În urmă cu circa 22 de ani, mai exact pe 15 iunie 1990, s-a petrecut în București unul dintre acele evenimente puțin remarcate de contemporani, care lasă o amprentă abia vizibilă pe memoria colectivă, dar care, până la urmă, se dovedesc a cântări greu atunci când balanța istoriei măsoară consecințe. Pentru mulți români, data de 15 iunie 1990 este asociată cu discursul rostit de Ion Iliescu în fața minerilor, la Complexul Expozițional. Nici nu este surprinzător, atâta timp cât șeful statului de atunci găsise de cuviință să le mulțumească unor grupuri de indivizi care tocmai ce se comportaseră față de bucureșteni cam la modul în care o făcea Armata Sovietică atunci când elibera un oraș european. Brutalizaseră locuitorii capitalei țării cu impunitate și ei știau asta, iar șeful statului venise să-i asigure că totul este în ordine.
Nu acel eveniment este însă pretextul prezentei reflecții. În ziua în care oamenii lui Ion Iliescu se adunau la Complexul Expozițional mai avea loc în București și o altă manifestație. Un grup de circa o sută de studenți, activi în Liga Studenților și în Piața Universității, se întâlneau în cantina complexului studențesc din Grozăvești. Nu se știe cine a avut idea organizării acestui eveniment, care nu a fost făcut public; participanții s-au anunțat unul pe altul și au venit. Cred că și ei au fost surprinși să vadă cât de mulți avuseseră curajul să participe la o manifestare atât de temerară, căci la ora la care era programată începerea evenimentului sala era plină până la refuz. Personalul cantinei, care nu fusese informat că se va organiza „ceva”, a fost rugat să părăsească incinta și, după o repriză de bombăneli, s-a conformat. Reuniunea Ligii Studenților din 15 iunie 1990 putea să înceapă.
Numai în mințile unor tineri de 20 de ani putea să se găsească acel sâmbure de nebunie care să-i facă să participe la un asemnenea eveniment. O parte dintre colegii lor, cei care avuseseră nefericirea să se găsească în sediul Universității în momentul invaziei minerești, fuseseră bătuți, arestați și torturați. Ca să ajungă în Grozăvești, cei care doreau să participe la protest trebuiau să treacă printr-un București aflat sub asediu, traversat de camioane pline cu mineri care agitau topoare și bâte în timp ce urlau sălbatic. Presupun că așa arătau orașele Chinei în timpul Revoluției Culturale, intrate sub stăpânirea Gărzilor Roșii maoiste. Noii revoluționari, veniți să consolideze cu puterea ciomagului regimul lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, controlau transportul public și, în particular, metroul, ale cărui săli și peroane erau bântuite de patrule gata oricând să aplice justiția proletară oricui le părea suspect, dar mai ales studenților din universitatățile bucureșteane. Și totuși, un grup semnificativ de membri ai mișcării studențești din acele zile au reușit să se strecoare, să se întâlnească și să articuleze o voce a rezistenței.
Pentru regimul lui Ion Iliescu și Adrian Năstase, care părea a fi ocupat spațiul public într-un mod total, trebuie să fi fost o surpriză de proporții. Într-adevăr, în urma unui proces electoral viciat, în timpul căruia Puterea a deținut un cvasi-monopol al mediului audio-vizual pe care nu s-a sfiit să-l utilizeze, Stânga ajunsese să domine viața cetății și să exileze orice oponent într-un spațiu periferic. Dar nici această stare de fapt nu i s-a părut suficientă; dorea reducerea totală la tăcere a oricăror voci dizidente, iar victoria electorală părea a oferi momentul potrivit pentru a trece la fapte. Astfel că sediile partidelor politice de opoziție au fost distruse, fruntașii lor au fost vânați, spațiul simbolic din Piața Universității a fost violat. Și tocmai atunci când victoria Stângii părea totală, Liga Studenților din Universitatea București a anunțat că rezistă.
Este important să înțelegem acest fenomen și consecințele sale, dacă dorim să înțelegem semnificația evenimentelor din realitatea zilei de azi. Din ce consta acel ultim resort al rezistențe? Supusă unei presiuni enorme, capacitatea de a rezista a poporului român este contractată până la o ultimă redută. Care este această ultimă redută, aceast ultim refugiu esențial de care ne agățăm atunci când trebuie să renunțăm la tot restul?
Este departe de mine gândul de a prezenta ceea ce făceau studenții universităților bucureștene în acele zile ca pe un eveniment izolat. O bună parte dintre profesorii lor gândeau la fel ca ei și nici cei din alte centre universitare nu făceau excepție. Dar rămâne faptul că studenții din Universitatea București au fost cei care au salvgardat vocea rezistenței în acel moment de cumpănă, când toți ceilalți fuseseră reduși la tăcere, astfel că răspunsul pe care îl căutăm se găsește printre cele afirmate de ei, atunci.
Conceptul central al discursului lor, așa cum mi-l amintesc acum, după 22 de ani, era Dreptatea. Nu era vorba despre justiție socială ori emancipări progresiste și, nici măcar, despre apărarea drepturilor fundamentale ale individului. În ziua în care Ion Iliescu afirma impunitatea grupurilor de mineri, acel grup de studenți afirma exact contrariul, anume că toți cei responsabili pentru actele de violență, pentru arestări ilegale și torturi tebuiau să răspundă pe măsura faptelor lor. Era o exprimare a statului de drept, a ideii că guvernanții nu sunt mai presus de lege, că nu pot decide, după bunul lor plac, pedepsirea celor care le displac. Era exact acel adevăr neplăcut, pe care persoane ca Ion Iliescu și Adrian Năstase ar vrea să-l facă uitat.
Atunci, în acea lună iunie a anului 1990, a început un proces de maturizare democratică a României, proces care plasează în centrul său construcția statului de drept. Marea demonstrație de forță a Stângii lui Ion Iliescu și Adrian Năstase marca un final. Mica demonstrație a studenților din Grozăvești marca un început. Era începutul unui proces care s-a dovedit a fi foarte dificil, căci pentru politicienii cu mentalități stângiste a fost greu să înțeleagă că nu pot guverna după cum le dictează bunul plac, sfidând reguli și legi. Niciodată nu a fost acest lucru mai evident decât în timpul ministeriatului lui Adrian Năstase, o perioadă a stagnării și sfidărilor grosolane. Transgresiunile sale păreau a se bucura de impunitate veșnică, dar lucrurile nu au stat așa. Justiția românească a ajuns la nivelul de maturitate care îi permite să-l condamne pe Adrian Năstase, chiar dacă numai pentru o mică parte dintre ilegalitățile pe care le-a comis.
A urmat melodrama din strada Zambnaccian. Cabotinismul unui personaj care nu a privit niciodată dincolo de superficialitate și imagine publică a generat o încercare de ieșire din scenă demnă de politicienii lui Caragiale. A fost momentul în care fluxul de știri de pe Antena 3 s-a intersectat cu telenovelele de la televiziunea Acasă, formând o mixtură cu puternic iz balcanic. Adrian Năstase părăsește viața politică într-un mod lipsit de onoare și demnitate, purtat pe o targă și legat la gât cu un fular. Odată cu el iese din scenă și o anume Stângă politică, cea care a handicapat politica românească în ultimii 22 de ani. Pentru politicienii de tip Adrian Năstase, glonțul de calibrul 38 tras în seara zilei de 20 iunie a marcat începutul sfârșitului.
Dar există o lecție pentru toți oaenii politici români în această poveste. Poporul român este capabil să îndure mari lipsuri și suferințe. O istorie frământată l-a facut rezistent și capabil să depășească momente dificile. Dar pretinde un singur lucru de la conducătorii care îi cer să suporte greutăți: să fie oameni corecți. Mulți politicieni au crezut că sunt intangibili, că pot să păcălească Justiția și să amețească opinia publică, prea proastă pentru niște „șmecheri” ca ei. S-au crezut „băieți deștepți”. Dar niciunul nu a scăpat fără să plătească, în cele din urmă. Unii au fost pedepsiți prin vot, dar pentru alții pedeapsa a fost mult mai gravă.
Nu, dom’le, nu, calmaţi-vă, nu-i nevoie de evantai, acolo-i aer condiţionat. Şi nu, nu mai fiţi nici atît de disperaţi să influenţaţi CCR, că CCR-ul ăsta lucrează cu marfa pe care i-aţi dat-o tot voi, Constituţia iliesciană din 2003. Trageţi – ho, nene, ce te sperii aşa uşor? – aer în piept şi inspiraţi aerul înălţimilor, domnu’ Dragnea, doar sînteţi la putere.http://www.ziare.com/victor-ponta/traian-basescu/liviu-dragnea-ponta-nu-va-sta-cu-evantaiul-in-spatele-lui-basescu-la-bruxelles-1175089
Apropo’ , ati mai auzit ceva de Georgescu, de economie, de finante, pana astazi?
cocosila Inca n-au legitimitate si folosesc manipularea la greu. Daca castiga parlamentarele atunci nu le mai sta nimeni in cale.
anarchix E vorba de interes comun. Pre multi ii uneste frica de mana lunga a legii. Pre altii banutii pe categorii de consumatori
Never G Nerusinarea USL-istilor e atat de mare ca nu le mai pasa de opiniile critice. Democratia e in real pericol. Opozitia trebuie sa stranga randurile, sa-i promoveze pe cei care sunt credibili si sa fie foarte atenti la manipulari. Nu trebuie sa uitam marile diversiuni iliesciene. Astia n-au nici mama nici tata!
cocosila Da! Lucreaza dupa un scenariu bine pus la punct dinainte. Parca traim intr-un film horror. Iarna au loc demonstratii cu protestatari platiti. Cade guvernul Boc. E dat jos guvernul Ungureanu prin tradatori. Se instaleaza Ponta si incepe sa darame tot ce s-a construit in favoarea democratiei cu greu in 22 de ani. Sa nu uitam ca alegerile bat la usa.Cum e posibil ca un guvern numit in urma unei tradari, nu prin alegeri, sa ia decizii cu bataie lunga, care sa se rasfranga si asupra nepotilor nostri. Practic parlamentarii puterii sunt vreo 200 sau 250 si ei schimba legile dupa bunul lor plac. Nu se lucreaza dupa un program de guvernare. Se repliaza si fac ad hoc legi pentru intarirea puterii USL-ului. Mi se pare aberant ca ei sa dicteze prin forta complotului tot ce misca in tara noastra.Problema e ca multi oameni normali s-au obisnuit cu democratia si cred ca e un bun castigat. Nu-si dau seama ca orice pas inainte pe care il face restauratia reprezinta o suta de pasi inapoi pentru noi. Mai avem putin si USL-isti ne inchid gura.
PDL mai are 4 zile si intra sau iese din istorie:http://conco.ro/pdl-mai-are-4-zile/
Ze Phsyco , nu vreua să glumesc sau să par și mai naivă decât sunt. Vorba e că dacă așa se pune problema, ca tine și anarchix, înseamnă că suntem back to square 1, ceea ce totuși nu cred, ca să mai pot totuși dormi…
rezon , cred ca acum s-a dus s-o scoață din puț. Pâș, pâș cu targa și perfuziile după el. E un puț lângă secția Ginecologie din AKH Wien.
sanantonio Am și eu o întrebare ca prostu’, apropo de declarația Danei Năstase, care susține că i s-a plîns Adrian Năstase ( http://www.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/nicolae-costea-catre-adrian-nastase-sa-ti-fie-rusine-16758 ) că a fost lăsat pe jos să sîngereze: de ce naiba unul care tocmai s-a sinucis se plînge că e lăsat să moară?!!
Florina „It’s all bull shit and it’s bad for ya” – George Carlin.Asta e ce culege Basescu dupa ce a incercat sa educe retarzii si jigodiile cu constitutia lui in trei culori, editie de buzunar.
Never G Nastase, fie-i puscaria normala, era mic copil pe langa Ponta
Florina Nu-i de gluma! Astia ataca din toate partile! Societatea civila trebuie sa se implice mai mult. Vai de noi daca ii lasam sa ne copleseasca. O sa ajungem pana in toamna sa votam ca pe vremea lui Ceausescu.
Florina LUcia Hossu Longin este principala vinovata de enclavizarea partidelor istoricehttp://conco.ro/cum-s-au-lasat-lucrate-partidele-istorice
anarchix Da, a folosit forta flacarii violet asupra creierului lui Rus !
Florina Imi dati voie sa ma &#$^$ &#(*&@ @@#%%# in neamul ei de bolsevica ?
Ze Phsyco Basescu l-a trimis. 🙂
anarchix Exact. De asta ziceam sa nu mai glumim la adresa bietului om. L-au trimis criminalii astia direct in gura lupului.
Florina E vorba de psihoza colectiva. E destul de interesant de privit de afara. Parol!
Ze Phsyco Situatia e naspa pentru respectivul. Base mai are un pic si pleaca si RO e la un pas de RO lui nastase.
Asta-i restauraţie totală, mult mai rău decît am anticipat. Nu ne întoarcem în anii guvernărilor pesediste postdecembriste, ne întoarcem exact în anii ocupaţiei sovietice, cînd pînă şi istoria ne-a fost mizerabil răstălmăcită. A pune măcar alături, nu mai zic a compara şi a asimila procesele comuniste înscenate unor oameni pentru convingerile lor, cu procesele unor corupţi, judecaţi nu pentru valori în care au crezut, ci pentru ceea ce au furat, depăşeşte deja sfera politicului şi intră în patologia revanşardă bolşevică. Scîrboasă tentativă de a schimba istoria, incalificabilă profanare a memoriei adevăratelor victime ale comunismului.http://www.youtube.com/watch?v=hbhxwmUttqE
Yeba Poate are si el nevasta, copii, parinti… adevarurile astea sunt periculoase…
Elenina, in cazul asta nu se poate cere contraexpertiza medicala?
anarchix , nu prea inteleg. Are juramant de tacere? Declararea adevarului i-ar intregi imaginea de righteous.
meioza Fara misto acum. Poti sa-i trimiti un mail lui Turcescu si sa-i aduci aminte, poate face el niste sapaturi… si asa are capsa pusa pe imberbul imperial.
sanantonio Mai degraba spre binele lui. Se pare ca e din asta righteous. Cred ca da omul proba de microfon in primele ore la noua slujba.
anarchix, spre binele a 80% dintre șoferii bucureșteni, sper să nu! anarchix
Yeba Păi ia o cola zero, fără cofeină…
Yeba Pentru ca ma traverseaza un curent continuu de scepticism
meioza Nope! Dar se vede ca e bine multam fain.
Ze Phsyco Pulică Năstase nu e ăla care a fost prins cu bolidu’ cînd avea 16 ani (deci era un pic penală treaba)? Mai știți ce s-a întîmplat cu cazul respectiv?
Cred ca politaiul ala isi face deja training-ul la circulatie.
rezon da’ tu de ce-ntrebi?
Nemo, ești absolut convins că ai dreptate, așa că nu am ce argumenta. Ar fi bună, totuși, și o farîmă de îndoială.
Merechene ok
Merechene Foarte puţin timp, asta ziceam şi eu. Nu a fost chemată Salvarea după … după, ci era deja acolo.
sanantonio eu sunt plictisit de corectitudinea asta politica idioata. COMPORTAMENT TIGANESC, TIGANI IN GENERAL(nu aia de la Chitila). asa cum e vorba de „negri in general”. samd.cand or sa fie astia mai multi, astept sa vad daca o sa mai fie aceeasi corectitudine politica. in SUA anul trecut au fost pt prima data mai multi copii NEalbi nascuti, in Ro sunt singura etnie care creste.da, exact, Nastase are comportament tiganesc. sintagma asta este intrata in mentalul colecgiv si acolo o sa ramana, independent de „corectitudinea politica”
Merechene Nud?
rezon comisia asta de etica nu o sa analizeze teza de doctorat a lui Ponta, ci teza de PLAGIAT a lui Ponta. Diferenta mare….
Merechene ai înjurat tot neamul de țigani, nu p-ăia din Piața Chiliei (ce-o fi aia și ce rău fac țiganii ăia, habar n-am), de-aia m-am ofuscat. Dacă-i spuneai ”țigan împuțit” lui Năstase, îți dădeam LIKE. Așa…
Merechene cred că vorbea în Morse…
Merechene Cadrele medicale care aşteptau deja afară, după cum ne-a informat Rus.
sanantonio Lascar
Merechene Da’ cum vorbea Bombo cu traheea aproape sfărîmată și cartodita tremurînd de frică? 😀
Merechene, nu e bine să jignim o rasă din cauza unui infractor. Cunosc mulți țigani respectabili, îmi sînt prieteni apropiați. Famiglia Năstase e formată din jigodii, fără legătură rasială.
sanantonio o fi repetitia mama invatarii dar sa repeti aceleasi adjective in fiecare zi de 200 de ori devine… so boooriiiiing…
Ze Phsyco Ai vrut să zici ” ‘tu-i în pix”, nu-i așa?
Florina Atunci să se lase de medicină. Am auzit că Prigoană face angajări la serviciul vidanjare.
sanantonio Il doare pe el in putza lui imperiala de soarta unui muritor de rand….
O fi off-topic, mi-o asum. Am citit declarația imberbului Năstase și m-a mirat replica pe care i-a adresat-o polițistul care a intrat în cameră după împușcătură (”Bine că nu te-a mușcat!”), colegului său. Urmăresc acum emisiunea lui Cristoiu pe B1 și am și auzit întrebarea. Seamănă pînă la identificare cu ”Bine că nu te-a-mpușcat”. Părerea mea e că asta a auzit, de fapt, Andrei, dar face pe prostul. Să-ți fie rușine, Andrei Năstase! Cariera unui om care nu și-a făcut decît datoria e în pericol din cauza impertinenței tale!
rezon Lui El Insusi i se aduce Cola !!!! Te rog nu-l mai denigra… si asa are hipertensiune, diabet si alte alea necunoscute.
sanantonio Eu cred că nu mai vrea nimeni să-şi asume răspunderea.
Sunteti siguri ca Nastase n-a coborat sa-si ia o Cola?
sanantonio Situatia asta risca sa ne lase fara adjective. Riscam sa devenim penibili folosind aceleasi 20 de adjective. E mai rau ca in Twin Peaks…
Florina O curvăsărie de joasă speță din partea Spitalului Floreasca. Aș da în judecată spitalul și pe cei implicați pentru favorizarea infractorului la sustragerea executării pedepsei. Cum adică, creme-de-la-creme a medicinei românești nu sînt în stare să determine dacă un ”pacient” (ignorați numele, vă rog) este sau nu transportabil și tratabil într-o alta unitate spitalicească? Beuran, Brădișteanu și artistul ăla plastic, îmi scapă numele, ar trebui să împartă celula cu ”pacientul”.
sanantonio Creutzfeld-Jakob
http://www.ziare.com/adrian-nastase/impuscat/iml-nu-poate-decide-in-cazul-nastase-surse-1175132
Ze Phsyco Să nu se fi plagiat pe sine însuși. Poate nu-și mai amintește că a scris-o tot el cînd avea 12 ani. Alzheimer?
sanantonio Si daca in nemernicia lui si-a plagiat propria progenitura de clasa a V-a ? Are bietul copil curaj sa zica ceva ?
Florina Astia negociaza de parca sunt pe mosia lui tac’su!
rezon Sper să fi scris compunerea asta cînd era în clasa a V-a, dacă a făcut- la maturitate ar trebui consultat de un medic (futu-i, era să scriu doctor) psihiatru cu experiență.
http://www.nicolaeburnete.eu/NICOLAE_BURNETE.htmlPlagiatorul din Comisia Nationala de Etica, el il va judeca pe Ponta. Citez de pe site-ul lui: „Albul zăpezii cu care a
debutat acest an, alb ce acoperă tot ce vezi cu ochii, ne dă senzaţia
unei lumi de linişte şi puritate, senzaţia unei lumi de basm. Albul acesta ar trebui să ne facă şi pe noi să fim mai curaţi, mai drepţi, mai buni !”Mang
scria si el la fel pe site-ul lui, intr-o nota liricoid-zaharisita.
Plagiatorii romani de partid si de stat par sa fie niste suflete
sensibile, infiorate de frumusetea acestei lumi in care ei, fericiti,
copiaza.
http://www.nicolaeburnete.eu/NICOLAE_BURNETE.htmlPlagiatorul din Comisia Nationala de Etica, el il va judeca pe Ponta. Citez de pe site-ul lui: „Albul zăpezii cu care a
debutat acest an, alb ce acoperă tot ce vezi cu ochii, ne dă senzaţia
unei lumi de linişte şi puritate, senzaţia unei lumi de basm. Albul acesta ar trebui să ne facă şi pe noi să fim mai curaţi, mai drepţi, mai buni !”Mang scria si el la fel pe site-ul lui, intr-o nota liricoid-zaharisita. Plgiatorul roman de partid si de stat par sa fie niste suflete sensibile, infiorate de frumusetea acestei lumi in care ei, fericiti, copiaza.
gupi Asta-i mai tare ca un Chivas Regal de 25 de ani!
Ze Phsyco si pe mine. de la palinca de 50 de ani ce-am primit-o de la tata
gupi M-a podidit o stare lacramoasaaa, mai-maaaiiii !
sanantonio Cine spune de cele mai multe ori in interval de 30 minute mantra „Jos Basescu” castiga concursul si ocupa fotoliul ala de sef.
Ze Phsyco Ăăăăă! Di-da! Di-da! Di-da! Di-da!
Florina , offtopic (iertare, da nu ma pot abtine)pentru toate membrele CA al TVR, o dedicatie speciala! Mai patrunzatoare decat versurile lui Carianopol, mai sentimentala decat Ruga lui Paunescu, doamnelor si domnilor, formatia Cromatic din Satu Mare:http://www.youtube.com/watch?v=kzbDzWjFVE4
sanantonio cred că cine trage beţişorul mai mic pierde. dacă n-o fi cu scuipat sîmbure de cireşe.
Florina Nu înțeleg cum se face desemnarea? Propune PSD 4, PNL 3 și ălamicu 1, se aruncă sulița în văzduh și în capul cui cade, ăla e numitul?
sanantonio Claudiu Elvis Saftoiu pe numele dat de mama lui !
Ze Phsyco L-au externat pe Năstase? 😀
Florina Doi-Zece, Doi-Zece. Elvis left the building !
rezon LIKE ! BDSM for ever !
http://www.mediafax.ro/cultura-media/claudiu-saftoiu-cele-mai-mari-sanse-la-sefia-ca-al-tvr-lucia-hossu-longin-dida-dragan-si-stejarel-olaru-celelalte-nominalizari-ale-pnl-9781125
Nastase a muscat un politist. Normal ca ala l-a incatusat. The whole story turned BDSM
sanantonio Mai mult decât posibil. Au fost ultimele trei secunde din emisiunea lui Turcescu, de-aia eram curios de detalii…
Hongse Acum, pe bune: nu cred că e musai să aibă un doctorand, e îndrumător prin faptul că are catedră într-un centru de învățămînt care are dreptul de a susține examane de doctorat. Totuși, e o părere nebazată decît pe logica personală, n-o lua de bună.
Hongse Nu cred. Pana la Legea Funeriu, numai profesorii universitari aveau dreptul sa fie abilitati pentru coordonarea doctoranzilor; or, il dottore e doar lector universitar, dupa stiinta mea.
Hongse Mai am doi coordonatori în afara lui Ponta, pe Mang și pe Burnete. P-ăștia doi i-am ținut pe banca de rezerve, îi schimb la pauză că Ponta a ratat nepermis.
sanantonio Bagă repede o cerere şi schimbă-ţi coordonatorul de proiect cu Mang!
Hongse Recunosc spășit, am fost deconspirat. Eu sînt.
Hongse Cred ca nefericitul se da cu capul de toti peretii. Oare indrumarile pe care le-a primit au fost si ele plagiate? Pentru ca daca este asa atunci s-ar obtine un plagiat prin plagiat care nu mai este plagiat (negarea negatiei)
De la B1, Ponta nu numai că e dottore, dar e şi indrumattore la dottoratul altuia. Da’ s-a incheiat emisiunea. Are cineva mai multe detalii? E pe bune? Cine-i nefericitul?
LunguVictorEugenMihai Un subiect foarte sensibil, Panait, foarte greu de disecat pe bloguri. M-aș alătura, în schimb, unei petiții care să solicite redeschiderea dosarului Panait, dacă nu cumva o fi deja redeschis.
Spre potolirea lui Alexandru Lele, a fost trimis la fața locului, tânărul Cristian Panait, care a încercat inițial să îi însceneze o percheziție acasă lui Lele, operațiune eșuată, pentru că procurorul a insistat să filmeze toată operațiunea. Între ciocan și nicovală, între șefi, colegul incomod și propria conștiință, procurorul Cristian Panait nu a mai suportat presiunea psihică și într-o zi s-a aruncat de la balcon și a murit. Ați reținut stimați miloși? A murit de-a binelea, fără fulare, fără prompteriste cu glas șoptit, fără doctori pesediști de jur împrejur. Mătușa lui a fost singura persoană, care s-a luptat o vreme cu morile de vânt, cu documente, file de jurnal și mărturii, neprimită la nicio televiziune. Ea a fost cea care a povestit și ce îi spusese Cristian Panait cu puțin timp înainte de a comite gestul dramatic: „porcul de Ponta m-a făcut!”http://blog.webphoto.ro/politica/va-prezint-un-sinucigas-fata-de-care-ati-uitat-sa-aveti-compasiune/
Hongse Blaga & co. sunt ocupati cu garantarea independentei fata de Basescu. Se lucreaza in 3 schimburi… foarte greu… si consum mare de energie.
HA ! Turturica este out de la TVR ! A inceput si acolo dansul competentilor.
Nu disperaţi! Avem totuşi opoziţie activă! Nature şi FAZ, că ai noştri ca brazii de-alde Blaga…
Hongse L-au rostogolit pe burta dupa care un politist i-a pus bocancul pe ceafa in timp ce alti politisti i-au desfacut catusele. Fularul a fost pus tot de politisti pentru a masca urmele violentelor suferite de Maritul Gatlej.
Auzi, nene, lume revoltata ca Nastase a fost incatusat! Dar cum ar trebui sa procedezi cu un infractor inarmat? Sa zica mersi ca nu l-au dat politistii aia cu capul de toti peretii
Intr-adevar, intrunirea Ligii Studentilor din 15.06.1990 e un episod putin cunoscut, aproape clandestin, care merita povestit.
Deci i-au schimbat cămaşa când era pe moarte…. DAR ŞI CU CĂTUŞE LA MÂINI!!?? Houdini!
Deci i-au schimbat cămaşa când era pe moarte…. DAR ŞI CU CĂTUŞE LA MâINI!!?? Houdini!
acum il copiaza si pe Mickey Mouse :)http://www.kmkz.ro/de_ras/poze-de_ras/mai-animalutule/#comments
Lucrurile trec însă din registrul ridicolului în cel al gravităţii instituţionale, atunci când dl. Ponta refuză explicit să ia în considerare demisia, în condiţiile în care se face vinovat de furt intelectual. Consecinţele pentru credibilitatea statului român sunt devastatoare. Aici nu mai este vorba de ambiţii şi conflicte politice interne, nici măcar de obligaţii de morală publică, de decenţă sau credibilitate personală, ci de soliditatea şi seriozitatea primei instituţii executive româneşti, care este guvernul.O persoană care a dobândit în mod fraudulos prestigiosul titlu academic de doctor în drept, prin supunerea unei teze copiate în proporţie de 40%, nu mai poate fi prim ministru, cel puţin nu într-o ţară a Uniunii Europene.Invocarea unei maşinaţiuni politice este un simplu pretext pentru acoperirea d-lui Ponta. În chestiune este persoana sa, nu partidul său, sau orice altă constelaţie politică. Este o ecuaţie cu un singur termen, cunoscut: dl. V. Ponta. El este cel care trebuie să plece, din respect pentru instituţia pe care o conduce şi pentru ţara pe care doreşte s-o reprezinte.http://www.contributors.ro/societatelife/d-nii-nastase-si-ponta-pun-statul-de-drept-in-pericol/
hope18 Mi-e greu sa cred ca tace din aceleasi motive ca cei mai multi din PDL. Nu stiu, dar, coroborand asta cu atitudinea din ultima vreme, de elev cuminte, care respecta cu sfintenie regulamentul scolii, a dictatorului, ma gandesc ca poate se pregateste ceva de anvengura. Sau e doar my wishful thinking…
Hongse mai incerc o data .http://www.kmkz.ro/wp-content/uploads/2012/06/mistret.jpg
OstapBender Corect 🙂
Cum sa-ti dai cu dreptu-stangu si viceversa. Guvernul marilor capacitati intelectuale. http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12618167-traian-basescu-catre-ministrul-muncii-doamna-campeanu-astept-inspectia-muncii.htm
Annia Din cate stiu eu NU;(
Mistral N-ai nimerit link-ul dar pricepi unde baţi! 😀
DanCanada Oricum, expresia „poporul roman” este problematica. In principiu, ea ii cuprinde pe toti romanii, asa cum spui „echipa de fotbal a Angliei”, unde subintelegi toti membrii ei. In fine, cred ca politicienii, dar nici astia TOTI, ca parte a poporului sunt mai vinovati, pentru ca manipuleaza cu „galeti” si „fain”, deci ca manipulatori, decat partea de popor care se lasa cumparata. Un poltician isi asuma in teorie pe langa responsabilitatea personala (grija fata de de sine, familie etc) si o responsabilitate publica, adica se angajeaza sa vegheze la binele comun. Asa ca, daca propozitia „Poporul roman e tampit” este adevarata, deduc „Politicienii poporului roman sunt cei mai tampiti”.
http://www.google.com/imgres?hl=en&gbv=2&biw=1280&bih=642&tbm=isch&tbnid=pa5mdn4-zFlwvM:&imgrefurl=http://www.kmkz.ro/de_ras/texte/absolut-toate-glumele-despre-burberry-vs-paulshark/&docid=TGSulIl-eZMTHM&imgurl=http://www.kmkz.ro/wp-content/uploads/2012/06/mistret.jpg&w=450&h=383&ei=SaLoT8a-OceRswaKk-C7AQ&zoom=1&iact=hc&vpx=186&vpy=154&dur=481&hovh=175&hovw=203&tx=111&ty=84&sig=113050113768377879594&page=1&tbnh=141&tbnw=159&start=0&ndsp=17&ved=1t:429,r:0,s:0,i:72Uitati- va la gusa lui Adelu atunci . Probabil ca acum e mai mare . Daca iti apleci un pic barbia in piept si tragi in gusa , e doar tesut gras , iar asa se poate explica „traiectoria ” glontului .
Annia LOL. Divină suntem amândouă. 🙂
Are cineva cunostinta despre pozitia lui MRU referitor la ceea ce se intampla? A facut vreo declaratie? A reactionat?
Mistral Yay. Uitasem de Urania :))
LunguVictorEugenMihai Like
SimonaM Daca te iei dupa Urania , vineri 29.iunie , e incarcerat 🙂 . Hai nu fii suparata , ii razbim noi .
SimonaM Oups! Greseala imi apartine, de fapt, mie. Nu stiu daca e caldura de vina, mai degraba starea de enervare.
Ze Phsyco Nu ştiai? Ăştia n-au mamă şi tată. Se reproduc prin diviziune, ca amibele.
SimonaM Se mai intampla.Suntem toti agitati.:)
OstapBender Nu s-a spus „toti sintem prosti”, s-a spus „mentalitatea de grup a romanilor e zero”. Bineinteles, sintem destepti si prosti luati individual, dar ca „popor”, let’s face it, sintem un popor tembel. Nu vad nimic rau in a spune. E la fel ca la alcoolisti, fumatori inraiti – sa recunosti ca ai o problema e primul pas.
hope18 Cred că-i Mercur retrograd. Am ajuns de nu ne mai înțelegem între noi pe-aici 🙂
OstapBender N-am incercat sa te contrazic. Niciodata n-am folosit sintagma „poporul roman”. Am folosit in schimb „bizon votant” cu referire stricta la cei care se lasa cumparati cu margele colorate. Din pacate categoria asta e mult, mult prea larga.
SimonaM Simona, scuza-ma cred nu m-am exprimat corect.Am inteles ce ai spus.La mine a fost doar un oftat de dezamagire fata de ce se intampla
Ze Phsyco Am vrut sa arat ca propozitia „poporul e prost” e in princpiu este o falsa judecata, ca in logica „Toti S sunt P”. Or, e clar ca „Nu toti romanii sunt prosti”. Tipul asta de judecata „Noi, romanii, suntem hoti, prosti, tampiti etc” cred ca e sau o forma de autoculpabilizare sau vreo chestie de manipulare securistica sau vreo forma de lene intelectuala. In niciun caz, nu este o judecata. Cel mai adesea exprima o lehamite care nu mai poate fi tolerata. Un naduf.
AngelaTocila Parlamentul nu mai reprezinta de mult nimic.E doar o adunatura de derbedei
DanCanada My point exactly. We’re doomed.
SimonaM Cine are autoritate asupra juridicului? Parlamentul? Guvernul? Daca e parlamentul – no chance, aia nu s-au priceput nici sa se decida ce sa faca cu maidanezii. Guvernul? Pai guvernul e o gasca de impostori si sansele sa fie inlocuiti cu unicorni albi sint nule… 🙁
Annia Este intolerabil ce se intampla.Chiar nu-mi gasesc cuvintele de indignare
Ai căror lideri .. căldura. Mă voi abține de-aici încolo.
hope18 Ai stricat tot farmecul postarii anterioare 🙂 🙂 🙂
hope18 Alea sunt niște ONG-uri care au fost foarte vocale, ale căror lideri au ieșit la tv. Răspundeam comentariului Anniei. Nu știu de alte ONG pe la tv.Nu cred că fi spus undeva că ăia ar fi oameni onești. Chiar cred că există pe-aici pe blog niște comentarii unde spuneam invers.
Sorry, Opozitia nu popozitia,desi cred ca nu am gresit grav
OstapBender Si a mai fost impus si polonezilor, cehilor, ungurilor. Si acolo exista partide socialiste dar nicaieri votantii nu se lasa indobitociti cu galeti si faina !
SimonaM Alea sunt ONG-uri?Aia sunt oameni onesti?Cat priveste popozitia… nu comentez
DanCanada Cine este „poporul roman”? Pana la urma e chestie de educatie. Daca democratia, meritocratia, spiritul critic s-ar manca din mica copilarile o data cu cornul si laptele, altfel ar sta treaba. In ceea ce priveste comunismul, acesta a fost impus atat romanilor dar, asta o uita forte multa lume, cat si nemtilor. Aproape jumatate din Germania a fost comunista. „Poporul roman” a fost tot atat de comunist cat a fost „poporul german”.
hope18 şi eu sunt la un pas de a ceda nervos, mai ales după demisia varanului din funcţia de senator. mi se pare imperios necesar ca legile să fie schimbate, pornind de la împiedicarea migrării politice, cel puţin pe durata mandatului. În momentul ăsta, Parlamentul nu mai reprezintă ceea ce s-a votat. Am sărit de la una la alta, dar cred că sunt înţeleasă, sorry 🙂
Annia ONG-urile alea ale lui Pavelescu, Alistar și Mungiu Pippidi? Ei tocmai au ajuns la putere. Știu că sună anapoda, dar azi e ziua în care eu mi-am cam pierdut speranța în a vedea ceva opoziție undeva în viitorul apropiat.
SimonaM :)! Si aia organizata? ONG-urile alea, ale caror lideri ies la tv? Noi ne plangem pe blog, dupa orele de program, dar actiuni concrete nu prea intreprindem. Repet, am un sentiment de neputinta si exasperare mai ceva ca-n perioada 2000-2004.
Premierul cu glonţ de argint.
Rheia îl ştiu, aşa e
DanCanada Ok.. Cine ”sa se ia masuri IMEDIATE: curti cu jurati, condamnatul sa fie luat direct din sala de judecata etc etc” ?
AngelaTocila Avem extrem de puţine arme. Una dintre ele este o presă independentă. Decât să fumaţi pachete de ţigări, faceţi-vă abonamente (online sunt foarte ieftine) la Kamikaze. Altfel ne vom sufoca împreună.
AngelaTocila Hm, sorry dar eu personal am de mult impresia ca poporul roman e iremediabil timpit. Marile noastre momente din istorie sint mai degraba exceptii confirmind regula ca optiunea CALDURICA a fost cel mai des aleasa. Comunismul n-a ajutat deloc si iaca dupa 22 de ani toata lumea discutind o telenovela de prost gust, in loc sa se ia masuri IMEDIATE: curti cu jurati, condamnatul sa fie luat direct din sala de judecata etc etc.Si circ este in continuare: urmeaza partea a doua cu procesele tov. Voiculescu, alba-neagra intre Base si cretinii astia doi etc etc.
Florina Cred că Ponta a fost animat de intenţii bune câd a plagiat. A vrut să scrie o lucrare de calitate. Dacă o scria din capul lui, ieşea un căcat, că nu avea cum scoate altceva de acolo.
EleninaNicuţ Ăăăă … cine are voie?
Annia Mie-mi pare că fix cu societatea civilă vorbești acuma.. Aici e opoziția. 67 comments, 33 people listening…
În lumina ultimelor regrese constatate în activitatea academică românească, precum şi a greu estimabilei nonvalori prezente la vîrful politicii româneşti, propun, pentru o mai corectă evaluare a lucrărilor de doctorat, un nou criteriu de evaluare, şi anume de la cine sau din ce lucrare a fost realizat plagiatul. Spune-mi pe cine/ce ai plagiat, ca să-ţi spun cine eşti va oferi, astfel, o imagine mult mai clară a activităţii intelectuale a celor care, mai nou, se pare că ne şi conduc.
http://sareinochi.com/2012/06/25/nastase-se-trateaza-de-celulita-la-spitalul-floreasca/cu poza 😀
Asadar piesa de teatru prin care Nastase se sustrage platii datoriei
fata de societatea care a decis ca merita sa traiasca o anumita perioada
in anumite conditii continua. Continuarea scoate insa in evidenta acum,
mai mult ca niciodata, ca oamenii politici (in special PDS-istii) sunt
mai presus de lege. Chiar si atunci cand orice roman pleca spasit spre
puscarie, ei au un nou aliat, doctorii de partid.
Vremea trece si tot mai multi romani realizeaza ca nu este vorba
decat despre cum sa fugi de lege. Unii cu mila iar altii fara, cu totii
ii vor spune: Adriane, ridica-te si umbla … spre puscarie!
Rheia Pentru mine e o mare dezamagire ca au ciocu’ mic. De cate ori deschid gura o scalda. Au fost alesi uninominal si au dreptul sa-si apere principiile. E ca o tradare a electoratului care si-au pus sperantele in ei in 2008. Sper sa se cearna acum si sa-i vedem in toata goliciunea lor pe cei ce nu ne merita.
hope18 Eu nu fumez, dar impartasesc aceeasi stare de exasperare. Si ma intreb: unde este societatea civila?!!!! Fiindca, e clar, pe PDL nu mai putem miza. Nu se poate sa asisti la modificarea, pe sest, a regimului semiprezidential cu unul parlamentar, fara sa reactionezi. Oricat l-ai uri pe Basescu, nu se poate sa nu-ti dai seama cat de grav este ceea ce se intampla in ultimele zile.
Voi va uitati la B1? Mihalache asta este jigodie de toata jena! Bre, astia n-au parinti? Si daca au parinti ce zic ei cand descopera ca au in curte o asemenea jigodie? Asa l-au crescut? Asa l-au educat? Bai….
AngelaTocila Nu as vrea sa fac cunoscuta opinia mea despre trasaturile morale ale acestui popor pt ca nu cred ca sunt magulitoare.Dar,trebuie sa recunosc ca de azi dimineata am fumat 2 pachete de tigari punandu-mi obsesiv aceeasi intrebare:Cate nelegiuri mai trebuie sa faca hoarda asta de neispraviti ca sa plesneasca coarda? Asta pt ca stiu ca sunt si oameni normali si tara asta trebuie sa fie a lor, nu a unor nulitati agatate de putere
EleninaNicuţ Parca sesizarea a fost deja facuta… sau nu?
Azi e una din acele zile în care mă tem că procesul de involuţie devine ireversibil. Ştiu că mâine îmi voi fi revenit şi voi crede din nou în momentul acela de suprasaturaţie la care reacţionăm de obicei. Totuşi, coarda se pare a fi încă departe de întinderea maximă şi nu putem decât să asistăm la demolarea a tot ce stă în calea acestor prădători. Înţeleg că duşmanul cel mai mare pe care l-a avut România de-a lungul istoriei, a fost mereu din interior şi asta pentru că a fost tolerat, bagatelizat, nerecunoscut ca prădător decât târziu… cu turcii şi tătarii era mai simplu, intenţiile lor erau evidente.
in conditiile in care PDL isi cauta „independenta” fata de TB, ma intreb cine va face sesizarea de neconstitutionalitate pe modificarea legii CCR…
LunguVictorEugenMihai majoritatea e tot a lor, stai liniştit.
Olguţa Vasilescu a demisionat din Senat. Alți opt senatori și-au depus mandatele. care mai este majoritatea?
oricum, toate aceste jigodii si-au depus demisia DUPA ce au facut muci legile Romaniei, in special Constitutia.
Rheia http://www.blogary.ro/2010/09/marea-problema-a-lui-sov/ Ca mie mi-a luat cel putin 5 minute sa-l caut, ca nu ma pot concentra de nervi.
Never G Probabil li s-a dat consemn de ciocu’ mic și mers pe burtă, ca pinguinii din Madagascar. Doar că ei sînt mai degrabă o adunătură de lemurieni….
Nea Eu cred că e ce zicea Bleen în postul din 14 septembrie 2010, Marea problemă a lui SOV. Recitiți-l.
basescu si ponta n-au decat sa dea cu banul sa ajunga la bruxelles: http://www.gandul.info/puterea-gandului/miros-greu-in-aeronava-spre-bruxelles-9780270
LunguVictorEugenMihai Are drepatte, era prea gras, nu-l credea lume ca-i sinucigas.
Eu cred că e ce zicea Bleen în postul din 14 septembrie 2010, Marea problemă a lui SOV. Recitiți-l.
LunguVictorEugenMihai Io sper ca nu se pregateste sa candideze la presedentie dupa ce il dau astia jos pe Basescu.
Hongse Nu mai poate omul sa faca o smecherie ca apari tu si dai totul in vileag ! Esti un antidottore, asta esti 🙂 🙂 🙂
Ze Phsyco Pai si ce,nu suntem?
Hongse orice este posibil.
http://www.adevarul.ro/locale/bucuresti/bucuresti-stiri_din_bucuresti-penitenciarul_rahova-inchisoare-mita-arest-telefon_mobil-bani_0_725327698.html
LunguVictorEugenMihai Mie nu-mi e clar ceva. Şi dacă decid să fie judecat altundeva ce-o să fie? Îl amână până-n noiembrie când e reales iar în senat, se reia la ICCJ şi-şi mai dă iar demisia?
Nastase se trateaza de celulita la Spitalul Floreasca (vine si materialul in curand)
Bleen Iti dau dreptate! L-am vazut pe Ialomiteanu la B1 spunand referitor la Monica Macovei ca vorbeste procurorul. Avea ocazia sa o sustina si sa prezinte aberatia situatiei. El a preferat sa-i indemne pe toti la sa zicem „cumpatare”. Mi s-a facut scarba! Halal politicieni care fac sluj in fata USL-ului cand sunt atacate: statul de drept, justitia si democratia.
Ze Phsyco Păi important e să prindă ideea, nu autorul ei.
Cheshire Cat, iubita mea dinainte de Garfield!
Dacă ştiam că-i văd pe Vîntu încătuşat şi pe Bombo înfulărat, votam useleaua la alegerile trecute. Sau te pomeneşti că n-o fi meritul lui Ponta şi Crin? Şi pe Voiculescu, dându-i demisia în lupta cu evaziuea.
GabiDumitru „Nu este suficient ca spitalul penitenciar sa aiba conditii hoteliere de
lux si aparatura de utlima generatie. In spital trebuie sa fie personal
medico-sanitar calificat” astia chiar ne iau de prosti !
ICCJ va decide daca dosarul de coruptie ICA – Dan Voiculescu va fi
trimis la o alta instanta dupa demisia lui Voiculescu din Senat
http://anticoruptie.hotnews.ro/stiri-anticoruptie-12617336-iccj-decide-daca-dosarul-coruptie-ica-dan-voiculescu-trimis-alta-instanta-dupa-demisia-lui-voiculescu-din-senat.htm
si daca decid ca s-a judecat si ramane sa se judece la aceeasi instanta? se sinucide Varanul?
Bleen LIKE!!!!
http://www.hotnews.ro/stiri-esential-12617289-expertiza-institutului-medicina-legala-pentru-amnarea-sau-ntreruperea-executarii-pedepsei-poate-dura-ntre-14-zile-sase-luni.htm
Bleen neee, il pun in celula cu Nastase si Felix isi foloseste limba aspra de varan sau coada lunga de motan sa rupa gratiile si sa zboare amandoi in lumea larga, AN pe spatele motanului Felix. Stii pisica aia cu puteri magice din Alice in Tara Minunilor ?
Rheia Mama lui de like ca iar nu functioneshte ! Tie nu ti-e teama ca o sa te plagieze lumea la greu ? „plod de rigips cu leduri” 🙂 🙂 🙂
cocosila Eu mi-aș da salariul pe un an, doar să-i văd pe rîmele de la Antene pupîndu-i mîna Monicăi Macovei, Bine, prin batistă, că nu i-ar ajunge femeii to Atlanticul să se spele după aia…
Rheia Ce m-as bucura sa-i vad latraii in somaj.
Glook Doamne feri ! Fii barbata… 🙂 🙂 🙂
Ze Phsyco Daca mai scapa un vant i se darama Antenele.
cocosila Mă tem că Voiculescu va folosi arme ÎNAINTE de condamnare. Ăsta e securist din fier-beton, nu plod de rigips cu leduri, ca Năstase.
adina Nu fiti copii, nu vizati la referendumuri in plus, cand noi avem referendumuri in minus. Nu vazurati ca nu mai avem referendum nici pentru schimbarea constitutiei, ajunge o declaratie constitutionalo-declarativa a parlmentului dupa modelul Grebla.
cocosila s-au innnecat in ochii umezi ai Ciutacului
Ze Phsyco Daca stau in starea asta de enervare pana in toamna ma fac isterica gen Mona Pivniceru :).
Glook zice bleen mai sus ca ramanem fara parlament, adica fara hoti. Ai sa participi la votarea legilor prin referendum.
Bleen Va muri asfixiat in precipitatiile lui Ciutacu
Glook Eu zic sa mai astepti, pana in toamna mai e cale lunga 🙂
cocosila Dacă Voiculescu va fi condamnat la pușcărie cu executare, va apela la suicidul de catifea sau catifelat: își va trage în cur cu limba lui Gâdea.
cocosila Limba lui Gîdea.
Bleen O intrebare de cetateanul turmentat: si totusi, eu cu cine votez? Sau sa ma limitez doar la al meu sat elvetian si sa uit de Eterna si fascinanta Romanie?
V-as propune un fel de sondaj, adica sa ne dam cu parerea cam ce arma va folosi Voiculescu imediat dupa condamnare.
Prima consecință după verdictul dat în unanimitate de completul de 5 judecătoare de la ÎCCJ în dosarul Trofeul Calității: Dan Voiculescu își demisia din Parlament și scapă de ÎCCJ. Nemaifiind parlamentar, dosarul său nu mai poate fi judecat la ÎCCJ, ci la o instanță inferioară. S-ar putea să rămînem fără Parlament de frica judecătoarelor de la ÎCCJ. Își dau toți mafioții demisia din Parlament și în toamnă nu mai candidează nimeni.
poate sa incerce… degeaba se duce mai jos, prbl se transeaza mai sus la csm. iesirile presedintelui csm sunt incurajatoare, de se pastreaza componenta csm-ului, eu am asteptarile mari vis-a-vis de corupti fie ca ii cheama an, poteras, voiculescu… ochii pe noile numiri in csm, acolo va sta cheia independentei justitiei in urmatorii ani
Bleen Blaga nu-si negociaza posturi pentru partid, el da totul gratis.
Bleen Inseamna ca va fi juecat la Bragadiru, nu?
Bleen Da secretara de la parlament nu se poate imbolnavi subit ca sa nu i se poata inregistra demisia? Nuuuu… ea nu e politician, nu poate fi asa parsiva. Bre, nu mai citesc nimic ca ma apuc sa injur.
USL a decis ca PDL să nu aibă dreptul la niciun membru în CA al TVR:http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-12616136-parlamentul-desemna-marti-noul-consiliul-administratie-tvr-valeriu-zgonea-pdl-nu-propune-niciun-membru.htm
Din cîte zice Dan Tapalaga, demisia tot un fel de tentativă de sinucidere e. Cel puțin prin consecințele asupra libertății autorului.Și vă mirați că la noi politicienii compromiși și corupți nu-și dau demisia și nu se sinucid!
@Dan Tapalaga”Alt mare barbat, Dan Voiculescu, a demisionat din Parlament. Adevaratul motiv e ca pe 29 avea termen, care putea fi ultimul. Adica risca la fel ca Nastase o condamnare. Demisionand din Senat, dosarul nu mai poate fi judecat la Inalta Curte. Pierzand calitatea de parlamentar, cazul trebui judecat de o instanta inferioara, probabil de Tribunal. Tara de adevarati barbati, oameni de stat (cu ochii pe tot ce se poate fura). Nastase se zgarie cu pistolul la gat, Varanul fuge de judecata prin demisie.”
apicultor nu pleca, avem nevoie de cat mai multi sa faca zid in jurul Monicai Macovei.
Bleen Mai putem vorbi de vreun PDL incepand de azi? Adica de trei zile scatofagii astia din Parlament scuipa in directia MM iar un netot (nu-i spun numele ca nu merita) n-are alta treaba si incepe sa ne povesteasca azi cum ca Blaga este GARANTUL independentei fata de Basea? Asta-i Opozitia? Astia si-ar vinde si mamele proxenetilor din Indonezia numai sa nu ramana fara putere politica. Niste scarbe !!!
Boghy sau problema este de justitie – c nefiind parlamentar i se judeca la Tribunal procesele si acolo mai poate cumpara, mitui, intimida pe cineva? ICCJ si-a pierdut „credibilitatea” la USLinosi… :)))
Boghy ce, sefia TVR? 🙂
LunguVictorEugenMihai urmareste el ceva, jigodia batrana
i-ai alungat pe toti de la vechiul material :Dasa ca reiau: adica? Dan Voiculescu isi anunta demisia din Senat. doar nu l-a lovit un puseu de constiinta?
http://www.hotnews.ro/stiri-politic-12616696-dan-voiculescu-isi-anunta-demisia-din-senat.htm
Dan Voiculescu si-a anuntat luni demisia din functia de senator,
nemultumit de atitudinea colegilor sai in ceea ce priveste proiectul de
lege initiat de el, prin care propunea dublarea pedepselor pentru
evaziune fiscala.
Am o singură obiecţie la articol, în rest mă-nclin. Telenovelele de pe Acasă sînt bijuterii artistice în comparaţie cu ceea ce s-a desfăşurat în studioul A 3 în noaptea de 20 iunie. acolo a fost o piesă de cămin cultural şi nimic mai mult. Iar în telenovelele de pe Acasă sînt şi bărbaţi de onoare, la A3 nu a fost unul măcar. Cînd unul dintre ei e rănit în telenovele, vecina mea de la parter suferă şi plînge. Miercuri noapte, aceeaşi femeie a zis Doamne fereşte, mamă, circ – şi s-a culcat.
http://library-resources.cqu.edu.au/JFS/PDF/vol_32/iss_6/JFS326871604.pdfconform unor studii (sic) diametrul de iesire este de 0.6cm si o cavitate interioara de max 2cm pe traseul glontului… iar astia vor sa ne faca sa credem ca AN a stat 8 ore asa si a fost infasurat cu un fular? in plus s-a si schimbat de haine? dar ce gat de brontozaur are?imi fac bagajele si plec, coruptii de la noi si la pistol sunt imuni
Pentru non-combatul PDL în cazul Năstase și al atacurilor jegoase ale USL-ului împotriva Monicăi Macovei, PDL trebuie decăzut total și definitiv din drepturile de partid moștenitor al dreptei. Trebuie să punem cruce PDL-ului, definitiv. Și tuturor politicienilor lași și complici ai acestui asalt împotriva justiției, statului de drept și democrației.