Bleen Luhan. Europarlamentar
@Bleen Madam Michievici se mira ca PDL tot creste de la 11 la 17%
@rezon Aia e vacă rău.
@Bleen @rezon Stiu, e tarziu, dar totusi, exista limite: se zice vacă rea.
Nemoooo, era vorba că duminica o ții și tu, ca creștinii… Zi ceva.
Volosevici și Bădescu la mustață.
@Bleen Unde scrie? Pentru ca Patraru il dadea pe Badescu, dar deh…pe Patraru il stiu personal, de la scoala, de la fotbal, de la bloc…
Iulia Motoc
”Would like to return in Democratic Republic of Congo where I was UN Special Rapporteur- now that most of the criminals I had identified are at International Criminal Court.”
Evident.
Berceanu vrea congres extraordinar. Nu e adevărat. De necomentat.
@Bleen Ba comentez: ordinar merge?
Ponta, întrebat cum vede scorul PDL: „Care PDL? „
@Bleen Cine e Ponta?
@meioza @Bleen
Ce înseamnă care?
@Florina @meioza @Bleen Ce înseamnă scorul?
@Florina @meioza @Bleen Care cu boi.
@Florina @Bleen „care” înseamnă patru cărți de aceeași valoare (de exemplu patru juveți)
@meioza BVB + EU?
Acum ca am castigat intr-un stronghold „de tara” PSD am mai prins ceva curaj. Ma scuzati.
Pe platforma civica a lui MRU se poate face politica de dreapta, pas cu pas.
Dupa parerea mea PDL a pierdut sprijinul popular pentru ca au facut doua greseli capitale.
1. Au taiat din salarii in loc sa regleze din inflatie si euro. E de manual.
2. Au pierdut lupta cu coruptia si urat de tot. Au dat un gol in prima repriza, au facut blat la pauza si se iese in huiduielile publicului. Asta dupa ce oamenii venisera la meci pe bilete cu ardei iute. O greseala strategica sau rea intentie? Voi ce ziceti?
Atunci la inceput cand aveau sprijin de masa trebuia sa reformeze intai justitia. Procese scurte, panel de jurati – whatever. Abia apoi sa se ia la tranta dreapta cu coruptia si sa faca reforma structurala. In loc sa insanatoseasca societatea, rezultatul a fost: procese tergiversate la prescriptie, licitatii (cititi bani) blocati in contestatii la nesfarsit, proiecte pe butuci, haos administrativ. Nu te pui cu ursul daca nu-l poti rapune.
Pe o platforma civica se poate activ politica de reforma a justitiei. Cu multe like-uri…
@Rares Pop Chiar, ce simplu era! Cum de nu s-au gandit si ei la astea…?
@Rares Pop 1) În care manual ai găsit că poți contracara o criză economică mondială+un dezechilbru major structural al birocrației prin reglarea inflației cu ajutorului susținerii artificiale a cursului de schimb?
2) Lupta cu corupția nu va fi pierdută și nu va fi cîștigată de nimeni, niciodată. O remiză, cel puțin, e satisfăcătoare oriunde în lume.
Ce anume ai vreut să exprimi, de fapt?
@sanantonio @Rares Pop Scrie în manualul lui Florin Georgescu (finanțe 1992-1996, 2012-?) 🙂
@sanantonio
1) Uite acum ca Ponta a dat 8% din robinet, pierderile pe cursul valutar le-au acoperit si le vor depasi. Dar pana se vor dumiri pensionarii si alti votanti alegerile vor fi trecute de mult. In schimb nu vor uita niciodata ca Basescu le-a taiat din pensii, salarii cand ei aveau rate de platit. Este caz de manual, macar pentru o editie revizuita. Dar se practica bine mersi in SUA, Anglia pe guvernari conservatoare.
2) Coruptia era/este din pacate principalul catalist al economiei romanesti, greasing the wheels cum se zice. A venit PDL, a facut reforme cu mana dreapta puternicuta in unele sectoare dar unde ardea cel mai tare, unde era buba cea mai mare abia au zgandarit.
Ideea mea este ca in Occident societatea se misca pentru ca nu se sta 4 ani pentru un proces, pentru ca sentintele judecatoresti se pun in practica imediat si a pierderea unui proces aduce costuri uriase. Oricine ar veni, daca nu rezolva aceasta problema nu va pune capat feudalismului. Aici si-a pierdut PDL investitura si sansa uriasa pe care am avut-o.
Sper ca dreapta 2.0 sa aiba puterea sa invete din greseli si sa participe activ la rezolvarea acestei probleme.
@Rares Pop @sanantonio Problema e că nu s-a reformat poporul, adică tot mai atîrnă la gogoși electorale. Problema e că poporul nu gîndește și nu face diferența între administrație locală și guvernare.
Dacă dreapta așteaptă ca PSD să schimbe mentalitatea populației, o să aștepte 100 de ani…
Tot la RTV, Tîrgoviște rămîne la PDL
Dar cică a pierdut Volosievici cu 2000 de voturi (nu e numărătoarea PDL, totuși)
”Potrivit lui Videanu, cele 8 oraşe câştigate de PDL sunt Nucet şi Vaşcău din Bihor, Jimbolia, Sânnicolau Mare, Gătaia, Ceacova, Deta şi Făget din Timiş.”
@Bleen Are cu ce se mandri
Tot al RTV: Pinalti a cîștigat la Chiatra!
Și tot Corina Drăgotescu e la Cluj la sediul PSD, ca în 2009 🙂
@meioza „Rasturnare de situatie la Cluj: Boc trece in fata” Nu pooooot sa creeeed!
PS. lua-i-ar gaia pe antenisti, realisti, retevisti si la o adica si pe teveristi (asa, preventiv, stiu ce urmeaza)
@cristihan 724 de voturi în plus pentru Boc cică!
@meioza Cu totul sau pana acum?
@cristihan Pînă acum… dar mai sînt doar 2 secții…
@meioza „Aaaa, am uitat, uite aicisea o urna, uitasem de ea…”
@cristihan Era urna lui Jozsef Nyiro? 🙂
Păi văd că a pierdut Boc.
@Yeba Unde zice?
@Bleen Pe România TV, nu pare reluare.
@Yeba Exitpolluri.
@Yeba @Bleen Acolo zice că sondajul CCSB spune asta
@Yeba Tocmai spune că numărătoarea PDL îl dă pe Boc cîștigător cu 1%, în schimb numărătoarea USL îl dă pe Nicoară cu +4%
@meioza @Yeba Pana la alegerile astea doar au marait cand realitatea i-a contrazis, de data asta ma astept sa-si ia soarta in maini sa nu se mai incurce de cateva voturi in plus pentru celalalt… Astept chestii grele maine
Pt @Merechene Mazare 63%, dobitocul ăla de N. Constantinescu, 60%.
@Yeba @Merechene E firesc, dacă alegi un groggy la primărie, musai să trimiți un bețiv adormit la volan la consiliul diriguitor. Altfel nu se brodesc.
… nu ca m-as fi asteptat la altceva. imi doream totusi sa scada pe la 54-53%. i
– intr-un timp se zvonea ca are hepatita C. tot raul spre bine.
@Merechene Sincer, eu m-aș fi gîndit că are sifilis….
@meioza @Merechene Alegeri porno. Negoiţă, Mazăre…
@Florina @meioza la mazare este mai naspa, ca e cu batrani!
@Florina @Merechene Nu e porno, hardcore de-a dreptul (te poate închide dacă te uiți la porno cu minore)
@meioza @Merechene
Pedofil, gerontofil, să sperăm că nu se întregeşte spectrul cu Nicoară voiyeurul.
@Florina @Merechene Cu Nicoară mi-ai adus aminte de Paul Păcurar cu șlițul desfăcut în fața webcamului 🙂
@meioza @Florina @Merechene Acum ca ma gandesc, ala era om decent, isi vedea si el de … treaba lui la el acasa. Crinolinul si-a desfacut slitul la miting electoral, ala meserias!
@cristihan @Florina @Merechene Oameni buni, dacă tot candidează (și cîștigă) niște hoți la primărie aș vrea să fie unii cu față de oameni normali, nu numai fețe de oameni cărora li se citește viciul pe față… Ce naiba, în secolul XXI se fură cu ștaif…
@meioza ai si de-astia! ai vazut nicusor ce curatzel e? n-are el fatza de om normal?!
@Merechene Păi cu fața asta de curățel a păcălit crema rețelelor sociale 🙂 Pînă și eu îl prefer pe Nicușor lui Oprescu…
@meioza sa n-aud asa ceva!!! detest hotii si mincinosii!
cand stiu de la bun inceput ca opescu este hotz si mincinos, este OK, nu-l votez! dar cand cineva minte cu nerusinare si ascunde niste amanunte foarte importante ale trecutului sau, pozand in independentul de dreapta, doar pentru a castiga un loc de consilier pe voturile tembelilor creduli, atunci chiar este o foarte mare problema. este un tip periculos, nu doar mincinos, ipocrit, pervers, este periculos, viclean!
@Merechene Sînt de acord cu tot ce zici (aici nu e problema lui, ci a echipelor contracandidaților care nu au descoperit chestiile astea), dar dacă trebuie să alegi între Oprescu și Nicușor, pe cine alegi? 😀
@meioza anulez votul, il votez pe dan diaconescu! pe bune, e ca in Sophie’s choice. nu poti sa faci alegerea asta.
@Merechene @meioza Daca trebuie si trebuie, oprescu. Macar ala nu mai are mult…
@cristihan @meioza oprescu stie o meserie la o adica… ar putea sa ma salveze in caz de apencidita.
@cristihan @meioza oprescu stie o meserie la o adica… ar putea sa ma salveze in caz de apencidita. 😀
@Merechene @meioza aici sincer prefer sa am o problema de matematica… 😛
@Merechene @cristihan Păi te salvează de apendicită doar dacă îi dai șpagă…
@cristihan depinde, il prefer pe proful meu de mate din liceu pentru asa ceva 😉 Liviu Ionescu il cheama.
Uitandu-ma pe lista exit-poll-urilor imi dau seama ca e si o parte buna in rahatul de proportii cosmice in care ne aflam: in Moldova, in Ardeal, in Banat, in Oltenia, aproape peste tot usl-ul are la consiliile locale peste 50%, uneori mai mult in zone „civilizate” (Oradea) decat in zone sarace (Neamt) – nu mai sunt zone clar rosii si zone „libere de neocomunism”. Cei din Ardeal mai ales isi vor reveni repede din visare si nu cred ca o sa-i mai imparta in psd si pnl… E un bloc si este perceput de toata lumea ca un bloc, si sunt 90% sanse ca in curand sa ii fie alocat in perceptia publica un loc clar, cel din stanga! Asta inseamna un singur lucru: cand usl va incepe sa se miste in jos, o va face dramatic, cu toti din el – pnl nu va putea sa spuna „it wasn’t me!”. Daca dreapta lui MRU joaca asa cum trebuie, are toate sansele sa ocupe in intregime partea dreapta a tabloului si nimeni nu va putea sa o mai conteste.
@cristihan MRU trebuie să înceapă să joace. Încetișor, temeinic, ardelenește. Rezultatul alegerilor locale reprezintă șansa lui MRU. Și a unei altfel de politici de dreapta. Succes!
@cristihan Nu cred ca mintea romanului judeca asa de simplu – ea este extrem de intortochiata.
Mai mult, dupa 22 de ani, inca PSD are cca.30% orice prostie ar face – asta spune mult despre rezistenta comunista din Romania.
Pentru linistea mai multor persoane am adunat procentele din 2008 la locale ale
a. PSD+PC+PNL astfel
– consilii judetene 22 53% , consilieri locali 54.92%, primarii 59.41%consilieri locali 54.75%
b. PDL – doar el astfel
– consilii judetene 14 34%.consilieri locali 32.88% primarii 28.56% consilieri locali 27.62%
Ma astept la
– injumatatirea rezultatelor PDL
– la cresterea procentului PSD.
– PNL constant,
– PC in scadere
Sincer dupa criza si masurile de austeritate ma astept ca natia sa il injure. Trebuia mai multa vorba cu oamenii.
In campanie PDL a dormit, prea putina propaganda, prea putin scandal – mai bine mori in lupta decat ca fraierul in transee…Daca era Base comandant nu se lasa si baga tare masina de propaganda si miscarea in trupe…
Devastator!!!! Mă felicit că n-am votat cu el.
Silviu Prigoana: ”Il felicit pe dl. Oprescu. Pentru mine a fost o surpriza chiar si scorul pe care l-am obtinut”
@Bleen Mă felicit și eu că n-am putut vota. Bine că n-a trimis-o pe Bahmuțeanca să candideze…
@Bleen Cît de porc poți fi, cînd promiteai că-l spulberi pe felcer pentru că n-a făcut nimic din ce-a promis, bla-bla-bla? Acum se bucură că n-a ieșit pe minus, sau cum? Tipic, golan de Ferentari. Golan tipic de Ferentari. La alegere.
@Bleen Pentru Prigoana, e o surpriza simplul fapt ca exista. Dar nu el e de vina. Udrea pe faras!
„Il felicit pe dl. Oprescu. Pentru mine a fost o surpriza chiar si scorul pe care l-am obtinut, eu am candidat doar asa, in gluma, sa nu se simta singur dl. Oprescu, haha. Apropo, domnule primar profesor universitar doctor (pot sa fiu primul care va spune asa, da, haha?), stiti, am vazut ca astia de la partide au facut multa mizerie, am niste masini de salubrizare noi-noute, putem sa discutam intre 4 ochi maine dimineata, pe la ora 14, asa? Inca o data, felicitari!”
@cristihan dar niște mături de nuiele cat. I și țepuși din inox pentru culegerea chiștocurilor din iarbă ce cusur or avea?
@sanantonio Ne intelegem dom’le, ca doar oamenii suntem, nu fraieri 😉
@cristihanhttp://mesagerulneamt.ro/alegeri-neamt-2012-rezultate/ Știu că Leureanu candidează pentru APEL (bună mișcarea, numele PDL nu se vede), știu multe sate unde a ieșit alianța asta cu nume exotic, poți spune mai multe? A, în același ziar zice că Pinalti e în față la Chiatra.
@Pataphyl Mai am putin si ajung sa fiu si ca varsta mai degraba bucurestean decat romascan, asa ca nu sunt foarte conectat la realitatile zonei… Mai aflu de la ai mei cate ceva, dar cam atat. La Piatra Neamt exit-poll-urile il dau pe Pinalti cu vreo 42%, urmatorul e unul de la PC cu sub 20%, deci e clara treaba. Si la Roman m-ar mira sa fie altfel, dar… who knows. E o zona scoasa greu si foarte tarziu de sub ciuma rosie, nu-i trebuie mult sa revina.
@cristihan Știu, am copilărit în răzeșime, la Moldoveni. Ultimii colectivizați…
@Bleen Din cauza votului tău Jiji a ieșit în fața lu Puiuțu.
Dupa lupte grele la baioneta, victorie candidat PDL intr-o comuna de 4000 de locuitori din Ialomita.
Campanie sub sigla PDL, ajutor de la judet aproape zero, victorie intr-un fief PSD. Haide Boc!
Voi incerca sa aflu de la ND daca el este autorul celor de mai sus.
@Rares Pop Eu zic sa-l intrebi direct daca isi mentine afirmatiile, e mai eficient 😉
@cristihan Eu sper sa existe o explicatie.
@Rares Pop Briciul lui Ockham + the duck test… ahm, nu prea cred. Dar hai, fie.
@Rares Pop @cristihan
Eu zic c-am văzut destul.
Cred că ND, la cît s-au zbătut mulţi pentru el, lua mai mult, dar n-au ştiut votanţii unde să pună ştampila. În nici un pătrăţel nu scria „like”.
Stau pe jar! Nimic nou? Macar, pe cand o stire?
@Never G https://www.facebook.com/echipadeimagine
Robert Negoiță: ”Am nevoie de cel puțin 3 mandate pentru a iubi acest sector, atîta timp cît vreau s-o fac pe rînd.”
@Bleen In grup, i-ar lua mai putin
@rezon Așa, dă-i idei.
@Bleen Ma gandeam doar la binele sectorului
@Bleen Cîte un mandat pentru fiecare orificiu…
@Bleen , naște și USL-ul poeți.
@Yeba @Bleen
http://www.gandul.info/news/stenogramele-dosarului-sex-cu-fotomodele-deputatul-negoita-catre-peste-pregateste-fetele-in-costum-de-baie-pestele-sunt-a-xii-a-nu-le-lasa-parintii-sa-plece-special-7706433
@Florina , ai pâcla urii pe ochi.
@Bleen ?
E bine să piardă frînele politice (Liviu, îmi pare rău s-o spun, era un frînar). Udrea era o frînară. Blaga era tatăl frînarilor.
E bine să cîștige oamenii viitorului. Nu știu ce face Volosevici la Ploiești, dar ar face bine să cîștige. Boc, Falcă și Scripcaru sînt oamenii viitorului.
@Bleen Trebe și la Moldova. Are careva idee ce-a făcut HențCareu la Chiatra’?
@Pataphyl @Bleen CJ Neamt e la Culita UINPR
Te pomenești că SarenO și-a tăiat venele în lung din greșeală. Sunt din ce în ce mai amărâtă, știu de la locuitor inteligent ce bun era primarul RmVâlcea.
PDL a cîștigat Arad pe toată linia și Brașov. A pierdut Rîmnicu Vîlcea. Boc este în avantaj la numărătoarea voturilor. Victoriile lui Falcă și Scripcaru sînt extrem de importante. Dacă cîștigă și Boc e o seară perfectă. Pe bune. E o victorie mare, pe termen lung.
@Bleen Da’ nici nu-ti schimbi mood-ul des… 🙂
Ploiesti, ceva?
@Bleen Boc o merită cu prisosință.
PDL a pierdut atît încît să scape de grei și a cîștigat cît să prezerve o coloană vertebrală pentru viitoarea mișcare politică.
@Bleen , profit de ocazie și te întreb: pe la vreo terasă ai trecut? Cico avea? De care?
@Yeba @Bleen
Brifcor nu prea mai găseşti pe nicăieri.
V-am zis că am votat cu Jiji?
@Bleen =)))))))))))
@Bleen Se vede, da? 😛
@Bleen Din păcate nu pot spune cu cine am votat. Eram la doi pași de consulatul din Istanbul si-mi venea să cer dispensă, dar legea nu e de partea mea. De ce, naiba, dacă sînt în afara țării, temporar și neintenționat, nu-mi pot vota administratorul de cartier? Nu mă mai întorc acasă niciodată? Dacă am domiciliul permanent în România, de ce nu pot vota la alegerile locale fiind în afara țării?
Mi s-a părut mie sau siglele și inițialele partidelor pe buletine erau foarte mari și numele candidaților erau mici?
@Bleen
Nu ştiu, am avut ochelarii.
Johannis-82%, dacă aveați emoții.
@Bleen A fost susținut de PDL? Aveam, așa, o presimțire…
Ce or mai zice poetesele romanțioase? Or plînge în batistuță? Se retrag ele la mănăstire, ca Ana Blandiana?
@Bleen , cred că ele își asumă condiția de neînțelese. Și simt că e de datoria lor să țină sus steagul purității, așa că se pregătesc să-l susțină în campania următoare.
@Yeba De ce nu s-or retrage? De genul ăsta de personaje va fi cel mai greu să scăpăm. Au convingerea nestrămutată că se pricep și generozitatea de a ajuta benevol și insistent. Intelectualilor nu le poți spune că-s boi, că nu vor recunoaște niciodată. Vom rămîne întotdeauna cu ei agățați. De un bou care se crede deștept și care vrea să facă bine nu scapi. Fie el și poetesă romanțioasă.
@Bleen @Yeba
Cum să se retragă cînd au o misiune? Asta-i bună, tu nu ştii că sînt fetiţe care nu renunţă ever la păpuşi? Că lumea-i rea şi tot mai bine-i în colţişorul cu poveşti.
@Bleen , chestiile astea cred că le știe DPA, în fond 22 e „Revista GDS”, scrie pe frontispiciu.
@Bleen @Yeba De poetesele romanțioase și poeții de curte nu poți scăpa. Sînt ca sarea. În ochi.
@sanantonio @Bleen @Yeba
Cu mult iod.
@Yeba Cînd a auzit cine e ND, era să facă apoplexie. Știind cine l-a inventat și promovat pe ND.
@Florina @Bleen @Yeba Ce treabă are tiroida cu lirica politico-romanțioasă?
@sanantonio
Cam toată treaba. Mă rog, ţine şi de capul glandular, adică de hipofiză.
@Florina În cazul ei, ar fi trebuit încercată tratată întîi hiperfitza…
@Bleen
Sărbătoresc. Mîncă-l mama pe el de deştept şi mumos, acu’ l-am făcut consilier.
@Florina , mi-a promis mie Barbu că nu iese consilier.
@Yeba @Florina N-am promis… am zis.
@BarbuMateescu , așa-i cu femeile, interpretează imediat…
@BarbuMateescu @Yeba
Cin’te’a pus? Acu’ să te văz!
@Bleen injura si acuza! 🙂
stie cineva la Constanta care e scoru’? nu vad nicaieri rezultatele.
@Merechene Probabil nu s-a făcut exit poll. Acolo unde au fost cîștigători siguri n-a dat nimeni bani pe exitpoll.
@Merechene don’t ask, don’t tell. Ce să mai suferim degeaba…
@Yeba 🙁 nu m-am asteptat sa ia pdl-ul bataie la fundul gol in halul asta.
nefericirea mea cea mai mare este ca la poll-ul de pe blogary de acum cateva luni, am votat cu hahalera aia numita nicusor impostor, nestiind cat de magar poate sa fie. de fapt eram nervoasa pe pdl si era un fel de razbunare, stiind ca cetateanul asta se voia o alternativa de dreapta la pdl, el fiind sustinut continuu si de Razvan Cucui. atunci mi-am zis ca bai, daca el il sprijina, probabil ca stie de ce… huooooo!!!
@Merechene @Yeba Îl sprijină că-s prieteni vechi de bere și fotbal.
Oau! Acu am timp să mă uit pe rezultate. La 3, Robert nu l-a bătut pe Liviu. L-a umilit. L-a spulberat. A șters cu el pe jos. Asta e. E și un lucru bun în asta: Liviu Negoiță iese din politică.
@Bleen Păi nu asta își dorea?
UPDATE 23.30. Presa clujeană aştepta o declaraţie a lui Emil Boc în jurul orei 23.30. În locul lui a apărut preşedintele PDL Cluj, Daniel Buda, care a anunţat din nou că nu se fac declaraţii până la aflarea rezultatelor oficiale. “Când? Am vrea să ştim şi noi, să vedem cât Redbull mai trebuie să bem”, a făcut el o glumă.
UPDATE 23.40. Potrivit exit-poll-ului de la ora 21 realizat de GeoPol pentru Realitatea TV, Marius Nicoară ar fi obţinut 42,4%, iar Emil Boc – 40,2.
va dati seama ce bucurie e in redactii ?
de-acum nu mai trebuie sa puna batista pe hidrant, pot sa-l ia cu totul!
Nu mai înjurați poporul! Rezultatul e normal. Criza, măsurile de austeritate, oboseala de Băsescu și PDL, nevoia ciclică de schimbare, strategia dezastruoasă a PDL, non-combatul, blaturile și lașitatea liderilor PDL au dus la rezultatul ăsta. Oamenii sînt cam aceiași care au votat și în 1996, 2000, 2004, 2007, 2008, 2009.
@Bleen Cine înjură poporul? Nu oamenii sînt de vină pentru votul negativ, să fie clar. Nu s-a votat pentru Robert sau Olguța, s-a votat împotriva PDL. Nu oamenii sînt vinovați de lașitatea și lipsa de imaginație politică a PDL.
@Bleen Nu-i injura nimeni, Doamne fereste! Da’ prosti tot sunt, parerea mea… La alegerile anterioare au votat fix cu aceeasi minte, sau de fapt cu acelasi stomac neindestulat, nu pentru ca ii durea pe ei undeva de justitie, de politici de dreapta, de vrajeli din astea. Singura diferenta e data de proportia nemancatilor si de vina pe care o aloca pe unul sau pe altul pentru ghioraitul din mat. Cine il voteaza pe oprescu, pe r.negoita, pe piedone (giiiiiz!!!), pe olguta, pe mazare au mici dizabilitati intelectuale.
PDL va trebui să scape de cretini. E foarte greu. Mulți dintre ei disimulează bine și se acoperă reciproc.
@Bleen Vad pe fb in dreapta ca ii zici ceva lui Papahagi despre colegu’ Dan, dar in postarea lui nu vad comentariile… Stii cumva de ce?
@cristihan @Bleen Or fi secrete…
@Pataphyl @Bleen Nu, acum se vad, are fb un delay cum avea aseara TVR-ul online la meci… De aia se duce naibii pe bursa 🙂
@cristihan Probabil nu ești prieten cu el. Papahagi îl vede pe Nicușor ca reprezentantul dreptei unite în 2016, la Primăria București. Un mare om de dreapta. Mi-e greață.
@Bleen Nu sunt, dar vedeam toate postarile, acum e ok. Le-am zis si eu celor de pe Politeia sa fie macar circumspecti cu ND, trebuie neaparat oprita orice incercare de prezentare a lui ca varianta credibila pentru dreapta in viitor – daca nu cumva ne dovedeste ca toate postarile alea de pe Google Groups au fost facute de un alt ND, cu aceeasi adresa de mail, telefon, activitati, etc…
Lazaroiu zice: „e ok 🙂 nu va nelinistiti. asteptati numaratoarea finala. s au intamplat multe lucruri bune”
@cristihan Singurul lucru bun ar fi binemeritata victorie a lui Boc la Cluj. Restul e vînare de vînt, și uslașii știu asta!
@cristihan Ca la box? Dacă nu-i chiar ko e ok…
@Pataphyl Sigur, vezi experimentul Bute. TKO. Not ok….
@cristihan vrem un link
@cocosila aaa… http://www.facebook.com/sebastian.lazaroiu ?
@cristihan aaa.. OK! :))
@cocosila Nu stiu cum se pune link direct la postare (sau daca se poate), de aici vocala 🙂
@cristihan , e o neînțelegere la mijloc, noi vrem link direct la lucrurile alea bune, că la ce zice Lăză te credem pe cuvânt.
@Yeba Nu e nici o neintelegere, lucrez cu materialul… vanzatorului 🙂
@cristihan Ha ha! Și tu-l crezi?
@Bleen Am mai zis asta, oastea trebuie imbarbatata din cand in cand, no matter what 🙂
Ha ha! Grupul de discuții în care Nicușor Dan îi dădea muie lui Băsescu a fost șters.
LIviu Negoiță e un bou patentat. Să se consemneze pentru posteritate. A refuzat președinția PDL, a refuzat candidatura la primăria generală în 2008. De ce? Ca să o ia în gură de la Robert Negoiță. Un destin minor de ratat de cartier. La Liviu mă refer, Robert proxenetul are sînge în el și anvergură.
@Bleen păi dacă candida în 2008 și-o lua în gură de la Blaga 😀
@Bleen Pe cît/ce pui pariu că Robert va avea cea mai scurtă carieră de primar? Va intra în Guinness Book. Dai un Guniness Beer? Io dau dublu
@sanantonio , deci se adeverește, va fi retras și pus ministru al Educației, nu?
@sanantonio Nu va avea. Așa s-a zis și de Oprescu. Robert are un sector ușor, bun de muls.
@Bleen , indignați-vă!
@Bleen Oprescu n-a avut nici un proces cu subiecte minore, nici cu matrapazlîcuri financiare.
@Bleen
O anvergura de rahat! Numai cand ma uit la el mi se face greata! Propaganda mincinoasa, hotia si mizeria a castigat, nu Liviu Negoita a pierdut! La tavalugul USL-ului oricine o lua in gura. Daca oamenii au votat un asemenea specimen santem de plans. Macar cei cu calculator, si sunt destui, puteau sa se uite pe net la declaratia lui de avere si isi dadea seama cu cine are deaface.
@Bleen
Cred ca exista cel putin un procent de 10% de oameni batrani care au pus stampila gresit. Pe alt Negoita.
@Never G wishful thinking
@sanantonio @Never G Scorul lui Liviu e peste partid, nu?
@BarbuMateescu @sanantonio @Never G Nu prea cred.
Nu-mi pare rău că a pierdut PDL, și-o meritau pe deplin, din pricina prostiei endemice. Îmi pare rău că au ciștigat niște imbecili, care nu au absolut nici o treabă nicic cu administrația, nici cu politica. Cît de spălat pe creier poți fi ca să poți trimite ca șefi de primărie ratați precum Olguța sau Robert? Mă mir ca boul, de 12 ani Marean conduce un sector cît un județ de mare.
@sanantonio
Problema e ca au o armata de spalatori de creiere si orice prostie vor face va fi aplaudata frenetic de saltimbancii lor.
Bun primar Robert Negoiță. Mă plimbam acu prin sector. Arată bine, domle, n-ai ce zice.
Sîntem mai rău ca sectorul 5. Vanghelie cel puțin nu-i proxenet.
@Bleen Noi ne tinem perfuziile unul-altuia pe aici si tu te dai pe corso…
@Bleen Lasă că o să planteze minore pe trotuare!:)
@meioza @Bleen Mai întîi le face trotuare
@Pataphyl @meioza @Bleen Sau coboară strada la nivelul șanțului. Că acolo e el învățat.
UPDATE 22.04. La sediul PNL a început numărătoarea paralelă a voturilor. Unii membri de partid au decis să-şi folosească propriile autoturisme pentru a însoţi maşinile oficiale care transportă voturi către Biroul Electoral Judeţean. Alţi membri urmăresc ştirile din ţară şi numără locurile unde USL a câştigat. Membrii cu mai multă experienţă aşteaptă exit-poll-urile realizate la ora 21. Bucuria s-a cam risipit, membrii sunt calaţi acum pe urmărirea numărătorilor din sediile de votare. UPDATE 22.23. La sediul PDL vin tot mai mulţi tineri. Au început numărătorile paralele şi la PDL, iar deputatul Daniel Buda a mai prins culoare în obraji 🙂 Unii membri sunt convinşi că Emil Boc ar fi câştigat la Cluj. Nimeni nu ştie cum să explice diferenţele mari din exit-poll-urile anunţate pentru ora 19.00. Se aşteaptă exit-poll-urile pentru ora 21.00. UPDATE 23.06. Marius Nicoară, candidatul USL la Primăria Cluj-Napoca, şi care este dat câştigător de sondajele IRES şi CCSB, a revenit scurt la sediul de partid, pentru câteva declaraţii. El s-a arătat în continuare rezervat privind rezultatul final al alegerilor. “Felicitările, la dimineaţă!”, a exclamat el, după care a spus că primele rezultate oficiale vor fi publice abia în jurul orelor 5 sau 6 dimineaţa. Surse din PNL au arătat pentru OradeCluj.ro că în toate secţiile de votare, se numără la sânge voturile, iar tensiunea între membrii USL şi PDL din comisii este foarte mare. (Ora de Cluj)
Astept sa vad un interviu cu Nastase.
@cocosila Ba să le ia bOmbO interviu primarilor OO
IRES (Vasile Dancu): Cluj: Emil Boc 36.9 Marius Nicoara 43,9
CURS: Cluj-Napoca: Emil Boc 41% Marius Nicoara 41%
CCSB (Dan Voiculescu – mai putin lacom): Marius Nicoara – 43,1% Emil Boc – 40,3%
Cine ce sa inteleaga? acum se numara voturile (am o sectie din Manastur in care avem asa: 363 voturi Emil Boc, 344 Marius Nicoara.
@LunguVictorEugenMihai
Digi24 (IRES, exit poll ora 21) Boc 38.9, Nicoară 40.2.
@LunguVictorEugenMihai
Trag nădejde că se repetă faza cu ‘mihaela dragostea mea, de ce mi-ai pus cravată violetă’
@Hongse la ora 19 era 43% la 40% (confirmat de CURS-ul lui Turambar). de unde a scos-o Dancu?
@LunguVictorEugenMihai
Habar n-am, tocmai mă uitam la digi24.
Idea e că e bulibăşeală maximă.
@LunguVictorEugenMihai Asta îmi amintește de scrutinul prezidențial din 2009 🙂 Să sperăm că va fi cu același rezultat!
@meioza Doamne ajuta!
Era firesc, repet, s-a votat politic, nu omul şi nu alianţa conjuncturală, iar primarii PDL, chiar şi cei foarte bun, au capitalizat toată ura faţă de PDL.
@Florina Nu e firesc… Este dovada infantlismului politic din România, care se treage din incapacitatea bizonului de a mai gîndi singur…
Acum poate înțelegeți de ce nu se vrea reforma Funeriu în învățămînt…
@meioza
da, e foarte bine să recunoaştem că sîntem infantili politic. şi că avem mult de învăţat. foarte mult. nu a trecut, vă repet, nici măcar o generaţie – 30 de ani – de la dec. ’89, cum să fim altfel? cînd şi în democraţiile vestice, solide, se votează stînga care promite că dă la toată lumea, noi vrem să fim mai cu moţ decît ăia? de unde, cum, în cît timp?
@Florina Infantili, infantili, dar de ce mă simt ca în ’90 cînd a ieșit Iliescu cu 85%?!
@meioza
Pentru că sîntem ca atunci, cu o singură excepţie, am mai zis-o: demo-ul jocului oferit de anii cu Băse. Şi cu PDL, o parte a lui. Doar că acum abia putem face ceea ce n-am putut atunci.
@Florina Păi dacă în 22 de ani nu am învățat nimic, cît timp ne va trebui să ne dezmeticim?!
Și nu mă deranjează unde a ieșit USL cînd au candidat cu oameni relativ ok, dar mi se pare aiuritor să iasă șnapani, idioți sau hoți notorii cu peste 50%… (Oprescu, Mazăre, Robert Negoiță, Vanghelie)
La Braila CJ a fost castigat de Diacomatu, 31 de ani,sustinut de PDL,UNPR. cf. Facebook
http://www.facebook.com/groups/294685490612950/321152001299632/?notif_t=group_activity
Dincolo de toate vinovatiile, aceasta victorie de proportii iliesciene este o victorie a prostiei.
http://conco.ro/o-victorie-a-prostiei/
@cocosila Mi-a plăcut P.S.-ul 🙂
http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/exit-poll-urile-kmkz-in-timp-real/
Nu-mi dădurăţi offensive? Disagree măcar? Aaa… Păi se poate?
@Florina , unde, unde?
@Yeba
Unde vrei. Dacă vrei. 🙂
@Florina Like!
http://www.romanialibera.ro/actualitate/bucuresti/vot-absurd-intr-o-garsoniera-confort-iii-locuiesc-oficial-3600-de-persoane-pana-la-20-00-votasera-doar-150-dintre-ei-266830.html
Iată o duminică de căcat. Alonso a pierdut cursa cu 5 ture înainte de final, era ultima mea speranţă la ceva bun pe ziua de azi. Spuneţi-mi măcar că Boc sigur a câştigat la Cluj.
@Hongse , Boc sigur a câștigat la Cluj. Meciuri nu sunt? La culcare. Gata, mâine e o nouă zi. O lune de căcat.
@Yeba @Hongse Strigătură nupțială din zona (ceangăiască) Roman:
Scoală mîndro din căcat
Și vino la sărutat!
Nu dau eu căcatul meu
Pentru sărutatul tău!
@Yeba
Din ce citesc prin ziare toată lumea a câştigat la Cluj. Detaşat. Dacă mai citesc un pic cred că până şi eu sunt primarele Clujului.
@Hongse @Yeba Și la Cluj se-ntoarce ca la Ploiești?
http://www.romanialibera.ro/actualitate/locale/exit-poll-ploiesti-rezultate-contradictorii-266924.html
De pe Facebook, de la un creştin:
Potrivit primelor exit poll-uri, Iulian Badescu a obtinut 48% din voturile ploiestenilor, in timp ce principalul contracandidat, Andrei Volosevici, are 42,5% La judet, Mircea Cosma a castigat Presedintia Consiliului Judetean cu 55%, in timp ce Adrian Dobre are 35%.
cf ziarulprahova.ro
@Florina Romania Libera:
„USL Prahova a centralizat datele exti poll-ului pentru alegerea primarului muncipiului Ploieşti. Conform acestuia, Iulian Bădescu are un procentaj de 48% din voturi iar Andrei Volosevici a luat 42% din voturi, potrivit observatorulph.ro.
Pe de alta parte, conform unui Exit Poll al PDL, Andrei Volosevici conduce cu opt procente în faţa candidatului USL Iulian Bădescu. Volosevici deţine un procentaj de 49%, în timp ce Bădescu are 41%.”
Ploiești, Brașov, Arad, P. Neamț?
Nu blamaţi electoratul, în nici un caz! Este ţinut într-o incultură politică inimaginabilă de 23 de ani. Blamaţi PDL – o parte din PDL – pentru că nu a făcut nimic în sensul corectării acestei situaţii. Dar nu blamaţi acum electoratul!
@Florina Mai puțin faptul că ar fi putut să se informeze, dar preferă să băltească.
@Florina Aici nu sunt de acord. Nu partidele sunt cele obligate sa informeze, ci fiecare CETATEAN in parte. Atat ii duce capul, sa fie sanatosi, nu ii mangai pe crestet. Stiu unii dintre ei, au acces la orice informatie de pe planeta!
@cristihan
Şi o procesează prost. Nu cantitatea, ci calitatea contează.
@cristihan @Florina cristihan, eu sînt originar din Roman, ai noutăți despre Leoreanu?
@Pataphyl @Florina Nu, nimic deocamdata. Daca pierde inseamna ca s-au intors la epoca-carpusor, le-a placut prea mult… 🙁 Cand aflu postez.
@cristihan @Florina Cunoaștem Cărpușor… 🙁
@Florinade parca nu le-a aratat Base cureaua de cateva ori. daca-i caftea pe pdl-isti cand trebuia, probabil ca era alta situatia acum.
@Florina Electoratul e major prin definitie, cum e tinut? Candidatura si succesul proxenetului sunt experiment !!
@Yeba
Cu găleata, puiul congelat, majorări de pensii, rambursări de TVA… Mai ziceţi.
Şi, mai ales, lăsat să voteze emoţional, nu cu capul.
@Yeba @Florina Robert, mai pofticios, și-a dorit mai mult victoria…
@Pataphyl Nu te mai râdea lângă pălăriuța mea!
@Florina Dacă scazi din 23 de ani cei 20 ai lui Brucan, tot îţi mai rămân 3. În 3 ani, un copil învaţă să vorbească şi asimilează 70% din volumul total de informaţii iar un fotomodel absolvă Spiru Haret.
@Florina
Eu cred ca un partid care a fost la guvernare si a facut atatea lucruri pentru noi, nu trebuie blamat daca a pierdut in alegeri. Mai bine ne-am gandi ce am facut fiecare dintre noi, cei ce am inteles, pentru ca mesajul lor sa ajunga la urechile alegatorilor. Nici eu nu i-am ajutat. Acum o spun cu parere de rau.
@Never G
A făcut fără să explice ce şi de ce a făcut. Au fost voci, dar nu a fost partidul.
@Florina
Asa este, au fost voci. Era nevoie ca aceste voci sa fie amplificate de ale noastre. Abia acum imi dau seama ca nu trebuia lasata o asemenea schimbare majora doar pe seama unui partid. In fond este interesul nostru . Macar acum sa ne mobilizam ca sa nu avem acelasi motiv de tristete la parlamentare. Se joaca o carte mare: Inapoi sau inainte.
@Florina Explică-mi, te rog cum ar arăta o lecţie de cultură politică pe care să o înţeleagă electoratul USL?
Când Văcăroiu şi celelalte 321 de lichele au zis că Băsescu e câh şi tiran, omul s-a dat jos de pe tron. Când l-a huiduit miliţia la poarta Cotrocenilor, s-a dispensat de escorta lor. Când merge la piaţă cu loganul, îşi bagă catrafusele în portbagaj, ca orice dictator care se respectă. Câtă cultură politică îţi trebuie ca să înţelegi ceva din asta? Cred că şi boabele de mazăre din conserve au mai mult discernământ.
@Nea
Avem tot timpul să discutăm asta. Foarte serios.
Şi puteţi să vă supăraţi pe mine în seara asta, ştiu ce spun şi ştiu că putem discuta calm, pe îndelete, după ce trece iureşul rezultatelor.
@Florina @Nea Nu se supara nimeni, we’re better than this 😉
@Florina Ştiu, şi nu dau prin asta un cec în alb pedeleului, are defecte multe şi mari.
@Nea
Băsescu a făcut tot ceea ce a putut, mai departe era treaba altora. Ăia nu şi-au făcut-o.
Haideţi să fim realişti, cum putea cîştiga Liviu la 3 cu o asemenea pasivitate? Cum, în condiţiile în care prezenţa la vot, la toate aalegerile precedente, era cea mai mică pe Bucureşti?
Apoi, au mizat pe oameni şi nu pe siglă şi culoare, au mizat pe alianţe de conjunctură, ei bine, s-a votat politic, tocmai siglă şi culoare. De aia e cel mai important să cîştige Boc.
Printre altele.
@Florina mi-e mie ciudă de Ploiești, adică s-a candidat pe siglă, onest, de către un om onest, inteligent, cu rezultate…
@Yeba @Florina Pai ai vreun rezultat de acolo?
@cristihan @Yeba
Nimic nu găsesc încă.
http://beclocale2012.ro/ e picat…
@chriscross
E online, pune www în faţă. Dar n-au nimic deocamdată.
Cine poate lua poza aia cu tăntălăii rîzînd ca țațele cu mîna la gură? Eu nu pot, sînt pe telefon.
http://www.evz.ro/detalii/stiri/alegeri-locale-2012-sorin-oprescu-a-obtinut-6411-victorie-zdrobitoare-pentru-usl-la-b-985872.html
Iaca am luat-o eu!
http://www.evz.ro/typo3temp/pics/07_PONTA_37_RZV_87619fbc7c.jpg
@Pataphyl Citesc în poza asta că e cam ultima dată când mai rânjesc împreună.
@Nea Mda, așteaptă să sară pe victorie și să-i împartă hoitul!
Bleen:Boc a câştigat la Cluj.
@Simona IRES zice Nicoară cu 7%…
http://www.evz.ro/detalii/stiri/rezultate-alegeri-locale-2012-exit-poll-ires-sorin-oprescu-ramane-primarul-general-al-986046.html
@Pataphyl @Simona http://turambarr.blogspot.ro/2012/06/evolutia-votului-la-cluj.html
@BarbuMateescu @Pataphyl @Simona Omul manipuleaza de fiecare daca cand ocazia, am mai spus odata azi asta. Tinand cont de asta, e clar din graficul ala ca a castigat Boc.
@cristihan @Pataphyl @Simona http://sociollogica.blogspot.ro/2012/05/deja-vu-in-sectorul-3.html
Manipulare, hmmm?
@BarbuMateescu @Pataphyl @Simona Nu am spus ca da rezultate complet invers, dar e suficient pentru mine sa dea cateva procente in plus colo, in minus dincolo. http://turambarr.blogspot.ro/2012/06/evolutia-votului-pe-ore-in-bucuresti.html – in realitate diferenta a fost de 0.5%, si nu cred ca a fost obtinuta in ultima ora.
@BarbuMateescu @cristihan @Pataphyl @Simona
Lasa-i. Orice ai zice, nu te vor crede. Au picla urii pe ochi 🙂
,
@MirelPalada Nu e ura, e tristete… Sper ca noi sa ne bucuram totusi dupa ce canta doamna grasa la Cluj
@cristihan @MirelPalada – …și greață. Dar e ora celor ca @MirelPalada.
@MirelPalada
Ura e în partea cealaltă, în ciuda rînjetelor afişate, ura e la locul ei în continuare, bine mersi.
Să vedem şi dincolo de sondaje, zic. 😛
@MirelPalada @BarbuMateescu @cristihan @Pataphyl @Simona Măi, rîntaș de turnător, că răndaș ar însemna prea mult pentru tine, ia mai spune o dată cu cît pierde Boc? Pîcla urii o regăsești în ochii perechii de imberbi spălaciți pe care i-ați pus ca pe baba moartă la geam ca să-i luați pensia în continuare. Aici n-ai să găsești decît dispreț.
Daaa, Mirel zice că Boc a luat Clujul!
@Florina , unde zice? Ce e aia super OK cand ai un singur punct de sprijin? Mai multe ne cauzau?!
@Yeba Pe Facebook, aici nu poate intra de pe telefon. Livefyre :))
@Yeba
Nu-i vorba că ne cauzau, e vorba că mai multe era aproape imposibil să se obţină.
Ce Dumnezeu, fiţi realişti!
Dacă Boc cîştigă, se pare că da, e OK. E chiar superok.
@Florina Era vital (vezi titlul)
@Florina Chiar OK nu e ca jumate din clujeni să fie la fel de tâmpiţi ca 80% din bucureşteni.
@Nea
E tot ce contează acum, victoria.
@Florina Rectificare: jumătate din clujeni să fie mult mai tâmpiţi ca 80% din bucureşteni, întrucât Boc e din altă clasă decât Prigoană.
@Florina De aici se poate construi. Cu Boc, Macovei si MRU, iar Udrea, Blaga si restul blatistilor, pe faras
Vesti de la Bleen: Boc a castigat la Cluj!
Bun, nu o vom lua de la 0, o vom lua de la minus. Nu ştiu acum cît, dar minus.
@Florina Minus e fără. Fără cine? -> Faceți lista.
Geopol Transilvania: Boc şi NIcoară la egalitate, 41%.La restul, conduce Nicoară.
Eckstein Kovacs: 8,4%
La ora 18.30.
M-am tuflit de tot…
La capitala n-aveam sperante, dar la sectorul 3 nu ma asteptam.
@MariusBadea
Chiar asa de-ar fi, sa nu uitam ca batalia cea mare e in toamna. Trebuie sa ne tinem firea si sa ne luptam cu ei.
Cand jumatate din cei ce au votat au vazut in ultima luna Parlamentul, au luat masa la „Ring” si s-au inchinat la Cernica te poti astepta. Eu nu ma asteptam sa stea iar cei mai multi acasa, la fel ca in 2008. Pe de alta parte poate cei „normali” devin minoritari. Imi spunea odata cineva ca un prof. univ. spre exemplu ar trebui sa aiba 4 voturi fata de cineva fara 12 clase. I-am spus ca acela va zice sa emigreze profesorul daca sunt asa putini.
@Raducu Din cauza asta m-apuca toti nervii!
Acum, cei responsabili de dezastrul din Bucuresti trebuie urgent dati cu capetele de toti peretii.
@rezon Hai să vedem cine-i responsabil că peste 75% din populaţia capitalei nu înţelege în secolul 21 că, dacă ai o infecţie, trebuie să o cureţi, eventual cu bisturiul şi să iei nişte medicamente amare.
Ceauşescu, când a interzis avorturile, Suzănica Gândea şi ceilalţi miniştri ai învăţământului până la Funeriu (exclusiv), cenaclurile Flacăra, telenovelele, televiziunile şi presa scrisă cu căcat, hrana fără fosfor, apa fără iod, faptul că singura televiziune care se prindea era cea a bulgarilor,
@Nea
Cred ca ar trebui sa ne implicam mai mult in dezbateri. Indiferent cu cine si indiferent cate injuraturi primim. Sa nu uitam ca daca se repeta si la parlamentare sa castige ei, site-ul asta va fi blocat. Ca si tot si toti ce nu se vor supune. Vor gasi ei metode sa ne inchida gura.
@Never G Aşa e. Şi cred că timpul va lucra în favoarea noastră, cu fiecare săptămână, mafia Ponta-Năstase-Voiculescu ne va oferi argumente concrete în munca de la om la om.
@Nea
Sa nu iertam nici un pas gresit! Trebuie sa fim cu ochii pe ei tot timpul. Sa observam in legatura cu presa fiecare milimetru de restrictie chiar daca presa nu observa. Singura lor grija acum e sa ne inchida gura ca sa faca ce vor.
Un moment excelent pentru Udrea sa se puna pe facut copii!
Bucuresti un oras de mitici
@cocosila N-aş zice, Miticii aveau clasă faţă de ăştia.
@Nea @cocosila E demodat să ai clase, fie și primare.
@Pataphyl @cocosila Măcar două, ca trenul acum sau ca tramvaiul pe vremuri. Că, în trecut, până şi trenul avea 3 clase, iar tramvaiul, 2.
/offtpic
s-a inrosit serverul
@gupi
Ha ha! Era de aşteptat.
@Florina de ciuda!, nu de altceva!
@gupi @Florina De jena, cred eu…
ma uit la robert negoita si .. nu e bucuria lui
Bleen, ai mai făcut trucul ăsta odată, ne-am culcat căcaţi pe noi şi ne-am trezit fericiţi.
Nu mai poţi să-l faci, doar odată, te rugăm, promitem că o să fim cuminţi mereu şi ne vom spăla pe dinţi de 2 ori pe zi.
@Nea
Era altă poveste atunci.
@Florina @Nea Toate-s vechi și (spitalul) nouă-s toate.
@Florina Bine, atunci să nu-l facă acum, să-l facă când ne-o ustura mai tare, cu MRU.
Adică atunci nu se dusese în târg să lichefieze înfrângerea. Ascultându-l pe Oprescu asumându-și deschis golănia ca stil și votat cu 60%, mă tot gândesc la charterul ăla spre Seychelles.
Boc câştigă la Cluj.
Scorurile lui Liviu Negoita si al lui Poteras NU AU CUM sa fie corecte!!!
Antena 3:
Oprescu – 65,8
Prigoană – 15,7
ND – 6,8%
@Florina Deci cazarma a votat!
@Florina HA!!!!
Diaspora? cum a votat Diaspora? :)) jk…
of , Doamne, ce-o fi in mintea romanilor …nici nu vreau sa stiu.
Nu m-am uitat, dar inteleg ca nu da pe dinafara fericirea pe irealitati… Daca-i asa, e bine 😉
+ 4 voturi Liviu, din partea casei!
Carici Pogonici „Sper ca USL va fi „cîștigatoarea” și nu-și va revendica fiecare partid aceste alegeri”
Mi se pare mie sau Lilișor a început să vadă conspirații peste tot (nu că nu ar fi p-aproape cu PSD-ul)? 🙂
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12484923-crin-antonescu-sper-usl-castigatoarea-nu-revendica-fiecare-partid-aceste-alegeri.htm
@meioza cred ca este reactia dupa ce Geoana a declarat ca numaratoarea se va face bob cu bob, pentru fiecare in parte – sa se vada cine ce a adunat. sper ca Crizel sa o ia in freza de la aliatul care se va crede pe cai mari.
Foarte mulţi pensionari şi la ora asta (în s 6) S-a răcorit şi s-a ieşit la plimbarea de seară.
Damn! 666 comments. oops!
„[…] And I looked, and behold a pale horse, and his name that sat on him was Death, and hell followed with him.”
@anarchix Behold I make all things new.
Gata, s-a dus
Ionut Popescu: „De-acum incepe ora (si jumatate) celor care voteaza PDL ! Tăbărâm ca iepurasii (dintr-un banc) cu mătărângile pe ei !!!”
„-pe cine ai votat la sector?
-pe negoita. tu?
-si eu. ”
@Merechene Ocupai Negoiță!
Prezenţa la vot în urban la ora 17, sursa BEC: cu 23% mai mare decât acum patru ani. La nivelul întregii ţări.
Prezenţa la vot în urban la ora 17, sursa BEC: cu 23% mai mare în urban decât acum patru ani. La nivelul întregii ţări.
Mă duc să-l salvez pe Liviu și după aia să sărbătoresc înfrîngerea.
Robert are 30% în fața lui Liviu. Olguța are 10% în fața lui Solomon. Tg Mureș rămîne la PDL.
@Bleen Nici gand! As pune pariu ca nici macar nu castiga retardatul.
@cristihan @Bleen Care retardat? Robert, Oprescu sau Vanghelie?
Pe surse, în momentul ăsta PDL e Neamț, Suceava, Arad. Atît. Restul zace pe fundul mării.
Se prefigurează un dezastru greu de neimaginat.
Lumea a votat sigle la alegerile astea. Ce m-aș rîde să și-o ia Onțanu. În ritmul ăsta, cred că și lui Johannis e frică.
Șocul cel mare e că se pierd fiefuri. Ok, Bucureștiul e pierdut din 2008 de Blaga/Videanu. Dar anul ăsta se pare că se vor pierde și Dîmbovița, Prahova, Bistrița, Cluj.
Conform BEC, la ora 17: prezenţă naţională cu 14% mai mult faţă de ceea din 2008 (în termeni relativi).
@BarbuMateescu http://www.evz.ro/detalii/stiri/omul-lui-voiculescu-ii-da-pe-liviu-negoita-si-cristian-poteras-castigatori-plus-uniunea.html
@Mistral Sunt două exit poll-uri separate. El le-a denumit exit poll-ul UNU şi exit poll-ul DOI, fiecare având valurile UNU, DOI şi TREI.
Pe româneşte: două exit poll-uri total diferite, fiecare zicând povestea lui.
@BarbuMateescu Teodor Paleologu – 19%
Reporter: „Emotii?”
Prigoana: „Eh, emotii… Pentru ce?”
@rezon Cand n-ai ce spera, n-ai de ce dispera
@rezon Crin Antonescu: Sper ca USL va fi „castigatoarea” si nu-si va revendica fiecare partid aceste alegeri
@Mistral @rezon A mirosit ceva? In curand o sa-i puta!
@Mistral @rezon spera degeaba. Geoana a zis senin: se va numara bob cu bob.
@rezon Pentru că te baţi cu Chiriţă în procente.
@rezon Genial! La 80-15 îl cred și eu.
@Bleen @rezon Dacă era o prezență scăzută la vot, înțelegeam procentul ăsta. Dar votîndu-l pe retardatul ăsta de Oprescu 70% dintre bucureșteni la o prezență de cca 50%, ne putem da seama de gradul îndobitocirii din București…
PDL a refuzat să candideze. A mers cu cîteva sute de candidați separați. Și astfel nu a reușit să-și mobilizeze nici măcar propriii votanți din nucleul dur.
@Bleen Nucleul dur e ocupat sa ascuta hangerele si sa lustruiasca tipsiile.
@rezon @Bleen Nucleul dur s-a flescait si va fi inlcuit cat de curand.
@cocosila @rezon Mă refer la simpatizanți, la votanți, nu la lideri.
@Bleen @rezon corect
@Bleen M-a ars buza să (nu) zic. Sunt vreo 18 judeţe în care dacă eşti votant PDL, pro-Boc, pro-reforma statului, pro-Băsescu, etc. …. nu găseşti PDL pe buletinul de vot. În alte câteva, PDL nu e nici măcar sub formă de acronim de alianţă. Pur şi simplu nu există şi susţine independenţi, fără sigla PDL, fără nimic.
@BarbuMateescu Da, bre, eu le-am zis. Dar consultanții lor știu mai bine. Și ei, la fel.
@BarbuMateescu , ai idee, ND intră consilier? Poate s-ar mai lămuri lumea…
@Yeba Nu intră.
@Bleen , de-aia nu te duci sa votezi?
Sesizată pe Politeia:
Ponta: „Presedintele a mers la cumparaturi cu cei 8% pe care i-am dat eu.”
@Yeba De unde stie? Poate pe aia 8% i-a pus deoparte
@Yeba Doar daca a luat pe caiet. Ca aia 8% nu s-au luat inca.
Nicușor 3%
@Bleen or fi aia 3 ai Olgutei.
@cocosila nicusor este asa de fanatic incat nici nu s-a votat pe el insusi. l-a votat tot pe geoana in turul asta. nu m-ar mira sa ramana doar cu 3 procente pana la sfarsitul zilei. 😀
Onțanu 47%, Frumosu 41%. Deci e vot politic rău, rău, rău.
@Bleen S.L. ce zice?
Realitatea zice că la Cluj e la bătaie (Nicoară ar avea 5-7% în față) iar la București Poteraș are 15% în spatele lui Mănescu și Robert 25% în fața lui LIviu.
Spirala tăcerii s-ar putea să funcționeze mai degrabă la Cluj, unde unul dintre candidați e fostul premier al răului.
Olguța are 3% în față.
@Bleen Olguta are 3 in fata? :))
@Bleen Alo, Clujul! Mai lasati gratarele si fugiti la vot!
@Bleen la Cluj a iesit lumea la vot. Realitatea mananca rahat (sper). din ce aud, se voteaza bine cu coada pentru Boc. nu pot sa cred ca are Nicoara puncte in fata. poate la ora 14…
@LunguVictorEugenMihai @Bleen Indiferent de exit poll, Boc e în creştere. Totul se decide în următoarele 2 ore.
@BarbuMateescu @LunguVictorEugenMihai @Bleen
Senatorul Nicoara e fericit 🙂
http://www.youtube.com/watch?gl=CO&hl=es-419&v=0QmqFKvYBBw
Pentru Bucuresti, am o singura nevointa: sa nu iasa falsul Negoita.
@rezon Mie mi se pare că falsul Negoiță este viitorul Mazăre al Bucureștiului… Deci dacă cîștigă pedofilul, am pus-o…
Am votat!
@Never G Sa fie cu noroc!
@cocosila
Sa fie asa cum ne dorim noi!
Becali n-a mai intrat in cabina de vot. A stampilat direct pe masa comisiei,,pac, pac!
Am primit caise verzi, feblețea mea, din județul Prahova. Poate mă apucă prin cabina de vot.
@Bleen Cufureala? Saprosan, Imodium, furazolidon, smecta
@rezon @Bleen Antena 3
@rezon @Bleen Antena 3 in doze homeopatice
@Bleen Dă-le aici la ăştia care deja au votat.
@BarbuMateescu @Bleen Bleen voteaza ca burghezu’, dupa 7 seara
@Bleen
Nu se anulează voturile decât dacă ştampilezi de mai multe ori. Aşa că nu-i bai… Şi 4 buletine sunt suficiente pentru orice urgenţă.
Nici un stream nu a mers cat a facut Base turul televiziunilor. Am ratat epocal, Dana & Base. Acum merg, mersi. Giurescu se teme ca falsifica SRI-ul cu calculatorul si cere sa ne bazam pe exit poll-urile afisate de A3, mai senil de atat nu poate sa para decat daca va face pipi pe el.
@Yeba O fi si facut. Acum il tin la uscat.
Am votat, ma intorc in Bucuresti. Desi imi vine sa continui calatoria la Cluj, cu escale in Ploiesti si Brasov. Era bun un elicopter electoral
@rezon Bine c-ai votat. poate avem rezon!
i-auzi:
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12481780-nicusor-dan-indemn-sustinatorii-mei-iasa-vot-pentru-putem-facem-miracol-azi.htm?utm_source=feedburner&utm_medium=feed&utm_campaign=Feed%3A+hotnews%2Fyvoq+%28Hotnews.ro%29
http://www.evz.ro/detalii/stiri/mita-de-1000-de-euro-ca-sa-inchizi-ochii-la-numaratul-voturilor-asa-se-fura-in-stil-mare-98.html
Asta ati vazut-o?
Base vorbeste cu doua maini la doua telefoane si cu cealalta mana bea cafea 😛
@cristihan ti-a placut aia cu „masurile pe care noi le-am luat la timp”?
@IonescuLatul N-am prins-o, da’ nu mie trebuie sa-mi placa…
@cristihan Mai tare ca Napoleon!
si Crin isi bea cafeaua, doar ca acum s-a trezit.
582 comentarii, 34 participanți…
@Bleen Tocmai ma gandeam sa-ti sugerez sa bagi postare noua…
@cristihan Băgăm postare nouă cu rezultatele.
@Bleen Sa te tina platforma, maica, sa te tina platforma… 🙂
@Bleen , montează și emoticoanele, alea tristele și alea furioasele, că vedem noi cum le valorificăm.
@cristihan @Bleen „Nedormitule, ţine măăăă de platformă!”
„Barbuleeeeeeee, nu mişca mă băiatule, ţine acolo!”
„Aşa, Bleen, dă-i spre dreapta puţin! Aşaaa! Rămâi nemişcat! Fii atent că vin cinşpe comentarii! Ţine-ţine-ţine! Hai!”
@Yeba @Bleen neaparat semnul victoriei, varianta prescurtata, aia cu un singur deget
Probabil la nivel național PDL o să se ducă pe la 21%, zic eu. Este vital însă să cîștige Primăria Cluj.
@Bleen Important acum pentru PDL ,e sa fie peste PNL .
@Bleen Oare la ce se gîndesc Blaga și Videanu în timpul ăsta? 🙂
@meioza @Bleen Se gândesc la EU.
@BarbuMateescu @Bleen Vorba lui Mihai Stănescu… EU RO PA!
Base e la cumparaturi.
Vorbeste la telefon si este destul de bine dispus
@cocosila Salata olandeza tot vestejita, tot vestejita?
@cocosila Aia cu care sta la masa is jurnalisti sau popor votant?
@cocosila Cu cat s-au scumpit rosiile? Cu cat s-au ieftinit portocalele si lime-urile?
@cristihan @cocosila Portocalele is la promotie..
@cocosila In ce magazin e Base, poate ajung pe acolo 🙂
Din cîte aud, aia cu Nicoară 53 și Boc 37 e intoxicare și că prima știre e aia bună: la Cluj e pe viață și pe moarte.
Cineva întreabă: cu cine votez?
Altcineva răspunde: la consilii cu PDL, să nu se creadă că au trecut chiar toți la USL
@Bleen Mi se pare un motiv destul de bun.
Asta al cui este:
http://www.ziuaveche.ro/actualitate-interna/politica-interna/alegeri-2012-exit-poll-ora-14-usl-53-pdl-22-99646.html
@cocosila CURS, IRES, SNSPA sau…
@cocosila … mai sunt câteva. E ruşinos că nu şi-l asumă nimeni. Nu cred că e CURS sau IRES.
@BarbuMateescu @cocosila Pe București e IRES din cîte știu eu.
@Bleen @cocosila Ţine-te tare: http://www.beclocale2012.ro/acreditari-avize.html
@Bleen @BarbuMateescu Asta nu-i al lui Dancu?
@BarbuMateescu @Bleen Nu fac si „Cutzu-cutzu” sondaje?
@cocosila @Bleen Căţeluşii merg pe vot anti-Prigoană 90%-10%.
Una bună de la Costel Stavarache , apropo de rezultatul exitpollurilor: ”deci pdl devine crestin democrat enfin are un profil ideologic”
Am văzut și cifre în care PDL iese mult mai bine decît în ultimele sondaje.
nici tata, votant Boc, nu le-a raspuns la exit.
Nu mai veniti cu stiri d’astea ca eu am naturelul simtitor si acus m-apuca fandacsia.
@Amelia New Sînt știri cu 87%, cu 83%. Vrei să le auzi?
@Bleen Ce sa le mai aud daca le-am vazut (si mirosit)?
Trebuie sa ma duc dupa tigari (am underestimate necesarul).
@Amelia New @Bleen Unii oameni s-au dus la vot pentru că era în drum spre chioşcul cu ţigări.
:))))
PDL, partidul foștilor primari
@Bleen Fostul partid al fostilor primari.
Eu zic să așteptăm rezultate mai pe seară. Acum e un război al intoxicărilor și nicio sursă nu mai e de încredere.
@Bleen Rată mare de non-răspuns la exit polluri. Vorbesc evident de cei care au votat. S-ar putea ca lucrurile să nu fie aşa de negre pentru PDL pe cât s-ar crede.
@BarbuMateescu Da, așa am auzit și eu, că poporul nu prea se omoară să răspundă. Asta înseamnă că cei care au tăcut, erau votanții ”răilor,” în general sau ai ”ciudaților oteve”.
@BarbuMateescu@Bleen
Eu sunt unul dintre ei, m-a abordat o blondă la ieşire, m-a întrebat dacă poate să-mi pună nişte întrebări, eu am spus că are permisionea mea să mă întrebe, dar nu şi promisiunea mea că o să şi răspund.
@BarbuMateescu @Bleen dacă ar răspunde măcar jumătate din votanţi la exit poll şi tot ar trebui privite cu circumspecţie rezultatele. aud însă că rata de răspuns este de unu la cinci, uneori mai mult chiar.
aşa că… :))))
@Bleen mda, eu am primit 2 mesaje pro usl… nu-s sms-uri, cred ca prin ss7 le-au trimis. tocmai m-am intors de la Ploiesti. Sa iasa pronosticul! 🙂
Ca să vă dați seama cam cum stă treaba cu exit pollurile iată trei rezultate:
Liviu 53, Robert 41
Robert 62, Liviu 32
Robert 68, Liviu 22
@Bleen putem să votăm o variantă din astea?
Problema e că vin știri numai dinspre USL în timp ce la PDL e tăcere totală și nimeni nu știe niciun rezultat, nimic. Adică e groasă, în traducere.
@Bleen E mai greu. Organizatiile locale, cele care dadeau forta sunt subrede rau.
@Bleen Nu mai au oameni care sa faca statistici si numaratoare paralela
@cocosila Sau nu spun ca să nu demobilizeze.
@Bleen@cocosila
Sau ştiu, dar vor să-i lase să se bage singuri în căcat. (Da, ştiu, sunt un etern optimist, dar este posibil, nu? Cam asta fac de când l-au pus pe Pontănel prim ministru, şi după cum văd eu, merge)
Am uitat
http://www.antena3.ro/politica/sondaj-ccsb-cu-cine-ar-vota-romanii-la-urmatoarele-alegeri-130037.html
@cocosila E 2011.
@BarbuMateescu oricand ar fi.
Dan voiculescu 21 si Daniel Constantin 10% e mult prea mult
Uite ce da A3
Increderea populaţiei în politicieni:Sorin Oprescu 46%Mugur Isărescu 46%Crin Antonescu 37%Victor Ponta 35%Adrian Năstase 24%Dan Voiculescu 21%Traian Băsescu 11%Emil Boc 11%Daniel Constantin 10%
Daniel Constantin are 10% !!!!!!!!!!
Daca si exit pol-ul e la fel e clar: teapa mare
Deci am văzut niște cifre. Nu e adevărat. Dacă e adevărat, e cea mai mare catastrofă politică din 20 mai 1990 încoace.
@Bleen zi-mi de Cluj. sa ma pot duce la culcare.
Acu văzui alte cifre. Pe dos. Deja nu mai are rost, că se umblă cu intoxicări din ambele părți.
@Bleen nitica atentie: In 2008, PDL a obtinut, procentual, 28,5% primari. PSD si PNL au avut, insumat procentual, 58% dintre primari. asa ca daca urla USLinoasa a victorie, sa vedem de ce ma-sa urla!
@Bleen Un alt exit poll de pe blog pesedist, acum 16 min: USL – 54%; PDL – 23%. Rog comparati cu cifrele de acum 4 ani.
Fusei la vot.
Uau!
Înghesuială ca la 2008+2009 tur1+2009 tur 2 adunate. La sfintele ore 3 ale după-amiezii!
La mine în sector primarul se ştie de trei scrutine, la primăria gen. iarăşi se ştie, deci… fiecare poate să tragă concluziile dorite.
Cine a realizat exit poll-ul A3?
@cocosila Cred ca CCSB aka Turambar.
Problema nu e că pierde PDL. Era de așteptat să fie măturat de ură și să sufere un dezastru. Nu e nicio surpriză aici. Și e bine că se întîmplă acum, că se eliberează tensiunea. Însă problema cea mare e că PDL pierde primării importante care ar fi ajutat în coagularea unei drepte unite. Dezastru ar putea fi înfrîngerea lui Boc la Cluj. Aia e megacatastrofă.
@Bleen Și dacă se întâmplă asta? Nu va fi la fel de (psih)analizabil ca și la sectorul 3? Oameni care au fost mulțumiți de prestația unui primar și care se dau ca proștii după ce li se susură-n ureche? Care votează ”schimbarea” pentru simplul motiv că sunt proști și/sau neinformați?
Care cred că ”schimbarea” înseamnă mai bine? Câte modele de oameni d-ăștia nu cunoaștem și noi?
@Bleen eu vad diferente majore intre ce zice A3 si ce zice A1. la A1 Nicoara castiga cu 49%, la A3 doar cu 47%. mai are vreo antena Varanul? ca poate castiga Nicoara cu 51%. oricum vad ca si Barbu Mateescu zice ca Boc se poate transforma in Ioan Rus-ul anului 2012. ar fi extrem de nasol, ar fi un dezastru.
@LunguVictorEugenMihai @Bleen Eu am scris pe blog că „riscă”. Aş fi scris asta şi acum o lună. În sensul că se expune prin candidatură. Nu luam în calcul niciun exitpoll.
@BarbuMateescu @LunguVictorEugenMihai Boc risca mai mult dacă nu candida.
@Bleen @BarbuMateescu Boc risca totul daca nu candida. Eu inca cred ca va castiga. Nu-s clujenii chiar atat de tampiti – hipsterii nostri sunt mai putini. ceea ce ma ingrijoreaza sunt pricentele cu Eckstein – le speram in dreptul lui Boc.
don`t give piss a chance!
votat în sectorul 1, în incinta liceului Sf. Sava, pe la orele 13.
din propriile observaţii timp de vreo jumătate de oră în zonă, au ieşit de la vot aproape numai pensionari (în jur de 50).
mai mulţă mişcare părea să fie în faţa catedralei Sf. Iosif…
Cine se va muta in Congo, asta-i intrebarea?
am mai trimis 2 sa voteze cu Boc chiar acum. sper sa mai stric din exit-uri.
Deci, nu știu dacă la Cluj e așa cum zice Antena 3. Însă. Însă. Dezastrul la nivel național se confirmă și se pare că e de fapt catastrofă, nu dezastru.
PDL nu are exit polluri, apropo. Ei se bazează pe informațiile de la USL.
@Bleen
Sau pe informaţiile de la BEC.
@Hongse Mă refer la exitpolluri. Că BEC nu știe cîți cu cine au votat.
@Bleen
Exitpoll-uri au mai fost, mi-aduc aminte de unu’ care dansa ca boul pe scenă.
@Bleen
PS: Asta-i ca’n bancul cu Ion şi Gheorghe.
Ion, trăgând din ţoi şi tot oftând
Gheo: Ce’i mă Ione, ţ’a fi rău?
IonL Nu azi mă. Mâne
@Hongse @Bleen Nu de la BOC?
@Bleen face Cosmin Gusa exit-uri la Cluj. aveti pile? :))))
@Bleen Glumeşti, nu? Cum adică n-are exit-poll?
vad ca Parvulescu si Turambar au acelasi discurs – unul pe site, celalat pe tembeliziuni – vot parlamentar mascat. adicatelea il legitomeaza poprul pe Che gargara sa mearga la CE!
@LunguVictorEugenMihai Au dreptate. E vot politic. E ura strînsă în 3 ani și care va mătura PDL-ul cu forța cu care a lovit PNȚcd.
@Bleen sper sa le priasca/tihneasca toata aceasta ura – in salariu, in farfurie si in facturi – in urmatorii 4 ani!
@LunguVictorEugenMihai @Bleen De ce să le tihnească? Să le iasă pe ochi, să-i văd zvârcolindu-se în chinuri, să le ia banca plasmele și bolizii luați cu buletinul…
Mai zic?
@SimonaM Mai zii!
@Amelia New Am o listăăăă.. cât China.
@LunguVictorEugenMihai , le tihneste precis, astia sunt oameni care au supravietuit cu ratia de parizer plus agramatii imbeciloizi (+familiile) de pe forumul A3, care au copiat in toate zilele vietii lor si acum nu gasesc serviciu bine platit, desi sunt toti licentiati in Marketing ecologic, Drept si Tehnologia Scoicilor, la Universitatea din Țăndărei, plus MBA la Tăiței. Li s-a redat demnitatea la televizor, suntem o natiune inteligenta, avem 99% promovabilitate la bac si licentiati in toate disciplinele, vin la Bucuresti secretarii adjuncților vicepresedintilor de comitete socialiste din parlamentele UE, se realizeaza progrese la Justitie, care devine umana si accepta recursul lui Voicu, se reziliaza contractele din energie si se dau altora, la pret pe jumate, fiindcă motorul economiei este energia, fiind un miracol ca statul o poate vinde convenabil adevaratilor oameni de afaceri, acum cand e clar ca e criza in toata Europa si leul scade din cauza contextului.
@Yeba @LunguVictorEugenMihai Să nu uităm de bănuții de coșniță și de turtoi.
@Yeba @LunguVictorEugenMihai Iar lor li se dau slujbe decente la stat, cu program normat și plătite la nivel european de mii de euro, cu respect și concedii în insule. Că așa merită. Mai inventează niște adeverințe pe care trebuie să le scoată privații, niște autorizații, o taxă două și treaba-i gata.
Și pe urmă economia crește prin consum generat de clasa săracă, că așa am auzit io la domnuMitrea care e deștept și se pricepe la economie.
@Yeba@LunguVictorEugenMihai
Ăştia’s oameni care s-au autosugestionat să uite de raţia la parizer/ulei/zahăr. Dar vor să-şi aducă aminte de măreţele împliniri ale socialismului. De planul cincinal împlinit în 4 ani, de 15 tone de grâu la hectar, etc.
@Bleen @LunguVictorEugenMihai Pai a zis si Base de dimineata…inseamna ca asa o fi.
Wishful thinking: Mă uit în sondaje ca vaca. Ana mulge vaca. În lac se vede invers.
Dacă se confirmă exitpollurile date de A3 nu e dezastru, e megacatastrofă, e dispariția PDL, e PNȚcd.
@Bleen
Nu mă uit la A-număru din principiu. Au dat rezultate? Nu e ilegal?
@Hongse Pe site, nu.
@Bleen @Hongse Nu pe site, în ciurul erect oral al lu’ Era tostene
@Bleen
C-o fi site, post radio sau canal de TV precis pentru asta n-au voie să difuzeze rezultatele sondajelor parţiale în ziua alegerilor. Şi ar trebui un amendament special când vorbim de grupul intact. Meh. Mă duc să-mi iau nişte beri.
@Bleen Anatema trei / Bagă spaima în Mirei
@Bleen Totusi, chiar asa la Cluj? Sare, Nedo ce-i pe-acolo?
@Bleen Dacă iese proxenetu’, ne facem republică în sectorul 3? Că am impresia că sîntem vecini (pe lîngă parcul Titan)…
@Bleen 49,7% Nicoara? si 37% Boc – pe exit pollul de la ora 10. uai! misto Antena 3. iar materialul este dat la ora 14 – sa creada lumea ca rezultatul de ora 10 este foarte valabil pe 8,7% prezenta la vot. daca-i asa inseamna ca trebuie sa ne taiem venele in lung!
I smell a disaster asa ca ma voi uita la finala de la Roland Garros.
@Amelia New Da, e garoasă
@Amelia New
04:52:20 until the Canadian Grand Prix.
Începe fix la momentul când se închid urnele aşa că alte două ore o să mă ţin ocupat cu altceva…
@Hongse @Amelia New Eu stau mai prost cu mirosul si ceva mai bine cu speranta.
@cocosila Pai asa sade bine unui cocosila. Si sa stii ca pe mine mai inseala mirosul din cand in cand.
Prezența la vot:
2008 2012
Național 23.26% 27.69% +19%
Urban 19.31% 24.72% +28%
Rural 28.72% 31.74% +11%
București 14.84% 21.89% +48%
Sector 1 16.10% 24.15% +50%
Sector 2 16.84% 21.96% +30%
Sector 3 12.44% 20.09% +61%
Sector 4 15.48% 22.49% +45%
Sector 5 14.21% 21.59% +52%
Sector 6 14.75% 22.87% +55%
Cluj urban 19.72% 23.22% +18%
Prahova urban 20.00% 30.64% +53%
Prezența la vot a fost ridicată dimineața de data asta, de frica caniculei. Rata creșterii a mai scăzut odată cu venirea după amiezii. Va mai fi un val pe seară. Oricum, se trece de 50% la prezența la vot. Prezență ridicată în București. Prezență ridicată în urban.
@Bleen Mi-a spus un amic din Franța că la ei la prezidențiale vedeau rezultatele exit-poll-urilor în timpul alegerilor fără probleme la televiziunile din Belgia. Mă mir că la noi nu s-a copiat treaba asta (mai ales că știu că Vîntu avea TV în Moldova)! 🙂
@meioza @Bleen antena3 pune pe site exitpoll-ul de la ccsb; in mod foarte curios, de la sectoare nu au rezultate
@murfi Si ce zice?(ca io pe site-ul alora nu intru)
@Amelia New @murfi
Oprescu 70, Prigoană 13
Nicoară 50, Boc 34
@Amelia New @murfi Zice cacandidatul ppdd are de doua ori mai multe voturi decat hipsterul 😛
@Bleen Bag seamă că n-au dispărut neamurile lui Emil Bobu din casele naţionalizate din Primăverii. Unde să plece, în Germania?
@Nea @Bleen Șlafăn Zi Doici?
@Pataphyl @Nea @Bleen decât în zilele lucrătoare
Refulatul ONG-ist si refuzatul la postul de ministru, ala imberbu’, cum naiba-l cheama, fiul lui Star sau Ali Star, comenteaza de zor la Antene dimpreuna cu Ursu.
@cocosila Atata vreme cat sunt echidistanti nu vad care e problema… 😛
@cristihan @cocosila Păi cum naiba să nu fie echidistanți dacă starul Ali nu e compatibil… Pînă în august o să fie (echi)distant”…
Zice ca fanii lui ND voteaza pe facebook spre deosebire de restul care trebuie sa se deplaseze pana la sectii 🙂
Multe lucruri inexplicabile devin explicabile astfel: este PRIMA şansă pentru foarte mulţi oameni de a da în TB/PDL. (Abia) aşteaptă de doi ani. Primarii plătesc.
Off-topic, dar ne mai relaxam si noi: ieri nu am fost prea atent la meciul Germania – Portugalia, il aveam deschis online pe site-ul special al TVR (n-am Dolce) dar nu ma prea uitam. Am avut doar doua momente in care mi s-a parut ceva anormal: o data a zis cineva aici ca a dat gol Germania iar eu am vazut un gol dupa vreo 10 minute, ma gandeam ca e 2-0, si cand colo, era 1-0; apoi era 12 fara 10 si meciul tot nu se terminase, m-am gandit cum naiba a durat asa mult daca a inceput la 21.45… Acum am citit pe Hotnews ca meciul „live” a fost transmis decalat cu vreo 10 minute, sunt dusi cu capul aia de la TVR, n-ai ce sa le faci… 🙂
(the end)
@cristihan
Tot off topic, de dimineaţă am nimerit pe eurosport1 la meci. Spre deosebire de alte dăţi avea canal audio doar în română, nu şi engleză. Comentariul era de la meciul Rusia-Cehia în timp ce pe teren erau steagurile Poloniei şi Greciei….
@Hongse Hm, este in mod clar un mesaj ascuns: Rusia invadeaza Polonia (previzibil) iar Cehia „salveaza” Grecia (interesant…)
La digi24, din oră-n oră se repetă calupul de ştiri cu ‘politicienii au votat dis de dimineaţă’. Crin încă n-a făcut parte din distribuţie…
@Hongse Da’ ce? Ai impresia că Crin e politician? 😀
Am si eu un fel de exitpoale dar un pic mai gretose: Ma uit la moacele de la Antena 3 si incerc sa-mi dau seama cum stau treburile.
Gata, m-am eliberat! 🙂
În cabina de vot, două bașoldine pensionare se înghesuiau și țipau unul la altul ceva de genul:
EL: pune ștampila drept!
EA: da’ am pus-o!
EL (nervos): Ai pus-o oblic!
Și tot așa.
Am ieșit și am întrebat observatorul de ce sînt doi într-o cabină, mi-a zis senin că unul nu vede și d-aia (eu am vrut să întreb: dacă e și orb și surd cum naiba votează, dar m-am lăsat păgubaș…)
Nu mă mai duc să mă culc, că a apărut prezența la vot pînă la 14. Acu e acu. Să facem calcule.
@Bleen Nu se confirma plusul de 20% de la orele anterioare fata de 2008, prezentele incep sa convearga…
@Bleen
la calcule sa tii seama si de coeficientul de eroare dat de mesajele negative plasate psihologic, in secret ca-ntre prieteni, de USL-isti. Eu am auzit cateva bine tintite.
Mă uit la OTV cu o combinație de admirație, amuzament și teamă. E natural, congruent, consecvent și pe față. Dacă nu aș avea unele probleme cu proiectele și cu coeficientul lor de inteligență aș fi ținut și eu cu partidul „puncte-puncte”. De ce nu pot avea un astfel de post TV dar în altă culoare?
@bilbofil Păi nu există Antena 3? Din cîte știu au luat lecții de la OTV (sigur, ăia nu susțin PPDD, ci USL) 🙂
Turambar mai baga niste soparle… In graficele cu evolutia votului din 2008 la Bucuresti il arata la final pe Oprescu la 37% si pe Blaga la 29%, or de fapt rezultatul a fost o diferenta de 0.5%. A, daca alea au fost estimarile, corect, au gresit si ei ca la prezidentiale, acolo unde trebuia.
Mă duc să mă culc vreo juma de oră. Poate după amiaza e un sfetnic bun!
De exitpollurile de la București nici nu se mai interesează lumea pe la pedeleu.
iliescu: „Este un examen politic pentru cetateni, pentru modul in care se orienteaza”
„ar fi bine sa se activizeze putin prezenta la vot”
@murfi ar fi bine sa i se activizeze vreo piatra la rinichi
@cocosila @murfi Calcul electorenal.
@Pataphyl @cocosila @murfi la bistrita se activizeaza pe sms, cica azi scapam de cei care ne-au indatorat; nu cu mare succes deocamdata, prezenta la vot e tot sub 2008
http://www.realitatea.net/foto-viral-pe-facebook-mana-de-lucru-buletinul-de-vot-si-avertismentul-pentru-guvernanti_951130.html
ăsta n-o fi Rogo?
@val_one
Nu cred, ăsta s-a văzut deja sfetnic la curtea lui Victor cel cinstit. Probabil alt tovarăş de bine care i-a văzut manifestele.
@Hongse ce dor mi se făcu de emoticoane… :))))
Umbla vorba ca ar fi si unele ONG-uri clonate la observatori
@cocosila numai unele? eu cred ca majoritatea.
Inca 2 bucati pt Leoreanu & co la Roman, sa traiti…
E timp. Ai nostri ies mai tarziu,dupa canicula, dupa strand, gratar, siesta, dupa ploaie.
La Cluj, ne miscam ardeleneste, mai molcom asa.
Ma urc in masina, conduc 120 km si votez.
@rezon Drum bun si sa votezi bineee.
@rezon Vezi dacă nu ai autocar? 😀
@meioza Gata, am votat bine. Daca aveam autocar, tot degeaba, ca n-aveam cu cine sa-l umplu.
Sunt curios daca, in ciuda informatiilor de ieri, la Bucuresti se va manifesta efectul de hipsterezis…
@cristihan
La ăia mai hiperestezici, aşa.
@Florina @cristihan Hipstiriazis.
@Bleen @Florina Am numai pityriazis pt ei…
@Bleen @Florina @cristihan Hipsterioia (se conjuga ca metanoia)
Deci la Cluj lupta e la 2 procente.
Am zis iupii dar nu era iupii. Nu era nici măcar iupi, era iup.
@Bleen Sa nu ramanem cu iu-iu-iu!
@cristihan @Bleen Acum nu e chiar rau nici cu iu-iu-iu, mie mi-e teama ca ramanem numai cu shit-ul.
@Bleen in plus sau in minus? mie mi-a iesit in plus, unui amic in minus. intrebare: ce cauta IRES-ul lui Dancu in sectiile de votare?
@LunguVictorEugenMihai Plus.
Deci așteptăm să vedem cum stă treaba la Ploiești.
Acolo unde e iupii? e nevoie de mobilizare maximă ca să fie iupiiiiiiiiiii! La Cluj vreau să zic.
@Bleen Clujeni, iesiti naibii la vot si salvati tarisoara de mitici!
Primit mesaj exitpoll.
Iupii cu rezerve. Dacă se confirmă, e iupiiiiiiiiiiiiiii!
@Bleen Iupi neaos romanesc, nu yuppies, da? 🙂
@cristihan @Bleen
De casă. Tradiţional.
@Florina , doctrine locale.
Oprescu din profil, are nasul lui baba cloanta si ochi de bufnita!!! brrr..baubau!
Stai, că s-a trezit și Liviu Negoiță, pe FB:
Daca apreciati ce am facut pentru Sectorul 3 in ultimii ani, va astept la VOT!
How creative!
@Bleen Dacă puteţi, dacă nu aveţi altceva în program…
@Bleen E de apreciat ca si-a inceput totusi si el campania
bistrita, ziarul pesedist indeamna oamenii sa se grabeasca la vot ca dupa ora 15:00 se anunta furtuni; prezenta e ceva mai mica decit in 2008; zi ca e ihim
@murfi Nu știu nimic de Bistrița. Nici nu știu dacă se fac exitpolluri la nivel național.
Prin sectorul 6, pensionari întreabă unde-i domnu’ Dan (DD) pe buletinul de vot.
@Florina Sper ca le-ai dat lamuriri… corespunzatoare
@Amelia New
Sînt familii în care s-au dat bătălii între Dani. Domnu’ Dan a cîştigat. :)))))
@Florina @Amelia New Pe centura cu 2 dani
@cocosila @Florina @Amelia New Pe centura.
@Florina Deci ia-ți toate neamurile și du-te de votează Poteraș. Dar te avertizez că ai nevoie de multe neamuri ca să-l salvezi. Spune-mi că ai 12 000 de veri primari!
acu citesc pe bbm exitpoalle….
mda…îhîm..îhîîî…da…oau…ouch…fuck…shit…OMG!…îhîmm…mmm…îhîîî…mmm…mda…ăăă…ouch
@Bleen da-i cu îhîm-urile
@Bleen OMG e de bine?
Permiteti sa raportez: signed, sealed, delivered, I’m yours! 😉 Tractiune PDL 4×2. Nu s-a luat nimeni de mine si de fi-miu ca eram cam orange 🙂
@cristihan , le-o fi fost milă…nici de penețiști/cederiști nu se lua nimeni în 2000.
Cum dracu’? Distrugi 9 urne de votare şi asta e ‘ultraj şi distrugere’?
Văz că Turambar e happy. Chiar așa de bine stă USL-ul?
@Bleen Mda, se pare ca trebuie sa ne asteptam la ce-i mai rau…
@Amelia New , păi asta voiam să mă lumineze BarbuȘ cam pe unde ar trebui să se afle PDl ca nici să nu se desfacă șampania, nici să nu i se spulbere cenușa în vânt, ca să poată avea și MRU o bază de pornire. Că nu trebuie numai Monici și Volosevici, trebuie și infrastructură.
@Amelia New păi asta voiam să mă lumineze Barbu: cam pe unde ar trebui să se afle PDL ca nici să nu se desfacă șampania, nici să nu i se spulbere cenușa în vânt, ci să poată avea MRU o bază de pornire. Că nu trebuie numai Monici și Volosevici, trebuie și infrastructură.
@Yeba @Amelia New La 23% și cu fiefurile Cluj, Ploiești, Neamț; Suceava, Arad intacte
La Buzau e cineva votabil pentru primarie?
@rezon Cică e un independent susținut de PDL. PDL n-are candidat pe oficialelea.
@Bleen L-am reperat, Paul Negoita, un popa.
Săar putea să aflu și niște exitpoale parțiale. Nu le pot spune dar vă veți da seama după mood-ul meu cam care e treaba.
@Bleen Da’ de ce sa nu le poti spune? Doar nu esti post tv, radio etc.
@Amelia New Păi nu cred că mă lasă persoana în cauză, zic eu.
@Bleen Aaa, asta-i autre chose.
La Ploiești moblizarea este mare. Temă pt Barbu: imaginarul bate realul în atât de multe situații? Volosevici a avut o campanie de bun-simț, o informare permanentă a cetățenilor (nu doar în campanie), a fost foarte activ și foarte eficient din prima luna de mandat, a venit după 3 mandate (PSD + PNL sau ce era în 2000 Horia Toma, bețivănit la locul de muncă), în care nu s-a văzut practic nimic. Deci cum trebuie să fie un primar ca să fie votat din nou? Volosevici are meserie în care putea câștiga bine mersi, nu e ingineras, nu e profesoraș, nu depindea de favorurile nimănui, e avocat, membru al Baroului…
@Yeba Întrebarea e: mobilizarea cui?
Răspuns fără Barbu: filmul bate viața. Iar un film bine făcut bate la cur viața.
@Yeba De la fata locului, raportez:: La Ploiesti, castiga usl-ul prin Badescu ( transfer in 2010 de la PDL la usl ) , usl-ul e sustinut de oamenii de afaceri cei mai puternici ai orasului- Ghita, Morcovescu, NIcolae, Cont si un cel mai mare clan de rromi al orasului ( Narcis barbosu ). Volo a venit la primarie sustinut de mama sa ( o femeie f influenta in PL., in lumea magistraturii ). Acum a pierdut sprijinul si jocurile au fost facute pt usl. Si stiu ce vb, din pacate. Poate totusi,,,ma contrazic votantii…
@morris să nu-mi spui că a pierdut sprijinul maică-si, De Narcis nu știam, dar nici nu-mi amintesc vreun rând de alegeri când rromii să fi votat cu altcineva decât cu Iliescu și spermatozoizii lui Iliescu, o opțiune rațională, de asistați sociali fericiți, nu torturați prin scoaterea la muncă în folosul comunității, cum le-a făcut V.
@Yeba Nu a pierdut sprijinul maica-si, doar ca doamna a pierdut sprijinul unor oameni influenti. Aici e vorba de anumite dosare, aflate la DNA…si posturi de conducere ce trebuie trecute la usl. Iar rromii conduc o masa f mare electorala in oras. La ultimele alegeri, Narcis i-a dat voturile lui Volo. Dar acum are si el dosar (barbosu’ ) . deci…
@morris , eu am fost bolnavă când eram mică și n-am voie să mă enervez. Bleen îmi va amenaja aici un colțișor izolat etanș de realitate, ca în piesa aia cu Iureș la Bulandra – Henric al IV-lea, (Pirandello).
@Yeba scuze,,,nu voiam sa-ti stric duminica, zi sfanta, de odihna.
Spune rugaciunea: Doamne ajuta-l pe dl Dan, sa iasa presedinte, sa ne dea case, bani…
@morris @Yeba Si s-a gaseasca naibii odata pe Elodia!
@Amelia New @morris @Yeba Elodia prim ministru!
@Amelia New @morris @Yeba Tarziu , Elodia s-a reincarnat, candidează la capitala si are centura cu un dan
@cocosila @Amelia New @morris @Yeba
e, ar fi fost o cioacă.
@Florina @Amelia New @morris @Yeba Ce, Nicusor nu a umblat cu cioace iar acum i s-a-nfundat?
nedormitul zice:
dragi pensionari pedeliști din zona pieței cipariu din cluj:secția 79 (spitalul militar) a fost mutată peste noapte și fără nici o justificare la liceul george coșbuc. ca să știți unde aveți de transpirat la cozi.
@Bleen nedormitul deh.
Mihai Politeanu :
”Aflu cu stupoare ca maica’mea credea ca liviu si robert negoita sunt frati. Ce eficienta a avut strategia psd-ului…”
@Bleen Mihai Politeanu sa fiu cinstita si eu am crezut asta multa vreme, si nu din campanie, ci cu mult timp inainte. Nu-mi puteam explica cum naiba sunt frati sau inruditi daca unul era bagat in scandalul cu prostitutia si altul dat exemplu de edil model. Pana la urma m-am dumirit ca nu este decat o coincidenta nefericita….
Deci deocamdată în familia extinsă avem 3 voturi pentru Volosevici, unul pentru Prigoană și unul pentru Paleologu și PDL pe linie, cum ar veni.
E totuși posibil ca votanții, simțind că Liviu ar putea pierde și că sectorul ar încăpea pe mîinile unui pește cu implant de păr să fi ieșit la vot ca să-și sprijine primarul în funcție. Sper. Asta e soarta noastră, a ăstora din sectorul 3: să avem de ales între un pește cu implant de păr și un leșinat mut ca un pește.
@Bleen
Lesinat mut ca un peste, in campanie da! Nu si la fapte intre campanii! Sper sa nu fie ales pestele!
Pan la urma suntem o tara de Curcani.
@cocosila s-om preschimba aci-n balcani
porecla in renume…
Liviu Negoiță nu a cîștigat alegerile din 2008 pe iubirea votanților ci pe absenteismul lor. A cîștigat în condițiile în care contracandidații au făcut non-combat. Azi prezența la vot în sectorul 3 e dublă față de acum 4 ani.
@Bleen P’aci prin bloc i-am intrebat pe vreo 2 in 2008 daca au fost la vot si au zis ca nu (facusera gratar in fata blocului) pen’ca erau siguri ca Negoita iese oricum si nu s-au mai deranjat (dar cu el ar fi votat).
Acolo unde campania opozantului a fost extrem de agresivă e posibil ca votanții primarelui în funcție și nepăsătorii să se enerveze și să vină la vot pentru a sprijini primarul în funcție. E cazul la Ploiești, cred eu, unde Bădescu (USL) a avut o campanie extrem de urîtă.
@Bleen Si la 3 a fost campanie urata.
@Bleen La asta m-am referit si eu mai jos.
@Bleen mizeria a fost personalizată, în funcție de IQ-ul primatei – de ex.: e adevărat că Volosevici a fost un primar fb, dar o să-i taie Ponta banii și fără bani, cât ar fi de bun… Nu-i mai sigur Bădescu, că-i dă Ponta bani?!
Cîteva pronosticuri noi:
Cluj – Emil Boc cîștigă la diferență mică
Brașov – George Scripcaru cîștigă la diferență mică
Ploiești – bătălie pe viață și pe moarte, Volosevici cîștigă dacă pedeliștii se mobilizează puternic
Sectoarele 3 și 6: Liviu Negoiță și Cristian Poteraș pierd.
Am inteles ca Robert Negoita a dat mana cu membrii sectiei de votare si una din doamnele de acolo si-a tras mana ca si cum ar fi fost dracu’. A vazut cineva faza?
Cluj: Emil Boc, Brașov: George Scripcaru, Ploiești: Andrei Volosevici. Astea-s marile bătălii care trebuie cîștigate astăzi.
@Bleen Permiteti sa raportez: la Brasov Scripcaru castiga fara multe emotii…cred!
@Ilinca Sper.
La cum merg lucrurile, la Ploiești PDL și Volosevici trebuie să-și mobilizeze alegătorii, că USL și Bădescu se pare că au făcut-o.
În Prahova, prezența în urban a fost de 5.22% în 2008 și 9.13% acum. Adică o creștere de 75%. Asta înseamnă că acolo se dau niște bătălii pe viață și pe moarte care au galvanizat alegătorii.
2008 2012
Total 7.01% 8.99% +28%
Urban 5.55% 7.81% +41%
Rural 9.04% 10.60% +17%
Spre deosebire de 2008, luni nu mai e zi liberă. Asta avantajează prezența la vot în urban. Urbanii au mîine serviciu, înseamnă că nu au timp de vacanțe prelungite.
O prezență crescută în urban înseamnă schimbare. Urbanul votează ca protest împotriva puterii (locale sau centrale).
Ruralul merge la vot cu turma și prezența depinde foarte mult de capacitatea primarilor de a mobiliza.
La Dîmbovița în urban e o creștere a prezenței de 73% față de 2008. Și nu e bine pentru PDL.
@Bleen Mai inseamna si prezenta unor nehotarati. Nehotaratii voteaza pana la urma cu opozitia. S-ar putea ca USL-eii sa piarda ceva procente.
@cocosila În Dîmbovița USL e opoziția. E fieful baronului PDL Florin Popescu.
@Bleen acolo s-ar putea sa fie cum zici. Ma refer la restul tarii.
@Bleen Totusi, dupa parerea mea, voturile nehotaratilor sunt de regula politice. Sper sa voteze cu opozitia politica, nu cu cea locala.
@cocosila USL încă nu e perceput ca putere și PDL ca opoziție.
@cocosila Alegătorii nu au pentru ce să taxeze USL. Au însă pentru ce să taxeze puterea din ultimii 3 ani, adică PDL.
@Bleen Sper ca nehotaratii sa fie mai cerebrali si sa-si dea seama.
@cocosila Nu au de ce să fie cerebrali. Chiar nu au de ce taxa puterea USL.
@Bleen PDL-ul a avut puterea dar la nivelul constiintei maselor a pierdut-o de mai bine de un an.
@cocosila PDL e încă perceput ca puterea. Și e puterea care a făcut rău.
@Bleen Nu au de ce?
@cocosila Nu. Ce au pierdut în cele cîteva săptămîni de cînd Ponta e premier?
@Bleen Au pierdut la facturi.
@cocosila În cîteva săptămîni nu-ți vine nicio factură. La ce facturi au pierdut?
@Bleen facturile la telefoane, cablu etc, toate au venit raportate la Euro
@cocosila A, ok. Cu 2.37 lei mai mult. Sau cu 11.62 mai mult. Compari asta cu 4 ani de scădere drastică a nivelului de trai? Cum azi să ai salariu 3000 de lei și mîine 2200?
@Bleen Pana la urma urmei nu ma doare bata de acu un an ci nuiaua de acum.
2008 2012Total 7.01% 8.99% +28%Urban 5.55% 7.81% +41%Rural 9.04% 10.60% +17%Spre deosebire de 2008, luni nu mai e zi liberă. Asta avantajează prezența la vot în urban. Urbanii au mîine serviciu, înseamnă că nu au timp de vacanțe prelungite.O prezență crescută în urban înseamnă schimbare. Urbanul votează ca protest împotriva puterii (locale sau centrale).Ruralul merge la vot cu turma și prezența depinde foarte mult de capacitatea primarilor de a mobiliza.
Ce … se intampla la Curcani City?? Aia urla „Nu votam!”, e o premiera pentru mine… Ii obliga cineva? Sau se reia votul de la 0 si ei nu mai au suveicile?
2008 2012
Cluj total 6.18% 7.16% +16%
Cluj urban 5.32% 6.32% +19%
Cluj rural 8.02% 8.95% +12%
Pe cine o fi votat initial? :)) http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12482158-theodor-paleologu-cerut-nou-buletin-vot-deoarece-aplicat-gresit-stampila-initial.htm
@cristihan Of, Doamne…
@cristihan Pana la urma a votat „mai exact pentru administratie mai transparenta, mai corecta, mai moderna, mai dinamica, mai ecologica si asa mai departe”, sursa hotnews
Cin’ sa fie oare ? Care dintre voi se pricepe la analize pe text ?
@adina @cristihan Cred că nu știe pentru cine a votat.
Pronostic. La cum arată prezența la vot față de 2008, adică dublă în sectorul 3 și în sectorul 6, Liviu Negoiță și Cristian Poteraș își încheie mandatele.
@Bleen Corect, insa eu n-as exclude si o reactiune de sens invers, cel putin in s3.
@Amelia New N-are cum. Lumea n-a fost băgată în priză. În ziua respectivă nu se mai poate întîmpla nimic. Robert a galvanizat, Liviu a dat impresia că nu e nicio miză și că nu e cazul să ne obosim aiurea. Poate că Liviu va cîștiga la limită dar eu zic că Robert cîștigă.
@Amelia New @Bleen , ideea ca o victorie sau un scor strans e un semnal ca experimentul a reusit, la toamna poa sa puna si un porc pe liste. Nu vor pune un porc (sus scrofa domestica), vor pune direct mafiotii categoria Voicu, vor acorda imunitate tuturor penalilor direct, nu prin oamenii de casa, ceea ce va eficientiza jaful.
Intrebare: pot sa merg la vot imbracat in portocaliu?
@cristihan Unde mergi? Una e să mergi în Teleorman, alta e să mergi în Arad.
@Bleen Bucuresti, Chitila (unde sunt emoticoanele…?)
Ha, ha!
http://www.hotnews.ro/stiri-alegeri_locale_2012-12482204-video-pnl-cere-anularea-alegerilor-din-navodari-acuzandu-viceprimarul-florin-chelaru-psd-mituit-toti-membrii-sectiilor-votare.htm
Ora 10.00
2008 2012
București 4.05% 6.87% +70%
1 4.23% 7.64% +81%
2 4.80% 6.87% +43%
3 3.12% 6.30% +102%
4 4.23% 6.87% +62%
5 3.83% 7.22% +89%
6 4.25% 8.91% +110%
Vești proaste pentru Liviu Negoiță și Cristian Poteraș.
http://www.contributors.ro/administratie/educatie/plagiatori-dormi%C8%9Bi-in-pace-ministrul-liviu-pop-lucreaza-pentru-voi/
La București prezența e cu 69% mai mare față de 2008.
Nefiind vot proporțional cu circumscripție națională, ca la parlamentare sau prezidențiale, prezența pe zone e irelevantă. Are relevanță doar pentru statistică și ca semnal dat pentru toamnă (deși, dacă vom avea uninominal majoritar, procentele naționale sînt irelevante).
Cred că prezența scăzută e un semn bun pentru primarii în funcție iar cea ridicată un semn rău.
Cu cît prezența e mai scăzută, cu atît diferența dintre candidatul în funcție și challanger va fi mai mare.
Prezența la vot la ora 10.00
2008: 7.01%
2012: 8.89%
Deci o prezență la vot mai bună cu 26% față de 2008.
În 2008, prezența a fost de 49.38% (40.77% în urban și 61.26% în rural). Dacă s-ar menține creșterea cu 26% am avea o prezență de 62%.
@Bleen Sectorul 3 iar e pe ultimul loc la prezenta. Huo!
@Amelia New Cu leșinatul ăla de Liviu nici nu e de mirare. Noroc cu Robert, că altfel noi nu știam că-s alegeri.
@Bleen Txs. Aproape 2 procente in plus (v-am zis ca si la sectia unde am votat eu mi s-au parut mai multi ca alta data).
@Bleen Pe Hotnews si la B1 apare 8,99%.
Bleen, poti sa-mi spui cum este prezenta la ora 10:00 comparativ cu 2008?
P.S. In astia de la Ilfov iar s-a trezit spiritul civic.
pentru consilieri cum se voteaza?… ca nu stiu…
@chriscross Ca la Parlament. pac pac. Ai 4 buletine. 1 pentru consiliul general, 1 pentru consiliul de sector, 1 pentru primar general, 1 pentru primar de sector.
În provincie: 1 pentru consiliul local, 1 pentru consiliul județean, 1 pentru primar, 1 pentru președinte consiliu județean
@chriscross Se voteaza bineeeeeee! 😛
La maică mea pe stradă l-au votat mai toți pe Prigoană, că Oprescu le-a spart strada și a lăsat-o așa. Error. Nu e arteră principală, deci vinovat e Chiliman, nu Oprescu. Chiliman trebuiie să-și ceară niște scuze la Oprescu și să-i dea măcar 10% dintr-o șpagă imobiliară, drept compensație.
Votez Jiji, ca să-l bată pe Nicușor, să iasă pe 3 și să prindă europenele.
@Bleen nu-l vota, daca iese jiji pe trei il aduce ca antrenar la Steaua pe Nicusor. Ai uitat, is stelist!
E azi și eu tot nu știu cu cine să votez. Mă duc diseară să înclin balanța. Sugestii?
@Bleen
Da. După 6, va fi mai răcoare.
@Bleen Eu ti-am tot sugerat (si cu vorba si cu stampila), asa ca…
Base a venit sa voteze.
@Amelia New Cu cine? Asta e întrebarea.
@Amelia New Dacă ar fi la Cluj ar vota cu Boc, asta e sigur. Dar aici, la București?
@Bleen Eu cred ca a votat ca si noi
@Bleen Adica, gandindu-se la Boc si MRU…
@Bleen Aplauze, scandari (Ba-ses-cu!) si baie de multime la iesire.
@Bleen A zis ca aceste alegeri sunt un test daca oamenii au inteles ca masurile de austeritate au fost aplicate nu pentru ca asa s-a vrut ci pentru trebuia si a dat exemplu Spania si Grecia.
@Amelia New E clar, sufletul lui votează cu Boc dar ștampila o pune pe Becali.
”Domnu Iliescu, vă recomandăm grîu încolțit.”
”La masă?”
”Nu, pe piept.”
@Bleen Merge şi rădăcină de pir
La fel ca și în 2008, la Primăria capitalei va cîștiga ăla care va face oamenii să viseze cu ochii deschiși. Adică Oprescu. Uitați-vă la imaginile campaniei sale: arată ca într-o revistă de arhitectură sau poza unui articol despre modernizare scris de un specialist într-o revistă cu profil economic. Arată ca într-un pliant de Olimpiadă sau Campionat Mondial de Fotbal.Uitați-vă la imaginile campaniei lui Prigoană. Măturător. Deretică. Menajeră. Nea Ghiță care a venit să curețe pisicna și să strîngă frunzele tomnatice de pe alee.Unul îți arată viitorul, spații luminoase și deschise, celălalt îți taie unghiile.
@Bleen de asta era buna Elena Udrea sa candideze! :))))
si-ar fi votat-o si hipsterii, bicicleta are, esarfe da…:))
@RaduBogdan Bicicletă cu eșarfă nu merge, că pățești ca Isadora Duncan.
@Bleen In plus, are o relatie buna cu mediul online. :))))))
Campanii la București:
Oprescu – aerisită, elegantă, minimlistă, relevantă
Prigoană – execrabilă, imbecilă
Becali – inexistentă
Nicușor – agresivă, obositoare, isterică
Dacă candidații ar conduce orașul așa cum au arătat campaniile, orașul lui Oprescu ar arăta cel mai elegant și aerisit iar al lui Nicușor, cel mai poluat și încărcălit, în timp ce al lui Prigoană ar arăta ca un spate de depozit de cutii de bere noroc.
Pronosticuri:
Oprescu – peste 65%
Prigoană – sub 19%
Becali – peste 5%
Nicușor – sub 4%
si eu sunt azi un raspndac 😀 un raspandac bun, sper. sa ma iertati, va rog.
http://sareinochi.com/2012/06/10/de-ce-l-votez-pe-emil-boc/
@LunguVictorEugenMihai Chiar te rog, Sare, fii raspandacul nostru de la Cluj!(ca vad ca nedormitul,in mod paradoxal, doarme).
Forza Boc!
Votat (si plimbat Rex, care n-a votat). Info utile pentru cei interesati: la Sectorul 3, Negoita (Liviu) si PDL sunt pe locul 4 pe buletinele de vot.
La PG, Prigoana e pe 2, iar la CGMB PDL e pe 3 (sau 4?, nu mai stiu sigur).
Eu am votat ca de obicei intre 7 si 8 si mi s-a parut ca era mai multa lume ca in alte dati (poate si din cauza caldurii care se anunta?)
Lucian Mindruta :
”SItuatie imposibila: Unul e cu aia la care nu-mi place ideologia. Cel care e cu ai mei e cam hahalera. Al treilea care imi placea la inceput am auzit ca nu e asa destept si-n plus, ai lui mi-au si furat o postare de pe fb s-o foloseasca in campanie, fara sa intrebe. Restul pana la 10-15, cati or fi, par oaste de stransura. Bine, cinstit, nici eu nu sunt cine stie ce alegator!”
@Bleen cine-o fi ala de i-a plagiat postarea ?
@adina Ha ha! ND, evident.
Cîtă violență la Ploiești! ”Parca are tata un briceag acasa. Am chef sa tai un uselist, daca-l prind.”
Republicancă de la Ploiești….
Dar stecloța? Unde e stecloța cu vitrion?
@Bleen sticluța cu vitron englezesc e în Schengen, cu englezi cu tot. O ținem pentru parlamentare.
Gata e ştiinífic, de la Stamate şi Condorcet citire, nu are cum ieşi cum trebuie. http://en.wikipedia.org/wiki/Voting_paradox
@Nea , recunoaște că ai tratat superficial demonstrația Nakamura. țțțț
Prigoana si Bahmu tocami ce-au votat; sper ca nu pe ND.
Argentina cum a votat?
No, hai la vot! Pa Nicusor. La Disneyland vor aia sa demoleze o casuta de plastic. Poate ai treaba!
Cu riscul de a fi considerata pisaloaga, revin si spun ca mi se pare foarte grav ca unui candidat care se vrea „altfel”, „anti-sistem” etc. i se pare foarte normal si firesc sa obtina o factura (pentru niste servicii de care nu a beneficiat) contra unui comision. Nu conteaza cine urma sa i-o deconteze (o institutie de stat, asociatia Salvati Bucurestiul, Felix sau Dinu Patriciu): pur si simplu se numeste furt, mai precis gainarie, iar faptul ca i s-a parut absolut firesc sa o solicite public dovedeste ca nici macar nu realizeaza ca este ceva rau/inacceptabil legal si moral. Nu pot decat sa trag concluzia ca acest individ nici macar nu este capabil sa distinga intre bine si rau si, departe de a fi „altfel”, este perpetuatorul racilelor din perioada comunista (toata lumea se considera indreptatita sa „subtilizeze” cate ceva de la locul de munca – suruburi, hartie igienica, pixuri – si sa le duca acasa). Asadar, dincolo de faptul ca nu e „meloman” (sic!), ND nu merita votat pentru ca are mentalitate de gainar.
Hai la vot, hai la vot!
Sa dam cu stampila-n bot!
(n-am gasit alta rima)
Istoria USL
PNL -> PLAT, PL’93, PAC, PNL-Câmpeanu, PNL-CD (Cerveni), Brătianu-Cartof, hîlp USL Crin
FSN, FDSN, PDSR, hîlp PSDR, PSD, cohîlp USL Ponta
________________________
*no-hîlp: PLD, PD post-Roman.
*bașca UFD Varujan, respectiv ApR Meleșcanu
De ce toate astea? Pentru că mi-am adus aminte de a treia rimă la stîlp, furnizată de un regretat profesor de la Univ. Iași:
„Cîinele legat de stîlp
Cînd înghite face hîlp
Felinarul de pe stîlp
Cînd se stinge face pîlp”
Jos iliescu!
Profesorul se numea Ștefan Cuciureanu. O măiastră portretizare a sa aici:
http://interval.tripod.com/05-99/pitu5.htm
Photographic Evidence of Man Made Warming Directly Affecting a Bird Population
http://static.thepeoplescube.com/peoples_resource/image/14101-rotessieri%20chicken.JPG
un pronostic mic de wishful thinker pentru bistrita (vad ca toti o dau drept pierduta): cj – pdl, primarie – se pare ca usl si pdl sint umar la umar; daca isi misca fundul dezgustatii de ioan oltean sint sanse
o pata de culoare locala – primaria a devenit rosie in 2008 in principal „multumita” unui incendiu la biserica din centru, nenorocire speculata profesionist de psd; intre timp turnul de 75m a fost refacut, scarile de lemn sint o amintire si, multumita psd si in ciuda angelei amica lui basescu, bistritenii pot urca – gratuit pina la alegeri – cu un lift ultramodern in turnul bisericii nemtesti de sec XIV; „De la Viena pana la Moscova nu mai exista biserica cu lift” zisa primarele acu 3 zile la sfintirea liftului
@murfi Dacă i se dă cu flit premarelui pesedist o să-i sfințească și flitul?
Mă duc să mă culc, că mîine mă așteaptă Prigoană și Liviu Negoiță la vot. Fericiților, pe voi poate vă așteaptă Boc, Scripcaru, Falcă sau Volosevici…
A murit o iluzie aicea!
Deci, rețineți:
Mîine mergem la vot și votăm PDL, pe Emil Boc în primul rînd (s-a auzit la Cluj?). Dacă nu avem buletin de București, facem un drumuleț pînă în orașul/comuna de baștine și votăm cu ai noștri. Uite, Ummagummaaa , fată cuminte, a plecat la Ploiești să voteze Andrei Volosevici . Faceți și voi la fel. E important ca mîine tot rumâbu să fie în localitatea de domiciliu (sau reședință) și să voteze cu ai noștri, chit că unii dintre ai noștri sînt mai nasoi iar alții sînt foarte nasoi. Ideea e să le-o tragem useliștilor.
Dacă crezi că Băsescu trebuia demis în 2007 și Geoană ales în 2009, dacă crezi că Patriciu, SOV; Felix, Năstase, Crin și echipa sînt preferabili, du-te la vot și votează Nicușor Dan.
Mă duc să mă culc. O să visez numai nicușoridani. Foarte bună reclama aia cu fața lui Nicușor lipită peste alte fețe. Un impostor de cea mai joasă speță. Care a avut noroc de proști.
”Comparatia cu Franta: nu cred ca liderul unui partid pro-prezidential din Franta a ajuns in vremurile noastre la 10% din gradul de slugarnicie al lui Boc (presedintele PD, tot uitam) fata de Basescu. Nu l-am auzit in 2 ani jumate sa spuna nici o nuanta contra a ce spus Basescu, ba chiar eu l-am auzit de trei ori modificindu-si declaratia in citeva ore, dupa ce Basescu s-a pronuntat. (Poate fi doar un zvon, dar e amuzant: in 2006 dupa scandalul de la CNSAS Basescu a fost asa de suparat pe Boc incit nu l-a luat in avion inapoi de la Bruxeles).
Concluzie: Basescu si-a folosit mandatul pentru a favoriza pe fata PD-ul (si grupurile de interese din jurul acestuia) prin atacuri la adresa celorlalte partide. E un demers neconstitutional si in el consta substanta suspendarii. Discursul sau nu este direct, ci foloseste tehnici simple de manipulare: spune „mafia de pe masa guvernului”, badea Gheorge intelege „mafiotul Tariceanu” apoi Basescu explica si spune ca se referea la intregul guvern PNL-PD; spune „parlamentari care fac legi pentru hoti”, badea Gheorghe intelege ca toti parlamentarii sint hoti si Basescu se lupta cu ei, Basescu revine si spune ca se referea doar la unii parlamentari. De aceea partizanatul nu e evident juridic, desi l-am vazut cu totii.”
Devine inevitabilă întrebarea dacă nu cumva e și prost.
@Yeba E bou. Prost e puțin spus.
@Yeba Și eu am niște amici cu care am fost în ’90 în piața universității cred acum spun că iliescu e de preferat lui băsescu. Dar ei nu candidează nicăieri…
Există un cuvînt pentru asta: mancurt (totul a pornit de la Cinghiz Aitmatov «O zi mai lungă decât veacul»). Nu poți spune bou, prost sau mai știu eu cum, pentru că nu definește cum trebuie… Eu le spun „spălați pe creier”, ca să fiu sigur că mă înțeleg…
Niciun harakiri la KMKZ? Nimic?
@anarchix Nu. Băsescu trebuia demis în 2007. Nicușor Dan avea dreptate. Geoană trebuia ales în 2009, Nicușor Dan are dreptate.
@Bleen Ma uitai si io pe prima pagina asa de chestie si nimic.
Go Prigoana! Rupe-le piciorushele! Daca nu poti, cupleaza-i cu Bahmu!
”Daca procuratura si DNA-ul sint independente cum spui tu (inca mai creziin Mos Craciun?), poti sa-mi explici de ce dosarul RAFO nu a aparut in doiani si jumatate desi a fost in top 5 al dezvaluirilor presei in ultimii 10ani? De asemenea de ce nu a aparut supermediatizatul dosarul CathedralPlaza, desi a provocat inclusiv doua interventii ale Vaticanului?6e. N-am spus ca Basescu il protejeaza pe Iliescu, am spus ca din pacate inaceasta perdea de fum drumurile lui Iliescu la Parchet nu se mai vad.7a. E adevarat ca Tariceanu a intervenit la procurorul general, Macovei siBasescu in favoarea lui Patriciu. Dupa cum e adevarat ca Basescu aintervenit pentru ca o firma capusa a CFR-ului sa recupereze 3 milioane eurode la CFR, desi era o situatie de litigiu juridic. Am dat un singur exemplu.”
@Bleen
Deci s-a găsit şi emailul roz.
”pentru ca toti liderii PD pe care ii vad la televizor (mai putin Anca Boagiu) imi par politruci, jigodii, profitori; in PNL mai gasesti idealisti, oameni intrati ca sa mai si dea, nu doar sa ia: Vosganian, Iorgulescu, Cioroianu, Razvan Ungureanu, Toader Paleologu, chiar daca unii din ei au fost depasiti de sarcinile ministeriale -pentru ca in 2000, dupa o aparitie tv, un important lider PD m-a chemat si mi-a spus in fata ca ajuta SNSB daca eu intru in campania pentru Petre Roman; asa lucreaza PD -pentru ca intre Patriciu si Basescu e o uriasa diferenta de anvergura: Patriciu a construit o companie de mare success, pe cind Basescu nu a fost in stare nici sa asfalteze Bucuresti-Pitesti
Contra-argumente, punct cu punct: 2. Exact, in PNL au fost din 2002 doua curente, „Stolojan-Stoica” si „Patriciu”. Cel de-al doilea a fost impotriva lui Stolojan (cu un trecut dovedit securist, fost ministru FSN, sustinator al lui Iliescu in 1996) ca presedinte al partidului, caci operatiunea insemna o FSN-izare a partidului. Au respins implicit si alianta, caci protocolul ei prevedea in linii mari rezolvarea tuturor diferendelor intre partide prin negociere directa doar intre cei doi co-presedinti (adica o PD-izare a PNL-ului prin autoritatea directa a presedintelui Stolojan). In plus, aveau mari rezerve deja in privinta lui Basescu, pe care si prieteni si dusmani il caracterizeaza ca „tepar”. E adevarat ca Patriciu a sponsorizat campania electorala a lui Nastase impotriva lui Basescu (pe care il considera un resentimentar anti-capitalist; de altfel dusmania dintre cei doi e mult mai veche), suma gasita de presa fiind 60.000 euro. Eu nu sint naiv sa sustin ca Patriciu l-a sustinut pe Nastase doar din motive ideologice, nu fii nici tu naiv si sustine ca alianta s-a destramat din cauza a 60.000 euro si a marilor scrupule morale ale PD-ului. Episodul Patriciu-PSD a fost doar un exercitiu de imagine a PD-ului in campania electorala permanenta in care se afla. 3. Conform sondajelor publicate, PSD a avut 16% in ianuarie 2007, imediat dupa intrarea in UE si 22% in 2 aprilie 2007 (nu 26% cum am spus eu din greseala), ca urmare a scandalurilor biletelelor. E o crestere. Intre timp (dupa mesajul meu), datorita actiunii de suspendare, PSD a scazut la 17%. E evident ca PNL a aminat alegerile din cauza scorului prost la care se astepta, sperind ca in timp scorul lui sa creasca. Nu poti sa ceri unui partid sa fie sinucigas politic. PNL si PD nu s-au inteles in privinta procentelor pe listele aliantei (regretabil, ne intoarcem din nou la cuvintul negociere) si PD a decis sa mearga singur. PNL s-a intilnit absolut democratic, pe acest subiect punctual, cu toate celelalte partide interesate de aminarea alegerilor si alegerile s-au aminat.”
@Bleen
Haha, Băsescu lovind un viitor candidat la primărie.
Asa, de noapte buna, cititi si asta: https://groups.google.com/d/msg/aderf_info/e96SGPP2MmQ/2QKghllLPzYJ – ce tampiti am fost ca nu l-am demis pe Basescu in 2007, acum imi dau sema… NOT!
Apare acolo in discutii un tip Miron Damian, o fi tipul de la Hotnews? 🙂
@RaduBogdan Oh my God. They are ALL in it.
@RaduBogdan Mihai. Cred că e fratele lui Miron.
@Bleen Daca Mirel Palada ar citit un raspuns dat de Nicusor (11 feb. 2008), nu l-ar mai sustine. Se vorbea de-o petitie- „Religia in scoli”. :))
@RaduBogdan Da, foarte bun textul ăla, trebuie să recunosc.
Ha ha! Îndemnuri: ”culcă-te şi tu, să fii mâne hodinit, să nu pui din greşeală ştampila pe Nicuşor Dan”
Abia acum 2 minute am intrat pe Blogary dupa o absenta de cateva zile.
Esti sigur ca e vorba de ND? E incredibil. Unde a fost informatia asta pana acum?!
@dragos paul La groapa de gunoi a istoriei.
@dragos paul Ha ha! Pe net. A apărut ieri pe Critic Atac în comentarii (a pus cineva link-ul ca argument al antipedelismului lui ND).
@Bleen Schimba enorm datele problemei.
Schimba enorm perceptia despre cei ce l-au promovat.
Este o informatie extrem de importanta care explica multe lucruri din ultimii ani legate, intre altele, de GDS. Ciudat insa ca nimic din opera aceasta de propagandist nu a aparut pana acum…
@dragos paul Alergătura disperată după iluzii întunecă mintea și etica și așa cam bete ale intelectocănimii. Dacă informația a circulat, ea a fost băgată sub preș. Iar unii sînt pur și simplu idioți.
@dragos paul @Bleen Daca ar fi o lucratura, ar fi cea mai tare lucratura din istoria politicii mondiale. Si pentru ce? Ca sa nu ia Nicusor Dan 5%, ci 4.95%? Sigur… Eu cred ca e cam greu sa scrii zeci de mesaje antedatate pe Google Groups, cu dialoguri credibile & stuff…
@dragos paul @Bleen Pe cine a interesat pînă acum? Cine era ND? Crezi că cei care l-au promovat/susținut știau într-adevăr proiectele lui ND, sau ce a produs în ultimii 5 ani, ori mai degrabă au înghițit ca pelicanii cioburile colorate azvîrlite drept momeală?
@sanantonio @Bleen Habar nu am. Dar in mod normal e o informatie cu totul remarcabila dat fiiind faptul ca baza de pornire a operatiei a fost GDS.
@cristihan @dragos paul @Bleen Tocmai am citit mantrele de pe Politeia. Sunt unii care chiar nu se învață minte 😀
Și încă ceva, extrem de important. Abia acum mi-a sărit în ochi. Formularea:
”Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.”
Nu vorbim de un om care crede în ceva și își susține acel ceva, vorbim despre un propagandist, un militant, un răspîndac.
@Bleen Cum sa-ti scape, fi-i-ar capul… Mai era si soparliza aia in care cerea mesaje private in care sa-i spuna lumea daca si-a schimbat parerea de la ultima tentativa… Asa ma apuca niste draci pe aia care-l sustin! Culmea e ca multi sunt din aia care radeau de tine cand le spuneai sa se duca sa voteze ca ii ia mama dracului, in 2007, 2009… Acum li s-a sculat instinctul civic, la comanda!
E rost de facut afaceri in tara asta, sunt multi care abia asteapta sa li se fure din buzunare…
@Bleen Mă miră că te miră. În afară de proiecte utopice, qvasi-marxiste, ce anume a promovat N&D ăsta? E atît de simplu să susții salvarea planetei de ea însăși, dar poate crede cineva că, odată ajuns în poziția de posesor al PIXULUI, ar fi reușit, sau ar fi dorit, să faca mai mult decît un Oprescu, de exemplu? Tipul ăsta e, de fapt, un neterminat care își caută un țel măreț în viață, dar nu-i este recunoscută adevărata valoare și de-aia trage pîrțuri în piscină, doar-doar o deranja și el pe cineva.
Revenind la Nicușor:
Nicușor s-a poziționat în două momente grele și decisive de partea stîngii, a antireformiștilor, a sistemului mafiot. A susținut și votat demiterea lui Băsescu în mai 2007 deși CCR stabilise că Băsescu nu a încălcat Constituția. Dealtfel, printre argumentele lui Nicușor pentru demitere nu găsim încălcarea Constituției, dar găsim atacuri la Monica Macovei.
În 2009 Nicușor a votat Geoană, adică omul sistemului, și nu al oricărui sistem, ci al sistemului condus și reprezentat de SOV, Felix și Iliescu.
Sînt două momente extrem de importante și decisive în istoria noastră imediată. Sînt două momente în care poziționările au fost clare și fără echivoc., în care, pe de o parte, am avut o tabără pro-occidentală, reformistă, anticorupție, pe de altă parte am avut o tabără pro-rusă, antireformistă, pro-corupție. Nicușor a fost de partea celei de a doua tabere.
Dacă Nicușor cîștiga în mai 2007 și în decembrie 2009? V-ați întrebat asta?
@Bleen Ar fi ajuns un directoraș prin ministerul culturii condus, probabil, de stafia lui Păunescu. S-ar fi ocupat de restaurarea/reconstrucția Mahalalei Calicilor.
„Vreunul din sustinatori ferventi ai lui Basescu din noiembrie 2009 poate sa numeasca un prim-ministru mai incompetent decit Emil Boc?”
Da: independentul specialist Văcăroiu, urmat la mare distanță de Radu Vasile și acum pe punctul de a fi întrecut de Victor Ponta.
(L-a mai auzit cineva sîmbătă pe d-l ministru Diaconu compătimind din suflet procesele și înjurăturile la care a fost supus Caragiale – și nu doar el? Ai fi jurat că Caragiale era el sau cum zicea Grigore Alexandrescu „Slava strămoșească pe strămoși cinstește; În zadar nepotul cu ea se fălește, Cînd e, cum se-ntîmplă, un om de nimic.”)
@bilbofil
Asta numai Iaru a fost capabil să scrie – din ce-am văzut eu – acum vreun an şi ceva, că guvernul Boc este cel mai mizerabil şi imbecil din istoria României. http://bestiar.blogary.ro/2010/08/21/uite-cine-vopseste/
Mai mizerabil, adică, decît guvernul Dăscălescu care l-a arestat în ’89. Cum se întîlnesc spiritele astea, e ceva de speriat…
http://inliniedreapta.net/nicusor-dan-luat-in-colimator-de-extrema-stinga-din-romania-mesaj-catre-prietenii-mei-de-stinga-si-nu-numai/#comment-61003
Am dat link-ul că nu mă duc să citesc vaxpubica (tre’să ies pe telefon de pe wifi, complicat pentru un leneș ca mine)
@Bleen În timp ce tu te jucai de-a Munca la Guvernul lui Boc, alții luau pedeleul și îl făceau submarin: îl închideau etanș și îl băgau adînc la apă. E nevoie de multă talpă la partid pentru a aduna în vreme de criză ceea ce am irosit în vremuri bune. Situația de acum am creat-o la referendumul din 2007 și bine ar fi să putem recupera pînă în 2014.
Numitul Bleen are 10 070 de comentarii pe blogary.ro și bleen.ro
@Bleen Poate le grupezi într-o carte, dacă tot veni vorba de Pleșu și Liiceanu 😀
haide Clujul! ca vad ca se baga peste noi tot felul de pu… tzoi!
in oras la noi Nuicusor Dan au hotarat Felicsii sa fie Mircia Giurgiu (sper ca nu Eckstein, ca am rupt-o in fericire!)
DACA-L ALEG CLUJENII PE NICOARA – SPAGA II OMOARA: Virgil Pop, omul care lua șpagă în numele lui Marius Nicoară este primul parlamentar român care are două palmaresuri la activ: a intrat în Parlament direct din Pușcărie și a intrat în Pușcărie direct din Parlament. Așteptăm Direcția Națională Anticorupție să ne zică câte ceva despre cazul Nicoară – Iulius Mall http://sareinochi.files.wordpress.com/2012/06/horea-uioreanu-si-marius-nicoara-colegii-lui-virgi-pop.jpg
„Alegeri fara comunisti,
Fara nomenclatura,
Si nu va temeti de golani
Fara coloratura
.Din cei care au murit
Ne-am reintors naluci
Sa nu mai fie cum a fost
Macelul de atunci” Valeriu Sterian
Uăf uăf. M-ați convins. Votez PDL și Prigoană la capitală, Liviu Negoiță și PDL la sector.
@Bleen Pana la ce ora? 😛
@Bleen Liviu nu Robert, da? 🙂
@Bleen
Si eu.
Deci în total sunteți trei (3). Cam puțin. Poate ar trebui să se gândească Barbu la un breakeven point, de la care nu se mai desface sampania și acela să fie ținta.
@Yeba Tocmai am mai fost informat de cineva că.. sunt plătit de PDL. Acuzaţi-mă, vă rog, că sunt plătit de USL, ca să dorm liniştit.Yeba, cine ia primul 50 000 voturi câştigă. Nu glumi cu sociologii de breakeven points 🙂
@BarbuMateescu @Yeba Welcome to the club! Lasă nene, că eu sînt plătit regulat, săptămînal, zilnic, de PDL. N-am primit în viața mea 1 leu de la vreun politician sau de la vreun apropiat PDL. Singurii bani care se pot califica drept pedeliști sînt cele 3 salarii de la Ministerul Muncii, acolo unde am fost luat consilier de Lăzăroiu, un nemembru PDL. Dar era guvern PDL, totuși. Așa că se poate spune că cele 3 salarii au o oarece legătură cu PDL.
@BarbuMateescu @Yeba Nu încerca să te disculpi. Nu te va crede nimeni. Ești cumpărat. Asta e. Hai să-ți spun un secret: dacă ai ști care sînt ăia plătiți cu adevărat ai cădea pe spate și ai sta în limba. E plină lumea de echidistanți neimplicați apolitici și dezinteresați pe bani de la partide.
@Bleen @Yeba Fii atent că ai uitat de milionul ăla de dolari pentru interviul din 2009.
@Bleen @Yeba :)))))
@BarbuMateescu @Yeba Welcome to the cluuuuuuuuuub!!! Pregateste-te pentru ceva amenintari cu tenta fizica… It goes with the teritory 🙂
@cristihan @Yeba @Bleen N-am corp. Creierul meu e într-o cuvă în Elveţia şi postez prin intermediul unui robot pe nume Vasilika, robot conectat la creierul meu prin mii de tuburi.
Bleen poate confirma, acum câteva săptămâni am deconectat-o temporar pe Vasilika de la aparate şi Bleen a ieşit cu ea la o bere.
@Bleen Pe Liviu Negoiță îl votez și eu, dar doar ca să îi fac în ciudă lui dom’ primar.
Off-topic, Pârvulescu, la locul știut: „doamna Merkel se dovedește foarte neînțelegătoare.” [ :)) cu propunerile lui Hollande]. Sugestie: poza in care il ia pe Băse după gât să stea o vreme agățată pe aici, prin vreun colțișor. Protest: criza emoticoanelor se adâncește.
Off-topic, Pârvulescu, la locul știut: „doamna Merkel se dovedește foarte neînțelegătoare” [cu propunerile lui Hollande]. Sugestie: poza in care il ia pe Băse după gât să stea o vreme agățată pe aici, prin vreun colțișor.
@Yeba neînțelegătoare (adică nu-nțelege) sau nepricepută (adică nu[se] pricepe)?
Mișto Livefyre: as much as you liked your comment, you’re not allowed to post it twice! 🙂
@Pataphyl Iar la support sînt de nota 10. De 2 săptămîni se chinuie să importe comentariile de pe bleen.ro (nu e vina lor, sînt multe commenturi blank – care au doar cod html și alte embeduri – și sistemul se gripează cînd dă de ele). Au reușit pînă la urmă. Au avut ceva răbdare cu mine și am făcut schimb de vreo 30 de mailuri. În condițiile în care e gratis.
@Pataphyl În România nu vezi așa customer service nici dacă-l îngropi în bani pe respectivul.
@Bleen Eu lucrez mult cu VMWare (cei cu mașini virtuale pentru Mac); au customer service fenomenal, din păcate softurile mai dau rateuri.
@Pataphyl Și @gupi, hostingul nostru, lucrează cu vmware d-alea.
@Pataphyl nu înțeleeeeg, de mine te legi? Nu postam de două ori aceleași semne, ci numai și numai cu îmbunătățiri și idei noi :)), dar ce să priceapă Livefyre…
@Yeba Ba de mine, eu chiar am dat să postez a doua oară același comment identic și la fel (pe telefon, nu’ș ce-am făcut de-a apărut asta), cre’că n-am văzut bine (normal, sînt cam chior…).
Nici eu nu-nţeleg, da’ cred că-i de bine. @Yeba @Pataphyl
Vă dați seama ce bătaie o să fie pe locuințe sociale dacă o bagă Nicușor p-aia cu obligarea dezvoltatorilor să facă locuințe sociale în zonele rezidențiale? ”Dezvoltatorule, am și eu un nepot. Vrea o vilă cu pisicnă. Na autorizația. Să fie vernil. Vila, zic.”
Nicușor Dan pentru noi, este Cenaclul Flacăra doi.
Cei care știu cum a funcționat și la ce a folosit Cenaclul Flacăra înțeleg ce vreau să spun.
@Bleen Cenaclul Flacăra era cel puțin pînă la un moment dat, și un țarc cu libertate. Că se mai trăgeau căciulile ca un munte peste ochii tineretului revoluționar, sigur… La Nicușor Dan văd doar țarcul…
@bilbofil @Bleen
N-are fler. fleru-i fler şi leru-i ler.
@Florina @bilbofil @Bleen Bate fleru cît e calp.
@Pataphyl @Florina @bilbofil @Bleen Iaru-i iar… prost.
@cristihan @Pataphyl @Florina @bilbofil @Bleen Eu aș spune că e încontinuu… 🙂
@Bleen Ezact!!! Prozac politic 😉
Nici butonasul cu „see 50 more comments” în Schengen.
@Yeba Fapt matematic dovedit de Obama: mai bine 57 decît 50.
Andrei Volosevici
”O ALTA TENTATIVA A USL-ISTILOR DE FRAUDARE A ALEGERILOR: in cursul acestei zile au fost sunati reprezentantii PDL din sectiile de votare pentru a fi chemati maine la politie. Este posibil, de asemenea, ca in cursul zilei de maine sa fiti anuntati in mod eronat ca s-a schimbat locatia sectiei de votare.Facem apel la toti membrii si simpatizantii PDL sa nu tina cont de asemenea DEZINFORMARI!In cazul in care primiti orice fel de telefoane de la persoane necunoscute care va ameninta, va rugam sa anuntati imediat Politia!”
Se împute treaba. Știți ce înseamnă asta? Înseamnă că trebuie să mergem masiv la vot și să votăm PDL, fără mofturi, aia înseamnă. E război, hai să le-o tragem!
@Bleen
USL-istii o tin intr-un razboi inca de la inceputul campaniei. Ne-a macinat nervii cu mizeriile lor! Maine vine si randul nostru. Le-o tragem!
Mai sînt 8 ore pînă se deschid urnele și eu tot nu știu cu vine votez.
@Bleen cu vine, nu se cuvine, așteaptă pensia, să vezi cum ieși încolonat la 6 dimineața! 🙂
Convingeți-mă să votez cu Prigoană. Nu vreau să-mi asum nicio responsabilitate. Vreau să dau vina pe voi, că m-ați pus să votez cu el. Huo!
@Bleen Oricum, dacă ai drum la Cluj sau la Ploiești, nu cumva să votezi Prigoană.
@Bleen Votează Oprescu, USL, Robert Negoiţă. Fără o înfrângere catastrofală PDL nu se trezeşte. Cu 28% la CJ-uri, 2 sectoare la Bucureşti, Braşov, Cluj, 15 reşedinţe de judeţ, etc etc se desfac sticlele de şampanie şi se continuă ca până acum. „Populaţia a înţeles. Nu e nevoie de nici un congres. Suntem pe locul unu la partide. Ce nevoie mai e de MRU?”
@BarbuMateescu Da și nu. Cu o înfrîngere catastrofală nu-i mai rămîne nimic de preluat lui MRU. Structurile trebuie să rămînă în picioare, solide. Balaștii oricum sînt cu capul pe butuc.
@BarbuMateescu @Bleen Nu, în nici un caz Robert Negoiță. RN e un fel de Marcel Muia dat sectorului 3. Cred că e un experiment al USL-ului să vadă la ce nivel de îndobitocire a ajuns electoratul…
@Bleen @BarbuMateescu Gooool Jărmania, dacă nici după asta nu votezi Prigoană, nu știu ce să mai zic!
@Bleen Este posibil să ai dreptate. Vom vedea ce şi cum până la sfârşitul lunii.
@Pataphyl sa joace nemtia cu irlanda si sa ii bata nemtii la fundul gol numai pentru magaria aia cu angela thinks we are at work…
@Rosu Ca pe Mourinho! 🙂
@Bleen atentie, daca nu votezi prigoana nu te mai citesc pana luni 25 iunie ora 9. 🙂
cei care se ocupa de campania electorala a PDL – Prigoana, in Bucuresti, ar trebui toti concediati si sa nu primeasca un leu! daca nu era comentariul de pe critic atac, nimeni nu stia despre trecutul mincinosului ordinar, pervers si prefacut. penstru asta, staff -ul de campanie este singurul vinovat. nu-mi vine sa cred cat de nenorocit poti sa fii sa minti in fata electoratul nemultumit de pdl, ca tu esti candidatul independent,. sunt oameni pro pdl, anti Udrea&Co , care habar nu au de ce-i caca mintea favoritului lor. nicio diferenta intre un vot cu atutobuzul si unul furat de panarama asta.
P.S. cine l-a votat pe Lis in ’98 si nu-l voteaza pe Prigoana acum este un idiot/a!
Fincă tot bat cîmpii, ia să vedem ce se mai mestecă pe criticăcat: http://www.criticatac.ro/17019/principala-problema-este-oraul-ii-epuizeaz-cu-frenezie-resursele-interviu-cu-nicuor-dan/#comment-34040 „In ce relatii este ND cu MRU? Eu il vad ca pe un iepure pt. o miscare “civica” programata sa reinventeze basescianismul. Uitati-va cine il sustine: 90% ONG-uri basiste si 80& fani Basescu usor dezamagiti.” (semnează Adi Dohod, probabil Dohotariu-civicul ăla neguvernamental de la Cluj)
@Pataphyl Nicușor Dan e noul Svet, noul Cernea, noul Crin. Hrană pentru proști cu pretenții.
@Bleen Hrană? Mai degrabă unealtă. Unealtă, nu sculă.
@Pataphyl Le place s-o ia cu lingurița de argint. Li se pare mai delicat.
@Bleen Delikat cu gust de găină.
@Bleen Strălucitorule, nu merge Reply-ul la Ploieşti.
@Ummagumma Nici Pliciul la București.
Azi m-a dat pe spate talibanismul pro-ND. Nu credeam ca poate exista asa ceva, dar iata ca lumea inca rezerva surprize (dureroase…). Ce nu pricep eu, totusi: pe ce logica se bazeaza acuzatia „de ce veniti acum cu manipularea asta, cand el nu se poate apara?” Poate stie Barbu mai bine, sa ne lamureasca: cat 0.x% impact poate avea o informatia ajunsa la cunostinta publicului, pe bloguri, cu mai putin de 24 de ore inainte de alegeri?! Si inca una: stiind (ei, alegatorii lui, pentru ca sunt destepti, nu?) ca ND nu are nici o sansa sa castiga si ca el este de fapt un statement si un proiect de viitor, ce mai conteaza 1-2 zile in care nu poate vorbi? ND va fi eliberat incepand de luni de constrangerile legale si va putea sa dea de pamant cu acuzatorii sai, iesind intarit din acesta manipulare josnica, nu?
@cristihan La urma urmei nici n-a fost prins cu cineștiece. Știm doar că a susținut și votat demiterea lui Băsescu în 2007 și că a votat cu Geoană în turul 2 în 2009, după ce votase cu Crin în primul tur.
@Bleen @cristihan cum adica nu se poate apara? pai are new-media la dispozitie, se poate face campanie electorala pe online chiar si pana luni…
@Bleen Da, decat atat… In rest e un om deosebit. Iar primaria n-are nimic de a face cu politica, nu-i asa? Doar de aia a ajuns Basescu presedinte dupa ce a fost primar la Bucuresti… Poti sa fii socialist, poate chiar comunist si sa fii un bun primar, nu-i asa? Doar capitalismul si firmele private nu se manifesta in localitati, ci in eter…
@Bleen @cristihan Ba, mie aia cu factura mi s-a parut destul de serioasa pentru ca simptomul unei anumite mentalitati pe care o considera normala (adica e normal sa iei niste bani nemunciti pentru ca se poate si se obisnuieste).
@Bleen @cristihan Adica i se va parea foarte normal sa procedeze asa si dupa ce eventual ajunge la primarie.
@cristihan Nu-i talibanism, e turmentare. Rețeta de marketing a lui Șordan: http://www.youtube.com/watch?v=DHYmPFlkMV0
@cristihan Impactul e mic. Baza e mică. Despre ce vorbim? Un candidat cu procente puţine, care nici măcar în sistemul cu un tur nu vor înclina rezultatul într-un fel sau altul. Dacă ND nu exista, situaţia ar fi fost cam aceeaşi.
Aici nu e vorba de calcule electorale din partea nimănui. E vorba de un conflict de idei. Silă totală faţă de cele 3 partide mari vs. hai să votăm răul mai mic/hai să votăm anti-USL cu cine are şanse să bată USL. [Simplific masiv, din motive de spaţiu].
Pentru că trebuia să poarte un nume, se cheamă Nicuşor Dan. Se putea chema altfel. S-ar putea să se cheme altfel în toamnă. Nu cred că este ultima dată când se va purta genul ăsta de discuţie.
@BarbuMateescu Tocmai, impactul este insignifiant, daca era o manipulare se facea mai demult ca sa aiba timp sa semene dubiul acolo unde trebuia. Ce ma da pe spate este doar incrancenarea cu care ti se raspunde cand manifesti un dubiu cat de mic, nu e foarte departe atacul fizic! Parca am mai vazut chestii din astea…
@cristihan Eu văd încrâncenarea asta din ce în ce mai des în ultimii ani. Nu e un fenomen caracteristic unei tabere sau alteia.
Şi pe mine m-a mirat puţin atenţia dată lui ND pe Blogary.
@BarbuMateescu @cristihan Nu e atenția acordată lui ND ci minciunii și șarlataniei Celei de-a Treia Căi. Și atenția dată unora ca Felix și Hrebe și instrumentelor lor.
@BarbuMateescu Sincer, eu n-am vazut anumite manifestari decat in doua ipostaze: ca votant declarat al lui Basescu in 2009 (si ulterior, constant) si azi, cand am atras atentia asupra atitudinii constant anti-Basescu a lui ND. The same pattern.
@BarbuMateescu @cristihan Evident că nu vorbim de impact electoral. La urma urmei, se discută doar de poziționarea politică a lui ND față de Băsescu. Vorbim doar de boii care au luat-o, de ceea ce @Yeba numea poetesele romanțioase. Prostia cu a treia cale va fi întotdeauna dar din ce în ce mai marginal.
Pe Facebook: http://www.facebook.com/Mircea.V.Marian/posts/245822835532483?notif_t=feed_comment_reply
„Cred ca ai inteles ca nici eu nu sunt un mare admirator al lui Prigoana. Eu vorbeam de principiul celui mai bun compromis”. Gelu Ve-Ve se bălăngănea între metafizică și clitoris/catharsis. Electorul turmentat pendulează între cel mai bun compromis și cel mai compromis bun.
Jos iliescu!
@Pataphyl Am văzut că e un neorepublican care votează Nicușor l-a capitală.
@Bleen ce’aia NEO? e din Matrix?
piua! deeeci… =)))))))))))))
http://www.adevarul.ro/actualitate/Mihaela_Geoana-presedinta_-Crucea_Rosie-_-Mircea_Geoana_m-a_cucerit_cu_inteligenta_sa_0_714528856.html
Situatia devine si mai albastra
http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12477787-oficial-spania-solicita-ajutor-financiar-european-pentru-redresarea-sectorului-bancar-zona-euro-dispusa-imprumute-spaniei-pana-100-miliarde-euro.htm
@Amelia New Got blues? La sîngele albastru mă refer…
@Amelia New Misto. La ora 11:57 stirea era „Madridul anunta ca nu si-a schimbat pozitia si ca nu cere, deocamdata, ajutor financiar” http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-12474630-juncker-cere-solutionare-rapida-crizei-bancare-din-spania-madridul-anunta-nu-schimbat-pozitia-nu-cere-deocamdata-ajutor-financiar.htm.
What a difference a day makes…
@cristihan Nu terminasera calculele…
@Amelia New
Tot mai bună era verde, ca dolarul.
@Florina Pai da, n-ai vazut ce cacaniu e euro (cel putin ala de cincizaci, maxim sasa).
Dreapta n-are nici o sansa in Romania. Dreapta e mandra, suspicioasa, nu se ia dupa altii si mai mult, e foarte mandra si la o adica voteaza si cu stanga, numai sa nu-si recunoasca greseala…
Si uite-asa tot cetateni tumentati am ajuns.
@Amelia New Care nu știe pe cine să voteze, să se mute-n Wisconsin și gata. Sau la Cluj.
@Pataphyl Au aprobat aia visa waiver?
@Amelia New @Pataphyl Intrăm prin Mexic, cu caravana. Nos somos alienos rumenos turmentados.
@Bleen @Amelia New @Pataphyl
=)))))))))))))))))
@Bleen @Pataphyl Molto turmentados (de vreo 23 de ani).
@Amelia New La Cluj cre’că încă se poate, @nedormitul știe mai bine.
@Bleen @Amelia NewNos somos alieNATOs rumenos turmentados.
@Pataphyl @Amelia @nedormitul Nope, pana astazi la ora 16:00 (cel putin asa am cetit pe undeva)
@Amelia New eu sunt cea mai turmentata: am aflat azi, aici, mai in gluma, mai in serios, ca as fi ratat sansa imensa de a ma afirma in profesie, in calitate de avocat al lui ND 😀
personal, cred ca o asemenea sansa ar fi fost, oricum, moarta din start, avand in vedere nepotrivirea de caracter, respectiv antecedentele mele profund si public pro-basiste vs. cele ale lui ND, vadit anti, dupa cum s-a demonstrat azi.
pe de alta parte, faptul ca pot sa mi-o iau peste bot in cele mai nebanuite locuri m-a determinat sa cred ca cel mai intelept lucru ar fi sa stau in banca mea si sa-mi vad de ale mele (nu divorturi, ca nu servesc asa ceva, din considerente religioase…).
acestea fiind spuse, imi iau pisica in bratze si ma bag la somn pt ca maine, dupa scoala, ma asteapta 300 km dus-intors pe care-i voi face strict ca sa votez, fara fitze si fasoane, ci la obiect: PDL pe linie.
noapte buna !
@EleninaNicuţ Noapte buna si drum bun!
@EleninaNicuţ @Amelia New Ma simt putin vizat, asa ca imi cer scuze spunandu-ti ca si eu mi-am luat-o nebanuit azi 🙂 G’night!
@cristihan @EleninaNicuţ Stai linistit, Elenina e fata desteapta si are si simtul umorului (nu ca aia de la care ti-ai luat-o azi).
Elenina, mea culpa ca mi-am permis sa accept scuzele in numele tau, dar n-am vrut sa se culce omu’ nelinistit. Noapte buna.
@Amelia New @EleninaNicuţ Sa ne intelegem, nu ma culc asa devreme! 🙂 Si o cam stiu si pe Elenina, nu degeaba i-as fi recomandat-o lui ND… Salvati Salvati Bucurestiul! :)))
@cristihan Foarte bine, stai de veghe (ca dusmanii nu doarme – sic!)
Doamne, ce am rîs!
http://www.stirilazi.ro/gigi-becali-despre-cainii-vagabonzi-din-capitala-ii-omor-pe-toti-le-fac-o-injectie-si-gata-.html#.T9OVwLD0h8E
Pentru asta îl votez. Pentru umor, chiar și așa, involuntar, cum e.
Părerea lui Gigi despre cîini:
”Poate ca avea dreptate Gigi Becali cand spunea ca sunt simboluri nasoale cainii aflati pe stema.”
Gigi Becali, despre câinii vagabonzi din Capitală: ”Îi omor pe toți! Le fac o injecție și gata!”
Mai ales ăia roșii nu-i plac.
@Bleen
Jiji e cu Steaua. Nu cu Dinamo. Părerea lui legată de câini cred că e suficient de evidentă.
@Hongse Corina Drăgotescu, moderatorul emisiunii „Ultima Oră”, a ținut să știe care e opinia latifundiarului în ceea ce privește problema câinilor vagabonzi. „Și câinii vagabonzi? Am câini în cartier de nu pot merge noaptea pe stradă”, spune Drăgotescu. În acel moment Becali tună: „Îi împușc!”.
@Bleen Pac pac e răspunsul pe robot…
@Hongse Patronul Stelei s-a gândit deja și la modul în care va scăpa de câinii vagabonzi: „Îi strâng pe toţi. Nu-i împuşc, îţi dai seama că am glumit. N-am de ce să-i împuşc când pot să le fac o injecţie şi gata! Îi omor pe toţi, ca să nu mai existe niciun câine, ca să nu mai muşte niciun om”.
@Bleen @Hongse Da’ sa angajeze niste tragatori buni ca sa nu sufere saracii.
@Amelia New @Hongse „Eu am văzut că nu ştiu câte sute de oameni sunt muşcaţi de câini. Câţi au murit din cauza muşcăturii de câine? Eu îţi spun un lucru: omor 50 de milioane de câini pentru un singur om. Eu îi eutanasiez pe toţi. Şi care-i problema? Pac, pac şi nici nu simte”.
@Amelia New @Hongse „animalele sunt făcute să fie folositoare oamenilor. Câinele este făcut să-l apere pe om, nu să-l muşte pe om, ca să se îmbolnăvească şi să moară omul, că-l omor eu pe el, da?”.
@Bleen @Hongse Asta chiar imi place.
@Bleen@Amelia New
Cât de dus cu capul o fi el dar e mult mai cu picioarele pe pământ decât nişte unii de’alde Nicolae Dănuţ. Asta spune multe…
M-am răzgîndit. Nu mai votez Prigoană. Votez…ăăă…ăăăă..îmmm…îîîî…ăăăăă…cred că votez Gigi.
@Bleen
Oricum, îl vrem, nu-l vrem, îl avem la Steaua.
@Bleen
Şi iată cum facem campanie electorală cu voluntariat. Să vie Tache să vază cum se face! 😀
Multa bafta Emil Boc!
PS. Cine e atat de prost sa il voteze pe contracandidatul lui, senatorul porno Marius Nicoara
http://www.youtube.com/watch?v=0QmqFKvYBBw
Căcănăria asta cu Muișor și 1946-ele de la Cluj m-au enervat așa de tare încît mîine, de draci, votez Prigoană, PDL și Liviu Negoiță. Trei muiști, recunosc. Un blatist, un partid de căcat și un cataleptic. Asta e. O să pun ștampila cu ochii închiși și o să-mi imaginez că-i votez pe Boc și MRU.
@Bleen Pai Sare ne-a atras atentia inca de azi-dimineata…eu de ce crezi cam intrebat de locul pe buletinul de vot?
@Bleen Dap. Ologu’ și Paleologu. Asta e.
@Bleen
Şi eu la fel. Nu pe Liviu Negoiţă, că io’s în sectoru’ 6. Habar n-am cine joacă acolo, da’l votez.
Chestia mişto e că voturile nu se mai anulează dacă mâzgăleşti şi altceva pe buletin. O să am şi un pix la mine…
@Hongse @Bleen
Poteraş e la 6.
@Florina @Hongse Luati si o lamaie la voi.
@Amelia New @Hongse
În ceea ce mă priveşte, este suficient de acru ND. Şi mizeria asta, a cîta pe care o fac?!
OMG! Am intrat pe site-ul lui Prigoană să văz pe ce poziție e pe buletinul de vot. Îi urează succes lui Nicușor Dan și ne anunță, cu părere de rău, că e cam dezamăgit de domnul Sorin Oprescu. Leșin.
@Bleen What?
@Amelia New http://www.prigoana.ro/ne-vedem-la-vot-pe-10-iunie/
@Bleen I agree, OMG.
@Amelia New ”Cu acest prilej reiterez propunerea mea de a-l invita pe domnul Nicuşor Dan la Primărie, dacă voi câştiga acest mandat. Este o promisiune pe care o fac şi îmi doresc să fie acceptată. Împreună putem realiza multe lucruri.”
@Amelia New Eu zic ca Oprescu să-l ia pe Prigoană la Primăria și Prigoană să-l ia pe Nicușor și Nicușor pe Irinel, și Irinel pe Gigi, și Gigi pe nea Puiu.
@Bleen @Amelia New
Maica, f…tu-va-n gura se scrie legat sau despartit?
@Bleen@Amelia New
Ce basca mea… Pe bune? Îl votez pe Gigi. Măcar ăla e cretin cu acte.
@SimonaM @Bleen @Amelia New
Despărţit, mămică, despărţit, să le-ajungă la mai mulţi.
@Hongse Si eu m-am gandit, dar mi-e teama ca-mi tranteste o biserica pe spatiul verde de langa bloc.
@Amelia New @Hongse
Las’ că-i biserică, nu adăpost de cîini. Cu prapuri, nu cu steag roşu cu seceră şi ciocan.
@Amelia New
Mai bine o biserică decât un ţarc de maidanezi…
@Florina @Bleen @Amelia New Rămâne cum am stabilit. Le-o dau la toți. Ștampila.
Pentru ce le-aș mai da, trebuie să vorbesc cu un amic, eu n-am dotările necesare.
@Hongse Da’ dar s-ar putea sa am si biserica si maidanezi. Jiji ce zice ca face cu cainii?
@Bleen @Amelia New … și nea Puiu să pupe iconița.
@Amelia New @Hongse A zis ceva cu pac-pac. Cred că-i de bine.
@Amelia New @Hongse Gigi nu suportă cîinii. Stai că caut acu niște declarații cu Gigi despre cîini.
@SimonaM @Bleen @Amelia New f…tu-va-n gură e legat de copulație deci nu se desparte.
@Pataphyl @Bleen @Amelia New Îmi place ideea. E bine și-n formă continuată.
@Bleen @Amelia New Vă zic d-acilişa, dă la Ploieşti, unde am cu cine vota (Volosevici, ăf cors) să nu vă mai chinuiţi: bifaţi şi voi un vot anti-Oprescu şi unul anti-Nicuşor şi s-a rezolvat.
@Ummagumma @Bleen Fericito!
Pai sa se dea dom’ne de votat la tot boborul! Ce-i discriminarea asta?
Domnilor, Danemarca a batut Olanda. 1-0 . Deci au inceput surprizele.
Maine batem stanga acolo unde nici nu se asteapta!
Ce v-am spus? Vedeti cum s-a enervat Bleen?? asa castigam, cu surprize! hehe! 🙂
Cît noi ne ocupăm de o jigodie mică, de jucărie, ia uite ce se întîmplă la Cluj, acolo unde se joacă viitorul dreptei:
http://www.evz.ro/detalii/stiri/scandal-imens-la-cluj-usl-a-adus-in-oras-trupe-de-comando-care-intimideaza-populatia-pdl-98586.html
@Bleen Poate cineva din Cluj sa faca poze sau filme cu gorilele USL?
@Bleen
Acum cand sunt la putere ar trebui sa actioneze normal, conform legii. Faptul ca uzeaza de forta sa intimideze alegatorii arata ca sunt disperati. Toata campania lor a fost bazata pe denigrare, minciuna, intimidare. Parerea mea e ca ei stiu ca stau prost. In aceasta cheie „citesc” eu ce se intampla.
Da’ cu basisti ce-o avea? Sa-nteleg ca nu e meloman?
@Amelia New Păi n-ai văzut ce voce are? Normal că-i nu-i plac basiștii, dacă el ia numai înaltele.
@Bleen O fi soprana de coloratura.
@Amelia New @Bleen asta n-o sa fie niciodata o voce-n societate, cum se spune! :))
@RaduBogdan @Amelia New Ba o să fie, dar una mai supțire.
@Bleen @Amelia New pai, asta-i egal cu zero! :))
@RaduBogdan @Bleen @Amelia New
Cu ce simbolizează zero.
@Florina @Bleen @Amelia New c-o gaura, vidul…:)))
Screenshot cu comentariul din CriticAtac:
http://www.blogary.ro/wp-content/uploads/2012/06/criticatac.jpg
Unii (care si l-au asumat inainte pe MN ca si pe ND) au inceput cu acuzatiile ca, vezi Doamne, am asteptat preziua alegerilor ca bietul Nicusor sa nu se mai poata apara.
@Amelia New Pe ăia care trăiesc din astfel de exaltări disperate nu are rost să-i deranjezi. Vor sări din hazna în hazna plini de beatitudine și reacționînd violent dacă încerci să-i oprești. Oamenii reacționează extrem de violent cînd le iei drogul iar oamenii ăștia se droghează cu iluzii și exaltări politice.
@Amelia New
Asta e o porcărie, nu sînt capabili să piardă. Deveniseră fanatici cu acest ND, nu mai puteai zice ceva pe Fb, de exemplu, că săreau pe tine în haită. S-a ajuns pînă la a ne face nebuni pe cei care nu-l votăm, pînă la a considera alegerile de mîine un test psihiatric. Ăştia sînt cei care nu au fir de cultură politică, care votează emoţional, dincolo de interesul lor chiar. Pe ăştia nimic nu-i vindecă niciodată. Vor fi permanent în căutarea gizăsului.
Linkul către grupul de discuții google de unde sînt extrase intervențiile lui Nicușor Dan a apărut în comentarii pe Critic Atac. Acolo cineva încerca să dovedească bunele intenții antiPDL și antiBăsescu ale lui Nicușor Dan. Un comentator Blogary (never G)a văzut linkul și, la rîndul lui, l-a pus în comentarii pe Blogary. Comentariul de pe Critic Atac care conține linkul îi aparține comentatorului Maxa și a fost scris pe 8 iunie la ora 19.11. Asta-i tot. Puteți intra pe linkul către grupul de discuții și verifica veridicitatea grupului. Acolo puteți vedea toate intervențiile userului Nicușor Dan, din 2007 și pînă în 27 februarie 2012, cînd își anunța candidatura la Primăria Generală. Asta-i tot.
http://www.criticatac.ro/17019/principala-problema-este-oraul-ii-epuizeaz-cu-frenezie-resursele-interviu-cu-nicuor-dan/
vă mai zic una din cluj. aseară erau două corturi, unul de pdl, unul de usl. ăia de la usl au pus un banner mare portocaliu cu boc și apostu. un mic scăndăluț între ei, s-a terminat. azi cortul pdl a dispărut, cum era normal din punct de vedere legal, în timp ce cortul usl era în continuare la locul lui.
Lista secțiilor de votare:
http://www.roaep.ro/ro/section.php?id=25&l2=48&ids=118&an=2012
De ce ieșiră astea la iveală abia acum?! Pleșu când mai află? Poetesele romanțioase de la 22? De mila lor întreb. Hipsterimii nu-i pasă, e fix așa, votează ca să fie interesanți. 2 variante de-ale mele: 1) s-au păcălit nițel felicșii, au crezut că sunt mai mulți ăia care se jenează să voteze Oprescu și l-au scos pe papagalul ăsta ca să se asigure că totul e sub control și când colo el …5%; 2) nu s-au păcălit și nu ia 5, ci 15%…
@Yeba ”Pierdut antetul, gasitorul sa-l ascunda bine. Oferim recompensa” 22
@Yeba Oricum, botanții lui Nicușor nu au de ce să se supere. Le place să se considere botanți informați și o informație în plus nu strică, nu/
@Bleen bota nic ușori se zice
@never g Ești p-acilea? Cum ai aflat de grupul ăsta?
@Bleen A sapat bine never g.
@cocosila @Bleen Bravo Never G!
Btw, G vine de la geaona?
@Amelia New
Amelia m-ai ghicit. G de la Gioana vine. Si toti ai lui.
@Bleen @never
Din aproape in aproape am ajuns aici: http://www.criticatac.ro/17019/principala-problema-este-oraul-ii-epuizeaz-cu-frenezie-resursele-interviu-cu-nicuor-dan/
unde la comentarii facea acea trimitere
@Never G Oau! Criticatac i-a tras-o? Hă hă hă!
@Bleen @Never G Pai din moment ce l-a sustinut Plesu au inceput sa aiba indoieli…
@Bleen
Se pare ca da! Si compania e ciudata, Ernu-ND.
@Never G
Da’ un link să nu pui şi tu de la bun început?! Adică să te invit? :))
@Florina Bine ca m-ai invitat. Stateam pe ganduri daca sa-l pun.
Oare Cristian Preda tot cu ND voteaza?
@Amelia New nu
@Amelia New Se va tine cu mana de nas si-l va vota pe … pe…. pe.. Pri… primul de pe lista. Care-o fi ala?
@cocosila Da chiar asa, stie cineva pe ce loc pe buletinul de vot sunt Prigoana, L. Negoita si PDL (consiliu general + sector 3)?
@Amelia New Nu stiu eu sunt din sectorul 7
Nicușor Dan, 14 februarie 2010
”Lucreaza cineva sau are relatii la un hotel? As avea nevoie de o factura pentru 28 feb – 7 martie. Comisionul garantat.”
@Bleen E clar, e la fel de „cinstit” ca si guvernul ponta.
@Bleen Oare cine urma sa-i deconteze factura?
Nicușor Dan, 4 decembrie 2009
”Ca are dosare (Băsescu n.mea) eu nu pot sa dovedesc, desi pot sa suspectez, din moment ce toti tac milc in fata lui. Nu stiu daca are dosar cu Antonescu, dar nu era in avantajul lui sa il atace, cind vroia voturile liberalilor in turul doi. Atacarea lui Geoana cu vizitele in delta la Vantu si cu vizita nocturna la Vantu formeaza un „dosar” si ele. Sa nu-mi spui ca a aflat de pe Hotnews.”
@Bleen
deci, toate măgăriile astea le scotea el din căpșorul lui de mînca-l-ar mama de matematician? să-l fut în gît.
@nedormitul La plural.
@Bleen
Zi şi tu înmulţit de… ca-n matematică.
Nicușor Dan, 4 decembrie 2009:
”Sa admitem ca Basescu va cistiga duminica. Va forta in continuare un guvern PDL, pe care nu-l va obtine pentru ca este izolat politic. Va declansa alegeri anticipate. Fie va pierde, ceea ce inseamna un an pierdut inutil, fie va cistiga si va avea in sfirsit tot : parlament, guvern, procuratura, servicii. Data fiind ‘’autoritatea’’ presedintelui Basescu (adica controlul tuturor oamenilor partidului lui), vom avea in sfirsit dictatura.”
Trebuie sa recunoastem ca USL a lucrat bine la Bucuresti: si l-au asumat oficial pe independentul Oprescu, dar l-au pus si independentul Nicusor ca sa se asigure ca totul e sub control.
Nicușor Dan, 28 noiembrie 2009:”Articolul lui Patapievici care a fost trimis pe lista este jalnic. In ciuda formei stiintifice pe care o pretinde, nu demonstreaza nimic. Argumentele pro-Basescu pe care le-am citit in discutia de aici de pe lista sint mult mai pertinente. Imi aduce aminte de articolul lui Cartarescu, postat acum vreo 3 saptamini, care era o miorlaiala patetica. In schimb, articolul lui Tolontan si mai ales cel al Alinei Mungiu sint foarte pertinente.”
@Bleen
=))))))))))))))))
Nicușor Dan, 24 nov 2009:
”In exact aceeasi perspectiva, il avem pe Basescu care:
1) si-a repartizat ilegal casa din Mihaileanu;
2) si-a angajat fictiv fiica mai mica la Luxten, in timp ce Luxten avea contract cu Primaria primarului Basescu;
3) cealalta fiica nu vine in fata presei, cum a promis, cu dovada faptului ca a achitat casa de 800.000 euro in cartierul lui Puiu Popoviciu (primarul Basescu a decis finantarea de catre primarie a infrastructurii in cartierul lui Popoviciu, pe cele 200 de hectare luate gratis de la Universitatea de Agronomie);
4) campania electorala a Elenei Basescu, finantata din banii cui? 5) Elena Udrea a beneficiat in tot mandatul Basescu-Videanu de toate spatiile de parcare din Bucuresti, etc., etc., etc.
Si noi analizam cu mare atentie ezitarile lui Crin Antonescu in privinta renuntarii sau nu la functia de presedinte al partidului.”
Mihai Damian: “Va sfatuiesc sa urmariti pe linkul indicat de Adrian stenogramele convorbirilor intre ziaristii Rosca Stanescu, Chirieac, si seful ANI Macovei ; veti fi mai edificati despre felul in care se face presa si televiziune in Romania.”
Nicușor Dan: ”E intr-adevar interesant. De remarcat insa ca este o noua diversiune aruncata de servicii in campania electorala, cind se vorbea de implicarea lui Basescu in cazul Hayssam.”
mă întreb cîte eșarfe și cîte pălăriuțe și-ar fi putut cumpăra hipsterii de banii aruncați pe campania lui nicușor dan.
Nicusor Dan ::”In loc sa il sun pe colegul meu de guvern Andrei Marga pe firul scurt si sa rezolv acreditarea SNSB in 1-2 luni, am sunat de zeci de ori la cabinetul ministrului, unde o doamna spunea sa revin . Am obtinut acreditarea 3 ani mai tirziu, prin bunavointa doamnei Ecaterina Andronescu.”
Jun 19 2008, 1:49 am
@morris Ha Ha! ”Iti aduc aminte de asemenea ca e dovedit acum ca Basescu a intervenit peste procuratura in cazul Hayssam.” ????
Nicușor Dan despre legea educației, Ecaterina Andronescu și averea familiei Băsescu
”Cunosc foarte bine situatia cu reforma educatiei. Raportul comisiei prezidentiale si propunerile de reforma, foarte bune. Pactul pentru Educatie, foarte bun. Transpunerea lor in practica, esec lamentabil: Basescu isi face capital politic atacind-o pe E. Andronescu la sedinta de guvern si ostilizindu-i pe Miclea si Andronescu. Forteaza asumarea raspunderii guvernului la o data fixa. Legea educatiei este scrisa intr-un week-end, pina noaptea tirziu, prin compilatie dupa 2 texte. O cunosc personal pe E. Andronescu si va asigur ca este o persoana foarte rezonabila, care ar fi inclus tot ce s-a stabilit in Pactul pentru Educatie in Lege. Si asta este un caz “fericit”. Cite din temele lansate de Basescu au fost urmate de ceva concret. E un loc totusi in care il recunosc pe Basescu pragmatic si operativ: averea familiei. Casa din Mihaileanu, fata mica angajata la Luxten, fata mare cazata la Puiu Popoviciu, fratele in afaceri imobiliare cu statul, etc.”
20 nov 2009
@Bleen Si uite cum se leaga toate! In 2008 recunoaste acreditarea prin bunavointa Abramburicei, in 2009 o lauda !!!
„Nu sint membru PNL si nu astept recompense prin venirea PNL-ului la putere. As avea doar o puternica satisfactie prin plecarea PDL de la putere. ”
Nicuşor Dan, 4 dec 2009
A plecat PDL de la putere, e satisfăcut?
@Florina Nu destul. Vrea la butoane.
@SimonaM @Florina Nicusor are un singur buton si n-are voie sa se joace prea mult cu el.
@cocosila @Florina Pe mine mă fascinează isteria pe care a iscat-o.
Dar e bine, se cerne treaba… Mai bine acum, decât la toamnă.
Nicușor Dan despre Năstase și DNA: ”Admit ca PNL-ul l-a sustinut pe Nastase. Chiar daca sint nuante aici (partizanatul politic al DNA si al parchetului, chemarile televizate la DNA si la parchet, etc. ), faptul e condamnabil.” 20 nov 2009
”Duc pina la capat munca de propagandist si raspund la afirmatiile pe care le-am identificat ca raspuns sau contrare afirmatiilor mele (imi pare rau ca n-am putut sa combat pe canale mai largi; statutul de ONG-ist imi interzice sa ma manifest partizan politic; singura mea activitate propagandistica a fost pe aceasta lista).”
Nicușor Dan, 20 noiemnbrie 2009
=)))))))))
”Mai arunc doar o pastila din mers: stiati ca marele luptator Basescu refuza sa vina la confruntari televizate cu contracandidatii in turul intii?” Nicușor Dan 4 noiembrie 2009
Ce jigodie! Numai Lăzăroiu știe cît s-a luptat să-l aducă pe Geoană la dezbateri. Asta cu ”Băsescu nu vrea” făcea parte din strategia lui Hrebe.
Adaug un lucru important obtinut de Scott Walker: Introducerea competitiei in privinta asigurarilor de sanatate pentru muncitori din sectorul public-educatie.
http://www.nationalreview.com/articles/302155/what-wisconsin-means-charles-krauthammer
Nu s-ar putea separa cele doua subiecte (Boc si Nicusor Dan) in doua articole diferite? Poate ca unii vor sa-l promoveze doar pe unul dintre ele.
Mailul autorului este: ndan@dnt.ro
Este mailul lui Nicușor Dan
iată și un text deja celebru: https://groups.google.com/group/aderf_info/msg/6b9fbdf3de427a06?
Cand dai vina pe Basescu pentru toate relele, nu ai cum sa fi tanar, inteligent, apolitic, hipster, cu facultate si umblat prin lume! Undeva minti si in spatele tau se ascunde un manipulator care te finanteaza / santajeaza; Jignesti inteligenta celor ce sunt tineri si inteligenti dle Dan ( Nicusor, nu Diaconescu- cu toate ca la ipocrizie semanati ), prin rolul de fata mare ce-l jucati. Si o mica intrebare: de unde atata aversiune la adresa lui Basescu? Ai studiat indelung scena politica romaneasca din anii 90 pana in 2007 si ai ajuns la concluzia ca presedintele e de vina sau te-a „ajutat” in gandire Felix?
Cum pot crede in rationamentul tau actual, daca in 2007 votai demiterea lui Base, iar in 2009 il preferai pe Geoana?
Cu dorinta de a uita numele tau, Nicu Danisor ( na, ca l-am pocit deja! ) te las in plata domnului ( felix ) !
Uite unul dintre mesajele respectivului:
Nicusor Dan View profile Translate to English More options Aug 5 2010, 12:44 pm
Asociatia Salvati Bucurestiul angajeaza jurist cu contract pe perioada nedeterminata (forma tehnica a colaborarii poate sa fie contract de colaborare, insa dorim o persoana care sa lucreze timp complet pentru asociatie). Sarcina sa va fi in proportie de 90% sa reprezinte asociatia in procese legate de documentatii de urbanism sau de autorizatii de construire/desfiintare ilegale (anulare act administrativ, obligatia de a face).
Avantajul si provocarea este de a intra direct in procese mari, mediatice (de exemplu procesul impotriva constructiei de linga Palatul Stirbei, procesul impotriva imobilului de linga Catedrala Sf. Iosif), procese in care un avocat care urmeaza cariera normala (cabinet propriu, procese de divort, etc. pina iti cistigi reputatia /// angajat in companie de avocatura si avansat ierarhic) ajunge in 10 ani.
Ne-am bucura sa gasim un tinar avocat bun si motivat. Profilul tinarului avocat intors dupa un stagiu in occident ne pare ideal.
Va rog sa distribuiti anuntul persoanelor potential interesate. Acestea sint rugate sa ma contacteze prin e-mail sau telefon.
Nicusor Dan
Presedinte, Asociatia Salvati Bucurestiul
0732.290.539
Apropo de identitatea autorului.
@Bleen L-am vazut si eu, era cat p-aci sa-l sun sa o recomand pe Elenina, da’ am vazut ca e un pic mai vechi 😛
@cristihan …
„nicusor dan14.10.2009
curiozitate
In aprilie 2007 am provocat fara sa vreau pe acesta lista o polemica foarte indirjita pro- / anti- Basescu. As fi foarte bucuros daca citiva din cei care erau de pareri contrare mi-ar da astazi dreptate. Nu mi-ar displacea, dar nu vreau sa lansez din nou o polemica pe grup. De aceea, raspundeti-mi va rog pe privat.”
Soparlitza mica si simpatica, de independent politic
poftiti cu ce se ocupa candidatul USLinos la Cluj: Amenințari cu Ministerul de Interne in alegeri, la Cluj
PDL Cluj cere ministrului de interne USL Ioan Rus sa se delimiteze OFICIAL si inainte de inceperea ALEGERILOR de actiunile colegului sau Marius Nicoara, candidatul USL la Primaria Cluj-Napoca. Acesta a adus in municipiu zeci de persoane violente care intimideaza alegatorii, militantii diferitelor partide si, cand sunt admonestate, raspund: tu nu stii cine este ministru de interne in Romania? Este vorba despre persoane din afara orasului, violente si insolente – dupa chipul si asemanarea campaniei derulate de USL in Cluj, pentru Marius Nicoara. PDL are nenumarati martori pentru aceasta afirmatie de o gravitate deosebita : tu nu stii cine este ministru de interne in Romania? In aceste conditii, ministrul de interne trebuie sa se delimiteze ferm de actiunile lui Nicoara, ale gorilelor sale si ale filialei clujene a USL. Daca nu, trebuie sa isi dea demisia inainte de inceperea procesului electoral. Biroul de presa PDL Cluj
bun baiet Nicusor Dan! fain v-au facut FELICSII…
au scoala, dom’le.
@LunguVictorEugenMihai Au noroc de idioți. Aia e. Au noroc de fandosiți, de curve și de închipuiți cu mintea-n cur.
@Bleen asa-i cand lumea viseaza numai la ingeri (care n-au sex) dar se jura ca se iubesc cu ei…
@LunguVictorEugenMihai Nu visează la îngeri. Îi doare în cur de rezultate, de ce se alege de căcatul ăsta de București sau de rahatul ăsta de țară. Îi interesează doar imaginea lor, să se simtă ei interesanți.
@Bleen si-acum ce fac dau like-uri la distrugerea Romaniei?
domnule nicușor dan, ați fost aseară la chirilă? la chirilă, ați fost aseară? ce v-a rugat să faceți?
Și un screenshot:
http://flic.kr/p/ccTM7s
Baiatul asta cu doua prenume si niciun nume, si inca la diminutiv unul din ele, este unealta care a avut rolul de a fura din voturile dreptei.
Ghici cu cine vota hipsterul in turul 2 in 2009? Aveti o jumatate de varianta la dispozitie…
https://groups.google.com/d/msg/aderf_info/SHuxAPCDVFw/mMfM2iP4p1QJ
Doamnelor şi domnilor, e foarte posibil să aveţi o surpriză plăcută în Giurgiu, dacă nu chiar două.
Nicusor Dan
Va invit sa parcurgeti si sa distribuiti pe listele de e-mailuri si argumentele urmatoare PENTRU DEMITEREA lui Traian Basescu.
Traian Basescu are meritul incontestabil de a fi blocat la alegerile din 2004 semi-dictatura instituita de PSD. Prestatia sa ulterioara ma face insa sa votez fara ezitare la referendumul din 19 mai pentru demiterea sa din functia de Presedinte. Iata citeva argumentele si citeva raspunsuri la contra-argumente:
1. Relatia suspecta cu serviciile de informatii:
a) militarea pentru legile sigurantei nationale propuse de serviciile de informatii, cu multe prevederi in spiritul fostei Securitati, in detrimentul legilor sigurantei nationale propuse de societatea civila. Intre Marius Oprea, promotor al celor din urma, si Traian Basescu, ii dau fara ezitare credit lui Marius Oprea.
b) „lucratura” de la CNSAS din primavara lui 2006, denuntata de societatea civila: numirea unor persoane controversate de catre Presedintie si PD, candidatura suspecta a lui Turianu (numit de PD) impotriva lui Ticu Dumitrescu.
c) a decis, e adevarat, predarea unei mari parti a arhivelor catre CNSAS, dar: inca nu s-au predat cartotecile, ceea ce face fondul de dosare aproape inutilizabil; nu s-au predat microfilmele, in conditiile in care multe din dosare sint incomplete; in scandalul recent Coldea/Curtea Constitutionala, s-a confirmat existenta (niciodata recunoscuta de SRI) a unui fond „X” de dosare ale oamenilor politici, nepredat CNSAS.
d) numirea lui George Maior, membru marcant PSD, la conducerea SRI.
2. Mijloace „securistice” folosite de el si aliatii sai:
a) sprijinirea aripii PLD in cadrul PNL
b) provocarea de false teme de dezbatere; in locul unei dezbateri pe fapte concrete, repetarea cu obstinatie a unor sloganuri de tip „coalitia PSD – PNL” „coalitia PSD-PNL-PRM-UDMR-PC”, „petro-liberali”, etc.
c) folosirea cu nerusinare in cadrul mitingului de duminica [organizat de Fundatia pentru Infrumusetarea Bucurestiului a lui Dumitru Puzdrea, deputat PD, acelasi cu en-gros-ul ilegal Puzdrea] a cintecelor si sloganurilor Pietei Universitatii. Sa nu uitam ca Traian Basescu a fost membru al Frontului Salvarii Nationale, membru in CPUN si, ca functionar in Ministeruul Transporturilor, nu a fost strain de organizarea trenurilor cu mineri din 1990.
3. Distrugerea Aliantei DA prin atacuri neprincipiale la adresa PNL si a primului ministru, menite sa favorizeze PD in alegerile care vor urma. Urmarea: daca in ianuarie 2007 PSD ajungea la 16%, iar Ion Iliescu isi incepea drumurile la Parchet pentru mineriada din 1990, azi PSD a urcat la 26%, iar subiectul mineriadelor a disparut cu totul din dezbaterea publica.
4. Tip conflictual, incapabil de negociere si constructie. Traian Basescu s-a remarcat prin natura sa conflictuala: a distrus alianta CDR-PD in 1996-2000, a distrus alianta DA in 2004-2007, a reusit sa se desparta de toti consilierii cu care a inceput sa lucreze la Presedintie in 2004. In compensatie, nu a reusit sa construiasca nimic: Ca primar general timp de 4 ani s-a remarcat prin demolarea buticurilor si prin vaicareala continua ca nu-l lasa Consiliul Municipal sa-si realizeze obiectivele (de asemenea prin autorizatia de constructie a blocului de sticla lipit de Biserica Armeneasca si a unui bloc de sticla in Piata Palatului, in constructie azi). Ca ministru al transporturilor in mai multe guverne nu a construit nici un kilometru de autostrada.
5. Esec total in politica interna si externa. Ca urmare a conflictului generalizat si a impredictibilitatii actiunilor Presedintelui, ratingul de tara a scazut in aprilie 2007 iar investitiile straine au scazut si ele spectaculos la inceputul lui 2007. [daca e sa spunem lucrurilor pe nume, Traian Basescu nu va fi invins de biata clasa politica romaneasca, ci de mediul international de afaceri, satul de impredictibilitate]. In plan extern, dupa inceputul fulminant din 2005, nici o vizita importanta nu a mai avut loc in 2006 si 2007. Daca sintem aliatii strategici ai SUA in regiune, de ce nu trece nici o conducta importanta de petrol prin Romania?
6. Dinu Patriciu. E adevarat ca conflictul Basescu-Patriciu a fost foarte important in destramarea Aliantei. Lui Dinu Patriciu i se imputa, pe buna dreptate: a) spalarea prin bursa a 10-20 milioane euro, pentru care nu s-a mai platit impozit la stat; b) cumpararea Petromidia pe datorie si esalonarea datoriei pe 7 ani cu o dobinda avantajoasa. Patriciu a transformat insa Petromidia dintr-o gaura neagra in principalul contributor al bugetului de stat. Comparati va rog Petromidia cu RAFO Onesti, cuibul unei adevarate mafii de firme capusa, unde statul a sters de mai multe ori datorii de sute de milioane de euro, pentru ca ei sa le fure din nou si statul sa stearga din nou, etc. De ce Basescu si procuratura subordonata lui a atacat de nenumarate ori Petromidia si niciodata RAFO? a) Pentru a santaja PNL in problema fuziunii PNL-PD si a anticipatelor; b) pentru ca Teodor Stolojan („draga Stolo”) nu e deloc strain de ce se intimpla la RAFO.
7. Monica Macovei. Monica Macovei are merite incontestabile in reforma justitiei. Dar:
a) multe lucruri s-au petrecut pe deasupra ei; din nou, de ce Petromidia si nu RAFO? de ce Parchetul nu s-a autosesizat la Cathedral Plaza? la „regele asfaltului”? la ALRO?
b) s-a dovedit total lipsita de tact. In plus, la sfirsitul lui 2006, a modificat in drumul catre Monitorul Oficial forma unei Hotariri de Guvern convenita de Guvern. Cum v-ati fi simtit daca ati fi fost ministru liberal?
8. Traian Basescu a condamnat comunismul in fata Parlamentului, gest de salutat. Acelasi lucru l-a facut si Emil Constantinescu in mandatul sau, fara aceeasi vizibilitate mediatica. Dar: comisia Tismaneanu a dat, in finalul raportului sau, mai multe propuneri concrete care decurgeau din concluziile raportului. L-am vazut pe Traian Basescu militind pentru realizarea acestor propuneri? Nu. A ramas doar spectacolul din Parlament si imaginea de anti-comunist a lui Basescu.
Concluzie. In conflict ireconciliabil cu toate partidele politice mai putin PD si PLD, incapabil de coabitare fara scandaluri zilnice, Traian Basescu:
-pe termen scurt nu poate sa aduca decit alti doi ani si jumatate de scandaluri neconstructive
– pe termen lung nu mai poate exercita cu adevarat puterea decit in cazul unei guvernari majoritare PD-PLD, pentru care militeaza. In conditiile in care aceste partide nu au avut nici o nuanta critica la adresa lui in doi ani si jumatate, aceasta alternativa este, dupa toate definitiile, dictatura.
@Bleen Parca N. Dan spunea ca principala lui preocupare este „respectarea legii”. Atunci cum se face ca in textul de mai sus nu a facut nicio referire la textul constitutional care spune care sunt motivele stricte pentru care se poate recurge la suspendarea si demiterea presedintelui?
@Bleen Checked & double-checked. Adresa de mail e a lui, manca-l-ar tata! Doar daca nu cumva l-a „lucrat” cineva retroactiv, stiind ce mare vedeta va deveni (ca pe Mang…)
@Bleen A se nota ca o ataca si pe Monica Macovei si il mangaie pe crestet pe Patriciu.
duminica chiar votez cu Emil Boc 🙂
Mi-a plăcut foarte mult că mărirea salariilor angajaților de la stat necesită referendum! Asta trebuia să o implementeze și la noi!
Însă diferența majoră este că în SUA liberalismul și inițiativa privată este în sîngele oamenilor, spre deosebire de România, unde juma’ din popor așteaptă să fie hrănit de stat, iar cei cu inițiativă consideră un succes în afaceri cînd căpușează statul…